Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96/S din data de 17.05.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Braşov, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., , pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19, şi respectiv ale art. 1349 C. civ. şi urm. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de B. S.R.L. (fostă C. SRL).
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost anulate înscrisurile falsificate, respectiv factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 33.363,42 RON, factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 113.176,23 RON, factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 33.081,70 RON, factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 52.898,46 RON, factura fiscală nr. x din data de 17.02.2014 în valoare de 142.884,83 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 62.474,44 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 89.894,11 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 23.049,36 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 7.472,22 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 45.625,37 RON, factura fiscală nr. x din data de 15.04.2014 în valoare de 31.905,02 RON, factura fiscală nr. x din data de 25.06.2014 în valoare de 212.460,40 RON, factura fiscală nr. x din data de 25.06.2014 în valoare de 176.734,34 RON, factura fiscală nr. x din data de 18.07.2014 în valoare de 155.648,78 RON, factura fiscală nr. x din data de 18.07.2014 în valoare de 18.267,48 RON, factura fiscală nr. x din data de 18.07.2014 în valoare de 27.401,23 RON, factura fiscală nr. x din data de 04.08.2014 în valoare de 102.551,56 RON, factura fiscală nr. x din data de 27.10.2014 în valoare de 49.000,95 RON, factura fiscală nr. x din data de 27.10.2014 în valoare de 75.044,32 RON, factura fiscală nr. x din data de 27.10.2014 în valoare de 253.304,01 RON, factura fiscală nr. x din data de 28.10.2014 în valoare de 112.330,22 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 49.500,17 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 119.808,44 RON, factura fiscală nr. x din data de 20.05.2015 în valoare de 111,60 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 47.392,66 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 284.978,57 RON, factura fiscală nr. x din data de 22.04.2015 în valoare de 205,79 RON .
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost ridicate măsurile asiguratorii cu privire la inculpatul A. dispuse asupra:
sumelor existente în conturile bancare aparţinând inculpatului A. deschise la D. S.A. şi E. S.A. până la concurenţa sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei; conturilor bancare ale inculpatului A. deschise la D. S.A. şi E. S.A. până la concurenţa sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei; cotei de 1/4 din imobilul - teren în suprafaţă de 458 mp şi construcţie (casă de locuit) în suprafaţă (desfăşurată) de 189 mp situat în com. Sânpetru, str. x, înscris în CF nr. x a localităţii Sânpetru aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei.
În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă S.C. B. .
Prin decizia penală nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală în dosarul nr. x/2021, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă S.C. B. S.R.L. (fosta C. SRL) împotriva sentinţei penale nr. 96/S/17.05.2023, pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. x/2021, care a fost desfiinţată în parte, sub aspectul soluţiei de achitare pronunţată faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale), a modului de soluţionare a acţiunii civile şi a dispoziţiei de ridicare a măsurilor asiguratorii.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 153, 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a incetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1), (30)8 şi 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015), ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349, 1357 C. civ. au fost admise acţiunea civilă exercitată de S.C. C. S.R.L., actuala S.C. B. S.R.L., şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 1.698.421,8 RON cu titlul de despăgubiri.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asiguratorii cu privire la inculpatul A. dispuse asupra:
- sumelor existente în conturile bancare aparţinând inculpatului A. deschise la D. S.A. şi E. S.A. până la concurenţa sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei;
- conturilor bancare ale inculpatului A. deschise la D. S.A. şi E. S.A. până la concurenţa sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei;
- cotei de 1/4 din imobilul - teren în suprafaţă de 458 mp şi construcţie (casă de locuit) în suprafaţă (desfăşurată) de 189 mp situat în com. Sânpetru, str. x, înscris în CF nr. x a localităţii Sânpetru aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva deciziei din apel, nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, la data de 29 februarie 2024, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
În esenţă, în motivarea cererii, inculpatul A. a arătat că este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen.. A solicitat, admiterea recursului în casaţie, în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen., întrucât în mod nelegal s-a dispus încetarea procesului penal în baza art, 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., raportat la art. 153 şi 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., casarea deciziei penale nr. 161/AP din data de 23.02.2024. pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2021 şi, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1), (30)8 şi 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 -01.07.2015);
A mai solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19, şi respectiv la art. 1349 şi urm. C. civ., să fie respinsă acţiunea civilă.
S-a susţinut că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7, referitor la nelegalitatea soluţiei pronunţate de către Curtea de Apel Braşov, respectiv de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1), rap. la art. 308 şi 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015), ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, prin reţinerea de către instanţa de apel a calităţii de gestionar în fapt a subsemnatului şi de admitere a acţiunii civile exercitată de S.C. C. S.R.L., actuala S.C. B. S.R.L., s-a arătatcă prin decizia penală nr. 138/RC/28.03.2017, Î.C.CJ, secţia Penală, a statuat că îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 295 C. pen., pentru existenţa subiectului activ al infracţiunii de delapidare - calitatea de funcţionar public şi de administrator sau de gestionar - poate fi examinată, în baza dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. .
Conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
Astfel, s-a arătat că, instanţa de apel a pronunţat soluţia de încetare a procesului penal având în vedere faptul că în prezenta cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare şi a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale cu privire la această infracţiune.
Mai mult, prin hotărârea criticată s-a reţinut că inculpatul A. şi-ar fi însuşit bunuri (medicamente) comercializate de către partea civilă S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. S.R.L.). Ceea ce s-a reţinut în mod nelegal este faptul că inculpatul ar fi avut atribuţii de administrare şi gestionare a bunurilor/mărfurilor pe care le comercializa partea civilă.
Calitatea de gestionar este aşadar condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
Calitatea de ANGAJAT - existenta unui RAPORT JURIDIC DIRECT între persoana juridică şi persoana fizică;
Principalele atribuţii ale persoanei respective să fie de "primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri. Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în cazul subsemnatului:
A menţionat că nu a existat un raport juridic de muncă şi nici de altă natură în perioada 03.01.2014 - 01.07.2015, între subsemnatul si partea civilă, întrucât inculpatul era angajatul F. S.R.L., iar F. S.R.L. avea încheiat un contract de agenţie cu partea civilă, nu recurentul.
Concluzionând, recurentul a arătat că nu putea să aibă calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare. întrucât, pe de-o parte, a fost angajatul S.C. F. S.R.L. şi acţiona pentru S.C. C. S.R.L. în calitate de angajat al S.C. F. S.R.L. şi, pe de altă parte, agentul de vânzări nu este gestionar al produselor, deoarece el doar intermediază încheierea de contracte şi preia comenzi.
Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.
După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 29.02.2024, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 29.05.2024, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.
Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 29 mai 2024, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a prezentei cereri de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 18 septembrie 2024, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării inculpatului A., reprezentantului Ministerului Public şi ale apărării intimatei-părţii civile S.C. B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare impunându-se achitarea sa.
Motivul de casare invocat de inculpatul A. s-a întemeiat şi pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).
Din perspectiva acestui caz de recurs în casaţie, hotărârile sunt supuse casării în situaţiile în care instanţa de apel, în mod greşit, a dispus încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele reglementate de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.
Punctual, în ceea ce priveşte critica soluţiei de încetare a procesului penal, aşa cum s-a menţionat în speţă a fost indicat şi cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., alăturat celui prevăzut de pct. 8, prin cererea de recurs în casaţie s-a făcut referire expresă la împrejurarea că pentru infracţiunea de delapidare pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.
Înalta Curte, ţinând cont de temeiul de drept al soluţiei de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, dar şi motivele invocate prin cererea de recurs în casaţie, urmează să analizeze cererea inculpatului de achitare întemeiată pe cauza vizând neprevederea faptei în legea penală, respectiv că fapta de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1), (30)8 şi 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015), cu privire la care s-a stabilit că a fost săvârşită de inculpat, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.
Este de menţionat că din această perspectivă nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.
Procedând la analiza în drept a infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. "însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."
Potrivit art. 308 C. pen. "dispoziţiile art. (…) 295 (…) privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
În analiza acestei infracţiuni, astfel cum anterior s-a menţionat, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, constând în aceea că inculpatul, în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015, în mod continuat, în calitate de reprezentant de vânzări al părţii civile S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL), respectiv de angajat şi reprezentant legal al F. S.R.L cu care partea civilă avea încheiat un contract de prestări servicii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca gestionar în fapt, şi-a însuşit mărfuri constând în medicamente comercializate de societatea parte civilă, menţionate pe 27 de facturi fiscale întocmite în fals, bunuri preluate de la şoferii care asigurau transportul bunurilor, sub pretextul unor urgenţe medicale, cauzând un prejudiciu de 2 290 243,64 RON, din care persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1 698 421,8 RON, diferenţa fiind achitată de inculpat prin interpuşi pe parcursul activităţii infracţionale.
Prin urmare, în raport cu această situaţie de fapt, Înalta Curte va analiza punctual criticile inculpatului şi dacă acţiunile acestuia realizează corespondenţa dintre faptele concret săvârşite şi elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă faptele inculpatului pot fi încadrate în elementul material al infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale).
O primă critică a vizat faptul că inculpatul A. şi-a însuşit bunuri (medicamente) comercializate de către partea civilă S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. S.R.L.). Ceea ce s-a reţinut în mod nelegal este faptul că inculpatul ar fi avut atribuţii de administrare şi gestionare a bunurilor/mărfurilor pe care le-ar fi avut în administrare în perioada în care a avut respectiva relaţie de colaborare.
Critica este nefondată, implicând reaprecierea materialului probator şi a situaţiei de fapt, aspecte care nu pot face obiectul recursului în casaţie.
Astfel, reţinerea calităţii de gestionar de fapt echivalează cu determinarea unei situaţii de fapt cu putere de lucru judecat care nu poate fi modificată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.
O altă critică a inculpatului a constat în aceea că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale),
Nu poate fi primită o astfel de critică, Înalta Curte apreciind că este neîntemeiată.
Astfel sub aspectul calităţii de subiect activ privind calitatea inculpatului de gestionar în fapt, care decurge din activitatea de preluare a bunurilor de la şoferii care aveau medicamentele în gestiune (potrivit atribuţiilor de serviciu din fişa postului), cu asumarea obligaţiei de a le elibera către spitale, în baza unei practici instituţionalizate în cadrul societăţii parte civilă ca procedură de lucru în afara unor reglementări contractuale sau regulamentare, totul în contextul atribuţiilor de serviciu desfăşurate ca angajat al F. S.R.L., dar în serviciul şi în beneficiul C. S.R.L. (actuala B. SRL).
Nu în ultimul rând, sub aspectul elementului material al laturii obiective există acţiunea inculpatului de însuşire a medicamentelor menţionate în facturile fictive preluate de la şoferi şi care nu au ajuns niciodată la beneficiarii menţionaţi în facturi (sustragerea medicamentelor în posesia cărora se afla în calitate de gestionar în fapt).
Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu persoanei vătămate constând în contravaloarea medicamentelor însuşite. Legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acţionat cu intenţie directă calificată prin scopul însuşirii pe nedrept a bunurilor pe care le gestiona în fapt.
În cauză se reţine că inculpatul a exercitat în fapt atribuţii de primire (de la şoferi) şi eliberare (către unităţile spitaliceşti) de bunuri aflate în gestiunea părţii civile, respectiv produse farmaceutice (medicamente), iar practica justificată formal prin existenţa unor urgenţe, pare să fi devenit o regulă în activitatea inculpatului, ţinând seama de numărul actelor materiale săvârşite şi de prejudiciul produs prin faptele comise.
Prin urmare, în raport cu această stare de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat, dar şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că în calitate de reprezentant de vânzări al părţii civile S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL), respectiv de angajat şi reprezentant legal al F. S.R.L cu care partea civilă avea încheiat un contract de prestări servicii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca gestionar în fapt, inculpatul A. şi-a însuşit mărfuri constând în medicamente comercializate de societatea parte civilă, menţionate pe 27 de facturi fiscale întocmite în fals, bunuri preluate de la şoferii care asigurau transportul bunurilor, sub pretextul unor urgenţe medicale, cauzând un prejudiciu de 2 290 243,64 RON, realizează elementul material al infracţiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) (27 acte materiale).
Un alt motiv de recurs în casaţie a vizat lipsa condiţiei subiectului activ de a fi gestionar al bunurilor însuşite care a ţinut exclusiv de contractul de agenţie în baza căruia inculpatul şi-a desfăşurat activitatea de serviciu, fără a ţine seama de faptul că atât la rubrica privind situaţia de fapt cât şi la rubrica privind încadrarea juridică, rechizitoriul descrie o activitate specifică gestionarului de fapt, şi anume preluarea mărfurilor de la şoferii angajaţi ai părţii civile cu pretextul livrării acesteia către beneficiari în regim de urgenţă, în baza unei practici, a unei modalităţi de lucru frecvent întâlnită în cadrul activităţii părţii civile, practică ce nu are la bază reglementări contractuale sau regulamente interne. Aprecierea că numai un angajat al persoanei vătămate ar putea avea calitatea de gestionar în fapt nu are susţinere în prevederile legale.
Motivul este neîntemeiat, Înalta Curte reamintind că în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu pot fi reapreciate probele administrate, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt în sensul dorit de recurentă, respectiv constatarea inexistenţei intenţiei de a săvârşi fapta şi ajutorului oferit autorului la săvârşirea faptei.
Nici chestiunea vizând latura civilă nu poate fi supusă analizei în acest cadru procesual, prejudiciul fiind stabilit de instanţa de apel pe baza probelor administrate şi nu poate fi reevaluat în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, critica formulată vizând temeinicia hotărârii atacate şi nu legalitatea acesteia.
Concluzionând, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A. care, în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015, în mod continuat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de reprezentant de vânzări al părţii civile S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL), respectiv de angajat şi reprezentant legal al F. S.R.L cu care partea civilă avea încheiat un contract de prestări servicii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca gestionar în fapt, şi-a însuşit mărfuri constând în medicamente comercializate de societatea parte civilă, menţionate pe 27 de facturi fiscale întocmite în fals, bunuri preluate de la şoferii care asigurau transportul bunurilor, sub pretextul unor urgenţe medicale, cauzând un prejudiciu de 2 290 243,64 RON, din care persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1 698 421,8 RON, diferenţa fiind achitată de inculpat prin interpuşi pe parcursul activităţii infracţionale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2024.