Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanța din data de 30 iulie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, în dosarul nr. X/P/2023, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap. la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., presupus săvârșită de magistrații reclamați.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut, în esență, că la data de 03.08.2023, sub nr. X/P/2023, pe rolul Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înregistrată plângerea numitei A, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., pretins comisă de către procurorul general B al Parchetului de pe lângă X și magistratul judecător C de la Curtea de Apel X, Județul Bihor, pentru modul de instrumentare a mai multor dosare penale și civile ale petentei, care au avut ca obiect punerea în posesie a unui teren agricol.
Prin ordonanța nr. X/P/2023 din data de 19 iunie 2024, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen..
Procurorul de caz a reținut că petenta este nemulțumită de modul cum au fost soluționate mai multe dosare: dosarul nr.X/P/2016, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.Y/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, dosarul nr.X/II/2/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, dosarul nr.X/296/2018 al Judecătoriei Satu Mare -Secția Penală, dosarul nr.X/296/2016 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală, dosarul nr.X/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secția Penală, dosarul nr.X/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/11.2/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/35/2022 al Curții de Apel Oradea, dosarul nr.X/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, dosarul nr.X/11/2/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, dosarul nr.X/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/11/2/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/35/2023 al Curții de Apel Oradea -Secția penală, considerând că toate înscrisurile oficiale și hotărârile judecătorești civile, învestite cu titlu executoriu și cele definitive și irevocabile, din perioada 1997 - 2023, depuse de petenta A, au fost excluse în mod abuziv și discriminatoriu de către procurorii și judecătorii, opinând că aceștia: sunt implicați în această „afacere imobiliară murdară și nelegală”.
În continuare, procurorul de caz a apreciat că întreg demersul judiciar al petentei are la bază modul de punere în posesie a unui teren agricol, urmat de depunerea mai multor plângeri penale și civile, petenta considerând că magistrații procurori și judecători, prin soluțiile pronunțate, ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu, însă faptele reclamate nu sunt descrise suficient pentru a fi calificate din punct de vedere penal, petentul mărginindu-se să își exprime propriile păreri sau nemulțumiri.
În acest sens a avut în vedere și argumentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 631/2014, respectiv că trăsăturile esențiale ale infracțiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) și caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate).
În ceea ce privește activitatea magistraților procurori și judecători, s-a apreciat că atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural, astfel că eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existenței lor.
Totodată, a constatat că nemulțumirile părților implicate în proces, cu referire la modul concret de soluționare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat respectivele cauze, instanțele judecătorești, ca și parchetele de pe lângă acestea, fiind suverane în a aprecia obținerea probatoriului administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-se interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluția pronunțată de acestea, nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare, nu pot conduce prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni.
Împotriva ordonanței nr. X/P/2023 din data de 30 iulie 2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, petenta A a formulat plângere, în temeiul art. 339 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.
Prin ordonanța nr. X/II/2/2014 din data de 28 august 2024, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petenta A împotriva ordonanței nr. X/P/2023 (X/76/P/2023) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală.
Analizând plângerea formulată de către petenta A împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 30 iulie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, în dosarul nr. X/P/2023, procurorul general a reținut, în esență, că procurorul de caz a apreciat, în mod corect, din probele administrate că, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen..
Astfel, s-a arătat că nemulțumirile petentei cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauzele.
S-a mai reținut că soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.
Prin urmare, s-a apreciat că plângerea formulată de petenta A împotriva soluției de clasare dispusă pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. este nefondată.
Nemulțumită de această soluție, în temeiul art. 340 C. proc. pen., în termen legal, petenta A a formulat plângere, atât împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 30 iulie 2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală în dosarul nr. X/P/2023, cât și împotriva ordonanței nr. X/II/2/2014 din data de 28 august 2024 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet, solicitând, admiterea plângerii, verificarea soluției atacate sub toate aspectele pe baza probelor anexate la plângera inițială și cele anexate la prezenta plângere și trimiterea cauzei la procuror pentru a începe urmărirea penală, fără a fi disjunsă cauza, în scopul de a destructura grupul infracțional organizat constituit din persoanele vizate de plângerea inițială.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, la 13 septembrie 2024, sub nr. X/1/2024, fiind repartizată aleatoriu spre soluționare judecătorului de cameră preliminară ce formează completul CxCP, cu termen de judecată la 31 octombrie 2024.
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Preliminar, judecătorul de cameră preliminară reține că, potrivit dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Totodată, dispozițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Astfel, deși judecătorul de cameră preliminară constată că petitul plângerii formulate de către petentă se referă și la ordonanța nr. X/II/2/2014 a procurorului șef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, demersul judiciar al acesteia nu poate viza, în realitate, decât soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 30 iulie 2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală în dosarul nr. X/P/2023, iar nu soluția dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condițiile art. 339 C. proc. pen..
Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 C. proc. pen. este reprezentat exclusiv de soluția prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă, atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 C. proc. pen., ”Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată”, cât și din conținutul dispozițiilor art. 341 alin. (51) C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluției atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.
Soluția procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiții de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condițiile art. 340 C. proc. pen. și nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.
Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuții de verificare și cenzurare a legalității soluției de clasare dispusă anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii și menținerea integrală a soluției atacate, situație în care ordonanța de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual și procedural atacat în condițiile art. 340 C. proc. pen. (ipoteză incidentă și în speță), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parțială a ordonanței de clasare și redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.
În considerarea acestor argumente, judecătorul de cameră preliminară conchide că soluția de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în sine, dispusă de procuror, constituie obiectul plângerii la instanță, în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen., iar nu ordonanța prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea, în condițiile prevăzute de art. 339 C. proc. pen..
Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică, de vreme ce din analiza ansamblului actelor de urmărire penală rezultă că acuzațiile expuse în plângerea petentei dau expresie, în mod fundamental, nemulțumirii subiective a acesteia față de modul de instrumentare și de soluționare, de către magistrații judecători și procurori, a mai multor dosare civile și plângeri penale aflate pe rolul Curții de Apel Oradea, al Tribunalului Satu Mare, al Judecătoriei Satu Mare, respectiv soluționate de parchetele arondate instanțelor antemenționate.
Astfel, se constată că aspectele sesizate de petenta A se referă, în esență, la pretinsa încălcare a atribuțiilor de serviciu de către magistrații aflați în exercitarea funcției, în următoarele cauze: dosarul nr.X/P/2016, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.Y/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, dosarul nr.X/II/2/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, dosarul nr.X/296/2018 al Judecătoriei Satu Mare -Secția penală, dosarul nr.X/296/2016 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală, dosarul nr.X/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală, dosarul nr.X/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/11.2/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/35/2022 al Curții de Apel Oradea, dosarul nr.X/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, dosarul nr.X/11/2/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, dosarul nr.X/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/11/2/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dosarul nr.X/35/2023 al Curții de Apel Oradea -Secția penală.
Criticile petentei privesc așadar, în esență, pretinsa lipsă de fundament factual sau juridic a soluțiilor pronunțate de judecătorii și procurorii care au soluționat mai multe cauze civile și penale, legalitatea soluțiilor astfel dispuse, precum și, după caz, modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauzele civile și penale, în diferite faze procesuale.
În contextul acestor susțineri ale petentei, judecătorul de cameră preliminară reține că aceasta a criticat, în mod esențial, fundamentul soluțiilor date de către magistrați litigiilor având ca obiect punerea în posesie asupra unui teren agricol moștenit de petentă, fără a se invoca, însă, un minimum de elemente obiective care să releve în ce a constat acțiunea sau inacțiunea pretins ilicită, concret imputată magistraților.
Or, cenzurarea soluțiilor dispuse de magistrați – procurori sau judecători – se poate realiza numai în formele și procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanșat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistrați.
Intervenția organului de urmărire penală și anchetarea magistratului pentru eventuale infracțiuni prevăzute de art. 297 C. pen. trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotații ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct și suplimentar soluțiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de soluția dispusă într-un dosar civil sau penal.
Aceasta deoarece hotărârile judecătorești definitive (indiferent de materia în care sunt pronunțate) se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce exclude posibilitatea repunerii în discuție a soluțiilor pe care le conțin în alte condiții decât cele expres prevăzute de legea procesuală pertinentă.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară apreciază că, în realitate, pe calea prezentului demers procesual, petenta urmărește să repună în discuție exclusiv legalitatea și temeinicia soluțiilor definitive dispuse în cauzele referite.
Or, verificarea împrejurărilor relevate de petentă au făcut obiectul cenzurii în procedurile și căile de atac expres prevăzute de legiuitor, de care, de altfel, acesta a și uzat.
Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza hotărârilor definitive prin care au fost soluționate litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso și în absența oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală, în unicul scop al cenzurării soluțiilor definitive pe alte căi și prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.
De la principiile cu rang constituțional ale exercitării competenței instanțelor judecătorești și a căilor de atac numai în condițiile legii, prevăzute de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, nu se poate deroga în nicio situație.
Independența judecătorului – garanție fundamentală a înfăptuirii justiției – la fel ca și independența procurorului în soluțiile dispuse, presupune, printre altele, ca ei să nu fie supuși unor acțiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunțate, respectiv pe soluțiile date. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulțumirea ori suspiciunea uneia dintre părți, iar declanșarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părților ar lipsi de conținut prevederile constituționale și legale referitoare la statutul judecătorului și procurorului ori independența lor.
În cauza de față, conduita imputată judecătorilor și procurorilor nominalizați în plângerea petentei se înscrie, în mod incontestabil, în exercițiul normal al atribuțiilor specifice funcțiilor judiciare deținute, de a căror esență este evaluarea mijloacelor de probă administrate, identificarea și interpretarea normelor de drept pertinente și, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raționamentul juridic pe care s-au grefat soluțiile adoptate, magistrații reclamați ar fi adoptat conduite contrare legii, de natură a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulțumire, inerent subiectivă, a acesteia față de soluțiile dispuse nu poate constitui temeiul cercetării penale a acestora.
Pe cale de consecință, în absența oricăror elemente factuale care să confere un suport rezonabil suspiciunilor petentei cu privire la condițiile în care au fost pronunțate soluțiile criticate, respectiv la incidența unor fapte penale care să fi precedat soluția ori să fi fost concomitente acesteia, concluzia inexistenței faptelor sesizate și dispunerea soluției de clasare întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. sunt legale și temeinice.
Din perspectiva argumentelor expuse, soluția dispusă prin ordonanța atacată cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., este legală și temeinică, iar plângerea formulată este nefondată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a teza finală C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 30 iulie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, în dosarul nr. X/P/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 30 iulie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, în dosarul nr. X/P/2023.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 31 octombrie 2024.