Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.06.2023, sub nr. x/245/2023, reclamanta A S.A. prin B S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.295,58 lei, reprezentând despăgubire și dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 pct. b) din Legea nr. 132/2017, art. 1530 și art. 1357 C. civ.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La 19 octombrie 2023, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat declinarea competenței teritoriale în favoarea Judecătoriei Arad, arătând că din eroare cererea de chemare în judecată împreună cu înscrisurile aferente au fost transmise Judecătoriei Iași, competența de soluționare a cauzei revenind Judecătoriei Arad având în vedere că evenimentul rutier s-a produs pe o stradă din municipiul Arad.
La primul termen de judecată acordat în cauză (12 decembrie 2023) instanța a invocat, prin raportare la dispozițiile art. 121 C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Iași în soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2858/2024 din 8 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/245/2023, Judecătoria Iași Secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Iași, excepție invocată de instanță din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei de față, având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâtul C, în favoarea Judecătoriei Arad.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.
Totodată, prima instanță de conflict a arătat că, prin punctele 1 şi 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind C. consumului, republicată, au fost definite noțiunile de operator economic și consumator, pe care le-a reprodus.
De asemenea, a mai reținut că, raportat la dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în prezenta cauză, părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire.
Prin urmare, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze și constatând că pârâtul locuiește în mun. Arad, (..) jud. Arad, instanța, în temeiul art. 131 alin. (1) art. 132 alin. (3) raportat la art. 129 alin. (2) punctul 3 (potrivit căruia necompetența teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura) și la art. 121 C. proc. civ., a admis excepția invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Arad (în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului).
Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad Secția Civilă la 31 mai 2024, sub același număr de dosar (x/245/2023).
La primul termen de judecată stabilit în cauză (12 septembrie 2024), instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ. și art. 116 din același Cod și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Prin sentința civilă nr. 3216 din 12 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/245/2023, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de către reclamanta A S.A., prin B S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C, în favoarea Judecătoriei Iași.
Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Arad și Judecătoria Iași, a suspendat din oficiu judecarea prezentei cauze și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Arad a reținut că această cauză vizează o cerere în materie de asigurări, reclamanta invocând faptul că a operat subrogarea în drepturile victimei rezultate în urma presupusului eveniment rutier din data de 01.09.2021.
În acest context, în vederea stabilirii competenței teritoriale, cea de a doua instanță de conflict a reținut că sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, precum și cele cuprinse în art. 115 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat”, norme teritoriale de ordine privată, a căror invocare este condiționată de respectarea rigorilor reglementate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora această excepție poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.
Or, în condițiile în care pârâtul nu a formulat o întâmpinare în termenul de 25 de zile prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ., acesta a fost decăzut din dreptul de a invoca excepția de necompetență teritorială facultativă în temeiul art. 208 alin. (2) din același Cod, motiv pentru care, în accepțiunea celei de a doua instanțe de conflict, Judecătoria Iași a devenit competentă să soluționeze cauza prin raportare la faptul că nu a fost invocată o excepție de necompetență de ordine privată.
În ceea ce privește art. 121 C. proc. civ., instanța a constatat că nu este aplicabil prezentei cauze, fiind înlăturat de aplicabilitatea art. 115 din același Cod, care reprezintă textul special în materie.
Având în vedere aceste considerente, respectiv lipsa invocării unei excepții de necompetență de ordine privată și inaplicabilitatea art. 121 C. proc. civ. în acest tip de litigii, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Față de aceste motive, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Arad și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Arad și Judecătoria Iași, a suspendat judecarea prezentei cauze și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță competentă să decidă asupra conflictului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la 25 noiembrie 2024, sub același număr de dosar (x/245/2023).
Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Judecătoria Iași și Judecătoria Arad – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că prezenta cauză are ca obiect acțiunea în regres a reclamantei, asigurator al persoanei vinovate de producerea accidentului, îndreptată împotriva propriului asigurat, formulată în temeiul în temeiul art. 25 lit. b din Legea nr. 132/2017, text care îndreptățește asigurătorul RCA să recupereze sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, dacă accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.
Sub aspectul competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ., se stabilește o regulă generală, care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competență alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În același timp, prin art. 115 C. proc. civ. se prevede o competență specială în materia asigurărilor în sensul că, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.
Fiind dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competența teritorială este de ordine privată și alternativă, fiind incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) și cele ale art. 115 alin. (1) raportat la art. 116 C. proc. civ.
Contrar celor reținute de prima instanță aflată în conflict, dispozițiile art. 121 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamantul nu a învestit instanțele cu o cerere întemeiată pe un raport juridic încheiat între un profesionist care acționează în exercițiul activității sale profesionale și un consumator care acționează în afara unui astfel de scop.
În continuare, Înalta Curte reține că, spre deosebire de necompetența de ordine publică, necompetența de ordine privată poate fi invocată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.
De asemenea, având în vedere că reclamanta, prin note scrise, a arătat că, din eroare, cererea a fost depusă la Judecătoria Iași, solicitând declinarea cauzei la Judecătoria Arad, se impune observația că, în acord cu dispozițiile art. 130 alin. (4) din același cod, dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.
Aceste texte de lege impun concluzia că necompetența teritorială de ordine privată nu poate fi invocată de reclamant ori de instanța sesizată, din oficiu.
Pe cale de consecință, dacă pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale relative în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operează decăderea din dreptul de a mai fi invocată necompetența instanței sesizate de reclamant, instanța învestită prin cererea de chemare în judecată devenind astfel competentă să soluționeze cauza.
În cauză, se reține că pârâtul nu a invocat prin întâmpinare (pe care, de altfel, nici nu a depus-o) necompetența teritorială a Judecătoriei Iași sesizate de reclamantă, iar invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine privată, din oficiu, de către Judecătoria Iași – Secția Civilă la termenul de judecată din 12 decembrie 2023 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale sus menționate.
Prin urmare, dat fiind că excepția de necompetență nu a fost invocată în mod procedural, respectiv de partea îndreptățită să o invoce, și în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența Judecătoriei Iași, în calitate de instanță învestită prin cererea de chemare în judecată, s-a acoperit în mod definitiv, acesteia revenindu-i competența de soluționare a cauzei.
În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2025.