Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 288/2023 din data de 13 septembrie 2023 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute prevăzută de art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată.
În baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpata S.C. B. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute prevăzută de art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată.
În baza. art. 81 alin. (1) şi (2) din C. pen. raportat la art. 80 alin. (3) şi art. 81 alin. (3) din C. pen. s-a aplicat fiecăreia dintre cele două inculpate câte un avertisment, executarea acestuia urmând a avea loc în condiţiile art. 575 alin. (2) din C. proc. pen., prin comunicarea către inculpate a unei copii a prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.
S-a atras atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor art. 82 alin. (3) din C. pen. referitor la art. 5811 din C. proc. pen. privind anularea beneficiului renunţării la aplicarea pedepsei. Mai precis, s-a atras atenţia inculpatelor că, "Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară".
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a celor 340 de bunuri purtând marca C., ridicate de la inculpate şi depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Alba, conform dovezii seria x, nr. x din data de 06.12.2019.
S-a respins acţiunea formulată de S.C. D. S.R.L., ca inadmisibilă.
În baza art. 404 alin. (4) lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre cele două inculpate la plata a câte 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 RON reprezintă cheltuieli în cursul urmăririi penale şi 400 RON reprezintă cheltuieli în cursul camerei preliminare şi judecăţii.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că, la data de 04.12.2019 s-a identificat că inculpatele A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., au pus în vânzare, în magazinul aparţinând S.C. B. S.R.L., un număr de 340 de produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii C., fără a avea caracteristicile unor produse originale.
Deşi inculpata A. şi mandatarul inculpatei S.C. B. S.R.L. au negat săvârşirea infracţiunii, arătând, în principal, că nu cunoşteau că bunurile ridicate erau contrafăcute, s-a reţinut că din probele administrare reiese contrariul.
Instanţa de fond a constatat că declaraţia de conformitate depusă la dosarul cauzei de către inculpate nu conţine semnătura şi ştampila emitentului, astfel încât nu a putut aprecia că acest înscris emană de la S.C. E. S.R.L. În ceea ce priveşte înscrisurile depuse de către inculpate, constând în "contracte de licenţă", s-a remarcat faptul că acestea privesc bunuri aparţinând altor mărci, iar nu mărcii "C.", astfel încât nu prezintă utilitate pentru soluţionarea cauzei.
S-a mai reţinut că, în cuprinsul plângerii penale, persoana vătămată S.C. D. S.R.L. a precizat că, în urma expertizării fotografiilor transmise şi în urma unor cercetări amănunţite, s-a concluzionat că bunurile reţinute de la S.C. B. S.R.L. încalcă drepturile asupra mărcii Uniunii Europene înregistrate cu nr. x C., fiind contrafăcute, iar ca urmare a solicitării organului de urmărire penală, la data de 12.10.2021 a comunicat că produsele contrafăcute au următoarele caracteristici diferite de cele originale: - configuraţia ambalajelor nu corespunde celei utilizate pe ambalajele produselor originale; - mărcile (logo-urile) au un aspect diferit de modul cum sunt desenate pe ambalajele produselor originale, având o execuţie defectuoasă;- produsele în sine au aspectul unor produse de calitate inferioară produselor originale.
În ceea ce priveşte distribuitorii autorizaţi ai produselor C. în România, abia în cursul judecăţii persoana vătămată a comunicat faptul că singurul distribuitor autorizat este S.C. F. S.R.L. (G.). Nu în ultimul rând, s-a reţinut că s-a menţionat şi faptul că unele dintre produsele care au fost ridicate de la inculpata S.C. B. S.R.L. nu au echivalent în catalogul produselor originale, fără însă a se menţiona care sunt acelea în mod explicit, dar acest aspect a fost de natură să întărească concluzia că bunurile reţinute cu ocazia controlului sunt contrafăcute.
Cu referire la apărarea inculpatei A., din cuprinsul declaraţiei date în faza de urmărire penală, în sensul că nu a cunoscut că produsele sunt contrafăcute, deoarece nu ştia că este un brand protejat, iar nici de la distribuitorii care susţineau că produsele sunt originale nu a primit un certificat de originalitate, instanţa de fond a reţinut că este de notorietate faptul că bunurile care poartă diverse inscripţionări specifice desenelor animate sunt produse sub egida unor mărci protejate. În circumstanţiere, Judecătoria Alba Iulia a reţinut faptul că la dosarul cauzei au fost depuse facturi care atestă şi achiziţionarea de bunuri marca C. la preţuri similare celor indicate de către mandatarul persoanei vătămate în cuprinsul cererii de constituire de parte civilă. Astfel, cu toate că au fost identificate şi bunuri contrafăcute, societatea a achiziţionat şi bunuri cu privire la care a existat prezumţia de originalitate prin prisma preţului de vânzare. De asemenea, a observat că unele bunuri au fost achiziţionate de la societăţi comerciale cu sediul în incinta complexului H. din Bucureşti, acestea având preţuri semnificativ mai mici decât cele achiziţionate, spre exemplu, de la furnizorul I., sub rezerva faptului că, în cuprinsul facturilor emise de către vânzătorul din Bucureşti nu s-a menţionat în mod explicit codul bunurilor şi nici denumirea detaliată pentru a putea verifica dacă este vorba despre exact aceleaşi jucării. Totuşi, însăşi achiziţionarea unor bunuri din incinta acelui complex comercial putea să atragă atenţia inculpatelor cu privire la riscul ca jucăriile achiziţionate să nu fie originale.
Referitor la prezumţia că inculpata A. cunoştea riscul ca unele dintre bunuri să fie originale, instanţa de fond a remarcat împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 4.12.2019 s-a consemnat că aceasta a declarat că deţinea spre vânzare jucării marca LOL de la un furnizor care are calitatea de distribuitor oficial al mărcii, făcând referire expresă la S.C. I. S.R.L., care a emis facturile seria x nr. x/28.11.2019 şi y/06.09.2019 . Chiar dacă acest furnizor nu este autorizat în România pentru distribuirea produselor C., astfel cum rezultă din cuprinsul răspunsului mandatarului persoanei vătămate, s-a reţinut că este evident faptul că inculpata A. cunoştea că doar unele dintre produsele care au fost puse în vânzare în magazinul aparţinând S.C. B. S.R.L. provin de la un distribuitor oficial.
A mai reţinut prima instanţă că, în drept, fapta inculpatelor A., săvârşită în calitate de administratori la S.C. B. S.R.L. şi fapta inculpatei S.C. B. S.R.L., constând în punerea în vânzare, în data de 04.12.2019, în magazinul aparţinând S.C. B. S.R.L. a unui număr de 340 de produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii C., însă fără a avea caracteristicile unor produse originale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, s-a reţinut că elementul material constă în acţiunea de a pune în vânzare, în magazinul aparţinând S.C. B. S.R.L. a unui număr de 340 de produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii C., însă fără a avea caracteristicile unor produse originale, cunoscând că acestea sunt contrafăcute.
Instanţa de fond a mai reţinut că infracţiunea este una de pericol abstract, care se consumă în momentul expunerii spre vânzare a produselor purtând însemnele unor mărci înregistrate care au fost realizate fără acordul deţinătorilor de drepturi asupra mărcilor. Incriminarea implică existenţa unui risc de confuzie din partea publicului, riscul de confuzie incluzând şi riscul de asociere între semn şi marcă, fără a fi necesar să există şi o acţiune efectivă de inducere în eroare a publicului.
În ceea ce priveşte similitudinea vizuală dintre produsele care fac obiectul prezentei cauze şi cele care poartă o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, s-a apreciat că acest aspect rezultă din imaginile fotografice efectuate în cursul urmăririi penale, aflate la dosar, produsele purtând însemne similare ce pot crea un risc de confuzie cu produsele originale.
Cu privire la latura subiectivă, instanţa de fond a apreciat că inculpatele au săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., prevăzând şi acceptând că prin acţiunea acestora pot induce în eroare publicul, care ar fi putut crede că respectivele bunuri sunt originale.
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 din noul C. pen., instanţa de fond a avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În ceea ce priveşte inculpata persoană juridică, instanţa de fond a reţinut că aceasta este la prima interacţiune cu legea penală, iar din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că aceasta ar mai fi fost sancţionată contravenţional pentru fapte similare.
În ceea ce priveşte inculpata persoană fizică, s-a reţinut că aceasta are studii 12 clase, are calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L., nu figurează cu antecedente penale şi nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Referitor la pedeapsa ce a fost aplicată, s-a reţinut că, atât aplicarea pedepsei amenzii, cât şi amânarea aplicării pedepsei închisorii ori suspendarea executării pedepsei închisorii ar constitui sancţiuni excesive raportat la modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi la urmările produse. În susţinerea acestei concluzii, instanţa de fond a avut în vedere faptul că nu există dovada faptului că inculpatele ar mai fi săvârşit asemenea infracţiuni, precum şi faptul că nu a fost pus în vânzare un număr mare de bunuri contrafăcute (39 de modele, 340 bunuri) raportat la numărul total de coduri (5000) care se presupune că există la nivelul societăţii comerciale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au exercitat calea de atac a apelului Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia şi inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L. prin reprezentant legal J..
Prin decizia penală nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, împotriva sentinţei penale nr. 288/2023, pronunţată la 13.09.2023, în dosarul penal nr. x/2022 al Judecătoriei Alba Iulia, şi în consecinţă:
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale, şi rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată, raportat la art. 83 din C. pen., s-a stabilit, pentru inculpata A., pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În baza art. 83 alin. (1) din noul C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din noul C. pen., de 2 ani de la data pronunţării prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. (1) din noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune Alba;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-a comunicat Serviciului de Probaţiune Alba.
În baza art. 86 alin. (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, supravegherea obligaţiei prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) urma a se face de Serviciului de Probaţiune Alba.
În baza art. 404 alin. (3) din C. pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată, a fost condamnată inculpata S.C. B. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a celor 340 de bunuri purtând marca C., ridicate de la inculpate şi depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Alba conform dovezii seria x, nr. x din data de 06.12.2019.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele S.C. B. S.R.L. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 288/2023, pronunţate la 13.09.2023, în dosarul penal nr. x/2022 al Judecătoriei Alba Iulia.
În esenţă, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L., au fost trimise în judecată prin rechizitoriul emis la 06.09.2022 în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată, respectiv punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
S-a arătat că, prin actul de sesizare, s-a reţinut, ca stare de fapt, că inculpata A., în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L. a pus în vânzare, la data de 04.12.2019, în magazinul aparţinând inculpatei S.C. B. S.R.L. un număr de 340 produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii "C.", fără ca acestea să aibă caracteristicile unor produse originale.
În susţinerea acestor acuzaţii, procurorul a avut în vedere probele administrate de organele de cercetare penală, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii; planşele foto ale produselor identificate cu ocazia controlului, precum şi adresele emise de S.C. D. S.R.L.; înscrisurile depuse de către ONRC, declaraţiile luate inculpatei A. şi martorilor K. şi L. şi împrejurarea că inculpatele nu au recunoscut comiterea faptei.
În ceea ce priveşte poziţia inculpatelor, curtea a reţinut că, atât din declaraţia dată de inculpata A., în faza de urmărire penală, cât şi din declaraţiile ambelor inculpate date în faţa primei instanţe, rezultă că, deşi acestea nu neagă explicit comiterea infracţiunilor sub aspectul laturii obiective (admiţând posibilitatea că printre produsele puse în vânzare să fi existat unele contrafăcute), ambele inculpate neagă faptul că ar fi avut cunoştinţă despre aceste produse, respectiv contestă elementul de tipicitate subiectivă al faptei de care sunt acuzate.
În argumentarea acestei poziţii, inculpatele au invocat, în principal, faptul că produsele identificate ca fiind contrafăcute au fost achiziţionate cu respectarea normelor fiscale în vigoare (achiziţii făcute pe bază de facturi fiscale, care au fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii inculpate şi pentru care au fost plătite taxele şi impozitele datorate bugetului de stat).
Deşi nu a apreciat că S.C. B. S.R.L. a desfăşurat activităţi comerciale fără a respecta normele fiscale în vigoare, totuşi a reţinut că simpla respectare a acestora nu face şi dovada respectării normelor impuse de Legea nr. 84/1998, republicată, privind mărcile şi indicaţiile geografice, deoarece prin acestea din urmă sunt protejate alte raporturi sociale decât cele vizate de normele privind fiscalitatea.
Pe de altă parte, a apreciat că susţinerile inculpatelor în sensul că probele avute în vedere de către organele de urmărire penală nu sunt în măsură să facă dovada comiterii fapte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, sunt nefondate. Sub acest aspect, contrar celor susţinute de inculpate instanţa de apel a apreciat că din planşele foto existente la dosar, rezultă diferenţele dintre cele două categorii de produse, iar raportat tocmai la experienţa îndelungată pe care o au inculpatele în derularea comerţului cu jucării, a considerat că acestea aveau cunoştinţă de faptul că erau prezentate spre vânzare, atât produse originale, purtând marca C., cât şi produse contrafăcute, purtând o marcă similară.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că, aşa cum au recunoscut şi inculpatele, doar diferenţa de preţ dintre produsele similare achiziţionate de la diferiţi furnizori nu este în măsură să conducă la concluzia că produsele mai ieftine sunt contrafăcute însă, având în vedere că diferenţele respective de preţ erau în unele cazuri semnificative, acest aspect ar fi trebuit să trezească cel puţin o suspiciune inculpatelor, cu privire la autenticitatea lor.
În acest context, instanţa de apel nu a reţinut susţinerile inculpatelor potrivit cărora, singurul răspunzător, în caz de nerespectare a normelor privind mărcile şi indicaţiile geografice, ar fi importatorul, deoarece, dacă s-ar accepta această susţinere, s-ar ajunge la situaţia în care, odată introdus în ţară un produs contrafăcut, acesta ar putea circula legal în circuitul comercial, ceea ce ar fi de neacceptat.
Deşi un produs achiziţionat de pe piaţa internă se bucură de prezumţia că ar fi intrat legal şi cu respectarea tuturor normelor legale, inclusiv a celor privind mărcile şi indicaţiile geografice, această prezumţie nu este una absolută, iar toţi comercianţii care se aprovizionează cu produs purtând mărci protejate, trebuie să depună un minim de diligenţă în vederea respectării acestor norme legale.
Totodată, a apreciat că înscrisurile depuse la dosar de către inculpate nu demonstrează faptul că acestea au depus diligenţele minime pentru a nu se aproviziona cu produse contrafăcute. Astfel, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, declaraţia de conformitate depusă la dosarul cauzei de către inculpate nu conţine semnătura şi ştampila emitentului, iar în ceea ce priveşte conţinutul înscrisurilor reprezentând contracte de licenţă, acestea nu privesc marca "C.".
Pentru toate aceste considerente Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că în cauză s-a făcut dovada, dincolo de orice rezonabilă în sensul prevederilor art. 396 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen., că faptele de care sunt acuzate inculpatele există, au fost comise de acestea şi întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor de care sunt acuzate acestea, apelurile inculpatelor fiind nefondate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de procuror, instanţa de control a reţinut că acesta vizează doar individualizarea sancţiunilor pe care prima instanţă le-a aplicat inculpatelor, susţinându-se că acestea sunt prea blânde.
Sub acest aspect, s-a reţinut că, pentru a-şi îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului prevăzut de lege, pedeapsa, şi în general orice sancţiune penală, trebuie să corespundă, printre altele şi sub aspectul duratei (în cazul închisorii), atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa constrângerilor inerente pedepsei aplicate. Doar o pedeapsă sau o sancţiune justă şi proporţională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatei de a se corija şi elibera de deprinderile antisociale care au antrenat-o pe calea săvârşirii de infracţiuni.
Astfel s-a apreciat că, pentru infracţiunile comise de către inculpate, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 80 şi urm. din C. pen., pronunţând în favoarea inculpatelor soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, sancţionând infracţiunile comise prin aplicarea câte unui avertisment, în condiţiile art. 81 din C. pen., fiecăreia dintre inculpate.
Totuşi, curtea a considerat că în cauză nu este îndeplinită condiţia pozitivă prevăzută de art. 80 alin. (1) din C. pen., respectiv, infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, precum şi dacă în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi cu posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
În acest sens a avut în vedere împrejurarea că, prin comercializarea produselor contrafăcute inculpatele au procedat la exploatarea ilicită a mărcii înregistrate "C.", activitate comercială desfăşurată prin încălcarea drepturilor exclusive ale titularilor, obţinând astfel beneficii materiale.
Relevant în acest sens s-a apreciat a fi aspectul legat de contextul în care a fost săvârşită infracţiunea, respectiv faptul că inculpatele deţineau aceste articole expuse spre vânzare în magazinul propriu, loc deschis publicului şi destinat comerţului, fiindu-le practic indiferent faptul că o parte dintre produse erau contrafăcute, preţul de achiziţie al acestora fiind semnificativ mai mic, fără a avea încheiat un contract de colaborare cu titularul mărcii pentru a valorifica produsele respective.
Totodată, curtea a considerat că urmarea periculoasă s-a produs prin comercializarea produselor purtând fără drept o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost înregistrată prejudiciind persoana vătămată.
La individualizarea pedepsei pentru inculpata A. pentru infracţiunea săvârşită, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În privinţa circumstanţelor personale ale inculpatei s-a reţinut că aceasta se află la primul contact cu legea penală şi că este o persoană relativ bine integrată în societate, fiind, totodată, de notorietate faptul că fenomenul comercializării unor produse contrafăcute este deosebit de extins motivat în principal de faptul că nu sunt trase la răspunderea penală persoanele care comit aceste infracţiuni, începând de la marii comercianţi, până la micii comercianţi, fiecare fiind responsabil de fapta săvârşită şi contribuind la extinderea acestui fenomen, astfel că se impune intervenţia statului.
În acest context însă, raportat la întinderea fenomenului la nivel global, cu concursul şi permisivitatea organelor statelor în comercializarea en-gros a unor astfel de bunuri, nu s-a putut reţine că inculpata a comis infracţiunea datorită înclinaţiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit ca aceasta să se abată de la conduita sa obişnuită.
Aşadar, ţinând cont întreg acest context în care a fost comisă infracţiunea, curtea a apreciat că se impune a fi stabilită, pentru inculpata A. o pedeapsă cu închisoarea în cuantum minim legal pentru infracţiunea comisă, respectiv 3 luni închisoare, pedeapsă a cărei aplicare va fi amânată, în condiţiile art. 83 şi urm. din C. pen.
Pentru aceleaşi considerente, a apreciat că se impune pentru inculpata S.C. B. S.R.L., condamnarea acesteia la pedeapsa amenzii în cuantum minim legal, respectiv 120 zile amendă, în sumă de câte 100 RON fiecare, adică o amendă în sumă de 12.000 RON.
Decizia penală nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba la data de 18 ianuarie 2024, inculpatelor S.C. B. S.R.L. şi A. la data de 22 ianuarie 2024, persoanei vătămate M. prin reprezentant S.C. D. S.R.L. la data de 26 ianuarie 2024.
Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs în casaţie inculpatele S.C. B. S.R.L. şi A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. potrivit căruia, hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
a) În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie inculpata A., prin apărător ales, a susţinut că, instanţa nu a analizat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, conform normei de incriminare, ci a apreciat, general, că S.C. B. S.R.L. nu a făcut dovada respectării normelor impuse de Legea nr. 84/1998, aspect ce excede cadrului procesual penal, instanţa trebuind să pronunţe o hotărâre de condamnare exclusiv în condiţia dovedirii, dincolo de orice dubiu, a săvârşirii unei fapte penale, nu a respectării sau nerespectării unor norme generale ale unui legi.
În continuare, inculpata a mai susţinut că, în privinţa sa, instanţa de apel nu a identificat şi menţionat care este fapta personală săvârşită cu vinovăţie, care să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii din legea specială, instanţa, în fapt, apreciind că aceleaşi fapte au fost săvârşite de către inculpată şi societate, nu într-o formă de participare, ci printr-o suprapunere forţată şi în afara legii a celor două entităţi distincte: persoana fizică şi persoana juridică.
A arătat că, în ceea ce o priveşte nu există latura obiectivă a infracţiunii sub două aspecte esenţiale:
1. Calitatea de administrator al societăţii S.C. B. S.R.L. deţinută de către inculpată recurentă, nu poate realiza de plano latura obiectivă a infracţiunii, atât timp cât fapta reţinută în sarcina sa a fost o faptă ce nu se circumscrie faptelor de administrare efectivă, reţinându-se, în drept, că fapta a fost săvârşită în forma "punerii în vânzare în data de 04.12.2019 în magazinul aparţinând S.C. B. S.R.L. a unui număr de 340 de produse contrafăcute, care purtau însemnele mărcii C., însă fără a avea caracteristicile unor produse originale ca atare nereţinându-se o faptă personală a subsemnatei.
Or, neavând calitate de comerciant nu avea cum să pună şi nu putea pune în vânzare niciun fel de obiect, toate bunurile aflate la punctul de lucru al societăţii S.C. B. S.R.L. aparţinând acesteia şi fiind puse în vânzare prin intermediul vânzătoarelor, inculpata A. neavând o atare calitate.
În continuarea argumentării a mai arătat că, în sistemul de drept român cumulul răspunderii penale a persoanei juridice cu răspunderea penală a persoanei fizice îşi găseşte aplicabilitate, dar exclusiv cu respectarea principiului caracterului personal al răspunderii penale, ce imprimă obligativitatea participării efective a persoanei fizice la săvârşirea faptului ilegal, adică o formă de participare (autorat, complicitate, instigare).
De aceea, atunci când infracţiunea a fost comisă în îndeplinirea obiectului de activitate şi în interesul colectiv al persoanei juridice, este logic şi conform cu principiul caracterului personal ca sancţiunea să fie aplicată acesteia (persoanei juridice) şi nu conducătorilor, persoane fizice (administratorii).
Or, conform actului de trimitere în judecată, unica faptă reţinută în sarcina comună, atât a societăţii inculpate, cât şi a recurentei inculpate persoană fizică a fost fapta punerii în vânzare, în data de 04.12.2019, în magazinul aparţinând S.C. B. S.R.L., faptă ce nu poate fi imputată inculpatei recurente A. care, aşa cum rezultă din dosar, nu are calitate de vânzător în cadrul magazinului, pentru a exista fapta personală a acesteia.
2. Nu există latura obiectivă a infracţiunii, din perspectiva tipicităţii laturii obiective astfel cum aceasta rezidă în incriminarea din legea specială.
A susţinut că, potrivit art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998, constituie infracţiune punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată este condiţionată de o situaţie premisă, care constă în preexistenţa unei mărci înregistrate pentru produse identice sau similare dovedită legal cu certificatul de înregistrare a mărcii sau indicaţiei geografice, pentru produsele în discuţie, aflată în perioada de valabilitate.
Această situaţie premisă, prin prisma diferenţierii între existenţa sau nu a infracţiunii, este în fapt asimilată laturii obiective a infracţiunii, de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare.
În concret, a învederat că instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea condiţiei existenţei laturii obiective, concluzionând, că latura obiectivă există/este îndeplinită fără a analiza situaţia premisă (existenţa mărcii înregistrate pentru produsele identice sau similare) a faptei de punere în circulaţie.
În opinia recurentei, nelegalitatea hotărârii pronunţate sub acest aspect rezidă în faptul că, în verificarea îndeplinirii condiţiei existenţei laturii obiective instanţa a aplicat procedeul prezumţiilor simple, apreciind că elementul de tipicitate obiectivă al infracţiunii (punerea în circulaţie a unui produs ce încalcă o marcă înregistrată) este realizat (instanţa reţinând că "din analiza planşelor foto rezultă fără prea mare dificultate diferenţele dintre cele două categorii de produse") cu toate că, în cazul de faţă, un atare procedeu nu putea fi aplicat, instanţa trebuind să analizeze din perspectiva procedeului probator al verificării existenţei situaţiei premisă, ce conferă tipicitate infracţiunii, respectiv a verificării existenţei mărcii înregistrate. Atât timp cât existau mijloacele de probă specifice dovedirii unei împrejurări (certificat înregistrare marcă), prezumţiile simple nu pot fi admise de legea procesuală penală ca mijloc de probă, căci dacă am accepta această teză, ar însemna să infirmăm aplicarea principiului prezumţiei de nevinovăţie.
De aici şi nelegala reţinere a instanţei că "prin comercializarea produselor contrafăcute inculpatele au procedat la exploatarea ilicită a mărcii înregistrate C., activitate comercială desfăşurată prin încălcarea drepturilor exclusive ale titularilor, obţinând astfel beneficii materiale", reţinere ce a dus la aprecierea ca îndeplinită a laturii obiective a infracţiunii şi la condamnarea, atât a inculpatei recurente, cât şi a inculpatei persoană juridică.
Inexistenţa mărcii înregistrate cu privire la produsele comercializate de către societatea inculpată S.C. B. S.R.L., al cărei administrator este, şi ridicate de către organele de poliţie, marcă înregistrată obligatoriu a exista pentru a fi îndeplinită tipicitatea obiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina societăţii şi a recurentei, rezultă din lipsa unui atare certificat de marcă înregistrată de la dosarul cauzei, fără de care instanţa nu avea posibilitatea legală de a reţine îndeplinirea laturii obiective, şi fără de care fapta nu este prevăzută de legea penală.
Pentru verificarea în concret a inexistenţei situaţiei premisă, a depus ataşat Certificatul de înregistrare al mărcii EUIPO nr. x, cererea iniţială a titularului (în engleză, urmând să depunem traducerea în cel mai scurt timp posibil), extras de pe site-ul EUIPO la data formulării prezentului recurs (în engleză şi în română), toate aceste acte certificând că:
1. Marca înregistrată nr. x, susţinut a fi încălcată, a fost acordată pentru o categorie restrânsă de produse şi servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute expres în descrierea produselor şi serviciilor din clasele de produse şi nu a fost acordată şi nu acoperă clasa de produse de natura obiectelor ce au fost ridicate de la societatea inculpată (jucării de plastic, mingi/mingiuţe de plastic, păpuşi).
2. Inexistenţa unei confirmări legale a unui pretins caracter contrafăcut, raportat la lipsa calităţii de reprezentant legal al M. în persoana S.C. D. S.R.L., inclusiv cu privire la marca înregistrată sub nr. x.
Într-o apărare subsidiară, a arătat că niciunul dintre criteriile menţionate în adresa înaintată de reprezentantul părţii vătămate, ca dovedind aşa-zisa contrafacere a produselor nu are o înregistrare validă la OSIM sau EUIPO, pentru a exista cel puţin termenul de comparaţie, partea inducând, iar instanţa achiesând la o confuzie şi la un amalgam între marcă, produse protejate, semn distinctiv, logo, atât timp cât marca EU cu nr. x nu are caracteristici de identificare prin simboluri, desene, culori care să asigure diferenţierea, marca la care se referă fiind o marcă verbală şi nu o marcă figurativă. Ca atare, aceste aspecte nu pot face obiectul afirmaţiilor de contrafacere. Dacă logo-ul nu este înregistrat, acesta nu este marcă şi implicit nu beneficiază de protecţia aferentă, ca atare, orice trimitere la logo, făcută de instanţa de apel în susţinerea caracterului contrafăcut este nelegală şi contrară dispoziţiilor legale incidente din Legea specială nr. 84/1998 care incriminează fapta de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
b) Inculpata S.C. B. S.R.L., a arătat că, în cauză, nu există latura obiectivă a infracţiunii, din perspectiva tipicitătii obiective a legii speciale.
Astfel, a susţinut că, potrivit art. 102 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998, constituie infracţiune punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată este condiţionată de o situaţie premisă, care constă în preexistenţa unei mărci înregistrate dovedită legal cu certificatul de înregistrare a mărcii sau indicaţiei geografice aflată în perioada de valabilitate.
Această situaţie premisă, prin prisma diferenţierii între existenţa sau nu a infracţiunii, este în fapt asimilată laturii obiective a infracţiunii, de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare.
În continuarea argumentării, a învederat aceleaşi motive expuse şi de recurenta inculpată A., subliniind faptul că protecţia acordată de marca înregistrată cu nr. x, privind clasa de produse 28 se referă exclusiv la "jocuri de masă, cărţi de joc, jucării de pluş, jucării sub formă de puzzle-uri, trotinete, pălării de hârtie pentru petreceri", fără a include/cuprinde totalitatea jucăriilor de orice formă şi material.
A făcut referire şi la actul depus în probaţiune de S.C. D. S.R.L., în calitatea acestuia de mandatar cu procură (cu referire exclusiv la mandatarea reprezentării în faţa instituţiilor statului vizând formularea de demersuri în acest sens) act aflat la pag. 15 verso şi 16 din dosarul de urmărire penală, depus trunchiat, în care s-a subliniat la clasa 16 Clasificare NISA (pe actul depus în engleză si netradus) cuvântul toys din sintagma "magazines in the fields of fashion, toys and fantasy", subliniere ce a fost făcută de către organele de urmărire penală sau de către instanţă (fond sau apel), în stabilirea aspectului de tipicitate a laturii obiective (în concret în stabilirea produselor pentru care există protecţie) şi care a dus la o aparenţă nereală şi nelegală a existenţei protecţiei asupra unui produs ce, în fapt, nu este protejat prin marca înregistrată 017924894.
Cu referire la inexistenţa unei confirmări legale a unui pretins caracter contrafăcut, raportat la lipsa calităţii de reprezentant legal al M. în persoana S.C. D. S.R.L., a susţinut că depunerea informaţiilor privind marca EU (script depus exclusiv în engleză de către S.C. D. S.R.L., la filele x verso 16 dosar de urmărire penală) s-a făcut trunchiat de către acest mandatar cu procură (în faţa altor instituţii decât EUIPO), tocmai pentru a ascunde informaţii privind reprezentantul legal al M., care se identifică în persoana unui alt reprezentant decât S.C. D. S.R.L., astfel cum rezultă din documentele ataşate prezentului recurs. Recurenta a apreciat că această precizare şi această lipsă de calitate de reprezentant legal, numit şi înregistrat la EUIPO al S.C. D. S.R.L. duce la imposibilitatea interogării acestuia cu privire la caracterul contrafăcut al produselor.
Tot în conformitate cu legislaţia în vigoare, respectiv art. 111 din Secţiunea 3 privind informarea publicului şi a autorităţilor statelor membre, din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017, privind marca Uniunii Europene (act legislativ ce a stat la baza înregistrării mărcii cu nr. x) şi de Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 84/1998, Regula 4, numele şi adresa reprezentantului, orice modificare a acestuia sau a datelor de identificare ale acestuia, trebuie înregistrate în Registrul mărcilor UE, cu precizarea adusă de dispoziţiile legii naţionale, respectiv aceea că "solicitantul sau titularul nu poate avea decât un singur mandatar" (alin. (7) Regula 4). în ce priveşte marca EU cu nr. x, la data prezentului dosar reprezentantul titularului mărcii, era identificat ca fiind persoana juridică N.., cu sediul în Olanda.
Ca atare, aprecierea făcută de S.C. D. S.R.L., prin adresa înregistrată la dosarul de urmărire penală, fila x vizând aspectele sub care această persoană iuridică apreciază ca fiind contrafăcute produsele, nu poate sta la baza îndeplinirii premisei, instanţa de apel în mod eronat reţinând caracterul contrafăcut, atât timp cât persoana juridică interogată nu are calitate de reprezentant legal al M..
Pe de altă parte, ca o apărare subsidiară, a susţinut că niciunul dintre criteriile menţionate în înscrisul de la fila x, ca "dovedind" aşa-zisa contrafacere a produselor nu are o validă înregistrate la OSIM sau EUIPO, pentru a exista cel puţin termenul de comparaţie, partea inducând şi instanţa achiesând la o veritabilă confuzie şi amalgam între marcă, produse protejate, semn distinctiv, logo, atât timp cât marca EU cu nr. x nu are caracteristicile de identificare prin simboluri, desene, culori, care să asigure diferenţierea, marca la care a făcut referire fiind o marcă verbală (astfel cum apare menţionat expres) şi nu o marcă figurativă sau o marcă combinată sau o marcă de culoare (prin cod de culoare aferent Pantone sau RAL), ca atare aceste aspecte nu pot face obiectul afirmaţiilor de contrafacere. Dacă logo-ul nu este înregistrat, acesta nu este marcă şi implicit nu beneficiază de protecţia aferentă, ca atare orice trimitere la logo, făcută de către instanţa de apel în susţinerea caracterului contrafăcut este nelegală şi contrară dispoziţiilor legale incidente din Legea nr. 84/1998 care incriminează fapta cu privire la care recurenta a fost condamnată.
Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a dispus comunicarea cererilor de recurs în casaţie, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
În cauză au fost depuse concluzii scrise de către partea civilă M.. prin mandatar S.C. D. şi apărător ales O. la data de 07 martie 2024, prin care s-a susţinut că este îndeplinită condiţia vizând existenţa laturii obiective a faptei penale, astfel cum este reglementată de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea Mărcilor nr. 84/1998.
S-a mai susţinut că aspectele invocate de recurente nu sunt întemeiate, deoarece Marca P. nu acoperă produsele reţinute a face obiectul plângerii. Produsele reţinute sunt jucării sub forma unor "bile cu surprize" şi respectiv "păpuşi". Aceste produse sunt clasificate conform Clasificării de la Nisa în clasa 28 şi sunt aferente categoriei generale "jucării", acoperind următoarele produse:
"jocuri de masă; cărţi de joc; jucării de pluş; jucării sub formă de puzzle-uri; trotinete; pălării din hârtie pentru petreceri".
S-a mai arătat că, potrivit practicii EUIPO, produsele "jucării de pluş" şi "păpuşi" sunt identice (Anexa 1). Aceste produse au acelaşi scop şi acelaşi public, sunt comercializate de aceleaşi entităţi şi au acelaşi producător, fiind ambele "jucării", bilele cu surprize C. reprezentând un pachet atractiv pentru copii conţinând păpuşi şi accesoriile lor. Aceste "bile" nu sunt mingiuţe pentru jocuri sau mingiuţe pentru sport. Reprezintă de asemenea jucării şi, în fapt, sunt doar ambalajul pentru păpuşi şi accesoriile lor. Astfel, produsele reţinute sunt, fie identice produselor pentru care este protejată marca, fie înalt similare acestora, fiind îndeplinite condiţiile stipulate de art. 102 alin. (1) lit. b).
În continuare, partea civilă a susţinut că iniţierea urmăririi penale pentru fapta prevăzută de art. 102 din Legea Mărcilor se face din oficiu, nefiind necesară depunerea unei plângeri penale, astfel că instrumentarea prezentului caz de punere în circulaţie de produse contrafăcute s-ar fi făcut şi în absenţa plângerii depuse de aceasta.
A mai susţinut că Marca P. este o marcă verbală C. iar produsele reţinute poartă logo-ul C., marca verbală fiind întotdeauna considerată ca având un grad crescut de similaritate cu o marcă combinată (element verbal + element figurativ), prin utilizarea aceluiaşi element verbal care este principalul identificat prin citire şi este cel utilizat în vorbire.
Ca atare, a arătat că întemeierea plângerii penale pe marca P. verbală se subsumează prevederilor articolului 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 care prevede că marca folosită pe produse poate fi identică dar şi similară cu marca înregistrată.
Având în vedere cele de mai sus, a considerat că sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea existenţei laturii obiective a faptei penale reglementate de dispoziţiile legale antemenţionate.
În temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. a solicitat respingerea recursului în casaţie în ceea ce priveşte existenţa laturii obiective a faptei penale şi menţinerea dispoziţiilor deciziei penale nr. 33/2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia în ceea ce priveşte confiscarea bunurilor.
După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale la data de 26 martie 2024.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 04 aprilie 2024.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 04 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatele S.C. B. S.R.L. şi A. împotriva deciziei penale nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia Penală.
S-a trimis cauza Completului C10, în vederea judecării cererilor de recurs în casaţie, fiind stabilit termen la data de 30 mai 2024.
Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele menţionate în raportul magistratului asistent.
Totodată, a apreciat că cererile de recurs în casaţie sunt introduse în termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, conform dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., de către inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L., potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casaţie conform art. 434 din C. proc. pen., fiind îndeplinite şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei (A.), respectiv denumirea inculpatei persoane juridice (SC B. SRL) hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia Penală), precum şi domiciliul, respectiv sediul recurentelor inculpate, cererile de recurs în casaţie fiind semnate de apărătorul ales al acestora.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a arătat că, în cuprinsul cererilor inculpatelor este indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi motivarea acestuia, recursurile fiind admisibile în principiu.
Examinând cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatele S.C. B. S.R.L. şi A. împotriva deciziei penale nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prealabil analizei recursurilor în casaţie formulate de inculpate se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.
Totodată, aşa cum rezultă din doctrină şi din jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, pe calea recursului în casaţie baza factuală stabilită de către instanţa de apel are caracter definitiv, nu mai pot fi reanalizate mijloacele de probă care au fost examinate de către instanţa ordinară de apel, în raport, cu natura juridică şi specificul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Analizând recursurile în casaţie declarate de inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L., în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că, în susţinerea cererilor formulate, inculpatele au arătat, în esenţă, că nu s-a făcut dovada respectării normelor impuse de Legea nr. 84/1998, respectiv nu s-a verificat existenţa mărcii înregistrate C.
Înalta Curte reaminteşte că scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În cauza de faţă, recurentele inculpate au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul dispoziţiei normei de procedură penală evocate, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe o conduită ce excede celei incriminate ori care nu a făcut de plano obiectul incriminării sau în privinţa căreia a operat dezincriminarea.
Înalta Curte constată că inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L. au fost condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare prevăzută de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Astfel, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei recurate că fapta inculpatelor care au pus în vânzare, la data de 04.12.2019, în magazinul aparţinând inculpatei S.C. B. S.R.L., situat în Alba Iulia, Bd. x, jud. Alba, un număr de 340 produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii "C.", fără ca acestea să aibă caracteristicile unor produse originale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, prevăzută de art. 102 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Cu referire la elementul material al infracţiunii s-a reţinut că acesta constă în acţiunea de a pune în vânzare, în magazinul aparţinând S.C. B. S.R.L. situat în municipiul Alba Iulia, bd. x, jud. Alba, a unui număr de 340 de produse contrafăcute care purtau însemnele mărcii C., însă fără a avea caracteristicile unor produse originale, cunoscând că acestea sunt contrafăcute, infracţiunea fiind una de pericol abstract, care se consumă în momentul expunerii spre vânzare a produselor purtând însemnele unor mărci înregistrate care au fost realizate fără acordul deţinătorilor de drepturi asupra mărcilor. Incriminarea implică existenţa unui risc de confuzie din partea publicului, riscul de confuzie incluzând şi riscul de asociere între semn şi marcă, fără a fi necesar să există şi o acţiune efectivă de inducere în eroare a publicului.
În ceea ce priveşte similitudinea vizuală dintre produsele care fac obiectul prezentei cauze şi cele care poartă o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, instanţa de apel a apreciat că acest aspect rezultă din imaginile fotografice efectuate în cursul urmăririi penale, aflate la dosar, produsele purtând însemne similare ce pot crea un risc de confuzie cu produsele originale.
Instanţa de recurs constată astfel că, pe baza probelor administrate, instanţele au decelat situaţia de fapt, au evaluat apărările părţilor şi au statuat asupra condiţiilor de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor.
În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare pentru care au fost condamnate inculpatele, corespund faptei reţinute în concret în sarcina acestora.
Instanţa supremă mai reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.
Cu privire la susţinerile apărării inculpatelor, în sensul că nu a fost demonstrată existenţa certificatului de marcă înregistrată pentru produsele similare sau identice cu cele care au fost puse în circulaţie şi apreciate ca fiind contrafăcute, în acest sens fiind invocate dispoziţiile art. 33 din Regulamentul European privind mărcile şi indicaţiile geografice, care prevăd că descrierea trebuie să fie corectă şi completă, tocmai pentru a nu exista o similitudine, asemănare, care statuează că, chiar dacă sunt din aceeaşi clasă, cum este cazul de faţă, clasa 28, nu pot fi apreciate din perspectiva încadrării în aceeaşi clasă ca identice sau similare, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Contrar susţinerilor inculpatelor A. şi S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că, potrivit doctrinei, obiectul juridic al infracţiunii îl formează relaţiile sociale care se nasc în legătură cu apărarea drepturilor titularului mărcii împotriva punerii în circulaţie fără drept a produselor protejate prin înregistrarea mărcii.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, elementul material constă în acţiunea de punere în circulaţie a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Folosirea unei mărci identice sau similare presupune aprecierea caracterului identic sau similar al semnului susceptibil de reprezentare grafică. În momentul aprecierii similitudinii se ţine cont de asemănările dintre cele două mărci şi nu de diferenţele care pot fi identificate la o analiză mai atentă, reproducerea mărcii înregistrate putând fi identică sau cvasi identică.
Înalta Curte mai reţine că, în esenţă, recurentele invocă incidenţa dispoziţiilor art. 33 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, potrivit cărora:
"(1) Produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii se clasifică în conformitate cu sistemul de clasificare stabilit de Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957 (denumit în continuare "Clasificarea Nisa").
(2) Produsele şi serviciile pentru care se solicită protecţia mărcii sunt identificate de către solicitant cu suficientă claritate şi precizie pentru a permite autorităţilor competente şi agenţilor economici să determine, bazându-se exclusiv pe identificarea respectivă, amploarea protecţiei solicitate.
(3) În sensul alin. (2), se pot utiliza indicaţiile generale incluse în titlurile claselor cuprinse în Clasificarea Nisa sau alţi termeni generali, cu condiţia ca aceştia să respecte standardele necesare de claritate şi precizie prevăzute prin prezentul articol.
(4) Oficiul respinge o cerere din cauza indicaţiilor sau termenilor neclari sau imprecişi în cazul în care solicitantul nu propune o formulare acceptabilă în termenul stabilit de către Oficiu în acest scop.
(5) Utilizarea unor termeni generali, inclusiv a indicaţiilor generale oferite de titlurile claselor din Clasificarea Nisa, se interpretează ca incluzând toate produsele sau serviciile acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiei sau al termenului respectiv. Utilizarea acestor termeni sau indicaţii nu se interpretează ca incluzând o cerere privind produsele sau serviciile care nu pot fi înţelese astfel.
(6) În cazul în care solicită înregistrarea pentru cel puţin două clase, solicitantul grupează produsele şi serviciile în funcţie de clasele cuprinse în Clasificarea Nisa, fiecare grup de produse sau servicii fiind precedat de numărul clasei căreia îi aparţine şi le prezintă în ordinea claselor.
(7) Produsele şi serviciile nu sunt considerate ca fiind asemănătoare între ele doar pe motiv că figurează în aceeaşi clasă în conformitate cu Clasificarea Nisa. Produsele şi serviciile nu sunt considerate ca fiind diferite unele de altele pe motiv că apar în clase diferite în conformitate cu Clasificarea Nisa.
(8) Titularii de mărci UE solicitate înainte de 22 iunie 2012 care sunt înregistrate în raport cu întregul titlu al unei clase din Clasificarea Nisa pot declara că intenţia lor la data de depunere a fost de a solicita protecţia unor produse sau servicii în afara celor acoperite de sensul literal al titlului clasei respective, cu condiţia ca produsele sau serviciile astfel desemnate să fie incluse în lista alfabetică a clasei respective din ediţia Clasificării Nisa în vigoare la data de depunere a cererii.
Declaraţia se depune la Oficiu până la 24 septembrie 2016 şi precizează, în mod clar, precis şi specific, produsele şi serviciile, altele decât cele acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiilor oferite de titlul clasei, la care se referea iniţial intenţia titularului. Oficiul ia măsurile adecvate pentru a modifica registrul în mod corespunzător. Posibilitatea de a prezenta o declaraţie în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat nu aduce atingere aplicării articolului 18, articolului 47 alin. (2), articolului 58 alin. (1) litera (a) şi articolului 64 alin. (2).
Se consideră că mărcile UE pentru care nu se depune nicio declaraţie în termenul menţionat la al doilea paragraf desemnează, începând cu expirarea termenului respectiv, doar produsele sau serviciile acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiilor incluse în titlul clasei relevante.
(9) În cazul în care registrul este modificat, drepturile exclusive conferite de marca UE în temeiul articolului 9 nu împiedică un terţ să continue să utilizeze o marcă pentru produse sau servicii, în cazul şi în măsura în care utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective:
a) a început înainte ca registrul să fie modificat, şi
b) nu a încălcat drepturile titularului pe baza sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.
În plus, modificarea listei de produse sau servicii înregistrate în registru nu conferă titularului mărcii UE dreptul de a se opune sau de a depune o cerere în nulitate a unei mărci depuse ulterior, în cazul şi în măsura în care:
a) fie marca depusă ulterior se afla în utilizare, fie se depusese o cerere de înregistrare a mărcii pentru produse sau servicii înainte ca registrul să fie modificat; şi
b) utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective nu a încălcat sau nu ar fi încălcat drepturile titularului pe baza sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.
Dar, aşa cum reiese şi din conţinutul dispoziţiilor legale expuse, art. 33 din Regulament, intitulat "Denumirea şi clasificarea produselor şi serviciilor" este inclus în Capitolul III - Cererea de înregistrare a mărcii UE, Secţiunea 1- Depunerea cererii şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească, în care sunt reglementate condiţiile administrative de înregistrare a unei mărci în Uniunea Europeană.
În cauza pendinte, marca este înregistrată din data de 11.01.2019, astfel că ceea ce, în mod judicios au analizat instanţa de fond şi cea de apel este protecţia unei mărci înregistrate şi efectele înregistrării, relevante fiind dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene denumit marginal "drepturi conferite de o marcă UE", care explicitează ce înseamnă protecţia, potrivit cărora:
"Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii UE, titularul respectivei mărci UE are dreptul să împiedice orice terţ să utilizeze un semn în cadrul comerţului, fără consimţământul său, pentru produse sau servicii în cazul în care (...) b) semnul este identic cu, sau similar cu marca UE şi este utilizat în legătură cu produsele sau serviciile care sunt identice sau similare cu produsele sau serviciile pentru care marca UE este înregistrată, în cazul în care există un risc de confuzie din partea publicului; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn şi marcă;", precum şi considerentul (11) din acelaşi regulament, care lămureşte noţiunea de risc de confuzie:
"Protecţia conferită de marca UE, al cărei scop este în special garantarea funcţiei mărcii de indicare a originii, ar trebui să fie absolută în caz de identitate între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Protecţia ar trebui să existe de asemenea în caz de similitudine între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Este oportun să se interpreteze noţiunea de similitudine în relaţie cu riscul de confuzie. Riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroşi factori şi în special de cunoaşterea mărcii pe piaţă, de asocierea care poate fi făcută între aceasta şi semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă şi semn şi între produsele sau serviciile desemnate, ar trebui să constituie condiţia specifică a protecţiei."
Ca atare, apărarea recurentelor în sensul că hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece nu s-a identificat în concret fapta comisivă, pentru că astfel s-ar fi observat că produsele ridicate nu sunt contrafăcute nu va fi reţinută, având în vedere că, în argumentarea cererilor de recurs în casaţie inculpatele invocă o reglementare din regulament care este aplicabilă doar la momentul la care se solicită înregistrarea unei mărci şi nu când este deja înregistrată, în acest caz, marca fiind înregistrată din data de 11.01.2019.
Un alt aspect invocat în cadrul motivelor de recurs în casaţie este acela că produsele descrise nu se pot identifica cu claritate şi precizie în clasa de produse 28 a Clasificării Nisa.
Cu referire la această apărare, Înalta Curte apreciază că nu clasificarea are relevanţă, ci, în concret, dacă există vreun risc de confuzie între un produs contrafăcut şi cel care beneficiază de protecţia mărcii.
Or, riscul de confuzie a fost reţinut în mod definitiv de instanţa de fond care a constatat că marca este înregistrată la EUIPO sub nr. x la data de 11.01.2019, cu durata de protecţie ce expiră la data de 29.06.2028, pentru clasele 3, 9, 14, 16, 18, 20, 21, 24, 25, 26, 28, 30 conform Clasificării Nisa şi acoperă următoarele produse "jocuri de mas㸠cărţi de joc, jucării de pluş, jucării sub formă de puzzle-uri, trotinete pălării de hârtie pentru petreceri", iar în ceea ce priveşte similitudinea vizuală dintre produsele care fac obiectul prezentei cauze şi cele care poartă o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, acest aspect rezultă din imaginile fotografice efectuate în cursul urmăririi penale, aflate la dosar, produsele purtând însemne similare ce pot crea un risc de confuzie cu produsele originale.
În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care au fost condamnate inculpatele prin decizia recurată întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentelor privesc chestiuni de fapt şi apărări ce au fost analizate şi de instanţa de fond, respectiv de cea de apel.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatele A. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 33/2024 din data de 16 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală.
Obligă recurentele A. şi S.C. B. S.R.L. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2024.