Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 27.04.2020, sub nr. x/3/2020, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B, C, D și E în calitate de succesor cu titlu universal al defunctei F, în principal, să se constate simulația prin interpunerea de persoane a Contractului de Construction Management nr. 1387/13.06.2018 (cu toate anexele și actele adiționale aferente), în sensul că au calitatea de beneficiari ai contractului pârâții C, D și E alături de pârâtul B care a acționat atât în interes propriu, cât și în calitate de mandatar fără reprezentare al celorlalți pârâți; obligarea pârâților în solidar la plata către reclamantă a sumei de 240.370 de lei, reprezentând valoare clauză penală, datorată ca urmare a nerespectării clauzei de nerecrutare agreate prin Actul adițional nr. 1/22.03.2019 la Contractul de Construction Management nr. 1387/13.06.2018; în secundar, obligarea pârâților B și C, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 240.370 de lei, reprezentând valoare clauză penală, datorată ca urmare a nerespectării clauzei de nerecrutare agreate prin Actul adițional nr. 1/22.03.2019 la Contractul de Construction Management nr. 1387/13.06.2018; în subsidiar, obligarea pârâtului B la plata către aceasta a sumei de 240.370 de lei, reprezentând valoare clauză penală, datorată ca urmare a nerespectării clauzei de nerecrutare agreate prin Actul adițional nr.1/22.03.2020 la Contractul de Construction Management nr. 1387/13.06.2018.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1530, art. 1538, art. 1953 alin. (1) C. civ., art. 194 C. proc. civ., precum și orice alt text de lege menționat în cuprinsul prezentei acțiuni.
Prin întâmpinare, pârâții B, E, C și D au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 30.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/3/2020, Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Secției a IV-a Civilă a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a VI-a a Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 26.11.2020, sub nr. x/3/2020*.
Prin încheierea de ședință din data de 16.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/3/2020*, Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Secției a VI-a Civilă a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a IV-a a Tribunalului București.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 65 din 19 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2/2021, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 1819/2022 din 26 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020*, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta A S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. G, a promovat apel, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
Prin decizia civilă nr. 573 din 5 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020*, Curtea de Apel București Secția a V-a Civilă (constituită în complet de divergență), cu majoritate, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. G, în contradictoriu cu intimații-pârâți D, C, B, E, împotriva sentinței civile nr. 1819 din data de 26.07.2022 pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2020*, ca nefondat.
Totodată, a obligat apelanta la plata sumei de 11.827,41 lei către intimatul C, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, la 10 iulie 2024, reclamanta A S.R.L., prin administrator special H, a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 euro (240.370 lei), reprezentând clauza penală, dar și obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivare, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susținerea acestui motiv de casare, recurenta a arătat că decizia nr. 573/2024 pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală și netemeinică, datorită unei analize greșite și incomplete a probelor și a unei interpretări restrictive și eronate a clauzei de nerecrutare, cu ignorarea contextului și scopului în care a fost adoptată respectiva clauză.
În acest sens, a arătat că instanțele inferioare au ignorat dovezile esențiale și declarațiile martorilor, care demonstrează clar legătura dintre I și societățile J S.R.L./K S.R.L. și au omis inconsecvențele din mărturia acestuia.
În plus, a susținut că documentele prezentate în cadrul dosarului, inclusiv corespondența electronică și mesajele de pe WhatsApp, demonstrează fără echivoc faptul că I a continuat să lucreze în interesul pârâților, iar angajarea sa la J S.R.L. a fost orchestrată pentru a eluda clauza de nerecrutare, aspect evidențiat și de judecătorul minoritar în opinia separată.
De asemenea, apreciază că împrejurarea constând în faptul că I a fost angajat imediat după încetarea activității sale la A S.R.L., într-un interval de timp foarte scurt, confirmă intenția deliberată a pârâților de a încălca clauza de nerecrutare care a fost inclusă pentru a proteja recurenta de astfel de prejudicii și de pierderea personalului esențial.
Cu toate acestea, în accepțiunea recurentei, instanțele au interpretat greșit/restrictiv dispozițiile clauzei de nerecrutare din Actul Adițional nr. 1/22.03.2019, în sensul că s-au limitat la legătura directă sau indirectă a intimaților cu alți interpuși, având în vedere doar legături de rudenie, fără a fi luate în calcul și legăturile comerciale dintre intimați și alți interpuși.
În final, consideră că instanțele inferioare nu au luat în considerare toate aspectele relevante ale cazului, interpretând în mod eronat clauza de nerecrutare, favorizând astfel pârâții. Or, scopul acestei clauze a fost de a proteja interesele recurentei și de a preveni prejudiciile cauzate de pierderea personalului cheie, fiind evident că pârâții au acționat în mod contrar, recrutând personalul esențial al recurentei pentru a obține avantaje necuvenite în cadrul proiectului.
Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a anula recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.
Așadar, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Astfel, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității conform alineatului 3 al aceluiași articol.
Corelativ, art. 489 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, iar potrivit alin. (2) al art. 489, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Așadar, pentru a fi susceptibil de a declanșa un control judecătoresc, nu este suficient recursul să fie motivat sub aspect formal în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă fiind sancționată cu anularea recursului.
Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel, prin raportare la soluția și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, ci este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În contextul reperelor teoretice enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A S.R.L., se observă că, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivului de casare indicat, partea rezumându-se a prezenta elemente care circumstanțiază situația de fapt și probatoriul administrat în cauză (înscrisuri și martori).
Prin urmare, pentru a putea stabili incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., era necesar ca autorul demersului judiciar să indice textele de lege pretins a fi fost aplicate/interpretate greșit, dar să și expună o argumentație juridică a nelegalității invocate raportat la dispozițiile legale pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, cu referire concretă la raționamentul instanței a cărei hotărâre a fost atacată.
În cauză, se observă că, raportat la motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta se rezumă la a susține că decizia nr. 573/2024 pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală și netemeinică datorită unei analize greșite și incomplete a probelor și a unei interpretări restrictive și eronate a clauzei de nerecrutare, cu ignorarea contextului și scopului în care a fost adoptată respectiva clauză.
Astfel, Înalta Curte constată că deși invocă nelegalitatea deciziei atacate, recurenta nu dezvoltă această critică raportat la un text de lege pretins a fi fost nesocotit, aplicat sau interpretat eronat, ci la o pretinsă analiză greșită/incompletă a înscrisurilor depuse la dosar și a declarației martorului audiat în cauză, aspecte ce tind la reanalizarea probelor evaluate de instanța de apel și care vizează temeinicia deciziei recurate.
Prin urmare, știut fiind că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor administrate în cauză spre această finalitate aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire a instanței de recurs în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nemulțumirea recurentei față de modul în care instanța a evaluat probatoriul administrat nu constituie motiv de nelegalitate care să poată face obiect de analiză în recurs.
În aceleași coordonate se încadrează și critica recurentei cu privire la interpretarea eronată a clauzei de nerecrutare.
Având în vedere că recurenta urmărește să obțină o reinterpretare a respectivei clauze, raportat la conduita pârâților, la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză, o atare critică nu se încadrează în motivul de casare privind încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, dar nici în celelalte motive de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, vizând aspecte de netemeinicie.
Așadar, nefiind adusă în discuție nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva greșitei aplicări a unei/unor norme de drept material, ci doar modalitatea prin care instanța de apel a înțeles să analizeze situația de fapt și să țină seama de voința părților rezultată din actul juridic supus analizei raportat la probele administrate, criticile referitoare la greșita modalitate de interpretare a respectivei clauze de nerecrutare nu corespund cerințelor de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În concluzie, având în vedere că autoarea recursului urmărește o nouă examinare a unor chestiuni de fond legate de situația de fapt, prin care tinde la verificarea/reaprecierea probatoriului administrat în cauză, aspecte incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat pur formal.
Constatând, așadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivului de casare invocat și că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reține că, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 573 din 5 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/3/2020*.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații-pârâți, Înalta Curte reține că, în ședință publică, înainte de încheierea dezbaterilor, apărătorul acestora a depus factura CAVMSI-1772 din 11.10.2024 în sumă de 5921,32 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență și reprezentare juridică în dosarul nr. x/1/2024, emisă pe numele cumpărătorului/intimatului C, însoțită de un extras de cont care atestă virarea respectivei sume (filele 100-102).
Reținând că recurenta-reclamantă se află în culpă procesuală, în raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5921,32 lei, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-pârât C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L., prin administrator special H și administrator judiciar C.I.I. L, împotriva deciziei civile nr. 573 din 5 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/3/2020*.
Obligă recurenta-reclamantă A S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5921,32 lei, către intimatul-pârât C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2025.