Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 325/A/2024

Sedinta din camera de consiliu din data de 03 decembrie 2024

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133/F din data de 16 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/44/2024, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a din Legea nr. 302/2004R, s-a dispus executarea în România a pedepsei totale de 1370 zile închisoare (3 ani și 9 luni) aplicată persoanei transferabile A, prin sentința penală nr 1-1842/2024 a Tribunalului Kolding Danemarca din 27.06.2024 definitivă la 12.07.2024 pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa de 1370 zile închisoare durata arestării preventive din România (05.12.2023-11.12.2023), precum și perioada executată în Danemarca cu începere de la 12.12.2023 la zi (până la predarea efectivă către România), pedeapsa urmând a fi considerată executată integral la 05.09.2027.

În final, s-a dispus transferarea persoanei condamnare A dintr-un penitenciar din Danemarca într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galați a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea și executarea hotărârii autorităților daneze într-un penitenciar din România.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, în termen legal, persoana condamnată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 25 noiembrie 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. x, cu termen de judecată la data de 03 decembrie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul de față este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de control judiciar reține că în mod judicios prima instanță a constatat întrunirea tuturor condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru a dispune recunoașterea hotărârii de condamnare străine, în speță, nr 1-1842/2024 a Tribunalului Kolding Danemarca din 27.06.2024, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la pedeapsa de 1370 zile închisoare (3 ani și 9 luni).

Astfel, recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare din Danemarca față de cetățeanul român A este condiționată, în cauza de față, de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a - e din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată:

(1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.

Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163

(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu.

În raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, la rândul ei, întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii și recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Danemarca, având în vedere următoarele:

- hotărârea de condamnare este definitivă și executorie (data de 12.07.2024);

- faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil; astfel au fost reținute în sarcina sa 3 fapte, după cum urmează:

Fapta 1

În data de 21 octombrie 2022 în jurul orei 20,30 și data de 22 octombrie 2022 în jurul orei 01,30, el, împreună și după ce se înțelesese dinainte cu mai mulți complici deocamdată neidentificați, prin spargerea unui acoperiș, și după ce îndepărtaseră de la locul respectiv o lampă exterioară, au pătruns în întreprinderea B din Vejle, și au furat unelte de tăiat, printre care unelte foarte specializate din material dur, și, de asemenea, au încercat să fure mai multe unelte, ceea ce însă nu a reușit, deoarece a fost activată o alarmă, valoarea totală fiind de cel puțin 1.000.0000 DKK”, faptă prev. de art. 276 a, cf art. 286 alin. (1) cf. parțial art. 21 din legea penală, furt prin efracție cu caracter deosebit de grav, parțial tentativă.

Fapta 2

În perioada dintre 29 octombrie 2022 în jurul orei 15,00 și 31 octombrie 2022 în jurul orei 06,45, el împreună și după ce se înțelesese dinainte cu mai mulți complici deocamdată neidentificați, prin spargerea unui acoperiș, au pătruns în întreprinderea C din Galten, și au furat unelte foarte specializate din metal dur în valoare totală de 2.938.856,69 DKK” , faptă prev. de art. 276 a, cf art. 286 alin. (1) din legea penală, furt prin efracție cu caracter deosebit de grav.

Fapta 3

În perioada dintre 10 februarie 2023 în jurul orei 15,15 și 13 februarie 2023 în jurul orei 08,05, el împreună și după ce se înțelesese dinainte cu mai mulți complici deocamdată neidentificați, au făcut o gaură într-o poartă și au pătruns în întreprinderea D din Erritso, Fredericia, și au furat unelte foarte specializate din metal dur în valoare totală de 1.088.824,68 DKK” , faptă prev. de art. 276 a, cf art. 286 alin. (1) din legea penală, furt prin efracție cu caracter deosebit de grav.

Astfel, se observă că faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) alin. (1) lit. d și alin. (2) lit. b C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (l) C. pen., fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

- persoana condamnată este cetățean român și trăiește în România, stabilindu-se, totodată, expulzarea și interdicția de intrare în Danemarca pe durată nelimitată (lit. h, pct. 3 din certificatul transmis de autoritățile daneze,), sens în care consimțământul acesteia pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine nu este necesar;

- nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 întrucât executarea în România a hotărârii de condamnare nu ar fi contrară principiului non bis in idem deoarece din cazierul judiciar al apelantului (filele 5-6 din dosarul primei instanței) nu rezultă că ar fi fost condamnat în România ori în alt stat pentru faptele așa cum au fost descrise, dar nici că ar fi cercetat penal în România pentru aceleași infracțiuni pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină;

- totodată, nu se poate reține că pedeapsa ar fi fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române ori că, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei.

Singura critică formulată de apelantul persoană condamnată se rezumă la refuzul de transfer în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, motivat de condițiile de detenție din penitenciarele naționale. În acest sens, instanța supremă constată că, în raport cu hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU, Pál Aranyosi și Robert Căldăraru privind cererile de decizie preliminară formulate de o instanță din Republica Federală Germania în legătură cu interpretarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, autoritățile daneze, în urma demersurilor efectuate către Ministerul Justiției din România, au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de detenție, așa cum rezultă din răspunsul nr. x/DSDRP/03.09.2024 (aflat la filele 12-21 din dosarul primei instanțe).

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, persoanei condamnate i s-a interzis pe perioadă nelimitată dreptul de a intra în Danemarca, astfel că, în raport de dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004, pentru soluționarea prezentei cauze este lipsit de relevanță consimțământul său.

Astfel, argumentele condamnatului privind condițiile de detenție din penitenciarele din România nu sunt întemeiate, neputând fi încadrate în motivele facultative sau obligatorii de nerecunoaștere a hotărârii penale străine.

În plus, referitor la acest aspect, deși anterior Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat condițiile de detenție (cauza Polgar contra României; cauza Rezmiveș și alții împotriva României), în prezent obligațiile asumate de statul român și punerea acestora în practică au generat modificări în realitatea mediului carceral, în sensul îmbunătățirii condițiilor specifice și asigurării respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate, stabilindu-se condiții de detenție la nivelul standardelor internaționale, astfel încât să nu fie încălcată demnitatea umană.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive și a dispus executarea într-un penitenciar din România a acestei pedepse, neexistând, așadar, motive de nelegalitate care să impună reformarea sentinței penale apelate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 133/F din data de 16 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/44/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași art., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 133/F din data de 16 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/44/2024.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 decembrie 2024.