Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1205 din data de 13.10.2023 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2023, în temeiul art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 03.11.2022 a infracţiunii de influenţarea declaraţiilor.
În temeiul art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 03.11.2022 a infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În temeiul art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., pe lângă pedeapsa închisorii aplicată pentru săvârşirea infracţiunii lovire sau alte violenţe, pe o durată de 5 ani exercitarea dreptului de a comunica cu persoana vătămată B. sau cu membri de familie ai acestuia, precum şi de a se apropia de aceştia.
În temeiul 64 din C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare.
În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 14.11.2022 la zi.
În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-au contopit pedepsele complementare aplicate şi s-a interzis inculpatului A. exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate şi s-a interzis inculpatului A. exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei stabilită prin prezenta sentinţă.
În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 208 alin. (4) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpat prin încheierea nr. 1370 din 15.11.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul x/2022, măsură pe care a menţinut-o pentru o durată de 60 de zile.
În temeiul art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 22 din C. proc. pen., s-a luat act că persoana vătămată B. a renunţat la pretenţiile civile.
S-a luat act că persoana vătămată nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3.000 RON au reprezentat cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale
Împotriva sentinţei penale nr. 1205 din data de 13.10.2023 pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2023 a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 333/P din 02 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. , împotriva sentinţei penale nr. 1205 din data de 13.10.2023 pronunţate de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. x/2023
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurii arestării preventive de la data de 13.10.2023 la zi.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial acordat apărătorului desemnat din oficiu-av. C. în cuantum de 250 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.
Împotriva deciziei penale nr. 333/P din 02 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a formulat cerere de recurs în casaţie A..
Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a recursului în casaţie, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În susţinerea cazului de recurs în casaţie invocat s-a apreciat că singurele probe administrate la dosar sunt declaraţiile persoanei vătămate şi cele ale inculpatului, neexistând alte probe directe care să lămurească ce s-a discutat, în ce manieră şi ce a generat ca şi consecinţă agresarea persoanei vătămate la finalul acestor discuţii.
Recurentul a considerat că în ce priveşte infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, nu este realizată latura obiectivă a acesteia (nu sunt realizate aspectele de tipicitate limitativ prevăzute de lege).
S-a arătat că instituţia plângerii prealabile este distinctă de instituţia declaraţiei, cât şi de instituţia plângerii, reglementată de partea specială, Titlul I, Cap. II, Secţiunea a II-a, art. 295 alin. (1) din C. pen., iar retragerea plângerii prealabile este reglementată de partea generală, Titlul VII, art. 158 din C. pen.
Aşadar, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală se impune achitarea în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen.
S-a apreciat că nu avea cum persoana vătămată să dea o declaraţie prin care să-şi retragă plângerea, întrucât o plângere nu se poate retrage printr-o declaraţie, fiind instituţii distincte.
Totodată, în contradicţie cu aprecierile curţii de apel, legiuitorul în cadrul art. 272 alin. (1) din C. pen. incriminează retragerea declaraţiilor şi nu retragerea plângerii.
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, elementul material se realizează prin următoarele modalităţi: să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase, să nu prezinte probe, comise prin corupere, constrângere sau comiterea unei fapte cu efect vădit intimidant.
În ceea ce priveşte motivul real al agresiunii persoanei vătămate, a fost menţionată depoziţia martorei D. care a indicat că a perceput în mod direct momentul agresiunii, auzindu-l pe B. că i se adresa cu "A., dă-mi drumul, promit că nu mai fac.." şi că ar fi afirmat de două ori "A., nu mai da".
Or, aceasta confirmă susţinerea sa în sensul că a început să lovească persoana vătămată în momentul când a început să-i jignească familia şi la întrebarea dacă mai face altă dată astfel de remarci, i-a răspuns că nu mai face.
Aşadar, a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea "nu mai fac" în sensul că îşi va retrage plângerea.
În concluzie, a solicitat să se constate că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii Curţii de Apel Constanţa şi achitarea sa, în raport de infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16, lit. b), teza I din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2023
Prin încheierea din 05 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 333/P din 02 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi trimisă cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, la completul C3, în compunere de 3 judecători.
Înalta Curte a apreciat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte formal cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., fiind făcută precizarea că nu vor fi avute în vedere aspecte referitoare la încadrarea juridică, reevaluarea materialului probator ori reaprecierea asupra situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, care constituie chestiuni de temeinicie şi nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 05 iunie 2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Aşa cum s-a menţionat şi în încheierea de admitere în principiu, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, în raport de încadrarea juridică stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută.
Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează, în esenţă, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen.
În vederea dezlegării chestiunii invocate de recurentul-inculpat, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 272 din C. pen., Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt reţinută, cu autoritate de lucru judecat, de instanţa de apel, respectiv că: "În data de 03.11.2022, în jurul orelor 20:30, inculpatul A. l-a agresat fizic pe persoana vătămată B. în timp ce se aflau în cartierul E. din mun. Constanţa, pe str. x, la intersecţia parcărilor situate între blocurile B1, B2, B3 şi B4, în sensul că l-a lovit cu un obiect ascuţit la nivelul capului, fiindu-i secţionată urechea stângă. De asemenea, l-a lovit cu genunchiul în zona capului o singură dată şi, în repetate rânduri, cu braţul stâng în zona spatelui şi a capului, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale, încercând să îl determine pe B. să îşi retragă plângerea penală formulată într-o altă cauză penală."
Mai mult, instanţa de apel a constatat că acţiunea inculpatului A. de a-l lovi pe numitul B. cu un obiect ascuţit la nivelul capului, secţionându-i urechea stângă, şi de a-l lovi cu genunchiul în zona capului şi cu braţul stâng în zona spatelui şi a capului, pentru a-l determina pe acesta să dea declaraţii mincinoase într-o altă cauză penală, corespunde modelului legal incriminat de legiuitor prin infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen.
Instanţa supremă, analizând motivele invocate de inculpat în sensul că, a agresat-o pe persoana vătămată deoarece aceasta i-a jignit familia, astfel că nu urmărit retragerea plângerii de către numitul B., apreciază că, în realitate, nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, ci se contestă situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei.
Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuţie stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză şi reinterpretarea probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 272 din C. pen., constituie infracţiunea de influenţarea declaraţiilor: "Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară", infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 din C. pen., se constată că modalitatea de realizare a elementului material al laturii obiective constă în încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.
Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin raportare la starea de fapt reţinută şi-a format convingerea, argumentată, că fapta inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 272 din C. pen., fiind realizată corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.
În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A., care, în data de 03.11.2022, în jurul orelor 20:30, l-a agresat fizic pe numitul B. pentru a-l determina pe acesta să dea declaraţii mincinoase într-o altă cauză penală, prin care să arate că îşi retrage plângerea formulată cu privire la numitul F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzute de art. 272 din C. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 333/P din data de 02 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 333/P din data de 02 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2024.