Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – Secția I Civilă la 09.08.2023, reclamanta Compania Naţională A S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, a chemat în judecată pe pârâtul B, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul să-i restituie suma de 32.764 lei, încasată necuvenit în perioada iunie 2022 - martie 2023 și să-i plătească dobânda legală aferentă, de la data cererii de chemare în judecată până la achitarea integrală a debitului.
Prin sentința civilă nr. 569/25.03.2024, Tribunalul Iași – Secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul de față are natura unui conflict de muncă, fiind incidente prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora instanța competentă este tribunalul în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul, reședința sau sediul, aceste norme de drept aplicându-se deopotrivă reclamantului angajat și angajator. A mai apreciat că are calitate de reclamantă Compania Naţională A S.A., iar Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, structură fără personalitate juridică, este doar mandatar al reclamantei, astfel că a reținut că instanța competentă este tribunalul de la sediul reclamantei, din București.
Astfel învestit, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a pronunțat sentința civilă nr. 6197/08.10.2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În motivarea sentinței, a reținut că tribunalul inițial sesizat a pronunțat încheierea din 11.12.2023, prin care a reținut, în temeiul art. 131 C. proc. civ., că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza, astfel că nu mai putea reveni ulterior asupra chestiunii competenței, față de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care permit verificarea competenței numai la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru următoarele considerente:
În speța dedusă judecății, competența teritorială se determină în temeiul art. 269 C. muncii, potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința ori, după caz, sediul.
Potrivit art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.
Conform dispozițiilor art. 130 alin. (2) necompetența teritorială de ordine publică ,,trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, necompetența teritorială de ordine privată ,,poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”.
În cauza de față, instanța inițial învestită a pronunțat, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., încheierea interlocutorie din 11.12.2023, prin care s-a declarat competentă, iar ulterior, după ce prin încheierea din 15.01.2024 a soluționat excepțiile lipsei de interes a reclamantei și lipsei de obiect a acțiunii, a acordat termen pentru continuarea judecății la 25.03.2024, când a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale.
Așadar, necompetența teritorială a primei instanțe nu a fost invocată potrivit normelor de procedură anterior evocate, astfel că tribunalul inițial învestit rămâne competentă să soluționeze cauza, în temeiul prevederilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.