Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
În dosarul civil nr. X/3/2023, aflat pe rolul Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, având ca obiect cererea de apel împotriva Încheierii de admitere în principiu din 03.10.2018 și împotriva Sentinței civile nr. 1270 din 16.02.2022 a Judecătoriei Sectorului 5 București, formulată de apelanta - reclamantă A, în contradictoriu cu intimații - pârâți B, C, D și E, apelanta - reclamantă a invocat, la termenul de judecată din 11.03.2024, excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 90/29.03.1999 privind constatarea dreptului de proprietate privată în condițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, emis de Prefectura Județului Ilfov.
Prin încheierea din 04.04.2024, Tribunalul-București-Secția a III-a Civilă a admis excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu, în ceea ce privește excepția de nelegalitate, a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Tribunalului București Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal și, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare înainte de modificarea prin Legea nr. 76/2012, suspendând judecata apelului până la soluționarea definitivă a excepției de nelegalitate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile procedurale reglementate de Codul de procedură civilă din 1865, având în vedere că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului a fost înregistrată la 26.05.2005 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub număr prim de dosar X/2005 (X/302/2005).
În continuare, a reținut că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 ce reglementează excepția de nelegalitate, în forma în vigoare în prezent, au fost modificate prin Legea nr. 76/ 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rezultând că această modificare a survenit în considerarea litigiilor ce urmau a fi soluționate conform Codului de procedură civilă actual. Astfel, s-a apreciat că, pentru ipoteza litigiilor ce se judecă sub imperiul dispozițiilor Codului de procedură anterior (cum este cazul de față), normele care reglementează modalitatea de soluționare (și implicit competența de soluționare a acesteia), sunt cele prevăzute de art. 4 în forma în forma în vigoare înainte de modificarea prin Legea nr. 76/ 2012, întrucât excepția de nelegalitate reprezintă un incident procedural ivit în cursul judecății, aflat în strânsă legătură cu soluționarea apelului formulat, fiindu-i pe cale de consecință aplicabile dispozițiile în vigoare la momentul sesizării instanței cu cererea de chemare în judecată, iar nu cele de la momentul invocării excepției de nelegalitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal la 17.04.2024, sub nr. X/3/2024.
Prin încheierea din 08.05.2024, Tribunalul București-Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Secției a II-a Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului București, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ din dosar nr. X/3/2023, în favoarea Secției Civile din cadrul Tribunalului București, a constatat existența unui conflict negativ de competență, și a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București-Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal a reținut că, indiferent de data începerii procesului în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează acest incident procedural, se aplică în forma aflată în vigoare la data invocării excepției, faptul că textul legal în discuție a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, nefiind relevant sub acest aspect.
În acest sens, instanța a avut în vedere că excepției de nelegalitate nu îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, astfel că, indiferent de data începerii procesului civil, dispozițiile speciale ale art. 4 alin. (1) din lege, instituind o normă de procedură, de imediată aplicare - competența de soluționare a excepției de nelegalitate, se impun a fi aplicate în forma aflată în vigoare la data invocării excepției.
Ca atare, a apreciat că revine Secției a III-a Civilă din cadrul Tribunalului București competența de soluționare a excepției de nelegalitate ce face obiectul cauzei, instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, la 10.06.2024, sub nr. X/2/2024.
2. Hotărârea instanței pronunțată ca regulator de competență
Prin sentința nr. 1143 din 25 iunie 2024, Curtea de Apel București-Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București-Secția a III-a Civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul a fost înregistrat pe rolul instanței în anul 2005, dată la care era în vigoare Vechiul Cod de Procedură Civilă.
Potrivit art. 725 din Vechiul Cod de procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, rezultând că, în sistemul Codului de procedură civilă de la 1865, funcționa regula de drept tranzitoriu tempus regit actum.
Instanța a mai reținut că Vechiul Cod de procedură civilă a fost abrogat prin Legea nr. 76/2012, iar, potrivit art. 3 alin. (1) și alin. (2) din această lege, dispozițiile Codului de procedură civilă (nou) se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Or, raportat la aceste dispoziții legale, instanța învestită cu regulatorul de competență a apreciat că suntem în prezența unei norme de drept tranzitoriu (tempus regit actum) ce ultraactivează alături de celelalte reguli de procedură vechi; în calitatea lor de norme procedurale, normele tranzitorii pot fi ele însele supuse unor norme de drept tranzitoriu, iar, în cauză, întrucât excepția de nelegalitate este un actum, a apreciat că regimul ei este guvernat, din perspectivă tranzitorie, de tempus regit actum.
Tot prin Legea nr. 76/2012, art. 54 au fost operate modificări ale Legii nr. 554/2004, printre care se numără și schimbări ale regimului excepției de nelegalitate, aceste reguli nefiind în legătură directă cu Noul Cod de Procedură Civilă, ci norme proprii contenciosului administrativ.
Astfel, pentru prezentul proces, modificarea Legii contenciosului administrativ reprezintă o lege nouă de procedură în sensul art. 725 C. proc. civ. de la 1865.
Întrucât excepția de nelegalitate (actum) a fost invocată recent, principiul tempus regit actum face ca aceasta să fie guvernată de regulile procesuale în vigoare la data invocării sale (2024), iar nu la data învestirii instanței (2005) și nici la data ieșirii din vigoare a Vechiului Cod de procedură civilă. (2013).
Concluzionând, Curtea a stabilit că, pentru soluționarea prezentului conflict de competență – procedură guvernată ea însăși de vechea lege – prezintă relevanță competența instanței la data invocării acestui mecanism procesual, competența fiind reglementată în favoarea instanței învestite cu soluționarea litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, în acest sens fiind și practica recentă a ICCJ (Decizie nr. 2519/2020).
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1143 din 25 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr. X/2/2024, reclamanta A a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.
În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, recurenta-reclamantă a arătat că, deși conflictul negativ de competență ivit în dosarul nr. X/3/2024 între Tribunalul București Secția a II- de Contencios Administrativ și Fiscal și Tribunalul București Secția a III-a Civilă era de competenta Curții de Apel Bucuresti, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, totuşi sentința civilă este pronuntata de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă.
Astfel, având în vedere încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 3 alin. (2) și art. 54 din Legea nr. 76/2012, art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a arătat că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile procedurale reglementate de Codul de procedură civilă din 1865 (Vechiul cod de procedură civilă), având în vedere că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului a fost înregistrată la data de 26.05.2005 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub numărul de dosar X/2005 (X/302/2005).
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează excepția de nelegalitate în forma în vigoare în prezent, au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rezultând că această modificare a survenit în considerarea litigiilor ce urmau a fi soluționate conform Codului de procedură civilă actual.
Astfel că, pentru ipoteza litigiilor ce se judecă sub imperiul dispozițiilor Vechiului Cod de procedură civilă (cum este cazul de față), dispozițiile care reglementează modalitatea de soluționare (și implicit competența de soluționare a acesteia), sunt cele prevăzute de art. 4 în forma în vigoare înainte de modificarea prin Legea 76/2012, întrucât excepția de nelegalitate reprezintă un incident procedural ivit în cursul judecății, aflat în strânsă legătură cu soluționarea apelului formulat, fiindu-i pe cale de consecință aplicabile dispozițiile în vigoare la momentul sesizării instanței cu cererea de chemare în judecată, iar nu cele de la momentul invocării excepției de nelegalitate. În acest sens, s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în Decizia nr. 431/2014 privind soluționarea unui conflict negativ de competență.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004, în forma în vigoare înainte de modificarea prin Legea 76/2012, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Astfel, instanța în fața căreia s-a invocat excepția nu poate analiza decât dacă excepția de nelegalitate are legătură cu soluționarea în fond a cauzei, fără a avea competența de analizare a celorlalte condiții de admisibilitate a excepției. Or, aceasta condiție este îndeplinită, din moment ce prin apelul formulat se critică soluția primei instanțe privitoare la nulitatea contractului de donație autentificat sub nr. 887/02.11.2000 vizând imobilul ce face obiectul Ordinului 90/29.03.1999.
În aceste condiții, recurenta-reclamantă apreciază că, în mod corect, Tribunalul Bucuresti-Sectia a III-a Civila a admis excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu, în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată de apelanta-reclamantă și a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Tribunalului București - Secția a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal, căreia îi revine competența legală de soluționare a acestei excepții de nelegalitate.
4. Apărările formulate în cauză
Legal citați, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, respectiv "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", recurenta-reclamantă a susținut că, în mod greșit, sentința atacată a fost pronunțată de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă, deși instanța competentă să pronunțe regulatorul de competență era Curtea de Apel București.
Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 10.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal (fila 21 dosar), prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în sentința civilă nr. 1173 din 25.06.2024, hotărârea atacată a fost emisă de Curtea de Apel București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență ivit în dosarul nr. X/3/2024 între Tribunalul București Secția a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal și Tribunalul București-Secția a III-a Civilă, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. din 1865.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține că acesta vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că sentința recurată a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin. (2) art. 54 din Legea nr. 76/2012 și art. 4 din Legea nr. 554/2004, în opinia recurentei, competența soluționării excepției de nelegalitate invocate aparținând Tribunalului București-Secția a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal.
Înalta Curte reține că această critică este întemeiată.
Din analiza dosarului, se reține că, în litigiul aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, ce formează obiectul dosarului nr. X/3/2023, având ca obiect cererea de apel împotriva Încheierii de admitere în principiu din 03.10.2018 și împotriva Sentinței civile nr. 1270 din 16.02.2022 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a ivit incidentul procedural al excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 90/29.03.1999 privind constatarea dreptului de proprietate privată în condițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, emis de Prefectura Județului Ilfov.
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului a fost înregistrată la data de 26.05.2005 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, cu număr prim de dosar X/2005 (nr. nou X/302/2005), sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, iar excepția de nelegalitate, a fost invocată de apelanta reclamantă A, în apel, la 11.03.2024, după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Înalta Curte are în vedere că excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare supus procedurii speciale reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea nr.554/2004 și nu poate fi transformată într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii, în afara cadrului procesual legal. Această excepție are ca scop soluționarea cauzei pe fond fără a se ține seama de actul vizat, în măsura în care se constată că acesta este nelegal.
În cauză, cererea care vizează excepția de nelegalitate a fost formulată ca un mijloc de apărare, în strânsă legătură cu soluționarea apelului formulat și nu poate fi apreciată drept o veritabilă cerere de chemare în judecată în sensul dispozițiilor art. 82 și art. 109 C. proc. civ. din 1865, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 134/2010 – C. proc. civ., în sensul că acesteia i-ar fi aplicabile dispozițiile legii noi de procedură cu privire la competența soluționării acesteia, respectiv art. 54 din cuprinsul Titlului IV – Modificarea și completarea unor legi speciale – cu referire la modificarea art. 4 din Legea nr.554/2004.
În acest context, Înalta Curte constată că, în speță, sunt aplicabile prevederile legii procesuale de la momentul declanșării demersului judiciar principal, respectiv dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la acea dată, care prevedeau competența instanței de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegalitate.
Raționamentul urmat de instanța care a pronunțat regulatorul de competență, în sensul că, deși de vreme ce procesul de fond este supus Codului de procedură civilă din 1865, care pentru aplicarea în timp a normelor de procedură urma regula ”tempus regit actum”, excepția de nelegalitate ar fi supusă legii noi, în vigoare la data invocării ei (mai exact, art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 176/2010), creează în realitate o lex tertia fără suport legal în cadrul normativ aplicabil în cauză.
Aceasta, pentru că sediul materiei excepției de nelegalitate se regăsește în art. 4 din Legea nr. 554/2004, care, prin derogare de la prevederile de drept comun ale art. 725 C. proc. civ. din 1865, a instituit, încă din forma sa inițială, regula potrivit căreia procesele de contencios administrativ sunt supuse legii aplicabile la momentul începerii lor.
Această regulă de aplicare în timp a legii, ce avea să fie ulterior consacrată și în C. proc. civ. din 2010, rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora ”Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței”.
În consecință, față de data declanșării litigiului de fond, în raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 și a principiului aplicării coerente și unitare a dispozițiilor de drept procesual, Înalta Curte, contrar celor reținute de instanța învestită cu regulatorul de competență, constată că, în speță, competența de soluționare a excepției de nelegalitate, invocată de apelanta-reclamantă, se stabilește în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare anterior modificării intervenite prin Legea nr. 76/2012, dispozițiile art. 4 astfel cum au fost modificate prin art. 54 pct. 1 din Titlul IV al Legii nr. 76/2012, aplicându-se doar proceselor începute după data de 15 februarie 2013.
Având în vedere că a fost apreciată ca fiind fondată critica bazată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, de natură să atragă casarea sentinței atacate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. din 1865, urmează să admită recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței nr.1143 din 25 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pe care o va reforma, în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București-Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta A împotriva sentinței nr.1143 din 25 iunie 2024 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București-Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.