Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 387/DL din data 24 septembrie 2024 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București – Secția I penală a dispus următoarele:
1. În baza art. 425 indice 1 alin. (7) pct.1 lit. b raportat la art. 205 C.proc.pen., a respins, ca nefondate, contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și contestatorii A, B, C și D împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul București din data de 13.09.2024 , în dosarul penal nr. x/3/2024
În baza art. 275 alin. (2) C.proc.pen., au fost obligați inculpații contestatori la plata sumei de 200 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
2. În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rep., a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestatorul inculpat B.
Pentru a pronunța soluția privind sesizarea Curții Constituționale, completul de judecători de drepturi și libertăți a reținut că din analiza prevederilor art. 29 alin. (1) 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea următoarelor cerințe pentru excepția de neconstituționalitate: să fie ridică în fața instanței judecătorești; să privească neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei; să fie ridicată la cererea uneia dintre părți; să vizeze prevederi legale ce nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
S-a mai arătat că, dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 instituie obligația judecătorului de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate în fața sa, cauzele de inadmisibilitatea putând fi legate de obiectul sesizării, subiectul sesizării sau temeiul constituțional al acesteia. Judecătorul în fața căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analiza pertinenței excepției, în sensul constatării unei legături cu soluționarea cauzei, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.
În cauză, s-a reținut că excepția a fost ridicată în fața completului de drepturi și libertăți, la cererea inculpatului B, iar textul de lege asupra căruia s-a formulat excepția de neconstituționalitate este în vigoare și nu a fost constatat ca fiind neconstituțional.
În ceea ce privește condiția de admisibilitate privind faptul că dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Curtea a susținut că aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța asupra măsurii preventive.
Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă o chestiune prejudicială, un incident apărut în cursul judecății, invocarea excepției de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul excepției, iar stabilirea acestui interes se face de către instanța în fața căreia a fost invocată, în raport cu procesul în care a intervenit și efectul pe care decizia Curții Constituționale l-ar putea produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Altfel spus, cerința relevanței reprezintă expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, iar relevanța reprezintă situația în care excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată. Noțiunea de relevanță este subsumată ideii de interes al părții de a invoca excepția de neconstituționalitate, iar un element în aprecierea relevanței îl reprezintă caracterul material sau procesual al normei contestate.
În aceste coordonate, Curtea a constatat că inculpatul B, prin apărător ales, a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 204 alin. (4) C. proc. pen., întrucât acestea nu prevăd o sancțiune care să fie aplicată în situația în care contestația formulată de inculpat nu este soluționată în termenul de 5 zile.
Însă, prin contestația formulată, inculpatul nu a invocat niciun aspect privind nerespectarea termenului de 5 zile, referirile la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 204 alin. (4) C. proc. pen. fiind făcute numai în cuprinsul concluziilor formulate cu privire la excepția de neconstituționalitate.
De altfel, s-a constatat că dispozițiile art. 204 alin. (4) C. proc. pen. prevăd în mod expres că se soluționează contestația inculpatului în termen de 5 zile de la înregistrare, respectiv înregistrarea pe rolul instanței de control judiciar, ceea ce s-a și întâmplat în realitate, cauza, în care inculpatul B a formulat contestație împotriva încheierii din data de 13.09.2024 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția I Penală la data de 19.09.2024, și i-a fost ulterior fixat termen de judecată la data de 24.09.2024, în interiorul termenului de 5 zile stipulat de art. 204 alin. (4) C. proc. pen..
Ca atare, s-a apreciat că prezenta contestație nu a fost soluționată cu depășirea termenului de 5 zile, acest aspect fiind invocat în mod artificial, fără legătură cu realitatea faptică.
Curtea a susținut că inculpatul nu poate justifica un interes prin invocarea respectivei excepții de neconstituționalitate, care privește o altă situație de fapt, respectiv aceea în care contestația ar fi fost soluționată după ce a fost depășit termenul de 5 zile, termen pe care inculpatul l-a apreciat ca începând să curgă de la momentul declarării căii de atac, respectiv 13.09.2024, cu ocazia soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, însă textul de lege nu prevede o sancțiune pentru încălcarea respectivului termen.
Astfel, în raport de prezentul cadru procesual, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat B nu are legătură cu soluționarea pe fond a contestației.
Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești […] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei […]”.
Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că „legătura cu soluționarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Curtea de Apel București – Secția I penală a constat, astfel, că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru sesizarea Curții Constituționale, deoarece excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 387/DL din data 24 septembrie 2024, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București – Secția I penală, a formulat recurs inculpatul B.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți – Secția penală la data de 04.10.2024, sub numărul x/3/2024, fiind repartizată Completului nr. x pentru termenul de judecată din 23.10.2024, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării obligatorii a acestuia.
Cu ocazia dezbaterilor, recurentul prin apărătorul desemnat din oficiu a susținut că principala critică de constituționalitate a prevederilor art. 204 alin. (4) C.proc.pen., privește lipsa unei sancțiuni în situația în care contestația nu este soluționată în termen de 5 zile, astfel că textul de lege nu întrunește condițiile de claritate și de previzibilitate.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat B, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, așa cum a reținut și Curea de Apel București, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de inculpatul B, în calitate de contestator inculpat, într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 204 alin. (4) C.proc.pen., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (4) C.proc.pen., referitoare la termenul de 5 zile de soluționare a contestației declarate de inculpat, de la data înregistrării acesteia, nu are vreun efect asupra soluționării căii de atac formulate de inculpatul B cu privire la măsura preventivă, întrucât acest termen procedural de 5 zile, calculat conform art. 269 alin. (2) C.proc.pen., a fost respectat în cauză (conform fișei dosarului ECRIS cauza având ca obiect contestație a fost înregistrată pe data de 19.09.2024, iar instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra contestației la data de 24.09.2024).
În aceste condiții, se constată că recurentul nu susține vreun interes propriu referitor la existența unei eventuale neconformități a prevederilor art. 204 alin. (4) C.proc.pen. cu dispozițiile legii fundamentale. În realitate, solicită completarea textului legal criticat cu prevederea unei sancțiuni în caz de nerespectare a termenului de 5 zile, în care urmează să fie soluționată contestația în materia măsurilor preventive dispuse în cursul urmăririi penale. Or, modificarea sau completarea normei legale, reprezintă o atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr.47/1992 potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.
În mod evident, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate echivalează cu transferarea, în mod artificial, a competenței exclusive a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României, în sarcina instanței de contencios constituțional.
În consecință, Înalta Curte notând că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, constată că soluția pronunțată de completul de judecători de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București – Secția I penală, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituțională, este legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 387/DL din data 24 septembrie 2024, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București – Secția I penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 273 alin. (5) C.proc.pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă albaneză se avansează din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În temeiul art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 387/DL din data 24 septembrie 2024, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București – Secția I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă albaneză se avansează din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 360 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2024.