Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A, B, C și D, precum și de recurenta E, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 93/S/22.04.2024, pronunțată în dosarul penal nr. X/62/2023, Tribunalul Brașov, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită”, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
A constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 26.03.2024 și s-a aflat sub incidența măsurii preventive a controlului judiciar în perioada 28.03.2024 - 09.08.2023.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpata A, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită”, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpații C și D, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de „dare de mită”, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
A constatat că inculpații C și D au fost reținuți pentru 24 de ore în data de 26.03.2024 și s-au aflat sub incidența măsurii preventive a controlului judiciar în perioada 28.03.2023 – 26.05.2023.
A respins cererea de anulare a permisului de conducere seria (..) emis la data de 07.11.2022 aparținând numitei E pentru categoriile: AM 05-11-2022 ( / ) / B 05-11-2022 (1046876 / 3) / B1 05-11-2022.
A dispus restituirea permisului de conducere seria (..) emis la data de 07.11.2022 aparținând numitei E.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Prin decizia penală nr. 700/AP din 17 octombrie 2024, Curtea de Apel Brașov, Secția penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 93/S/22.04.2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. X/62/2023, pe care a desființat-o în totalitate și, rejudecând cauza, în temeiul art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul B la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., pe durata căruia a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a alin. (2) și alin. (3) C. pen..
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 65 alin. (3) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de supraveghere.
A constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 26.03.2024.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor primite.
În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata A la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen.
În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., pe durata căruia a obligat pe inculpată să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a alin. (2) și alin. (3) C. pen..
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art. 65 alin. (3) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpată suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor primite.
În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul D la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., pe durata căruia a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a alin. (2) și alin. (3) C. pen..
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
A constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 26.03.2024.
În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata C la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatei pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., pe durata căruia a obligat pe inculpată să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a alin. (2) și alin. (3) C. pen..
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
A constatat că inculpata a fost reținută pentru 24 de ore în data de 26.03.2024.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a desființat permisul de conducere seria (..) emis la data 07.11.2022 aparținând numitei E pentru categoriile AM 05-11-2022, B 05-11-2022/ B1 05-11-2022.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia și, în baza art. 274 alin. (1) din același cod, a obligat pe inculpați la plata sumei de 4.000 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de stat la urmărire penală și judecata în primă instanță.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, fapta inculpatei A, care, în calitate de agent de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașov – Compartimentul Examinare Auto, a pretins și a primit, la data de 25.10.2022, produse alimentare de la inculpații C și D, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute în Fișa Postului nr. x din data de 18.11.2019 constând în reprogramarea cu celeritate și într-o anumită zi de sâmbătă pe martora E, și fapta inculpatului B care, în calitate de agent șef de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașov – Compartimentul Examinare Auto, în perioada 25.10.2022 - 09.12.2022, a primit produse alimentare de la inculpații C și D în legătură cu atribuția de serviciu de examinator la proba practică de obținere a permisului de conducere, anterior inculpatul declarând-o „admis” la data de 05.11.2022 pe martora E, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen..
S-a mai reținut că, în drept, fapta inculpaților C și D care, în perioada 25.10.2022 - 09.12.2022, le-au dat diverse produse alimentare inculpaților A și B pentru ca aceștia, în calitate de agenți de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașov – Compartimentul Examinare Auto, să efectueze reprogramarea cu celeritate a candidatei E în vederea susținerii probei practice a examenului auto și pentru o anumită dată, respectiv după ce a declarat-o „admis” cu ocazia susținerii probei practice a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria „B” pe numita E, activitate efectuată la data de 05.11.2022 de către inculpatul B, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen..
La data de 15 noiembrie 2024, prin e-mail, recurenții inculpați A și B au declarat, printr-o cerere comună, recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 700/AP din 17 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția penală, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială aflată la dosar, solicitând ca, în temeiul disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen., să se dispună achitarea lor pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen..
În motivarea cererii de recurs în casație, apărarea a criticat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurenților în apel nu întrunesc elementele de tipicitate cerute de art. 289 alin. (1) C. pen., respectiv:
- lipsește caracterul necuvenit al bunurilor remise de către inculpații C și D, ca urmare a solicitării acestora de către inculpata A;
- lipsește legătura între remiterea bunurilor și exercitarea atribuțiilor de serviciu ale recurenților;
- lipsește caracterul remunerator al presupusei mite.
După prezentarea unor considerații teoretice privind infracțiunea de referință, apărarea a susținut că, în ceea ce privește conduita adoptată de către mituit, care trebuie să se materializeze în îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale sau cel puțin în promisiunea făcută mituitorului de a îndeplini sau a nu îndeplini actul solicitat de acesta, se remarcă faptul că, mai ales în ipoteza în care obiectul mitei nu îl reprezintă o sumă de bani, ci produse care au și fost remise, așa cum este și situația din prezentul dosar, se impune a se elucida, prin administrarea unor probe determinante, dacă primirea de produse are un caracter licit sau dacă reprezintă un folos necuvenit, precum și dacă remiterea acestora reprezintă „plata” pentru alterarea conduitei funcționarului public, în sensul ca acesta să își îndeplinească atribuțiile de serviciu în scopul urmărit de mituitor.
S-a mai arătat că, în ceea ce privește forma de vinovăție, respectiv elementul de tipicitate subiectivă al infracțiunii de luare de mită, aceasta este întotdeauna intenția care se materializează în favorizarea sau promisiunea de a favoriza mituitorul în schimbul mitei pretinse, primite sau acceptate de la acesta sau promisă de acesta.
Din perspectiva analizei tipicității infracțiunilor reținute în sarcina celor doi recurenți, apărarea a susținut că lipsește atât caracterul necuvenit al bunurilor remise de coinculpații C şi D, cât și legătura dintre bunurile date și actele de serviciu efectuate de recurenți.
În concret, apărarea a criticat faptul că, relativ la solicitările și livrările de produse din datele de 25.10.2022 și 09.12.2022, în baza aceluiași probatoriu, instanțele de fond și de apel au ajuns la concluzii fundamental diferite, prima instanță apreciind că se circumscriu unor relații comerciale licite, preexistente între părți, fiind vorba de livrări de produse contra cost, respectiv cumpărarea de către soții A şi B de la soții C şi D a unor produse alimentare pe care aceștia din urmă le comercializează către terți, la prețul uzual practicat de către aceștia față de orice client (15 lei borcanul de zacusca), iar instanța de apel apreciind că reprezintă folos necuvenit ca urmare a înlăturării tuturor probelor administrate în apărare în fața Tribunalului Brașov-și a aplicării în mod eronat a normelor legale ce guvernează probațiunea în procesul penal.
Astfel, în ceea ce privește stabilirea caracterului cuvenit/necuvenit al bunurilor primite de inculpații A şi B de la inculpații C şi D, apărarea a apreciat că modalitatea în care instanța de apel a reinterpretat probatoriul de la dosarul cauzei reprezintă o încălcare vădită a dispozițiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a teza finală C. proc. pen., ale art. 99 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ale art. 4 C. proc. pen., precum și a jurisprudenței CEDO în materie.
Totodată, a criticat că raționamentul expus de către instanța de apel este contrar dispozițiilor legale imperative care guvernează procesul penal, nefiind demonstrat titlul cu care bunurile au fost date și respectiv primite și apreciind în mod nelegal că dovedirea acestei împrejurări (caracterul licit al tranzacției) este în sarcina inculpaților.
În opinia apărării, împrejurarea reținută de instanța de apel cu încălcarea normelor legale aplicabile vizează un element de tipicitate obiectivă al infracțiunilor deduse judecății, iar prin înlăturarea greșitei aplicări a legii de către Curtea de Apel Brașov devine evidentă concluzia că inculpații au condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.
În ceea ce privește reprogramarea candidatei E din data de 01.11.2022, apărarea a susținut că lipsește legătura dintre conduita inculpatei A, livrarea de produse din data de 25.10.2022 și reprogramarea menționată, apreciind că, sub acest aspect, prezintă o relevanță deosebită cronologia evenimentelor, pe care a prezentat-o în cuprinsul cererii de recurs în casație.
Astfel, în concret, apărarea a apreciat că rezultatul pe care martora E urma să-l obțină în data de 26.10.2022 a fost unul incert, în condițiile în care nu s-a susținut de către acuzare în niciun moment că discuțiile între familiile A şi B de la familia C şi D ar fi vizat promovarea probei teoretice.
Ca atare, apărarea a apreciat că, având în vedere modalitatea de formulare a acuzației, respectiv că bunurile remise la data de 25.10.2022 s-ar fi dat în legătură cu reprogramarea cu celeritate a candidatei E în vederea susținerii probei practice și, respectiv, promovarea frauduloasă a probei practice, ar trebui să rezulte faptul că la data de 25.10.2022 părțile ar fi trebuit deja să aibă reprezentarea conduitei lor viitoare și minime garanții că funcționarii publici vor fi în măsură să adopte conduita dorită de mituitori.
Cu alte cuvinte, în opinia apărării, singura ipoteză în care evenimentele din ziua de 25.10.2022 ar fi putut avea legătură cu conduita ulterioară și eventuală a inculpaților A şi B ar fi fost cea în care la data respectivă ar fi avut loc o înțelegere între inculpații A şi B și inculpații C şi D, în sensul ca cei dintâi să o favorizeze pe candidata E în viitor, atunci când acest lucru ar fi posibil, respectiv după promovarea probei teoretice. O astfel de ipoteză nu se verifică însă, dovadă fiind faptul că în chiar data promovării probei teoretice - 26.10.2022 - candidata E s-a programat la ghișeu, ca orice alt candidat, programarea fiind efectuată de către F pentru data de 16.12.2022.
S-a apreciat că această conduită a candidatei E, fiica inculpaților C şi D, despre care nu se poate susține că nu ar fi avut cunoștință de o eventuală înțelegere între părinții săi și inculpații A şi B în cazul în care o astfel de înțelegere ar fi existat, apare ca fiind inexplicabilă, întrucât, în ipoteza avansată de acuzare și reținută de Curtea de Apel Brașov că ar fi cunoscut promisiunea de favorizare de către inculpații A şi B, aceasta ar fi trebuit să apeleze direct la aceștia în vederea programării, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pe de altă parte, conduita tipică a inculpaților A şi B, existența unei înțelegeri de a o favoriza pe candidata E în vederea programării la o anumită dată ar fi presupus efectuarea unor demersuri în vederea blocării sau rezervării datei respective pentru această candidată, împrejurare care nu se regăsește în starea de fapt reținută de către acuzare și nici de instanța de fond și de apel.
Apărarea a mai arătat că, în ceea ce o privește pe inculpata A, din starea de fapt reținută de cele două instanțe se constată următoarele:
- lipsa oricăror discuții pe tema reprogramării între inculpată și membrii familiei C şi D;
- imposibilitatea ca inculpata să cunoască la ce ghișeu urmează să lucreze într-o anumită zi (chiar din viitorul apropiat) și ce atribuții va avea în acea zi - acestea fiind stabilite prin dispoziția de zi a șefului serviciului. Această concluzie se desprinde chiar din cele reținute de instanța de apel, respectiv „din decizia zilnică pe unitate, aflată la dosarul de urmărire penală, rezultă că în data de 31.10.2022 inculpata A nu executa operațiuni de reprogramare a probei practice, astfel de atribuții primindu-le doar pentru a doua zi, respectiv pentru data de 01.11.2022”.
Astfel, în ceea ce privește pretinsa favorizare a candidatei, potrivit celor reținute de instanță, aceasta a constat în furnizarea informației potrivit căreia se vor susține probe practice pe data de 05.11.2022 și îndemnul către candidata E să se prezinte în data de 01.11.2022 la ghișeu pentru a verifica dacă există disponibilitate și a se programa.
În opinia apărării, devin evidente următoarele aspecte:
- niciunul dintre recurenți nu cunoștea la data de 31.10.2022 persoana care urma să fie desemnată în data de 01.11.2022 să efectueze reprogramări la ghișeul SPCRPCIV Brașov, desemnarea inculpatei A fiind rezultatul hazardului;
- nu s-a efectuat niciun demers de către inculpata A sau de către orice altă persoană în sensul „rezervării” unei programări în favoarea candidatei E;
- la momentul prezentării candidatei E în data de 01.11.2022 în scopul reprogramării probei practice pentru data de 05.11.2022, nu a prezentat nicio relevanță împrejurarea că inculpata A era funcționarul însărcinat cu efectuarea reprogramărilor, deoarece, indiferent ce persoană s-ar fi prezentat la ghișeu cu solicitarea de reprogramare pentru data de 05.11.2022, inculpata avea obligația de a verifica disponibilitatea și de a efectua reprogramarea dacă sunt locuri libere, neavând dreptul de a refuza o astfel de solicitare.
În aceste condiții, împrejurarea că inculpata A nu avea la data de 01.11.2022 dreptul de a refuza cererea candidatei E de reprogramare a probei practice pentru data de 05.11.2022 conduce la concluzia că actul de serviciu îndeplinit de aceasta nu era nici măcar de natură a putea fi influențat de discuții prealabile, remiteri de bunuri sau altele asemenea. Adoptarea unicei conduite permise inculpatei face, în opinia apărării, imposibil de stabilit legătura între primirea de bunuri din data de 25.10.2022 și actul efectuat de funcționar, lipsind astfel unul din elementele de tipicitate obiectivă necesar pentru reținerea în sarcina inculpatei a infracțiunii de luare de mită.
În ceea ce privește remitere de bunuri din data de 09.12.2022 efectuată de inculpatul D inculpatului B, nu s-a reținut măcar în starea de fapt că această remitere ar fi reprezentat contraprestație pentru actul efectuat la data de 01.11.2022 de către inculpata A, motiv pentru care apărarea a apreciat că nu se impune aprofundarea acestei tranzacții în ceea ce privește actul de serviciu imputat inculpatei A.
Referitor la conduita inculpatului B din data de 05.11.2022 cu ocazia examinării candidatei E, apărarea a susținut că lipsește legătura între livrările de produse din datele de 25.10.2022 și 09.12.2022 și actele inculpatului A din data de 05.11.2022, cu argumentarea că procedura de lucru a SPCRPCIV Brașov, care presupune ca examinatorii să nu cunoască identitatea candidaților până în chiar dimineața zilei în care se desfășoară examenul, repartizarea candidaților fiind făcută aleator de către computer, listele de candidați arondați fiecărui examinator fiind transmise în plic închis, sigilat de către serviciu, deschiderea plicurilor fiind făcută în prezența tuturor candidaților din ziua respectivă, exclude posibilitatea ca inculpatul B, chiar dacă cunoștea faptul că una din candidatele ce urmau să susțină proba practică era E, să cunoască faptul că el însuși va fi examinatorul acesteia.
Raportat la situația de fapt reținută, apărarea a apreciat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au valorificat această problematică a modului în care candidata E a ajuns să fie examinată de inculpatul B prin încălcarea normelor art. 4 C. proc. pen., respectiv valorificând un dubiu în defavoarea persoanei acuzate, întrucât s-a acreditat ideea că prin schimbarea datei inițiale a programării (16.12.2022) s-ar fi modificat șansele candidatei de a fi examinată de inculpat, ceea ce reprezintă o speculație nefondată.
În ceea ce privește modalitatea în care curtea de apel a apreciat conduita inculpatului B cu ocazia examinării candidatei E, conchizând că ar fi existat încălcarea unor atribuții de serviciu în sensul omisiunii acestui inculpat de a depuncta anumite erori comise de candidată în cursul probei practice, apărarea a apreciat că aceasta reprezintă o nouă încălcare a acelorași dispoziții ale art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a teza finală C. proc. pen., art. 99 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 4 C. proc. pen., precum și a jurisprudenței CEDO în materie, ca și în cazul stabilirii caracterului necuvenit al primirii produselor.
Apărarea a criticat că instanța de apel nu a administrat și nici nu a readministrat vreo probă cu privire la lipsa înregistrării oficiale a probei a cărei lipsă de la dosar este imputabilă parchetului, pentru a se putea face o apreciere temeinică asupra conduitei examinatorului, fundamentându-și concluzia existenței unei încălcări a atribuțiilor de serviciu ale inculpatului B prin valorificarea unor elemente de dubiu în defavoarea acestuia.
Astfel, deși dispozițiile legale aplicabile în materia examinării la proba practică impun examinatorului să aprecieze în mod global prestația candidatului, scopul examinării fiind acela de a verifica abilitățile acestuia în condiții reale de trafic, iar nu de a „vâna” greșelile acestuia, prin modalitatea în care instanța de apel a apreciat, în baza unor probe indirecte, asupra unei stări de fapt (prestația candidatei E la examenul din data de 05.11.2022) apare ca fiind o speculație care nu își are sprijin pe probatoriul administrat, subzistând în continuare un puternic dubiu cu privire existența unei încălcări intenționate a atribuțiilor de serviciu ale inculpatului B în ziua respectivă, în legătură cu această candidată.
Apărarea a mai solicitat să se observe faptul că, din analiza stării de fapt deduse judecății, nu se poate conchide că vreuna din livrările de produse din data de 25.10.2022 și 09.12.2022 reprezintă contraprestație pentru conduita adoptată de inculpatul B la data de 05.11.2022, pentru următoarele motive: modalitatea prin care instanța de apel a stabilit că prețul produselor nu ar fi fost plătit de inculpații A şi B este una vădit nelegală, existând probe concludente în sprijinul caracterului licit al tranzacțiilor; valoarea bunurilor obiect al presupusei mite, de maxim 100 de lei per tranzacție, este una absolut necaracteristică mitei (prin definiție aceasta trebuie să reprezinte o plată pentru adoptarea unei conduite alterate a funcționarului public) și naște o prezumție deosebit de puternică a lipsei de legătură între produsele remise și exercitarea atribuțiilor de către funcționar, cu atât mai mult cu cât cea de-a doua tranzacție se face la o durată de timp mare (peste o lună) față de data la care funcționarul și-a exercitat atribuțiile în legătură cu pretinsul beneficiar al presupusei fapte de corupție; în ceea ce privește livrarea de bunuri din data de 25.10.2022, față de cronologia evenimentelor și multitudinea de elemente ce țineau de hazard (promovarea probei teoretice de către candidată, programarea acesteia într-o zi în care inculpatul B să aibă atribuții de examinator, repartizarea candidatei de către computer la examinatorul B), valoarea acestei livrări și contextul în care s-a făcut (existența raporturilor comerciale anterioare între părți) face imposibil de stabilit dincolo de orice dubiu rezonabil o legătură în sensul ca livrarea să reprezinte o plată anticipată în schimbul promisiunii unei anumite conduite viitoare a funcționarului public.
În ceea ce privește livrarea de bunuri din data de 09.12.2022, față de modalitatea absolut publică în care s-a făcut, respectiv la sediul SPCRPCÎV, la o oră la care în mod uzual sunt prezenți atât colegii inculpatului B, cât și public, apare extrem de puțin plauzibil ca aceasta să nu constituie o remitere cu titlu de mită, remitere care întotdeauna are un caracter conspirat, atât mituitul, cât și mituitorul având interesul păstrării secretului cu privire la remiterea mitei.
În drept, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
La data de 21 noiembrie 2024, prin e-mail, recurenții inculpați C și D, prin apărător ales, au declarat recurs în casație împotriva aceleiași hotărâri, susținând că faptele concrete pentru care au fost condamnați nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă din norma de incriminare, criticând, deopotrivă, și dispoziția de obligare a lor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac declarate, apărarea a arătat că instanța de control judiciar a dispus în mod nelegal condamnarea recurenților direct în apel, întrucât în fapt nu a existat nicio probă care să schimbe raționamentul primei instanțe, care a pronunțat o soluție de achitare, fiind, astfel, încălcate dispozițiile prevăzute de art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a teza finală C. proc. pen., care prevăd obligativitatea readministrării probelor testimoniale pe baza cărora instanța de fond a dispus achitarea.
Sub acest aspect, apărarea a mai criticat faptul că instanța de apel, cu ocazia deliberării, a înlăturat nelegal absolut toate depozițiile care au fundamentat soluția de achitare din prima instanță și a solicitat, în concret, reinterpretarea probatoriului.
Din perspectiva tipicității infracțiunii de dare de mită, apărarea a susținut că faptele care formează obiectul acuzației penale nu se circumscriu modelului de comportament interzis, că întâlnirea recurenților cu inculpații A şi B s-a realizat în data de 25.10.2024, iar scopul întâlnirii a fost predarea unor borcane de zacuscă pentru care s-a achitat prețul acestora, moment la care niciunul dintre inculpații din dosar nu aveau cunoștință de rezultatul probei teoretice pe care numita E a susținut-o, de altfel, în data de 26.10.2022.
În plus, recurenții nu aveau în niciun fel reprezentarea sau certitudinea faptului că numita E va promova examenul teoretic, în condițiile în care aceasta a picat anterior de 3 ori proba teoretică (24.08.2022,13.09.2022 și 03.10.2022), context în care este mai mult decât evident, în opinia apărării, că aceste borcane de zacuscă nu au avut nicio legătură cu o eventuală îndeplinire sau neîndeplinire a unui act aflat în atribuțiile de serviciu ale inculpaților A şi B.
Apărarea a mai arătat că, deși s-au administrat multiple probe, interceptări telefonice, filaj cu privire la tot personalul instituției, în cauza nu rezultă din nicio probă vreo acțiune a inculpaților A şi B imediat după data de 25.10.2022 și care să denote o posibilă înțelegere privind favorizarea ulterioară a candidatei E.
Cu privire la actul constând în remiterea de bunuri (borcane de zacuscă) din data de 09.12.2022 efectuată de inculpatul D către inculpatul B, apărarea a solicitat să se constate faptul că nu există nicio legătură între modul în care candidata E a fost examinată în data de 05.11.2022 și remiterea de bunuri (borcane de zacuscă), în sensul unei condiționări sau influențări a conduitei examinatorului B de remiterea ulterioară a acestor borcane de zacuscă, coroborat cu procedura de lucru în cadrul instituției.
A criticat modalitatea în care curtea de apel a analizat conduita examinatorului B și a susținut că din numeroase probe aflate la dosar rezultă că recurenții se ocupau cu vânzarea produselor.
Apărarea a mai arătat că valoarea pretinsei „mite” - borcane de zacuscă în cuantum de 100 de lei este una vădit disproporționată, nefiind aptă să determine o corupere a unui funcționar sau să conducă la influențarea conduitei acestuia, iar distanta între acte, coroborată cu valoarea menționată anterior conduc la ideea că predarea acestor bunuri nu a avut nicio legătură cu preschimbarea datei programării sau cu modalitatea de examinare.
În drept, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
La aceeași dată, respectiv 21 noiembrie 2024, dar și la data de 22 noiembrie 2024, prin e-mail, recurenții inculpați C și D, prin apărător ales, au trimis la dosar completare a motivelor de recurs în casație, susținând că, în cauză, este incident și cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., cu referire la soluția pronunțată de curtea de apel vizând desființarea permisului de conducere seria (..) emis la data 07.11.2022 aparținând numitei E pentru categoriile AM 05-11-2022, B 05-11-2022/ Bl 05-11-2022 și au solicitat suspendarea în parte a executării hotărârii penale cu privire la această soluție de desființare a permisului de conducere.
În motivarea acestui caz de casare, apărarea a susținut, în esență, că desființarea permisului de conducere este o măsură echivalentă/identică cu anularea permisului de conducere și care afectează dreptul martorei E de a conduce autovehicule, cu atât mai mult cu cât față de aceasta s-a dispus o soluție de renunțare la urmărirea penală.
Sub acest aspect, apărarea a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 114 din OUG 195/2002 coroborat cu art. 203 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la art. 114 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, dispusă de o instanța din România.
Apărarea a mai criticat faptul că hotărârea recurată nu este motivată în drept, că martora E nu a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă și a reiterat că anularea permisului de conducere este o măsură care nu intră în competența instanței de judecată, ci poate fi realizată exclusiv la sediul poliției rutiere în baza unei hotărâri judecătorești.
La data de 22 noiembrie 2024, numita E, prin apărător ales, a declarat, la rândul său, recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale, invocând, în drept, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., cu motivarea că instanța de apel a desființat permisul de conducere seria (..) emis la data 07.11.2022 pentru categoriile AM 05-11-2022, B 05-11-2022/ Bl 05-11-2022, eliberat pe numele său, cu încălcarea normelor de competență.
În concret, a arătat că, în ceea ce o privește, s-a dispus o soluție definitivă de renunțare la urmărire penală sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen..
A mai arătat că în calea de atac a apelului, parchetul a criticat exclusiv soluția de achitare a inculpaților B, A, D și C, precum și faptul că, în raport de art. 549 alin. (1) C. proc. pen., în cauza de față, curtea de apel nu avea competența materială să dispună desființarea permisului de conducere, aceasta aparținându-i Tribunalului Brașov.
Deopotrivă, apărarea a apreciat că hotărârea recurată este lovită de nulitate relativă și a susținut că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece recurenta nu a fost citată în cauză, nu a fost parte în proces, motiv pentru care măsura astfel dispusă nu poate produce efecte față de aceasta.
A mai făcut trimitere la dispozițiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și a susținut că anularea permisului de conducere este o măsură care se dispune de șeful serviciului poliției rutiere, criticând, totodată, faptul că hotărârea recurată nu este motivată în drept.
Apărarea a solicitat suspendarea în parte a executării hotărârii penale cu privire la această soluție de desființare a permisului de conducere.
După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul Secției penale, la data de 30.12.2024, sub nr. X/62/2023.
Prin referatul din 30.12.2024, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 13 februarie 2025.
Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 12 februarie 2025.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A, B, C și D, precum și de recurenta E împotriva deciziei penale nr. 700/AP din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, din perspectiva dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:
Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererile de recurs în casație formulate de inculpații B, A, D și C sunt introduse în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Din examinarea cererilor de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și 6 C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpaților, hotărârea care se atacă, domiciliul, precum și semnătura apărătorilor aleși ai acestora.
Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reține prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.
Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen..
Prin urmare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
În cauza de față, toți recurenții inculpați au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, iar recurenții inculpați D și C au invocat, suplimentar, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respectiv ”în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente”.
Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reține că sintagma „nu este prevăzută de legea penală”, circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.
Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., se constată că, în ceea ce privește acest caz de casare invocat de către toți recurenții inculpați, doar analiza aspectelor antamate de inculpați sub aspectul neîntrunirii conținutului constitutiv al infracțiunilor pentru care au fost condamnați din perspectiva realizării unei corespondențe depline între faptele săvârșite și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune (dare și luare de mită), datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurenților nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, se circumscrie în mod formal cazului de casare invocat, care vizează exclusiv ipoteza lipsei incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară) și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la ”vinovăția prevăzută de lege”, drept pentru care recursurile în casație declarate de inculpați sunt admisibile în principiu numai sub acest aspect.
Celelalte critici ale recurenților care aduc în discuție chiar temeinicia situației de fapt reținută de instanțe și, implicit, modul de apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, presupusa nemotivare a hotărârii atacate, valoarea cheltuielilor de judecată la care au fost obligați inculpații D și C, presupusa încălcare a dreptului la un proces echitabil, lipsa elementului subiectiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea recurenților în apel, iar nu aspecte vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de referință, nu pot fi valorificate în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, necircumscriindu-se cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct.7 C. proc. pen. și nici vreunui alt caz de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., întrucât constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și nu pot fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar.
Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct.1 C. proc. pen., respectiv ”în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente”, se reține că recurenții inculpați D și C au circumscris acestui caz de casare măsura desființării, de către instanța de apel, a permisului de conducere seria (..) emis la data de 07.11.2022 aparținând numitei E pentru categoriile AM 05-11-2022, B 05-11-2022/ Bl 05-11-2022.
Potrivit art. 436 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 442 alin. (1) C. proc. pen., învestirea instanței cu soluționarea recursului în casație se configurează, în principal, în limitele efectului devolutiv, ce constă în judecarea din nou a cauzei de către instanța supremă numai cu privire la persoana care l-a declarat (vizează situația personală a titularului recursului), doar în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces și exclusiv în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație.
Așadar, configurarea limitei efectului devolutiv în raport cu calitatea recurentului în proces este dată de art. 436 alin. (1) C. proc. pen., iar efectul devolutiv este limitat prin cazurile de casare [art. 442 alin. (2) cu referire la art. 438 C. proc. pen.], recursul în casație producând o devoluție parțială, respectiv doar o reexaminare în limitele cazurilor de casare invocate prin cererea de recurs în casație și doar cu privire la anumite aspecte de nelegalitate, expres reglementate de legiuitor.
Prin urmare, se reține că un inculpat nu poate formula recurs în casație prin care să critice hotărârea atacată cu referire la aspecte de drept ce privesc nu situația sa, ci pe a unei alte persoane.
Examinând, prin prisma considerațiilor teoretice anterior menționate, situația de fapt circumscrisă de recurenții inculpați D și C cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct.1 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că apărarea a criticat hotărârea atacată cu referire la aspecte de drept care o privesc pe numita E, motiv pentru care recursul în casație este inadmisibil cu privire la cazul de casare invocat, cei doi recurenți neputând fi titulari ai unei astfel de cereri.
Înalta Curte, judecătorul de filtru, reține că, în cauză, recurenții inculpați D și C, prin apărător ales, au formulat și o cerere de suspendare în parte a executării hotărârii penale cu privire la soluția de desființare a permisului de conducere, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen..
Raportat la limitele admiterii în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurenții inculpați D și C, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a executării deciziei recurate.
Se constată că, în cauză, a declarat recurs în casație și recurenta E.
Preliminar, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reține că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal „Admiterea în principiu”, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de recurenta E nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 436 alin. (1) C. proc. pen., întrucât este formulată de o persoană căreia legea nu îi recunoaște dreptul de a exercita calea extraordinară de atac prevăzută de art. 433 și următoarele C. proc. pen..
Astfel, potrivit 436 alin. (1) C. proc. pen., „Pot formula cerere de recurs în casație:
a) procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă;
b)inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal;
c) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.”
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurenta E nu a avut niciodată calitatea de parte în dosarul nr. X/62/2023 în care a fost pronunțată decizia atacată, întrucât prin rechizitoriul nr. X/P/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, emis la data de 12 iunie 2023, nu s-a dispus trimiterea acesteia în judecată, ci a altor persoane.
Prin urmare, recurenta nu este îndreptățită să exercite această cale extraordinară de atac, nefiindu-i recunoscută de către legiuitor o astfel de vocație, împrejurare în raport de care recursul în casație este inadmisibil, exercitarea unei căi de atac de către o persoană căreia nu i se recunoaște acest drept constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere cele constatate în cele ce preced, se reține că nu mai este necesară nicio analiză cu privire la cererea de suspendare în parte a executării hotărârii penale cu privire la soluția de desființare a permisului de conducere, formulată de recurenta E, prin apărător ales.
Prin urmare, constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A, B, C și D împotriva deciziei penale nr. 700/AP din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, sunt introduse în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434 art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen. relativ la cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, le va admite, în principiu, numai sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele arătate în cele ce preced, și va dispune trimiterea cauzei completului 10, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
Va respinge cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de recurenții inculpați D și C.
În ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de recurenta E împotriva aceleiași decizii penale, constatând că aceasta nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 436 alin. (1) C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acesteia, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
I. Admite, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A, B, C și D împotriva deciziei penale nr. 700/AP din data de 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, numai sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Trimite cauza Completului 10, în compunere de 3 judecători.
Acordă termen la data de 27 februarie 2025, cu citarea recurenților inculpați și asigurarea apărării acestora.
II. Respinge cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de recurenții inculpați D și C.
III. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenta E împotriva aceleiași decizii penale.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2025.