Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 100/2025

Sedinta din camera de consiliu din 13 februarie 2025

Asupra contestațiilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

I. Prezentarea încheierii judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel.

Prin încheierea F/DL din ședința de cameră de consiliu din data de 03 februarie 2025 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, Secția I Penală în dosarul nr.x/2/2025 (X/2025) s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Secția de Combatere a Criminalității Organizate.

În temeiul art. 236 C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului A pe o perioadă de 28 de zile, de la data de 09.02.2025 la data de 08.03.2025, inclusiv.

În temeiul art. 222 C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpaților B, C și D pe o perioadă de 28 de zile, de la data de 09.02.2025 la data de 08.03.2025, inclusiv.

În temeiul art. 222 C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpatei E pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 07.02.2025 la data de 08.03.2025, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de 466 lei pentru fiecare dintre inculpații D și E, a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel deliberând asupra propunerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Secția de Combatere a Criminalității Organizate de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului A și a măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpaților B, C, D și E a constatat următoarele:

Prin referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive și a măsurii preventive a arestului la domiciliu nr.x/158/P/2023 din data de 29.01.2025, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția I Penală, la data de 29.01.2025, sub numărul x/2/2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Secția de Combatere a Criminalității Organizate a solicitat, în temeiul art. 234 alin. (1) C. proc. pen., art. 202 C. proc. pen. art. 223 alin. (2) C. proc. pen., art. 222 alin. (2) C. proc. pen., art. 218 C. proc. pen., prelungirea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 28 de zile, începând cu data de 09.02.2025 și până la data 08.03.2025, inclusiv, față de inculpatul A, prelungirea măsurii arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 28 de zile, începând cu data de 09.02.2025 și până la data 08.03.2025, inclusiv, față de inculpații: B, C și D și prelungirea măsurii arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.02.2025 și până la data 08.03.2025, inclusiv, față de inculpata E.

În motivarea acestui referat s-au arătat, în esență, următoarele:

Prin ordonanța din data de 09.12.2024 emisă de DIICOT - Structura Centrală s-a dispus:

1.-extinderea urmăririi penale față de suspectul A sub aspectul comiterii infracțiunilor de: instigare la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prev. art. 47 C. pen. rap. la 360 alin. (1) și alin. (3) C. pen., instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 alin. (1) C. pen. rap. la art. 323 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale); instigare mediată la fals informatic, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 325 C. pen., participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în forma instigării mediate) (2 acte materiale), uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale); instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale);instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale); instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale);instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale), instigare la uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), participație improprie uz de fals în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale); participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale); participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în forma instigării mediate) - (10 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale); participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale); participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale); fals în declarații, prev. de art. 326 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); instigare la fals în declarații prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 326 alin. (1) C. pen.; complicitate la fals în declarații prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 326 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); instigare la spălarea banilor, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a și c) din Legea nr. 129/2019, înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., instigare la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); instigare la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen.; instigare la tentativă la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); instigare la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen., art. 244 alin. (1) alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); instigare la falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) C. pen.; punerea în circulație de valori falsificate în formă continuată, prev. de art. 313 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale); constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.

2.-extinderea urmăririi penale față de E sub aspectul comiterii infracțiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale); uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale); uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale); uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale); uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale); uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale); uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale); participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale); participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale)¸ complicitate la comiterea tentativei la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2611 C. pen.; complicitate la fals în declarații prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 326 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen..

3.-extinderea urmăririi penale față de D cu privire la comiterea infracțiunilor de: uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., complicitate la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, prev. art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la 360 alin. (1) și alin. (3) C. pen., participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen..

- schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina suspectului D din infracțiunile de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., instigare la fals intelectual, în forma participației improprii, prev. de art. 47 din C. pen. corob. cu art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 C. pen., (fapte pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale prin ordonanța din data de 10.03.2023); uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., complicitate la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, prev. art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la 360 alin. (1) și alin. (3) C. pen., participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (fapte pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale prin ordonanța nr. x/158/P/2023 din data de 09 decembrie DIICOT - Structura Centrală) în infracțiunile de: uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., complicitate la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, prev. art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 360 alin. (1) și alin. (3) C. pen., participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., instigare la fals intelectual, în forma participației improprii, prev. de art. 47 din C. pen. corob. cu art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen..

7.-extinderea urmăririi penale față de C sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni: înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.( 2 acte materiale); 1 tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen.; complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) alin. (2) C. pen., complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.; uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); participație improprie la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 323 C. pen. (3 acte materiale); participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen..

11.-extinderea urmăririi penale față de B sub aspectul comiterii următoarelor infracțiuni: complicitate la uz de fals, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 323 C. pen.; complicitate la uz de fals în formă continuată - art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale); complicitate la uz de fals - art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale); participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - (2 acte materiale), participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.; constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanțele din datele de 10.12.2024 și 11.12.2024 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: A, D, E, C, B, sub aspectul infracțiunilor menționate și descrise în cuprinsul acestora.

1. A - lider al grupului infracțional organizat

S-a constatat o implicare directă a acestuia în comiterea infracțiunilor ce au avut drept scop obținerea activelor patrimoniale ale F SRL, G SRL, H SRL, situații în care fie a acționat ca un reprezentant al acestora în vederea obținerii de documente necesare pentru vânzarea imobilelor (cum este cazul F SRL, când a solicitat SPN I și J, eliberarea unei copii certificate a contractului de vânzare-cumpărare prin care societatea F SRL a dobândit imobilul din localitatea Vidra), fie a fost împuternicit să administreze și să facă acte de dispoziție cu privire la activele societății (G SRL; H SRL), fie a invocat creanțe fictive, în calitatea de administrator al K SRL în scopul obținerii terenului G SRL prin intermediul executării silite a unor bilete la ordin falsificate.

Și în cauza SC L SRL, acesta a avut o implicare directă, la “vedere”, din probele administrate reieșind că a susținut în fața persoanei vătămate faptul că ” M le-a dat firma ( * cu referire la el și la N) și inclusiv banii din firmă cu care ei puteau să lucreze o lună și să îi restituie”, și i-a predat un grafic cu sumele de bani și datele la care vor fi restituite, în cadrul discuțiilor aducându-i la cunoștință că ”are mai multe probleme cu legea și i-a cerut să nu formuleze plângere penală, pentru că el le va restitui banii, sens în care a solicitat o coală A4, pentru a le explica graficul de rambursare”. (* aspecte cuprinse în declarația persoanei vătămate O și a martorului P).

În ceea ce privește societățile Q SRL, R SRL, S SRL și T SRL, U SRL, implicarea lui nu a mai fost una atât de vizibilă, în aceste cazuri alegând să acționeze prin persoane de încredere, ale căror acțiuni au fost dirijate și controlate de către acesta, care îi raportau de fiecare data activitățile întreprinse.

În contextul în care reprezentanții persoanelor vătămate au aflat despre preluarea prin acte de cesiune fictivă a părților sociale deținute de adevărații asociați, au întreprins demersuri în instanța civilă în vederea desființării respectivelor înscrisuri (*spre exemplu cazul G SRL, SC Q SRL, SC R SRL s.a.), la indicațiile lui A, membrii grupului au formulat întâmpinări, prin avocați, manifestând astfel o atitudine de sfidare a instanței și o încredere debordantă în finalizarea planului infracțional, faptele lor fiind cu atât mai grave cu cât aceștia consideră că prin manopere dolosive pot induce în eroare chiar și instanțele de judecată, cu privire la calitatea lor de dobânditori de bună-credință ai imobilelor pe care în realitate le-au obținut în mod fraudulos.

2. E (membru constituent al grupului infracțional organizat din cadrul palierului I de acțiune care include membri implicați în efectuarea de verificări în bazele de date alea ONRC/ redactarea/ depunere de acte de cesiune false la Registrul Comerțului, prin care calitatea de asociat unic și administrator a societăților a fost dobândită de persoane interpuse, societățile urmând a fi controlate în fapt de liderul grupului);

Cu privire la E, de profesie jurist, cercetările au relevat faptul că acesta este o persoană de încredere, apropiată liderului grupului infracțional, care în perioada noiembrie 2022 - prezent, a acționat în cadrul grupului în scopul comiterii infracțiunilor pentru care acesta a fost constituit în legătură cu societățile: F SRL, G SRL, Q SRL, T SRL, R SRL, U SRL și S SRL, sub coordonarea lui A, desfășurând următoarele activități:

- a obținut informații de la Registrul comerțului prin serviciul INFOCERT despre următoarele societăți ce fac obiectul prezentului dosar, respectiv: G SRL, T SRL, Q SRL, H SRL, V și S SRL, care ulterior au fost folosite pentru întocmirea de acte de cesiune fictivă, prin care membrii grupului au dobândit calități în cadrul acestora;

- a racolat prin intermediari (B, W și X), persoane cu o condiție socială modestă și fără o pregătire specifică în ceea ce înseamnă administrarea de facto a unei societăți, care, în schimbul unor sume modice de bani au acceptat să preia pur formal calitățile de asociat și administrator în cadrul societăților vizate de către entitatea criminală și s-au aflat sub controlul membrilor grupului până la finalizarea operațiunilor infracționale premise;

- a depus la ONRC înscrisuri falsificate ce atestă în mod nereal voința asociaților și administratorilor reali ai societăților de a cesiona părțile sociale și de a ceda calitatea de administrator către membri grupului; de a schimba obiectele principale de activitate ale societăților, sediile sociale, de a dizolva și radia societățile; în vederea înregistrării de mențiuni nereale în evidențele Registrului Comerțului, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită fără vinovăție încheieri prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare în baza cărora au fost înregistrate în mod fraudulos date nereale în evidențele registrului comerțului;

- a remis sume de bani persoanelor aflate pe poziții ierarhic inferioare față de ea (persoanele care s-au ocupat de racolarea directă a celor care au devenit în mod fraudulos asociați și administratori ai societăților vizate, cât și aceste persoane) pentru serviciile făcute, sume de bani provenite de la liderul grupului;

- a obținut înscrisuri oficiale de la diferite instituții publice în baza unor procuri care atestau în mod nereal calitatea sa de mandatar al societăților, înscrisuri necesare operațiunii juridice de vânzare a terenurilor, pe care ulterior le-a pus la dispoziția membrilor grupului;

- a acceptat calitatea de fals mandatar al G SRL și F SRL în vederea obținerii înscrisurilor premergătoare/ îndeplinirii formalităților necesare înstrăinării terenurilor proprietatea acestor societăți;

- a păstrat legătura și în mod constant și l-a informat pe liderul grupului cu privire la stadiul desfășurării activităților ilicite (aspecte care reies din cuprinsul proceselor-verbale de redare a numeroaselor convorbiri dintre cei doi );

3. D (membru constituent al grupului infracțional organizat din cadrul palierului I de acțiune care include membri implicați în efectuarea de verificări în bazele de date ale ONRC/ redactarea/ depunere de acte de cesiune false la Registrul Comerțului, prin care calitatea de asociat unic și administrator a societăților a fost dobândită de persoane interpuse, societățile urmând a fi controlate în fapt de liderul grupului).

Cu privire la avocatul D, cercetările au relevat faptul că acesta este o persoană de încredere, apropiată liderului grupului infracțional, care a participat la constituirea grupului, și care a ajutat la punerea în aplicarea a planului infracțional, activitatea desfășurată de el constând în special în interogarea bazelor de date ale Registrului comerțului cu privire la societățile vizate de către lider, obținând astfel informații extrem de importante cu privire la datele de identificare ale adevăraților reprezentați ai societăților, pe care ulterior le-a pus la dispoziție membrilor grupului, care le-au folosit în vederea întocmirii de acte falsificate: contracte de cesiune, decizii ale asociatului unic /hotărâri AGA ce reflectau în mod mincinos voința adevăraților asociați de a renunța la părțile sociale, prin care au dobândit calități în mod fraudulos în cadrul societăților (*ce urmau a fi controlate în fapt de către A) și implicit drept de dispoziție și control asupra activelor patrimoniale.

Inițial, implicarea avocatului D în activitatea infracțională ce face obiectul cercetărilor s-a reflectat în cauza privind preluarea în mod fraudulos a societății L SRL, cunoscând scopul urmărit de grupul infracțional - reprezentat de obținerea sumelor de bani existente în conturile acesteia.

În acest sens, este de precizat că acesta a redactat actele de cesiune prin care adevăratul reprezentant al L SRL, O cedează calitatea de asociat unic și administrator în favoarea lui N a dobândit calitatea de asociat în cadrul societății, cunoscând că la data respectivă, asociat unic și administrator real al societății era.

Mai mult, acesta a acționat în baza împuternicirii avocațiale nr. CJ/x/2022 din data de 06.06.2022, prin care a fost împuternicit de L SRL să o reprezinte în fața ORCT CLUJ, pentru ,,modificare act constitutiv, depunere și ridicare acte” împuternicire semnată și ștampilată doar de către avocat, lipsind semnătura clientului sau a reprezentantului acestuia.

De asemenea, avocatul D este cel care a semnat electronic și depus la ORCT Cluj înscrisurile pentru modificările survenite fără voința reprezentanților reali ai L și ulterior a și ridicat documentația eliberată în baza cererilor de mențiuni: certificatul constatator nr. x/ 09.06.2022 emis de ORCT Cluj eliberat la solicitarea avocatului D și statutul societății L SRL, în cuprinsul cărora se arată în mod mincinos faptul că N deține calitatea de asociat unic și administrator; certificatul de înregistrare seria B nr. y/09.06.2022 emis de ORCT Cluj; 2 certificate constatatoare nr. x/07.06.2022, din cuprinsul cărora rezultă că societatea nu desfășoară activitate la sediul social, respectiv și faptul că au fost completate obiectele de activitate cu noi coduri CAEN; certificatul de înregistrare mențiuni eliberat la data de 09.06.2022 cu privire la mențiunea nr. y din 07.06.2022 privind înregistrarea modificării actului constitutiv al L SRL cuprinse în decizie asociat unic nr. 1 din 06.06.2022 și înregistrarea datelor din declarația - tip model 3 este înscrisă în registrul comerțului la data de 09.06.2022 în baza rezoluției nr. x din 08.06.2022; rezoluția ORCT Cluj nr. x din 08.06.2022 pe care le-a pus la dispoziția membrilor grupului, iar aceștia le-au folosit la data de 10.06.2022 la Banca Y SA, în vederea obținerii dreptului de efectua operațiuni pe contul în euro aparținând L.

Acțiunile întreprinse de D trebuie privite în ansamblul activității infracționale desfășurate împreună cu ceilalți membri ai grupului în prezenta cauză, ce a avut drept scop final, fie vânzarea frauduloasă a imobilelor din patrimoniului societăților G SRL, Q SRL, H SRL, T SRL, U, SC S SRL și R SRL, fie obținerea sumelor de bani din conturile L SRL.

Astfel, D efectuează verificări la Registrul Comerțului cu privire la G SRL, Q SRL, H SRL, T SRL, U înainte ca membrii grupului să dobândească în mod fraudulos calități în cadrul acestora ( neputând justifica la solicitarea cui a efectuat aceste verificări, pentru că nu avusese contact cu adevărații reprezentanți ai societăților) aspecte care conturează imaginea conform căreia a oferit informații extrem de importante membrilor grupului infracțional cu privire la datele de identificare ale adevăraților reprezentați ai societăților, date care au fost mai apoi folosite de către aceștia în vederea întocmirii de acte falsificate: contracte de cesiune, decizii ale asociatului unic /hotărâri AGA ce reflectau în mod mincinos voința adevăraților asociați de a renunța la părțile sociale deținute în societate.

În ceea ce privește verificările la Registrul Comerțului pe care le-a efectuat cu privire la SC S SRL, R SRL, L SRL și Z SRL ulterior dobândirii de calități de către membri grupului, acestea au fost făcute cel mai probabil pentru a oferi certitudinea liderului grupului că la momentul vânzării imobilelor/ efectuări tranzacții în mod fraudulos, aceștia dețineau în continuare controlul asupra societăților, iar reprezentanții reali nu au întreprins demersuri în vederea desființării actelor de cesiune falsificate și nu au intervenit neînțelegeri între membri grupului cu privire la persoana care să figureze în acte drept reprezentant al acestora ( *a se vedea situația G SRL când părțile sociale preluate în mod fraudulos de N au fost cedate prin intermediul unui contract de cesiune falsificat către AA).

De observat este că avocatul D a depășit tiparul descris anterior și s-a implicat în depunerea actelor de cesiune fictivă cu privire la H SRL, acesta cunoscând faptul că acționează fără a avea vreo împuternicire din partea reprezentantului real al societății AB, demersuri care, conform cercetărilor sunt efectuate la solicitarea și sub coordonarea lui A .

De asemenea, D a întreprins demersuri similare și în ceea ce privește SC AC SRL (asociatul unic al H SRL), absolut necesare pentru a prelua controlul asupra acestei societăți, care avea un drept de ipotecă asupra terenului deținut de H SRL.

Totodată, cercetările au relevat că D s-a ocupat și de depunerea documentelor la registrul comerțului pentru modificările intervenite în cadrul următoarelor societăți folosite de către membri grupului în realizarea planului infracțional:

- K SRL, în cadrul căreia A a deținut calitatea de administrator și pe care a dorit să o cesioneze în aprilie 2022, tot prin împuternicit avocat D lui N, însă cererea a fost respinsă. (societate care invocă o creanță fictivă față de G SRL, în vederea deposedării acesteia de terenul deținut, prin intermediul procedurii de executare silită );

- AD SRL, în cadrul căreia N deține calitatea de asociat și administrator ( societate prin intermediul căreia s-a reușit scoaterea din patrimoniul SC Q SRL a terenului deținut, printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat fără plata prețului, contract în cadrul căruia AD SRL deținea calitatea de cumpărător).

De asemenea, acesta a mai întrepris astfel de activități și pentru AE și AF în cadrul cărora A a deținut calitatea de administrator.

Fiind efectuate verificări pe site-ul www.portal.just.ro, cu privire la persoanele despre care există date că sunt angrenate în activitatea infracțională din prezenta cauză, s-au stabilit faptul că în dosarul x/280/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, numitul A este inculpat, iar D și N au avut calitatea de martori.

4. C (membru aderant la grupul infracțional organizat care face parte din palierul II de acțiune - membri implicați în vânzarea imobilelor societăților dobândite fraudulos, care au acționat în vederea inducerii în eroare a potențialilor cumpărători, cu privire la calitatea de proprietari ai terenurilor: fie în mod direct, prezentându-se fără drept ca proprietari; fie în calitate de intermediari (*agenți imobiliari), care au cunoscut - situația juridică reală a imobilelor).

Rolul exercitat de C în cadrul grupului a fost acela ca în baza rezoluției infracționale comune cu liderul și cu alți membri ai grupului, să îl susțină și să îl îndrume pe tatăl său (AG) astfel încât acesta să figureze în cuprinsul actelor falsificate de constituire a dreptului de proprietate ca dobânditor de bună-credință a imobilului situat în mun. București, strada (...), sectorul 2 și să figureze în mod formal ca administrator și asociat în cadrul unei societăți cu scopul însușirii pe nedrept a sumelor de bani existente în conturile bancare ale acesteia; să-l reprezinte pe AG în relația cu potențiali cumpărători ai terenului obținut în mod fraudulos și să-i determine pe aceștia să cumpere imobilul respectiv; să ofere îndrumări membrilor grupului în demersurile de vânzare ale terenurilor preluate fraudulos, în sensul că le-a transmis rezoluția infracțională de vânzare a acestora în anumiți termeni și condiții și le-a pus la dispoziție înscrisuri obținute în mod fraudulos în legătură cu terenurile vizate spre a fi transmise potențialilor cumpărători; să întreprindă demersuri în vederea obținerii unor înscrisuri oficiale necesare tranzacționării terenurilor; să identifice potențiali cumpărători ai terenurilor (ce aparțin societăților U SRL, S SRL și T SRL) și să-i inducă în eroare prin prezentarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în scopul vânzării terenurilor aflate în proprietatea societăților preluate sub control de către membri grupului, sens în care le-a pus la dispoziție înscrisuri obținute în mod fraudulos ori falsificate în legătură cu proprietatea terenului și s-a prezentat în fața acestora sub diferite calități mincinoase; să figureze în actele translative de proprietate încheiate în mod formal (fără plata prețului), ca dobânditor de bună-credință a imobilelor (proprietatea S SRL).

Inițial, activitatea lui infracțională s-a desfășurat în legătură cu vânzarea frauduloasă a terenului în suprafață de 1.300 mp situat în strada (...), mun. București, sector 2, (proprietate statului român).

Astfel, din cercetări a reieșit faptul că în perioada octombrie/noiembrie 2022-17.05.2023, cunoscând faptul că tatăl său, AG a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului menționat în baza unei hotărâri judecătorești falsificate (sentința civilă nr. 21485/29.12.1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, care atestă dobândirea prin uzucapiunea de lungă durată a dreptului său de proprietate asupra terenului), l-a identificat pe AH, potențial cumpărător al imobilului, a purtat negocieri cu acesta în vederea încheierii unei tranzacții frauduloase.

Pe parcursul demersurilor vizând înstrăinarea imobilului dobândit în temeiul sentinței civile falsificate către persoana vătămată AH, discuțiile privind completarea documentației necesare pentru intabularea acestuia, au fost purtate cu C (cu care de altfel, persoana vătămată a discutat preponderent despre vânzarea imobilului), însă acesta din urmă i-a spus că tatăl lui este în Spania și pentru a reveni în țară are nevoie de bani. Astfel, AH, la solicitarea lui C, i-a transmis acestuia, la data de 29.04.2023, suma de bani pentru achiziționarea unui bilet de avion necesar lui AG în contul de GI aparținând lui AI, IBAN- (...) ( fiul concubinei lui C).

De asemenea, acesta l-a însoțit și sprijinit pe AG la BIN AJ, cu ocazie încheierii actelor prin care terenul a fost vândut către AH, obținând astfel în mod injust prețul vânzării în sumă de 70.000 de euro. (* aspectele anterior menționate reies din declarația persoanei vătămate, AH).

Ulterior, în cursul lunii septembrie 2023, cunoscând că societatea U SRL este controlată de către membri grupului a ajutat la demersurile frauduloase de vânzare a terenului în suprafață de 4.197 mp, înregistrat în cartea funciară cu nr. cadastral (...), situat în mun. București, Calea (...) și nr. (...), sector 4, proprietatea acesteia, către AK, prin intermediul lui AL, fals reprezentant al vânzătorului.

Totodată, cercetările au relevat faptul că C a achitat contravaloarea taxei aferente contractului de prestări servicii de salubritate nr. CTRB x/14.09.2023 încheiat între AM SRL și U SRL reprezentată prin AN ( asociat și administrator desemnat prin acte falsificate de cesiune), folosit pentru emiterea certificatului fiscal pentru terenul aparținând U SRL, necesar vânzării frauduloase.

De asemenea, în perioada martie-aprilie întreprins o serie de demersuri frauduloase în legătură cu terenurile din București, Sector 2, Str. (...) - lot 1 și lot 2, în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în cartea funciară nr. (...) și nr. (...) mun. București sector 2, proprietatea S SRL:

A acceptat încheierea unui contract la data de 22.12.2023 cu S SRL (reprezetată de administratorul desemnat în mod fraudulos, AO), în mod formal, fără plata prețului, prin care imobilul a trecut în proprietatea sa;

Ulterior a încercat să vândă terenurile, sens în care a contactat agenți/intermediari în domeniul imobiliar, interesați de promovarea acestora (aspect care reiese din declarațiile martorilor AP, AQ, AR, AS), în fața cărora s-a prezentat drept ”proprietar”.

Astfel, se constată o perseverență în activitatea infracțională derulată de C caracterizată printr-o îndrăzneală deosebită și lipsa oricărei temeri, de vreme ce acesta se prezintă și în fața persoanelor vătămate drept cumpărător de bună-credință al imobilului și încearcă să-i convingă să-și ”răscumpere terenul”, cu unicul scop de a obține un folos patrimonial injust.

5. B (membru aderant al grupului infracțional organizat care a acționat în cadrul palierului I - membri implicați în efectuarea de verificări în bazele de date alea ONRC/ redactarea/ depunere de acte de cesiune false la Registrul Comerțului, prin care calitatea de asociat unic și administrator a societăților a fost dobândită de persoane interpuse, societățile urmând a fi controlate în fapt de liderul grupului - subpalierul I.a. membri care s-au ocupat de racolarea/ plata/ îndrumarea în activitatea infracțională a persoanelor interpuse).

Rolul acestuia în cadrul grupului infracțional a fost acela, ca la solicitarea lui E și în schimbul unor sume de bani să se ocupe de racolare de persoane (* AT, AU, AO și AV) dispuse contra unor sume modice de bani să preia părțile sociale, respectiv să dobândească calitatea de administrator al unor societăți comerciale (T SRL, R SRL, S SRL și Q SRL), fără a avea neapărat cunoștință de activitățile ce urmează a fi desfășurate de către/ prin intermediul acestora, activitatea care presupune și însoțirea acestor persoane la diverse instituții/ persoane juridice (ONRC, notariate, instituții bancare), pentru efectuarea de mențiuni la registrul comerțului, deschiderea de conturi bancare/ actualizare date bancare, întocmirea de procuri notariale, documente prin care atribuțiile de administrare ale societății sunt delegate în sarcina unor alte persoane ce fac parte din grupul infracțional, E fiind cea care îi dă indicații punctuale acestuia cu privire la instituțiile unde trebuie să se prezinte împreună cu”oamenii de paie” și actele care trebuie întocmite, aceasta fiind cea care se ocupă și de alocarea resurselor financiare necesare remunerarea ulterioară de către B a acestor persoane.

Din cercetări a reieșit faptul că B a păstrat în mod constant legătura cu E, care a încercat să protejeze identitatea liderului grupului.

Astfel, cu privire la periculozitatea ridicată pe care o prezintă inculpații, s-au arătat următoarele :

Activitatea infracțională concertată de membrii grupului a avut o durată semnificativă, debutând în perioada imediat anterioară lunii octombrie 2021 și a continuat până în prezent. Astfel, din ansamblul probator administrat rezultă că inculpații și-au dezvoltat un mod de operare complex, premeditat și organizat, care a presupus angrenarea și atragerea, în timp, a unui număr semnificativ de persoane care au acționat în baza unui plan infracțional prestabilit, detaliat, etapizat, care a presupus, printre altele, împărțirea rolurilor și atribuțiilor fiecărui membru constituent, aderant sau sprijinitor, plan infracțional pe care liderul împreună cu membrii constituenți l-au adaptat în funcție de nevoile concrete și situațiile apărute în privința societăților preluate în mod fraudulos.

Susținerea conform căreia membrii grupului și-au desfășurat activitatea infracțională până în momentul intervenției organelor de urmărire penală ce a generat destructurarea grupului se întemeiază pe datele obținute în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, precum și datele obținute în urma punerii în executare a accesului la un sistem informatic) care au conturat suspiciunea rezonabilă că parte din membrii grupului au efectuat demersuri în vederea preluării altor societăți comerciale, folosind același modus operandi

( * activitate infracțională cu privire la care cercetările vor fi extinse).

Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că activitatea infracțională a fost concepută și coordonată îndeaproape de liderul grupului infracțional, A, (al cărui rol fundamental este recunoscut de restul membrilor care se raportează la acesta ca la un soi de autoritate - denumindu-l ”Boss-ul cel mare care nu suportă presiunea” (*aspecte care rezultă din procesele-verbale de redare a discuțiilor interceptate), la inițiativa acestuia, asociindu-se în vederea constituirii grupului, N, E și D, în scopul de a ființa în timp și de a pregăti, organiza și duce la îndeplinire săvârșirea de infracțiuni, fiecare membru urmând să se supună unei discipline interne și anumitor reguli privind ierarhia, rolurile și planul de activitate.

Ulterior, la grup au aderat AW, AX, C, AY, AZ, BA, B ( persoane care au participat în mod direct la activitatea infracțională a grupului și care au cunoscut și și-au asumat rolul îndeplinit în cadrul acestuia și modul în care se vor subordona). Pe de altă parte, grupul infracțional a fost sprijinit de către AG, AO, AT, AU, AV, BB, X, W, AL, BC, BD, BE, BF, AA, BG, BH, M, BI, BJ, BK, BL și alte persoane neidentificate la acest moment (*unii dintre aceștia cu o contribuție esențială în activitatea infracțională, astfel cum s-a expus anterior atât în analiza probatoriului realizată detaliat, dar și în secțiunea destinată descrierii structurii organizatorice a grupului și a rolurilor deținute de membri acestuia).

Amploarea activității infracționale este subliniată astfel nu doar de aspectele care vizează desfășurarea în timp (în perioada imediat anterioară grupului - luna decembrie 2024), de numărul semnificativ de persoane identificate ca fiind membri ai grupului (27 de inculpați/5 suspecți), de multitudinea infracțiunilor comise în realizarea scopului acestuia, dar și modalitățile extrem de bine concepute care denotă nu doar ingeniozitatea inculpaților, ci și îndrăzneală deosebită și perseverența infracțională a acestora (față de împrejurarea că mai mulți inculpați au fost prinși în flagrant - AG, N, AY, primii doi fiind cercetați sub efectul măsurii preventive a controlului judiciar în dosarul penal instrumentat de Parchetul Curții de Apel Cluj-Napoca reunit la prezenta cauză). În atari condiții, deși exista riscul deconspirării activității infracționale și destructurării tuturor legăturilor stabilite între membri grupului, niciuna dintre măsurile dispuse de organele judiciare (dosare penale, dosare civile, măsuri preventive) nu au constituit impedimente reale în continuarea activității infracționale. Ba mai mult, inculpații nu doar au continuat comiterea infracțiunilor, dar și-au dezvoltat, adaptat, perfecționat modul de operare, prin folosirea oamenilor de paie, a unor persoane cu cetățenie străină greu identificabile ș.a. în așa manieră încât să asigure ascunderea urmelor activității entității criminale, anonimatul și protecția liderului și a membrilor cu rang înalt din cadrul grupării.

Dincolo de aceste aspecte, se va avea în vedere valoarea prejudiciilor produse prin activitatea infracționale desfășurate în scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea frauduloasă a terenurilor aparținând următoarelor societăți comerciale: F SRL, G SRL, U SRL, H SRL, T SRL, Q SRL, R SRL, S SRL, și alte societăți neidentificate la acest moment, imobile evaluate la suma de 13.666.551 euro (67.922.758,47 lei), a sumei rezultate din vânzarea fără drept a terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) (proprietate a statului român), evaluat la suma de 469.300 de euro ( 2.332.421 lei), precum si a sumelor de bani existente în conturile SC L SRL și Z SRL și alte societăți neidentificate la acest moment, respectiv 60.000 de euro (298.000 lei) și 1.813.113,77 dolari americani (8.521.634,714 lei), fiind astfel pricinuite pagube societăților menționate/ statului român.

În concret, ca urmare a infracțiunilor de înșelăciune comise, prin încheierea de contracte de vânzare - cumpărare cu persoane vătămate-cumpărători de bună- credință: - BM și BN (*care au achitat parțial prețul terenului proprietatea H SRL); BO, BQ, BR și BP (* care au achiziționat terenul proprietatea S SRL), BS (reprezentant al BT SRL - care a achitat un avans pentru achiziționarea terenului S SRL), AH ( cumpărător al terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) - proprietate a statului român), s-a reușit obținerea de către membri grupului infracțional a sumei totale de 3.178.891 de lei, iar prin inducerea în eroare, ca urmare a infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, a numiților BM și BN (care mai aveau de achitat parte din prețul imobilului H SRL), BU și BV (potențiali cumpărători ai terenului aparținând T SRL) BS (care mai aveau de achitat parte din prețul imobilului S SRL), BW, (reprezentant al potențialului cumpărător al terenului aparținând G SRL) și BX, reprezentant al BY SRL, AK, reprezentant al BZ PFA, și CA, reprezentant al CB (toți potențiali cumpărători ai terenului CC), s-a urmărit obținerea de către membrii grupului infracțional a sumei totale de 44.387.079 lei.

Gravitatea faptelor este subliniată și de impactul social și economic al activității infracționale concretizat în producerea unor prejudicii semnificative, riscul de destabilizare a ordinii sociale prin desfășurarea unor operațiuni ilicite care afectează un număr mare de persoane ( proprietarii legitimi ai terenurilor), pierderea controlului asupra societăților și activelor acestora, costuri ridicate pentru recuperarea drepturilor pe cale legală și demersurile dificile de desființarea înscrisurilor falsificate în vederea restabilirii situației anterioare, ținând cont de faptul că unele dintre terenuri scoase în mod fraudulos din patrimoniul societăților se află în prezent în patrimoniul unor cumpărători de bună-credință. În egală măsură, este afectată și încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor oficiale care emană de la instituțiile publice (ONRC; OCPI), notari publici, avocați.

Se observă că în pofida conflictelor avute anterior cu legea penală inculpații nu au conștientizat semnificația faptelor acestora, manifestând un comportament incorigibil și înclinat spre încălcarea normelor penale. Având în vedere frecvența faptelor comise, se observă că săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpată constituie o certitudine și nu o posibilitate, aceștia refuzând să înțeleagă importanța valorilor sociale ocrotite prin normele penale, avertismentele transmise de către organele judiciare cu ocazia luării măsurilor preventive și aplicării unor pedepse privative de libertate precum și clemența manifestată de către instanță care a apreciat că nu se impune executarea integrală a unora dintre pedepsele aplicate.

Totodată, măsura arestului la domiciliu nu ar fi proporțională cu gravitatea acuzaților și nici aptă să stopeze comportamentul infracțional, existând riscul ca inculpații să reitereze conduita infracțională în scopul obținerii în mod facil a unor sume semnificative de bani.

Măsurile preventive mai blânde care pot fi dispuse nu garantează atingerea dezideratului avut în vedere de organele de urmărire penală, singura măsura aptă să prevină continuarea comportamentului infracțional fiind la acest moment procesual, față de cele anterior expuse, măsura arestului preventiv.

În acest context, trebuie evidențiată obligația ce le revine autorităților de a sancționa prompt astfel de fapte, ca o respectare concretă a obligației statului de a reacționa în momentele în care siguranța publică este afectată.

În plus, astfel de fapte, neurmate de o ripostă fermă a organelor judiciare, ar întreține climatul infracțional și ar crea persoanei vătămate reprezentarea că nu beneficiază de o protecție reală din partea statului, iar inculpaților impresia că pot persista în sfidarea legii.

În acest context, singurele măsuri preventive apte să garanteze protecția socială, să prevină comiterea de noi fapte penale și să restabilească ordinea la nivelul comunității restrânse sunt măsurile privative de libertate.

Totodată, se consideră ca măsurile în regim de detenție cu caracter preventiv se subsumează principiului proporționalității, fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate de stat împotriva inculpatului, dar și principiului necesității, fiind necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv, asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, cât și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Din mijloacele de probă administrate în prezenta cauză rezultă cu evidență atât faptul că se mențin temeiurile care au impus luarea măsurii arestului preventiv/la domiciliu față de inculpați, cât și faptul că au apărut temeiuri noi care impun, în continuare, prelungirea măsurilor preventive antemenționate față de inculpații A, B, C, D și E.

S-a menționat că se impune prelungirea măsurilor arestării preventive și, respectiv, arestului la domiciliu față de inculpații mai sus menționați având în vedere complexitatea cauzei, necesitatea continuării cercetărilor în vederea descoperirii și a celorlalți participanți la comiterea faptelor ce fac obiectul prezentului dosar, stabilirii răspunderii penale cu privire la toți suspecții și inculpații cercetați, desigilării și analizării bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, analizarea înscrisurilor predate în baza ordonanțelor din 09.12.2024, 10.12.2024 și 28.01.2025, efectuării perchezițiilor informatice încuviințate asupra terminalelor mobile și dispozitivelor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10.12.2024, reaudierii suspecților și inculpaților, în vederea continuării demersurilor de căutare a suspecților care nu au fost găsiți până în prezent, audierii martorilor CD, CE, CF, CG, CH, CI, CJ, BB, CK, CL, CM, CN, CO, CP, CQ, CR, CS, CT, extinderii urmăririi penale in rem/in personam și lămuririi cauzei sub toate aspectele, de fapt și de drept.

Examinând actele si lucrările dosarului ,Judecătorul de drepturi și libertăți a constatat următoarele:

Inculpatul A este cercetat privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1.instigare la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani existente în contul aparținând L SRL, în cursul lunii iunie 2022, beneficiind de sprijinul lui M (care i-a furnizat date privind sumele de bani existente în contul cu IBAN (...) al L SRL), l-a instigat pe D să întreprindă demersurile la ORCT București și Cluj (prin desemnarea în mod fraudulos în calitate de asociat unic/administrator a numitului N) în vederea preluării dreptului de dispoziție și control asupra CU SRL și L SRL de către membrii grupului, ce urmau a fi controlate în fapt de A și l-a instigat pe N să transfere, fără consimțământul titularului, prin intermediul aplicației mobile banking Y, suma de 60.000 euro din contul cu IBAN (...) aparținând L SRL în contul bancar cu IBAN (...) aparținând CU SRL, cu justificarea fictivă „contravaloare factura nr. .

2.instigare la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prev. art. 47 C. pen. rap. la art. 360 alin. (1) și alin. (3) C. pen., constând în aceea că, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani existente în contul aparținând L SRL, în cursul lunii iunie 2022, beneficiind de sprijinul lui M și D, l-a instigat pe N să acceseze, fără drept, sistemul informatic al Bancii Y SA, prin intermediul aplicației mobile banking Y.

3.instigare mediată la fals informatic, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 325 C. pen., constând în aceea că în cursul lunii iunie 2022 l-a instigat pe N ca în calitatea dobândită în mod fraudulos de asociat unic și administrator al L SRL - să determine funcționarii din cadrul Băncii Y SA, ca fără vinovăție și fără drept, să introducă în sistemul informatic al băncii date informatice, constând în adăgarea lui N ca persoană cu drepturi de operare și ștergerea dreptului de operare al numitei O (reprezentantul real al L SRL) pe conturile cu IBAN (...) și (...), aparținând societății, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate de către membrii grupului, în vederea producerii de consecințe juridice (respectiv, efectuarea de operațiuni pe conturi).

4.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale) constând în aceea că în perioada august 2023 - mai 2024, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a instigat pe E, N, CV și BB, ca în schimbul unor sume de bani, să determine în mod direct/prin intermediari funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la R SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

4.1. În perioada august 2023–mai instigat pe numiții E și N ca în schimbul unor sume de bani să depună la ORCT București 8 cereri de efectuare mențiuni împreună cu înscrisuri sub semnătură privată falsificate, prin care s-au adus modificări în structura societății R SRL, fără știința reprezentanților reali ai acesteia, prin acțiunile sale aceasta determinând funcționarii ORCT București să emită fără vinovăție înscrisuri oficiale (încheierile nr. 124.112 /11.09.2023, nr. 144.822/19.10.2023, 179476 /21.12.202, 177428 /18.12.2023, 12.682 /25.01.2024, 22.115 din data de 08.02.2024 ; 128453 /01.04.2024 și nr 76721/15.05.2024), prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

4.2. În cursul lunii octombrie instigat-o pe E, ca în schimbul unor sume de bani, prin intermediari, să îl determine pe AU ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al R SRL dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile societății, determinând astfel notarul public CW, să autentifice procura nr. 1626/25.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de lui AU de reprezentant al R SRL.

4.3. În perioada noiembrie - decembrie 2023 i-a instigat pe N și pe BB să solicite notarului public CH din cadrul BIN CX autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între R SRL în calitate de vânzător și CY SRL (societate controlată de către membrii grupului) în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafață de 3349 mp situat în mun. București, strada (...), sectorul 6, înscris în cartea funciară nr. (...) mun. București, sector 6, cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, prin acțiunile lor, aceștia determinând notarul public:

- să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.12.2023 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui N de mandatar al R SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a CY SRL, reprezentată de BB

- să solicite funcționarilor din cadrul OCPI - BCPI sector 6 înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea CY SRL, determinându-i astfel ca, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să emită încheierea nr. 1236 din data de 09.01.2024, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea de proprietar a CY SRL.

4.4. În cursul lunii aprilie 2024, i-a instigat pe AZ și BB să solicite notarului public CM autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între CY SRL, în calitate de vânzător și AZ având ca obiect terenul în suprafață de 3349 mp situat în mun. București, strada (...), sectorul 6, înscris în cartea funciară nr. (...) mun. București, sector 6, cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, prin acțiunile lor, aceștia determinând notarul public:

- să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.04.2024 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea CY SRL de proprietar vânzător al terenului, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a AZ.

- să solicite funcționarilor din cadrul OCPI - BCPI sector 6 înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea lui AZ, determinându-i astfel să emită încheierea nr. x din data de 29.04.2024, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea de proprietar a numitului AZ.

5.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), constând în aceea că în perioada noiembrie 2022 - august 2023, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a instigat pe E și pe N și i-a acordat sprijin lui AX, să determine/ să ajute la determinarea funcționarilor din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la F S.R.L, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

5.1. În perioada noiembrie 2022 - august 2023 l-a instigat pe N să furnizeze datele personale de identificare, cunoscând că urmează fie folosite la întocmirea și depunerea la ORCT București de acte falsificate prin care s-au adus modificări la nivelul societății F SRL și pe E (în schimbul unor sume de bani) să depună la ORCT București un nr. de 2 cereri de efectuare mențiuni împreună cu înscrisuri sub semnătură privată acte falsificate prin care s-au adus modificări în structura societății F SRL, fără știința reprezentanților reali, prin acțiunile sale, determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București să emită înscrisuri oficiale (rezoluția nr. x/11.11.2022 și încheierea nr. x/01.09.2023), ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului.

5.2. În cursul lunii decembrie 2022 l-a instigat pe N și i-a acordat sprijin lui AX, pentru a determina notarul public I să autentifice o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare între F SRL (în calitate de promitent vânzător) și AX (în calitate de promitent cumpărător), având ca obiect terenul în suprafață totală de 10.000 mp situat în loc. Vidra, tarlaua (...), parcela (...), identificat cu numărul cadastral (...), cunoscând că aceasta va fi încheiată în mod formal, pentru un preț derizoriu, prin aceea că la data 09.12.2022 a transmis SPN I și J documente necesare vânzării terenului, (acte de stare civilă ale cumpărătorului, documente ce atestă plata prețului) și l-a însoțit pe N la biroul notarial, prin acțiunile lor, determinând cu intenție notarul public:

- să autentifice promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. x/09.12.2022, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: calitatea lui N de reprezentant al societății F SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a lui AX;

- să solicite funcționarilor din cadrul OCPI Ilfov - BCPI Buftea înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea lui AX, determinându-i astfel ca, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să emită încheierea nr. x/12.12.2022, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de cumpărător de bună-credință a numiților AX și CZ.

5.3. În cursul lunii decembrie 2022 l-a instigat pe N ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al F SRL dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unor procuri prin care să o împuternicească pe E, să reprezinte societatea cu puteri depline, în fața tuturor autorităților competente și să obțină documente necesare vânzării terenului în suprafață totală de 10.000 mp situat în loc. Vidra, tarlaua (...), parcela (...), identificat cu numărul cadastral (...) și să îl împuternicească pe AX să își vândă sieși, în numele și pentru societate, terenul menționat, determinând astfel notarii publici DA și J să autentifice procura nr. x/06.12.2022 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui N de reprezentant al societății F SRL, precum și calitatea de mandatar a numitei E și procura nr. x/09.12.2022 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui N de reprezentant al societății F SRL, precum și calitatea de mandatar a numitului AX.

6.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în forma instigării mediate) - (10 acte materiale), constând în aceea că în perioada decembrie 2022- martie 2023, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat în mod direct/ i-a instigat pe N și pe E, ca în schimbul unor sume de bani, să determine funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la G SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

6.1. În perioada decembrie 2022-ianuarie 2023 l-a instigat pe N să furnizeze datele personale de identificare, cunoscând că urmează să fie folosite la întocmirea și depunerea la ORCT București de înscrisuri sub semnătură privată falsificate prin care s-au adus modificări la nivelul societății G SRL și pe E ca, în schimbul unor sume de bani, să depună la ORCT București o cerere de efectuare mențiuni împreună cu respectivele înscrisuri, prin acțiunile sale aceasta determinând funcționarii ORCT București să emită încheierea nr. x/11.01.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

6.2. În datele de 16.01.2023 și 18.01.2023 l-a instigat pe N, i-a oferit sprijin moral și l-a însoțit la biroul notarului public J, ca în calitatea dobândită în mod fraudulos de reprezentant al G SRL, N să solicite autentificarea unor procuri prin care: să se împuternicească pe sine, ca în calitate de calitate de titular de certificat digital calificat, să îndeplinească demersurile necesare în vederea depunerii declarațiilor on-line pentru societate, s.a.; să o împuternicească pe E să îndeplinească toate formalitățile și să obțină toate înscrisurile premergătoare înstrăinarii terenului-proprietatea societății; să îl împuternicească pe A să îl reprezinte în fața notarului public și a oricăror instituții, în vederea înstrainarii terenului proprietatea - G SRL, către orice persoană fizică sau juridică, la prețul, în termenii și în condițiile pe care le va considera de cuviință și să încaseze prețul vânzării imobilului și determinând astfel notarul public, să autentifice procurile nr. x/16.01.2023; y/16.01.2023 și x/18.01.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui N, E și A de reprezentanți ai G SRL.

6.3. În perioada februarie - martie 2023, în calitate de administrator al K SRL, fals creditor al G SRL, l-a determinat pe avocatul DB și pe executorul judecătoresc DC, ca fără vinovăție să depună la OCPI București - BCPI Sector 5, un număr de 3 cereri împreună cu instrumente de plată falsificate emise de G SRL în favoarea K SRL, prin acțiunile sale acesta determinând funcționarii OCPI București - BCPI Sector 5 să emită încheierile nr. x/08.02.2023, x/13.03.2023 și x/29.03.2023 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, dreptul de creanță al K SRL, societatea administrată de A față de debitorul G SRL.

6.4. În cursul lunii februarie 2023 l-a determinat pe avocatul DD (care a acționat fără vinovăție), prin intermediul lui N, să depună la OCPI București-BCPI Sector 5 înscrisuri sub semnătură privată falsificate privind structura asociatiă și administrativă a G S.R.L., determinând astfel funcționarul din cadrul biroului de cadastru, să emită încheierea de respingere nr. x/09.02.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui N, de asociat unic și administrator al societății.

6.5. În perioada februarie - martie 2023, în calitate de administrator al K SRL, fals creditor al G SRL, cu intenție, a determinat avocatul DB ca, fără vinovăție, să formuleze și să depună cererile de executare silită ale debitoarei G SRL la Societatea Civilă de Executori Judecătoreşti DE, înregistrate cu nr. DxE/10.02.2023 și nr. DxE/09.03.2023, la care a atașat biletele la ordin seria BACX3AA nr. 5077664/ 16.01.2023, BACX3AA nr. 5077665/20.01.2023, emise în numele G SRL în favoarea K SRL și factura nr. 138/20.01.2023 emisă de K SRL pentru cumpărătorul G SRL (având ca obiect utilaje în valoare de 1.428.000 lei), toate falsificate, prin acțiunile sale determinând executorul judecătoresc DC, să emită încheierile din datele de 10.02.2023 și 09.03.2023, prin care s-au deschis dosarele de executare silită nr. x/2023 și y/2023, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv creanțe ale K SRL față de G SRL.

7.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), constând în aceea că în perioada decembrie 2023-februarie 2024, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a instigat pe E și pe N, ca în schimbul unor sume de bani, să determine în mod direct/prin intermediari funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la Q SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

7.1. În perioada decembrie 2023-februarie instigat-o pe numita E să depună la ORCT București 4 cereri de efectuare mențiuni împreună cu înscrisuri falsificate, prin s-au adus modificări în structura societății Q SRL, fără știința reprezentanților reali ai acesteia, prin acțiunile sale aceasta determinând funcționarii ORCT București să emită înscrisuri oficiale (încheierile nr.x/15.12.2023, x/31.01.2024, x/26.02.2024, x/07.03.2024), prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

7.2. În cursul lunii decembrie 2023 i-a instigat pe N și pe AV (prin intermediul lui E) să solicite notarului public DF autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare între Q SRL, în calitate de vânzător și AD (controlată de către N), în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafață de 77.500 mp situat în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov, înscris în Cartea funciară nr. (...) Bragadiru), cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, prin acțiunile lor, determinând notarul public:

- să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.12.2023, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui AV de reprezentant al Q SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a AD;

- să solicite funcționarilor din cadrul OCPI Ilfov încrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea AD SRL, determinându-i astfel ca, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să emită încheierea nr. x/12.01.2024 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de proprietar de bună-credință a SC AD SRL.

7.3. În luna ianuarie 2024 l-a instigat pe N să îl sprijine pe AV ca acesta să solicite notarului public DG efectuarea demersurilor în vederea înscrierii în Cartea funciară nr. (...) Bragadiru a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 77.500 mp situat în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov, în favoarea AD SRL (reprezentată de N) și radierea dreptului de ipotecă legală în favoarea Q SRL, prin acțiunile lor determinând notarul public ca, fără vinovăție, să depună la OCPI Ilfov cererea de radiere la care a atașat declarația nr. 246/29.01.2024 falsificată, în consecință, funcționarii din cadrul OCPI emițând încheierea nr.x/31.01.2024 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de proprietar de bună-credință a SC AD SRL.

8.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale), constând în aceea că în perioada iunie 2023 - februarie 2024, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a instigat pe D, E și BI, să determine funcționari din cadrul unor instituții publice/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la SC H SRL și SC AC SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

8.1. În perioada iunie 2023-noiembrie 2023 l-a instigat pe D să depună la ORCT Cluj și București înscrisuri sub semnătură privată falsificate prin care membrii grupului/persoane controlabile de către aceștia au dobândit succesiv calitatea de asociat unic și administrator al H SRL și AC SRL, a fost schimbat obiectul de activitate, sediul social, fără știința reprezentanților reali ai acestora, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită fără vinovăție acte oficiale (încheierile nr. x/27.06.2023, x/07.07.2023, x/18.07.2023, x/04.10.2023, x/06.11.2023, x/20.11.2023 și x/26.07.2023) prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

8.2. În perioada septembrie 2023-februarie instigat-o pe E ca, în schimbul unor sume de bani, să depună la ORCT Cluj și București înscrisuri sub semnătură privată falsificate prin care membrii grupului/persoane controlabile de către aceștia au dobândit succesiv calitatea de asociat unic și administrator al H SRL și AC SRL, a fost schimbat obiectul de activitate, sediul social, fără știința reprezentanților reali ai acesteia, în vederea producerii de consecințe juridice (respectiv, înregistrarea mențiunilor nereale în evidențele Registrului Comerțului și opozabilitatea lor către terți), prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită fără vinovăție acte oficiale (încheierile nr. x/01.03.2024, x/22.09.2023 și nr. x/20.10.2023), prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

8.3. În cursul lunii iulie 2023 l-a instigat pe BI ca, în calitatea de reprezentant al H SRL dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unor procuri prin care să îi împuternicească pe AZ și pe A ca în numele său și pentru societate să facă toate demersurile necesare pentru radierea sarcinilor înscrise în CF (...) București, sector terenului în suprafața de 761 mp în mun. București, str. (...), sector 2, înscris în CF (...), proprietatea H SRL și vânzarea acestuia, respectiv, să îl împuternicească pe AZ să administreze/reprezinte H SRL, determinând astfel cu intenție notarul public DH, ca fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice procurile nr. x/ 24.07.2023 și nr. y/24.07.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea numiților BI, A și AZ de reprezentanți ai societății.

9.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale) constând în aceea că în perioada august 2023 - februarie 2024, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a instigat direct/prin intermediari pe E, N, AO și C ca în schimbul unor sume de bani, să determine în mod direct/prin intermediari funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la S S.R.L, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

9.1. În perioada august 2023 - februarie 2024 i-a instigat pe numiții E și N ca, în schimbul unor sume de bani, să depună la ORCT București un nr. de 9 cereri de efectuare mențiuni împreună cu înscrisuri sub semnătură privată falsificate prin care s-au adus modificări în structura societății S S.R.L.,fără știința reprezentanților reali ai acesteia, prin acțiunile sale determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București să emită înscrisuri oficiale (încheierile nr. 118.911/ 30.08.2023; 120.387/01.09.2023; 138.755/09.10.2023, 145.985/23.10.2023; 153.265/06.11.2021; 77.629/19.12.2023; 13219 /25.01.2024, 17630 /01.02.2024; 23683/09.02.2024) ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului.

9.2. În perioada octombrie - noiembrie instigat-o pe E, ca în schimbul unor sume de bani, prin intermediari, să îl determine pe AO ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al S S.R.L. dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile societății, determinând astfel cu intenție notarul public CW, să autentifice procura nr. 1696 din data de 10.11.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui AO de reprezentant al S S.R.L.

9.3. În perioada octombrie - decembrie 2023 i-a instigat pe AO și pe C, direct sau prin intermediari, să solicite notarului public CH din cadrul CX, autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare între S SRL, prin fals reprezentant AO în calitate de vânzător, și C, în calitate de cumpărător, având ca obiect terenurile din București, Sector 2, Str. (...) (lot (...) și lot (...)), în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în înscris în cartea funciara nr. (...) și nr. (...) mun. București sector 2, cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, prin acțiunile lor, AO și pe C, determinând cu intenție notarul public:

- să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.12.2023 prin care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui AO de reprezentant al S SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a lui C.

- să solicite funcționarilor din cadrul OCPI București - BCPI Sector 2 înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea lui C, determinându-i astfel ca - fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu - să emită încheierile nr. 305 din de 13.01.2024 și nr. 306 din 17.01.2024, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de proprietar a lui C.

10.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale) constând în aceea că în perioada august 2023- martie 2024 în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a instigat direct/ prin intermediari pe E, N, AT și BF, ca în schimbul unor sume de bani, să determine funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la T SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

10.1. În perioada august 2023 - martie instigat-o pe E ca, în schimbul unor sume de bani, să depună la ORCT București un nr. de 8 cereri de efectuare mențiuni împreună cu înscrisuri sub semnătură privată falsificate prin care persoane ale căror date au fost folosite de către membrii grupului/membrii grupului au dobândit succesiv calitatea de asociat unic și administrator al T SRL, a fost schimbat obiectul de activitate și sediul social, modificări care au culminat cu radierea societății, fără știința reprezentanților reali ai acesteia, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București să emită înscrisuri oficiale (încheierile nr. 115096/22.08.2023, 118109/28.08.2023, 134856/02.10.2023, 168224/05.12.2023, 172588/12.12.2023, 182369/29.12.2023, 27385/ 16.02.2024, 42648/13.03.2024), prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

10.2. În cursul lunii octombrie instigat-o pe E, prin intermediari, să îl determine AT ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al T SRL SRL dobândită în mod fraudulos să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe pe N să obțină acte necesare vânzării și să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile firmei și/sau disponibilitățile bănești, stabilind clauzele contractelor de vânzare sau de cumpărare de bunuri etc., determinând astfel notarul public CW, să autentifice procura nr. x din data de 24.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea de lui AT de reprezentant al T SRL și calitatea de mandatar a lui N.

10.3. În perioada octombrie-noiembrie 2023 i-a instigat direct/prin intermediari pe N și pe BF să solicite notarului public CW autentificarea unui contract de vânzare -cumpărare, între T SRL ( prin mandatar N), în calitate de vânzător și BF SRL, în calitate de cumpărător având ca obiect terenul în suprafață de 38.400 mp situat în localitatea Bragadiru, tarlaua (...), parcela (...), jud. Ilfov, înscris în cartea funciară nr. (...), cunoscând că acesta urma a fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, prin acțiunile lor, determinând cu intenție notarul public:

- să autentifice contractul de vânzare-cumpărare prin încheierea nr. x/03.11.2023 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui N de mandatar al T SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a lui BF;

- să solicite funcționarilor OCPI Ilfov - BCPI Buftea înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea numitei BF determinându-i ca fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să emită încheierea x/15.11.2023, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea de proprietar de bună- credință a lui BF asupra terenului menționat anterior.

11.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) (în forma instigării mediate) constând în aceea că în perioada august - septembrie 2023, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a instigat-o pe E să depună la ORCT București înscrisuri sub semnătură privată falsificate, prin care s-au adus modificări în structura societății U SRL, fără știința reprezentanților reali ai acesteia, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită fără vinovăție acte oficiale (încheierile nr. x/24.08.2023, x/30.08.2023 și x/28.09.2023) prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

12.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în foma instigării mediate) (2 acte materiale), constând în aceea că în perioada iunie - iulie 2022, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a instigat pe N, ca în schimbul unor sume de bani să depună la ORCT București 2 cereri de efectuare mențiuni împreună cu înscrisuri sub semnătură privată falsificate, prin care s-au adus modificări în structura societății CU SRL, fără știința reprezentanților reali ai acesteia, prin acțiunile sale acesta determinând, funcționarii ORCT București să emită fără vinovăție înscrisuri oficiale (rezoluția nr. x/ 08.07.2022, rezoluția nr. x/01.08.2022), prin care au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.

13.instigare la spălarea banilor, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a și c) din Legea nr.129/2019 constând în aceea că, în scopul în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a terenului în suprafață de 3349 mp situat în mun. București, strada (...), sectorul 6, înscris în cartea funciară nr. (...) mun. București, sector 6 aparținând R SRL, dobândit în mod fraudulos de CY SRL, administrată de BB în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 10148/22.12.2023 autentificat de notar public CH, cu SC R SRL, prin N (fals reprezentant al societății), în cursul lunii aprilie 2024, i-a determinat pe BB și pe AZ să încheie un nou contract de vânzare-cumpărare, în mod formal, fără plata prețului, prin care terenul să treacă în proprietatea celui din urmă, toți cunoscând că imobilul provine din săvârșirea de infracțiuni.

14.înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., constând în aceea că în perioada mai 2023-august 2023, cu complicitatea lui BI, a indus în eroare persoanele vătămate BM și BN, cumpărători ai terenului în suprafață de 784,28 mp situat în mun. București, strada (...), sector 2 (compus din teren în suprafață de 760,98 mp, înscris în Cartea funciară nr. (...) București Sector 2 și din teren în suprafața de 23,29 mp, înscris în Cartea funciară nr. (...) București Sector 2 aparținând H SRL) prin prezentarea ca adevărată a împrejurării nereale că are calitatea de reprezentant/împuternicit al societății, cu ocazia negocierilor și încheierii contractului de vânzare-cumpărare între H SRL (vânzător) și BN și BM (cumpărători) autentificat sub nr. 1337/11.08.2023 de notar public CW, având ca obiect imobilul menționat, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat de prețul vânzării în sumă de 500.000 euro (2.485.000 lei), cauzând un prejudiciu persoanelor vătămate în cuantum de 209.612,23 euro (1.041.771 lei).

15.instigare la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) constând în aceea că în perioada martie-aprilie 2024, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a instigat pe C să inducă în eroare potențiali cumpărători ai terenurilor din București, Sector 2, Str. (...) - lot 1 și lot 2, în suprafață totală de 8833,10 mp (dobândite de C în baza unui contract formal, fără plata prețului, încheiat cu S SRL, prin fals reprezentant AO) în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, după cum urmează:

15.1. În cursul lunii martie 2024 l-a determinat pe C să inducă în eroare persoana vătămată BS (reprezentant al BT SRL), prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că C este proprietar de bună-credință al terenurilor din București, Sector 2, Str. (...) -lot 1 și lot 2, în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în cartea funciară nr. (...) și nr. (...) mun. București sector 2, în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 30/26.03.2024 cu S.C. BT S.R.L., în calitate de promitentă-cumpărătoare, având ca obiect terenul menționat, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul vânzării în sumă de 1.400.000 euro (6.958.000 lei), cauzând un prejudiciu în dauna persoanei vătămate în sumă de 50.000 lei (cu titlu de avans).

15.2. În perioada martie-aprilie 2024 l-a determinat pe C să inducă în eroare pe numiții BO și BR (reprezentanți reali a S SRL), prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase referitoare la faptul că C este proprietar de bună-credință al terenurilor din București, Sector 2, Str. (...) - lot 1 și lot 2, în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în cartea funciară nr. (...) și nr. (...) mun. București sector 2 și a achitat prețul terenului în sumă de 1.739.220 lei reprezentantului S SRL - AO, în vederea încheierii tranzacției autentificate de notarul public DI sub nr. 451/05.04.2024 cu persoanele vătămate, în calitate de dobânditori, având ca obiect terenul menționat, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul tranzacției, cauzând astfel un prejudiciu în dauna persoanelor vătămate în sumă de 1.739.220 lei.

16.instigare la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen., constând în aceea că în perioada decembrie 2022-februarie 2023, l-a instigat pe AY (prin intermediul lui N) ca în calitate de agent imobiliar să inducă în eroare pe numitul BW (partener de afaceri al numitei DJ, administrator al DK SRL potențial cumpărător al terenului în suprafață de 802 mp din București, Sector 5, Str. (...), având CF nr. (...) aparținând G SRL) prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că N are calitatea de reprezentant al G SRL cu drept de dispoziție asupra imobilelor societății și i-a instigat pe numiții E și N să acorde ajutor acestuia (prin întreprinderea demersurilor la ORCT București pentru desemnarea ca asociat unic/administrator a numitului N / obținerea actelor prin care societatea a dobândit terenul), în vederea încheierii în mod fraudulos a unui contract de vânzare-cumpărare între G SRL - prin N (vânzător) și DK SRL (cumpărător), având ca obiect terenul menționat, ce urma a fi autentificat de notarul public DL, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul vânzării în sumă de 480.000 de euro (2.385.600 lei), contractul nemaifiind încheiat, întrucât notarul public a fost notificat de către reprezentanții reali ai G SRL cu privire la o posibilă fraudă.

17.instigare la tentativă la înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) constând în aceea că, în perioada aprilie-mai 2024, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a instigat pe C și pe BE să inducă în eroare potențiali cumpărători ai terenului în suprafață de 38.400 mp situat în localitatea Bragadiru, tarlaua (...), parcela (...), jud. Ilfov, înscris în cartea funciară nr. (...), dobândit de BF în baza unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în mod formal, fără plata prețului, cu vânzătorul T SRL, prin fals reprezentant N, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, după cum urmează:

17.1. În cursul lunii aprilie 2024 l-a instigat pe C ca în calitate de intermediar - să inducă în eroare pe numitul AR (potențial cumpărător al terenului), prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări mincinoase: referitoare la faptul că AT și N au calitatea de reprezentanți ai T SRL și că BF este proprietar de bună credință al terenului, acționând astfel în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare între BF (vânzător) și AR (cumpărător) având ca obiect terenul menționat, sens în care i-a transmis acestuia mai multe documente obținute în mod fraudulos/ falsificate privind situația juridică a terenului și reprezentanții societății, T SRL, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat prețul vânzării terenului evaluat la suma de 1.601.280 euro (7.958.361 lei), contract ce nu a fost încheiat, întrucât AR nu a mai fost de acord cu achiziționarea imobilului.

17.2. În cursul lunii mai 2024 l-a instigat pe BE, ca în calitate de mandatar al numitei BF (fals proprietar al terenului) să inducă în eroare persoana vătămată BV (asociat unic și administrator real al T SRL), prin intermediul avocatului acesteia - CT prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la faptul că BF este proprietar de bună-credință și a achitat prețul de 1.600.000 euro pentru achiziționarea acestui teren lui N (mandatar al T SRL) și l-a determinat pe AZ să acorde sprijin moral și să îl însoțească pe BE la biroul avocatului CT (reprezentantul convențional al persoanei vătămate BV asociat unic și administrator real al T SRL), în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu BV, având ca obiect terenul menționat în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de suma de 1.600.000 euro (7.952.000 lei) - prețul plătit în mod fictiv de către BF pentru achiziționarea terenului/ o fracție din suprafața de teren, contract ce nu a fost încheiat, întrucât avocatul a refuzat să le comunice reprezentanților reali ai T SRL propunerea respectivă.

18.instigare la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen., art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2023, prin intermediul lui AW și C, l-a instigat pe AL ca, în calitatea mincinoasă de mandatar al DM SRL (societate controlată de către membrii grupului, intermerdiar al vânzării imobilului proprietatea U SRL) să inducă în eroare pe AK, reprezentant al BZ PFA (cumpărător al terenului în suprafață de 4.197 mp, înregistrat în cartea funciară cu nr. cadastral (...), situat în mun. București, Calea (...) și nr.(...), sector 4, aparținând U SRL) prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că terenul proprietatea U SRL este de vânzare și i-a instigat pe numiții AW și C să acorde ajutor acestuia (prin obținerea actelor privind situația juridică a terenului proprietatea U SRL și a reprezentanților societății și transmiterea acestor înscrisuri dobândite în mod fraudulos/falsificate către numitul AL), în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare între U SRL, reprezentată de DM SRL și BZ PFA, având ca obiect terenul menționat, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul vânzării în sumă de 1.200.000 euro (5.964.000 lei), de către membrii grupului contractul nemaifiind încheiat, întrucât părțile nu au ajuns la un consens privind termenii și condițiile înstrăinării terenului.

19.instigare la falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) C. pen. constând în aceea că, în cursul lunii ianuarie 2023, l-a determinat pe N, ca în calitatea de fals reprezentant al G SRL să emită în mod fraudulos: biletul la ordin seria BACX3(...)4 / 16.01.2023, în valoare de 2.618.000 lei, scadent la data de 06.02.2023 și biletul la ordin seria BACX3(...)/ 20.01.2023, în valoare de 1.428.000 lei, scadent la data de 10.02.2023, ambele antedatate și emise la ordinul K SRL, administrată de A , care atestă în mod mincinos creanțe ale K SRL față de G SRL, în vederea folosirii acestora de către creditor pentru executarea silită a imobilului proprietate a societății debitoare.

20.punerea în circulație de valori falsificate în formă continuată, prev. de art. 313 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) constând în aceea că în perioada februarie-martie, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al K SRL, fals creditor al G SRL, a pus în circulație în mod direct/prin intermediul avocatului, instrumente de plată falsificate ce atestau creanțe fictive ale K SRL față de G SRL, prin prezentarea lor la DN BANK S.A./ la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești DE, după cum urmează:

20.1. La data de 03.02.2023 a prezentat la DN BANK S.A. biletul la ordin falsificat nr. BACX3(...), emis la data de 16.01.2023 de G SRL în favoarea K SRL, în valoare de 2.617.944 de lei refuzat la plată la data de 07.02.2023, iar la data de 13.02.2023 a prezentat la instituția bancară biletul la ordin falsificat seria BACX3AA nr. 5077665, emis la data de 20.01.2023 de G SRL în favoarea K SRL scadent la data de 10.02.2023, refuzat la plată la 15.02.2023.

20.2. În cursul lunii februarie 2023, cu intenție, a înmânat avocatului DB biletul la ordin falsificat seria BACX3AA nr. (...), emis la data de 16.01.2023, scandent la data de 06.02.2023, refuzat la plată la data de 07.02.2023, determinându-l ca fără vinovăție, să il depună odată cu cererea de executare silită nr. DxE/10.02.2023 a debitoarei G SRL pentru suma de suma de 2.617.944 lei la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești DE.

20.3. În cursul lunii martie 2023, cu intenție, a înmânat avocatului DB biletul la ordin falsificat seria BACX3AA nr. (...), emis la data de 20.01.2023, cu dată scadentă 10.02.2023, refuzat la plată la data de 15.02.2023, determinându-l ca fără vinovăție să îl depună odată cu cererea de executare silită nr. DyE/09.03.2023 a debitoarei G SRL pentru suma de 1.428.000 lei la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești DE.

21.constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., constând în aceea că, în perioada imediat anterioară lunii octombrie 2021 și până în luna decembrie a anului 2024 (când s-a dispus extinderea urmăririi penale în prezenta cauză) a inițiat, iar împreună cu D, N și E, în baza unei rezoluții infracționale comune, a constituit un grup infracțional organizat, pe care l-a coordonat, la care, ulterior au aderat AW, AX, C, AY, AZ, BA, B, și care a fost sprijinit de către AG, AO, AT, AU, AV, BB, X, W, AL, BC, BD, BE, BF, AA, BG, BH, M, BI, BJ, BK, BL și alte persoane neidentificate, în scopul săvârșirii următoarelor infracțiuni: fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, fals în declarații, înșelăciune, spălarea banilor, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, având drept urmare preluarea în mod fraudulos a dreptului de dispoziție și de control asupra următoarelor societăți cu active patrimoniale însemnate F SRL, G SRL, U SRL, H SRL, T SRL, Q SRL, R SRL, S SRL (și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment), cu scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea fără drept a terenurilor aparținând acestora, evaluate la suma de 13.666.551 euro ( 67.922.758,47 lei), a sumei rezultate din vânzarea fără drept a terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) (proprietate a statului român), evaluat la suma de 469.300 de euro (2.332.421 lei), precum și a sumelor de bani existente în conturile SC L SRL și Z SRL (și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment) respectiv 60.000 de euro (298.000 lei) și 1.813.113,77 dolari americani (8.521.634,714 lei).

Rolul esențial pe care l-a ocupat A în cadrul grupului a fost acela de lider, având următoarele atribuții:

- a identificat societăți cu active patrimoniale însemnate, preponderent fără activitate comercială, cu reprezentanți cetățeni străini (care nu se aflau pe teritoriul României);

- a stabilit faptele care vor fi comise și a elaborarat planului infracțional;

- a coordonat și supravegheat întreaga activitate, trasând sarcini și directive cu privire la: pașii ce trebuie urmați de către ceilalți membrii în vedere preluării de către el (prin interpuși) a dreptului de control și dispoziție asupra societăților (prin depunerea de înscrisuri falsificate la ONRC/ notariate/ executor judecătoresc/ instituții bancare s.a., ce au avut drept consecință: efectuarea de modificări în structura societăților; deschiderea de conturi bancare noi; obținerea accesului la conturile existente ale societăților; obținerea de înscrisuri necesare vânzării frauduloase a imobilelor proprietate a societăților; încheierea de procuri s.a.);

- etapele ce trebuie parcurse în scopul obținerii unui folos patrimonial injust: încheierea de contracte de vânzare-cumpărare formale, fără plata prețului; efectuarea de transferuri bancare în mod fraudulos;vânzarea/încercarea de vânzare a terenurilor dobândite în contextul infracțional către cumpărători de bună-credință, ori identificarea altor modalități de valorificare a bunurilor imobile (obținerea unor credite cu garanție imobiliară s.a.);

- a finanțat activitatea infracțională prin direcționarea unor sume de bani către ceilalți membri ai grupului pentru acțiunile întreprinse în realizarea scopului infracțional;

- achitarea taxelor notariale cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare formale (fără plata prețului) prin care imobilele au fost scoase din patrimonial societăților;

- retribuirea unor persoane care sunt angajați în cadrul unor instituții de stat sau supuse controlului autorității de stat, care au sprijinit membrii grupului prin punerea la dispoziție în mod fraudulos a unor înscrisuri la care au avut acces prin prisma atribuțiilor de serviciu îndeplinite.

Inculpatul D este cercetat privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1.complicitate la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen. constând în aceea că la data de 07.06.2022, la instigarea lui A, cu intenție, în calitate de fals împuternicit al L SRL, a acordat ajutor membrilor grupului în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani existente în contul aparținând L SRL, prin aceea că a depus la ORCT Cluj acte care atestau în mod nereal voința asociatului și administratorului O de a ceda calitatea de asociat unic și administrator numitului N, în vederea preluării dreptului de dispoziție și control asupra L SRL de către membrii grupului, care urma a fi controlată în fapt de A, cunoscând că aceste demersuri sunt necesare în vederea efectuării de operațiuni financiare în mod fraudulos pe conturile societății, prin care a fost transferată suma de 60.000 euro din contul L SRL în contul CU SRL, fără consimțământul titularului.

2.complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, prev. art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 360 alin. (1) și (3) C. pen.. constând în aceea că, la data de 07.06.2022, la instigarea lui A, cu intenție, în calitate de fals împuternicit al L SRL, a acordat ajutor membrilor grupului în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani existente în contul aparținând L SRL, prin aceea că a depus la ORCT Cluj acte care atestau în mod nereal voința asociatului și administratorului O de a ceda calitatea de asociat unic și administrator numitului N, în vederea preluării dreptului de dispoziție și control asupra L SRL de către membrii grupului, care urma a fi controlată în fapt de A, cunoscând că aceste demersuri sunt necesare în vederea accesării, fără drept, de către N a sistemul informatic al Bancii Y SA, prin intermediul aplicației mobile banking Y.

3.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la instigarea lui A, la data de 07.06.2022, cu intenție, în calitate de fals împuternicit al societății L SRL, a depus la ORCT Cluj acte falsificate care atestau voința asociatului și administratorului O de a ceda aceste calități lui N, de a renunța la toate obiectele de activitate, de a adăuga un nou obiect principal de activitate și de a muta sediul social la adresa din mun. Cluj Napoca, str. (...), județul Cluj, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului ca, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită rezoluția nr. x din 08.06.2022, prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale) constând în aceea că, în perioada iunie 2023- noiembrie 2023, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, a depus la ORCT Cluj și ORCT București înscrisuri sub semnătură privată falsificate cu privire la H SRL și AC SRL, cunoscând că sunt false, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să emită fără vinovăție acte oficiale după cum urmează:

4.1. În perioada 16.06.2023-26.06.2023, fără a fi împuternicit în cadrul societății H SRL, a depus la ORCT Cluj acte falsificate, care atestau în mod mincinos voința reprezentanților reali ai societății cu privire la schimbarea sediului social la adresa din mun. Cluj Napoca, str. (...), jud. Cluj, eliminarea tuturor obiectelor secundare de activitate, actualizarea obiectului principal de activitate, revocarea administratorul DO și desemnarea în calitate de administrator a numitului AB, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. x/27.06.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.2. În perioada 05.07.2023 - 06.07.2023, în calitatea mincinoasă de împuternicit al numitului BI (desemnat în mod fraudulos în calitate de administrator în cadrul societății H SRL), a depus la ORCT Cluj acte falsificate, care atestau în mod nereal voința asociatului unic și administratorului AB de a ceda 20 părți sociale - din totalul de 40 deținute, precum și calitatea de administrator către numitul BI, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. x/07.07.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.3. În perioada 13.07.2023 - 17.07.2023, în calitatea mincinoasă de împuternicit al numitului BI (desemnat în mod fraudulos în calitate de administrator în cadrul societății H SRL) a depus la ORCT Cluj acte falsificate, care atestau în mod nereal voința asociatului AB de a ceda cele 20 părți sociale către numitul BI, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. x/18.07.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.4. La data de 28.09.2023, fără a fi împuternicit, a depus în numele lui BI la ORCT Cluj acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos BI de a schimba sediul social în București, strada (...), camera 1, sector 2 și de a actualiza statutul societății, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. x/04.10.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.5. La data de 03.11.2023, fără a fi împuternicit, a depus la ORCT București, în numele lui BI, acte falsificate care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos BI de a ceda 20 părți sociale din totalul de 40 deținute către DP, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. x/06.11.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.6. La data de 17.11.2023, fără a fi împuternicit, a depus la ORCT București, în numele lui DP, acte falsificate, care atestau voința administratorului BI desemnat în mod fraudulos în cadrul H SRL - de a se retrage din societate și de a-l desemna în calitate de administrator pe DP, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. x/20.11.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.7. În perioada 24.07.2023-25.07.2023, în calitatea nereală de împuternicit al numitului BI a depus la ORCT Cluj acte falsificate, care atestau în mod mincinos voința asociaților reali ai AC S.R.L., DQ și DR de a cesiona 16 părți sociale din totalul de 20 deținute către numitul BI și de schimba sediul la adresa din mun. Cluj Napoca, str. (...), jud. Cluj, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. x/26.07.2023, prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

5.constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că, în perioada imediat anterioară lunii octombrie 2021 și până în luna decembrie a anului 2024 (când s-a dispus extinderea urmăririi penale în prezenta cauză) a constituit un grup infracțional organizat, în baza unei rezoluții infracționale comune, împreună cu A, N și E, la care ulterior au aderat AX, C, AY, AZ, BA și B, și care a fost sprijinit de către AG, AO, AT, AU, AV, BB, X, W, AL, BC, BD, BE, BF, AA, BG, BH, M, BI, BJ, BK, BL și alte persoane neidentificate, în scopul săvârșirii următoarelor infracțiuni: fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, fals în declarații, înșelăciune, spălarea banilor, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, având drept urmare preluarea în mod fraudulos a dreptului de dispoziție și de control asupra următoarelor societăți cu active patrimoniale însemnate F SRL, G SRL, U SRL, H SRL, T SRL, Q SRL, R SRL, S SRL (și alte societăți neidentificate la acest moment) cu scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea fără drept a terenurilor aparținând acestora, evaluate la suma de 13.666.551 euro (67.922.758,47 lei), a sumei rezultate din vânzarea fără drept a terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) (proprietate a statului român), evaluat la suma de 469.300 de euro ( 2.332.421 lei), precum si a sumelor de bani existente în conturile SC L SRL și Z SRL (și alte societăți neidentificate la acest moment) respectiv 60.000 de euro (298.000 lei) și 1.813.113,77 dolari americani (8.521.634,714 lei).

Rolul lui D în cadrul grupului a fost acela ca, în considerarea calității sale de avocat:

- să obțină date și informații din evidențele ONRC cu privire la structura societăților vizate, respectiv identitatea asociaților și administratorilor, obiectele de activitate și sediile sociale ale societăților G SRL, Q SRL, H SRL, T SRL, U SRL, S SRL și R SRL pe care ulterior le-a raportat liderului grupului infracțional;

- să urmărească stadiul modificărilor operate de funcționarii ONRC cu privire la structura asociativă și administrativă a societăților vizate de grupul infracțional, ca urmare a depunerii la Registrul comerțului de înscrisuri falsificate, prin care a fost preluat în mod fraudulos dreptul de dispoziție și control asupra acestora de către membrii grupului;

- să depună la ONRC înscrisuri falsificate în baza cărora s-a schimbat structura asociativă și administrativă a societăților L SRL, H SRL și AC SRL, fără știința asociaților și administratorilor reali;

- să ajute la efectuarea în mod fraudulos transferului sumei de 60.000 euro din contul bancar al L SRL în contul CU (controlată de către membrii grupului).

Inculpatul C este cercetat privire la săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1.înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) constând în aceea că în perioada martie-aprilie 2024, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la instigarea lui A, cu intenție a indus în eroare potențiali cumpărători ai terenurilor din București, Sector 2, str. (...) - lot 1 și lot 2, în suprafață totală de 8833,10 mp (dobândite de C în baza unui contract formal, fără plata prețului, încheiat cu S SRL, prin fals reprezentant prin fals reprezentant AO) în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, după cum urmează:

1.1. În cursul lunii martie indus-o în eroare pe persoana vătămată BS (reprezentant al BT SRL) prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că C este proprietar de bună-credință al terenurilor din București, Sector 2, Str. (...) - lot 1 și lot 2, în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în cartea funciară nr. (...) și nr. (...) mun. București sector 2, în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.03.2024 cu S.C. BT S.R.L., în calitate de promitentă-cumpărătoare, având ca obiect terenul menționat, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul vânzării în sumă de 1.400.000 euro (6.958.000 lei), cauzând astfel un prejudiciu în dauna persoanei vătămate în sumă de 50.000 lei (cu titlu de avans).

1.2. În perioada martie - aprilie indus în eroare pe numiții BO și BR (reprezentanți reali a S SRL) - prin prezentarea ca adevărate a împrejurării mincinoase referitoare la faptul că este proprietar de bună-credință al terenurilor din București, Sector 2, Str. (...) - lot 1 și lot 2, în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în cartea funciară nr. (...) și nr. (...) mun. București sector 2 și a achitat prețul terenului în sumă de 1.739.220 lei, reprezentantului S SRL - AO, în vederea încheierii tranzacției autentificate de notarul public DI sub nr. x/05.04.2024 cu persoanele vătămate, în calitate de dobânditori, având ca obiect terenul menționat, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul tranzacției, cauzând astfel un prejudiciu în dauna persoanelor vătămate în sumă de 1.739.220 lei.

2.tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen., constând în aceea că în cursul lunii aprilie 2024, la instigarea lui A, cu intenție, a indus în eroare pe numitul AR (potential cumpărător al terenului în suprafață de 38.400 mp situat în localitatea Bragadiru, tarlaua (...), parcela (...), jud. Ilfov, înscris în cartea funciară nr. (...), dobândit de BF în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în mod formal, fără plata prețului, cu vânzătorul T SRL, prin fals reprezentant N) prin prezentarea ca adevărată a împrejurării nereale că N și AT au calitatea de reprezentanți ai T SRL și că BF este proprietar de bună-credință al terenului pe care l-a achiziționat de la această societate, acționând astfel în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare între BF (vânzător) și AR (cumpărător) având ca obiect terenul menționat, sens în care i-a transmis acestuia mai multe documente obținute în mod fraudulos: certificat constatator pentru T SRL din data de 12.04.2024); extras de carte funciară al imobilului, din data de 06.11.2023, precum și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între T SRL și BF, autentificat prin încheierea nr. x/ 03.11.2023, de notar public CW, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui N de mandatar al T SRL și calitatea de cumpărător de bună-credință a lui BF și l-a asigurat că terenul nu se află într-o situație litigioasă, acționând astfel în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat prețul vânzării terenului evaluat la suma de 1.601.280 euro (7.958.361 lei), contract ce nu a fost încheiat, întrucât AR nu a mai fost de acord cu achiziționarea imobilului.

3.complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie/noiembrie 2022-17.05.2023, împreună cu numitul AW, cu intenție, l-a ajutat pe numitul AG să inducă și să mențină în eroare pe AH, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării nereale că AG are calitatea de proprietar al imobilului în suprafață de 1.300 mp situat în strada (...), mun. București, sector 2, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul vânzării, cauzând astfel un prejudiciu în dauna persoanei vătămate în sumă de 70.000 euro, prin aceea că :

- l-a identificat prin intermediul lui AW pe AH (cumpărător al imobilului);

- i-a acordat sprijin moral și l-a însoțit cu prilejul negocierilor privind vânzarea terenului, în cadrul cărora AG i-a înmânat persoanei vătămate sentința civilă nr. 21485/29.12.1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, falsificată care atesta dobândirea prin uzucapiunea de lungă durată a dreptului său de proprietate asupra terenului;

- l-a însoțit la AJ cu prilejul autentificării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr.x/20.12.2022; actului adițional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr.x/23.03.2023 și contractului de vânzare nr. x/17 mai 2023, toate încheiate între AG (promitent-vânzător/vânzător) și AH (promitent-cumpărător/cumpărător, având ca obiect terenul menționat.

4.complicitate la tentativă la înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen., constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2023, la instigarea lui A, împreună cu AW, l-a determinat și i-a acordat sprijin lui AL, ca în calitatea mincinoasă de mandatar al DM SRL (societate controlată de către membrii grupului, intermediar al vânzării imobilului proprietatea U SRL) să inducă în eroare pe numitul AK (reprezentant al BZ PFA cumpărător al terenului în suprafață de 4.197 mp, înregistrat în cartea funciară cu nr. cadastral (...), situat în mun. București, Calea (...) și nr (...), sector 4, aparținând U SRL) prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că terenul proprietatea U SRL este de vânzare, în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare între U SRL, reprezentată de DM SRL și BZ PFA, având ca obiect terenul menționat, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, reprezentat de prețul vânzării în sumă de 1.200.000 euro (5.964.000 lei), de către membrii grupului, contractul nemaifiind încheiat, întrucât părțile nu au ajuns la un consens privind termenii și condițiile înstrăinării terenului, sens în care :

- l-a coordonat pe AL în activitatea infracțională, prin acordarea de îndrumări și indicații cu privire la termenii și condițiile în care urma să fie încheiat contractul de vânzare-cumpărare și cu privire la conținutul discuțiilor pe care trebuia le poarte cu potențialul cumpărător.

- a achitat contravaloarea taxei aferente contractului de prestări servicii de salubritate nr. CTRBx/14.09.2023 încheiat între AM SRL și U SRL reprezentată prin AN, folosit pentru emiterea certificatului fiscal pentru terenul aparținând U, necesar vânzării frauduloase.

5.participație improprie la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) constând în aceea că la datele de 20.12.2022, 23.03.2023 și 17.05.2023, cu intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a acordat sprijin moral și l-a însoțit pe AG, la biroul notarului public DS, ocazie cu care acesta din urmă s-a prezentat în mod mincinos în calitate de proprietar al imobilului situat în mun. București, strada (...), sectorul 2, în fața notarului public DS și a solicitat autentificarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare; a unui act adițional al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și a unui contract de vânzare-cumpărare, toate încheiate cu AH, în calitate de promitent-cumpărător/cumpărător, determinând cu intenție notarul public ca fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice următoarele înscrisuri oficiale: promisiunea de vânzare-cumpărare nr.x/20.12.2022, actul adițional nr.x/23.03.2023 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17 mai 2023, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv, calitatea numitului AG de proprietar al terenului în suprafață de 1.300 mp situat în mun. București, strada (...), sectorul 2.

6.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), constând în aceea că în perioada decembrie 2023-aprilie 2024, cu intenție în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat notari publici, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la terenul proprietatea S S.R.L., care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

6.1. La data de 22.12.2023, la instigarea lui A, s-a prezentat în fața notarului public CH din cadrul CX, în calitatea pretins cumpărător de bună-credință împreună cu AO, în calitatea dobândită în mod fraudulos de reprezentant al S S.R.L. și a solicitat autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenurile din București, Sector 2, Str. (...) (lot 1 și lot 2), în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în înscris în cartea funciară nr. (...) și nr. (...) mun. București sector 2, proprietatea societății, cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, prin acțiunile lor determinând notarul public ca:

- să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.12.2023 prin care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui AO de reprezentant al S S.R.L., precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a lui C.

- să solicite funcționarilor din cadrul OCPI București - BCPI Sector 2 încrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea lui C, determinându-i astfel ca - fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu - să emită încheierile nr. x din de 13.01.2024 și nr. x din 17.01.2024, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de proprietar a lui C.

6.2. La data de 05.04.2024, în calitatea de proprietar dobândită în mod fraudulos (printr-un contract formal, fără plata prețului) al terenurilor din București, Sector 2, Str. (...) (lot 1 și lot 2), în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în cartea funciara nr. x și nr. mun. București sector solicitat notarului public DI încheierea unei tranzacții cu BO, BQ, BP Și BR, în calitate de dobânditori, având ca obiect terenurile menționate, determinând notarul public DI să autentifice tranzacția nr. 451/05.04.2024, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui C de proprietar- înstrăinător al imobilului.

6.3. La data de 05.04.2024, în calitatea de proprietar, dobândită în mod fraudulos (printr-un contract formal, fără plata prețului) al terenurilor din București, Sector 2, Str. (...) (lot 1 și lot 2), în suprafață totală de 8833,10 mp, înscrise în cartea funciară nr. (...) și nr. (...) mun. București sector solicitat notarului public DI rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.03.2024, încheiat cu S.C. BT S.R.L., reprezentată de BS, în calitate de promitentă-cumpărătoare, având ca obiect terenurile anterioare, determinând cu intenție pe notarul public DI să emită actul adițional la antecontractul nr. x/26.03.2024 autentificat sub nr. x/05.04.2024, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui C de proprietar al imobilului.

7.constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că începând cu luna iulie a anului 2022 și până în luna decembrie a anului 2024 (când s-a dispus extinderea urmăririi penale) a aderat la grupul infracțional organizat constituit din A, N, D și E, la care ulterior au mai aderat AX, AW, AY, AZ, BA și B și care a fost sprijinit de către AG, M, AO, AT, AU, AV, BB, X, W, AL, BC, BD, BE, BF, AA, BG, BH, BI, BJ, BK, BL și alte persoane neidentificate, în scopul săvârșirii următoarelor infracțiuni: fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, fals în declarații, înșelăciune, spălarea banilor, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, având drept urmare preluarea în mod fraudulos a dreptului de dispoziție și de control asupra următoarelor societăți cu active patrimoniale însemnate F SRL, G SRL, U SRL, H SRL, T SRL, Q SRL, R SRL, S SRL (și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment) cu scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea fără drept a terenurilor aparținând acestora, evaluate la suma de 13.666.551 euro (67.922.758,47 lei), a sumei rezultate din vânzarea fără drept a terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) (proprietate a statului român), evaluat la suma de 469.300 de euro (2.332.421 lei), precum și a sumelor de bani existente în conturile SC L SRL și Z SRL (și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment), respectiv 60.000 de euro (298.000 lei) și 1.813.113,77 dolari americani (8.521.634,714 lei).

Rolul exercitat de C în cadrul grupului a fost acela ca în baza rezoluției infracționale comune cu liderul și cu alți membrii ai grupului, să îl susțină și să îl îndrume pe tatăl său (AG) astfel încât acesta:

- să figureze în cuprinsul actelor falsificate de constituire a dreptului de proprietate ca dobânditor de bună-credință a imobilului situat în mun. București, strada (...), sectorul 2 și să figureze în mod formal ca administrator și asociat în cadrul unei societăți cu scopul însușirii pe nedrept a sumelor de bani existente în conturile bancare ale acesteia;

- să-l reprezinte pe AG în relația cu potențiali cumpărători ai terenului obținut în mod fraudulos și să-i determine pe aceștia să cumpere imobilul respectiv;

- să ofere îndrumări membrilor grupului în demersurile de vânzare ale terenurilor preluate fraudulos, în sensul că le-a transmis rezoluția infracțională de vânzare a acestora în anumiți termeni și condiții și le-a pus la dispoziție înscrisuri obținute în mod fraudulos în legătură cu terenurile vizate spre a fi transmise potențialilor cumpărători;

- să întreprindă demersuri în vederea obținerii unor înscrisuri oficiale necesare tranzacționării terenurilor;

- să identifice potențiali cumpărători ai terenurilor și să-i inducă în eroare prin prezentarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în scopul vânzării terenurilor aflate în proprietatea societăților preluate sub control de către membrii grupului, sens în care le-a pus la dispoziție înscrisuri obținute în mod fraudulos ori falsificate în legătură cu proprietatea terenului și s-a prezentat în fața acestora sub diferite calități mincinoase;

- să figureze în actele translative de proprietate încheiate în mod formal (fără plata prețului), ca dobânditor de bună-credință a imobilelor obținute în mod fraudulos și în baza unor documente falsificate.

Inculpatul B este cercetat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) constând în aceea că în cursul lunii octombrie 2023, la instigarea lui E, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, l-a instigat la rândul lui pe AU să determine funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la R SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

1.1.La data de 18.10.2023, cu intenție, l-a determinat pe AU să depună la ORCT București înscrisuri falsificate ce i-au fost înmânate de către BH care atestau în mod nereal voința reprezentanților reali ai R SRL DU și DT de a ceda calitatea de asociat unic și administrator numitului AU, prin acțiunile sale aceasta ajutându-l pe AU să determine funcționarii ORCT București să emită încheierea nr. 144.822 din data de 19.10.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

1.2.În cursul lunii octombrie 2023, l-a determinat pe AU ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al R SRL dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile societății, determinând astfel notarul public CW, să autentifice procura nr. 1626/25.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea de lui AU de reprezentant al R SRL.

2.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - (2 acte materiale), constând în aceea că în luna decembrie 2023, la instigarea lui E, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, cu intenție, l-a determinat pe AV să solicite notarului public DF autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare între Q SRL, în calitate de vânzător și AD (controlată de către N), în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafață de 77.500 mp situat în localitatea BRAGADIRU, jud. Ilfov, înscris în Cartea funciară nr. (...) Bragadiru, cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, l-a însoțit la biroul notarial la data de 28.12.2023 și i-a oferit sprijin moral, prin acțiunile sale, B facilitând determinarea notarului public ca, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu:

- să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.12.2023, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui AV de reprezentant al Q SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a AD SRL;

- să solicite funcționarilor din cadrul OCPI Ilfov încrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea AD SRL, determinându-i astfel ca -fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu - să emită încheierea nr. 10351/12.01.2024 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de proprietar de bună-credință a SC AD SRL.

3.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie 2023- noiembrie 2023, la instigarea lui E, în schimbul unor sume de bani, cu intenție, l-a determinat pe AO ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al S S.R.L., dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile societății, determinând astfel cu intenție notarul public CW, ca acesta, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice procura nr. 1696 din data de 10.11.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui AO de reprezentant al S S.R.L.

4.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. constând în aceea că în cursul lunii octombrie 2023, la instigarea lui E, în schimbul unor sume de bani, l-a determinat pe AT ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al T SRL dobândită în mod fraudulos să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe pe N să obțină acte necesare vânzării și să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile firmei și/sau disponibilitățile bănești, stabilind clauzele contractelor de vânzare sau de cumpărare de bunuri etc., determinând astfel cu intenție notarul public CW, ca acesta, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice procura nr. 1616 din data de 24.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea de lui AT de reprezentant al T SRL și calitatea de mandatar a lui N.

5.constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., constând în aceea că începând cu luna octombrie a anului 2023 și până în luna decembrie a anului 2024 (când s-a dispus extinderea urmăririi penale în prezenta cauză), a aderat la grupul infracțional organizat constituit din A, N, D și E, la care ulterior au mai aderat BA, AZ, AY, AX, C, AZ și care a fost sprijinit de către AG, M, AO, AT, AU, AV, BB, X, W, AL, BC, BD, BE, BF, AA, BG, BH, BI, BJ, BK, BL și alte persoane neidentificate, în scopul săvârșirii următoarelor infracțiuni: fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, fals în declarații, înșelăciune, spălarea banilor, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, având drept urmare preluarea în mod fraudulos a dreptului de dispoziție și de control asupra următoarelor societăți cu active patrimoniale însemnate F SRL, G SRL, U SRL, H SRL, T SRL, Q SRL, R SRL, S SRL (și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment) cu scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea fără drept a terenurilor aparținând acestora, evaluate la suma de 13.666.551 euro (67.922.758,47 lei), a sumei rezultate din vânzarea fără drept a terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) (proprietate a statului român), evaluat la suma de 469.300 de euro (2.332.421 lei), precum si a sumelor de bani existente în conturile SC L SRL și Z SRL (și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment) respectiv 60.000 de euro (298.000 lei) și 1.813.113,77 dolari americani (8.521.634,714 lei).

Rolul exercitat de B în cadrul grupului a fost următorul:

- racolarea de persoane cu condiție socială modestă, care în schimbul unor sume modice de bani, să accepte să figureze în mod formal cu calitățile de administrator și asociat în cadrul societăților controlate de către entitatea criminală;

- conducerea și îndrumarea persoanelor care au dobândit în mod fraudulos calitățile de administrator și asociat în cadrul societăților, la ONRC, în vederea depunerii/obținerii de înscrisuri privind modificările frauduloase aduse societăților vizate, la diferite unități bancare în vederea deschiderii de conturi bancare în numele societăților, la diferite birouri notariale în vederea autentificării unor procuri prin care alți membrii ai grupului au fost mandatați să conducă și să încheie acte de dispoziție privind bunurile societăților ori în vederea autentificării de acte translative de proprietate încheiate în mod formal (fără plata prețului), prin care terenurile au fost scoase din patrimoniul societăților și preluate în proprietate de către membrii grupului.

Inculpata E este cercetată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni :

1.Participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale) constând în aceea că, în perioada august 2023 - mai 2024, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, a determinat în mod direct/prin intermediari funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la SC R SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

- 1.1. La data de 24.08.2023 a depus, la ORCT București, acte care atestau în mod nereal voința administratorilor DU și DT de ceda calitatea de asociat unic și administrator către DV, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 124.112 din data de 11.09.2023 prin care au respins cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 1.2. La data de 18.10.2023 l-a determinat, prin intermediul lui B, pe AU să depună la ORCT București acte ce i-au fost înmânate de către BH, care atestau în mod nereal voința administratorilor DU și DT de a ceda calitatea de asociat unic și administrator numitului AU, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 144.822 din data de 19.10.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 1.3. La data de 04.12.2023 a depus la ORCT București acte care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AU de a ceda calitatea de asociat unic și administrator către DW și de a schimba sediul social, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 179476 din data de 21.12.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 1.4. La data de 08.01.2024 a depus la ORCT București acte care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AU de a ceda calitatea de asociat unic și administrator către DW și schimbarea, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 12.682 din data de 25.01.2024 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 1.5. La data de 02.02.2024 a depus la ORCT București acte care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos DW de a dizolva și lichida voluntar societatea R SRL, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 22.115 din data de 08.02.2024 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 1.6. La data de 01.04.2024 a depus la ORCT București acte care atestau voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos DW de a radia societatea R SRL, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 128453 din data de 01.04.2024, emisă de registratorul din cadrul ORCT București, prin care au respins cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 1.7. La data de 07.05.2024 a depus la ORCT București acte care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos DW de a radia societatea R, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 76721 din data de 15.05.2024, prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 1.8. În cursul lunii octombrie 2023, la instigarea lui A , în schimbul unor sume de bani, prin intermediul lui B, l-a determinat pe AU ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al R SRL dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile societății, determinând astfel notarul public CW, să autentifice procura nr. 1626/25.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de lui AU de reprezentant al R SRL.

2. Participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) constând în aceea că, în perioada noiembrie 2022 - august 2023, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, a determinat funcționari din cadrul ORCT București, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la F S.R.L, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

- 2.1. În perioada 07.11.2022-10.11.2022, în calitatea mincinoasă de împuternicit al reprezentantului F SRL, beneficiind de sprijinul lui N, a depus la ORCT București înscrisuri sub semnătură privată care atestau în mod nereal voința asociaților DX, DY, DZ și F SL și administratorului EA de a ceda aceste calități către N și de a schimba sediul social al societății în mun. București, str. (...), camera (...), birou (...), sector 3, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București să emită rezoluția nr. 160059/11.11.2022 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 2.2. La data de 31.08.2023, în calitatea de fals împuternicit al F SRL, a depus la ORCT București înscrisuri falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos BG, de a ceda calitățile deținute în cadrul societății lui DV, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București, să emită încheierea nr. 120372/01.09.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

3.Participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la data de 10.01.2023, la instigarea lui A, în calitate de fals împuternicit al G SRL, benefiicind de sprijinul lui N, cu intenție, a depus la ORCT București înscrisuri sub semnătură privată falsificate prin care s-au adus modificări în structura G SRL, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București ca fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită încheierea nr. 4928/11.01.2023 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

4.Participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) constând în aceea că în perioada decembrie 2023 - martie 2024, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, a determinat în mod direct/prin intermediari funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la Q SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

- 4.1. În perioada 11.12.2023-14.12.2023 a depus, la ORCT București, acte falsificate care atestau în mod nereal voința asociatului unic EB N.V. și a administratorul EC de a ceda aceste calități către AV, precum și de a schimba obiectului principal de activitate, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 174974/15.12.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 4.2. La data de 30.01.2024 a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AV de a muta sediul social la adresa din mun. București, str. (...), sector 3, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 16473 din 31.01.2024 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 4.3.La data de 08.02.2024 a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AV de a dizolva și lichida voluntar societatea, activele societății revenind asociatului unic, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 32546/26.02.2024, prin care au respins cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 4.4. În perioada 04.03.2024- 06.03.2024 a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AV de a dizolva societatea, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 39472/07.03.2024, prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 4.5. În luna decembrie 2023, prin intermediul lui B, l-a determinat pe AV să solicite notarului public DF autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare între Q SRL, în calitate de vânzător și AD SRL (controlată de către N), în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafață de 77.500 mp situat în localitatea BRAGADIRU, jud. Ilfov, înscris în Cartea funciară nr. (...) Bragadiru), cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, prin acțiunile sale, E facilitând determinarea notarului public ca, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu:

- 4.5.1. să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.12.2023, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui AV de reprezentant al Q SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a AD SRL.

- 4.5.2. să solicite funcționarilor din cadrul OCPI Ilfov încrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea AD SRL, determinându-i astfel ca - fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu - să emită încheierea nr. 10351/12.01.2024 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de proprietar de bună-credință a SC AD SRL.

5.Participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) constând în aceea că, în perioada septembrie 2023 - februarie 2024, la instigarea lui A, în schimbul unor sume de bani, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiați rezoluții infracționale, a depus la ORCT Cluj și ORCT București, înscrisuri sub semnătură private falsificate cu privire la H SRL și AC SRL, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită fără vinovăție înscrisuri oficiale după cum urmează:

- 5.1. La data de 05.09.2023 a depus la ORCT Cluj, fără a fi împuternicită, în numele lui BI, acte falsificate care atestau în mod mincinos voința asociaților reali ai AC S.R.L.- DQ și DR, precum și a asociatului desemnat în mod fraudulos, BI, de a-l revoca din funcția de administrator pe numitul BI, de a cesiona cele 16 părți sociale din totalul de 20 deținute către ED, de a-l numi pe acesta în funcția de administrator și de a schimba sediul la adresa din mun, București, str. (...), sector 6, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită încheierea nr. 26116/22.09.2023, prin care au respins cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 5.2. La data de 03.10.2023 a depus la ORCT Cluj, fără a fi împuternicită, în numele lui DP, acte falsificate, care atestau în mod nereal voința asociaților reali ai AC S.R.L., DQ și DR, precum și voința asociatului desemnat în mod fraudulos, BI de a se retrage din sociate, de a cesiona toate cele 20 de părți sociale către DP, care devine asociat unic și de a-l numi în funcția de administrator, determinând registratorii din cadrul ORCT Cluj să emită încheierea nr. 29080/20.10.2023, prin care au respins cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 5.3. La data de 13.02.2024, a depus la ORCT București, fără a fi împuternicită, în numele lui DP, acte falsificate, care atestau voința administratorului H SRL - desemnat în mod fraudulos DP de a se retrage din societate și de a-l desemna în calitate de administrator pe EE, determinând registratorii din cadrul ORCT Cluj să emită încheierea nr. 36298 din data de 01.03.2024, prin care au respins cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

6.Participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale) constând în aceea că, în perioada august 2023 - februarie 2024, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, a determinat în mod direct/prin intermediari funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la S S.R.L, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

- 6.1. În perioada 25.08.2023-29.08.2023, în calitate de fals împuternicit al S S.R.L, a depus la ORCT București înscrisuri care atestau în mod nereal voința reprezentanților reali BR și BO de a ceda calitatea de asociat unic și administrator către EF determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 118.911 din data de 30.08.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.2. La data de 31.08.2023, cu intenție, în calitate de fals împuternicit al S S.R.L, a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos EF de a ceda calitatea de asociat unic și administrator către CL determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 120.387 din data de 01.09.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.3. La data de 21.09.2023, în calitate de fals împuternicit al S S.R.L a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos CL de a ceda calitatea de asociat unic și administrator către EF, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea încheierea nr. 138.755 din data de 09.10.2023 prin care au respins cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.4. În perioada 17.10.2023 - 20.10.2023 a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos CL de a ceda 50% din totalul părților sociale, precum și calitatea de administrator către AO, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 145.985 din data de 23.10.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.5. La data de 03.11.2023 l-a determinat, prin intermediul lui B, pe AO să depună la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos CL de a ceda părțile sociale deținute către AO, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 153.265 din data de 06.11.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.6. La data de 08.01.2024 a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AO de a ceda calitatea de asociat unic și administrator către DV și de a schimba sediului social la adresa din oraș Bragadiru, strada (...), jud. Ilfov, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr.13219 din data de 25.01.2024, prin care au respins cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.7. La data de 31.01.2024 a depus la ORCT București acte falsificate care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AO de a schimba sediul social la adresa din mun. București, str. (...), sector 2, determinând registratorii din cadrul ORCT București ca fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită încheierea nr. 17630 din data de 01.02.2024, prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.8. La data de 08.02.2024 a depus la ORCT București acte falsificate, care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AO de a dizolva și lichida voluntar societatea S S.R.L., determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 23683 din data de 09.02.2024 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 6.9. în perioada octombrie 2023- noiembrie 2023, la instigarea lui A , în schimbul unor sume de bani, prin intermediul lui B, l-a determinat pe AO ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al S S.R.L., dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile societății, determinând astfel notarul public CW, ca acesta, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice procura nr. 1696 din data de 10.11.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui AO de reprezentant al S S.R.L.

7.Participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale) constând în aceea că în perioada august 2023 - martie 2024, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, a determinat în mod direct/prin intermediari funcționari din cadrul unor instituții/ persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la T S.R.L, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

- 7.1. La data de 21.08.2023 a depus prin intermediul serviciilor poștale la ORCT București acte care atestau în mod nereal voința asociatului unic și administratorului BV de a ceda aceste calități către CR, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 115096/22.08.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.2. La data de 25.08.2023, în calitatea mincinoasă de împuternicit al T SRL, a depus la ORCT București acte care atestau voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos CR de a ceda aceste calități către EG, de a schimba obiectul principal de activitate și de a radia obiectul secundar de activitate, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 118109/28.08.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.3. În perioada 26.09.2023 - 02.10.2023 a depus prin intermediul serviciilor societății de curierat EH SRL, la ORCT București, înscrisuri care atestau voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos EG de a ceda aceste calități lui AT, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 134856/02.10.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.4. La data de 04.12.2023 a depus prin intermediul serviciilor poștale, la ORCT București, înscrisuri care atestau voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos AT de a ceda aceste calități către DW, determinând astfel registratorul din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 168224/05.12.2023 prin care a admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.5. La data de 11.12.2023 a depus, prin intermediul serviciilor societății de curierat EH SRL, la ORCT București, înscrisuri care atestau voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos DW de a ceda aceste calități către DV, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 172588/12.12.2023 prin care a admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.6. În perioada 18.12.2023 - 28.12.2023 a depus, prin intermediul serviciilor societății de curierat EH SRL, la ORCT București, înscrisuri falsificate care atesta voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos DV de a dizolva și lichida societatea, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 182369/29.12.2023 prin care a admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.7. La data de 30.01.2024 a depus, prin intermediul serviciilor societății de curierat EH SRL, la ORCT București, înscrisuri care atestau voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos DV de a radia societatea, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 27385/16.02.2024 prin care au respins cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.8. În perioada 06.03.2024-12.03.2024 a depus, prin intermediul serviciilor societății de curierat EH SRL, la ORCT București, înscrisuri care atestau voința asociatului unic și administratorului desemnat în mod fraudulos DV de a radia societatea, determinând astfel registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. 42648/13.03.2024 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 7.9. În cursul lunii octombrie 2023, la instigarea lui A, în schimbul unor sume de bani, prin intermediul lui B, l-a determinat pe AT ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al T SRL SRL dobândită în mod fraudulos să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe pe N să obțină acte necesare vânzării și să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile firmei și/sau disponibilitățile bănești, stabilind clauzele contractelor de vânzare sau de cumpărare de bunuri etc, determinând astfel notarul public CW, ca acesta, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice procura nr. 1616 din data de 24.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea de lui AT de reprezentant al T SRL și calitatea de mandatar a lui N.

8. Participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) constând în aceea că: în perioada august 2023 - septembrie 2023, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, a depus la ORCT București, înscrisuri sub semnătură privată falsificate cu privire la SC U SRL, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită fără vinovăție înscrisuri oficiale după cum urmează:

- 8.1. La data de 23.08.2023 a depus la ORCT București acte care atestau în mod nereal voința asociaților EI SA și EJ SL și administratorilor EK și EL de a ceda aceste calități către AN, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr.116835/24.08.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 8.2. La data de 29.08.2023 a depus la ORCT București acte care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AN de a schimba obiectul principal de activitate al societății în „Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii”, determinând registratorii din cadrul ORCT București să emită încheierea nr. încheierea nr. 119457/30.08.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

- 8.3. În cursul lunii septembrie 2023 a instigat-o pe EM, ca în calitate de fals împuternicit al societății U SRL, să depună fără vinovăție, la ORCT București, acte care atestau voința administratorului desemnat în mod fraudulos AN de a înregistra noi mențiuni referitoare la beneficiarii reali ai societății, determinând registratorii din cadrul ORCT București ca fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită încheierea nr. 133796/28.09.2023, prin care au respins cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

9.participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale)¸ constând în aceea că în perioada octombrie 2021 - august 2022, la instigarea lui A, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a depus la ORCT București înscrisuri sub semnătură privată falsificate cu privire la CU SRL, prin acțiunile sale aceasta determinând, cu intenție, funcționarii ORCT București ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită fără vinovăție înscrisuri oficiale după cum urmează.

9.1. La data de 05.10.2021, în calitate de fals împuternicit în cadrul societății CU SRL, a depus la ORCT București acte care atestau în mod mincinos voința reprezentantului real al societății EN cu privire la schimbarea sediului social la adresa din mun. București, sector 3, Aleea (...) și schimbarea obiectului de activitate, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită rezoluția nr. 138130/ 06.10.2021, prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

9.2. La data de 02.02.2022, în calitate de fals împuternicit în cadrul societății CU SRL a depus la ORCT București acte care atestau în mod mincinos voința reprezentantului real al societății EN cu privire la schimbarea sediului social la adresa din strada (...), sector 2, determinând registratorii din cadrul Registrului să emită rezoluția nr. 15175/04.02.2022 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

9.3. La data de 21.03.2022, în calitate de fals împuternicit în cadrul societății CU SRL, a depus la ORCT București acte care atestau în mod mincinos voința reprezentantului real al societății EN cu privire la cesiunea integrală a părților sociale deținute de EN către N; revocarea din funcția de administrator a numitului EN și numirea în funcția de administrator N, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului să emită rezoluția nr. 44998/31.03.2022 prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

9.4. La data de 19.08.2022, fără a fi împuternicită în cadrul societății CU SRL, a depus prin intermediul EH SRL, la ORCT București, acte care atestau voința asociatului și administratorului desemnat fraudulos N de a cesiona către EO 4 părți sociale, acesta din urmă devenind asociat unic și administrator, determinând registratorii din cadrul Registrului Comerțului ca fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să emită rezoluția nr. 11596 din 19.08.2022, prin care au admis cererea de înregistrare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate, atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

10.Complicitate la comiterea tentativei la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 constând în aceea că în perioada decembrie 2022 - ianuarie 2023, la instigarea lui A, a acordat ajutor membrilor grupului în vederea inducerii în eroare a numitulului BW (partener de afaceri al numitei DJ, administrator al DK, potențial cumpărător al terenului în suprafață de 802 mp din București, Sector 5, Str. (...), având CF nr. (...) aparținând G SRL), prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că N are calitatea de reprezentant al G SRL cu drept de dispoziție asupra imobilelor societății, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust reprezentat de prețul vânzării în sumă de 480.000 de euro (2.385.600 lei), prin depunerea la ORCT București, de înscrisuri sub semnătură privată falsificate care atestau în mod nereal voința asociatului unic și administratorului G SRL de a ceda aceste calități numitului N (societatea urmând a fi controlată în fapt de A ) și prin aceea că a acceptat calitatea de fals mandatar al societății, sens în care a ridicat de la biroul notarului public J procura nr. 49/16.01.2023 prin care G SRL, prin fals administrator N a împuternicit-o să îndeplinească formalitatile/ să obțină înscrisurile premergătoare înstrăinarii terenului proprietatea societății s.a., cunoscând faptul că aceste demersuri sunt necesare încheierii în mod fraudulos a unui contract de vânzare-cumpărare între G SRL - prin N (vânzător) și DK SRL (cumpărător), având ca obiect terenul menționat, ce urma a fi autentificat de notarul public DL, contractul nemaifiind încheiat, întrucât notarul public a fost notificat de către reprezentanții reali ai G SRL cu privire la o posibilă fraudă.

10. Constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., constând în aceea că, în perioada imediat anterioară lunii octombrie 2021 și până în luna decembrie a anului 2024 (când s-a dispus extinderea urmăririi penale în prezenta cauză), a constituit un grup infracțional organizat, în baza unei rezoluții infracționale commune, împreună cu A, N și D, la care ulterior au mai aderat AX, C, AY, AZ, BA și B și care a fost sprijinit de către AG, M, AO, AT, AU, AV, BB, X, W, AL, BC, BD, BE, BF, AA, BG, BH, BI, BJ, BK, BL și alte persoane neidentificate, în scopul săvârșirii următoarelor infracțiuni: fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, fals în declarații, înșelăciune, spălarea banilor, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, având drept urmare preluarea în mod fraudulos a dreptului de dispoziție și de control asupra următoarelor societăți cu active patrimoniale însemnate F SRL, G SRL, U SRL, H SRL, T SRL, Q SRL, R SRL, S SRL, (și alte societăți neidentificate la acest moment), cu scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea fără drept a terenurilor aparținând acestora, evaluate la suma de 13.666.551 euro (67.922.758,47 lei), a sumei rezultate din vânzarea fără drept a terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) (proprietate a statului român), evaluat la suma de 469.300 de euro (2.332.421 lei), precum și a sumelor de bani existente în conturile SC L SRL și Z SRL (și alte societăți neidentificate la acest moment) respectiv 60.000 de euro (298.000 lei) și 1.813.113,77 dolari americani (8.521.634,714 lei).

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.12.2024 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală în dosarul penal nr.x/2/2024, definitivă prin încheierea nr.5/DL/08.01.2025 a judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală în baza art. 226 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.12.2024 până la data de 09.01.2025 inclusiv.

Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2024 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr.y/2/2024, în baza art. 226 C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. și art. 202 alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D pe o durată de 30 de zile, de la 11.12.2024 până la data de 09.01.2025, inclusiv.

Prin încheierea de ședință nr.949/23.12.2024 a judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă calea de atac formulată de inculpat, a fost desființată, în parte, încheierea atacată și rejudecând: în baza art. 227 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă propunerea de luare a măsurii arestării preventive, iar în baza art. 227 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. și s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, prevăzută de art. 202 alin. (1) teza I alin. (3) și (4), lit. d C. proc. pen., raportat la art. 218 C. proc. pen., față de inculpatul D pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.12.2024 până la data de 21.01.2024, inclusiv.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.12.2024 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală în dosarul penal nr.z/2/2024, definitivă prin încheierea nr.7/DL/08.01.2025 a judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, în temeiul art. 227 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 218 alin. (1) C. proc. pen. a dispus luarea măsura arestului la domiciliu față de inculpatul C pe o durată de 30 de zile de la data de 11.12.2024 până la data de 09.01.2024 inclusiv.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.12.2024 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală în dosarul penal nr.xx/2/2024, definitivă prin încheierea nr.6/DL/08.01.2025 a judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, în temeiul art. 227 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul B pe o perioadă de 30 de zile, de la 11.12.2024 până la data de 09.01.2025, inclusiv.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.12.2024 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală în dosarul penal nr.x/2/2024,în baza art. 227 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 2151 alin. (1) C. proc. pen. ,s-a dispus luarea față de inculpata E a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând din data de 11.12.2024 până la 08.02.2025 inclusiv.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, prin încheierea nr.5/DL din data de 08.01.2025 a admis, în parte, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Secția de Combatere a Criminalității Organizate împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 11.12.2024 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală în dosarul penal nr.x/2/2024 și, în baza art. 227 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 223 alin. (2) C. proc. pen., a dispus luarea față de inculpata E a măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 08.01.2025 până la data de 06.02.2025, inclusiv.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 30.12.2024 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală în dosarul penal nr.xy/2/2024, definitivă prin încheierea nr.52/DL/23.01.2025 a judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală:

În baza art. 234 alin. (1) și (2) și art. 236 alin. (1) și (3) C. proc. pen., cu reținerea temeiului prev. de art. 223 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul A, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 10.01.2025 până la 08.02.2025 inclusiv.

În baza art. 222 alin. (2) C. proc. pen., cu reținerea temeiului prev. de art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu luate față de inculpații: B și C pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 10.01.2025 până la 08.02.2025 inclusiv.

În baza art. 222 alin. (2) C. proc. pen. cu reținerea temeiului prev. de art. 223 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul D pe o perioadă de 18 zile, începând cu data de 22.01.2025 până la data de 08.02.2025 inclusiv.

Potrivit art. 234 alin. (1) C. proc. pen. arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii.

Conform art. 222 alin. (2) C. proc. pen. arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.

Potrivit art. 223 alin. (2) C. proc. pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de C. pen. și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Conform art. 218 alin. (1) C. proc. pen. arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1)

Analizând actele și lucrările dosarului ,Judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că sunt incidente dispozițiile legale susmenționate, întrucât temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurilor preventive față de inculpații A, D, C, B și E nu s-au schimbat și justifică prelungirea acestor măsuri.

Contrar argumentelor inculpaților, Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că nu au intervenit, de la luarea/prelungirea măsurilor preventive, modificări în situația juridică și personală a inculpaților A, D, C, B și E care să impună respingerea propunerii formulate de procuror și înlocuirea măsurii preventive sub imperiul căreia să află fiecare inculpat cu o măsură preventivă mai blândă, astfel cum s-a solicitat.

Art. 5 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale reglementează dreptul la libertate și la siguranța persoanei în scopul prevenirii lipsirii arbitrare de libertate a unei persoane de către autorități, precum și al limitării duratei privării de libertate.

Legalitatea măsurii privative de libertate presupune ca aceasta să fie dispusă cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale din dreptul intern și să fie conform cu scopul art. 5 din CEDO.

La momentul luării/prelungirii măsurii arestării preventive/măsurii preventive a arestului la domiciliu nu este necesară existența unor probe certe de vinovăție fiind suficientă existența unor date și informații apte sa convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare.

Nu trebuie stabilită în acest stadiu în mod cert vinovăția unei persoane, acesta fiind chiar scopul urmăririi penale în urma căruia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunii de care o persoană este acuzată.

În prezenta cauză, probele administrate în cursul urmăririi penale până la acest moment procesual sunt în măsură sa conducă la concluzia că este pe deplin

îndeplinită în ceea ce îi privește pe fiecare dintre inculpații A, D, C, B și E, în legătură cu faptele pentru fiecare este cercetat, anterior menționate, prima condiție prevăzută de 223 alin. (2) C. proc. pen., pentru prelungirea măsurii arestării preventive în cazul inculpatului A, respectiv a măsurii preventive a arestului la domiciliu în cazul inculpaților D, C, B și E existând suficiente probe care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor art. 223 alin. (2) C. proc. pen., cât și pe cele ale art. 5 parag.1 lit. c din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Relevante în acest sens sunt următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanelor vătămate O, EP, EQ, ER, ES, ET, AK, BX, EU, BV, BO, EC, AB, BN, BM, DU, DT, AH, declarațiile martorilor P, EV, EW, EX, EY, EZ, FA, FB, FC, FD, CA, FE, FF, FG, FH, AH, FI, BW, FJ, AT, FK, FL, FM, FN, AR, AP, AQ, BS, DI, FO, FP, FQ, DF, FR, AS, FS, J, I, FT, DJ, FU, DL, AU, DC, FW, FX, FY, FZ, GA, GB, GC, procesele-verbale de vizionare a imaginilor atașate la dosarul cauzei; procesele-verbale de verificări și investigații; procese-verbale de analiză a tranzacțiilor financiare, procesele-verbale de analizare a listingurilor încuviințate în cauză; procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză atașate la dosar, procese-verbale întocmite în urma activităților de supraveghere audio-video și prin fotografiere, procese-verbale cu privire la datele obținute în urma accesului la sisteme informatice procese-verbale de identificare din planșe fotografice, procese-verbal de efectuare a percheziției informatice, procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, rapoarte de constatare, procese-verbale de analize a documentației atașate la dosar, proces-verbal de redare discuții înregistrate de persoanele vătămate, înscrisuri, declarații inculpați.

Cât privește probele administrate după prelungirea anterioară a măsurilor preventive, la care au făcut referire, în apărare inculpații, respectiv declarația inculpaților AW, AO și AL și a martorului GD, Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat raportat la întregul material probator administrat, că nu sunt în măsură să conducă la concluzia că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor preventive.

Referitor la împrejurarea invocată de inculpatul C, în sensul că măsura preventivă a arestului la domiciliu este nelegală, întrucât a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de evadare, nu este un aspect nou, ce nu exista la momentul luării acestei măsuri și nu poate justifica la acest moment procesual înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea mai ușoară măsură preventivă, în condițiile în care potrivit art. 218 alin. (3) C. proc. pen., într-o astfel de situație trebuia luată cea mai grea dintre măsurile preventive, respectiv măsura arestului preventiv.

Judecătorul de drepturi și libertăți a constatat, de asemenea, că este îndeplinită și cea de a doua condiție impusă de art. 223 alin. (2) C. proc. pen., neidentificând niciun aspect care să justifice respingerea propunerii formulate de procuror și înlocuirea măsurii arestării preventive în cazul inculpatului A cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, respectiv a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar în cazul inculpaților D, C, B și E.

În prezenta cauză, Judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că, în raport cu natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de fiecare dintre inculpații A, D, C, B și E, astfel cum au fost reținute în sarcina fiecărui inculpat, amploarea activității infracționale desfășurate pe o perioadă semnificativă de timp, rolul și contribuția concretă a fiecărui inculpat, astfel cum au fost descrise, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, ce denotă o deosebită îndrăzneală, scopul urmărit, urmarea produsă și care se putea produce, sentimentul puternic de insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, se impune în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului A sub forma arestului preventiv și a inculpaților D, C, B și E, sub forma arestului la domiciliu, în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal.

Aprecierea asupra oportunității înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsura preventiva mai blânda presupune un examen cu privire la faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptelor, natura acestora, circumstanțele concrete ale comiterii faptelor, precum și cu privire la persoana inculpatului, fiind necesar ca instanța de judecată să țină cont și de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că și în prezent infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații A, D, C, B și E, prin gravitatea acestora și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice prelungirea măsurii arestării preventive, respectiv a măsurii preventive a arestului la domiciliu, fiind satisfăcute și cerințele art. 5 parag.1 lit. c și parag.3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Măsurile preventive dispuse față de inculpații A, D, C, B și E sunt și la acest moment procesual proporționale cu gravitatea acuzațiilor aduse fiecăruia dintre cei cinci inculpați și cu scopul urmărit prin dispunerea acestora, în accepțiunea art. 202 alin. (1) C. proc. pen.

In opinia Judecătorului de drepturi și libertăți, datele ce caracterizează favorabil persoana fiecărui inculpat, astfel cum au fost invocate, ca și perioada de timp petrecută în arest preventiv, cca. 2 luni de zile în arest preventiv și în arest la domiciliu, cca. 1 lună de zile, în cazul inculpatei E și cca. 2 de zile în cazul celorlalți inculpați, nu sunt în măsură să justifice, în raport cu aspectele anterior menționate, înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu o măsură preventiva mai blândă, fiind evident că rezonanța socială negativă a faptelor pentru care sunt cercetați nu s-a estompat, alte măsuri preventive nefiind suficiente pentru prezervarea ordinii publice.

S-a impus a fi menționat, având în vedere cele învederate de inculpați, în sensul că față de alți coinculpați au fost luate măsuri preventive mai blânde, că la luarea / prelungirea unei măsuri preventive se ține cont, în concret, de situația juridică și personală a fiecărui inculpat .

Ca atare, pentru considerentele arătate, Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că în acest moment subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului A și a măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpaților D, C, B și E și justifică prelungirea acestor măsuri, prelungirea măsurii arestării preventive, respectiv a măsurii preventive a arestului la domiciliu, impunându-se și în vederea efectuării actelor de urmărire penală menționate în referatul nr.x/158/P/2023 din data de 29.01.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Secția de Combatere a Criminalității Organizate.

Prin urmare, pentru motivele arătate, Judecătorul de drepturi și libertăți, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Secția de Combatere a Criminalității Organizate.

În temeiul art. 236 C. proc. pen. a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului A pe o perioadă de 28 de zile, de la data de 09.02.2025 la data de 08.03.2025, inclusiv.

În temeiul art. 222 din C. proc. pen. a dispus prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpaților B, C și D pe o perioadă de 28 de zile, de la data de 09.02.2025 la data de 08.03.2025, inclusiv.

În temeiul art. 222 C. proc. pen. a dispus prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpatei E pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 07.02.2025 la data de 08.03.2025, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de 466 lei pentru fiecare dintre inculpații D și E s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

II. Judecata contestațiilor de către completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva încheierii F/DL din ședința de cameră de consiliu de la data de 03 februarie judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I Penală au declarat contestații inculpații C, B, A și D.

În contestația depusă în scris la dosarul cauzei, aflată la filele 79-81 dosarul Înaltei Curți, contestatorul inculpat B prin apărător ales a solicitat a se examina temeiul de drept pe care îl invocă raportat la materialul probator existent, să se dispună în temeiul art. 204 alin. (12) raportat la art. 4251 alin. (7) pct.2 lit. a C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu o măsură preventivă mai ușoară, mai precis măsura controlului judiciar apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și în temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen. să stabilească în mod expres obligații stricte pe durata acestuia care să asigure o bună desfășurare a procesului penal.

Temeiurile care au condus la luarea măsurii arestului la domiciliu nu se mențin la acest moment procesual și au intervenit aspecte noi, relevate de declarațiile depuse de către coinculpați, nefiind îndreptățită prelungirea acestei măsuri în temeiul art. 222 alin. (2) C. proc. pen.. În temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. pen. a solicitat a se dispune înlocuirea acestei măsuri preventive cu măsura controlului judiciar apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și consițiile concrete ale cauzei coroborate cu conduita procesuală a inculpatului a se dispune măsura mai blângă a controlului judiciar prevăzută de art. 202 alin. (4) lit. d C. proc. pen. Subsecvent, timpul trecut de la luarea acestei măsuri și stadiul avanat al cercetării penale în urma unor audieri intense desfășurate în perioada recent trecută îndreptățescu înlocuirea acestei măsuri preventive.

Contestatorul inculpat B prin apărător ales a criticat încheierea din 03 februarie judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București pentru netemeinicie pentru următoarele considerente:

S-a arătat că judecătorul de drepturi și libertăți face o analiză globală fără să analizeze situația juridică pentru fiecare inculpat pentru a stabili măsuri preventive corespunzătoare în funcție de contribuția fiecăruia la faptele pentru care sunt cercetați penal, făcând trimitere la pagina 50 din încheierea atacată, în sensul că că nu se menționează că cei patru inculpați sunt sub imperiul unor măsuri preventive diferite și au comis fapte penale diferite. De asemenea, tot în grup inculpații sunt evaluați prin prisma proporționalității măsurii cu gravitatea acuzației aduse și în acest caz fiind infracțiuni diferite cu o frecvență și consistență diferite. A arătat instannței în încheierea atacată nu precizează strict contribuția infracțională a domnului B care a justificat prelungierea măsurii preventive, încheierea în partea finală indicând o vinovăție colectivă și un prejudiciu total, însumat prin evaluarea unei valori totale a unor terenuri care nu au fost în fapt vândute și pentru care nu a fost încasate sume de bani de către domnul B, care a primit sume modice pentru identificarea unor persoane dispus să înlocuiască administratori reali în societăți care nu îndeplineau temporar condiții legale pentru numirea acestora. Se consideriă că în mod incorect inculpații au fost împărțiți în paliere și grupați pentru o mai operativă gestionare a măsurilor preventive dispuse, dar analizând probele administrate la dosarul cauzei, domnul B face parte din palierul 2 împreună cu inculpații AO, GE și GF, neinvestigând baza de date ONRC, neredactând, depunând sau semnând orice fel de documente.

Un alt motiv de contestație îl constituie faptul că nu se motivează condiția necesității acestei măsuri preventive așa cum reiese din cuprinsul art. 218 alin. (2) C. proc. pen.. Inculpatul B a dat declarați atât în fața procurorului investit în acest dosar, cât și a judecătorului de drepturi și libertăți și la acest moment a depus o nouă cerere pentru a aduce la cunoștință o descriere mai clară a aspectelor cunoscute în vederea solicitării unui acord de recunoaștere a vinovăției. Inculpatul a acceptat să colaboreze, infracțiunea este recunoscută și asumată, pericolul pentru ordinea publică fiind diferit față de persoane care au refuzat să dea declarații până la acest moment procesual. Încheierea contestată nu safisface exigențele art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și LIbrtăților Fundamentale privind dreptul la libertate și siguranță a persoanei în scopul prevenirii lipsirii arbitrare de libertate a unei persoane de către autorități, precum și a limitării duratei privării de libertate. Faptele pentru care este cercetat penal inculpatul B nu a fost comise cu violență, au fost recunoscute și asumate, mult mai puțin grave sau consistente ca număr de acte materiale cum lesne se poate observa. În absența contactului cu doamna E, persoana cu care acesta comunica, inculpatul B nu reprezintă un pericol social.

S-a solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pentru următoarele considerente invocate de apărare:

Se consideră că măsura este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de alin. (1) al art. 202 din Codul de procecdură penală privind buna desfășurare a procesului penal, prevenirea comiterii de noi infracțiuni sau sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.

Măsura controlului judiciar respectă prevederile alin. (3) al art. 202 C. proc. pen. privind proporționalitatea cu gravitatea acuzației și necesitatea în vederea atingerii scopului urmărit prin dispunerea acesteia: instanța a evidențiat modul în care inculpatul a cunoscut în cartier o persoană vulnerabilă financiar, pe domnul AT, acesta recomandând în continuare încă trei persoane, mai precis inculpații AO, GE și GF. Cărțile de identitate ale acestora au fost trnasmise prin whastsapp inițial de către domnul AT către B și ulterior de către acesta către domna E, aceasta fiind cea care urma să decidă dacă vor fi folosiți sau remunerați. Sumele de bani primite au o valoare mdoică față de sumele vehiculate în acest dosar, mai precis la data de 21.03.2024, AZ îi trimite doamnei E prin GI suma de 1500 lei, suma din care acesta transferă în aceeași zi o sumă de 1000 lei lui B.

Măsura controlului judiciar respectă în principiu egalitatea de tratament privind exigențele constituționale ale art. 16 și următoarele, făcând referire la măsura preventivă aplicată inculpaților AT, GE, AO și AV, inculpatul B fiind la fel ca și aceștia un executant folosit ocazional o perioadă limitată pentru câteva acțiuni strict determinate, nefiind înțtiințat sau necunoscând strcutura, modul de funcționare și scopul final al demersurilor făcute. Inculpatul B nu a redactat, semnat sau depus nici un document și nu a tranzacționat, propus spre tranzacționare sau nu a încasat nicio sumă de bani provenită prin vânzarea unor imobile. Apărătorul contestatorului inculpat a făcut aprecieri asupra situației inculpatului B că nu ar corespunde realității plasarea acestuia în plaierul 1 din grup, membrii care accesau baza de date a ONRC, redactau sau depuneau documente false și se poate lesne identifica în probatoriul cauzei contribuția inculpatului B, fiind aceea de a însoți cele patru persoane până în locuri apropiate de ONRC, bancă sau notariat de unde erau preluate de către domnul N. Inculpatul B nu avea știință despre conținutul documentelor ce urmau a fi semnate, inculpatul A , chiar în fața judecătorului de drepturi și libertăți, întrebat fiind dacă îl cunoaște pe inculpatul B, acesta afirmând că nu l-a întâlnit sau cunoscut.

Contestatorul inculpat B prin apărător ales critică că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa participația improprie la fals intelectual în formă continuată sub aspectul sprijinirii și determincării inculpaților AO, GE și GF pentru fiecare faptă comisă de către aceștia. Rolul jucat de inculpatul B a fost de a intermedia cunoștina dintre domana E și cele patru persoane recomandate de acestea, în mod greșit reținându-se sintagma „l-a determinat și l-a sprijinit.” Au făcute referiri la conținutul ordonanței din data de 09.12.2023 prin care s-a dispus extrinderea urmăririi penale față de inculpatul B, la declarația lui AT din 30 mai 2024, declarația lui AO din 16 ianuarie 2025, fiind menționate și circumstanțe persoanele ale inculpatului B, în sensul că nu are antecedente penale, are un domiciliu stabile care îi permite contactarea rapidă în vederea bunei desfășurări a procesului penal, unde poate efectua în siguranță rigorile măsurii preventive a controlului judiciar; este integrat social, are un loc de muncă stabil, este agent imobiliar, are un venit constant și poate duce o viață demnă departe de fenomenul infracționale, inculpatul locuiește împreună cu soția și se află într-o relație stabilă, inculpatul are probleme de sănătate pe care le poate gestiona prin deplasarea la cabinete medicale, inculpatul regretă sincer și neechivoc faptele comise și dorește să coopereze pentru aflarea adevărului în acest dosar penal.

Contestatorul inculpat A prin apărător ales a declarat în scris contestație, în temeiul art. 4251 alin. (1) (2) și (7) pct. 2 lit. a rap.la art. 204 alin. (1) și art. 242 C. proc. pen. a solicitat desființarea încheierii pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul cu nr. x/2/2025 la data de 3 februarie 2025 prin care a fost admisă propunerea formulată de DIICOT – Structura Centrală în dosarul de urmărire penală cu nr. x/158/P/2023, fiind prelungită măsura arestării preventive pentru 28 de zile față de inculpat, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia acestei soluții, cu solicitarea de înlocuire a măsurii preventive cu cea a arestului la domiciiu va fi realizată prin concluziile orale.

Contestatorii inculpați C și D nu au depus motivele de contestație formulate în scris.

La dosarul cauzei a fost depuse referatul cuprinzând rezultatele interogării bazei de date ROCRIS cu privire la situația condamnărilor, arestărilor, datelor de liberare ale inculpatului C, aflat la fila 89 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, 13 februarie 2025 în ședință de cameră de consiliu, apărătorul ales al contestatorului inculpat C, având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri asupra contestației declarate de contestatorul inculpat, a susținut că încheierea contestată este nelegală, întrucât măsura preventivă a arestului la domiciliu, raportat la dispozițiile art. 218 alin. (3) C. proc. pen., nu putea fi luată față de o persoană care a fost cercetată sau condamnată pentru comiterea infracțiunii de evadare, situație care atrage incidența dispozițiilor art. 9 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora „atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod nelegal, organele judiciare competente au obligația de a dispune revocarea măsurii și, după caz, punerea în libertate a celui deținut sau arestat”. În atare condiții, a apreciat că inculpatul C trebuie să beneficieze de prevederile procedurale invocate, care sunt de strictă aplicare, chiar dacă dintr-o sincopă s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de acesta.

În opinia apărării, singura măsură restrictivă de drepturi care poate fi luată față de inculpat, raportat la dispozițiile legale citate, este măsura controlului judiciar, întrucât, pe de-o parte, măsura arestului preventiv nu poate fi dispusă decât în anumite condiții restrictive care nu sunt aplicabile în cauză, iar, pe de altă parte, nu s-a solicitat luarea măsurii arestului preventiv și nu au apărut temeiuri noi care să justifice luarea acestei măsuri.

În situația în care se va aprecia că este necesară luarea unei măsuri restrictive de drepturi față de inculpat, a susținut că față de acesta poate fi luată măsura controlului judiciar.

Din perspectiva necesității și oportunității măsurii arestului la domiciliu, a învederat că s-a cerut prelungirea acestei măsuri doar pentru buna desfășurare a procesului penal, neinvocându-se faptul că inculpatul s-ar sustrage de la procesul penal sau că ar influența martorii, cu atât mai mult cu cât nu există nicio probă în acest aspect.

A solicitat a se avea în vedere că inculpatul C se află sub imperiul măsurii arestului la domiciliu de două luni, din data de 11 decembrie 2024, justificată de necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, deși coinculpatul AW, reaudiat la solicitarea apărării întrucât fusese audiat fără informarea avocatului, care formulase cereri de asistare la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală, prin declarația dată la 23 decembrie arătat, foarte clar, lipsa de implicare și de relevanță penală a acțiunilor și faptelor inculpatului C. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere că toate acuzațiile aduse clientului său se bazau într-o foarte mare măsură pe declarația coinculpatului AW dată cu încălcarea dreptului la apărare. Ulterior, fiind reaudiat în prezența apărătorilor, coinculpatul AW a explicat că inculpatul C nu a avut un rol activ în desfășurarea activităților presupus infracționale, că nu a făcut decât să poarte niște discuții, dar nu cu relevanță penală, că nu cunoștea persoane de interes în cauză, inclusiv pe A, una dintre principale acuzații constând în aceea că ar fi fost sub coordonarea lui A, pe care clientul său nici nu-l cunoaște. Practic, proba esențială în baza căreia s-a făcut legătura între C și A și care justifica în mare parte acuzațiile aduse clientului său era declarația inculpatului AW dată în lipsa avocaților. Ulterior, fiind reaudiat în prezența apărătorilor, care i-au adresat întrebări concrete, inculpatul AW și-a dat seama că nu mai poate să răstălmăcească adevărul.

Din perspectiva oportunității măsurii arestului la domiciliu pentru buna desfășurare a procesului penal, a solicitat a se avea în vedere că de la momentul luării acestei măsuri au fost audiați doar patru martori. Prin urmare, acest temei este invocat strict formal, neexistând, în mod real, o necesitate procedurală de a-l ține pe inculpat în arest la domiciliu. Pe de altă parte, în cadrul măsurii controlului judiciar se poate impune inculpatului să nu ia legătura cu martorii, suspecții și inculpații din cauză.

A susținut că din cauza măsurii dispuse, inculpatul nu poate să se angajeze, nu are nicio sursă de venit, stă în arest la domiciliu și se uită la televizor, fiind o povară pentru familia sa. A solicitat a se avea în vedere că inculpatul este dispus să dea declarații în momentul în care faptele sunt clar circumstanțiate, în special față de declarația dată de coinculpatul AW și noile circumstanțe procesuale.

Nu în ultimul rând, a susținut că din cele patru declarații de martor, doar una îl privește pe clientul său, martorul declarând că nu-l cunoaște pe inculpatul C. Prin urmare, dacă martorul a declarat că nu-l cunoaște pe inculpatul C, care era implicat în activități presupus infracționale, rezultă, în mod evident, că acuzația nu se susține.

Pentru aceste motive, a solicitat să se constate că măsura arestului la domiciliu nu este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind un motiv invocat formal de către parchet.

Apărătorul ales al contestatorului inculpat B, având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri asupra contestației declarate de contestatorul inculpat a solicitat admiterea contestației formulată împotriva încheierii din data de 03.02.2025, prin care Curtea de Apel București a admis propunerea formulată de Ministerul Public și a dispus prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu de la data de 09.02.2025 și până la data de 08.03.2025.

Raportat la materialul probator existent, a solicitat să se dispună, în temeiul art. 204 alin. (12) rap. la art. 4251 alin. (7) pct.2 lit. a C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu o măsură preventivă mai ușoară, respectiv cu măsura controlului judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și, în temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., să se stabilească în mod expres obligații stricte pe durata controlului judiciar care să asigure o bună desfășurare a procesului penal.

Din punctul de vedere al apărării, temeiurile care au condus la luarea măsurii arestului la domiciliu nu se mențin la acest moment procesual, deoarece au intervenit aspecte noi, relevate de declarațiile depuse de către coinculpați, nefiind îndreptățită prelungirea acestei măsuri în temeiul art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar prev. de art. 202 alin. (4) lit. b din același cod.

A criticat hotărârea contestată pe motive de netemeinicie, în primul rând, pentru că judecătorul de drepturi și libertăți a făcut o analiză globală, fără să analizeze situația juridică pentru fiecare inculpat pentru a stabili măsuri preventive corespunzătoare în funcție de contribuția fiecăruia la faptele pentru care sunt cercetați penal, apreciind că „infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații A, D, C, B și E, prin gravitatea acestora și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice prelungirea măsurii preventive” (pag.50 din încheiere), fără să menționeze că acești inculpați sunt sub imperiul unor măsuri preventive diferite și au comis fapte diferite, în primele 49 de pagini ale încheierii fiind redat, copy-paste, referatul întocmit de procuror. De asemenea, tot în grup, inculpații sunt evaluați și prin prisma proporționalității măsurii preventive dispuse cu gravitatea acuzației aduse, deși și în acest caz, este vorba de infracțiuni diferite, cu o frecvență și o consistență diferită. Cu titlu de exemplu, în sarcina inculpatului B se rețin doar patru acte materiale, iar în sarcina altor inculpați sunt reținute mai multe acte materiale, redate pe mai multe pagini.

A solicitat a se avea în vedere că inculpatul B a fost de acord să dea declarații din momentul în care a fost reținut, contribuind la buna desfășurare a procesului penal. A arătat că inculpatul B a fost înștiințat de către organul de cercetare penală că va fi reaudiat săptămâna viitoare, susținând că acesta este dispus să spună absolut tot ceea ce știe despre acest dosar și să ajute la aflarea adevărului.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere că inculpatul B a primit sume modice de bani pentru faptul că a pus în legătură, împreună cu inculpata E, diverse persoane care erau dispuse să semneze orice hârtie pentru o sumă modică de bani. În urma acestor evenimente care s-au petrecut, a arătat că Ministerul Public și ulterior instanțele de judecată, în baza materialului probator pus la dispoziție de către parchet, au împărțit inculpații pe trei paliere. Astfel, palierul fost constituit din persoane care au interogat baza de date a ONRC-ului, care au depus, eliberat și semnat acte false și care au efectuat diverse operațiuni, apreciind că în mod netemeinic s-a reținut că inculpatul B a făcut parte din acest palier, întrucât acesta nu a interogat niciodată vreo bază de date, nu are astfel de cunoștințe și nu a redactat sau întocmit acte.

În al doilea rând, a susținut că hotărârea contestată este netemeinică pentru că judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond nu a motivat din perspectiva necesității măsurii preventive, așa cum prevede art. 218 alin. (2) C. proc. pen., ci doar a menționat că măsura preventivă este necesară. Din punctul de vedere al apărării, măsura preventivă nu este necesară, având în vedere că inculpatul B a dat declarații și este dispus să colaboreze cu organele de cercetare penală pentru aflarea adevărului.

A arătat că judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a făcut trimitere la art. 5 CEDO privind dreptul la libertate, siguranța persoanei, în scopul prevenirii lipsirii arbitrare de libertate a unei persoane de către autorități, după care a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, fără să motiveze de ce această măsură este necesară. A susținut că în apărare face trimitere tot la art. 5 CEDO, art. în baza căruia se poate invoca că măsura arestului la domiciliu nu este necesară la acest moment procesual.

A susținut că, din punctul de vedere al apărării, măsura controlului judiciar este suficientă la acest moment procesual pentru atingerea scopului prevăzut de alin. (1) al art. 202 C. proc. pen. privind buna desfășurare a procesului penal și al prevenirii comiterii de noi infracțiuni, având în vedere că inculpatul are un domiciliu stabil, a respectat obligațiile impuse în cadrul măsurii arestului la domiciliu, nu a avut absolut nicio abatere și s-a prezentat de fiecare dată când a fost chemat. De asemenea, prin luarea măsurii controlului judiciar se respectă și prevederile alin. (3) a art. 202 C. proc. pen. privind gravitatea acuzației cu proporționalitatea și necesitatea măsurii preventive în vederea atingerii scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

A precizat că judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a evidențiat modul în care inculpatul B a cunoscut în cartier o persoană vulnerabilă financiar, respectiv pe AT. A arătat că numitul AT a trimis cărțile de identitate ale numiților AO, AU și AV inculpatului B, care, la rândul său, le-a trimis, prin WhatsApp, inculpatei E, cea care decidea dacă persoanele identificate de inculpatul B vor fi păstrate sau nu pentru a semna diverse documente. A susținut că pentru aceste trei persoane identificate, inculpatul AT a încasat sume modice, de aproximativ 1.000 lei, or, în cauză prejudiciul estimat de parchet este de 18 milioane de euro, reprezentând valoarea estimată a unor terenuri care nu au fost vândute niciodată.

A solicitat a fi respectat principiul egalității de tratament, în conformitate cu exigențele constituționale ale art. 16 și următoarele din Constituție, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, a solicitat a se avea în vedere că față de inculpații AT, AU, AO și AV, care au semnat documente, procuri și au cumpărat și înstrăinat bunuri imobile, s-a luat măsura controlului judiciar, iar față de inculpatul B s-a luat măsura arestului la domiciliu, în condițiile în care nu a făcut altceva decât să trimită, prin WhatsApp, buletinele acestora și să-i însoțească până în fața sediului ONRC- ului pentru a se asigura că primesc acele sume de bani, de 1.000 sau 2.000 lei.

A apreciat că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatului B participația improprie la fals intelectual, menționându-se că numiții AO, AU și AV au fost instigați de fiecare dată să semneze documentele de inculpatul B, care, la rândul său, a fost instigat de inculpata E. Or, inculpatul B doar a însoțit aceste persoane în momentul în care s-au dus pentru prima dată la Registrul Comerțului, până la intrarea în sediul acestei instituții, de unde au fost preluate de numitul Jiman, neavând posibilitatea să vadă ce documente au semnat sau despre ce era vorba. Mai mult, inculpatul B a avut convingerea că este vorba de preluarea unor societăți comerciale de către cetățeni străini, care nu îndeplineau cerințele prevăzute de legislația românească pentru a fi administratori în România și că se căutau persoane care să preia aceste societăți până la îndeplinirea acestor cerințe.

A susținut că inculpatul B nu cunoștea identitatea persoanelor care coordonau aceste activități. De altfel, la interpelarea judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța de fond, inculpatul A a spus că nu-l cunoaște pe inculpatul B, susținând că nici inculpatul B nu-l cunoaște pe inculpatul A, între aceste două persoane neexistând niciun contact și nicio comunicare. A precizat că inculpata E, care coordona activitatea inculpatului B, într-o convorbire telefonică, a spus despre acesta că este „un om care trebuie folosit la fel ca și ceilalți oameni de paie”. Prin urmare, inculpatul B a făcut parte din același palier cu inculpații AT, AO și AV și în mod corect ar fi trebuit să fie luată și față de acesta măsura controlului judiciar.

Asociate conduitei personale a inculpatului, a invocat și circumstanțe personale, respectiv faptul că: nu are antecedente penale; are un domiciliu stabil care îi permite contactarea rapidă în vederea bunei desfășurări a procesului penal, unde poate efectua în siguranță rigorile măsurii preventive a controlului judiciar; locuiește împreună cu soția și se află într-o relație stabilă care îi oferă armonie, liniște și motivație, are doi copii majori și doi nepoți, de a căror educație se ocupă regulat; dorește să se reintegreze social și să muncească pentru întreținerea familiei până la momentul pronunțării unei hotărâri definitive pe care și-o asumă, mai ales că recunoaște în integralitate faptele comise; are probleme de sănătate pe care le poate gestiona mai eficient prin deplasarea la cabinete medicale și, de asemenea, regretă sincer și neechivoc faptele comise.

Apărătorul ales al contestatorului inculpat A, avocat DD, având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri asupra contestației declarate de contestatorul inculpat a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și, în rejudecare, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv față de inculpatul A .

A precizat că nu solicită cercetarea inculpatului în stare de libertate deplină pentru că înțelege că există un interes public ce se impune a fi salvgardat, însă solicită luarea măsurii arestului la domiciliu la adresa din localitatea (...), unde locuiește cu soția și cei doi copii.

În ceea ce privește încheierea contestată, a apreciat că aceasta este nemotivată, întrucât judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a făcut o analiză globală, fără să analizeze situația juridică pentru fiecare inculpat, îndeosebi prin prisma faptului că inculpatul A este singurul care se află sub măsura arestului preventiv, ceilalți 21 de inculpați cercetați în cauză aflându-se sub imperiul altor măsuri preventive.

A susținut că instanța atunci când se pronunță asupra luării uneia sau alteia din paletarul măsurilor preventive, trebuie să aibă în vedere interesele și valorile sociale, în contextul în care sistemul de drept penal român nu poate pretinde a-și autojustifica existența, ci existența este justificată doar prin raportare la ierarhia valorilor sociale. Astfel, este incriminată fapta de omor pentru protejarea vieții, fapta de lipsire de libertate pentru protejarea libertății persoanei. Prin urmare, în sistemul de drept penal român după viață, libertatea este cea de-a doua valoare socială ca importanță, procedura în materie de drepturi și libertăți fiind o procedură de sacrificiu. În speță, Ministerul Public solicită privarea de libertate a inculpatului A pentru salvgardarea altor interese de sorginte publică, care, în opinia apărării, nu își găsesc ancorare concretă în acest dosar, apreciind că principala misiune a judecătorului este să demonstreze care sunt aceste interese publice și cum ar fi lezate prin plasarea inculpatului în arest la domiciliu. Din această perspectivă, a apreciat că judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond nu a respectat mai multe hotărâri pronunțate de Curtea de la Strasbourg, prin care statul român a fost condamnat pentru că inculpații au fost tratați în bloc, cu titlu de exemplu hotărârea pronunțată în cauza Irinel Popa și alții împotriva României.

A precizat că în cuprinsul încheierii contestate se menționează că măsura arestului preventiv luată față de inculpatul A și măsura arestului la domiciliu luată față de ceilalți inculpați sunt în continuare necesare, fără nicio defalcare propriu-zisă, deși motivarea trebuie să reprezinte oglindirea procesului deliberativ al judecătorului.

A invocat principiul egalității de tratament prev. de art. 16 din Constituție, apreciind că nu există niciun motiv care să justifice diferența de tratament juridic dintre inculpații din cauză.

Din punctul său de vedere, nu mai este necesară măsura arestului preventiv la acest moment, susținând că în cuprinsul încheierii contestate nu s-a făcut o analiză concretă a situației inculpaților, ci s-a preluat, cu titlu de exemplu, un argument al parchetului că periculozitatea rezidă în îndrăzneala inculpaților, deși din lecturarea referatului întocmit de Ministerul Public se observă că această îndrăzneală este imputată inculpaților C, N și AY. Prin urmare, Curtea de Apel București a preluat acest argument și a spus că periculozitatea rezidă în îndrăzneala inculpatului A, or, parchetul n-a apreciat că acesta este îndrăzneț în raport cu acuzația imputată.

De asemenea, a susținut că în încheierea atacată sunt preluate, copy-paste, argumentele din referatul cu propunerea de prelungire a măsurilor preventive vizând suspiciunea rezonabilă și probele, fără ca instanța de fond să facă o analiză proprie a acestora.

În ceea ce privește argumentul judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța de fond că măsura arestului preventiv este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, a susținut că judecătorul în momentul în care dispune privarea de libertate a unei persoane trebuie să spună în concret cum este lezată buna desfășurare a procesului penal prin luarea unei alte măsuri preventive. Or, în cauză, dacă inculpatul A ar fi plasat în arest la domiciliu ar executa această măsură în localitatea (...), jud. Cluj și astfel nu ar putea influența ancheta desfășurată de către organul de urmărire penală din București.

A precizat că la pagina 49 din încheierea contestată se regăsește un argument pe care Înalta Curte ar trebui să-l cenzureze în raport cu practica Curții de la Strasbourg, respectiv că se impune o reacție fermă din partea autorităților statului. Or, judecătorul este un arbitru, care trebuie să găsească un echilibru între interesul public și interesul privat. În acest sens, a făcut trimitere la hotărârile pronunțate de Curtea de la Strasbourg în cauza Degeratu împotriva României, din 2004 și în cauza Hermeziu împotriva României, din 2007, prin care s-a statuat că în situația în care judecătorii nu motivează necesitatea unei reacții ferme în momentul în care dispun privarea de libertate a unei persoane prin luarea unei măsuri preventive de fapt aplică o pedeapsă anticipată.

De asemenea, a arătat că tot la pagina 49 din încheierea contestată se invocă că există o urgență în derularea anchetei, solicitând a se avea în vedere că acest dosar s-a format ca urmare a reunirii mai multor dosare, în unul dintre acestea, respectiv cel cu SC L SRL fiind implicat inculpatul A, dosar în care de-a lungul timpului au fost formulate de către persoanele vătămate două contestații privind durata procesului penal. Or, după doi ani, după ce dosarul vizând pe SC L SRL a stat în nelucrare, se reclamă urgență și se solicită privarea de libertate a unor persoane.

Din punctul său de vedere, dacă Ministerul Public nu a luat o măsură preventivă în momentul în care i s-a adus cunoștință comiterea unor infracțiuni, date despre anumiți posibili infractori și a așteptat un an sau doi ani, înseamnă că a apreciat a fortiori că aceștia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât are obligația constituțională să procedeze la reținerea acestora. Pe de altă parte, în dosarul vizând pe SC L SRL, inculpatul A a stat în libertate timp de doi ani, fără a fi luată vreo măsură față de acesta și, cu toate acestea, nu a fost tulburată ordinea și liniștea publică și nici afectată buna desfășurare a procesului penal.

Cât privește argumentul vizând rezonanța socială negativă, a susținut că, în speță, nu a existat o reacție publică, întrucât nu a fost un dosar mediatizat, apreciind, pe de-o parte, că reacția publică nu poate cântări atât de mult încât să conducă la privarea de libertate a unor persoane doar pe acest considerent, iar, pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică scade gradual odată cu trecerea timpului până la estomparea totală. Din această perspectivă, a opinat că măsura arestului la domiciliu este suficientă la acest moment.

A arătat că în cauză se rețin 168 de acte de instigare, însă, din punct de vedere cronologic, jumătate dintre acestea s-ar fi comis ulterior săvârșirii presupusei activități infracționale, ceea ce, în mod evident, conceptual, este eronat, autorul neputând fi instigat după săvârșirea infracțiunii.

Referitor la argumentele vizând gravitatea faptelor și conduita inculpatului A, a susținut că inculpatul a avut o conduită corectă, în sensul că s-a întâlnit cu reprezentanții societății SC L SRL și a încercat să plătească eșalonat prejudiciul, însă procurorul de caz a reținut acest fapt ca o chestiune negativă. Din punctul său de vedere, această atitudine a inculpatului reprezintă o chestiune pozitivă și s-ar și maximiza șansele de ajungere la o înțelegere dacă ar fi plasat în arest la domiciliu.

A susținut că în cuprinsul încheierii s-a preluat din cuprinsul referatului cu propunerea de prelungire a măsurilor preventive o chestiune în mod distorsionat, în sensul că la pagina 15 din referat se vorbește despre darea în plată a unor autoturisme, iar la pagina 70 din încheiere se spune că inculpatul A avea cheltuieli voluptorii și mașini de lux. Prin urmare, referirile cu privire la darea în plată au fost preluate ca și cum inculpatul cheltuia bani și își cumpăra mașini. În realitatea, acea dare în plată făcea parte dintr-o tranzacție imobiliară.

Cu privire la susținerea că inculpatul A este cercetat și în alte dosare, a arătat că îl reprezintă pe acesta și în celelalte dosare, precizând că în dosarul care s-a aflat pe rolul instanțelor din Argeș s-a dispus achitarea, soluție confirmată de către Curtea de Apel Pitești. A arătat că inculpatul este cercetat într-un dosar având ca obiect conducerea unui vehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat, dosar în care se tinde la obținerea unei soluții de achitare, întrucât inculpatul nu a știut că avea permisul de conducere suspendat pentru că nu i s-a comunicat această împrejurare. De asemenea, a fost cercetat în dosarul nr.x/117/2020 în care s-a constatat incidența prescripției și este cercetat în dosarul nr. y/117/2020 în care nu s-a constatat incidența prescripției, însă din verificarea sistemului ECRIS, se poate observa că și faptele ce fac obiectul acestui dosar sunt prescrise.

Concluzionând, a apreciat că nu există niciun impediment pentru a se lua față de inculpatul A măsura arestului la domiciliu, dându-i-se astfel posibilitatea să fie alături de soție și de cei doi copii.

Apărătorul ales al contestatorului inculpat A, avocat GG, având cuvântul, în dezbateri a solicitat a se avea în vedere declarația dată, la data de 27 ianuarie, de inculpatul AL, agent imobiliar, care a spus că i-a fost prezentată o persoană ca fiind „the big boss”, respectiv i-a fost prezentat inculpatul AW, pe baza declarațiilor cărora se susține acuzația penală, la dosar aflându-se și planșa de recunoaștere, cu precizarea că nu poate indica fila la care se află aceasta, întrucât dosarul de urmărire penală nu este numerotat. Prin urmare, persoana care leagă toată narativa acuzării în ceea ce privește ipoteza că inculpatul A ar fi liderul grupării (ipoteză greșită, în opina apărării) este o persoană care vrea să se disculpe pentru că aceasta s-a prezentat și a fost prezentată altor persoane ca fiind „the big boss”.

A susținut că există două categorii de spețe, cea de la Cluj și cea de la București, apreciind că inculpatul A nu avea cum să fie liderul activității din București. Din această perspectivă, a considerat că la acest moment nu mai subzistă temeiurile pentru menținerea măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât declarațiile date recent susțin netemeinicia acuzației formulată de parchet.

Pentru aceste motive, a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat D, având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri asupra contestației declarate de contestatorul inculpat a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii din 03.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel București și, pe fond, în principal, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestului la domiciliu, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive și nu există nicio dovadă că inculpatul ar zădărnici bunul mers al anchetei penale sau că s-ar sustrage acesteia.

A solicitat a se avea în vedere că inculpatul a dat declarații în fața organului de urmărire penală, că este o persoană integrată în societate și are un domiciliu stabil, beneficiind de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

Din punctul de vedere al apărării, măsura arestului la domiciliu nu este proporțională cu gravitatea acuzației, în cauză fiind vorba despre infracțiuni fără violență, cu precizarea că este de acord cu concluziile antevorbitorilor săi, în sensul că, într-adevăr, libertatea trebuie să primeze ca valoare fundamentală după dreptul la viață.

A solicitat a se avea în vedere că de la data luării măsurii arestului la domiciliu până în prezent, inculpatul a respectat toate obligațiile impuse de organul judiciar, precum și faptul că sunt foarte mulți inculpați cercetați în dosar față de care s-a luat o măsură preventivă mai blândă pentru acuzații similare, respectiv măsura controlului judiciar, în acest sens, invocând principiul egalității în fața legii.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere că inculpatul este avocat și că menținerea măsurii arestului la domiciliu îi afectează în mod fundamental posibilitățile de a desfășura această profesie.

Nu în ultimul rând, a solicitat a se avea în vedere că inculpatul este căsătorit și are un copil minor, nivelul de trai al familiei sale fiind afectat prin menținerea măsurii arestului la domiciliu, date fiind activitățile specifice ale profesiei de avocat.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra contestațiilor declarate de contestatorii inculpați C, B, A și D, cuvântul în replică al apărătorilor contestatorilor inculpați A, C și B, precum și ultimul cuvânt al fiecărui contestator inculpat C, B, A și D au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei încheieri.

III. Examinând legalitatea și temeinicia încheierii pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul primei instanțe în raport cu motivele invocate de către contestatorii inculpați C, B, ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 204 alin. (12) alin. (2) și (4) cu referire la art. 242 alin. (2) și art. 215 și art. 2151 C. proc. pen. C. proc. pen., completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți constată contestațiile declarate de către contestatorii inculpați C și B ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare dintre contestatori.

Totodată, analizând legalitatea și temeinicia încheierii mai sus menționată, în raport și cu motivele invocate de către contestatorul inculpat A ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 204 cu referire la art. 234 236 C. proc. pen., iar în ceea ce privește motivele invocate de contestatorul inculpat D, ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 204 cu referire la art. 222 C. proc. pen., completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți constată contestațiile declarate de către contestatorii inculpați A și D ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare dintre contestatori.

III.1. Referitor la contestația declarată de contestatorul inculpat C:

Din analiza încheierii atacate rezultă că judecătorul de drepturi și libertăți a motivat succint situația privind pe inculpatul C, atât cu privire la infracțiunile reținute, în raport, cu situația de fapt esențializată și a răspuns criticilor invocate de către apărătorul inculpatului, așa încât motivarea chiar sintetică este corespunzătoare exigențelor dispozițiilor procedural penale, blocului de convenționalaitate european și recomandărilor Avizului nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, respectiv §32-33;37;40;41 astfel:

„32. Orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

33. Fiecare judecător își poate alege propriul stil și propria structură sau se poate baza în acest sens pe modele standardizate, dacă există. CCJE recomandă ca autoritățile judiciare să instituie culegeri de bune practici pentru a facilita redactarea hotărârilor.

37. Motivația trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în special respectarea drepturilor la apărare și dreptul la un proces echitabil). Atunci când hotărârile provizorii afectează libertatea individuală (de exemplu mandatele de arestare) sau pot afecta drepturile persoanei sau bunurilor (de exemplu dreptul de încredințare provizorie a unui copil, sechestrul asigurător al unui imobil sau poprirea conturilor bancare), se cere o motivație adecvată.

40. Motivația nu trebuie neapărat să fie lungă. Trebuie găsit un echilibru just între formularea curtă și buna înțelegere a hotărârii.

41.Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului întinderea motivației depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de responsabil de completul de judecată trebuie să explice clar faptele și chestiunile asupra cărora completul trebuie să se pronunțe.”principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivația ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. În cazul unui complet, judecătorul responsabil de completul de judecată trebuie să explice clar faptele și chestiunile asupra cărora completul trebuie să se pronunțe”.

Din examinarea cauzei privind pe contestatorul inculpat C în raport cu verificarea subzistenței temeiului prelungirii măsurii arestului la domiciliu dispusă prin încheierea atacată, cu referatul cuprinzând rezultatele interogării bazei de date ROCRIS cu privire la situația condamnărilor, arestărilor, datelor de liberare ale inculpatului C, aflat la fila 89 dosarul Înaltei Curți și cu motivele invocate de către apărătorul contestatorului inculpat, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți constată că acestea sunt fondate.

Potrivit art. 218 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu, legiuitorul a prevăzut că:”(1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1) (2). Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura. (3). Măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie cu care acesta locuiește, cu privire la inculpatul care locuiește cu persoanele prevăzute la art. 221 alin. (2) lit. b ori cu privire la persoana cercetată sau condamnată pentru infracțiunea de evadare.

În conținutul cu art. 222 alin. (2) C. proc. pen. se prevede că: „Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.”

Din referatul cuprinzând rezultatele interogării bazei de date ROCRIS cu privire la situația condamnărilor, arestărilor, datelor de liberare ale inculpatului C, aflat la fila 89 dosarul Înaltei Curți rezultă că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 269 alin. (2) C. pen.. A fost modificată pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 662 din 19.10.2000 astfel: contopește 10 ani închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b C. pen., art. 211 alin. (2) lit. d C. pen., art. 211 alin. (2) lit. e din C. pen., art. 13 C. pen., cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen., art. 64 C. pen. și interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a C. pen., art. 64 alin. (1) lit. b C. pen., art. 64 alin. (1) lit. e C. pen. pe o perioadă de 5 ani, în final, conform art. 33 34 C. pen. contopește 10 ani închisoare cu aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. și interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a C. pen., art. 64 alin. (1) lit. b C. pen. pe o perioadă de 5 ani dispusă prin sentința penală nr. 687 din 09.07.2002 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală, în dosarul nr. x/2002 definitivă prin decizia penală nr. 614 din 08.10.2002 a Curții de Apel București, Secția I penală în dosarul nr. y/2002.

Așadar, față de contestatorul inculpat C care a fost condamnat anterior definitiv pentru infracțiunea de evadare, în condițiile mai sus menționate nu se putea dispune măsura preventivă a arestului la domiciliu, întrucât dispozițiile art. 218 alin. (3) teza finală C. proc. pen. impun o condiție de legalitate negativă cu caracter imperativ, în sensul de a nu putea fi dispusă măsura arestului la domiciliu față de o persoană condamnată pentru infracțiunea de evadare.

Este adevărat că scopul instituirii condiției negative de legalitate a fost acela de a împiedica sustragerea inculpatului de la procesul penal, în raport cu faptul că în cazul unei persoane care a săvârșit o infracțiune de evadare, acest risc prezumat de lege este unul ridicat, cu toate acestea condiția este prevăzută în termeni imperativi care nu permit judecătorului evaluarea riscului respectiv.

Față de această situație, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel nu putea în condițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. să constate legalitatea măsurii arestului la domiciliu, întrucât dispozițiile legale interziceau luarea măsurii arestului la domiciliu atunci când o persoană a fost condamnată definitiv pentru infracțiunea de evadare, situație în care se afla inculpatul C.

Altfel spus, argumentul arătat de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel, cu privire la critica de nelegalitate invocată de inculpatul C că acesta nu este un motiv nou, ce nu ar fi existat la momentul luării acestei măsuri și că nu ar putea justifica înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea mai ușoară măsură preventivă, în condițiile în care potrivit art. 218 alin. (3) C. proc. pen., într-o astfel de situație singura măsură preventivă privativă de libertate care putea fi luată era măsura arestului preventiv, nu se susține în raport cu, condițiile de legalitate impuse de legiuitor în conținutul art. 218 alin. (3) teza finală C. proc. pen.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți constată că în contestația formulată de contestatorul inculpat C din prezenta cauză nu se poate agrava situația inculpatului prin luarea unei măsuri mai aspre și față de interdicția impusă de legiuitor cu privire la măsura arestului la domiciliu care nu poate fi prelungită, potrivit argumentelor menționate, se impune în condițiile art. 204 alin. (12) alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 242 alin. (2) și art. 215 și art. 2151 C. proc. pen. înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpatul C cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13.02.2025 până la data de 13.04.2025.

Măsura preventivă a controlului judiciar este necesară și proporțională cu scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1) C. proc. pen., în situația contestatorului inculpat C, față de mijloacele de probă care susțin suspiciunea rezonabilă cu privire la pretinsele infracțiuni pentru care aceasta este cercetat în contextul prezentei cauze, în raport cu baza factuală reținută pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care acesta este cercetat așa cum s-a arătat în conținutul încheierii atacate, această măsură preventivă putând să asigure buna desfășurare a procesului penal, orice împiedicare a sustragerii inculpatului de la urmărirea penală ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți consideră că mijloacele de probă indicate în conținutul încheierii atacate, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, după prelungirea anterioară, respectiv declarațiile inculpaților AW de la 15 ianuarie 2025, AO de la 16 ianuarie 2025, AL de la 27 ianuarie 2025, în aprecierea coroborată cu ansamblul materialului probator fundamentează condiția suspiciunii rezonabile cu privire la pretinsele infracțiuni pentru care acesta este cercetat, iar față de numărul, varietatea și gravitatea infracțiunilor pentru care acesta este cercetat, precum și a celorlalte activități de urmărire penală ce urmează a fi în continuare efectuate, respectiv desigilării și analizării bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, analizarea înscrisurilor predate în baza ordonanțelor indicată, efectuării perchezițiilor informatice încuviințate asupra terminalelor mobile și dispozitivelor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10.12.2024, reaudierii suspecților și inculpaților, în vederea continuării demersurilor de căutare a suspecților care nu au fost găsiți în prezent, audierii martorilor indicați, măsura preventivă a controlului judiciar în condițiile art. 215 C. proc. pen. față de contestatorul inculpat C se impune ca cel puțin minim necesară și proporțională cu scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1) C. proc. pen..

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți va face aplicarea art. 215 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul C trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. a și d) C. proc. pen., inculpatul C trebuie să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de persoanele vătămate O, EP, EQ, ER, ES, ET, AK, BX, EU, BV, BO, EC, AB, GH, BM, DU, DT, AH și de familiile acestora, să nu se apropie de suspecți și de ceilalți inculpați din dosar, să nu se apropie de martorii audiați și de martorii ce uremază a fi audiați: CD, CE, CF, CG, CH, CI, CJ, BB, CK, CL, CM, CN, CO, CP, CQ, CR, CS și CT și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza dispozițiile art. 215 alin. (3) C. proc. pen. se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

III.2. În ceea ce privește contestația formulată de contestatorul inculpat B:

Din analiza încheierii atacate, precum și a dosarului de urmărire penală, în raport cu motivele invocate de către contestatorul inculpat B, completul de doi judecători din cadrul Înaltei Curți consideră că nu poate fi avută în vedere critica cu privire la motivarea încheierii atacate, constatând că aceasta deși sintetică este corespunzătoare în raport cu dispozițiile procedurale penale, blocul de convenționalitate și recomandările Avizului nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni așa cum s-a arătat și în considerentele contestației formulată de contestatorul C, putând face obiectul verificării criticilor formulate de contestator.

Așadar, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți, verificând încheierea atacată, dosarul de urmărire penală, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de contestatorul inculpat B prin apărător ales cu privire la faptul că nu se mai impune prelungirea măsurii arestului la domiciliu, ci înlocuirea cu măsura preventivă a controlului judiciar, consideră că acestea sunt fondate.

Din analiza încheierii contestate de către inculpatul B rezultă că acesta este cercetat pentru următoarele infracțiuni:

1. participație improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) constând în aceea că în cursul lunii octombrie 2023, la instigarea lui E, cu intenție, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, l-a instigat la rândul lui pe AU să determina funcționari din cadrul unor instituții/persoane care exercită servicii de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice, să emită în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără vinovăție, înscrisuri oficiale cu privire la R SRL, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

1.1. La data de 18.10.2023, cu intenție, l-a determinat pe AU să depună la ORCT București înscrisuri falsificate ce i-au fost înmânate de către BH care atestau în mod nereal voința reprezentanților reali ai R SRL, DU și DT de a ceda calitatea de asociat unic și administrator numitului AU, prin acțiunile sale aceasta ajutându-l pe AU să determine funcționarii ORCT București să emită încheierea nr. 144.8222 din data de 19.10.2023 prin care au admis cererea de efectuare a mențiunilor survenite în baza documentelor falsificate atestând astfel fapte necorespunzătoare adevărului.

1.2. În cursul lunii octombrie 2023, l-a determinat pe AU ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al R SRL dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuro prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile societății, determinând astfel notarul public CW, să autentifice procura nr. 1626/25.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea lui AU de reprezentant al R SRL.

2. participație improprie la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ( două acte materiale), constând în aceea că în luna decembrie 2023, la instigarea lui E, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în schimbul unor sume de bani, cu intenție, l-a determinat pe AV să solicite notarului public DF autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare între Q SRL, în calitate de vânzător și AD (controlată de către N), în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafață de 77.500 mp situat în localitatea BRAGADIRU, JUD. Ilfov, înscris în Cartea funciară nr. (...) Bragadiru, cunoscând că acesta va fi încheiat în mod formal, fără plata prețului, l-a însoțit la biroul notarial la data de 28.12.2023 și i-a oferit sprijin moral, prin acțiunile sale, B facilitând determinarea notarului public ca, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu: să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. 3221/28.12.2023, care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului: respectiv calitatea lui AV de reprezentant al Q SRL, precum și calitatea de cumpărător de bună-credință a AD ; să solicite funcționarilor din cadrul OCPI Ilfov înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea AD SRL, determinându-i astfel ca - fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu - să emită încheierea nr. 10351/12.01.2024 care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de proprietar de bună-credință a SC AD SRL.

3. participație improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada octombrie 2023-noiembrie 2023, la instigarea lui E, în schimbul unor sume de bani, cu intenție, l-a determinat pe AO ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al S S.R.L., dobândită în mod fraudulos, să solicite autentificarea unei procuri prin care să îl împuternicească pe N să încheie acte de dispoziție privind procare dintre bunurile societății, determinând astfel cu intenție notarul public CW, ca acesta, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice procura nr. 1696 din data de 10.11.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea lui AO de reprezentant al S S.R.L.

4.participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în cursul lunii octombrie 2023, la instigarea lui E, în schimbul unor sume de bani, l-a determinat pe AT ca acesta, folosindu-se de calitatea de reprezentant al T SRL dobândită în mod fraudulos să solicite autentificarea unei procuri ărin care să îl împuternicească pe N să obțină acte necesare vânzării și să încheie acte de dispoziție privind oricare dintre bunurile firmei și/sau disponibilitățile bănești, stabilind clauzele contractelor de vânzare sau de cumpărare de bunuri etc., determinând astfel cu intenție notarul public CW, ca acesta, fără vinovăție și în exercitarea atribuțiilor de serviciu să autentifice procura nr. 1616 din data de 24.10.2023 ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv, calitatea lui AT de reprezentant al T SRL și calitatea de mandatar a lui N.

5. constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., constând în aceea că începând cu luna octombrie a anului 2023 și până în luna decembrie a anului 2024 (când s-a dispus extinderea urmăririi penale în prezenta cauză) a aderat la grupul infracțional organizat constituit din A, N, D și E, la care ulterior au mai aderat BA, D și E, la care ulterior au mai aderat BA, AZ, AY, AX, C, AZ și care a fost sprijinit de către AG, M, AO, AT, AU, AV, BB, X, W, AL, BC, BD, BE, BF, AA, BG, BH, BI, BJ, BK, BL și alte persoane neidentificate, în scopul săvârșirii următoarelor infracțiuni: fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals informativ, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, fals în declarații, înșelăciune, spălarea banilor, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, având drept urmare preluarea în mod fraudulos a dreptului de dispoziție și de control asupra următoarelor societăți cu active patrimoniale însemnate F SRL, G SRL, U SRL, H SRL, T SRL, Q SRL, R SRL, S SRL ( și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment) cu scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea fără drept a terenurilor aparținând acestora, evaluate la suma de 13.666.551 euro (67.922.758,47 lei), a sumei rezultate din vânzarea fără drept a terenului în suprafață de 1300 mp, situat în București, sector 2, str. (...) (proprietate a statului român), evaluat la suma de 469.300 de euro (2.332.421 lei), precum și a sumelor de bani existente în conturile SC L SRL și Z SRL (și alte societăți comerciale neidentificate până la acest moment), respectiv 60.000 de euro (298.000 lei) și 1.813.113,77 dolari americani (8.521.634.714 lei).

Rolul exercitat de B în cadrul grupului a fost următorul: racolarea de persoane cu condiție socială modestă, care în schimbul unor sume modice de bani, să accepte să figureze în mod formal cu calitățile de administrator și asociat în cadrul societăților controlate de către entitatea criminală; conducerea și îndrumarea persoanelor care au dobândit în mod fraudulos calitățile de administrator și asociat în cadrul societăților, la ONRC, în vederea depunerii/obținerii de înscrisuri privind modificările frauduloase aduse societăților vizate, la diferite unități bancare în vederea deschiderii de conturi bancare în numele societăților, la diferite birouri notariale în vederea autentificării unor procuri prin care alți membrii ai grupului au fost mandatați să conducă și să încheie acte de dispoziție privind bunurile societăților ori în vederea autentificării de acte translative de proprietate încheiate în mod formal (fără plata prețului), prin care terenurile au fost scoase din patrimoniul societăților și preluate în proprietate de către membrii grupului.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți constată că inculpatul B este cercetat pentru mai multe infracțiuni de fals intelectual sub forma participației improprii și constituirea unui grup infracțional organizat în condițiile mai sus arătate, gravitatea acestor infracțiuni fiind medie, în raport cu forma de participație, respectiv instigare, numărul actelor materiale, respectiv 6, varietatea infracțiunilor fiind redusă, iar consecințele produse prin atingerea valorile sociale sunt importante, dar nu fundamentale pentru societate, iar persoana inculpatului B, este lipsită de antecedente penale, este căsătorit, are doi copii majori și doi nepoți, are domiciliu stabil, a recunoscut faptele, așa încât prelungirea măsurii arestului la domiciliu nu mai este necesară și proporțională în raport, atât cu circumstanțele reale, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

De asemenea, se constată că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul B, în raport, cu infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații E, D, tot din cadrul palierului 1, sunt mai puțin variate sub aspectul genului de infracțiuni și al actelor materiale, precum și rolului avut care este mult mai redus în cadrul grupului al inculpatului decât al celorlalți inculpați menționați, așa cum rezultă din infracțiunile evidențiate și baza factuală esențializată în cazul acestora din urmă în conținutul încheierii atacate (filele 130-131 dosarul curții de apel, privind pe inculpatul D) și (filele 134 verso-139 dosarul curții de apel, privind pe inculpata E), așa încât se impune a fi făcută o individualizare personală concretă a măsurii preventive și din perspectiva acestui criteriu.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți consideră că în ceea ce-l privește pe contestatorul inculpat B în raport cu argumentele expuse se impune aplicarea art. 204 alin. (12) alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 242 alin. (2) și art. 215 și art. 2151 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul B cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13.02.2025 până la data de 13.04.2025.

Măsura preventivă a controlului judiciar este necesară și proporțională cu scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1) C. proc. pen., în situația contestatorului inculpat B, față de mijloacele de probă care susțin suspiciunea rezonabilă cu privire la pretinsele infracțiuni pentru care aceasta este cercetat în contextul prezentei cauze, în raport cu baza factuală reținută pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care acesta este cercetat așa cum au fost în mod concret arătate mai sus, această măsură preventivă putând să asigure buna desfășurare a procesului penal, orice împiedicare a sustragerii inculpatului de la urmărirea penală ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Totodată, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți consideră că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, precum și cele ulterioare prelungirii măsurii, respectiv audierea inculpatului AO la data de 16 ianuarie 2025, în aprecierea coroborată cu ansamblul materialului probator fundamentează condiția suspiciunii rezonabile cu privire la pretinsele infracțiuni pentru care acesta este cercetat, iar față de numărul, varietatea și gravitatea infracțiunilor pentru care acesta este cercetat, precum și a celorlalte activități de urmărire penală ce urmează a fi în continuare efectuate, respectiv desigilării și analizării bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, analizarea înscrisurilor predate în baza ordonanțelor indicată, efectuării perchezițiilor informatice încuviințate asupra terminalelor mobile și dispozitivelor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10.12.2024, reaudierii suspecților și inculpaților, în vederea continuării demersurilor de căutare a suspecților care nu au fost găsiți în prezent, audierii martorilor indicați, măsura preventivă a controlului judiciar în condițiile art. 215 C. proc. pen. față de contestatorul inculpat B este necesară și proporțională cu scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1) C. proc. pen.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți va face aplicarea art. 215 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul B trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. a și d) C. proc. pen., inculpatul B trebuie să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de persoanele vătămate O, EP, EQ, ER, ES, ET, AK, BX, EU, BV, BO, EC, AB, GH, BM, DU, DT, AH și de familiile acestora, să nu se apropie de suspecți și de ceilalți inculpați din dosar, să nu se apropie de martorii audiați și de martorii ce uremază a fi audiați: CD, CE, CF, CG, CH, CI, CJ, BB, CK, CL, CM, CN, CO, CP, CQ, CR, CS și CT și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza dispozițiile art. 215 alin. (3) C. proc. pen. se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

III.3. Referitor la contestația formulată de contestatorul inculpat A:

Din analiza încheierii atacate, în raport cu dosarul de urmărire penală și motivele de contestație formulate de către contestatorul inculpat A, completul de doi judecători din cadrul Înaltei Curți constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, critica cu privire la nemotivarea prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului A nu poate fi avută în vedere, întrucât deși succintă în conținutul său în motivarea încheierii atacate, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel a evidențiat infracțiunile pentru care acesta este cercetat, baza factuală în esență pentru fiecare dintre acestea, a indicat în concret mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, constatând că sunt incidente dispozițiile art. 223 alin. (2) C. proc. pen., neidentificând nici un aspect care să justifice respingerea propunerii formulate de procuror și să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, evidențiind natura și gravitatea faptelor, amploarea activității infracționale, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, scopul urmărit, pericolul concret pentru ordinea publică, respectiv sentimentul puternic de insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în societatea civilă, ceea ce conduce la o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului A.

Totodată, în motivare s-a mai făcut referire la gravitatea faptelor și la reacția publicului, care conduc la crearea unei stări de neliniște capabilă să justifice prelungirea măsurii arestării preventive, în raport cu art. 5 § 1 lit. c și § 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

De asemenea, s-a apreciat că măsura prelungirii arestării preventive a inculpatului A este proporțională cu gravitatea acuzațiilor și cu scopul urmărit, în accepțiunea art. 202 alin. (1) C. proc. pen., că perioada de 2 luni de zile nu este în măsură să justifice, în raport cu aspectele menționate, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, o măsură mai blândă, fiind evident că rezonanța socială negativă a faptelor pentru care acesta este cercetat nu s-a estompat așa încât o altă măsură preventivă nu este suficientă pentru prezervarea ordinii publice.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți consideră că motivarea făcută de judecătorul de drepturi și libertăți deși sintetică este corespunzătoare exigențelor dispozițiilor procedurale penale, blocului de convenționalitate european și recomandărilor Avizului nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, așa cum s-a arătat în considerentele mai sus expuse la contestația contestatorilor inculpați C și B, asigurând posibilitatea verificării criticilor din contestația formulată de către contestatorul inculpat A.

Totodată, din verificarea încheierii atacate, a dosarului de urmărire penală, în raport cu materialul probator administrat în cursul urmăririi penale ce a fost indicat, precum și a declarațiilor ulterioare ale respectiv audierea inculpatului AW la 15 ianuarie martorului GD la 27 ianuarie 2025 în aprecierea coroborată cu ansamblul materialului probator fundamentează condiția suspiciunii rezonabile cu privire la pretinsele infracțiuni pentru care acesta este cercetat, iar față de numărul și varietatea mare a acestora, precum și gravitatea ridicată a infracțiunilor pentru care acesta este cercetat, precum și a celorlalte activități de urmărire penală ce urmează a fi în continuare efectuate, respectiv desigilării și analizării bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, analizarea înscrisurilor predate în baza ordonanțelor indicată, efectuării perchezițiilor informatice încuviințate asupra terminalelor mobile și dispozitivelor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10.12.2024, reaudierii suspecților și inculpaților, în vederea continuării demersurilor de căutare a suspecților care nu au fost găsiți în prezent, audierii martorilor indicați, respectiv CD, CE, CF, CG, CH, CI, CJ, BB, CK, CL, CM, CN, CO, CP, CQ, CR, CS, CT, extinderii urmăririi penale in rem/in personam și lămuririi cauzei sub toate aspectele, prelungirea măsurii arestării preventive a contestatorului inculpat A este necesară și proporțională cu scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți în baza propriului examen, în raport cu materialul probator administrat în condițiile mai sus menționate, dar și a activităților de urmărire penală evidențiate ce urmează a fi efectuate, consideră că subzistă în continuarea temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în condițiile art. 223 alin. (2) C. proc. pen., respectiv a suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea pretinselor infracțiuni pentru care inculpatul A este cercetat, gravitatea acestora fiind potențată de modalitățile și mijloacele de săvârșire, numărul mare și variat de infracțiuni pentru care este cercetat, pericolul social concret pentru ordinea publică existând prin sentimentul de insecuritate și importanța valorilor sociale atinse, prin infracțiunile pretins comise, ceea ce face ca numai prelungirea măsurii arestării preventive să-și atingă scopurile, putând să asigure buna desfășurare a procesului penal, orice împiedicare a sustragerii inculpatului de la urmărirea penală ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Necesitatea și proporționalitatea prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului A rezidă din complexitatea cauzei, cu mai mulți inculpați, cu specificul concret al infracțiunilor pentru care este cercetat și nevoia lămuririi tuturor împrejurărilor factuale, contribuțiile inculpatului și a celorlalți inculpați, iar durata măsurii arestării preventive de circa două luni de zile, se circumscrie unei durate rezonabile, care nu poate conduce la aprecierea că ar fi o condamnare anticipată, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Aspectele invocate de către apărătorii contestatorului inculpat A cu privire la împrejurările comiterii pretinselor infracțiuni, sunt de natură a fi lămurite prin administrarea probatoriului în continuare de către organele de urmărire penală, cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Circumstanțele personale ale inculpatului A, căsătorit, că are doi copii, inclusiv că are domiciliul în județul Cluj, nu pot fi avute în vedere prevalent, ci coroborat cu gravitatea infracțiunilor pretins comise de către inculpat, varietatea și multitudinea acestora, așa încât coroborate cu circumstanțele reale ale infracțiunilor pentru care este cercetat, acestea justifică în continuare prelungirea măsurii preventive a inculpatului.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți nu poate reține nici solicitarea apărătorilor contestatorului inculpat A de a fi luată o măsură mai blândă și anume măsura arestului la domiciliu, întrucât condițiile statuate la art. 218 alin. (1) și (2) C. proc. pen. nu sunt îndeplinite, în raport, cu circumstanțele reale ale infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, respectiv instigare la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., instigare la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 360 alin. (1) și alin. (3) C. pen., instigare mediată la fals informatic prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 325 C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), participație improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în forma instigării mediate) (10 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), participație improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) (12 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale), participație improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale), participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. a art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), participație improprie la fals intelectual, prevăzut de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ( în forma instigării mediate) (2 acte materiale), instigare la spălarea banilor, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a și c) din Legea nr. 129/2019, înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., instigare la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. ( două acte materiale), instigare la tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen., instigare la tentativă la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen. rap la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), instigare la tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) C. pen., art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 256 1 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), instigare la falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată prevăzută de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) C. pen., punerea în circulație de valori falsificate în formă continuată prevăzută de art. 313 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), constituirea unui grup infracțional organizat prevăzut de art. 367 alin. (1) și alin. (3) C. pen., ale căror gravitate este ridicată prin numărul de acte materiale, modalitățile concrete de comitere a acestora, în condițiile bazelor factuale arătate în conținutul încheierii atacate și reluate în prezenta încheiere, numărul mare de inculpați în contextul cauzei și chiar dacă inculpatul A este căsătorit, are doi copii, are domiciliul în jud.Cluj, toate aceste condiții concrete prezentate nu pot să conducă la atingerea scopului măsurii susținute.

În concluzie, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei A este singura care poate asigura scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1) C. proc. pen., respectiv buna desfășurare a procesului penal, în condiții de celeritate, cât și împiedicarea de a lua legătura cu ceilalți inculpați și martori care urmează a fi audiați.

III. 4. În ceea ce privește contestația formulată de contestatorul inculpat D:

Din examinarea încheierii atacate, în raport cu materialul probator administrat și față de motivele de contestație formulate de contestatorul inculpat D, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți constată că în ceea ce-l privește pe acesta, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel a făcut o motivare corespunzătoare prin evidențierea infracțiunilor pentru care acesta este cercetat, cu prezentarea în sinteză a bazei factuale pentru fiecare dintre acestea, a indicat mijloacele de probă în concret administrate în cursul urmăririi penale, apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpat, că față de natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise, amploarea activității infracționale desfășurată pe o perioadă semnificativă de timp, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire denotă o deosebită îndrăzneală, s-a produs un sentiment puternic de insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, impunând în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului sub forma arestului la domiciliu, în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal. Totodată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel a considerat că și la momentul soluționării propunerii de prelungire a măsurii arestului la domiciliu pentru inculpatul D, infracțiunile pentru care este cercetat, prin gravitatea lor și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice prelungirea măsurii față de acesta, fiind satisfăcute și cerințele art. 5 § 1 lit. c și § 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. De asemenea, a considerat că măsura arestului la domiciliu este în continuare proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și scopul urmărit prin dispunerea acestora, în accepțiunea art. 202 alin. (1) C. proc. pen.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel a considerat că durata de două luni a măsurii arestului la domiciliu nu este în măsură să justifice, în raport cu aspectele menționate, înlocuirea cu o măsură preventivă mai blândă, fiind evident că rezonanța socială negativă a faptelor pentru care inculpatul D este cercetat nu s-a estompat, iar altă măsură preventivă nu este suficientă pentru prezervarea ordinii publice.

Completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți, în baza propriului examen asupra încheierii atacate, precum și a tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și motivelor de contestație invocate de către contestatorul inculpat D constată că subzistă în continuare temeiurile statuate la art. 218 C. proc. pen. și anume suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit pretinsele infracțiuni pentru care este cercetat, condiție ce este fundamentată pe mijloacele de probă indicate în încheierea atacată, dar și cea ulterioară prelungirii măsurii anterior, respectiv declarația inculpatului AW de la 15 ianuarie 2025, gradul de pericol ridicat al infracțiunilor ce este potențat prin varietatea ca gen, formele de participație, caracterul continuat pentru unele dintre ele, împrejurările concrete de săvârșire și anume, complicitate la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 250 alin. (1) C. pen., complicitate la acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 360 alin. (81) și (3) C. pen., participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ( 7 acte materiale), constituirea unui grup organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. și chiar dacă infracțiunile nu sunt de violență, sunt grave prin aspectele deja menționate, prin valorile sociale atinse, care în mod concret conduc la un sentiment de neîncredere și insecuritate socială, iar circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind avocat, este căsătorit, are doi copii minori în întreținere nu pot prevala în mod distinct în aprecierea asupra măsurii, ci coroborate conduc la concluzia că se impune în continuare prelungirea măsurii arestului la domiciliu.

Totodată, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți consideră că prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului D este necesară și proporțională cu gravitatea infracțiunilor pretins comise pentru care acesta este cercetat, precum și multitudinii de activități de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în continuare, respectiv desigilării și analizării bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, analizarea înscrisurilor predate în baza ordonanțelor indicată, efectuării perchezițiilor informatice încuviințate asupra terminalelor mobile și dispozitivelor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 10.12.2024, reaudierii suspecților și inculpaților, în vederea continuării demersurilor de căutare a suspecților care nu au fost găsiți în prezent, audierii martorilor indicați, respectiv CD, CE, CF, CG, CH, CI, CJ, BB, CK, CL, CM, CN, CO, CP, CQ, CR, CS, CT, extinderii urmăririi penal in rem/in personam și lămuririi cauzei sub toate aspectele.

De asemenea, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți consideră că măsura mai blândă a controlului judiciar în condițiile art. 211 cu referire la art. 215 C. proc. pen., în raport cu infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, gravitatea lor, varietatea ca gen și formele de participație, calitatea de avocat a acestuia, reprezintă circumstanțe reale și personale, care nu pot asigura realizarea scopurilor măsurii solicitate, potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, completul de doi judecători de drepturi și libertăți consideră că numai prelungirea măsurii arestului la domiciliu față de inculpatul D așa cum a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel, prin încheierea atacată își poate atinge finalitățile, respectiv buna desfășurare a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni și în consecință toate motivele invocate de către contestatorul inculpat sunt nefondate, iar încheierea atacată este legală și temeinică privind pe acesta.

Față de aceste considerente, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți, va admite contestațiile formulate de inculpații C și B împotriva încheierii F/DL din ședința din camera de consiliu de la data de 03 februarie Curții de Apel București- Secția I Penală pronunțată în dosarul nr. x/2/2025 (X/2025).

Se va desființa în parte încheierea atacată și rejudecând:

În baza disp. art. 204 alin. (12) C. proc. pen. va respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu față de inculpații C și B formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În baza art. la art. 242 alin. (2) și art. 215 și art. 2151 C. proc. pen. se va înlocui măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpații C și B cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13.02.2025 până la data de 13.04.2025.

În baza disp. art. 215 alin. (1) C. proc. pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpații C și B trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza disp.art. 215 alin. (2) lit. a și d) C. proc. pen., inculpații C și B trebuie să respecte următoarele obligații:

-să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;

-să nu se apropie de persoanele vătămate O, EP, EQ, ER, ES, ET, AK, BX, EU, BV, BO, EC, AB, GH, BM, DU, DT, AH și de familiile acestora, să nu se apropie de suspecți și de ceilalți inculpați din dosar, să nu se apropie de martorii audiați și de martorii ce urmează a fi audiați: CD, CE, CF, CG, CH, CI, CJ, BB, CK, CL, CM, CN, CO, CP, CQ, CR, CS și CT și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. proc. pen., se va atrage atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Totodată, completul de doi judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți, în baza art. 204 cu referire la art. 234 236, 223 alin. (2) C. proc. pen. și respectiv art. 204 cu referire la art. 222 218 din același cod va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A și D împotriva încheierii F/DL din ședința din camera de consiliu de la data de 03 februarie Curții de Apel București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr.x/2/2025 (X/2025).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestațiilor formulate de inculpații C și B vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga contestatorii inculpați A și D la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat D în cuantum de 360 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției

În conformitate cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii inculpați C, B și A în cuantum de câte 90 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite contestațiile formulate de inculpații C și B împotriva încheierii F/DL din ședința din camera de consiliu de la data de 03 februarie Curții de Apel București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr.x/2/2025 (X/2025).

Desființează în parte încheierea atacată și rejudecând:

În baza disp. art. 204 alin. (12) C. proc. pen., respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu față de inculpații C și B formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În baza disp. art. 204 alin. (2) și (4) C. proc. pen., cu referire la art. 242 alin. (2) și art. 215 și art. 2151 C. proc. pen. înlocuiește măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpații C și B cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13.02.2025 până la data de 13.04.2025.

În baza disp. art. 215 alin. (1) C. proc. pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpații C și B trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza disp. art. 215 alin. (2) lit. a și d) C. proc. pen., inculpații C și B trebuie să respecte următoarele obligații:

-să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;

-să nu se apropie de persoanele vătămate O, EP, EQ, ER, ES, ET, AK, BX, EU, BV, BO, EC, AB, GH, BM, DU, DT, AH și de familiile acestora, să nu se apropie de suspecți și de ceilalți inculpați din dosar, să nu se apropie de martorii audiați și de martorii ce urmează a fi audiați: CD, CE, CF, CG, CH, CI, CJ, BB, CK, CL, CM, CN, CO, CP, CQ, CR, CS și CT și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. proc. pen., se atrage atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A și D împotriva încheierii F/DL din ședința din camera de consiliu de la data de 03 februarie Curții de Apel București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr.x/2/2025 (X/2025).

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestațiilor formulate de inculpații C și B rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorii inculpați A și D la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat D în cuantum de 360 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii inculpați C, B și A în cuantum de câte 90 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.