Deliberând asupra căii de atac declarată de contestatorul A împotriva încheierii din data de 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/42/2024, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/42/2024, în temeiul art. 282 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, nulitatea relativă invocată de petentul A. În baza art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței de clasare din data de 20.12.2023 dată în dosar nr X/P/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin ordonanța nr X/II/2/2024 din data de 05.02.2024 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fiind menținute ordonanțele mai sus menționate
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr.X/42/2024, petentul A a formulat plângere împotriva soluției adoptate prin ordonanța nr.X/II/2/2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr.X/P/2023, în contradictoriu cu intimații B, C, D (F) și E.
Prin ordonanța nr. X/P/2023 din data de 20.12.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b C. proc. pen., cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a C. proc. pen., rap.la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. (4 infracțiuni) și favorizarea făptuitorului, prev.de art. 297 C. pen., reținându-se cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prev.de art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., respectiv, fapta nu există, persoanele vizate fiind magistrații judecători D (fostă F), E și C, din cadrul Judecătoriei Vălenii de Munte și magistratul procuror B, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.
Împotriva acestei soluții petentul A a formulat plângere.
Prin ordonanța nr.X/II/2/2024 din data de 05.02.2024 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a respins plângerea formulată, reținându-se că din actele dosarului rezultă că acuzațiile aduse magistraților referitoare la săvârșirea unor infracțiuni reprezintă de fapt simple alegații, nesusținute de nicio probă, urmare a nemulțumirii persoanei vătămate cu privire la activitățile de administrare sau, după caz, de înfăptuire a justiției de către magistrați.
Împotriva ordonanței nr.X/II/2/2024, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.X/P/2023, în temeiul art. 340 C. proc. pen., petentul A a formulat plângere la Curtea de Apel Ploiești, cauza fiind înregistrată sub nr.X/42/2024.
Făcând propria analiză a actelor dosarului de urmărire penală raportat la motivele invocate de petent, judecătorul de cameră preliminară a constatat că situația de fapt expusă de procurori în cuprinsul ordonanțelor atacate este confirmată de actele din dosarul de urmărire penală nr.X/P/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, astfel că, aceasta și motivarea procurorilor au fost însușite în totalitate și de judecătorul de cameră preliminară și nu au fost reluate.
S-a mai constatat faptul că la termenul de judecată din data de 16 septembrie 2024, petentul a invocat excepția nulității relative, în acord cu prevederile art. 282 alin. (4) lit. a C. proc. pen., afirmând că documentul trimis de Judecătoria Vălenii de Munte privind cererea petentului de recuzare a doamnei judecător E, din cadrul Judecătoriei Vălenii de Munte, înregistrată pe data de 15.05.2018, nu s-a menționat recuzare iar cererea acestuia a fost dirijată la alt complet decât cel corespunzător zilei de 15.05.2018. Totodată, în temeiul art. 282 al. 4 lit. a C. proc. pen., petentul a invocat și nulitatea relativă a încheierii prin care s-a apreciat că pe data de 15.05.2018 a fost înregistrată cererea acestuia de recuzare.
S-a constatat că cererea de recuzare formulată de către petent a fost soluționată cu respectarea dispozițiilor legale, în deplin acord cu dispozițiile Regulamentului de ordine interioară (chiar dacă în urma pronunțării asupra acesteia, petentul nu a obținut o soluție favorabilă), astfel că, s-a apreciat că nu se poate vorbi despre o încălcare a normelor legale care să genereze o vătămare a dreptului petentului ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului, sens în care excepția nulității relative invocată de petent va fi respinsă ca neîntemeiată.
În consecință, în temeiul art. 282 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată, excepția nulității relative invocată de petentul A, iar în baza art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței de clasare din data de 20.12.2023, emisă în dosarul nr. X/P/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin ordonanța nr. X/II/2/2024 din data de 05.02.2024 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierea de ședință pronunțată la data de 03.10.2024 în dosarul mai sus menționat, formulată de către petentul A. În ceea ce privește cererea prin care s-a invocat nulitatea relativă a încheieri de ședință pronunțată la data de 03.10.2024 în dosarul mai sus menționat, s-a dispus înaintarea cauzei către serviciul registratură pentru a se înregistra ca și cale de atac și a se înainta la instanța de control judiciar pentru soluționare. S-au menținut dispozițiile încheierii de ședință pronunțată la data de 03.10.2024 în dosarul mai sus menționat. În temeiul art. 275 al. 2 C. proc. pen., a fost obligat petentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, sub dosar nr. X/42/2024.
Examinând cauza de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de contestatorul A, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Obiectul prezentei căi de atac îl constituie încheierea din data de 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/42/2024, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței de clasare din data de 20.12.2023 dată în dosar nr X/P/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin ordonanța nr X/II/2/2024 din data de 05.02.2024 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Conform dispozițiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată este definitivă.
Prin urmare, contestatorului A nu îi este recunoscută calea de atac a contestației împotriva încheierii din data de 03 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/42/2024, întrucât este definitivă.
Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, constatând că prezenta cale de atac a fost formulată împotriva unei încheieri definitive, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A împotriva încheierii din data de 03 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/42/2024.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, întrucât prin încheierea din 25 noiembrie 2024 s-a dispus înaintarea cauzei către serviciul registratură pentru a se înregistra ca și cale de atac și a se înainta la instanța de control judiciar pentru soluționare, astfel încât, nu este culpa procesuală a contestatorului pentru a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A împotriva încheierii din data de 03 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. X/42/2024.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 17 decembrie 2024.