Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 194/F din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, s-a dispus în temeiul art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respingerea, ca neîntemeiată, cererea de extrădare formulată de Procuratura Generală a Republicii Turcia, privind pe persoana extrădabilă A..
A constatat că persoana extrădabilă A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 20.06.2024 (prin ordonanţa de reţinere nr. 90/2024 din data de 20.08.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2024) şi arestată provizoriu în vederea extrădării începând cu data de 21.08.2024 în baza încheierii din data de 21.08.2024 pronunţată în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia II Penală în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia penală nr. 581 din data de 29.08.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
În baza art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în libertate a persoanei extrădabile A., de sub puterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării nr. 2/EX/21.08.2024 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II Penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că solicitarea de extrădare în privinţa numitului A. are la bază mandatul de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, acesta fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev.de art. 5237 art. 821-J C. pen. al Republicii Turcia.
În fapt, s-a arătat că, în cadrul unui incident armat la ora 22:30, în data de 18.08.2024 în Istanbul o victimă a fost ucisă primind multiple lovituri în corp, în timp ce alte două persoane au fost grav rănite de gloanţe. Suspecţii au fost identificaţi ca fiind A., B. şi C.. Înregistrarea video de securitate de pe strada unde a avut loc împuşcătura indică faptul că suspecţii aşteptau într-o maşină la 50 m distanţă de maşina victimelor. După ce victimele s-au urcat în maşinile lor, un suspect îmbrăcat în haine negre şi cu mască pe faţă a ieşit din maşina care a fost închiriată de suspectul D. şi a alergat spre maşina victimelor. În acelaşi timp, maşina suspecţilor s-a îndreptat spre maşina victimelor şi apoi suspectul pe jos şi ceilalţi suspecţi din maşină au deschis focul simultan asupra victimelor. După ce au împuşcat victimele, l-au luat pe suspectul care era pe jos în maşina lor şi au fugit de la locul crimei. Maşina lor a fost găsită abandonată sub un viaduct, iar motorul încă mergând.
A precizat că din cererea de extrădare şi din documentaţia anexată ulterior de către autorităţile turce rezultă că faţă de A. se desfăşoară o anchetă de către Parchetul General al Republicii Turce pentru infracţiunea de crimă cu premeditare din răzbunare (în dosarul cu nr. anchetă 2024/180934 din 23.08.2024 al Parchetul General al Republicii Turce - Biroul de Investigare a Terorismului şi a Crimei Organizate), fiind emis ordinul de arestare nr. 2024/8729 de către Judecătoria Penală de Pace nr. 9 din Instanbul, Republica Turcia
Curtea a constatat că starea de fapt şi încadrarea juridică reţinute în sarcina numitului A. în desfăşurarea anchetei penale de către autorităţile judiciare turce au drept corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminată de dispoziţiile art. 188-189 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detenţiunea pe viaţă.
În acest context factual, procedând, prioritar, la stabilirea cadrului normativ care guvernează prezenta cauză, în ceea ce priveşte cererea de extrădare formulată de autorităţile Republicii Turcia, este aplicabilă Convenţia europeană de extrădare încheiată la Paris la 13.12.1957, împreună cu cele două protocoale adiţionale încheiate la Strasbourg la 15.10.1975, respectiv la 17.03.1978, ratificată atât de România cât şi de Turcia, precum şi prevederile art. 18 şi urm. din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile cuprinse în legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaţionale, la care România este parte în situaţiile nereglementate.
Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 statuează că, în situaţia în care prin legea de cooperare judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate se îndeplinesc, conform normelor române de drept procesual penal.
În baza convenţiei europene menţionate, părţile contractante s-au angajat să-şi predea reciproc, potrivit regulilor şi sub condiţii determinate prin Convenţia privind extrădarea, persoanele care sunt urmărite pentru o infracţiune sau căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă de către autorităţile judiciare ale părţii solicitante.
În consecinţă, extrădarea numitului A. (cetăţean israelian) din România, la solicitarea autorităţilor judiciare din Republica Turcia, este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 18 - 60 cuprinse în Capitolul I al Titlului II al Legii nr. 302/2004, republicată.
În aceste coordonate de analiză, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, cererea de extrădare fiind formulată în scris, de autoritatea competentă a statului solicitant, şi însoţită de copii ale mandatului de arestare preventivă a persoanei extrădabile din data de 23.08.2024 (ordinul de arestare). În cuprinsul acestor documente se realizează o expunere suficient de clară a faptelor pentru care se solicită extrădarea numitului A., atât sub aspectul conţinutului lor obiectiv concret, al datei şi locului săvârşirii lor, cât şi sub aspectul calificării juridice a faptelor şi al dispoziţiilor legale aplicabile în statul solicitant.
De asemenea, Curtea a constatat îndeplinite condiţiile privind persoana extrădabilă, respectiv incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport cu statutul de cetăţean străin (israelian) aflat pe teritoriul României al numitului A. (la data de 20.08.2024 a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei - din cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă)
Curtea a mai reţinut că persoana extrădabilă nu intră în categoria persoanelor exceptate de la extrădare conform art. 19 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi nici nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din aceiaşi lege.
Totodată, Curtea a constatat îndeplinite şi exigenţele privind fapta care dă loc la extrădare, reţinând că aceasta nu face parte din categoria celor care ar justifica refuzul extrădării, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 30 din Legea nr. 302/2004, republicată, sau din categoria celor pentru care încuviinţarea extrădării ar fi condiţionată de îndeplinirea altor condiţii, cum ar fi cele prevăzute de art. 25 şi 27 din acelaşi act normativ.
Nu în ultimul rând, Curtea a apreciat îndeplinite şi condiţiile dublei incriminări, respectiv a gravităţii faptei, prevăzute de art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004, republicată, reţinând că fapta, astfel cum este descrisă în actele procesuale comunicate de autorităţile Republicii Turcia, are corespondent în infracţiunea de omor calificat art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român (pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detenţiunea pe viaţă), şi că aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de un an atât în statul solicitant, cât şi în cel solicitat. În acelaşi context, faţă de data presupusei fapte (august 2024) este evident nu se pune problema incidenţei referitoare termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta descrisă (de altfel, în legislaţia română prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunii de omor).
În continuare, analizând cererea de extrădare prin prisma motivul facultativ de refuz al extrădării prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat că acesta este unul întemeiat, pe fondul argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".
Din interpretarea textului de lege rezultă că acest impediment facultativ la extrădare intervine ori de câte ori, ca efect al predării, situaţia persoanei extrădabile riscă să fie substanţial afectată în mod negativ, indiferent de factorii care generează un atare risc; dispoziţia legală analizată indică, doar cu titlu exemplificativ, vârsta sau starea de sănătate a persoanei, fără a limita, însă, impedimentele la extrădare la aceste ultime două elemente.
Ca urmare, identificarea tuturor împrejurărilor şi a factorilor de risc relevanţi sub aspectul incidenţei motivului facultativ de refuz al extrădării analizat reprezintă atributul instanţei învestite cu soluţionarea cererii de extrădare, căreia îi revine sarcina de a examina toate informaţiile pertinente, referitoare atât la situaţia particulară a persoanei extrădabile, cât şi la cea obiectiv existentă în statul solicitant. Acestei ultime categorii de informaţii i se pot circumscrie şi date care atestă existenţa unui risc semnificativ - fundamentat pe evaluările repetate ale organismelor competente - de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant şi/ori de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante în acest ultim stat.
În calitate de parte contractantă la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (ratificată prin Legea nr. 30/1994), România trebuie să se conformeze obligaţiei consacrate de art. 1 din acest instrument juridic, respectiv, aceea de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al Convenţiei.
Or, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, extrădarea unui cetăţean străin de către un stat parte la Convenţie poate ridica probleme din perspectiva articolului 3, atunci când există motive substanţiale de a crede că extrădarea ar expune respectiva persoană unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie în statul solicitant (mutatis mutandis, cauza Ahmed contra Austriei, nr. 25964/94, hotărârea din 17 decembrie 1996).
Sfera tratamentelor prevăzute de articolul 3 include condiţiile inumane sau precare de detenţie care ating un anumit nivel de gravitate, Convenţia interzicând în temeni absoluţi tortura sau tratamentele inumane ori degradante. Manifestările care umilesc şi înjosesc o persoană, demonstrând lipsă de respect faţă de demnitatea fiinţei umane sau care dau naştere unor sentimente de frică, angoasă sau de inferioritate de natură a înfrânge rezistenţa sa morală sau fizică pot fi caracterizate ca degradante, Curtea Europeană subsumând, exemplificativ, acestei categorii cazurile de supraaglomerare a locurilor de detenţie (inclusiv preventivă), accesul inexistent sau limitat la lumină naturală, surse de ventilaţie sau de încălzire, obiecte de igienă (mutatis mutandis, cauza Ananyev şi alţii contra Rusiei, nr. 42525/07 şi 60800/08, hotărârea din 10 ianuarie 2012).
În contextul acestor considerente teoretice, Curtea a constatat că, în concret, la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, a devenit o chestiune de notorietate nerespectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor deţinute în Turcia, pe fondul existenţei condiţiilor deplorabile şi practicării relelor tratamente în unităţile de detenţie din această ţară.
În acest sens, Curtea a avut în vedere o serie de acte emise de la nivelul Parlamentului European prin care se confirmă situaţia incertă referitoare la asigurarea respectării depline a dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului, precum şi a hotărârilor CEDO de către autorităţile turce.
- Astfel, prin Rezoluţia Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 (P9_TA(2021)0028) referitoare la situaţia drepturilor omului din Turcia, în special cazul lui E. şi al altor prizonieri de conştiinţă (2021/2506(RSP), s-a constatat printre altele:
". . . . . . . . . .7. este profund îngrijorat de faptul că sistemul judiciar şi autorităţile turce nu iau în considerare hotărârile CEDO şi că, din ce în ce mai des, instanţele inferioare turce nu respectă hotărârile Curţii Constituţionale din Turcia; invită Turcia să asigure respectarea deplină a dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului, precum şi a hotărârilor CEDO; solicită cooperarea sa deplină cu Consiliul Europei în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, a drepturilor minorităţilor, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale; speră că CEDO îşi va putea accelera procesul de pronunţare a hotărârilor în numeroase cazuri care implică situaţia din Turcia; îndeamnă guvernul turc să se asigure că toate persoanele îşi exercită dreptul fundamental la un proces echitabil şi la examinarea cazurilor lor de către un sistem judiciar pe deplin independent şi funcţional, în conformitate cu standardele internaţionale;.
9. îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la restrângerea spaţiului de acţiune al societăţii civile şi la deteriorarea continuă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a statului de drept în Turcia; reliefează, în special, îngrijorările în legătură cu regresele susţinute înregistrate de Turcia în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar; invită autorităţile turce să pună capăt hărţuirii judiciare a apărătorilor drepturilor omului, a cadrelor universitare, a jurnaliştilor, a liderilor spirituali, a avocaţilor şi a membrilor comunităţii lesbiene, gay, bisexuale, transgen şi intersexuale, ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate, în special după tentativa eşuată de lovitură de stat; . . . . . . . . . .
10. reaminteşte regimul mondial de sancţiuni al UE în materie de drepturi ale omului, recent aprobat, un mecanism de monitorizare şi sancţionare a încălcărilor grave ale drepturilor omului, astfel cum se întâmplă în Turcia, care vizează persoane, entităţi şi organisme implicate în sau legate de încălcări grave ale drepturilor omului; . . . . . . . . . ."
- În continuare, în aceeaşi linie de abordare, prin Rezoluţia Parlamentului European din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei pe 2021 privind Turcia (2021/2250(INI), în urma unei evaluări generale, s-au constatat, printre altele, referitor la statul de drept şi drepturile fundamentale:
". . . . . . . . . .8. regretă deteriorarea continuă a situaţiei drepturilor omului în Turcia, inclusiv regresele în ceea ce priveşte libertăţile fundamentale, democraţia şi statul de drept; consideră că actuala formă represivă de guvernare, ai cărei piloni principali sunt abuzul cadrului juridic - în special prin utilizarea acuzaţiilor de terorism şi prin restricţionarea libertăţii de exprimare - şi lipsa de independenţă a sistemului judiciar, este o politică de stat deliberată, continuă şi sistematică, dusă pentru a suprima direct sau printr-un efect de descurajare orice activitate critică; este consternat de faptul că, pentru a continua această politică, autorităţile statului turc sunt pregătite să îşi ignore flagrant şi persistent obligaţiile juridice internaţionale şi interne, cum ar fi cele care decurg din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei;
...10. invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din Convenţia europeană a drepturilor omului, o obligaţie necondiţionată care decurge din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei şi care este consacrată în constituţia sa; condamnă în termenii cei mai fermi hotărârea recentă a Înaltei Curţi Penale nr. 13 din Istanbul, care l-a condamnat pe F. la detenţie strictă pe viaţă după mai mult de patru ani şi jumătate de detenţie nedreaptă, ilegală şi nelegitimă; consideră că dl F. a fost condamnat pe baza unor acuzaţii nejustificate, cu scopul de a reduce la tăcere şi a descuraja vocile critice din Turcia; îşi reiterează apelul adresat autorităţilor turce de a acţiona în conformitate cu obligaţiile lor internaţionale şi interne şi de a respecta hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în această cauză şi de a-l elibera imediat pe dl F.; . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .16. este îngrijorat de numărul din ce în ce mai mare de cereri depuse la Curtea Constituţională cu privire la încălcări ale drepturilor constituţionale şi de faptul că nu se fac modificări atunci când sunt descoperite astfel de încălcări; ia act de declaraţiile recente ale preşedintelui Curţii Constituţionale, în care se recunoaşte că peste 73 % dintre cele peste 66 000 de cereri primite în 2021 se refereau la dreptul la un proces echitabil, descriind situaţia ca "gravă"; pune sub semnul întrebării legalitatea modificărilor aduse normelor de procedură ale instanţelor care permit amânarea cu un an a hotărârilor;
. . . . . . . . . .31. condamnă ferm extrădările şi răpirile forţate ale unor cetăţeni turci care îşi au reşedinţa în afara Turciei, ceea ce constituie o încălcare a principiului statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului; Îndeamnă UE să ia măsuri în legătură cu această practică îngrijorătoare în propriile state membre, precum şi în ţările candidate şi asociate; . . . . . . . . . .
32. îşi reiterează îngrijorarea că Turcia refuză să pună în aplicare recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante al Consiliului Europei; invită Turcia să adopte o politică de toleranţă zero faţă de tortură şi să ancheteze corespunzător semnalările persistente şi credibile privind tortura, relele tratamente şi tratamentele inumane sau degradante ale persoanelor în timpul detenţiei, interogatoriilor şi arestării preventive, punând capăt impunităţii şi trăgându-i la răspundere pe cei responsabili; salută recenta modificare a regulamentului privind închisorile prin care termenul "percheziţie corporală" a fost înlocuit cu "percheziţia amănunţită" şi îl invită pe directorul Direcţiei generale pentru penitenciare şi centre de detenţie să se asigure că acest regulament este pus în aplicare în totalitate "cu respectarea demnităţii şi onoarei umane", aşa cum se menţionează în regulamentul modificat, deoarece există în continuare relatări credibile că această practică continuă să fie folosită, inclusiv asupra minorilor care vizitează închisorile; este profund îngrijorat de situaţia din penitenciarele suprapopulate din Turcia, care măreşte pericolul ca pandemia de COVID-19 să aibă efecte mortale pentru deţinuţi; pe lângă aceasta, este profund îngrijorat de restrângerea arbitrară a drepturilor deţinuţilor la tratament medical şi la vizite; subliniază că, potrivit datelor Asociaţiei pentru drepturile omului din Turcia (iHD), există în prezent 1 605 deţinuţi bolnavi, dintre care 604 sunt grav bolnavi; deplânge continuarea încarcerării fostei deputate G., în ciuda stării sale de sănătate grave, constatată de rapoarte medicale, care au fost apoi ignorate de Consiliul de medicină criminalistică (H.), o instituţie de stat; cere ca G. să fie eliberată imediat; este consternat de relatările potrivit cărora se practică arestarea femeilor însărcinate sau a lăuzelor şi îndeamnă Turcia să elibereze toate femeile în cauză şi să pună capăt practicii de a aresta femeile imediat înainte sau după ce nasc; este preocupat de hărţuirea deputatului I., care a fost recent împiedicat să călătorească în străinătate şi a fost supus unei anchete a procurorului-şef din Kandira - o cauză care a fost abandonată recent - sub acuzaţia de "insultare a statului şi a organelor sale", de "influenţare a expertului" şi de "apreciere a infracţiunii şi a infractorilor" după ce a solicitat eliberarea lui G.;
33. este consternat de faptul că Avocatul Poporului din Turcia păstrează o tăcere absolută faţă de situaţia gravă descrisă mai sus în care se află drepturile fundamentale în această ţară; îl invită pe Avocatul Poporului din Turcia să se asigure că instituţia sa devine un instrument util pentru cetăţenii Turciei şi că acţionează pentru a răspândi cultura recurgerii la căile de atac, obiectiv pe care această instituţie şi l-a stabilit; . . . . . . . . . .
- De asemenea, prin Rezoluţia Parlamentului European din 13 septembrie 2023 referitoare la Raportul Comisiei pe 2022 privind Turcia (2022/2205(INI), în urma unei evaluări generale, s-au constatat aceeaşi abordare a Turciei raportat la respectarea drepturilor fundamentale ale omului:
". . . . . . . . . .8. consideră că, în ceea ce priveşte drepturile omului şi statul de drept, tabloul dezolant descris în rezoluţia sa din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei din 2021 privind Turcia rămâne valabil şi reiterează conţinutul rezoluţiei respective; sprijină pe deplin rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 12 octombrie 2022 şi raportul aferent al Comitetului de monitorizare al acesteia privind respectarea obligaţiilor şi angajamentelor de către Turcia, precum şi rezoluţiile adoptate de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în aşteptarea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care descriu în detaliu o serie întreagă de deficienţe grave în domeniul drepturilor omului relatate în mod constant de organizaţii locale şi internaţionale renumite în domeniul drepturilor omului; . . . . . . . . . .
10. condamnă lipsa de independenţă a justiţiei şi instrumentalizarea politică a sistemului judiciar şi subliniază faptul că acest domeniu reprezintă o preocupare majoră pentru UE, întrucât independenţa justiţiei reprezintă cheia de boltă a unui sistem democratic funcţional care funcţionează în serviciul şi în beneficiul populaţiei; este în continuare preocupat de restricţiile grave asupra libertăţilor fundamentale - în special libertatea de exprimare şi de asociere, dintre care cauza Gezi rămâne emblematică - şi de atacurile constante asupra drepturilor fundamentale ale membrilor opoziţiei, apărătorilor drepturilor omului, avocaţilor, sindicaliştilor, membrilor minorităţilor, ziariştilor, cadrelor universitare şi activiştilor societăţii civile, inclusiv prin hărţuire judiciară şi administrativă, utilizarea arbitrară a legilor împotriva terorismului, stigmatizarea şi închiderea asociaţiilor; se aşteaptă ca toate sectoarele societăţii turceşti organizate să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura în mod liber munca şi activităţile, deoarece acest lucru ar putea întări democraţia turcă; îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu relatările privind violenţa excesivă exercitată asupra deţinuţilor; subliniază în mod ferm necesitatea de a se asigura un tratament uman tuturor deţinuţilor, în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului;
11. invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din CEDO, ceea ce reprezintă o obligaţie necondiţionată care decurge din faptul că Turcia este membră a Consiliului Europei; este consternat de nerespectarea şi neaplicarea continuă de către autorităţile turce, în special de către sistemul judiciar, a hotărârilor de referinţă ale CEDO, cum ar fi cauzele E. şi F., pentru care Turcia se confruntă cu proceduri istorice de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor la Consiliul Europei; . . . . . . . . . .
17. ia act de intrarea, după ultimele alegeri pentru Parlamentul Turciei, a partidelor islamiste de extremă dreaptă în coaliţia de guvernare; este preocupat de ponderea tot mai mare a agendei islamiste în procesul legislativ şi în multe domenii ale administraţiei publice, inclusiv prin extinderea influenţei Direcţiei pentru afaceri religioase (J.) în sistemul de învăţământ; este îngrijorat, în special, de presiunea din ce în ce mai mare exercitată de autorităţile guvernamentale şi de grupurile islamiste şi ultranaţionaliste asupra sectorului cultural din Turcia şi asupra artiştilor turci, fapt demonstrat recent de numărul tot mai mare de anulări de concerte, festivaluri şi alte evenimente culturale pentru că sunt considerate critice sau "imorale", cu scopul de a impune o agendă ultraconservatoare incompatibilă cu valorile UE;
. . . . . . . . . .21. conchide că guvernul turc nu are niciun interes să elimine decalajul persistent şi din ce în ce mai mare dintre Turcia şi UE în ceea ce priveşte valorile şi standardele, deoarece a demonstrat, în ultimii ani, o lipsă clară de voinţă politică de a realiza reformele necesare, îndeosebi cu privire la statul de drept, drepturile fundamentale şi protejarea şi includerea tuturor minorităţilor etnice, religioase şi sexuale; concluzionează, de asemenea, că guvernul turc nu a manifestat niciun interes în respectarea şi susţinerea criteriilor de la Copenhaga şi în alinierea la politicile şi obiectivele UE; . . . . . . . . . .
Curtea a constatat că toate aceste informaţii expuse sunt unele obiective, de încredere, exacte şi suficient de actuale cu privire la condiţiile de detenţie din statul membru emitent, care demonstrează în mod specific o tulburare sistemică sau generalizată.
Coroborând toate aceste aspecte învederate în concluziile Parlamentului European prin rezoluţiile sus amintite cu o serie de prezumţii simple care decurg din chestiunile invocate de apărare şi din articolele din presa română şi internaţională depuse la dosar (acestea din urmă, nesurprinzând doar chestiuni izolate, ci, mai degrabă, o stare generală încă de actualitate la nivelul Turciei), Curtea a reţinut că se conturează motive substanţiale de a se crede că extrădarea ar expune persoana solicitată unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenţia Europeană a drepturilor Omului în statul solicitant.
Suplimentar, Curtea a avut în vedere faptul că persoana extrădabilă este cetăţean al statului Israel, iar între cele două state, în contextul internaţional actual generat de războiul purtat de Israel împotriva organizaţiilor teroriste (în Gaza şi Liban), relaţiile diplomatice dintre acestea sunt grav afectate. În acest sens, a avut în vedere potrivit adresei Ministerului de Externe al Israelului depusă la dosar, că, în prezent ambasadorii celor două ţări au fost retraşi, iar în urma ameninţărilor cu terorismul asupra cetăţenilor israelieni pe teritoriul Turciei, a fost publicată o avertizare aspră de călătorie (gradul 4) de evitare, sub orice formă, a unor deplasări în Turcia . Or, şi acest aspect, în plus, este de natură a întări convingerea Curţii că extrădarea ar expune persoana solicitată A. unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenţia europeană drepturilor omului.
În acest cadru, Curtea a subliniat că potrivit C. proc. pen. român - art. 100 alin. (4) lit. c) -, aplicabil şi în materia cooperării internaţionale- conform art. 7 din Legea nr. 302/2004-, faptele notorii sunt scutite de probă. Prin urmare, Curtea a reţinut valoarea probatorie a împrejurărilor notorii anterior expuse în susţinerea concluziei în sensul că extrădarea, în cauza de faţă, ar putea expune persoana solicitată unor consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea.
Totodată, a constatat că în baza documentelor transmise, statul solicitant nu a furnizat informaţii specifice cu privire la modul în care ar fi asigurate drepturile la un proces echitabil în cazul extrădării numitului A. şi condiţiile de care ar beneficia acesta în cazul plasării în detenţie, garanţiile precizate în cererea de extrădare, fiind pur formale şi cu titlu general, însă contrazise de notorietatea informaţiilor furnizate de organisme internaţionale sau de majoritatea mass - mediei interne şi internaţionale (aşa cum s-a arătat mai sus).
În aceste coordonate de analiză, Curtea nu a exclus cu o certitudine neechivocă posibilitatea ca persoana extrădată să fie supusă torturii sau tratamentelor inumane sau degradante în statul solicitant. Din acest motiv, şi în baza informaţiilor disponibile şi de notorietate mai sus arătate, poate exista riscul real ca acuzatului să nu i se garanteze aplicarea cerinţelor art. 3 din Convenţia internaţională împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, aprobată la a XXXIX - a Şedinţă a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (convenţie la care România a aderat potrivit legii nr. 19/1990).
Pe fondul tuturor acestor considerente, Curtea a conchis că datele obiective aflate la dispoziţia sa fundamentează în mod credibil temerea că predarea cetăţeanului israelian A. către Republica Turcia l-ar expune unui risc semnificativ de a fi deţinut preventiv în condiţii inumane sau degradante şi de a nu-i fi respectate drepturile fundamentale pe teritoriul acestuia, pe parcursul procedurii penale.
A apreciat că împrejurarea că faptele de care este acuzată persoană extrădabilă nu constituie infracţiuni politice ori că ea nu aparţine categoriilor de opozanţi interni sau activişti, expuse în mod particular riscului de presiune din partea autorităţilor, nu este susceptibilă a înlătura o atare concluzie. Odată relevat caracterul sistemic al condiţiilor inumane sau degradante de detenţie preventivă, la fel ca şi cel al încălcării drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant, efectele acestei constatări se răsfrâng inevitabil şi asupra cazurilor individuale de privare de libertate, în aşteptarea procesului, cum este cazul persoanei a cărei extrădare se solicită.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat contestaţie.
A criticat sentinţa penală atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei soluţiei de respingere a solicitării cererii de extrădare formulată de Procuratura Generală a Republicii Turcia, privind persoana extrădabilă A..
În opinia Parchetului, în analiza incidenţei motivului facultativ de refuz al extrădării prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea nu putea face abstracţie de fundamentul cererii de extrădare formulate de autorităţile din Republica Turcia privind pe persoana extrădabilă, respectiv de elementele factuale şi juridice circumscrise sintagmei "fapta care dă loc la extrădare."
Astfel, a arătat că se solicită extrădarea cetăţeanului israelian A. pentru o infracţiune de gravitate deosebită, pedepsită cu închisoarea pe viaţă (însă nu cu pedeapsa capitală) conform legii turce, ce are corespondent în legislaţia română în infracţiunea de omor calificat (cu premeditare) prevăzută de art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) C. pen. şi pedepsită, şi în ţara noastră, cu închisoarea de la 15 la 25 ani sau cu detenţiunea pe viaţă.
De asemenea, a precizat că din documentele depuse de statul emitent rezultă că faptele ce dau loc predării au avut loc recent, respectiv la data de 18.08.2024, iar cererea de difuziune de urmărire internaţională trimisă de Interpol Istanbul prin care se solicită arestarea provizorie, de urgenţă, a fost înaintată autorităţilor române la data de 20.08.2024, imediat după depistarea persoanei extrădabile A. la punctul de trecere a frontierei din cadrul Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti, cererea de extrădare şi documentele aferente fiind transmise, fără întârziere, la data de 23.08.2024.
A învederat că din documentele depuse la dosar, ataşate cererii de extrădare conform art. 36 din Legea nr. 302/2004, rezultă cu claritate faptul că Republica Turcia a oferit garanţii în scris, în mod oficial, atât pentru respectarea drepturilor omului cat şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, specificând în mod clar următoarele:
- Turcia este parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în conformitate cu art. 34 din Convenţie, acceptă solicitările individuale depuse împotriva sa;
- în acest sens, persoana solicitată, dacă va fi extrădată, are dreptul de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva deciziilor finale care vor fi luate contra sa;
- infracţiunea pentru care este urmărită persoana solicitată nu este de natură politică sau militară, persoana solicitată are toate drepturile de apărare juridică prevăzute în acordurile internaţionale la care Republica Turcia este parte;
- în situaţia în care persoana solicitată va fi extrădată şi se va descoperi în sarcina acesteia o altă infracţiune comisă înainte de data extrădării, ce intră in jurisdicţia justiţiei penale turce, pentru judecata acestuia se va solicita consimţământul autorităţilor competente din România, iar dacă acest consimţământ nu va fi dat, persoana solicitată nu va fi judecată pentru alte infracţiuni, decât infracţiunea care face obiectul extrădării.
A apreciat că, în situaţia în care Curtea ar fi apreciat că aceste garanţii oferite de către autorităţile din Turcia nu sunt suficiente, ar fi trebuit să solicite unele informaţii suplimentare sau detalii, privind respectarea în concret, atât a drepturilor omului, cât şi respectarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil.
Cu privire la existenţa unui posibil risc de a nu-i fi respectate persoanei extradabile drepturile fundamentale pe parcursul procedurii penale de către autorităţile din Turcia, a considerat că persoana extrădabilă nu se află într-o astfel de situaţie, extrădarea şi predarea sa fiind solicitate tocmai în scopul aducerii acesteia în faţa unei instanţe de judecată independente şi imparţiale şi al participării sale la procesul în care se va decide asupra temeiniciei acuzaţiilor formulate în ceea ce o priveşte, cu respectarea drepturilor si garanţiilor procesuale prevăzute în legislaţia statului solicitant, neexistând niciun motiv de a crede că acesteia nu îi vor fi asigurate sau că echitatea procedurii, în ansamblul sau, va avea de suferit.
În opinia reprezentantului Ministerului Public, împrejurările legate de deteriorarea relaţiilor diplomatice dintre Republica Turcia si Statul Israel, în contextul tensiunilor politice actuale din Orientul Mijlociu, generat de conflictul militar dintre Statul Israel şi gruparea Hamas, reţinute de Curte ca fiind un argument suplimentar pentru a considera că " există raţiuni serioase pentru a se crede că predarea către Republica Turcia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru persoana extrădabilă, existând incertitudinea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în statul solicitant", nu. pot constitui un fundament pentru respingerea cererii de extrădare.
Mai mult, a apreciat că prezintă relevanţă în aprecierea acestui "risc" faptul că, la momentul audierii de către Curtea de Apel Bucureşti, atât persoana solicitată A., cât şi celelalte două persoane extrădabile depistate în România au declarat că s-au aflat pe teritoriul Turciei de bună voie, cu scop turistic, recreativ şi că nu au părăsit teritoriul Turciei în mod clandestin, ci pentru că nu existau curse aeriene directe din Istanbul către ţara lor de origine, Israel.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004, republicată, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe cale de consecinţă să se constate că sunt întrunite condiţiile extrădării, admiterea cererii formulată de autorităţile din Republica Turcia şi să se dispună extrădarea şi predarea persoanei extradabile A. către acestea.
Analizând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale relevante în materia de referinţă, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Obiectul procedurii de faţă îl constituie sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul pe numele persoanei extrădabile A., pentru comiterea infracţiunii de omor intenţionat cu motivul unei răzbunări de sânge, prevăzută de art. 5237 art. 821-J din C. pen. al Republicii Turcia.
În esenţă, s-a reţinut că în cadrul unui incident armat la ora 22:30, în data de 18.08.2024 în Istanbul o victimă a fost ucisă primind multiple lovituri în corp, în timp ce alte două persoane au fost grav rănite de gloanţe. Suspecţii au fost identificaţi ca fiind A., B. şi C.. Înregistrarea video de securitate de pe strada unde a avut loc împuşcătura indică faptul că suspecţii aşteptau într-o maşină la 50 m distanţă de maşina victimelor. După ce victimele s-au urcat în maşinile lor, un suspect îmbrăcat în haine negre şi cu mască pe faţă a ieşit din maşina care a fost închiriată de suspectul D. şi a alergat spre maşina victimelor. În acelaşi timp, maşina suspecţilor s-a îndreptat spre maşina victimelor şi apoi suspectul pe jos şi ceilalţi suspecţi din maşină au deschis focul simultan asupra victimelor. După ce au împuşcat victimele, l-au luat pe suspectul care era pe jos în maşina lor şi au fugit de la locul crimei. Maşina lor a fost găsită abandonată sub un viaduct, iar motorul încă mergând.
Din documentaţia înaintată de către autorităţile turce rezultă că faţă de persoana extrădabilă A. se desfăşoară o anchetă de către Parchetul General al Republicii Turce pentru infracţiunea de crimă cu premeditare din răzbunare (în dosarul cu nr. anchetă 2024/180934 din 23.08.2024 al Parchetul General al Republicii Turce - Biroul de Investigare a Terorismului şi a Crimei Organizate), fiind emis ordinul de arestare nr. 2024/8729 de către Judecătoria Penală de Pace nr. 9 din Instanbul, Republica Turcia.
În acest context factual, Înalta Curte va proceda, prioritar, la evaluarea cauzei din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă în vederea extrădării, iar ulterior asupra incidenţei motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi reţinut de instanţa de fond ca temei al soluţiei de respingere a cererii de extrădare.
Reţine Înalta Curte, cu privire la cadrul normativ ce guvernează prezenta cauză că, sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 14 mai 1997, transpusă în prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în materie penală. În consecinţă, extrădarea persoanei extrădabile A., la solicitarea autorităţilor din Republica Turcă, este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 18-60 cuprinse în Capitolul I - Extrădarea pasivă din Titlul II al legii speciale.
În acest context normativ, Înalta Curte apreciază, similar instanţei de fond, că sunt îndeplinite condiţiile privind persoana extrădabilă, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport cu statutul de cetăţean străin (israelian) aflat pe teritoriul României al persoanei extrădabile A. - la data de 20.08.2024 a fost depistat la punctul de trecere al frontierei din cadrul Aeroportului "Henri Coandă".
De asemenea, sunt îndeplinite şi cerinţele privind fapta care dă loc la extrădare, în sensul că aceasta nu face parte din categoria celor care ar justifica refuzul extrădării, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 30 din Legea nr. 302/2004, republicată, sau din categoria celor pentru care încuviinţarea extrădării ar fi condiţionată de îndeplinirea altor condiţii, cum ar fi cele prevăzute de art. 25 şi 27 din acelaşi act normativ.
Referitor la condiţia dublei incriminări şi a gravităţii faptei, reţine Înalta Curte că fapta reţinută în sarcina persoanei extrădabile de către autorităţile turce are corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 188-189 alin. (1) lit. a) C. pen., iar limitele de pedeapsă prevăzute de lege depăşesc un an închisoare, fiind respectate astfel şi cerinţele art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004.
Aşadar, se constată că cererea de extrădare formulată de autorităţile turce respectă exigenţele impuse de dispoziţiile art. 18-60 din Legea nr. 302/2004, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de formă şi de fond.
Deopotrivă, apreciază Înalta Curte că sentinţa penală atacată este legală şi sub aspectul incidenţei motivului facultativ de refuz al extrădării prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căruia "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".
Această prevedere legală enunţă doar exemplificativ vârsta sau starea de sănătate a persoanei, fără a limita impedimentele la extrădare la aceste două ipoteze, ceea ce înseamnă că se circumscriu motivului facultativ de refuz la extrădare prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, orice alte situaţii în care persoana extrădabilă riscă să fie semnificativ afectată în mod negativ, indiferent de factorii care generează un asemenea risc.
Fără a reitera argumentele avute în vedere de instanţa de fond şi de a prezenta in extenso actele emise de la nivelul Parlamentului European, referitoare la situaţia drepturilor omului din Turcia, rezoluţii ce au fost expuse pe larg în cuprinsul sentinţei penale atacate şi care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de extrădare, apreciază Înalta Curte că în cauză, o eventuală extrădare a persoanei extrădabile este de natură a aduce atingere art. 19 din Cartă, conform căruia nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse ori tratamente inumane sau degradante, interdicţie cu caracter absolut, în condiţiile în care este strâns legată de respectarea demnităţii umane, vizată la art. 1 din Cartă (Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi şi Căldăraru în Cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU).
Reţine Înalta Curte că documentaţia înaintată la dosar de autorităţile turce privind garanţiile oferite, precum şi existenţa unor declaraţii sau acceptarea unor tratate internaţionale care garantează, în principiu, respectarea drepturilor fundamentale nu sunt suficiente, eo ipso, pentru a asigura o protecţie adecvată împotriva riscului de rele tratamente atunci când din surse fiabile reies practici ale autorităţilor - sau tolerate de acestea - vădit contrare drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea Saadi împotriva Italiei).
În acest sens, din perspectiva practicilor autorităţilor turce privind drepturile omului, Înalta Curte are în vedere şi documentele depuse de intimatul persoană extrădabilă, prin apărători şi care sunt de natură a întări concluzia că exista riscul ca aceasta să fie supusă unui tratament inuman şi degradant sau la rele tratamente în statul solicitant:
- al cincilea raport periodic al Turciei întocmit de Comitetul Naţiunilor Unite împotriva torturii, în timpul reuniunilor desfăşurate la 17-18 iulie 2024, prin care se arată că lipsesc garanţiile legale suficiente pentru deţinuţi, în special în cazuri legate de terorism, persoanele ar putea fi reţinute pentru perioade îndelungate fără supraveghere judiciară şi, de asemenea, sunt detaliate acuzaţii în curs de tortură şi rele tratamente din partea ofiţerilor de aplicare a legii şi de informaţii;
- raportul de monitorizare a închisorilor din Turcia 2022, emis de K., prin care sunt evidenţiate un număr de 10.789 de încălcări ale drepturilor în sistemul penitenciar al naţiunii, iar în anul 2022 cel puţin 81 de deţinuţi şi-au pierdut viaţa în timp ce erau în arest. În cuprinsul acestui raport s-au exprimat îngrijorări faţă de prevalenţa torturii, a relelor tratamente şi a practicilor degradante în sistemul penitenciar.
- raportul OHD al L. a dezvăluit încălcări grave ale drepturilor omului în închisorile din Turcia, cu titlu de exemplu: tortură psihologică şi fizică, malnutriţie, probleme de acces la asistenţa medicală, tratament inuman şi pedepse arbitrare, restricţii severe privind comunicarea, izolare.
Deopotrivă, un alt aspect ce nu poate fi neglijat de Înalta Curte este cel referitor la contextul internaţional actual generat de războiul purtat de Israel împotriva organizaţiilor teroriste (în Gaza şi Liban), relaţiile diplomatice dintre acestea sunt grav afectate. Or, în raport de împrejurarea că persoana extrădabilă este cetăţean al statului Israel, se apreciază că extrădarea acesteia ar expune-o unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenţia europeană drepturilor omului. În acest sens fiind şi adresa Ministerului de Externe al Israelului existentă la dosar CA, potrivit căreia ambasadorii celor două ţări au fost retraşi, iar în urma ameninţărilor cu terorismul asupra cetăţenilor israelieni pe teritoriul Turciei, a fost publicată o avertizare aspră de călătorie (gradul 4) de evitare, sub orice formă, a unor deplasări în Turcia.
În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că, în cauză, există motive serioase şi temeinice de a se crede că persoana extrădabilă ar putea fi supusă unui tratament inuman şi degradant sau la rele tratamente în statul solicitant, context în care pot fi aduse unele limitări principiilor recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stau la baza cooperării internaţionale în materie penală, aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa CJUE (Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi şi Căldăraru în Cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU).
Pentru aceste motive, Înalta Curte ca respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 194/F din data de 10 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se vor suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 194/F din data de 10 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2024.