Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 martie 2023 pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, sub număr de dosar x/3/2023, petentul A, în contradictoriu cu intimata CNTEE Transelectrica S.A., a solicitat autorizarea convocării unei adunări generale a acționarilor intimatei, având pe ordinea de zi numirea membrilor consiliului de supraveghere.
Prin încheierea din 28 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/3/2023, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, a admis cererea formulată de petentul A, împotriva intimatei CNTEE Transelectrica S.A., a autorizat petentul să convoace adunarea generală a acționarilor intimatei CNTEE Transelectrica S.A. având pe ordinea de zi numirea membrilor consiliului de supraveghere al intimatei, a stabilit ca adunarea generală a acționarilor astfel convocată să fie prezidată de petentul A, a stabilit data de referință la 28 aprilie 2023 și a stabilit data ținerii adunării la 7 iunie 2023 (prima convocare) și respectiv la 21 iunie 2023 (a doua convocare).
Împotriva acestei încheieri, pârâta CNTEE Transelectrica S.A. a declarat apel, înregistrat la 18 aprilie 2023, prin care a solicitat admiterea căii de atac promovate, schimbarea în tot a hotărârii apelate, suspendarea punerii în aplicare a executării cererii de convocare AGA, rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant ca netemeinică și nelegală, cu obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1799 A din 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva încheierii din 28 martie 2023 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2023, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.
A schimbat în parte încheierea atacată, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.
S-a menținut, în rest, încheierea atacată.
S-a respins cererea de suspendare a punerii în aplicare a executării cererii de convocare AGA, ca rămasă fără obiect.
A fost obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură.
În argumentarea recursului, s-a susținut, în esență, că instanța de apel nu a respectat regulile de procedură prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și nu a motivat hotărârea cu privire la toate susținerile reclamantului privind epuizarea efectelor încheierii apelate.
În opinia recurentului, instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit legea cu privire la prevederile art. 1537 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Solicită admiterea recursului.
Intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând în principal admiterea excepției invocate, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul-reclamant A a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. prin întâmpinare, având în vedere prioritatea analizării acesteia, în respectarea principiului legalității căilor de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 499 C. proc. civ.: „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
La originea prezentului litigiu se află cererea având ca obiect autorizarea convocării adunării generale a acționarilor societății CNTEE Transelectrica SA, formulată de petentul A.
Obiectul recursului îl reprezintă decizia civilă nr. 1799A din 24 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, prin care s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva încheierii din 28 martie 2023 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, a fost schimbată în parte încheierea atacată, în sensul că s-a respins cererea având ca obiect autorizarea convocării adunării generale a acționarilor, ca neîntemeiată, fiind menținută, în rest, încheierea apelată.
Decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, dobândind caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 291 din Legea nr. 31/1990, prevederile acestei legi se completează cu dispozițiile Codului Civil și ale Codului de procedură civilă.
Procedura instituită prin art. 119 alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, este necontencioasă, fiind supusă regulilor prevăzute de C. proc. civ.
Procedura necontencioasă judiciară este reglementată la art. 527 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările intervenite prin Legea nr. 310/2018, aplicabile în cauză.
Potrivit art. 534 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care se soluționează cererea este supusă numai apelului, cu excepția celei pronunțate de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă.
Totodată, dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera admisibilă orice cale de atac promovată de parte, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.
Din interpretarea textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârea curții de apel, prin care a fost admisă cererea având ca obiect autorizarea convocării adunării generale a acționarilor, este definitivă.
Așadar, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în cauză fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile stabilite de aceasta.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei civile nr. 1799A din 24 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei civile nr. 1799A din 24 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2024.