Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2024
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 193/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 52 alin. (7) rap. la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rep., s-a respins cererea de extrădare formulată de Procuratura Generală a Republicii Turcia la data de 23.08.2024 cu privire la persoana extrădabilă A..
În temeiul art. 52 alin. (7) cu referire la art. 52 alin. (9) prima teză din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în libertate a persoanei extrădabile, dacă nu este arestată în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reţinută de la data de 20.08.2024 până la data de 21.08.2024 şi arestată provizoriu de la data de 21.08.2024 la zi.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 21.08.2024 a fost înregistrată sub nr. x/2024, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024, în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621, de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul pe numele persoanei extrădabile A., urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev. de art. 5237 art. 821-J C. pen. al Republicii Turcia.
Sesizarea a avut la bază solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Turcia privind cererea de difuziune de urmărire internaţională trimisă de Interpol Istanbul, prin care s-a solicitat arestarea provizorie, de urgenţă, în vederea extrădării a numitului A., urmărit pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, pentru săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, faptă presupus comisă la data de 18.08.2024, ora 22:30, în Istanbul, împreună, printre alţii, cu suspecţii B. şi C..
Prin ordonanţa nr. 90/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o perioadă de 24 de ore, începând de la 20.08.2024, ora 22:48 până la 21.08.2024, ora 22:48.
La termenul din data de 21.08.2024, curtea de apel a dispus luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, în regim de urgenţă, anterior primirii cererii de extrădare, în baza cererii înaintate Ministerului Justiţiei din România de Republica Turcia, faţă de persoana extrădabilă A..
Arestarea provizorie a fost menţinută succesiv prin încheierile din datele de 09.09.2024 şi, respectiv, 30.09.2024 (dosarele nr. x/2024 şi nr. y/2024).
La data de 5.09.2024 a fost depusă la dosar, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cererea de extrădare formulată de Republica Turcia la 23.08.2024 cu privire la persoana extrădabilă A., transmisă de autorităţile judiciare turce Ministerului Justiţiei, împreună cu documente anexă - procesul-verbal de examinare a dosarului întocmit de Procuratura Generală a Republicii Turcia din 23.08.2024 şi extras din C. pen. al Republicii Turcia.
În urma controlului de regularitate efectuat, conform dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, Ministerul Justiţiei a constatat următoarele: persoană a cărei extrădare se cere are cetăţenie israeliană; între România şi Republica Turcia se aplică dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957; la cererea de extrădare au fost ataşate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată; nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Audiată la termenul din 18.09.2024, persoana extrădabilă a arătat că se opune la extrădare şi a solicitat un termen pentru a depune opoziţia la extrădare în formă scrisă, opoziţie depusă la data de 26.09.2024.
Totodată, la termenul din data de 07.10.2024, a fost depus la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti un răspuns la opoziţia la extrădare formulată de persoana extrădabilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând, pe de o parte, în documentele înaintate de autorităţile judiciare turce, anterior menţionate, iar, pe de altă parte, în documentele depuse la dosar în apărare de persoana extrădabilă, respectiv articole de presă, documente ale unor organizaţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, rezoluţii ale Parlamentului European cu privire la situaţia respectării drepturilor omului în Republica Turcia şi situaţia relaţiilor dintre Republica Turcia şi Israel.
Examinând, potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rep., cererea de extrădare formulată, curtea de apel a reţinut că Procuratura Generală a Republicii Turcia a solicitat autorităţilor judiciare române extrădarea şi predarea persoanei extrădabile A. în vederea urmăririi sale penale, pe teritoriul statului solicitant, pentru comiterea infracţiunii de crimă cu premeditare din răzbunare, prevăzută de art. 82/l-a.j din C. pen. al Republicii Turcia.
În cuprinsul cererii şi al documentelor anexate s-a reţinut că, în fapt, la data de 18.08.2024, ora 22:30, persoana extrădabilă A., cetăţean israelian, ar fi participat în Istanbul, alături de alţi cetăţeni israelieni, la uciderea cu intenţie a unei persoane şi la rănirea gravă a altor două.
Din cererea de extrădare şi din documentaţia anexată de autorităţile judiciare turce rezultă că faţă de persoana extrădabilă A. s-a iniţiat o anchetă de către Procuratura Generală a Republicii Turcia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de crimă cu premeditare din răzbunare (în dosarul cu nr. anchetă 2024/180934 din 23.08.2024), fiind emis mandatul de arestare nr. x/7500 de către Tribunalul de Pace nr. 8 din Istanbul (Republica Turcia) în vederea audierii persoanei extrădabile.
În aceste coordonate, curtea a constatat, în primul rând, că, în ceea ce priveşte cadrul normativ care guvernează prezenta cauză, este aplicabilă Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la 13.12.1957 (împreună cu cele două protocoale adiţionale încheiate la Strasbourg la 15.10.1975, respectiv la 17.03.1978), ratificată atât de România, cât şi de Republica Turcia, precum şi prevederile art. 18 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.
Incidenţa acestor din urmă dispoziţii este atrasă de faptul că, potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, această lege completează instrumentele juridice internaţionale la care România este parte în situaţiile nereglementate.
Prin urmare, extrădarea cetăţeanului israelian A. din România la solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Turcia este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 18 - 60, cuprinse în capitolul I din titlului II al Legii nr. 302/2004, republicată.
În acest cadru, prima instanţă a constatat, în primul rând, că cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant şi însoţită de copii ale mandatului de arestare emis de procuror. În cuprinsul acestor documente s-a realizat o expunere suficient de clară a faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea persoanei solicitate, atât sub aspectul conţinutului lor obiectiv concret, al datei şi locului săvârşirii lor, cât şi sub aspectul calificării juridice a faptelor şi al dispoziţiilor legale aplicabile în statul solicitant.
În al doilea rând, curtea a constatat îndeplinite condiţiile privind persoana extrădabilă, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport cu statutul de cetăţean străin (israelian) aflat pe teritoriul României al acestei persoane (care a fost depistată, la data de 20.08.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei din cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă").
În al treilea rând, a apreciat îndeplinite şi exigenţele privind fapta care dă loc la extrădare, reţinând că aceasta nu face parte din categoria celor care ar justifica refuzul extrădării, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 30 din Legea nr. 302/2004, republicată, sau din categoria celor pentru care încuviinţarea extrădării ar fi condiţionată de îndeplinirea altor condiţii, cum ar fi cele prevăzute de art. 25 şi 27 din acelaşi act normativ.
În al patrulea rând, curtea a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile privind dubla incriminare şi gravitatea faptei, prevăzute de art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004, republicată, reţinând că fapta, astfel cum este descrisă în actele procedurale comunicate de autorităţile judiciare turce, are corespondent în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român şi că aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de un an atât în statul solicitant, cât şi în cel solicitat, fără a se fi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, însă, incidenţa în cauză a motivului facultativ de refuz al extrădării prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căruia "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".
Astfel cum s-a subliniat în mod constant în practica judiciară (inclusiv cea a instanţei supreme), din modul de redactare a dispoziţiei legale amintite rezultă că acest caz facultativ de refuz al extrădării este incident în toate cazurile în care, ca efect al predării, situaţia persoanei extrădabile riscă să fie substanţial afectată în mod negativ, fără să prezinte relevanţă motivele care fundamentează un atare risc, întrucât dispoziţia legală respectivă precizează doar cu titlu exemplificativ vârsta sau starea de sănătate a persoanei, fără însă a limita impedimentele la extrădare la aceste două elemente.
În atare condiţii, identificarea tuturor împrejurărilor şi a factorilor de risc relevanţi sub aspectul incidenţei motivului facultativ de refuz al extrădării analizat reprezintă atributul instanţei învestite cu soluţionarea cererii de extrădare, care este obligată să examineze toate informaţiile pertinente, referitoare atât la situaţia particulară a persoanei extrădabile, cât şi la cea obiectiv existentă în statul solicitant. În această din urmă categorie de informaţii pot intra şi date care atestă existenţa unui risc semnificativ - fundamentat pe evaluările repetate ale organismelor competente - de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant şi/sau de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante în acest ultim stat.
O astfel de interpretare este, de altfel, impusă instanţelor naţionale române şi de jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru aceste instanţe ca urmare a statutului României de parte contractantă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (ratificată în dreptul intern prin Legea nr. 30/1994). Potrivit art. 1 din Convenţie, părţile contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al Convenţiei, printre care se regăseşte şi dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, consfinţit la art. 3 din Convenţie.
Sub acest aspect, s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa CEDO că extrădarea unui cetăţean străin de către un stat parte la Convenţie poate să ridice probleme din perspectiva articolului 3, şi deci să antreneze răspunderea statului în cauză în temeiul Convenţiei, atunci când există motive substanţiale de a se crede că extrădarea ar expune respectiva persoană unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie în statul solicitant. Într-un asemenea caz, această dispoziţie (art. 3) implică obligaţia de a nu expulza persoana în discuţie în statul respectiv (Ahmed contra Austriei, cauza nr. 25964/94, Hotărârea din 17 decembrie 1996, paragraful 39 şi jurisprudenţa citată - Soering contra Regatului Unit, Hotărârea din 7 iulie 1989, p. 90-91, Cruz Varas şi alţii contra Suediei, Hotărârea din 20 martie 1991, p. 69-70, Chahal contra Regatului Unit, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, p. 73-74).
Tot astfel, CEDO a reţinut că sfera tratamentelor prevăzute de articolul 3 include condiţiile inumane sau precare de detenţie care ating un anumit nivel de gravitate, Convenţia interzicând în temeni absoluţi tortura sau tratamentele inumane ori degradante, indiferent de circumstanţe şi de comportamentul victimei. Manifestările care umilesc şi înjosesc o persoană, demonstrând lipsă de respect faţă de demnitatea fiinţei umane sau care dau naştere unor sentimente de frică, angoasă sau de inferioritate de natură a înfrânge rezistenţa sa morală sau fizică pot fi caracterizate ca degradante şi intră astfel sub interdicţia prevăzută la art. 3, Curtea Europeană subsumând, exemplificativ, acestei categorii cazurile de supraaglomerare a locurilor de detenţie (inclusiv preventivă), accesul inexistent sau limitat la lumină naturală, surse de ventilaţie sau de încălzire, obiecte de igienă (Ananyev şi alţii contra Rusiei, cauzele nr. 42525/07 şi 60800/08, Hotărârea din 10 ianuarie 2012, paragrafele 139, 140 şi 143 şi jurisprudenţa citată - Irlanda contra Regatului Unit, Hotărârea din 18 ianuarie 1978, p. 162, Pretty contra Regatului Unit, nr. 2346/02, p. 52, Karalevičius contra Lithuaniei, Hotărârea din 7 aprilie 2005, p. 36).
Procedând, în acest cadru, la evaluarea riscului ca persoana extrădabilă să fie supusă în cazul predării unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie, prima instanţă a apreciat că în cauza de faţă se poate conchide, pe baza elementelor rezultate din probele administrate, că respectarea drepturilor şi a garanţiilor fundamentale ale persoanelor deţinute în Republica Turcia este incertă, date fiind, în special, condiţiile precare din locurile de detenţie, suprapopularea lor, practicarea repetată a relelor tratamente în aceste unităţi, precum şi îndoielile serioase privind respectarea corespunzătoare de către statul turc a dispoziţiilor Convenţiei şi refuzul acestuia de a pune în aplicare hotărâri ale CEDO.
În acest sens, prima instanţă a avut în vedere Rezoluţia Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 referitoare la situaţia drepturilor omului din Turcia, în special cazul lui D. şi al altor prizonieri de conştiinţă (2021/2506(RSP), prin care s-au reţinut, printre altele, următoarele:
"[...]7. este profund îngrijorat de faptul că sistemul judiciar şi autorităţile turce nu iau în considerare hotărârile CEDO şi că, din ce în ce mai des, instanţele inferioare turce nu respectă hotărârile Curţii Constituţionale din Turcia; invită Turcia să asigure respectarea deplină a dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului, precum şi a hotărârilor CEDO; solicită cooperarea sa deplină cu Consiliul Europei în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, a drepturilor minorităţilor, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale; speră că CEDO îşi va putea accelera procesul de pronunţare a hotărârilor în numeroase cazuri care implică situaţia din Turcia; îndeamnă guvernul turc să se asigure că toate persoanele îşi exercită dreptul fundamental la un proces echitabil şi la examinarea cazurilor lor de către un sistem judiciar pe deplin independent şi funcţional, în conformitate cu standardele internaţionale;
[...] 9. îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la restrângerea spaţiului de acţiune al societăţii civile şi la deteriorarea continuă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a statului de drept în Turcia; reliefează, în special, îngrijorările în legătură cu regresele susţinute înregistrate de Turcia în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar; invită autorităţile turce să pună capăt hărţuirii judiciare a apărătorilor drepturilor omului, a cadrelor universitare, a jurnaliştilor, a liderilor spirituali, a avocaţilor şi a membrilor comunităţii lesbiene, gay, bisexuale, transgen şi intersexuale, ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate, în special după tentativa eşuată de lovitură de stat; [...]
10. reaminteşte regimul mondial de sancţiuni al UE în materie de drepturi ale omului, recent aprobat, un mecanism de monitorizare şi sancţionare a încălcărilor grave ale drepturilor omului, astfel cum se întâmplă în Turcia, care vizează persoane, entităţi şi organisme implicate în sau legate de încălcări grave ale drepturilor omului; [...]" (subl. Curţii)
Ulterior, prin Rezoluţia Parlamentului European din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei pe 2021 privind Turcia (2021/2250(INI), s-au constatat, printre altele, următoarele:
"[...]8. regretă deteriorarea continuă a situaţiei drepturilor omului în Turcia, inclusiv regresele în ceea ce priveşte libertăţile fundamentale, democraţia şi statul de drept; consideră că actuala formă represivă de guvernare, ai cărei piloni principali sunt abuzul cadrului juridic - în special prin utilizarea acuzaţiilor de terorism şi prin restricţionarea libertăţii de exprimare - şi lipsa de independenţă a sistemului judiciar, este o politică de stat deliberată, continuă şi sistematică, dusă pentru a suprima direct sau printr-un efect de descurajare orice activitate critică; este consternat de faptul că, pentru a continua această politică, autorităţile statului turc sunt pregătite să îşi ignore flagrant şi persistent obligaţiile juridice internaţionale şi interne, cum ar fi cele care decurg din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei;
[...] 10. invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din Convenţia europeană a drepturilor omului, o obligaţie necondiţionată care decurge din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei şi care este consacrată în constituţia sa; condamnă în termenii cei mai fermi hotărârea recentă a Înaltei Curţi Penale nr. 13 din Istanbul, care l-a condamnat pe E. la detenţie strictă pe viaţă după mai mult de patru ani şi jumătate de detenţie nedreaptă, ilegală şi nelegitimă; consideră că dl E. a fost condamnat pe baza unor acuzaţii nejustificate, cu scopul de a reduce la tăcere şi a descuraja vocile critice din Turcia; îşi reiterează apelul adresat autorităţilor turce de a acţiona în conformitate cu obligaţiile lor internaţionale şi interne şi de a respecta hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în această cauză şi de a-l elibera imediat pe dl E.;
[...] 16. este îngrijorat de numărul din ce în ce mai mare de cereri depuse la Curtea Constituţională cu privire la încălcări ale drepturilor constituţionale şi de faptul că nu se fac modificări atunci când sunt descoperite astfel de încălcări; ia act de declaraţiile recente ale preşedintelui Curţii Constituţionale, în care se recunoaşte că peste 73 % dintre cele peste 66.000 de cereri primite în 2021 se refereau la dreptul la un proces echitabil, descriind situaţia ca «gravă»; pune sub semnul întrebării legalitatea modificărilor aduse normelor de procedură ale instanţelor care permit amânarea cu un an a hotărârilor;
[...] 31. condamnă ferm extrădările şi răpirile forţate ale unor cetăţeni turci care îşi au reşedinţa în afara Turciei, ceea ce constituie o încălcare a principiului statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului; îndeamnă UE să ia măsuri în legătură cu această practică îngrijorătoare în propriile state membre, precum şi în ţările candidate şi asociate;[...]
32. îşi reiterează îngrijorarea că Turcia refuză să pună în aplicare recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante al Consiliului Europei; invită Turcia să adopte o politică de toleranţă zero faţă de tortură şi să ancheteze corespunzător semnalările persistente şi credibile privind tortura, relele tratamente şi tratamentele inumane sau degradante ale persoanelor în timpul detenţiei, interogatoriilor şi arestării preventive, punând capăt impunităţii şi trăgându-i la răspundere pe cei responsabili; salută recenta modificare a regulamentului privind închisorile prin care termenul «percheziţie corporală» a fost înlocuit cu «percheziţia amănunţită» şi îl invită pe directorul Direcţiei generale pentru penitenciare şi centre de detenţie să se asigure că acest regulament este pus în aplicare în totalitate «cu respectarea demnităţii şi onoarei umane», aşa cum se menţionează în regulamentul modificat, deoarece există în continuare relatări credibile că această practică continuă să fie folosită, inclusiv asupra minorilor care vizitează închisorile; este profund îngrijorat de situaţia din penitenciarele suprapopulate din Turcia, care măreşte pericolul ca pandemia de COVID-19 să aibă efecte mortale pentru deţinuţi; pe lângă aceasta, este profund îngrijorat de restrângerea arbitrară a drepturilor deţinuţilor la tratament medical şi la vizite; subliniază că, potrivit datelor Asociaţiei pentru drepturile omului din Turcia (iHD), există în prezent 1.605 deţinuţi bolnavi, dintre care 604 sunt grav bolnavi; deplânge continuarea încarcerării fostei deputate F., în ciuda stării sale de sănătate grave, constatată de rapoarte medicale, care au fost apoi ignorate de Consiliul de medicină criminalistică (G.), o instituţie de stat; cere ca F. să fie eliberată imediat; este consternat de relatările potrivit cărora se practică arestarea femeilor însărcinate sau a lăuzelor şi îndeamnă Turcia să elibereze toate femeile în cauză şi să pună capăt practicii de a aresta femeile imediat înainte sau după ce nasc; este preocupat de hărţuirea deputatului H., care a fost recent împiedicat să călătorească în străinătate şi a fost supus unei anchete a procurorului-şef din I. - o cauză care a fost abandonată recent - sub acuzaţia de «insultare a statului şi a organelor sale», de «influenţare a expertului» şi de «apreciere a infracţiunii şi a infractorilor» după ce a solicitat eliberarea lui F.;
33. este consternat de faptul că Avocatul Poporului din Turcia păstrează o tăcere absolută faţă de situaţia gravă descrisă mai sus în care se află drepturile fundamentale în această ţară; îl invită pe Avocatul Poporului din Turcia să se asigure că instituţia sa devine un instrument util pentru cetăţenii Turciei şi că acţionează pentru a răspândi cultura recurgerii la căile de atac, obiectiv pe care această instituţie şi l-a stabilit; [...]
Totodată, prin Rezoluţia Parlamentului European din 13 septembrie 2023 referitoare la Raportul Comisiei pe 2022 privind Turcia (2022/2205(INI) s-a constatat că situaţia respectării drepturilor fundamentale ale omului în Turcia nu s-a modificat faţă de cele reţinute în rapoartele precedente, reţinându-se, printre altele, următoarele:
"[...] 8. consideră că, în ceea ce priveşte drepturile omului şi statul de drept, tabloul dezolant descris în rezoluţia sa din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei din 2021 privind Turcia rămâne valabil şi reiterează conţinutul rezoluţiei respective; sprijină pe deplin rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 12 octombrie 2022 şi raportul aferent al Comitetului de monitorizare al acesteia privind respectarea obligaţiilor şi angajamentelor de către Turcia, precum şi rezoluţiile adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în aşteptarea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care descriu în detaliu o serie întreagă de deficienţe grave în domeniul drepturilor omului relatate în mod constant de organizaţii locale şi internaţionale renumite în domeniul drepturilor omului;
[...] 10. condamnă lipsa de independenţă a justiţiei şi instrumentalizarea politică a sistemului judiciar şi subliniază faptul că acest domeniu reprezintă o preocupare majoră pentru UE, întrucât independenţa justiţiei reprezintă cheia de boltă a unui sistem democratic funcţional care funcţionează în serviciul şi în beneficiul populaţiei; este în continuare preocupat de restricţiile grave asupra libertăţilor fundamentale - în special libertatea de exprimare şi de asociere, dintre care cauza Gezi rămâne emblematică - şi de atacurile constante asupra drepturilor fundamentale ale membrilor opoziţiei, apărătorilor drepturilor omului, avocaţilor, sindicaliştilor, membrilor minorităţilor, ziariştilor, cadrelor universitare şi activiştilor societăţii civile, inclusiv prin hărţuire judiciară şi administrativă, utilizarea arbitrară a legilor împotriva terorismului, stigmatizarea şi închiderea asociaţiilor; se aşteaptă ca toate sectoarele societăţii turceşti organizate să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura în mod liber munca şi activităţile, deoarece acest lucru ar putea întări democraţia turcă; îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu relatările privind violenţa excesivă exercitată asupra deţinuţilor; subliniază în mod ferm necesitatea de a se asigura un tratament uman tuturor deţinuţilor, în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului;
11. invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din CEDO, ceea ce reprezintă o obligaţie necondiţionată care decurge din faptul că Turcia este membră a Consiliului Europei; este consternat de nerespectarea şi neaplicarea continuă de către autorităţile turce, în special de către sistemul judiciar, a hotărârilor de referinţă ale CEDO, cum ar fi cauzele D. şi E., pentru care Turcia se confruntă cu proceduri istorice de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor la Consiliul Europei;
[...]17. ia act de intrarea, după ultimele alegeri pentru Parlamentul Turciei, a partidelor islamiste de extremă dreaptă în coaliţia de guvernare; este preocupat de ponderea tot mai mare a agendei islamiste în procesul legislativ şi în multe domenii ale administraţiei publice, inclusiv prin extinderea influenţei Direcţiei pentru afaceri religioase (J.) în sistemul de învăţământ; este îngrijorat, în special, de presiunea din ce în ce mai mare exercitată de autorităţile guvernamentale şi de grupurile islamiste şi ultranaţionaliste asupra sectorului cultural din Turcia şi asupra artiştilor turci, fapt demonstrat recent de numărul tot mai mare de anulări de concerte, festivaluri şi alte evenimente culturale pentru că sunt considerate critice sau "imorale", cu scopul de a impune o agendă ultraconservatoare incompatibilă cu valorile UE;
[...] 21. conchide că guvernul turc nu are niciun interes să elimine decalajul persistent şi din ce în ce mai mare dintre Turcia şi UE în ceea ce priveşte valorile şi standardele, deoarece a demonstrat, în ultimii ani, o lipsă clară de voinţă politică de a realiza reformele necesare, îndeosebi cu privire la statul de drept, drepturile fundamentale şi protejarea şi includerea tuturor minorităţilor etnice, religioase şi sexuale; concluzionează, de asemenea, că guvernul turc nu a manifestat niciun interes în respectarea şi susţinerea criteriilor de la Copenhaga şi în alinierea la politicile şi obiectivele UE; [...]".
Fiind în discuţie rezoluţii adoptate de Parlamentul European în baza unei documentaţii ample furnizate de rapoartele Comisiei Europene, de concluziile pertinente ale Consiliului Uniunii şi ale Consiliului European, de documentele pertinente ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi de hotărârile CEDO, prima instanţă a considerat că nu pot fi puse la îndoială credibilitatea şi actualitatea informaţiilor oferite de acestea, informaţii care conturează o deficienţă sistemică în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor deţinute în Republica Turcia.
În acelaşi sens, sunt de altfel şi elementele rezultate din articolele de presă, din documentele unor organizaţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului şi din jurisprudenţa unor instanţe din alte state ale Uniunii Europene (prin care s-a refuzat extrădarea unor persoane în Turcia) depuse la dosar de apărare, care tind să releve caracterul sistemic, generalizat al încălcării dreptului persoanelor deţinute în Republica Turcia de a nu fi supuse unor tratamente inumane sau degradante.
În atare condiţii, s-a considerat justificată temerea rezonabilă că garanţiile oferite prin cererea de extrădare de către autoritatea solicitantă, prin care se afirmă respectarea obligaţiilor care revin statului turc ca urmare a statutului de membru al Consiliului Europei şi de parte contractantă la Convenţie, nu sunt îndestulătoare în cazul persoanei solicitate A., nefiind suficiente pentru remedierea acestor deficienţe sistemice într-un caz individual precum cel al acestei persoane.
Mai mult decât atât, în cazul particular al persoanei extrădabile A., care este cetăţean israelian, temerea că acesta ar putea fi supus unor tratamente inumane sau degradante în cazul predării este amplificată de situaţia tensionată notorie a raporturilor dintre Republica Turcia şi Israel, în contextul actual generat de luptele purtate de armata israeliană, în special în Fâşia Gaza, dar şi la graniţa cu Libanul. Curtea a avut în vedere în acest sens, pe lângă informaţiile difuzate în ultima perioadă în spaţiul public, şi adresa Ministerului de Externe al Israelului depusă la dosar de apărare, din care reiese că, în prezent, cele două ţări şi-au retras ambasadorii, iar în urma ameninţărilor cu terorismul asupra cetăţenilor israelieni pe teritoriul Turciei statul Israel a emis o avertizare de călătorie de gradul 4 (din 5) de evitare, sub orice formă, a unor deplasări ale cetăţenilor săi în Turcia. Această situaţie tensionată dintre cele două ţări este de natură să justifice o dată în plus temerea că predarea persoanei extrădabile în Turcia ar expune-o unui risc serios de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie.
În aceste circumstanţe, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că garanţiile oferite de statul turc prin cererea de extrădare sunt pur formale, fiind contrazise de realitatea percepută de organismele internaţionale competente să monitorizeze situaţia drepturilor omului şi a statului de drept în Republica Turcia.
În acest context, a concluzionat că elementele obiective pe care le are la dispoziţie justifică în mod credibil temerea rezonabilă că predarea cetăţeanului israelian A. către autorităţile din Republica Turcia l-ar expune unui risc însemnat de a fi deţinut, inclusiv preventiv, în condiţii inumane sau degradante şi de a nu îi fi respectate drepturile fundamentale garantate de Convenţie pe teritoriul acestui stat pe parcursul desfăşurării procedurii penale împotriva sa.
Făcând trimitere şi la cele statuate în jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme (ÎCCJ, secţia penală, sentinţa penală nr. 275/3.05.2022), prima instanţă a concluzionat că, în contextul astfel conturat, devine incidentă pentru statul român obligaţia de a nu extrăda persoana solicitată, impusă în jurisprudenţa CEDO (în particular finalul paragrafului 39 din Hotărârea pronunţată în cauza Ahmed contra Austriei, precum şi jurisprudenţa acolo citată).
****
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii formulate de autorităţile din Republica Turcia, extrădarea şi predarea persoanei extrădabile A. către aceste autorităţi şi menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării până la predare, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004.
În dezvoltarea motivelor de contestaţie, Ministerul Public a susţinut, în esenţă, că situaţia persoanei extrădabile A. - cetăţean israelian solicitat de Republica Turcia în vederea efectuării urmăririi penale pentru o infracţiune gravă de omor, pedepsită cu închisoare pe viaţă - este semnificativ diferită de situaţia persoanei extrădabile ce a făcut obiectul examinării în decizia penală nr. 275 din 3 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la care s-a făcut referire în sentinţa atacată (cetăţean israelian solicitat de autorităţile Republicii Belarus, pentru o infracţiune economică).
În acest sens, s-a subliniat că, în luna octombrie 2022, Belarusul s-a retras din primul protocol opţional la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile si politice începând cu 8 februarie 2023, blocând astfel mandatul Comitetului pentru Drepturile Omului al Organizaţiei Naţiunilor Unite de a primi şi de a examina plângerile privind drepturile omului din partea cetăţenilor din Belarus şi lăsând cetăţenii din Belarus lipsiţi de protecţie internaţională, astfel cum rezultă din punctul M. al Rezoluţiei Parlamentului European din 13 septembrie 2023 referitoare la relaţiile cu Belarus (2023/2041 (INI).
În plus, Ministerul Public a evidenţiat fundamentul cererii de extrădare formulate în speţă de Republica Turcia, respectiv suspiciunea comiterii, de către persoana extrădabilă, a unei infracţiuni deosebit de grave, pedepsite cu închisoarea pe viaţă şi data recentă la care au fost comise faptele ce dau loc predării.
În fine, s-au evidenţiat garanţiile scrise oferite în mod oficial de Republica Turcia atât pentru respectarea drepturilor omului, cât şi a dreptului la un proces echitabil, respectiv faptul că Republica Turcia este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, persoana extrădabilă va avea dreptul să se adreseze Curţii Europene împotriva deciziilor finale ce vor fi luate împotriva sa, infracţiunea pentru care se solicită predarea nu este de natură politică sau militară, iar persoana extrădabilă beneficiază de toate drepturile de apărare juridică prevăzute în acordurile internaţionale la care Republica Turcia este parte.
Aspectele semnalate prin rezoluţiile Parlamentului European nu pot conduce, în absenţa unor elemente suficient de clare şi precise legate de cauza dedusă judecăţii, la concluzia că viaţa persoanei extrădabile ar fi pusă în pericol ori că aceasta ar risca să fie supusă, în caz de predare, torturii şi unor tratamente inumane sau degradante. Relaţiile diplomatice încordate între Republica Turcia şi Statul Israel, generate de conflictul militar dintre Statul Israel şi K., la care a făcut trimitere prima instanţă, reprezintă o situaţie conjuncturală care nu implică, per se, încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei solicitate A..
Pe durata soluţionării contestaţiei, Ministerul Public a depus la dosar garanţiile oferite la data de 14 octombrie 2024 de Republica Turcia - Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală Relaţii Externe şi Uniunea Europeană şi Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Locurilor de Detenţie cu privire la persoana extrădabilă A..
La rândul său, intimatul persoană extrădabilă a depus la dosar înscrisuri noi în susţinerea motivelor care au stat la baza opoziţiei sale la extrădare, respectiv, Rezoluţia Parlamentului European din data de 10 octombrie 2024 referitoare la cazul lui L. din Turcia (2024/2856(RSP), extras al Documentului de lucru al personalului Comisiei Europene - Raportul Turciei 2023 şi materiale de presă.
Analizând contestaţia formulată de Ministerul Public prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale relevante în materia de referinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Obiectul procedurii de faţă îl constituie cererea formulată la data de 23 august 2024, prin care Procuratura Generală a Republicii Turcia - Biroul de Investigare a Terorismului şi a Crimei Organizate a solicitat autorităţilor judiciare române extrădarea şi predarea cetăţeanului israelian A., în vederea urmăririi sale penale în dosarul cu numărul de anchetă 2024/180934, pentru suspiciunea comiterii, pe teritoriul statului solicitant, a infracţiunii de crimă cu premeditare din răzbunare, prevăzută de art. 82/l-a.j din C. pen. al Republicii Turcia.
În cuprinsul cererii de extrădare, al procesului-verbal de examinare a cauzei şi al mandatului de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale în conformitate cu dispoziţiile art. 100 şi art. 2485 din C. proc. pen. al Republicii Turcia, s-a arătat că, în fapt, în sarcina persoanei extrădabile A. s-a reţinut că la data de 18.08.2024, orele 22:30, la Istanbul, ar fi participat, alături de alte persoane, inclusiv numiţii B. şi C., la un incident armat în urma căruia o persoană a fost ucisă, iar alte două persoane au fost grav rănite.
Este necontestat faptul că cererea de extrădare astfel formulată de autorităţile judiciare din Republica Turcia îndeplineşte, pe de o parte, condiţiile de formă prevăzute de art. 36 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, cererea fiind formulată în scris şi însoţită de o copie autentică a mandatului de arestare 2024/8729 emis de Judecătoria Penală de Pace nr. 9 din Istanbul, de o expunere suficient de clară a faptei pentru care se solicită extrădarea şi o prezentare a dispoziţiilor legale aplicabile.
Pe de altă parte, cererea de extrădare îndeplineşte şi condiţiile de fond prevăzute de art. 18, art. 21 alin. (1) lit. e) şi f), art. 24 - art. 27, art. 30 şi art. 33 din Legea nr. 302/2004, referitoare la persoana supusă extrădării, natura infracţiunii pentru care se cere extrădarea, dubla incriminare a acesteia, gravitatea pedepsei prevăzute de legislaţia celor două state implicate în procedura de extrădare şi inexistenţa, în legislaţia aceloraşi state, a unor eventuale impedimente procedurale la urmărirea penală a persoanei extrădabile. Prima instanţă a efectuat o analiză legală şi detaliată a particularităţilor cauzei sub acest aspect, iar Ministerul Public nu a criticat, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, concluzia rezultată în urma acestei evaluări.
Înalta Curte constată, la rândul său, caracterul pe deplin întemeiat al statuărilor primei instanţe referitoare la îndeplinirea cerinţelor de formă şi de fond ale extrădării, detaliate în precedent.
Motivul determinant al refuzului extrădării, de către prima instanţă, a intimatului A. l-a constituit interpretarea dată, prin hotărârea contestată, ansamblului de informaţii referitoare la încălcarea repetată şi sistematică a drepturilor fundamentale ale omului în Republica Turcia şi aprecierea că aceste informaţii sunt suficiente pentru a atrage incidenţa, în privinţa intimatului, a cazului facultativ de refuz al extrădării prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Reevaluând datele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, similar primei instanţe, că există un ansamblu de informaţii credibile şi consistente care justifică temerea că predarea intimatului A. ar fi susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru acesta, criticile formulate sub acest aspect de către Ministerul Public fiind nefondate.
Procedura de extrădare între România şi Republica Turcia este guvernată, în principiu, de dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare, încheiate la Paris la data de 13.12.1957 şi ale celor două protocoale adiţionale încheiate la Strasbourg la 15.10.1975 şi, respectiv, 17.03.1978 (ratificate atât de România, cât şi de Republica Turcia). Această formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală trebuie să respecte însă, concomitent, şi ansamblul cerinţelor în materie prevăzute de legea internă, respectiv, Legea nr. 302/2004.
În acest sens, dispoziţiile art. 4 alin. (1) din acest ultim act normativ prevăd în mod expres că "prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate".
Dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează, aşadar, un motiv opţional de refuz al extrădării general aplicabil, potrivit căruia "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".
Impedimentul facultativ la extrădare supus analizei intervine ori de câte ori, ca efect al predării, situaţia persoanei extrădabile riscă să fie substanţial afectată în mod negativ, indiferent de factorii care generează un atare risc. Utilizarea, în cuprinsul normei, a expresiei "în special" conduce la concluzia că vârsta sau starea de sănătate a persoanei constituie, în concepţia legiuitorului, criterii prioritare în evaluarea consecinţelor predării, însă nu şi exclusive, identificarea altor factori de risc relevanţi - derivând fie din situaţia obiectiv existentă în statul solicitant, fie din situaţia particulară a persoanei extrădabile - constituind atributul instanţei învestite cu soluţionarea cererii de extrădare.
În jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme, la care s-a făcut trimitere, de altfel, şi prin hotărârea atacată, s-a statuat deja în sensul că existenţa unui risc semnificativ - fundamentat pe evaluări repetate ale organismelor competente - de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant şi/ori de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante în acest ultim stat constituie o situaţie ce se circumscrie motivului opţional de refuz al extrădării prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Concluzia este justificată de imperativul respectării de către România, în calitate de parte contractantă la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (ratificată prin Legea nr. 30/1994), a obligaţiei consacrate la articolul 1 din acest instrument juridic, respectiv, aceea de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al Convenţiei. Unul dintre drepturile fundamentale garantate de Convenţie este cel consacrat la articolul 3, care interzice în termeni absoluţi supunerea oricărei persoane torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Concluzia primei instanţe în acest sens, desprinsă din jurisprudenţa pertinentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, este corectă, sfera tratamentelor prevăzute de articolul 3, interzise de Convenţie, incluzând actele de tortură, condiţiile inumane sau precare de detenţie care ating un anumit nivel de gravitate, dar şi manifestările care umilesc şi înjosesc o persoană sau care dau naştere unor sentimente de frică, angoasă sau de inferioritate de natură a înfrânge rezistenţa sa morală sau fizică (mutatis mutandis, cauza Ananyev şi alţii contra Rusiei, nr. 42525/07 şi 60800/08, hotărârea din 10 ianuarie 2012).
În cauza de faţă, ansamblul datelor şi informaţiilor desprinse din cele trei rezoluţii ale Parlamentului European avute în vedere de curtea de apel relevă un risc real şi credibil de aplicare a unor tratamente inumane sau degradante persoanelor deţinute în Republica Turcia, ca o consecinţă, în special, a condiţiilor precare existente în locurile de detenţie, a suprapopulării acestora, a practicării repetate a torturii şi relelor tratamente în aceste unităţi, dar şi a îndoielilor serioase privind respectarea corespunzătoare, de către statul turc, a dispoziţiilor Convenţiei Europene şi a refuzului acestui stat de a pune în aplicare hotărâri ale Curţii Europene.
Suplimentar datelor şi informaţiilor valorificate sub acest aspect de către prima instanţă, Înalta Curte apreciază relevante în acelaşi sens şi o serie de documente recente, întocmite de organele Consiliului Europei sau care fac parte din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite, din care rezultă elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate în mod corespunzător cu privire la măsura în care sunt respectate drepturile omului, în general, şi drepturile persoanelor deţinute în sistemul penitenciar, în special, în statul solicitant.
Astfel de elemente rezultă din documente noi, cu caracter oficial, prezentate de intimatul A. în calea de atac a contestaţiei sau accesibile publicului larg pe site-urile oficiale ale instituţiilor emitente şi consultate de către instanţa supremă. Fie că examinează explicit aspecte ce ţin de acuzaţii de tortură şi tratamente sau pedepse inumane sau degradante (cazul exemplificativ al documentelor întocmite de organisme aparţinând Consiliului Europei sau Organizaţiei Naţiunilor Unite), fie că abordează problema respectării în ansamblu a drepturilor omului în contextul evaluării situaţiei din Republica Turcia în cadrul politicii de extindere a Uniunii Europene (cazul Comunicării Comisiei Europene) toate aceste documente ilustrează riscul real, actual şi credibil al supunerii persoanei extrădabile, în caz de predare, unor tratamente incompatibile cu cerinţele ce decurg din articolul 3 din Convenţie.
Elementele factuale relevante, evidenţiate de documentele accesibile Înaltei Curţi, pot fi sintetizate după cum urmează:
I. Rezoluţia nr. 2528(2024) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind acuzaţiile de tortură şi tratamente sau pedepse inumane ori degradante sistematice în locurile de detenţie din Europa, adoptată în baza dezbaterilor purtate la data de 24.01.2024, la a patra şedinţă
Adunarea a constatat că tortura şi relele tratamente continuă să fie prezente în locurile de detenţie din lume, inclusiv în statele membre ale Consiliului Europei şi în statele părţi la Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, existând un decalaj clar între caracterul absolut al interzicerii acestor practici şi realitatea factuală. În acest context, s-a subliniat că "Adunarea este alarmată de rapoartele credibile care sugerează că tortura şi alte forme de rele tratamente tind să fie sistematice şi/sau larg răspândite în state precum Federaţia Rusă, Azerbaidjan şi Turcia (s.n.)
În privinţa Turciei, Adunarea este de asemenea îngrijorată de rapoartele care relevă că, în pofida mesajului de "toleranţă-zero" transmis de autorităţi, a existat o creştere a cazurilor de folosire a torturii şi a relelor tratamente în aresturile poliţiei şi în închisori în ultimii ani, umbrind progresele anterioare ale Turciei în acest domeniu".
Adunarea a îndemnat statele "în privinţa cărora a constatat că practică rele tratamente fizice severe, inclusiv tortura, în locurile de detenţie, într-un mod sistematic sau larg răspândit, în mod particular Federaţia Rusă, Azerbaidjan şi Turcia (s.n.) să abordeze cauzele de bază ale acestei probleme, să introducă modificări sistemice, menite a elimina practicile abuzive sau nelegale şi să asigure tragerea la răspundere, inclusiv penală sau civilă, a persoanelor individuale, a oficialităţilor de rang înalt sau a organismelor statului care au practicat sau tolerat tortura şi relele tratamente".
II. Observaţiile finale asupra celui de-al cincilea raport periodic privind Turcia, adoptate de Comitetul împotriva Torturii din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite din 14 august 2024, adoptate în urma celei de a 2134-a întâlniri desfăşurate la data de 25 iulie 2024
În capitolul C al acestui amplu document dedicat Republicii Turcia, intitulat "Principalele teme de îngrijorare şi recomandări", s-au evidenţiat următoarele:
"8. Comitetul este îngrijorat că definiţia torturii în legislaţia naţională nu include şi referiri la scopul suferinţelor induse şi nu prevede că nicio împrejurare excepţională, decurgând din starea de război ori ameninţare cu războiul, instabilitatea politică internă sau orice altă urgenţă publică, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.
10. (...) Comitetul îşi exprimă îngrijorarea că M. este lipsită de diversitate (...) şi nu este independentă faţă de executiv (...) Comitetul este îngrijorat că, în activitatea sa ca mecanism naţional de prevenire, M. a fost, aparent, reticentă în a raporta cazurile de tortură şi rele tratamente.(...)
12. Comitetul îşi exprimă îngrijorarea în privinţa informaţiilor primite, potrivit cărora persoanelor private de libertate nu le sunt asigurate întotdeauna garanţii legale suficiente, în drept şi în fapt, de la debutul detenţiei lor. În mod particular, Comitetul este îngrijorat că:
(...) b) Dreptul de acces la un avocat al deţinuţilor poate fi restricţionat până la 24 de ore după arestare, suspecţii sunt audiaţi uneori fără a-şi fi consultat avocatul sau fără ca avocatul să fie prezent, şi confidenţialitatea discuţiilor dintre client şi avocat nu este asigurată. Comitetul este de asemenea îngrijorat că, în unele cazuri, avocaţilor le este interzis accesul la toate documentele dosarului şi că pot fi impuse sancţiuni disciplinare care să determine o interzicere de facto, pe o perioadă nedeterminată, a contactului dintre deţinuti şi avocatul acestora, cum a fost cazul deţinuţilor în închisoarea Imrali;
c) Deţinuţii nu pot beneficia de o examinare medicală independentă din partea unui medic ales de ei, examinările medicale sunt în unele cazuri superficiale, nu permit documentarea adecvată a urmelor de tortură sau rele tratamente, iar organele de aplicare a legii sunt prezente frecvent în timpul examinărilor medicale, în cazuri în care prezenţa acestora nu a fost solicitată de medicul examinator, nerespectându-se confidenţialitatea doctor-pacient.
(...) 14. Notând eforturile semnificative făcute de statul parte în ultimii ani, pentru a îmbunătăţi condiţiile de detenţie şi a reduce suprapopularea (...) Comitetul este îngrijorat că:
a) Rata de încarcerare în statul parte a crescut semnificativ în perioada de raportare, contribuind la o rată de supraaglomerare de peste 110 % în cadrul sistemului penitenciar;
b) Unii deţinuţi în închisori de maximă securitate de tipul S, Y sau alte tipuri sunt izolaţi în celule individuale, fără ventilaţie adecvată pentru mai mult de 22 de ore, ceea ce constituie o izolare solitară de facto;
c) În ciuda noii legislaţii care reglementează percheziţiile deţinuţilor, percheziţiile detaliate sunt uneori efectuate cu încălcarea legislaţiei şi de rutină, ca de exemplu în situaţiile în care deţinuţii sunt transferaţi către alte locaţii sau spitale sau atunci când se întâlnesc cu avocatul sau membrii familiei, în absenţa oricărei suspiciuni de comitere a unei ilegalităţi;
d) Sistemul penitenciar nu beneficiază de un număr adecvat de specialişti în sănătate, deţinuţii sunt frecvent reţinuţi şi ţinuţi în condiţii necorespunzătoare la transferul în unităţile medicale şi pe durata tratamentului. (...) gardienii sunt frecvent prezenţi în timpul examinărilor medicale şi al tratamentului, iar deţinuţii care suferă de afecţiuni care ameninţă viaţa nu beneficiază de liberare pe motiv că prezintă deja un risc pentru siguranţa publică;
g) Comisiile administrative cu atribuţii în privinţa aprobării sau respingerii liberării condiţionate a deţinuţilor nu beneficiază de independenţă instituţională, fiind constituite în principal din angajaţi ai închisorii şi acţionând, aparent, în mod arbitrar, cu vătămarea mai ales a posibilităţii de eliberare a apărătorilor drepturilor omului, a jurnaliştilor şi a persoanelor condamnate pentru acuzaţii motivate politic.
(...)15. Statul parte ar trebui:
b) Să se asigure că toti deţinuţii beneficiază de timp suficient în afara celulei şi de oportunitatea de a avea interacţiuni umane semnificative în mod obişnuit. Mai mult, statul parte ar trebui să se asigure că măsura izolării, inclusiv izolarea de facto, nu este impusă pentru motive ce ţin exclusiv de pedeapsa stabilită şi că este aplicată numai în cazuri excepţionale, ca ultimă opţiune, pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă, cu posibilitatea revizuirii sale independente şi numai în baza autorizării sale de către autoritatea competentă;
(...) d) Să asigure alocarea resurselor umane şi materiale necesare pentru asigurarea îngrijirilor medicale şi sanitare adecvate, abţinându-se de la utilizarea imobilizărilor în unităţile medicale, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar ca precauţie pentru a preveni evadarea (...) să respecte confidenţialitatea doctor - pacient şi să se asigure că personalul medical de specialitate are autoritate totală în privinţa tuturor deciziilor privind sănătatea deţinuţilor;
(...) 16. Comitetul îşi exprimă îngrijorarea cu privire la regimul închisorii pe viaţă agravate (s.n.) care, în unele cazuri, nu este însoţit de perspectiva liberării condiţionate. Comitetul este în special îngrijorat de condiţiile stricte de detenţie în privinţa a 4000 de deţinuţi care execută astfel de pedepse, condiţii în care sunt limitate sever contactele lor sociale şi vizitele, astfel de limitări continuând să se aplice inclusiv în unităţi medicale (...).
17. Statul parte ar trebui să ia în considerare (...) abrogarea pedepsei închisorii pe viaţă agravate (...).
18. Comitetul îşi exprimă îngrijorarea cu privire la informaţiile potrivit cărora decesele în timpul detenţiei sunt insuficient investigate, iar în investigaţiile derulate nu sunt implicaţi în mod semnificativ membrii familiei, reprezentanţii legali ai decedatului şi organisme de monitorizare independente aparţinând societăţii civile. Comitetul regretă lipsa unor date furnizate de statul parte, privind decesele în detenţie (...).
20. Comitetul este îngrijorat în privinţa acuzaţiilor că actele de tortură şi rele tratamente continuă să se producă în statul parte într-o manieră generalizată, în special în centrele de detenţie, incluzând acuzaţii de loviri, agresiune sexuală şi hărţuire din partea organelor de aplicare a legii şi a ofiţerilor serviciilor de informaţii, şi, în unele cazuri, utilizarea şocurilor electrice şi a înecării simulate ("waterboarding"). (s.n.) Comitetul este în mod special îngrijorat de sporirea acuzaţiilor de tortură şi rele tratamente subsecvent tentativei de lovitură de stat din 2016, incluzând încercările de a obţine declaraţii, ce au urmat cutremurelor produse în sud-estul ţării în anul 2023 şi în contextul operaţiunilor antiteroriste (...).
22. Comitetul este îngrijorat în legătură cu modificările aduse Legii nr. 2559 privind îndatoririle şi prerogativele poliţiei în contextul aşa-zisului "Pachet de securitate internă", care pare a permite organelor de aplicare a legii să folosească forţa letală în alte situaţii decât cele în care este absolut necesar pentru a proteja viaţa, de exemplu pentru a preveni distrugerea proprietăţii (...)
23. Comitetul recomandă ca statul parte:
(...) c) Să interzică folosirea tehnicilor de imobilizare care cauzează suferinţe inutile, cum ar fi încătuşarea inversă, şi să se asigure că imobilizările sunt aplicate numai ca ultimă soluţie, pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă şi sunt supuse unei reglementări, supravegheri, revizuiri şi documentări stricte (...).
29. (...) Statul parte ar trebui să ia urgent în considerare abrogarea reglementărilor normative de urgenţă care au devenit ulterior permanente în legislaţie sau prevederile de natură a afecta în mod negativ îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin potrivit Convenţiei, inclusiv în măsura în care se referă la garanţii legale fundamentale împotriva torturii şi la investigarea şi formularea de acuzaţii penale în cazuri de tortură şi rele tratamente. (s.n.) În această privinţă, statul parte trebuie să se asigure că toate garanţiile legale fundamentale împotriva torturii sau a relelor tratamente sunt asigurate, în drept şi în fapt, că toate actele de tortură sunt investigate prompt, eficient şi imparţial, că autorii faptelor sunt urmăriţi penal şi, în caz de condamnare, pedepsiţi corespunzător, iar victimele şi familiile lor sunt despăgubite corespunzător (...)
36. Comitetul regretă că statul parte nu a furnizat suficiente statistici detaliate privind numărul de plângeri penale, investigaţii, puneri sub acuzare, condamnări şi hotărâri pronunţate cu privire la acte de tortură şi rele tratamente. Comitetul este îngrijorat în legătură cu informaţiile primite, potrivit cărora, atunci când sunt investigate, acte care s-ar circumscrie definiţiei torturii, astfel cum este prevăzută de art. 1 din Convenţie, sunt frecvent încadrate în alte infracţiuni, în loc de a fi urmărite penal conform art. 94 din C. pen.. (...) Comitetul este îngrijorat în legătură cu rapoartele potrivit cărora persoanele care formulează plângeri penale referitoare la acte de tortură se confruntă cu riscul hărţuirii judiciare. În fine, Comitetul îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu practica legislativă frecventă de a se solicita autorizarea administrativă în scopul punerii sub acuzare a funcţionarilor publici, inclusiv ofiţeri de poliţie şi alţi ofiţeri cu atribuţii în aplicarea legii, indiferent de grad, membri ai personalului militar ş.a.(...)
38. Comitetul este îngrijorat de ceea ce pare a fi un regres sever al independenţei judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor, în statul parte în perioada supusă evaluării. Luând în considerare măsurile excepţionale pe care statul parte le-a considerat necesare pentru a răspunde adecvat tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, Comitetul îşi exprimă îngrijorarea cu privire la efectele pe care influenţa crescândă a executivului asupra membrilor autorităţii judiciare, a procurorilor şi a altor membri ai profesiilor juridice le poate avea asupra investigării şi urmăririi penale a actelor de tortură şi rele tratamente (...).
40. (...) Comitetul este îngrijorat că procedura de selecţie a membrilor organizaţiilor civile de monitorizare (n.n. a locurilor de detenţie) nu este transparentă, iar membrii acestora pot fi înlăturaţi prin decret (...) Comitetul este de asemenea îngrijorat în legătură cu rolul minim acordat organizaţiilor societăţii civile în derularea vizitelor de monitorizare a locurilor de detenţie.
45. Statul parte ar trebui să se asigure că:
a) Mărturisirile şi declaraţiile obţinute prin tortură sau rele tratamente nu sunt admise ca probe în proces, cu excepţia situaţiilor în care sunt folosite împotriva persoanei acuzate de tortură ca probe pentru a demonstra că declaraţia a fost dată sub constrângere;
b) Când se pretinde că o declaraţie a fost obţinută prin tortură, acuzaţiile sunt investigate imediat, efectiv şi independent, iar făptuitorii sunt puşi sub acuzare şi, în caz de condamnare, sunt pedepsiţi.
III. Memorandumul referitor la libertatea de exprimare şi libertatea presei, apărătorii drepturilor omului şi societatea civilă în Turcia, CommHR(2024)16, întocmit de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
(...) 3. Comisarul atrage atenţia asupra climatului extrem de ostil la adresa opoziţiei în Turcia şi asupra restricţiilor severe aduse libertăţilor democratice ale cetăţenilor şi ale societăţii civile în general. (...)
25. În raportul său din anul 2020 (...), Comisarul a remarcat că situaţia dificilă a societăţii civile şi a apărătorilor drepturilor omului în Turcia s-a deteriorat semnificativ în ultimii ani, în special după declararea stării de urgenţă în iulie 2016, şi nu s-a îmbunătăţit de la ridicarea acestei stări, în iulie 2018. (...)
26. Comisarul regretă că efectele stării de urgenţă nu au fost înlăturate şi continuă să aibă un impact profund negativ asupra activităţilor apărătorilor drepturilor omului şi ale societăţii civile. Această situaţie a fost exacerbată de noi restricţii legislative (...) menite să reducă la tăcere orice voce critică, în special pe aceea a apărătorilor drepturilor omului. (...)
31. Comisarul reiterează că cea mai mare problemă cu care se confruntă apărătorii drepturilor omului în Turcia este practica răspândită a punerii sub acuzare şi a procedurilor penale îndreptate împotriva acestora ca urmare a activităţilor lor legale şi legitime.(...)
32. Urmare a cutremurelor din 2023, numeroase acuzaţii de intimidări, ameninţări şi violenţe fizice exercitate de ofiţerii de aplicare a legii împotriva apărătorilor drepturilor omului, a reprezentanţilor societăţii civile şi a jurnaliştilor s-au aflat pe agendă.(...)
34. Subliniind rolul pe care avocaţii îl au în funcţionarea justiţiei, Comisarul este îngrijorat că avocaţii şi reprezentanţii asociaţiilor acestora continuă să fie vizaţi de proceduri juridice. Prezumţia de vină colectivă în cazurile referitoare la terorism este o problemă asupra căreia Comisarul a atras deja atenţia în raportul său din 2020.(...)
57. (...) Comisarul reiterează că situaţia referitoare la independenţa şi imparţialitatea sistemului judiciar reprezintă o ameninţare existenţială la adresa statului de drept în Turcia şi, prin urmare, la adresa tuturor drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Numeroasele investigaţii penale, puneri sub acuzare, arestări şi condamnări ale apărătorilor drepturilor omului şi ale jurnaliştilor în Turcia indică o practică larg răspândită a deturnării procesului judiciar în scopul reducerii la tăcere a apărătorilor drepturilor omului şi al înăbuşirii activismului societăţii civile (...)
IV. Raportul intitulat "Starea drepturilor omului în lume" întocmit de N., aprilie 2024
În privinţa Turciei, s-a subliniat că investigaţiile lipsite de orice bază, punerile sub acuzare şi condamnarea apărătorilor drepturilor omului, ale oponenţilor politici şi ale altor persoane au continuat. Au existat acuzaţii serioase şi credibile privind tortura şi alte rele tratamente. (...) Persoanele arestate pentru presupuse furturi în urma cutremurelor din Turcia au fost supuse torturii şi relelor tratamente din partea oficialilor însărcinaţi cu aplicarea legii. Cel puţin o persoană a decedat în arest după ce a fost torturată; trei jandarmi au fost suspendaţi ca urmare a acestui incident.
V. "Notă de informare privind situaţia închisorilor şi a deţinuţilor în Turcia" întocmită de OMCT, O., proiect finanţat de Uniunea Europeană
Potrivit raportului SPACE (Council of Europe Annual Penal Statistic) din anul 2021, Turcia se află printre primele trei ţări cu o populaţie penitenciară care depăşeşte 300.000de persoane (314.502 de persoane în martie 2022). Acest număr nu include deţinuţii aflaţi în perioada de liberare condiţionată, respectiv 426.647 de deţinuţi, ceea ce înseamnă că la fiecare 113 persoane, una este deţinută.
Densitatea în închisori (raportul dintre numărul de deţinuţi şi numărul de locuri disponibile în închisori) evidenţiată în raportul SPACE relevă supraaglomerarea închisorilor. Turcia se află în topul primelor 3 ţări europene în ceea ce priveşte supraaglomerarea, depăşind cu mai mult de 25% valoarea medie.
În privinţa torturii şi a relelor tratamente, s-a evidenţiat că "lipsa unor organisme independente de monitorizare a închisorilor turceşti este o problemă persistentă care umbreşte situaţia acestor închisori. Comisia Europeană a criticat inadecvarea mecanismelor naţionale disponibile, cum ar fi Institutul pentru Drepturile Omului şi Egalitate, pe care Turcia l-a desemnat ca mecanism naţional de prevenţie conform Protocolului Opţional la Convenţia împotriva Torturii şi a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante, şi Comitetul de Monitorizare a Închisorilor, înfiinţat în 2011. Acestea şi celelalte mecanisme naţionale disponibile au fost ineficiente ca urmare a deficienţelor în procedurile de numire a membrilor lor, a lipsei de independenţă faţă de politic sau a unei metodologii eficiente. Organizaţiile societăţii civile au fost împiedicate să viziteze deţinuţii timp de mai mulţi ani. Teama de represalii, în special în instituţiile care nu sunt în atenţia publică, descurajează deţinuţii să formuleze plângeri".
"Schimbări frecvente în legislaţia privind managementul închisorilor care tind să ia forma unor regulamente, acordă administraţiilor penitenciare puteri excesive în absenţa oricărei supravegheri şi deschid calea către arbitrar şi practici inconsecvente".
Referitor la pedeapsa cu închisoarea pe viaţă agravată, "În Turcia, deţinuţi condamnaţi la închisoare pe viaţă sunt ţinuţi separat de restul deţinuţilor, supuşi unor măsuri de strictă securitate, în special în privinţa vizitelor. Ei au un contact minim cu lumea exterioară. Turcia are cea mai mare durată minimă ce trebuie executată înainte de a fi luată în considerare posibilitatea liberării condiţionate - 40 de ani pentru mai multe infracţiuni. Pentru închisoarea pe viaţă agravată, în cazul anumitor infracţiuni, inclusiv ameninţări la adresa securităţii naţionale şi a ordinii constituţionale, nu există posibilitatea liberării condiţionate, măsură constatată de Curtea Europeană a fi contrară art. 3 din Convenţie)".
VI. Rezoluţia Parlamentului European din 10 octombrie 2024 referitoare la cazul lui L. din Turcia (2024/2856(RSP)
"(...) 2. Este profund îngrijorat de deteriorarea continuă a standardelor democratice în Turcia, de reprimarea fără încetare a tuturor vocilor critice şi de persecutarea jurnaliştilor independenţi, a activiştilor şi a membrilor opoziţiei, în contextul creşterii numărului de relatări care denunţă intimidarea juridică, cenzura şi constrângerea financiară ca modalităţi de a elimina criticile şi jurnalismul de investigaţie;
(...) condamnă în continuare lipsa de independenţă a parchetelor şi a sistemului judiciar şi instrumentalizarea politică a sistemului judiciar din Turcia, invitând totodată autorităţile turce să restabilească independenţa sistemului judiciar, să respecte libertatea presei şi să garanteze îndeplinirea obligaţiilor internaţionale în materie de drepturi ale omului".
VII. Documentul de lucru al personalului Comisiei Europene, Raportul privind Turcia 2023, întocmit la Bruxelles la data de 08.11.2023, care a însoţit Comunicarea adresată, printre alţii, Parlamentului European în contextul politicii de extindere a Uniunii Europene
Evidenţiind deteriorarea continuă a situaţiei drepturilor omului în Republica Turcia, constatările relevante, evidenţiate în capitolul 2.2, "Statul de drept şi drepturile fundamentale", al acestui document pot fi sintetizate după cum urmează:
"Drepturile omului au continuat să se deterioreze şi nu s-a realizat niciun progres sub aspectul recomandărilor formulate în anul precedent. Cadrul normativ din Republica Turcia include garanţii generale de respectare a drepturilor fundamentale ale omului, însă legislaţia şi implementarea acesteia trebuie aliniate la prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.(...) Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a continuat să monitorizeze respectarea de către Turcia a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept. Refuzul continuu al Turciei de a implementa anumite decizii ale Curţii Europene a sporit îngrijorările privind respectarea, de către sistemul judiciar, a standardelor internaţionale şi europene".
Pe lângă înlăturarea deficienţelor evidenţiate în respectiva secţiune, "Turcia ar trebui în mod particular, în anul viitor:
- să alinieze legislaţia sa penală şi antiteroristă, precum şi modul de implementare a standardelor europene, la jurisprudenţa Curţii Europene şi recomandările Comisiei de la Veneţia;
- să se asigure că orice acuzaţie penală face obiectul unui proces echitabil, bazat pe dovezi concrete şi al unor proceduri pe deplin transparente, derulate în faţa unor instanţe independente şi imparţiale; să respecte pe deplin dreptul la un proces echitabil şi garanţiile procedurale relevante, în special prezumţia de nevinovăţie, principiul securităţii juridice, dreptul la apărare, egalitatea de arme şi dreptul la un remediu efectiv; (...)
- să aplice cu prioritate deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauza E. împotriva Turciei.
S-a subliniat că deşi este parte la majoritatea instrumentelor internaţionale de protecţie a drepturilor omului, "încălcări grave ale drepturilor omului au continuat să se producă". Deşi Planul de Acţiune privind Drepturile Omului (HRAP) adoptat în martie 2021 a continuat să se aplice, "raportul anual de monitorizare, ce ar fi trebuit finalizat în luna martie 2023, nu a fost încă publicat, lipsind o evaluare bazată pe dovezi a implementării acestuia. HRAP nu prevede măsuri pentru înlăturarea deficienţelor privind situaţia drepturilor omului în Turcia, identificate de Comisia Europeană în rapoartele din anii precedenţi".
Deşi M. şi Avocatul Poporului sunt principalele organisme pentru apărarea drepturilor omului, persistă îngrijorări cu privire la independenţa operaţională, structurală şi financiară a acestora, precum şi cu privire la modalitatea de numire a membrilor săi. Eficacitatea acestor instituţii rămâne limitată.
"M. efectuează vizite în închisori în virtutea atribuţiilor ce îi revin în cadrul Mecanismului Naţional de Prevenţie, însă nu posedă un set de criterii independente pentru vizitele anunţate. În anumite cazuri de vizitare, a interacţionat doar cu administraţia, fără a discuta cu deţinuţii, nu a efectuat vizite în închisorile cu cel mai mare număr de acuzaţii de încălcări ale drepturilor omului sau a le-a efectuat cu mare întârziere. Recomandările formulate au vizat în principal probleme minore şi nu au cuprins expuneri concrete ale abuzurilor grave privind drepturile omului. (...) Instituţia a rămas în mare parte ineficientă, din cauza restricţiilor legislative şi structurale, inclusiv din cauza neacceptării sesizărilor formulate de organizaţiile societăţii civile şi a excesivei sale precauţii în abordarea cazurilor de tortură şi tratamente inumane".
"Posibilităţile organizaţiilor societăţii civile şi ale apărătorilor drepturilor omului au continuat să rămână foarte limitate, din cauza presiunilor continue exercitate prin intermediul investigaţiilor judiciare sau administrative, a ameninţărilor, a supravegherii, a detenţiilor arbitrare şi a relelor tratamente aplicate". (...)
În privinţa dreptului la viaţă, s-a subliniat urgenţa adoptării măsurilor necesare "pentru armonizarea legislaţiei cu jurisprudenţa Curţii Europene, pentru a se asigura efectuarea unor investigaţii credibile şi efective în cazul acuzaţiilor de omor aduse serviciilor de securitate. Legislaţia adoptată în anul 2016, care acorda privilegii judiciare serviciilor de securitate şi sporea riscul de impunitate, a rămas în vigoare. Nu au fost iniţiate investigaţii credibile în cazurile de omor evidenţiate în presă şi nici în cazul unor acuzaţii de răpiri şi dispariţii forţate aduse serviciilor de securitate începând cu anul 2016". (...)
"Potrivit unor rapoarte diverse, tortura şi tratamentele inumane sau degradante au continuat să existe în centrele de detenţie, închisori, locuri informale de detenţie sau mijloace de transport şi pe străzi în timpul manifestaţiilor. Utilizarea disproporţionată a forţei de către serviciile de securitate a continuat. (...) M. nu satisface cerinţele esenţiale potrivit Protocolului Opţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse inumane ori degradante şi nu a analizat în mod efectiv cazurile ce i-au fost prezentate. Autorităţile nu au autorizat publicarea rapoartelor întocmite de Comitetul pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei pentru anii 2016, 2018, 2021, 2022". (...)
"În timp ce numărul închisorilor a continuat să crească, supraaglomerarea a rămas o problemă majoră. La sfârşitul lunii aprilie 2023, numărul deţinuţilor depăşea 350.000 (la o capacitate de 290.000), continuând să fie cea mai mare din Europa (...). Sunt în derulare proiecte pilot în câteva închisori, menite a îmbunătăţi contactul deţinuţilor cu membrii familiei. Cu toate acestea, acuzaţii de încălcări ale drepturilor omului (incluzând restricţii arbitrare ale drepturilor deţinuţilor, refuzul accesului la asistenţă medicală, rele tratamente, limitarea dreptului de vizită şi izolarea) au continuat să fie raportate. Programele de reeducare, reabilitare şi resocializare rămân limitate. Noile închisori de siguranţă de tip S sunt considerate de natură a spori izolarea deţinuţilor (...). Transferurile către închisori îndepărtate au continuat, uneori fără o înştiinţare prealabilă, ceea ce a avut un efect negativ asupra vizitelor de familie, în special în cazul familiilor sărace sau al deţinuţilor minori".
"Au existat acuzaţii de discriminare din partea autorităţilor locurilor de deţinere, în special împotriva persoanelor aparţinând minorităţilor sexuale. Nu au existat progrese în ceea ce priveşte investigarea acuzaţiilor de sinucideri, percheziţii corporale şi comportament discriminator din partea gardienilor închisorilor. Îngrijorări privind independenţa Institutului de Medicină Legală persistă. Accesul la asistenţă medicală al deţinuţilor bolnavi a continuat să fie inegal şi uneori întârziat sau negat, cauzând decese în închisori sau imediat după eliberare".
*******
În contextul informaţiilor detaliate în precedent şi raportându-se la principiile generale desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la articolul 3 din Convenţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază, în primul rând, caracterul absolut al interdicţiei supunerii unei persoane unor tratamente inumane sau degradante, caracter decurgând din caracteristica acestei interdicţii de a fi una dintre valorile fundamentale în societăţile democratice, strâns legată de respectul pentru demnitatea umană (cauza Ilias şi Ahmed împotriva Ungariei, Marea Cameră, 47287/15, Hotărârea din 21 noiembrie 2019).
În al doilea rând, reţine că, în jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului s-a statuat în mod constant că existenţa unor motive substanţiale de a crede că extrădarea unei persoane ar expune-o unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare articolului 3 implică obligaţia statului solicitat de a nu o preda. Evaluarea acestor motive substanţiale trebuie să fie una riguroasă şi presupune în mod inevitabil examinarea, de către autorităţile competente, a condiţiilor existente în statul solicitant, contrare standardelor consacrate la articolul 3, precum şi a nivelului de gravitate al relelor tratamente la care riscă să fie supusă o persoană, în circumstanţele particulare ale cauzei (cauza Ilias şi Ahmed împotriva Ungariei par. 127).
În al treilea rând, Înalta Curte are în vedere că, în evaluarea riscului de supunere la rele tratamente, trebuie examinate consecinţele previzibile ale predării persoanei în lumina situaţiei generale existente în statul solicitant, dar şi a circumstanţelor sale personale, în raport cu elementele ce rezultă din rapoarte independente şi credibile întocmite de organizaţii internaţionale pentru protejarea drepturilor omului, cum ar fi N. sau provenind din surse guvernamentale (cauza Hirsi Jamaa şi alţii împotriva Italiei, Marea Cameră, 27765/09, Hotărârea din 23 februarie 2012), agenţii ale Naţiunilor Unite sau organizaţii non-guvernamentale reputate (cauza J.A şi A.A împotriva Turciei, 80206/17, Hotărârea din 6 mai 2024, cauza Akkad împotriva Turciei, 1557/19, Hotărârea din 21 septembrie 2022).
În al patrulea rând, evaluarea situaţiei generale existente într-un stat anume presupune şi luarea în considerare a oricăror indicii de îmbunătăţire sau de înrăutăţire a situaţiei drepturilor omului în general sau în raport cu un anumit grup de persoane ori domeniu; simpla referire la o problemă generală privind respectarea drepturilor omului într-un stat anume nu poate servi, în sine, ca bază a refuzului extrădării, fiind necesar ca ea să se coroboreze cu alte dovezi de natură a demonstra, într-un caz individual, existenţa unor circumstanţe care susţin temerea de aplicare a unor rele tratamente (cauza Mamazhonov împotriva Rusiei, 17239/13, Hotărârea din 23 martie 2015).
În fine, atunci când este cazul, asigurările oferite de statul solicitant trebuie luate în considerare, însă ele nu sunt, în sine, suficiente, pentru a asigura o protecţie adecvată împotriva riscului de supunere la rele tratamente; trebuie să se examineze dacă aceste asigurări furnizează în mod efectiv, în aplicarea lor practică, garanţii suficiente că persoana predată nu va fi expusă riscului de rele tratamente, examinare care depinde întotdeauna de circumstanţele fiecărei cauze (cauza Mamazhonov împotriva Rusiei).
În cauza de faţă, ansamblul documentelor aflate la dispoziţia Înaltei Curţi evidenţiază elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate în mod corespunzător, cu privire la situaţia drepturilor omului în general şi condiţiile de detenţie existente în Republica Turcia, în particular, de natură a dovedi existenţa unor deficienţe sistemice şi generalizate în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi protejarea persoanelor private de libertate de riscul supunerii la rele tratamente.
Rapoartele detaliate anterior în considerentele prezentei decizii descriu o imagine de ansamblu îngrijorătoare a situaţiei drepturilor omului în statul solicitant, caracterizată de organismele emitente ca reflectând un "regres sever" al independenţei sistemului judiciar şi o serie de restricţii majore aduse libertăţilor democratice ale cetăţenilor, ale apărătorilor drepturilor omului şi ale societăţii civile în general, de natură a genera o "ameninţare existenţială" la adresa statului de drept în Turcia şi, prin urmare, la adresa tuturor drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că persoanelor private de libertate nu le sunt asigurate întotdeauna garanţii legale suficiente, în drept şi în fapt, încă de la debutul detenţiei şi, în mod particular, restricţionarea dreptului de acces la un avocat ori a dreptului de acces la documentele dosarului, interzicerea de facto, ca sancţiune disciplinară, a contactului dintre deţinuţi şi avocatul acestora, corelate cu privarea deţinuţilor de dreptul la examinări medicale independente constituie deficienţe grave ale sistemului de protecţie a drepturilor fundamentale, de natură a fundamenta temerea reală a nesocotirii sistematice a acestor drepturi.
În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie şi, în particular, riscul de supunere la rele tratamente a persoanelor private de libertate, aceleaşi rapoarte descriu în mod concordant probleme sistemice şi generalizate, ce ţin de supraaglomerarea locurilor de detenţie, creşterea cazurilor de folosire a torturii şi a relelor tratamente în aresturile poliţiei şi în închisori, practicarea generalizată a actelor de tortură şi a relelor tratamente fizice severe (loviri, agresiune sexuală, hărţuire din partea organelor de aplicare a legii şi a ofiţerilor serviciilor de informaţii, şi, în unele cazuri, utilizarea şocurilor electrice şi a înecării simulate, restricţii arbitrare ale drepturilor deţinuţilor, refuzul accesului la asistenţă medicală, limitarea dreptului de vizită, practicarea izolării) şi inadecvarea organismelor naţionale însărcinate cu monitorizarea închisorilor turceşti în cadrul mecanismelor de prevenire a torturii şi a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante.
Această situaţie generală nefavorabilă existentă în Republica Turcia se corelează cu circumstanţe particulare care, în cazul individual al intimatului A., reliefează riscul concret de supunere a acestuia unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţia Europeană. Înalta Curte trebuie să ia în considerare, în acest sens, faptul că, astfel cum rezultă din informaţiile aflate la dispoziţia sa, acuzaţia adusă intimatului se referă la o infracţiune pedepsită, conform legislaţiei turceşti, cu închisoarea pe viaţă agravată, căreia îi sunt caracteristice plasarea acuzaţilor în închisori de siguranţă crescută şi în condiţii de natură a le spori izolarea, respectiv în celule individuale, fără ventilaţie adecvată şi cu limitarea severă a contactelor sociale şi a vizitelor.
Împrejurarea că fapta de care este acuzată persoană extrădabilă (indiscutabil una extrem de gravă) nu constituie o infracţiune politică ori că intimatul, cetăţean străin, nu aparţine categoriilor de opozanţi interni sau activişti, expuse în mod particular riscului de presiune din partea autorităţilor, nu este susceptibilă a înlătura o atare concluzie. Condiţiile restrictive de detenţie anterior evidenţiate sunt aplicabile în toate situaţiile de executare a pedepsei închisorii pe viaţa agravată, astfel încât gradul de constrângere şi privaţiunile pe care le implică sunt de natură a nesocoti garanţiile consacrate la articolul 3 din Convenţia Europeană în cazul oricărui deţinut care execută această categorie de pedepse.
În plus, modalitatea de descriere a faptei şi încadrarea juridică indicate în cererea de extrădare a intimatului A. şi în documentele ataşate, corelată cu faptul că ancheta penală în cazul persoanei solicitate se efectuează de către Biroul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism şi Criminalitate Organizată din cadrul Procuraturii Generale a Republicii Turcia, reprezintă împrejurări susceptibile a genera o incertitudine asupra măsurii în care fapta anchetată este considerată sau nu de către autorităţile turce ca fiind, în realitate, o infracţiune de terorism, cu toate consecinţele restrictive inerente regimului detenţiei, inclusiv preventive, aplicabil unei persoane aflate într-o atare situaţie.
Contrar susţinerilor Ministerului Public, aspectul particular al cetăţeniei israeliene deţinute de intimatul A. nu poate fi ignorat în procesul de evaluare a riscului de a fi supus la rele tratamente în caz de predare. Implicaţiile acestui aspect determinat trebuie evaluate nu independent de situaţia conjuncturală în care s-a solicitat extrădarea intimatului (respectiv pe fondul relaţiilor diplomatice încordate dintre Republica Turcia şi Statul Israel, ca urmare a conflictului militar dintre acest ultim stat şi K.), ci, dimpotrivă, în contextul necesar specific acestei situaţii.
Aceasta deoarece eventuala angrenare a intimatului (cetăţean al unui stat care a emis o avertizare severă cu privire la riscul de terorism la care se expun proprii cetăţeni pe teritoriul Turciei) într-un sistem judiciar marcat de deficienţe grave şi sistemice în respectarea drepturilor fundamentale, îl plasează pe acesta într-o situaţie de vulnerabilitate chiar mai accentuată.
Garanţiile suplimentare oferite de statul solicitant cu privire la locurile de detenţie, prezentate Înaltei Curţi pe durata soluţionării contestaţiei, nu sunt suficiente pentru a exclude riscul supunerii la rele tratamente, deoarece ele se limitează la o prezentare abstractă şi generală a specificului şi a reglementărilor aplicabile locurilor de deţinere, fără a se indica în mod precis locaţia în care intimatul ar fi deţinut în caz de predare ori condiţiile specifice de detenţie existente.
În plus, asigurările date cu acelaşi prilej, referitoare la tratamentul adecvat de care va beneficia intimatul în statul solicitant şi cu privire la posibilitatea de a fi vizitat de angajaţii diverselor organisme de monitorizare, nu pot primi, în concret, semnificaţia unor garanţii adecvate că, în practică, drepturile garantate de articolul 3 din Convenţia Europeană vor fi respectate în cazul intimatului.
În acest sens, din informaţiile aflate la dispoziţia Înaltei Curţi şi detaliate supra, rezultă că eficacitatea principalelor organisme turceşti pentru apărarea drepturilor omului este limitată; M. pare a nu beneficia, în concret, de independenţă operaţională, structurală şi financiară, iar vizitele şi recomandările sale nu au abordat cazurile grave de încălcare a drepturilor omului, inclusiv acuzaţiile de tortură şi tratamente inumane. În plus, rolul organizaţiilor societăţii civile în derularea vizitelor de monitorizare a locurilor de detenţie se relevă în mod credibil a fi, în practică, unul minim.
În fine, apartenenţa Republicii Turcia la sistemul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi posibilitatea intimatului - evocată în motivele de contestaţie ale Ministerului Public - de a se adresa Curţii Europene pentru eventuale încălcări ale drepturilor sale ce s-ar produce subsecvent predării nu reprezintă garanţii adecvate ale protejării acestuia împotriva riscului demonstrat de supunere la rele tratamente.
Rezoluţiile Parlamentului European la care a făcut trimitere prima instanţă, dar şi Documentul de lucru al personalului Comisiei Europene, Raportul privind Turcia 2023, avut în vedere de Înalta Curte, evidenţiază refuzul continuu al Turciei de a aplica anumite hotărâri ale Curţii Europene (cum ar fi cauzele Demirtaş şi E.), împrejurare considerată a fi de natură a spori îngrijorările cu privire la aderarea efectivă a sistemului judiciar la standardele europene şi internaţionale în materia drepturilor fundamentale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că hotărârea primei instanţe reflectă o temeinică evaluare a tuturor circumstanţelor cauzei şi o legală aplicare a dreptului pertinent în materia extrădării, criticile formulate de Ministerul Public în cel de-al doilea grad de jurisdicţie fiind nefondate.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 193/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Ca efect al soluţiei dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în cuantum de 291 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei; onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 193/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea contestaţiei rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană extrădabilă A., în cuantum de 291 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2024.