Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la data de 29.03.2022, sub nr. x/3/2022, reclamanta A S.A. a formulat, în contradictoriu cu FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (F.G.A.), în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, contestație împotriva Deciziei FGA nr. 67134/15.03.2022 prin care a solicitat anularea în parte a deciziei contestate ca fiind netemeinică și nelegală; obligarea intimatului la plata sumei de 803.497,7 lei reprezentând penalități de întârziere și cheltuieli de judecată, precum și obligarea intimatului F.G.A. la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea acestui litigiu.
Prin sentința civilă nr. 2362 din 10 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/3/2022, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a admis contestația formulată de către reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.
A anulat în parte Decizia nr. 67134/15.03.2022 și a obligat intimatul la plata sumei de 803.497,7 lei către contestatoare, precum și a sumei 200 lei, cu titlu de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a promovat apel, prin care a solicitat desființarea sentinței apelate, și, în rejudecare, respingerea contestației formulate de reclamantă, cu consecința menținerii deciziei contestate, ca fiind legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 577 din 5 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2022, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă (constituită în complet de divergență) a admis apelul formulat de apelantul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A S.A., împotriva sentinței civile nr. 2362 din 10.10.2023 pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2022, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, la 13 iunie 2024, reclamanta A S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
La 12 august 2024, intimatul-pârât a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:
În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de creditor, a solicitat în urma falimentului Societății B S.A., în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a unei decizii a Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), în sensul obligării F.G.A. și la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată plătite de cea dintâi propriilor asigurați, în temeiul unor polițe CASCO.
Din analiza art. 12 și urm. din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților reiese că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări și asigurător intervine în situația insolvabilității sau falimentului asigurătorului și urmărește satisfacerea creanței de asigurări din disponibilitățile Fondului.
Totodată, trebuie reținut că natura juridică a pretențiilor solicitate de recurenta-reclamantă prin cererea înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților este una civilă – drept de creanță izvorât din contractele de asigurare, ca urmare a producerii riscului asigurat.
Faptul că, în cazul specific al insolvabilității sau falimentului asigurătorului, creanța rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanție legală, fiind acoperită din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, nu are drept semnificație nașterea unui raport juridic nou, între creditor și Fond, distinct de raportul primar, concluzia în acest sens fiind susținută atât de jurisprudența Curții Constituționale a României, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021, cât și de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).
Prin urmare, având în vedere că între creditorii de asigurări și Fond nu se naște un raport juridic distinct de cel originar, natura dreptului pe care îl dobândește creditorul de asigurări este aceea a unui drept subiectiv patrimonial, iar plata despăgubirii de către Fond se efectuează în aplicarea dispozițiilor legale în materie de asigurări și a contractului de asigurare încheiat de părți.
În ceea ce privește instanța competentă, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 instituie, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, competența instanțelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraților de a soluționa atât contestația împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât și calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea contestației.
Reiese, așadar, că formularea acțiunii în vederea recuperării sumei solicitate/creanței de asigurări de la intimatul-pârât își are izvorul în contractul de asigurare, iar soluționarea contestației formulate împotriva deciziei emise revine instanțelor civile de la sediul Fondului de Garantare a Asiguraților, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) fiind supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform art. 13 alin. (5 ind. 1) din Legea nr. 213/2015.
Întrucât, raportat la obiectul cauzei și natura raporturilor juridice litigioase, acțiunea de față se circumscrie materiei asigurărilor, iar procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la 29 martie 2022, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”
Cum, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483 C. proc. civ., inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.
Așadar, având în vedere că, în speță, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 577 din 5 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în etapa procesuală a apelului, într-o cerere pronunțată în materia asigurărilor, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.A. împotriva deciziei civile nr. 577 din 5 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.A. împotriva deciziei civile nr. 577 din 5 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2025.