Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 143/P din data de 10 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/36/2024, în baza art. 459 alin. (2) 4 și 7 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de către petentul condamnat A împotriva sentinței penale nr. X/P/2019 din 23.04.2019 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin neapelare.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că prin sentința penală a cărei revizuire se solicită, în baza art. 154 alin. (6) lit. a din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută sentința penală nr. T20107692/22.05.2013 pronunțată de Curtea Regală Lewes – Regatul Unit al Marii Britanii, definitivă la data de 22.05.2013, prin care persoana condamnată A a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe viață (cu recomandarea ca un termen de 18 ani minim să fie executat înainte de eliberare).
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A într-un penitenciar pe teritoriul României, în vederea executării pedepsei detențiunii pe viață și, de asemenea, s-a dispus executarea în România, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, a pedepsei detențiunii pe viață aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. și ped. de dispozițiile legii britanice – Common Law; Secțiunea 21 din Legea justiției penale britanice/2003, faptă incriminată de legea română drept infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art. 189 alin. (1) lit. h C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire având în vedere că prin sentința penală nr. X/P/2019 a Curții de Apel Constanța, judecătorul nu s-a pronunțat asupra raportului juridic substanțial și procesual penal, ci a procedat la recunoașterea unei hotărâri penale de condamnare în baza unui tratat internațional la care este parte.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A, fără a motiva în scris calea de atac promovată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat de revizuentul A este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că sentința a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată în baza dispozițiilor Legii nr. 302/2004 care reglementează cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state, iar prin sentință nu s-a statuat cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunțat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.
Înalta Curte constată că revizuentul condamnat, prin cererea formulată, a contestat probele administrate de către autoritățile britanice care au condus la condamnarea acestuia, susținând că a acționat în stare de legitimă apărare.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Decizia - Cadru 2008/909/JAI, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire (prin „revizuire” înțelegându-se orice cale de atac extraordinară aptă să conducă la desființarea/modificarea hotărârii judecătorești de condamnare) a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în temeiul prezentei decizii-cadru.
Această dispoziție a deciziei-cadru a fost transpusă prin dispozițiile art. 156 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora „Competența judecării unei căi de atac, exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești de condamnare, aparține instanței române. Orice decizie în urma căreia pedeapsa sau măsura privativă de libertate încetează să mai aibă caracter executoriu, precum și hotărârea prin care instanța română competentă a soluționat respectiva cale de atac se transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției în vederea informării statului de executare.”
Din aceste norme legale rezultă că dreptul de a supune hotărârea de condamnare unei căi extraordinare de atac aparține întotdeauna și exclusiv statului de condamnare, în speță Regatul Unit al Marii Britanii.
Pe de altă parte, legea procesual penală reglementează în mod amănunțit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiții de fond și formă ce se cer a fi îndeplinite, însă motivele invocate de revizuent, astfel cum s-a reținut anterior, neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de Codul de procedură penală, cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii nu se poate dispune nici rejudecarea cauzei și nici schimbarea pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.
Așadar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile britanice, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de către o instanță română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanța română a rezolvat fondul cauzei.
Ca atare, revizuentul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului și, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.
În același sens este și jurisprudența constată a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală (decizia nr. 17/A din data de 25 ianuarie 2022, dosar nr. X/2/2021, decizia nr. 130/A din data de 22 iunie 2022, dosar nr. X/2/2022, decizia nr. 370/A din data de 12 decembrie 2023, dosar nr. X/42/2023, decizia 286/A din data de 23 octombrie 2024, dosar nr. X/42/2024.
Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul revizuentul A împotriva sentinței penale nr. 143/P din data de 10 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/36/2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în cuantum de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A împotriva sentinței penale nr. 143/P din data de 10 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/36/2024.
Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în sumă de 1163 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2025.