Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 192/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024 în baza art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare a fost respinsă cererea de extrădare formulată de autorităţile din Republica Turcă privind pe persoana extrădabilă A..
În baza art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus punerea în libertate a persoanei extrădabile, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.
S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reţinută de la data de 20.08.2024 şi arestată provizoriu de la data de 21.08.2024 la zi.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică a rămas în sarcina statului şi se suportă din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
La data de 21.08.2024 a fost înregistrată sub nr. x/2024, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024, în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul pe numele persoanei extrădabile A., urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev. de art. 5237 art. 821-J C. pen. al Republicii Turcia.
A fost ataşată lucrarea nr. 27430/II-5/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a reţinut că, la data de 20.08.2024, s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, adresa din 20.08.2024 a Inspectoratului General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol, prin care s-a transmis solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Turcia având ca obiect cererea de difuziune de urmărire internaţională trimisă de Interpol Istanbul prin care se solicită arestarea provizorie, de urgenţă, în vederea extrădării a numitului A., urmărit pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, pentru săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 821-J C. pen. al Republicii Turcia.
S-a mai menţionat că prin ordonanţa nr. 90/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o perioadă de 24 de ore, începând de la 20.08.2024, ora 22:48 până la 21.08.2024, ora 22:48.
La termenul de judecată din data de 21.08.2024, Curtea a dispus luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, în regim de urgenţă, anterior primirii cererii de extrădare, în baza cererii înaintate Ministerului Justiţiei din România de Republica Turcia, faţă de persoana extrădabilă A..
Arestarea provizorie a fost menţinută succesiv prin încheierile din datele de 09.09.2024 şi, respectiv, 30.09.2024.
De asemenea, i-a fost înmânată cererea de extrădare tradusă în limba ebraică persoanei extrădabile A..
La termenul de judecată din data de 18.09.2024 Curtea a procedat la audierea persoanei extrădabile A., în prezenţa apărătorilor aleşi şi a interpretului de limba ebraică, care a arătat că se opune la predarea sa către autorităţile judiciare din Turcia, solicitând un termen pentru a depune opoziţia la extrădare, opoziţie depusă la data de 26.09.2024 prin care a solicitat următoarele informaţii suplimentare:
- depunerea de către statul solicitant a unor garanţii reale că predarea persoanei extrădabile nu va fi expusă unui risc semnificativ de a fi deţinut preventiv în condiţii inumane sau degradante şi de a nu-i fi respectate drepturile fundamentale pe teritoriul acestuia, pe parcursul procedurii penale
- depunerea de către statul solicitant a unor garanţii efective că nu va exista riscul real ca persoanei extrădabile să nu i se garanteze aplicarea cerinţelor art. 3 din Convenţia internaţională împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, aprobată la a XXXIX a Şedinţă a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a art. 3 din Convenţia semnată la Roma la 4 nov. 1950 privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a celor opt protocoale adiţionale la aceasta.
- furnizarea de informaţii specifice de către statul solicitant cu privire la modul în care ar fi asigurate drepturile la un proces echitabil în cazul extrădării şi condiţiile de care ar beneficia acesta în cazul plasării în detenţie: asigurarea accesului apărării şi persoanei acuzate la actele dosarului, asigurarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva neîngrădirii exercitării dreptului la apărare, comunicarea termenului de valabilitate al restricţiei de acces la dosar
În fapt, persoana extrădabilă a arătat că potrivit Direcţiei Generale a Închisorilor şi centrelor de Detenţie, închisorile turceşti deţin cu 51.320 de deţinuţi mai mulţi decât capacitatea lor totală. Datele oficiale au dezvăluit că închisorile turceşti deţin 341.294 de persoane, deşi pot găzdui în siguranţă doar 289.974.
În decembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Turcia pentru condiţiile improprii din închisori la care au fost supuse opt persoane cărora li s-au acordat mai puţin de trei metri pătraţi de spaţiu de locuit în închisori supraaglomerate în urma tentativei de lovitură de stat (2016).
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat o rezoluţie privind tortura şi relele tratamente în locurile de detenţie din Europa, abordând creşterea numărului de presupuse incidente raportate din Turcia în ultimii ani. Iniţiată pe baza unui raport al deputatului cipriot B., rezoluţia a numit Turcia printre ţările în care rapoarte credibile sugerează că tortura şi relele tratamente tind să fie sistematice şi/sau răspândite, alături de Azerbaidjan şi Rusia.
În 22 iunie, membri ai personalului penitenciarului, cuprinzând gardieni şi doi administratori, au fost reţinuţi în baza unor mandate emise de procurorii turci pentru presupuse torturi şi maltratare a deţinuţilor şi deturnare de fonduri publice.
În aprilie, 68 de femei încarcerate în închisoarea Sincan din Ankara, într-o scrisoare, au cerut Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei să ia măsuri imediate cu privire la decesele suspecte din închisorile ţării şi să demareze o anchetă asupra acestora.
Prizonierii din provinciile din sudul Turciei, lovite de cutremure devastatoare pe 6 februarie, s-au confruntat cu maltratări sporite şi încălcări ale drepturilor. În plus, activiştii pentru drepturile omului şi politicienii de opoziţie au criticat frecvent autorităţile pentru că nu au eliberat prizonierii grav bolnavi, astfel încât aceştia să poată căuta un tratament adecvat.
Evenimente relevante la nivelul anului 2023 despre tortură, tratament inuman şi condiţiile din închisorile turceşti:
Baroul Ankara a publicat 5 rapoarte cenzurate despre tortura şi maltratarea presupuşilor gulenişti.
C. a publicat cinci rapoarte ale comitetului său pentru drepturile omului cu privire la acuzaţiile de tortură făcute de deţinuţii dintr-un centru de detenţie al poliţiei, care au fost cenzurate anterior de conducere şi i-au determinat pe preşedintele comisiei de atunci şi mai mulţi avocaţi să demisioneze.
22 de membri ai personalului penitenciarului reţinuţi pentru presupuse torturi, maltratări şi delapidare.
Douăzeci şi doi de membri ai personalului penitenciarului, inclusiv gardieni şi doi administratori, au fost reţinuţi în baza unor mandate emise de procurorii turci pentru presupuse torturi şi maltratare a deţinuţilor şi deturnare de fonduri publice.
520 de copii sub 6 ani în închisoare cu mamele lor în Turcia.
Un total de 520 de copii cu vârsta sub 6 ani îşi însoţesc mamele în închisorile turceşti, potrivit unui raport publicat de parlamentarul D. de opoziţie, E..
Cazurile de tortură şi rele tratamente au fost documentate pe scară largă de către organismele de monitorizare, societatea civilă, mass-media, precum şi organizaţiile şi instituţiile internaţionale. Aceste practici sunt sistemice şi răspândite. Sunt folosite diverse metode psihologice şi fizice.
Astfel, potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 opoziţia la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoană arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt întrunite condiţiile pentru extrădare.
Cu toate acestea, din interpretarea textului de lege prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă că acest impediment facultative la extrădare intervine ori de câte ori, ca efect al predării, situaţia persoanei extrădabile riscă să fie substanţial afectată în mod negativ, indiferent de factorii care generează un atare risc.
Mai mult decât atât, odată demonstrat caracterul generalizat al condiţiilor inumane sau degradante de detenţie din tara care solicit extrădarea, efectele acestei stări de fapt se vor răsfrânge şi asupra persoanei extrădabile, fără putinţă de tăgadă.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea cererii de extrădare în temeiul art. 52 alin. (7) rap. art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
La data de 07.10.2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus la dosar răspuns la opoziţia de extrădare prin care a arătat că analizând conţinutul opoziţiei la extrădare, a constatat că temeiul de drept al cererii este fundamentat pe teza finală a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor pentru extrădare. Astfel, singurele motive de refuz invocate prin opoziţia la extrădare vizează existenţa unui posibil risc semnificativ ca persoana extrădabilă A. să fie deţinută preventiv în condiţii inumane sau degradante, respectiv riscul de a nu-i fi respectate drepturile fundamentale pe parcursul procedurii penale de către autorităţile din Turcia.
A apreciat că motivele de refuz invocate în opoziţia la extrădare formulată de persoana extrădabilă A. sunt neîntemeiate, având în vedere că din examinarea cererii de extrădare şi a documentelor scrise ataşate acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 302/2004 a rezultat că autorităţile din Turcia au oferit garanţii suficiente, atât pentru respectarea drepturilor omului, cât şi pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, având în vedere următoarele aspecte esenţiale:
Turcia este parte a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar conformitate cu art. 34 din Convenţie, acceptă solicitările individuale depuse împotriva sa, în acest sens persoana solicitată A., dacă va fi extrădată, are dreptul de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa deciziilor finale care vor fi luate împotriva sa; infracţiunea pentru care este urmărită persoana solicitată A. ("omor") nu este de natură politică sau militară;
Persoana solicitată A. are toate drepturile de apărare juridică prevăzute în acordurile internaţionale la care Republica Turcia este parte.
În situaţia în care persoana solicitată A. va fi extrădată şi se va descoperi în sarcina acesteia o altă infracţiune comisă înainte de data extrădării, ce intră în jurisdicţia justiţiei penale turce, pentru judecata acestuia se va solicita consimţământul autorităţilor competente din România, iar dacă acest consimţământ nu va fi dat, persoana solicitată nu va fi judecată pentru alte infracţiunii, decât infracţiunea care face obiectul extrădării.
Examinând cererea de extrădare şi documentele aferente acesteia prin raportare la prevederile legale incidente, Curtea a constatat că persoana extrădabilă A. este urmărită internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, pentru săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 821-J C. pen. al Republicii Turcia, sancţionată cu închisoare pe viaţă în formă agravantă.
S-a reţinut, în fapt, că, în cadrul unui incident armat la ora 22:30, în data de 18.08.2024 în Istanbul o victimă a fost ucisă primind multiple lovituri în corp, în timp ce alte două persoane au fost grav rănite de gloanţe, suspecţii au fost identificaţi ca fiind F., A. şi G.. Înregistrarea video de securitate de pe strada unde a avut loc împuşcătura indică faptul că suspecţii aşteptau într-o maşină la 50 m distanţă de maşina victimelor. După ce victimele s-au urcat în maşinile lor, un suspect îmbrăcat în haine negre şi cu mască pe faţă a ieşit din maşina care a fost închiriată de suspectul H. şi a alergat spre maşina victimelor. În acelaşi timp, maşina suspecţilor s-a îndreptat spre maşina victimelor şi apoi suspectul pe jos şi ceilalţi suspecţi din maşină au deschis focul simultan asupra victimelor. După ce au împuşcat victimele, l-au luat pe suspectul care era pe jos în maşina lor şi au fugit de la locul crimei. Maşina lor a fost găsită abandonată sub un viaduct, iar motorul încă mergând.
În privinţa cadrului normativ aplicabil în analiza prezentei cereri de extrădare, Curtea a reţinut că actele normative care reglementează aspectele generale privind extrădarea, stabilesc preeminenţa dreptului internaţional în domeniul extrădării.
În prezenta procedură, instrumentul internaţional aplicabil între România şi Republica Turcia, îl reprezintă Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris, la data de 13 decembrie 1957, cu protocoalele adiţionale, Convenţia fiind ratificată de România prin Legea nr. 80/1997.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile cuprinse în legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaţionale, la care România este parte în situaţiile nereglementate.
Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 statuează că, în situaţia în care prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc, conform normelor române de drept procesual penal.
În acest context normativ, Curtea a reţinut că:
- Cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta fiind formulată în scris, de autoritatea competentă a statului solicitant, şi însoţită de copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria de Pace nr. 9 Istanbul, încheierea penală (proces-verbal de examinare a cazului) nr. x/180934 din data de 23.08.2024 a Judecătoriei de Pace nr. 9 Istanbul, calificarea juridică a faptei şi dispoziţiile legale incidente, o copie a dispoziţiilor legale aplicabile. În cuprinsul acestor documente se realizează o expunere suficient de clară a faptelor pentru care se solicită extrădarea, atât sub aspectul conţinutului lor obiectiv concret, al datei şi locului săvârşirii lor, cât şi sub aspectul calificării juridice a faptelor şi al dispoziţiilor legale aplicabile în statul solicitant.
- Cu privire la condiţiile referitoare la persoana supusă extrădării, s-a reţinut, pe de o parte, că potrivit dispoziţiilor legilor aflate în vigoare, vor fi supuse extrădării persoanele aflate pe teritoriul României care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranţă, a unei pedepse ori a unei alte hotărâri a instanţei penale din statul solicitant [art. 18 din Legea nr. 302/2004].
- Pe de altă parte, s-a arătat că nu pot fi extrădaţi din România, cetăţenii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 20; solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante; persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale; persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecţi, persoane vătămate, părţi, martori sau experţi ori interpreţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională [art. 19 alin. (1) din Legea nr. 302/2004].
- Persoana extrădabilă A. este cetăţean israelian, posesor al paşaportului seria x nr. x eliberat de autorităţile israeliene la data de 23.08.2016, valabil până la data de 22.08.2026, iar la data formulării cererii de extrădare se afla pe teritoriul României, în zona de jurisdicţie a statului român, nu avea domiciliu sau reşedinţă pe teritoriul României.
În raport de aceste aspecte, Curtea a constatat că: este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 18 din Legea nr. 302/2004, respectiv persoana extrădabilă A. este urmărită sub acuzaţia comiterii unei infracţiuni, aceasta fiind prinsă pe teritoriul României; persoana extrădabilă A. nu are calitatea de persoană exceptată de la extrădare, în conformitate cu disp. art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu are cetăţenie română, nu are domiciliul şi nici reşedinţa pe teritoriul României; acesteia nu i s-a acordat dreptul de azil în România şi nu beneficiază de statutul de refugiat pe teritoriul statului român, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar; persoana extrădabilă nu se bucură în România de imunitate de jurisdicţie (alin. (1) lit. c) şi nici nu a fost citată, din străinătate, în vederea audierii în faţa unei autorităţi judiciare române (alin. (1) lit. d).
- Deopotrivă, s-au constatat îndeplinite şi exigenţele privind fapta care dă loc la extrădare, reţinând că aceasta nu face parte din categoria celor care ar justifica refuzul extrădării, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 30 din Legea nr. 302/2004, republicată, sau din categoria celor pentru care încuviinţarea extrădării ar fi condiţionată de îndeplinirea altor condiţii, cum ar fi cele prevăzute de art. 25 şi 27 din acelaşi act normativ.
- Totodată, s-a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, infracţiunea de care este acuzată persoana extrădabilă având corespondent în legea penală română, reţinând că fapta, astfel cum este descrisă în actele procesuale comunicate de autorităţile Republicii Turcia, are corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminată de dispoziţiile art. 188-189 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detenţiunea pe viaţă, iar faţă de cele reţinute se constată îndeplinită şi cerinţa referitoare la gravitatea pedepsei, instituită prin art. 26 din Legea nr. 302/2004.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit nici potrivit legislaţiei statului solicitant şi nici conform legislaţiei române, fiind satisfăcute şi cerinţele reglementate de dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Referitor la motivul de refuz prevăzut de art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, respectiv existenţa unor motive serioase de a crede că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile pe motiv de naţionalitate, Curtea a reţinut că actele dosarului nu sprijină teza apărării, urmărirea penală având ca obiect o infracţiune de drept comun, iar autorităţile Republicii Turcia au oferit garanţii că cererea de extrădare nu are drept scop urmărirea din motive politice, în legătură cu apartenenţa rasială, religia practicată, naţionalitate sau opiniile politice.
Curtea a apreciat, însă, că în cauză este incident motivul facultativ de refuz al extrădării prevăzut de art. art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevede că "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".
În acest sens s-a reţinut că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a arătat că, din interpretarea textului de lege prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că acest impediment facultativ la extrădare intervine ori de câte ori, ca efect al predării, situaţia persoanei extrădabile riscă să fie substanţial afectată în mod negativ, indiferent de factorii care generează un atare risc, dispoziţia legală indicând, doar cu titlu exemplificativ, vârsta sau starea de sănătate a persoanei, fără a limita, însă, impedimentele la extrădare la aceste două elemente. În acest context, odată relevat caracterul sistemic al condiţiilor inumane sau degradante de detenţie preventivă, la fel ca şi cel al încălcării drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant, efectele acestei constatări se răsfrâng, în mod inevitabil şi asupra cazurilor individuale de privare de libertate, în aşteptarea procesului (decizia nr. 275 din 03.05.2022, ICCJ, secţia Penală).
Ca urmare, identificarea tuturor împrejurărilor şi a factorilor de risc relevanţi sub aspectul incidenţei motivului facultativ de refuz al extrădării analizat reprezintă atributul instanţei învestite cu soluţionarea cererii de extrădare, căreia îi revine sarcina de a examina toate informaţiile pertinente, referitoare atât la situaţia particulară a persoanei extrădabile, cât şi la cea obiectiv existentă în statul solicitant. Acestei ultime categorii de informaţii i se pot circumscrie şi date care atestă existenţa unui risc semnificativ - fundamentat pe evaluările repetate ale organismelor competente - de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant şi/ori de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante în acest ultim stat.
În calitate de parte contractantă la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (ratificată prin Legea nr. 30/1994), România trebuie să se conformeze obligaţiei consacrate de art. 1 din acest instrument juridic, respectiv, aceea de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al Convenţiei.
Examinând toate informaţiile pertinente, referitoare atât la situaţia particulară a persoanei extrădabile, cât şi la cea obiectiv existentă în statul solicitant, se identifică date care atestă existenţa unui risc semnificativ de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant şi/ori de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante.
Aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, extrădarea unui cetăţean străin de către un stat parte la Convenţie poate ridica probleme din perspectiva articolului 3, atunci când există motive substanţiale de a crede că extrădarea ar expune respectiva persoană unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie în statul solicitant (mutatis mutandis, cauza Ahmed contra Austriei, nr. 25964/94, hotărârea din 17 decembrie 1996).
Sfera tratamentelor prevăzute de articolul 3 include condiţiile inumane sau precare de detenţie care ating un anumit nivel de gravitate, Convenţia interzicând în temeni absoluţi tortura sau tratamentele inumane ori degradante. Manifestările care umilesc şi înjosesc o persoană, demonstrând lipsă de respect faţă de demnitatea fiinţei umane sau care dau naştere unor sentimente de frică, angoasă sau de inferioritate de natură a înfrânge rezistenţa sa morală sau fizică pot fi caracterizate ca degradante, Curtea Europeană subsumând, exemplificativ, acestei categorii cazurile de supraaglomerare a locurilor de detenţie (inclusiv preventivă), accesul inexistent sau limitat la lumină naturală, surse de ventilaţie sau de încălzire, obiecte de igienă .
Curtea a constatat că, în baza documentelor transmise, statul solicitant nu a furnizat informaţii specifice cu privire la modul în care ar fi asigurate drepturile la un proces echitabil în cazul extrădării numitului A. şi condiţiile de care ar beneficia acesta în cazul plasării în detenţie.
Mai mult, Parlamentul European prin trei rezoluţii şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la faptul că sistemul judiciar din Turcia şi autorităţile turce nu iau în considerare hotărârile CEDO şi că, din ce în ce mai des, instanţele inferioare turce nu respectă deciziile Curţii Constituţionale din Turcia.
Astfel, prin Rezoluţia Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 (P9_TA(2021)0028) referitoare la situaţia drepturilor omului din Turcia, în special cazul lui I. şi al altor prizonieri de conştiinţă (2021/2506(RSP), s-a constatat printre altele:
" . . . . . . . . . .7. este profund îngrijorat de faptul că sistemul judiciar şi autorităţile turce nu iau în considerare hotărârile CEDO şi că, din ce în ce mai des, instanţele inferioare turce nu respectă hotărârile Curţii Constituţionale din Turcia; invită Turcia să asigure respectarea deplină a dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului, precum şi a hotărârilor CEDO; solicită cooperarea sa deplină cu Consiliul Europei în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, a drepturilor minorităţilor, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale; speră că CEDO îşi va putea accelera procesul de pronunţare a hotărârilor în numeroase cazuri care implică situaţia din Turcia; îndeamnă guvernul turc să se asigure că toate persoanele îşi exercită dreptul fundamental la un proces echitabil şi la examinarea cazurilor lor de către un sistem judiciar pe deplin independent şi funcţional, în conformitate cu standardele internaţionale;.
9. îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la restrângerea spaţiului de acţiune al societăţii civile şi la deteriorarea continuă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a statului de drept în Turcia; reliefează, în special, îngrijorările în legătură cu regresele susţinute înregistrate de Turcia în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar; invită autorităţile turce să pună capăt hărţuirii judiciare a apărătorilor drepturilor omului, a cadrelor universitare, a jurnaliştilor, a liderilor spirituali, a avocaţilor şi a membrilor comunităţii lesbiene, gay, bisexuale, transgen şi intersexuale, ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate, în special după tentativa eşuată de lovitură de stat; . . . . . . . . . .
10. reaminteşte regimul mondial de sancţiuni al UE în materie de drepturi ale omului, recent aprobat, un mecanism de monitorizare şi sancţionare a încălcărilor grave ale drepturilor omului, astfel cum se întâmplă în Turcia, care vizează persoane, entităţi şi organisme implicate în sau legate de încălcări grave ale drepturilor omului; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."
În continuare, în aceeaşi linie de abordare, prin Rezoluţia Parlamentului European din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei pe 2021 privind Turcia (2021/2250(INI), în urma unei evaluări generale, s-au constatat, printre altele, referitor la staul de drept şi drepturile fundamentale:
" . . . . . . . . . .8. regretă deteriorarea continuă a situaţiei drepturilor omului în Turcia, inclusiv regresele în ceea ce priveşte libertăţile fundamentale, democraţia şi statul de drept; consideră că actuala formă represivă de guvernare, ai cărei piloni principali sunt abuzul cadrului juridic - în special prin utilizarea acuzaţiilor de terorism şi prin restricţionarea libertăţii de exprimare - şi lipsa de independenţă a sistemului judiciar, este o politică de stat deliberată, continuă şi sistematică, dusă pentru a suprima direct sau printr-un efect de descurajare orice activitate critică; este consternat de faptul că, pentru a continua această politică, autorităţile statului turc sunt pregătite să îşi ignore flagrant şi persistent obligaţiile juridice internaţionale şi interne, cum ar fi cele care decurg din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei;
...10. invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din Convenţia europeană a drepturilor omului, o obligaţie necondiţionată care decurge din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei şi care este consacrată în constituţia sa; condamnă în termenii cei mai fermi hotărârea recentă a Înaltei Curţi Penale nr. 13 din Istanbul, care l-a condamnat pe J. la detenţie strictă pe viaţă după mai mult de patru ani şi jumătate de detenţie nedreaptă, ilegală şi nelegitimă; consideră că dl J. a fost condamnat pe baza unor acuzaţii nejustificate, cu scopul de a reduce la tăcere şi a descuraja vocile critice din Turcia; îşi reiterează apelul adresat autorităţilor turce de a acţiona în conformitate cu obligaţiile lor internaţionale şi interne şi de a respecta hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în această cauză şi de a-l elibera imediat pe dl J.; . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . .16. este îngrijorat de numărul din ce în ce mai mare de cereri depuse la Curtea Constituţională cu privire la încălcări ale drepturilor constituţionale şi de faptul că nu se fac modificări atunci când sunt descoperite astfel de încălcări; ia act de declaraţiile recente ale preşedintelui Curţii Constituţionale, în care se recunoaşte că peste 73 % dintre cele peste 66 000 de cereri primite în 2021 se refereau la dreptul la un proces echitabil, descriind situaţia ca "gravă"; pune sub semnul întrebării legalitatea modificărilor aduse normelor de procedură ale instanţelor care permit amânarea cu un an a hotărârilor;
. . . . . . . . . . .31. condamnă ferm extrădările şi răpirile forţate ale unor cetăţeni turci care îşi au reşedinţa în afara Turciei, ceea ce constituie o încălcare a principiului statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului; Îndeamnă UE să ia măsuri în legătură cu această practică îngrijorătoare în propriile state membre, precum şi în ţările candidate şi asociate; . . . . . . . . . .
32. îşi reiterează îngrijorarea că Turcia refuză să pună în aplicare recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante al Consiliului Europei; invită Turcia să adopte o politică de toleranţă zero faţă de tortură şi să ancheteze corespunzător semnalările persistente şi credibile privind tortura, relele tratamente şi tratamentele inumane sau degradante ale persoanelor în timpul detenţiei, interogatoriilor şi arestării preventive, punând capăt impunităţii şi trăgându-i la răspundere pe cei responsabili; salută recenta modificare a regulamentului privind închisorile prin care termenul "percheziţie corporală" a fost înlocuit cu "percheziţia amănunţită" şi îl invită pe directorul Direcţiei generale pentru penitenciare şi centre de detenţie să se asigure că acest regulament este pus în aplicare în totalitate "cu respectarea demnităţii şi onoarei umane", aşa cum se menţionează în regulamentul modificat, deoarece există în continuare relatări credibile că această practică continuă să fie folosită, inclusiv asupra minorilor care vizitează închisorile; este profund îngrijorat de situaţia din penitenciarele suprapopulate din Turcia, care măreşte pericolul ca pandemia de COVID-19 să aibă efecte mortale pentru deţinuţi; pe lângă aceasta, este profund îngrijorat de restrângerea arbitrară a drepturilor deţinuţilor la tratament medical şi la vizite; subliniază că, potrivit datelor K., există în prezent 1 605 deţinuţi bolnavi, dintre care 604 sunt grav bolnavi; deplânge continuarea încarcerării fostei deputate L., în ciuda stării sale de sănătate grave, constatată de rapoarte medicale, care au fost apoi ignorate de Consiliul de medicină criminalistică (ATK), o instituţie de stat; cere ca L. să fie eliberată imediat; este consternat de relatările potrivit cărora se practică arestarea femeilor însărcinate sau a lăuzelor şi îndeamnă Turcia să elibereze toate femeile în cauză şi să pună capăt practicii de a aresta femeile imediat înainte sau după ce nasc; este preocupat de hărţuirea deputatului M., care a fost recent împiedicat să călătorească în străinătate şi a fost supus unei anchete a procurorului-şef din Kandira - o cauză care a fost abandonată recent - sub acuzaţia de "insultare a statului şi a organelor sale", de "influenţare a expertului" şi de "apreciere a infracţiunii şi a infractorilor" după ce a solicitat eliberarea lui L.;
33. este consternat de faptul că Avocatul Poporului din Turcia păstrează o tăcere absolută faţă de situaţia gravă descrisă mai sus în care se află drepturile fundamentale în această ţară; îl invită pe Avocatul Poporului din Turcia să se asigure că instituţia sa devine un instrument util pentru cetăţenii Turciei şi că acţionează pentru a răspândi cultura recurgerii la căile de atac, obiectiv pe care această instituţie şi l-a stabilit; . . . . . . . . . .
De asemenea, prin Rezoluţia Parlamentului European din 13 septembrie 2023 referitoare la Raportul Comisiei pe 2022 privind Turcia (2022/2205(INI), în urma unei evaluări generale, s-au constatat aceeaşi abordare a Turciei raportat la respectarea drepturilor fundamentale ale omului:
" . . . . . . . . . .8. consideră că, în ceea ce priveşte drepturile omului şi statul de drept, tabloul dezolant descris în rezoluţia sa din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei din 2021 privind Turcia rămâne valabil şi reiterează conţinutul rezoluţiei respective; sprijină pe deplin rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 12 octombrie 2022 şi raportul aferent al Comitetului de monitorizare al acesteia privind respectarea obligaţiilor şi angajamentelor de către Turcia, precum şi rezoluţiile adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în aşteptarea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care descriu în detaliu o serie întreagă de deficienţe grave în domeniul drepturilor omului relatate în mod constant de organizaţii locale şi internaţionale renumite în domeniul drepturilor omului; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
10. condamnă lipsa de independenţă a justiţiei şi instrumentalizarea politică a sistemului judiciar şi subliniază faptul că acest domeniu reprezintă o preocupare majoră pentru UE, întrucât independenţa justiţiei reprezintă cheia de boltă a unui sistem democratic funcţional care funcţionează în serviciul şi în beneficiul populaţiei; este în continuare preocupat de restricţiile grave asupra libertăţilor fundamentale - în special libertatea de exprimare şi de asociere, dintre care cauza Gezi rămâne emblematică - şi de atacurile constante asupra drepturilor fundamentale ale membrilor opoziţiei, apărătorilor drepturilor omului, avocaţilor, sindicaliştilor, membrilor minorităţilor, ziariştilor, cadrelor universitare şi activiştilor societăţii civile, inclusiv prin hărţuire judiciară şi administrativă, utilizarea arbitrară a legilor împotriva terorismului, stigmatizarea şi închiderea asociaţiilor; se aşteaptă ca toate sectoarele societăţii turceşti organizate să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura în mod liber munca şi activităţile, deoarece acest lucru ar putea întări democraţia turcă; îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu relatările privind violenţa excesivă exercitată asupra deţinuţilor; subliniază în mod ferm necesitatea de a se asigura un tratament uman tuturor deţinuţilor, în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului;
11. invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din CEDO, ceea ce reprezintă o obligaţie necondiţionată care decurge din faptul că Turcia este membră a Consiliului Europei; este consternat de nerespectarea şi neaplicarea continuă de către autorităţile turce, în special de către sistemul judiciar, a hotărârilor de referinţă ale CEDO, cum ar fi cauzele I. şi J., pentru care Turcia se confruntă cu proceduri istorice de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor la Consiliul Europei; . . . . . . . . . .
17. ia act de intrarea, după ultimele alegeri pentru Parlamentul Turciei, a partidelor islamiste de extremă dreaptă în coaliţia de guvernare; este preocupat de ponderea tot mai mare a agendei islamiste în procesul legislativ şi în multe domenii ale administraţiei publice, inclusiv prin extinderea influenţei Direcţiei pentru afaceri religioase (N.) în sistemul de învăţământ; este îngrijorat, în special, de presiunea din ce în ce mai mare exercitată de autorităţile guvernamentale şi de grupurile islamiste şi ultranaţionaliste asupra sectorului cultural din Turcia şi asupra artiştilor turci, fapt demonstrat recent de numărul tot mai mare de anulări de concerte, festivaluri şi alte evenimente culturale pentru că sunt considerate critice sau "imorale", cu scopul de a impune o agendă ultraconservatoare incompatibilă cu valorile UE;
. . . . . . . . . . .21. conchide că guvernul turc nu are niciun interes să elimine decalajul persistent şi din ce în ce mai mare dintre Turcia şi UE în ceea ce priveşte valorile şi standardele, deoarece a demonstrat, în ultimii ani, o lipsă clară de voinţă politică de a realiza reformele necesare, îndeosebi cu privire la statul de drept, drepturile fundamentale şi protejarea şi includerea tuturor minorităţilor etnice, religioase şi sexuale; concluzionează, de asemenea, că guvernul turc nu a manifestat niciun interes în respectarea şi susţinerea criteriilor de la Copenhaga şi în alinierea la politicile şi obiectivele UE; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În atare condiţii, Curtea a avut în vedere caracterul sistemic al condiţiilor inumane sau degradante de detenţie preventivă din Turcia, la fel ca şi cel al încălcării drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant, efectele acestei constatări se răsfrâng inevitabil şi asupra cazurilor individuale de privare de libertate, în aşteptarea procesului, cum este cazul numitului A..
În acest sens, Curtea a avut în vedere problema sistemică a condamnărilor pentru terorism bazate în mod decisiv doar pe utilizarea aplicaţiei de mesagerie O., CEDO constatând în data de 26.09.2023, în hotărârea pronunţată de Marea Cameră în cauza Yuksel Yalcinkaya v. Turcia o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Mai mult, în luna iulie 2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a transmis Guvernului Turciei cinci cauze care vizează 1.000 de condamnări cu posibila încălcare a art. 6, art. 7 şi art. 11 CEDO.
Curtea a mai în vedere că, în contextul conflictului militar armat din Orientul Mijlociu între Israel şi gruparea P., relaţiile diplomatice dintre Turcia şi Israel s-au deteriorat considerabil, Turcia fiind o susţinătoare declarată a palestinienilor şi condamnând în termeni fermi intervenţia Israelului în Fâşia Gaza. Persoana extrădabilă este personal al armatei israeliene care a luptat în Gaza, astfel că, în cauză există raţiuni serioase de a se crede că predarea către Republica Turcia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru persoana extrădabilă, existând incertitudinea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în statul solicitant.
Împotriva sentinţei penale nr. 192/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivele scrise de apel, parchetul a apreciat nelegală şi netemeinică hotărârea contestată prin care s-a hotărât respingerea cererii de extrădare formulată de autorităţile din Republica Turcia privind persoana extrădabilă A..
În esenţă, s-a arătat că, în analiza incidenţei motivului facultativ de refuz al extrădării prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea nu putea face abstracţie de fundamentul cererii de extrădare formulate de autorităţile din Republica Turcia privind persoana extrădabilă A., respectiv de elementele factuale şi juridice circumscrise sintagmei "fapta care dă loc la extrădare".
Astfel, se solicită extrădarea cetăţeanului israelian A. pentru o infracţiune de gravitate deosebită, pedepsită cu închisoarea pe viaţă (însă nu cu pedeapsa capitală) conform legii turce, ce are corespondent in legislaţia română in infracţiunea de omor calificat (cu premeditare) prevăzută de art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) C. pen. şi pedepsită, şi în România, cu închisoarea de la 15 la 25 ani sau cu detenţiunea pe viaţă.
De asemenea, din documentele depuse de statul emitent rezultă că faptele ce dau loc predării au avut loc recent, respectiv la data de 18.08.2024, iar cererea de difuziune de urmărire internaţională trimisă de Interpol Istanbul prin care se solicită arestarea provizorie, de urgenţă, a fost înaintată autorităţilor române la data de 20.08.2024, imediat după depistarea persoanei extrădabile A. la Punctul de trecere a frontierei din cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti, cererea de extrădare şi documentele aferente fiind transmise la data de 23.08.2024.
Infracţiunea de omor este o infracţiune recunoscută în orice stat, indiferent de regimul politic din statul respectiv, Curtea admiţând, în considerentele sentinţei atacate, că acuzaţia adusă de autorităţile judiciare din Republica Turcia nu se referă la o infracţiune de natură politică sau militară sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice; nu se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun.
Totodată, Curtea a constatat că nu există motive serioase de a crede că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile pe motiv de naţionalitate, întrucât din actele dosarului rezultă că urmărirea penală are ca obiect o infracţiune de drept comun, iar autorităţile Republicii Turcia au oferit garanţii că cererea de extrădare nu are drept scop urmărirea din motive politice, în legătură cu apartenenţa rasială, religia practicată, naţionalitatea sau opiniile politice.
Din documentele depuse la dosar, ataşate cererii de extrădare conform art. 36 din Legea nr. 302/2004, rezultă cu claritate faptul că Republica Turcia a oferit garanţii în scris, în mod oficial, atât pentru respectarea drepturilor omului, cât şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, specificând în mod clar următoarele:
- Turcia este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în conformitate cu art. 34 din Convenţie, acceptă solicitările individuale depuse împotriva sa;
- în acest sens, persoana solicitată, daca va fi extrădată, are dreptul de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva deciziilor finale care vor fi luate contra sa;
- infracţiunea pentru care este urmărită persoana solicitata nu este de natură politică sau militară, persoana solicitată are toate drepturile de apărare juridică prevăzute în acordurile internaţionale la care Republica Turcia este parte;
- în situaţia în care persoana solicitată va fi extrădată şi se va descoperi în sarcina acesteia o altă infracţiune comisă înainte de data extrădării, ce intră în jurisdicţia justiţiei penale turce, pentru judecata acestuia se va solicita consimţământul autorităţilor competente din România, iar dacă acest consimţământ nu va fi dai, persoana solicitată nu va fi judecată pentru alte infracţiuni, decât infracţiunea care face obiectul extrădării
A susţinut că, în situaţia în care Curtea ar fi apreciat că aceste garanţii oferite de către autorităţile din Turcia nu sunt suficiente, ar fi trebuit să solicite unele informaţii suplimentare sau detalii, privind respectarea în concret, atât a drepturilor omului, cât şi respectarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil.
Cu toate acestea, Curtea a respins, prin încheierea din data de 30.09.2024, completarea materialului probatoriu cu o astfel de solicitare, motivând această dispoziţie pe faptul că autorităţile din Turcia au furnizat garanţii suficiente, printre care inclusiv cele referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
S-a mai considerat că aspectele semnalate prin Rezoluţiile Parlamentului European, în privinţa sistemului judiciar şi execuţional din Turcia, care reprezintă de fapt motivul respingerii de către Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată, a cererii de extrădate privind persoana extrădabilă A., în absenţa unor elemente suficient de clare şi precise legate de cauza dedusă judecăţii, nu pot conduce la concluzia că viaţa persoanei extrădabile ar fi pusă în pericol ori riscă sa fie supus torturii, unor tratamente inumane sau degradante.
Cu privire la existenţa unui posibil risc de a nu-i fi respectate persoanei extrădabile A. drepturile fundamentale pe parcursul procedurii penale de către autorităţile din Turcia, s-a arătat că persoana extrădabilă nu se afla într-o astfel de situaţie, extrădarea şi predarea sa fiind solicitate tocmai în scopul aducerii acesteia în faţa unei instanţe de judecată independente şi imparţiale şi al participării sale la procesul în care se va decide asupra temeiniciei acuzaţiilor formulate în ceea ce o priveşte, cu respectarea drepturilor si garanţiilor procesuale prevăzute în legislaţia statului solicitant, neexistând niciun motiv de a crede că acesteia nu îi vor fi asigurate sau că echitatea procedurii, în ansamblul său, va avea de suferit.
Potrivit jurisprudenţei CEDO, o decizie de extrădare poate ridica numai în mod excepţional o problemă în temeiul art. 6 din Convenţie, în cazul în care persoana vizată ar risca să sufere în statul solicitant o "denegare flagrantă de justiţie", cu arătarea, însă, a faptului că o astfel de denegare depăşeşte limitele unor simple nereguli, iar încălcarea principiului echităţii procesului trebuie sa fie atât de gravă încât să determine anularea sau distrugerea esenţei înseşi a dreptului protejat, situaţie care, în speţă, nu poate fi în mod obiectiv prefigurat, în condiţiile absentei oricăror motive pertinente si serioase de natură a conduce la reţinerea existenţei reale a unui astfel de risc pentru persoana extrădabilă (cauza Ahorugeze împotriva Suediei, cauza Othman-Abu Quatada împotriva Regatului Unit).
De asemenea, nici persoana extrădabilă A. cu ocazia audierii sale, şi nici apărătorii acestuia, nu au putut indica în concret un abuz al autorităţilor din Turcia asupra acestuia, neexistând motive pentru a se considera că persoanei extrădabile, pe parcursul desfăşurării procedurilor penale, nu îi vor fi asigurate garanţiile fundamentale şi de protecţie a drepturilor omului.
Deopotrivă, s-a arătat că împrejurările legate de deteriorarea relaţiilor diplomatice dintre Republica Turcia si Statul Israel, în contextul tensiunilor politice actuale din Orientul Mijlociu, generat de conflictul militar dintre Statul Israel şi gruparea P., reţinute de Curte ca fiind un argument suplimentar pentru a considera că "există raţiuni serioase pentru a se crede că predarea către Republica Turcia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru persoana extrădabilă, existând incertitudinea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în statul solicitant", nu pot constitui un fundament pentru respingerea cererii de extrădare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală examinând contestaţia Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 192/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024, o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Se reţine că prin cererea formulată la data de 23.08.2024, Procuratura Generală a Republicii Turcia, Biroul de Investigare a Terorismului şi a Crimei Organizate, a solicitat autorităţilor judiciare române extrădarea şi predarea persoanei extrădabile A., în vederea urmăririi sale penale pe teritoriul statului solicitant, pentru comiterea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 821-J C. pen. al Republicii Turcia şi punerii în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul.
S-a arătat că, în fapt, în cadrul unui incident armat la ora 22:30, în data de 18.08.2024 în Istanbul o victimă a fost ucisă primind multiple lovituri în corp, în timp ce alte două persoane au fost grav rănite de gloanţe, suspecţii au fost identificaţi ca fiind F., A. şi G.. Înregistrarea video de securitate de pe strada unde a avut loc împuşcătura indică faptul că suspecţii aşteptau într-o maşină la 50 m distanţă de maşina victimelor. După ce victimele s-au urcat în maşinile lor, un suspect îmbrăcat în haine negre şi cu mască pe faţă a ieşit din maşina care a fost închiriată de suspectul H. şi a alergat spre maşina victimelor. În acelaşi timp, maşina suspecţilor s-a îndreptat spre maşina victimelor şi apoi suspectul pe jos şi ceilalţi suspecţi din maşină au deschis focul simultan asupra victimelor. După ce au împuşcat victimele, l-au luat pe suspectul care era pe jos în maşina lor şi au fugit de la locul crimei. Maşina lor a fost găsită abandonată sub un viaduct, iar motorul încă mergând.
Prioritar, Înalta Curte constată că, în procedura extrădării, instrumentul internaţional aplicabil între România şi Republica Turcia, îl reprezintă Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la 13.12.1957 (împreună cu cele două protocoale adiţionale încheiate la Strasbourg la 15.10.1975, respectiv la 17.03.1978), ratificată atât de România, cât şi de Republica Turcia, precum şi prevederile art. 18 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, republicată, dispoziţiile cuprinse în legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 302/2004, republicată, completează instrumentele juridice internaţionale, la care România este parte în situaţiile nereglementate.
Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că, în situaţia în care prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc, conform normelor române de drept procesual penal.
Prin urmare, extrădarea cetăţeanului israelian A. aflat pe teritoriul României la solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Turcia este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 18 - 60, cuprinse în capitolul I din titlului II al Legii nr. 302/2004, republicată.
În acord cu prima instanţă se constată că cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant şi însoţită de copii ale mandatului de arestare emis de procuror. Totodată, Înalta Curte constată că în cuprinsul acestor documente s-a realizat o expunere suficient de clară a faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea persoanei extrădabile, atât sub aspectul conţinutului lor obiectiv concret, al datei şi locului săvârşirii lor, cât şi sub aspectul calificării juridice a faptelor şi al dispoziţiilor legale aplicabile în statul solicitant.
De asemenea, se constată că sunt îndeplinite şi condiţiile privind pe persoana extrădabilă, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport cu statutul de cetăţean străin (israelian) aflat pe teritoriul României al acestei persoane (care a fost depistată, la data de 20.08.2024, la Punctul de trecere a frontierei din cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă").
Totodată, se apreciază că sunt îndeplinite şi exigenţele privind fapta care dă loc la extrădare, reţinând că aceasta nu face parte din categoria celor care ar justifica refuzul extrădării, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 30 din Legea nr. 302/2004, republicată, sau din categoria celor pentru care încuviinţarea extrădării ar fi condiţionată de îndeplinirea altor condiţii, cum ar fi cele prevăzute de art. 25 şi 27 din acelaşi act normativ.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi condiţiile privind dubla incriminare şi gravitatea faptei, prevăzute de art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004, republicată, reţinând că fapta, astfel cum este descrisă în actele procedurale comunicate de autorităţile judiciare turce, are corespondent în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român şi că aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de un an atât în statul solicitant, cât şi în cel solicitat, fără a se fi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată, însă, la rândul său, că în cauză este incident motivul facultativ de refuz al extrădării prev. de art. art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căruia "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".
În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a statuat că această dispoziţie legală menţionează vârsta şi starea de sănătate ale persoanei extrădabile exclusiv cu titlu de exemplu, fără a restrânge, aşadar, motivele de refuz al extrădării la aceste două cazuri specifice. Astfel, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, refuzul extrădării se poate extinde şi cu privire la alte situaţii în care persoana vizată ar putea suferi consecinţe negative semnificative, indiferent de circumstanţele care determină acest risc.
În aceste condiţii, Înalta Curte, reevaluând toate actele şi lucrările dosarului, apreciază că există motive întemeiate să creadă că extrădarea în discuţie ar expune persoana extrădabilă unui risc real de a fi supus unor tratamente ce contravin art. 3 din Convenţie în statul solicitant.
Se reţine că textele de drept european al drepturilor omului şi, în special Convenţia europeană, consacră numeroase interdicţii, care sunt în mod particular importante, întrucât privesc drepturi fundamentale.
În calitate de parte contractantă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, România trebuie să se conformeze obligaţiei consacrate de art. 1, respectiv, aceea de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al Convenţiei.
Potrivit art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".
Se reţine că articolul menţionat instituie o interdicţie absolută, care protejează una dintre valorile fundamentale ale societăţilor democratice care formează Consiliul Europei, garanţie care protejează un drept intangibil: dreptul de a nu suferi un tratament contrar demnităţii omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în jurisprudenţa sa constantă, că această interdicţie absolută nu este susceptibilă de restrângeri şi nici de derogări, chiar şi în situaţiile cele mai dificile, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate (CEDO, 7 iulie 1989, Soering c. Regatul Unit; CEDO, 18 decembrie 1996, Aksoy c. Turciei; CEDO, 18 ianuarie 1978, Irlanda c. Regatul Unit).
Cu privire la această garanţie fundamentală, statele au o dublă obligaţie: negativă şi pozitivă. Astfel, pe de o parte, art. 3 din Convenţie impune statelor o obligaţie esenţialmente negativă de a se abţine a provoca leziuni grave persoanelor aflate sub jurisdicţia lor (CEDO, 29 aprilie 2002, Pretty c. Regatul Unit), iar pe de altă parte jurisprudenţa europeană impune statelor o obligaţie de conduită, întrucât acestea trebuie să protejeze toate persoanele aflate sub jurisdicţia lor, fără a avea relevanţă că situaţia periculoasă ar avea loc în afara jurisdicţiei acestora (CEDO, 7 iulie 1989, Soering c. Regatul Unit) şi statul trebuie să apere integritatea fizică a persoanelor private de libertate în orice situaţie.
Cu alte cuvinte, judecătorii europeni au apreciat că orice măsură de îndepărtare din teritoriu care poate expune cetăţeanul străin în cauză torturii sau tratamentelor inumane sau degradante în ţara de destinaţie, respectiv îl expune unor condiţii de viaţă contrare demnităţii umane, este incompatibilă cu art. 3 din Convenţie.
În ceea ce priveşte sfera de aplicare a art. 3 din Convenţie, instanţa de contencios european a arătat că interzicerea în temeiul acestui articol nu se referă la toate cazurile de rele tratamente [Savran împotriva Danemarcei, (MC), 2021, pct. 122], ci, conform jurisprudenţei consacrate a Curţii, în general, relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de severitate pentru a intra sub incidenţa art. 3. Aprecierea acestui nivel este relativă şi depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, efectele fizice şi psihice şi, în unele cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei [Muršić împotriva Croaţiei (MC), 2016, pct. 97].
S-a mai arătat că, pentru a stabili dacă s-a atins pragul de gravitate, alţi factori trebuie luaţi în considerare, în special: (a) scopul pentru care relele tratamente au fost aplicate, precum şi intenţia sau motivaţia din spatele acestora, deşi absenţa unei intenţii de a umili sau de a înjosi victima nu poate exclude categoric constatarea încălcării art. 3 din Convenţie; (b) contextul în care relele tratamente au fost aplicate, precum atmosfera de tensiune sporită şi emoţii; şi (c) dacă victima se află într-o situaţie vulnerabilă [Khlaifia şi alţii împotriva Italiei (MC), 2016, pct. 160].
Atunci când o persoană este privată de libertate sau, mai general, se confruntă cu agenţi de aplicare a legii, orice comportament al acelora din urmă faţă de aceasta şi care diminuează demnitatea umană constituie o încălcare a art. 3 din Convenţie [Bouyid împotriva Belgiei (MC), 2015, pct. 100-101].
Instanţa de contencios european a reţinut că tratamentul este considerat a fi "degradant" atunci când umileşte sau înjoseşte o persoană, denotând lipsă de respect pentru aceasta sau diminuându-i demnitatea umană, sau atunci când îi trezeşte sentimente de frică, angoasă sau inferioritate capabile de a-i învinge rezistenţa morală şi fizică. Poate fi suficient ca victima să se considere umilită din punctul său de vedere, chiar dacă nu din punctul de vedere al altora. Mai mult, deşi chestiunea dacă scopul tratamentelor a fost de a umili sau de a înjosi victima este un factor de luat în seamă, absenţa unui astfel de scop nu poate exclude categoric constatarea încălcării art. 3 [Gäfgen împotriva Germaniei (MC), 2010, pct. 89; Ilaşcu şi alţii împotriva Moldovei şi Rusiei (MC), 2004, pct. 425; M.S.S. împotriva Belgiei şi Greciei (MC), 2011, pct. 220].
Pentru ca o pedeapsă să fie "degradantă" şi să încalce art. 3, umilirea şi înjosirea implicate trebuie să atingă un anumit nivel. Evaluarea este, inevitabil, relativă: aceasta depinde de toate circumstanţele cauzei şi, în special, de natura şi contextul pedepsei în sine şi de modul şi metoda de aplicare a acesteia (Tyrer împotriva Regatului Unit, 1978, pct. 30).
În aceste coordonate de principiu, examinând toate informaţiile pertinente, referitoare atât la situaţia particulară a persoanei extrădabile, cât şi la cea obiectiv existentă în statul solicitant, se identifică date care atestă existenţa unui risc semnificativ de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant şi/ori de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante.
Astfel, se reţine că Turcia, stat membru al Consiliului Europei şi semnatar al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO), se confruntă de mult timp cu acuzaţii privind încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv practici ce ar putea fi considerate tratamente degradante.
În Raportul Comisiei pe 2022 privind Turcia, Parlamentul European a arătat următoarele:
- "consideră că, în ceea ce priveşte drepturile omului şi statul de drept, tabloul dezolant descris în rezoluţia sa din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei din 2021 privind Turcia rămâne valabil şi reiterează conţinutul rezoluţiei respective; sprijină pe deplin rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 12 octombrie 2022 şi raportul aferent al Comitetului de monitorizare al acesteia privind respectarea obligaţiilor şi angajamentelor de către Turcia, precum şi rezoluţiile adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în aşteptarea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care descriu în detaliu o serie întreagă de deficienţe grave în domeniul drepturilor omului relatate în mod constant de organizaţii locale şi internaţionale renumite în domeniul drepturilor omului;
- condamnă lipsa de independenţă a justiţiei şi instrumentalizarea politică a sistemului judiciar şi subliniază faptul că acest domeniu reprezintă o preocupare majoră pentru UE, întrucât independenţa justiţiei reprezintă cheia de boltă a unui sistem democratic funcţional care funcţionează în serviciul şi în beneficiul populaţiei; este în continuare preocupat de restricţiile grave asupra libertăţilor fundamentale - în special libertatea de exprimare şi de asociere, dintre care cauza Gezi rămâne emblematică - şi de atacurile constante asupra drepturilor fundamentale ale membrilor opoziţiei, apărătorilor drepturilor omului, avocaţilor, sindicaliştilor, membrilor minorităţilor, ziariştilor, cadrelor universitare şi activiştilor societăţii civile, inclusiv prin hărţuire judiciară şi administrativă, utilizarea arbitrară a legilor împotriva terorismului, stigmatizarea şi închiderea asociaţiilor; se aşteaptă ca toate sectoarele societăţii turceşti organizate să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura în mod liber munca şi activităţile, deoarece acest lucru ar putea întări democraţia turcă; îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu relatările privind violenţa excesivă exercitată asupra deţinuţilor; subliniază în mod ferm necesitatea de a se asigura un tratament uman tuturor deţinuţilor, în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului;
- invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din CEDO, ceea ce reprezintă o obligaţie necondiţionată care decurge din faptul că Turcia este membră a Consiliului Europei; este consternat de nerespectarea şi neaplicarea continuă de către autorităţile turce, în special de către sistemul judiciar, a hotărârilor de referinţă ale CEDO, cum ar fi cauzele I. şi J., pentru care Turcia se confruntă cu proceduri istorice de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor la Consiliul Europei;".
În cuprinsul ultimului raport emis la data de 30 octombrie 2024, Parlamentul European a arătat că, în ceea ce o priveşte pe Turcia, deşi combaterea terorismului rămâne o reformă esenţială în curs, practicile de combatere a terorismului ar trebui să respecte, de asemenea, statul de drept şi drepturile şi libertăţile fundamentale.
Se observă astfel că, în pofida eforturilor de reformă ale autorităţilor turce, implementarea reală a standardelor internaţionale de protecţie a drepturilor omului continuă să fie o provocare şi, în această cauză, ansamblul documentelor aflate la dosar pune în evidenţă, în mod corespunzător, elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate referitoare la situaţia drepturilor omului în general şi la condiţiile de detenţie din Republica Turcia, în particular, respectiv atestă existenţa unor deficienţe sistemice şi generalizate în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi protecţia persoanelor private de libertate împotriva riscului de a fi supuse unor tratamente degradante.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă a reţinut că, în baza documentelor transmise, statul solicitant nu a furnizat informaţii specifice cu privire la modul în care ar fi asigurate drepturile la un proces echitabil în cazul extrădării intimatului şi condiţiile de care ar beneficia acesta în cazul plasării în detenţie, criticile parchetului fiind nefondate.
Astfel, conform jurisprudenţei Curţii, o decizie de extrădare sau expulzare poate ridica în mod excepţional o problemă în temeiul art. 6 în cazul în care persoana în cauză ar risca să sufere în statul solicitant o denegare flagrantă de justiţie. Expresia "denegare flagrantă de justiţie" a fost considerată sinonimă unui proces care contravine evident dispoziţiilor art. 6 sau principiilor enunţate de acesta. În jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios european denegarea flagrantă de justiţie depăşeşte simplele nereguli sau lipsa garanţiilor în cadrul procesului, care ar fi de natură să determine încălcarea art. 6 dacă ar avea loc în însuşi statul contractant. Încălcarea principiului echităţii procesului, garantat la art. 6, trebuie să fie atât de gravă încât să determine anularea sau chiar distrugerea esenţei însăşi a dreptului protejat de acest articol (Ahorugeze împotriva Suediei, Othman (Abu Qatada) împotriva Regatului Unit).
Atunci când analizează dacă o extrădare sau o expulzare ar constitui o denegare flagrantă de justiţie, Curtea aplică acelaşi grad şi aceeaşi sarcină a probei ca atunci când examinează cauzele privind expulzarea sau extrădarea în temeiul art. 3. Prin urmare, reclamantului îi revine obligaţia de a prezenta elemente de probă care să poată dovedi că există motive serioase să se considere că, dacă ar fi expulzat din statul contractant, acesta ar fi expus unui risc real de a face obiectul unei denegări flagrante de justiţie.
Pentru a verifica dacă există un risc de denegare flagrantă de justiţie, Curtea Europeană a luat în considerare consecinţele previzibile ale trimiterii reclamantului în ţara de destinaţie, luând în considerare situaţia generală din aceasta şi circumstanţele specifice cauzei persoanei respective. Existenţa unui astfel de risc trebuie apreciată, în special, ţinând seama de circumstanţele pe care statul în cauză le cunoştea sau ar fi trebuit să le cunoască la momentul expulzării.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că datele obiective aflate la dispoziţia sa fundamentează în mod credibil temerea că predarea cetăţeanului israelian A. către Republica Turcia l-ar expune unui risc semnificativ de a fi deţinut preventiv în condiţii inumane sau degradante şi de a nu-i fi respectate drepturile fundamentale pe teritoriul acestuia, pe parcursul procedurii penale, apărătorii aleşi ai intimatului depunând la dosar un set de înscrisuri relevante sub acest aspect, respectiv statuări ale unor organisme internaţionale cu privire la lipsa independenţei judiciare, condiţii de detenţie precare şi acuzaţii de tortură.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, este de remarcat că cele mai importante organizaţii pentru drepturile omului din Turcia au emis, recent, o cerere colectivă pentru închiderea unor tipuri specifice de închisori, denumite închisori "de tip bine", cunoscute pentru tortură şi încălcări ale drepturilor omului, subliniind, deopotrivă, nevoia urgentă de reformă a închisorii. K., K. şi Filiala pentru Drepturile Omului a Asociaţiei Medicale din Turcia (TTB) au subliniat numeroase rapoarte şi scrisori de la prizonieri care detaliază condiţiile dure, cum ar fi lipsa luminii solare, ventilaţia inadecvată şi izolarea extremă, care duc la probleme de sănătate psihică şi fizică.
S-a mai arătat că accesul la asistenţă medicală variază considerabil şi rămâne extrem de limitat în multe unităţi, iar organizaţiile societăţii civile au raportat lipsuri grave de personal, timpi lungi de aşteptare, lipsă de confidenţialitate, acces redus la tratament, precum şi îngrijire inadecvată a sănătăţii fizice şi mintale.
Deopotrivă, s-a precizat că deţinuţii petrec până la 22,5 ore pe zi în izolare, iar supraaglomerarea din închisorile turceşti, cu peste 329.000 de deţinuţi găzduiţi în unităţi proiectate pentru 295.000, exacerbează şi mai mult situaţia, cu atât mai mult cu cât, în pofida modificărilor legislative care vizează reducerea populaţiei penitenciare, numărul deţinuţilor a crescut rapid, reflectând problemele sistemice în curs în cadrul sistemului penal turc.
Aşadar, cu referire la garanţiile oferite de Republica Turcia în cazul extrădării persoanei extrădabile A., Înalta Curte constată că, deşi este parte la majoritatea organismelor internaţionale de protecţie a drepturilor omului, acestea sunt pur formale având în vedere că în continuare există încălcări grave ale drepturilor omului - Rezoluţia Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 (P9_TA(2021)0028) referitoare la situaţia drepturilor omului din Turcia, în special cazul lui I. şi al altor prizonieri de conştiinţă (2021/2506(RSP), Rezoluţia Parlamentului European din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei pe 2021 privind Turcia (2021/2250(INI), Rezoluţia Parlamentului European din 13 septembrie 2023 referitoare la Raportul Comisiei pe 2022 privind Turcia (2022/2205(INI).
Or, raportând toate aceste informaţii la datele concrete ale cauzei, se reţine că sistemul de justiţie turc nu este aliniat la standardele drepturilor omului pentru a se dispune extrădarea intimatului.
În plus, această concluzie reiese şi din împrejurarea că statul solicitant nu oferă prin căile de atac interne o protecţie egală şi efectivă a legii împotriva atingerilor drepturilor consacrate de art. 3 din Convenţie, aşa cum rezultă dintr-o serie de documente internaţionale şi hotărâri de condamnare a Republicii Turcia de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, enumerarea nefiind una exhaustivă.
Împrejurarea că faptele de care este acuzată persoană extrădabilă nu constituie infracţiuni politice ori că ea nu aparţine categoriilor de opozanţi interni sau activişti, expuse în mod particular riscului de presiune din partea autorităţilor, nu este susceptibilă a înlătura o atare concluzie. Odată relevat caracterul sistemic al condiţiilor inumane sau degradante de detenţie preventivă, la fel ca şi cel al încălcării drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant, efectele acestei constatări se răsfrâng inevitabil şi asupra cazurilor individuale de privare de libertate, în aşteptarea procesului, cum este cazul persoanei a cărei extrădare se solicită.
De asemenea, lipsa unor informaţii specifice care au fost solicitate statului solicitant cu privire la modul concret de respectare a dreptului la un proces echitabil, conduce la concluzia că, în cazul extrădării, persoana extrădabilă A. nu ar beneficia de toate garanţiile acestui drept fundamental, dreptul la un proces echitabil. Un indiciu în acest sens îl constituie împrejurarea că "mandatul de arestare" a fost emis pentru luarea unor declaraţii persoanei extrădabile (ordinul de arestare de la Judecătoria Penală de Pace de Serviciu- fila x verso din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 27428/II-5/2024) sau împrejurarea că o parte a actelor dosarului sunt clasificate (Subiecte diverse din data de 19/08/2024 - dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 27428/II-5/2024).
În contextul anterior expus, Înalta Curte conchide că datele obiective aflate la dispoziţia sa fundamentează în mod credibil temerea că predarea persoanei extrădabile către statul turc l-ar expune unui risc semnificativ de a fi deţinut preventiv în condiţii inumane sau degradante şi de a nu-i fi respectate drepturile fundamentale pe teritoriul acestuia, pe parcursul procedurii penale.
Având în vedere aceste motive Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004, republicată, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 192/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 192/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2024.