Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 599 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul A. cu privire la sentinţa penală nr. 40/23.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 14.05.2024, a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de contestatorul A. cu privire la sentinţa penală nr. 40/23.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 92/A/18.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
S-a arătat că persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare solicitând constatarea prescripţiei executării pedepselor, cu referire la Legea nr. 286/2009, art. 162 alin. (1) lit. b) şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căreia se aplică legea care guvernează statul de executare.
Astfel, contestatorul a solicitat să se analizeze actele şi lucrările dosarului, mecanismul de contopire al pedepselor, astfel încât să corespundă dreptului execuţional român cu precizarea că pedeapsa rezultantă este de 7 ani şi 2 luni închisoare, compusă din trei sentinţe penale ale statului emitent italian, respectiv:
1. Prin sentinţa nr. 508/2012 din data de 04.12.2012 pronunţată de Tribunalul GUP din LaSpezia, Italia, definitivă la data de 01.12.2013, a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de şantaj.
Referitor la aceasta, s-a arătat că a fost pusă în executare în 2021 de către statul român, iar potrivit actelor şi lucrărilor dosarului nu se întrevede suspendarea, întreruperea sau reluarea prescripţiei executării pedepsei căreia, potrivit legislaţiei române, adaugă 5 ani + 2 ani şi 4 luni, luând în calcul drept termen data rămânerii definitive - textul de lege C. pen. italian art. 629 şi art. 81.
Contestatorul a mai arătat că în cuprinsul sentinţei sunt şi erori materiale nerectificate.
2. Prin sentinţa penală nr. 139/31.01.2012, a fost condamnat la 6 luni închisoare, definitivă la data de 20.06.2015 ca urmare a epuizării căilor de atac la Curtea de Apel din Genova, decizia penală nr. 1070/20.03.2015. Norma de incriminare prevăzută de art. 81 şi art. 337 C. pen. italian, cu infracţiunea de ultraj constând în aceea că a exercitat acte de violenţă asupra organelor de ordine publică aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe teritoriul Italiei.
Contestatorul a concluzionat că, adăugând 5 ani la aceste 6 luni, termenul de prescripţie este împlinit potrivit art. 162 alin. (2) din Legea nr. 286/2009.
Totodată, contestatorul a solicitat modificarea acestui mecanism de contopire cu înlăturarea sau modificarea executării pedepselor verificând fiecare condiţie în parte, ţinând seama de aspectele legislaţiei române cu prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) Legea nr. 286/2009, prescripţia celor două sentinţe penale cumulate sau contopite prezentului mandat de executare.
În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
În susţinerea contestaţiei la executare, a fost depusă de contestator sentinţa penală nr. 40/F/23.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.
Curtea, analizând contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în raport de exigenţele art. 598 din C. proc. pen., a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40/F din data de 23.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârilor:
- nr. 508/2012 pronunţată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013;
- nr. 139/2012 pronunţată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015;
- nr. 2504/2016 pronunţată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitivă la data de 26.10.2017, privind persoana condamnată A..
În baza art. 172 rap. la art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată au fost recunoscute hotărârile penale: nr. 508/2012 pronunţată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunţată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunţată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04. 2016, definitivă la data de 26 10.2017, privind persoana condamnata A..
În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani şi 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârile penale nr. 508/2012 pronunţată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunţată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunţată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitiva la data de 26.10.2017
A fost dedusă reţinerea şi arestarea preventivă a persoanei condamnate de la data de 25.09.2020 la data de 22.11.2020, inclusiv.
În temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 399 din C. proc. pen. cu referire la art. 208 alin. (5) din C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar, luată faţă de persoana condamnată, prin încheierea din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului A., la data rămânerii definitive a hotărârii.
Prin decizia penală nr. 92/A din data de 18.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 40/F din 23 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.
Conform art. 598 din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Curtea a constatat că motivul invocat de contestator nu se circumscrie cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Astfel, instanţa a subliniat că, în ceea ce priveşte contestaţia la executare, aceasta este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:
a) concursul de infracţiuni;
b) recidiva;
c) pluralitatea intermediară;
d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
De asemenea, Curtea a reţinut că în cazul concursului de infracţiuni prevederile art. 39 alin. (1) din C. pen. au ca premisă esenţială existenţa mai multor pedepse individuale şi executabile, or, în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, cu caracter definitiv, executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 7 ani şi 2 luni închisoare (2615 zile), din care a dedus perioadele pe care le-a considerat executate.
Curtea a constatat că petentul a invocat prescripţia executării pedepsei, cu referire la două dintre pedepsele aplicate de către instanţele italiene.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că pe calea contestaţiei la executare nu se poate reanaliza hotărârea prin care s-au recunoscut hotărârile judecătoreşti italiene şi s-a dispus executarea pedepsei de 7 ani şi 2 luni închisoare (2615 zile), fără a analiza chiar modalitatea în care instanţa română a făcut aplicarea acestor instituţii de drept penal şi fără a încălca autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care contestaţia la executare nu constituie o cale ordinară sau extraordinară de atac.
În acest sens, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 40/F din data de 23.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din data de 18.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost analizate toate cerinţele prevăzute de Legea nr. 302/2004, apreciindu-se cu autoritate de lucru judecat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru executarea pe teritoriul României a pedepselor aplicate de autorităţile judiciare italiene, inclusiv în privinţa prescripţiei executării pedepselor.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut, potrivit dispoziţiilor art. 163 lit. f) din Legea nr. 302/2004, situaţia când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei care constituie un motiv obligatoriu de refuz al recunoaşterii şi punerii în executare a pedepselor privative de libertate pronunţate de instanţele din alte state membre ale Uniunii Europene.
Cum în cauză prin hotărârea definitivă de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele italiene s-a analizat, cu autoritate de lucru judecat, posibila prescripţie a executării pedepselor aplicate (cu menţiunea că în cazul în care s-ar fi apreciat că termenul de prescripţie a executării pedepsei ar fi fost împlinit, solicitarea de recunoaştere a hotărârilor ar fi fost respinsă), s-a apreciat că prezenta contestaţie la executare, formulată de către petentul A., nu este temeinică.
Împotriva sentinţei penale nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie condamnatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2024.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale cu relevanţă în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor.
În speţă, contestatorul condamnat A. a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, înlăturarea executării pedepselor stabilite în sarcina contestatorului de către autorităţile judiciare ale statului italian, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Înalta Curte are în vedere că, prin sentinţa penală nr. 40/F din data de 23.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 92/A din data de 18.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost recunoscute şi puse în executare în România hotărârile străine nr. 508/2012 pronunţată de Tribunalul Gup din La Spezia, nr. 139/2012 pronunţată de Tribunalul din Chiavari şi nr. 2504/2016 pronunţată de Tribunalul din Genova şi s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani şi 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârile penale ale statului italian, s-a apreciat cu autoritate de lucru judecat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru executarea pe teritoriul României a pedepselor aplicate de autorităţile judiciare italiene, inclusiv în privinţa prescripţiei executării pedepselor.
Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârilor anterioare în care au fost analizate inclusiv aspectele referitoare la prescripţia executării pedepselor.
Or, analizând cererea de contestaţie la executare de faţă, în raport cu aspectele menţionate de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în realitate, ceea ce se solicită este modificarea unei hotărâri definitive, de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele italiene care a analizat, cu autoritate de lucru judecat, posibila prescripţie a executării pedepselor aplicate, împrejurare care nu se circumscrie cazului de contestaţie la executare invocat.
În procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre judecătorească definitivă, contestatorul neputându-se referi la aspecte care tind să repună în discuţie ceea ce s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă şi care formează obiectul exclusiv al judecării în fond a cauzei, în căile ordinare sau extraordinare de atac.
Aşadar, prin intermediul acestui demers judiciar, al contestaţiei la executare, pot fi analizate doar aspecte de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive, fără a se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.
Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi că hotărârile rămase definitive nu pot fi modificate, în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2024.