Şedinţa publică din data de 06 iunie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 22.03.2023 pronunţată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat potrivit art. 84 din C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
În temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., i s-a impus inculpatului obligaţia de a nu conduce niciun fel de vehicule pe durata termenului de supraveghere.
În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Babadag, judeţul Tulcea sau al Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea pe o perioadă de 40 de zile.
În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiei impuse, sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 RON (300 RON reprezentând cheltuieli în cursul urmăririi penale şi 300 RON în faza de judecată).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..
Prin motivele de apel, inculpatul A. a solicitat, în esenţă, să se constate că, în cauză, fapta sa nu este prevăzută de legea penală întrucât, în concret, la data depistării sale în trafic, de către organele de poliţie, nu avea cunoştinţă că exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată, sens în care a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând eroarea de fapt.
Totodată, a invocat lipsa tipicităţii obiective a infracţiunii şi a tipicităţii subiective, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv inexistenţa unei suspendări a dreptului său de a conduce.
Prin decizia penală nr. 336/P din 02.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 59 din 22.03.2023 pronunţată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 08.04.2024, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Astfel, s-a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de 335 alin. (2) din C. pen.
Sub acest aspect, s-a arătat că potrivit art. 118 alin. (4)1 din O.U.G. nr. 195/2002, termenul de 30 de zile prevăzut de alin. (4) al aceluiaşi text de lege, respectiv 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii civile prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie, se calculează pe zile pline, începând cu ora 0000 a zilei următoare datei la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
De asemenea, s-a arătat că, potrivit aceloraşi dispoziţii legale, în situaţia în care termenul se împlineşte într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
Or, în speţă, data începerii zilei următoare este 06.05.2021, iar, termenul de 30 de zile s-a împlinit pe data de 06.06.2021, dată calendaristică care a căzut într-o zi de duminică, ceea ce înseamnă că devin aplicabile dispoziţiile tezei a II a ale alin. (4)1 a art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, deci inculpatul putea să conducă, inclusiv, pe data de 07.06.2021, motiv pentru care, la data de 06.06.2021, nu a operat suspendarea dreptului de a conduce.
Având în vedere că instanţa de fond nu a analizat prevederile art. 118 alin. (4)1 din O.U.G. nr. 195/2002, acestea reprezentând legea contravenţională mai favorabilă, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond în vederea analizării acestor dispoziţii legale, fie reţinerea dosarului spre rejudecare de către instanţa de control judiciar şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. 1it. a C. proc. pen. sau art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Totodată, recurentul - inculpat a arătat, că, în cauză, lipseşte orice intenţie de a comite fapta pentru care a fost condamnat, având în vedere că, la data comunicării sentinţei civile nr. 98 din 14.3.2021 a Judecătoriei Babadag se afla plecat din ţară, dovada de comunicare a hotărârii instanţei civile prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie fiind semnată de către factorul poştal.
Sub acelaşi aspect, a subliniat că, în condiţiile în care, la data de 06.06.2021, nu se împlinise termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii civile prin care s-a respins plângerea contravenţională, nici poliţia rutieră nu l-a înştiinţat în vreun fel pe inculpat că s-ar fi reluat suspendarea dreptului de a conduce.
Prin urmare, a arătat că, în cauză, nu este îndeplinită nici condiţia de tipicitate subiectivă, fapt ce atrage achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a - II-a C. proc. pen.
Prin încheierea din 23 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/P din 2 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În speţă, se constată că recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât, la data de 06.06.2021, nu operase suspendarea dreptului său de a conduce autoturisme pe drumurile publice, acesta având dreptul de a conduce, conform dispoziţiilor art. 118 alin. (4)1, teza a- II- a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, inclusiv, la data de 07.06.2021.
Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, la data de 06.06.2011, a condus pe DJ222, în centrul localităţii Sarichioi, jud. Tulcea, autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare x, deşi îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru perioada 05.06.2021- 02.10.2021, reţinându-se că fapta realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.
Cu privire la dreptul de a conduce al inculpatului, se observă că acesta a fost suspendat în perioada 05.06.2021 - 02.10.2021, ca urmare a comiterii, la data de 26.10.2020, a unei abateri contravenţionale pentru care a fost sancţionat în baza procesului-verbal nr. x din 26.10.2020.
Împotriva procesului-verbal de contravenţie, inculpatul A. a formulat plângere contravenţională, respinsă, ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 98 din 16.03.2021 pronunţată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 05.05.2021.
Potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (2) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Analizând, totodată, dispoziţiile legislaţiei speciale privind executarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce se constată că potrivit art. 118 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia de drept începând cu ora 00:00 a zilei următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau a admis-o în parte, menţinând sancţiunea contravenţională complementară aplicată, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; predarea permisului de conducere de către contravenient se face personal, prin reprezentant convenţional sau prin servicii de curierat, cu aviz de primire, în termenul prevăzut la alin. (4), la serviciul/biroul poliţiei rutiere, care îl va înainta unităţii de poliţie care îl are în evidenţă.
Astfel, din interpretarea art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă că în ipoteza promovării plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care s-a aplicat sancţiunea suspendării dreptului de a conduce, în cazul respingerii plângerii, sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce se reia în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea.
Prin urmare, în speţă, termenul de la care se reia suspendarea dreptului de a conduce se calculează prin raportare la termenul maxim stabilit de legiuitor, de 30 de zile de la momentul la care hotărârea de soluţionare a plângerii contravenţionale a rămas definitivă, respectiv de la data de 05.05.2021 şi s-a împlinit la data de 04.06.2021.
În acest context, Înalta Curte constată că acţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul A., astfel cum a fost descrisă în hotărârea atacată, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de 335 alin. (2) din C. pen., criticile formulate sub acest aspect de către recurent în calea extraordinară de atac nefiind fondate.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/P din 02 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 336/P din 02 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2024.