Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Neamț, sub nr. x/103/2020, reclamanta A S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B S.A. la plata debitului principal în cuantum de 477.933,93 lei și la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, cererea de chemare în judecată a fost modificată în sensul chemării în judecată, alături de pârâtă, și a C S.A., în calitate de beneficiar final al lucrării.
Prin sentința civilă nr. 809/C din 4 noiembrie 2021, Tribunalului Neamț a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C S.A., ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată și modificată, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 597 din 8 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția I Civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A S.R.L.; a fost anulat în parte apelul formulat de pârâta C împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește primul motiv de apel și a fost admis apelul formulat de aceeași pârâtă, în ceea ce privește al doilea motiv de apel, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâta C S.A. a sumei de 153,69 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs reclamanta A S.R.L., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate în cauză, iar pe fond, admiterea acțiunii formulate.
Prin decizia nr. 1156 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 597/2022 din 8 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I Civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată la aceeași curte de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția I Civilă la 9.10.2023, sub nr. x/103/2020*.
Prin încheierea din data de 6.12.2023, instanța de apel a respins cererea de amânare a judecății cauzei, având în vedere stadiul procesual al cauzei, data la care părțile au fost citate, precum și faptul că reprezentantul convențional care a formulat cererea nu a depus delegația în original; totodată, pentru garantarea dreptului la apărare și pentru ca intimata să poată formula concluzii pe cererea de apel, a amânat pronunțarea.
În rejudecare, prin decizia 915/2023 din 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Bacău - Secția I Civilă a admis apelul formulat de reclamanta A S.R.L.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și a obligat pârâta B S.A. să plătească reclamantei suma de 477.933,93 lei; totodată, a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 6192 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei decizii.
Împotriva încheierii din data de 6.12.2023 și a deciziei nr. 915/2023 din 15 decembrie 2023, a formulat recurs intimata-pârâtă B S.A., solicitând casarea încheierii și hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, susținând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea primului motiv de recurs indicat, autoarea recursului a susținut că încheierea din data de 6.12.2023, prin care a fost respinsă cererea de amânare a judecății cauzei, încalcă dreptul său la apărare consacrat de dispozițiile art. 24 din Constituție și art. 13 C. proc. civ. În opinia sa, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ., care impun în mod imperativ obligativitatea amânării cauzei pentru lipsă de apărare, în situația în care cererea de amânare a fost solicitată o singură dată pe parcursul judecății și dacă aceasta este temeinic motivată.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1556 și 1270 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 915/2023 din 15 decembrie 2023, a formulat recurs și apelanta-pârâtă C S.A. solicitând schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care permit acordarea cheltuielilor de judecată pentru partea care a câștigat procesul, au ca premisă principiul răspunderii civile delictuale reglementat de dispozițiile art. 1349 C. civ. și au la bază culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Potrivit recurentei-pârâte, nu se poate reține vreo culpă procesuală în sarcina sa, întrucât litigiul a fost declanșat ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale prevăzute în contractul de prestări servicii nr. 8451 din 9.05.2019 încheiat între reclamantă și pârâta B S.A., iar în cuprinsul deciziei recurate instanța de apel a confirmat că nu s-a făcut dovada unei conduite ilicite și culpabile a C S.A.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 martie 2024, recurenta-pârâtă C S.A. a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă B S.A. ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 aprilie 2024, intimata-reclamantă A S.R.L. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă B S.A. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă la data de 11 martie 2024 iar, prin rezoluția din 8 iulie 2024, s-a fixat termen de judecată la 26 noiembrie 2024.
La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2024, recurenta-pârâtă C S.A. a invocat un nou motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând instanței supreme să facă aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (3) din același cod.
Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Sub un prim aspect, analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 494 și art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă B S.A., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, act normativ aplicabil cauzei în raport de data introducerii cererii (11.12.2020), acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ., iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.
În temeiul art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Art. 486 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. instituie obligația atașării la cererea de recurs a dovezii achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea nulității.
În speță, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, la primirea dosarului s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte obligația de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 4.292,17 lei.
Deși recurentei-pârâte i-a fost comunicată obligația de a face dovada achitării taxei de timbru aferente recursului (filele 28 și 76 dosar recurs), partea nu s-a conformat acestei dispoziții până la primul termen de judecată, nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ori cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în termenele imperative prevăzute de lege pentru efectuarea acestor demersuri.
În ceea ce privește dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța supremă reține că, potrivit art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line.
În speță, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit și comunicat acesteia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția netimbrării și, având în vedere caracterul peremptoriu al acesteia, va anula cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B S.A. ca netimbrată, reținând că îndeplinirea obligației de timbrare este o condiție de legală sesizare a instanței.
Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă C S.A., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă C S.A., subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deduce verificării în recurs interpretarea și aplicarea de către instanța de apel a normelor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată. Potrivit recurentei-pârâte, instanța de apel a încălcat prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. („partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată”).
Indiferent de încadrarea acestei critici în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sau în cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, în funcție de calificarea normelor relevante ca fiind de drept procesual sau de drept material, Înalta Curte reține că prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă o transpunere în dreptul procesual civil a răspunderii civile delictuale a părții care a pierdut procesul. Astfel, fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului.
Prin urmare, în considerarea acestor dispoziții, coroborate cu cele ale art. 455 C. proc. civ., ce reglementează modalitatea de soluționare a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în ipoteza coparticipării procesuale active sau pasive, instanța de apel avea îndatorirea de a individualiza partea care a căzut în pretenții, doar fapta acesteia din urmă fiind de natură a declanșa o răspundere civilă delictuală specială al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, prin plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea care a câștigat procesul.
Or, în cauză, deși instanța de apel a reținut în considerente că C S.A. Mediaș nu este parte în contractul dedus judecății și că pârâta B nu se poate prevala de dispozițiile contractuale pentru a se opune executării propriei obligații contractuale de plată, față de refuzul intimatei C S.A. de a se exprima în vreun fel asupra situațiilor de lucrări, prin decizia pronunțată, a obligat pârâta B S.A. să plătească reclamantei suma de 477.933,93 lei, iar apoi a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6192 lei.
În acest context, Înalta Curte reține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a dispus obligarea ambelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a ține cont de faptul că, deși ambele societăți au avut calitate de pârâte în cauză, a fost reținută culpa procesuală doar în cazul pârâtei B S.A., ca urmare a neexecutării propriilor obligații asumate prin contractul de prestări servicii nr. 8451/09.05.2019 pentru lucrările aferente Lotului 2 – Tronsoanele 49, 52 și 53 din cadrul lucrărilor de execuție conductă.
În consecință, luând în considerare modul în care litigiul a fost soluționat, pârâta C S.A. nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, neavând calitate de parte căzută în pretenții
Toate aceste argumente conduc la concluzia caracterului fondat al recursului referitor la dispoziția de obligare a intimatei-pârâte C S.A. la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește soluția ce se impune a fi pronunțată în recurs, Înalta Curte are în vedere că procesul a început la data de 11.12.2020, fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 497 C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
Prin Decizia nr. 79/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că, în interpretarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1) art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță.
În prezentul dosar s-a dispus, într-un ciclu procesual anterior, casarea cu trimitere spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest al doilea ciclu procesual, o nouă casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune, întrucât instanța de recurs verifică doar corecta aplicare a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată, fără a se pune problema schimbării stării de fapt.
Pe cale de consecință, în baza art. 496 alin. (1) și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C S.A. împotriva deciziei nr. 915/2023 din 15 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I Civilă, pe care o va casa în parte și, reținând cauza spre rejudecare, va înlătura mențiunea privind obligarea pârâtei C S.A. la plata către reclamantă a sumei de 6192 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Față de soluția de anulare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B S.A., Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata-reclamantă A S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei, constând în onorariul de avocat, conform dovezii aflate la fila 89 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 6 decembrie 2023 și a deciziei nr. 915/2023 din 15 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I Civilă.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C S.A. împotriva deciziei nr. 915/2023 din 15 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – Secția I Civilă, pe care o casează în parte și, reținând cauza spre rejudecare, înlătură mențiunea privind obligarea pârâtei C S.A. la plata către reclamantă a sumei de 6192 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Obligă recurenta-pârâtă B S.A. la plata către intimata-reclamantă A S.R.L. a sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.