Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 368/22.12.2023 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților B, A, C și D și E este reprezentată de Legea nr.143/2000 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 45/2023 intrată în vigoare la 05.03.2023. În consecință, cu privire la inculpatul A s-au dispus următoarele:
În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (372 acte materiale) cu aplic art. 5 din C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 2 și 10 C.proc. pen., inculpatul A a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, fapta din perioada luna februarie 2020 și până la data de 24.11.2021.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., cu aplic art. 5 din C pen., cu aplic art. 396 alin. 2 și 10 C. proc. pen., inculpatul A a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc si mare risc, pentru consum propriu, fără drept, fapta din perioada din luna februarie 2020 și până la data de 24.11.2021.
S-a constatat că faptele pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta sentință sunt săvârșite în concurs real, în temeiul art. 38 alin. 1 C. pen.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse de 4 ani închisoare, și 6 luni închisoare, stabilite prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celeilalte pedepse stabilite (respectiv 2 luni închisoare), rezultând o pedeapsa totala de 5 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 45 alin. 1 C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. 5 C. pen. rap la art. 45 alin. 1 C. pen. la art. 65 alin. 1 C. pen. și raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C. proc. pen., rap. la art. 72 alin. 1 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului A perioada reținerii de la 24.11.2021 la 25.11.2021, arestului la domiciliu de la 25.11.2021 la 02.12.2021, arestării preventive de la 02.12.2021 – 13.05.2022 (inch 145/10.05.2022 de revocarea a măsurii ap).
S-a dispus emiterea mandatului de executare conform prezentei sentințe.
În baza art. 3 și art. 4 lit. b din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați, printre care și inculpatul A, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, iar în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr.76/2008, s-a dispus informarea acestora că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.
În baza art. 16 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a următoarelor: [...] - a cantității de 76,62 grame Cannabis, a unui grinder metalic cu urme de THC, a unui card pe care s-a pus în evidență Afetamină și Cocaină, a unui cântar electronic cu urme de THC (Tetrahidrocannabinol) și Metamfetamină, a unui cântar electronic cu urme de THC (Tetrahidrocannabinol) și Metamfetamină, a 0,38 grame care conține AMFETAMINĂ în amestec cu cafeină, de la inculpatul A.
S-a dispus distrugerea drogurilor rămase și păstrarea de contraprobă, conform art. 18 alin. 1 din Legea 143/2000 și o copie de pe prezenta se comunică de îndată unităților de poliție în a căror circumscripție locuiesc inculpații, Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră și Serviciului de Probațiune Prahova.
În baza art. 274 alin. 1 C. pen., inculpații B, A, C, D și E au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 10 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.
Împotriva sentinței de fond a Tribunalului Prahova au formulat apel inculpații B, A, C și D.
Prin decizia penală nr. 584 din data 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/105/2022, s-au decis următoarele :
În baza art. 421 pct.2 lit. a C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații B, A, C, D, împotriva sentinței penale nr.365 din data de 22.12.2023 pronunțată de Tribunalul Prahova, care a fost desființată în parte și procedând la rejudecarea cauzei:
Cu privire la inculpatul A:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A în pedepsele componente astfel:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 5 din C. pen., și art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 5 din C. pen. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
S-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și în consecință :
În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 5 din C.pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin.10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 C.pen., art. 5 din C.pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396, 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc si mare risc, pentru consum propriu.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 și 3 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen. respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 3 ani ce se va executa conform art. 68 lit. c C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 24.11.2021 - 13.05.2022 inclusiv .
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei din apel, nr. 584 din data 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, la data de 08.07.2024, (fila 1 dosar recurs), a formulat recurs în casație inculpatul A, aflat în Penitenciarul G, prin avocat ales F, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen..
În esență, prin cererea de recurs în casație formulată inculpatul A, prin apărător, a susținut incidența cazului de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct.12 C. proc. pen., apreciind că instanța de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând astfel admiterea recursului în casație și să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel, pentru următoarele motive:
A arătat apărarea inculpatului că prin apelul declarat împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2024 s-a criticat hotărârea pronunțată la fond, în esență, pe aspectul individualizării pedepsei aplicate, respectiv pentru că inculpatului nu i s-au aplicat prevederile art. 19 din Legea nr.686/2002 prin raportare la adresa nr. x/VIIV1/13.12.2023 și nici circumstanțe atenuante speciale, prevăzute de art. 75 alin.2 lit. b C. proc. pen., la care avea dreptul, potrivit legii și probelor administrate în dosar.
Prin hotărârea pronunțată în apel instanța a admis și apelul declarat de A, descontopind pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată de Tribunalul Prahova în pedepsele componente, respectiv 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 5 C. pen., și art. 396 alin. 10 C. proc. pen.; 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 5 din C. pen. și art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
S-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și în consecință, în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. , art. 5 C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., a condamnat inculpatul A la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc si de mare risc.
În baza art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 C.pen., art. 5 C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc si mare risc, pentru consum propriu.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., a contopit cele două pedepse stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.
În esență, s-a susținut de către apărare faptul că, prin recursul în casație formulat, ceea ce se critică este modul greșit în care instanța a calculat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A, prin neaplicarea corectă a circumstanțelor atenuante judiciare, rezultatul fiind o aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, a menționat apărarea că limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt:
Art. 2 din Legea nr. 143/2000: (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 4 din Legea nr.143/2000: (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin.(l) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Potrivit art. 74 alin. 1 C.pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gavitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după urrnătoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracfiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
S-a menționat că, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, iar instanțele în mod corect au reținut că în cauză este incidentă o cauză de reducere a pedepsei, în temeiul art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
Pe de altă parte, s-a precizat că în apel instanța a făcut vorbire pe larg în motivarea hotărârii de o serie de împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului - faptul că inculpații sunt la primul impact cu legea penală, că au o vârstă fragedă, că au realizat gravitatea faptelor săvârșite față de care și-au asumat responsabilitatea recunoscându-le așa cum au fost reținute în rechizitoriu, că sunt tineri și că pe parcursul procesului penal au făcut eforturi pentru finalizarea studiilor și pentru ocuparea unui loc de muncă în vederea obținerii de venituri în mod just - circumstanțe atenuate, conform art. 75 alin. 2 lit. b C.pen.
Mai mult decât atât, s-a menționat că instanța de apel însăși a constatat că pedepsele aplicate inculpaților nu respectă principiul proporționalității cu gravitatea faptelor comise, pedepsele aplicate fiind orientate spre maximul prevăzut de lege și nu spre mediu, așa cum arată tribunalul în considerente.
Cu toate acestea, prin hotărârea pronunțată în apel, în ceea ce privește limitele de pedeapsă, s-au reținut doar limitele reduse cu o treime, ca urmare a aplicării disp. art. 396 alin. 10 C. proc. pen. și s-a aplicat reducerea limitelor pedepsei potrivit art. 19 din legea nr. 682/2002, respectiv pedeapsa închisorii între 1 an și 8 luni și 4 ani închisoare.
S-a menționat că potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr.682/2002, limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, iar potrivit art. 396 alin. 10 C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Conform art. 76 alin. 1 C.pen., în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.
Potrivit art. 79 C.pen.: (l) Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
Așadar, s-a susținut de către apărarea inculpatului că instanța nu a ținut cont de faptul că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine, ci a aplicat doar art. 396 alin.10 C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr.682/2002.
În realitate, consideră apărarea că instanța ar fi trebuit să aplice în primul rând dispozițiile privitoare la circumstanțe atenuante (pe care le-a menționat în mod expres) - faptul că inculpații sunt la primul impact cu legea penală, că au o vârstă fragedă, că au realizat gravitatea faptelor săvârșite față de care și-au asumat responsabilitatea recunoscându-le așa cum au fost reținute în rechizitoriu, că pe parcursul procesului penal au făcut eforturi pentru finalizarea studiilor și pentru ocuparea unui loc de muncă în vederea obținerii de venituri în mod just - și să reducă limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege cu o treime. A susținut apărarea că abia după aceea, instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile referitoare la procedura simplificată și reducerea prevăzută de art. 19 din Legea nr.682/2002 și să reducă limitele speciale ale pedepsei, rezultate după reducerea datorată aplicării circumstanțelor atenuante, cu o treime, respectiv la jumătate.
Astfel, s-a susținut că în mod greșit instanța a apreciat că pedeapsa aplicabilă inculpaților B, D și A se situează între limitele de pedeapsă de la 1 an și 8 luni și 4 ani închisoare. În realitate, inculpatul prin apărător consideră că limitele de pedeapsă pe care instanța trebuia să le rețină inclusiv în sarcina inculpatului A erau închisoarea de la 1 an și 2 luni la 3 ani și 3 luni închisoare.
Coroborând critica adusă de instanța de apel sentinței pronunțate de Tribunalul Prahova (în sensul că pedepsele aplicate inculpaților nu respectă principiul proporționalității cu gravitatea faptelor comise, pedepsele aplicate fiind orientate spre maximul prevăzut de lege și nu spre mediu) cu modalitatea de calcul stabilită de lege și confirmată de literatura juridică, în opinia apărării reiese în mod evident că pedeapsa aplicată inculpatului A, de 3 ani și 2 luni închisoare, nu este legală.
S-a apreciat așadar că pedepsele aplicate inculpatului A sunt peste limita legală, modalitatea corectă de calcul pe care trebuia să o aibă în vedere Curtea de Apel Ploiești în analiza apelului formulat de inculpat fiind cea prezentată de apărare prin recursul în casație formulat.
Astfel, pentru motivele expuse în cererea de recurs în casație, inculpatul A prin apărător a susținut că sunt incidente în speță dispozițiile art. 438 alin. 1 pct.12 C. proc. pen. și a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, iar pe fond să se constate că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege și să se dispună trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești.
Conform art. 439 alin. 2 C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursurilor în casație.
După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat instanței supreme și a fost înregistrat la data de 10.09.2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. 1 C. proc. pen., la data de 05.11.2024, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul asupra recursului în casație.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:
În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).
Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.
Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.
Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia nr. 584 din data 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. 1 și art. 436 alin. 1 lit. b C. proc. pen..
De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A, prin avocat, a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen..
Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că inculpatul A a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. 1 pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”), în esență, cu argumentarea că instanța de apel nu a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare în ceea ce îl privește pe inculpat, criticându-se modul în care instanța a calculat cuantumul pedepsei aplicate acestuia, nereducând limitele de pedeapsă în ordinea prevăzută de art. 79 C. pen., astfel că, în opinia apărării, mai înainte de aplicarea cazurilor de readucere a limitelor de pedeapsă reținute în cauză, art. 396 alin. 10 C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr.682/2002, instanța trebuia să reducă limitele și cu o treime prin aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare, conform art. 76 alin. 1 C. pen..
Prioritar, referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.
Astfel, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în mod constant, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permit instanței de recurs în casație să cenzureze reținerea sau nereținerea, prin hotărârea definitivă de condamnare, a unei cauze de reducere a pedepsei sau a circumstanțelor atenuante/agravante, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (deciziile nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC și nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022 și nr. 114/RC din 10 martie 2022, încheierile nr. 317/RC din 12 septembrie 2017, nr. 2/RC din 07 ianuarie 2020, nr. 383/RC din 13 septembrie 2022 și nr. 326/RC din 30 mai 2023).
Având în vedere aceste considerații, se observă că aspectele susținute în concret de recurentul inculpat A, vizând neaplicarea circumstanțelor atenuante, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă, nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Se constată că prin decizia din apel s-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiind astfel admis apelul inculpatului, acesta solicitând prin apelul formulat reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond și aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 656/2002 prin raportare la adresa nr. x/VIII/1 din data de 13.12.2023.
De asemenea, așa cum rezultă din hotărârile pronunțate în cauză se constată că inculpatul a uzat de procedura simplificată, beneficiind așadar și de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 C. proc. pen.
Deopotrivă, în speță, potrivit încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv în cauză, se constată că în ceea ce îl privește pe inculpatul A au fost reținute dispozițiile art. 35 alin. 1 C. pen. privind infracțiunea continuată, astfel că tratamentul sancționator aplicabil este cele reglementat de art. 36 C. pen. potrivit căruia (1) Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
Totodată, se constată din cuprinsul deciziei atacate faptul că nu au fost reținute în favoarea inculpatului A circumstanțele atenuate prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen., așa cum solicită inculpatul, iar în concret în procesul de individualizare a pedepselor aplicate în cauză, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, menționând în decizia pronunțată că: potrivit art. 74 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel cum în mod corect a stabilit și instanța fondului.
Față de cele reținute, se constată că în realitate inculpatul A nu contestă aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile reținute în cauză și urmare a aplicării tratamentului sancționator incident în speță și a cauzelor de reducere reținute în ceea ce îl privește, ci a formulat critici pe aspectul individualizării pedepsei aplicate, întrucât în opinia apărării inculpatului instanța de apel trebuia să reducă limitele de pedeapsă și cu o treime prin aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare, conform art. 76 alin. 1 C. pen..
Or, chestiunile vizând individualizarea pedepsei, încadrarea juridică sau aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare de către instanța de fond sau cea de apel, cu consecința modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanțe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.
Având în vedere că această chestiune de aplicare greșită a legii nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare invocat, iar, prin motivele scrise de recurs în casație, recurentul A a solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate ca urmare a neaplicării dispozițiilor art. 76 alin. 1 C. pen. care prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime prin aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare, se constată că motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. a fost invocat în mod formal.
Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță. În acest condiții, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.
În concluzie, revenind la verificarea condițiilor cerute de lege în conținutul art. 440 C. proc. pen., față de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. 2 C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. 1 lit. c rap. la art. 438 C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.
În consecință, pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 440 alin. 2 Cod de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 584 din data 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/105/2022.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 440 alin. 2 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 584 din data 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/105/2022.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 noiembrie 2024.