Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 1083/2025

Sedinta din data de 27 februarie 2025

Camera de Consiliu

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la 16.05.2023 pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, sub nr. x/237/2023, petentul A, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, a formulat plângere contravențională prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria (..) nr. (..)/(..).

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 483 din 19 martie 2024, Judecătoria Gura Humorului a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță, din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț..

În justificarea soluției pronunțate, Judecătoria Gura Humorului a reținut dispozițiile art. 118 alin. (1) O.U.G. 195/2002, potrivit cărora împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, precum și faptul că, în materie contravențională, competența teritorială a instanțelor este exclusivă și de ordine publică, părțile neputând deroga prin voința lor, aceasta fiind instituită prin dispozițiile art. 118 alin. (1) O.U.G. 195/2002.

Având în vedere că prin procesul-verbal de contravenție seria (..) nr. (..)/(..), încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, petentul a fost sancționat contravențional pentru o contravenție săvârșită pe raza localității (..), iar zona unde a fost săvârșită pretinsa contravenție se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Piatra-Neamț, a reținut că revine acestei instanțe competența de soluționare a cauzei, raportat la locul săvârșirii faptei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 4058 din 21 noiembrie 2024, Judecătoria Piatra-Neamț a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța hotărârea indicată mai sus, Judecătoria Piatra-Neamț a avut în vedere dispozițiile art. 130 al. (2) C. proc. civ., normă ce stabilește că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, codul de procedură civilă limitând perioada în care această excepție poate fi invocată, norma imperativă neacordând posibilitatea derogării.

În speță, instanța a reținut că, în fața Judecătoriei Gura Humorului, cauza a avut două termene de judecată, la primul termen, în 07 noiembrie 2023, instanța reținând procedura legal îndeplinită, fără a exista vreo mențiune privitoare la verificarea competenței, și dispunând amânarea pentru faptul că președintele completului de judecată a fost programat în data de 8 noiembrie 2023 la Institutul Național al Magistraturii din București pentru a susține examenul pentru funcția de președinte al Judecătoriei Gura Humorului, iar la cel de-al doilea termen de judecată din 19 martie 2024, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Gura Humorului.

Astfel, deși în încheierea de ședință din data de 07 noiembrie 2023 se reține de către instanță că procedura de citare este legal îndeplinită, totuși verificarea competenței se produce cu depășirea termenului legal stabilit de către legiuitor în acest sens, respectiv la cel de-al doilea termen de judecată, considerent pentru care instanța a apreciat că în acest moment procesual, Judecătoria Piatra-Neamț nu mai este competentă teritorial să procedeze la soluționarea cauzei, în speță operând o prorogare de competență menită să îndeplinească scopul normei juridice de accelerare a judecății și de respectare a unui termen optim de soluționare a cauzei.

Așadar, față de momentul invocării excepției de necompetență teritorială, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze plângerea contravențională Judecătoria Gura Humorului, instanță ce putea ridica, analiza și admite această excepție exclusiv la primul termen de judecată, teză susținută prin prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora actul făcut peste termen atrage decăderea din exercitarea dreptului, actul fiind lovit de nulitate.

3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct.2, art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Prezenta cauză are ca obiect plângerea contravențională formulată împotriva

procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria (..) nr. (..)/(..), încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, prin care petentul A a fost sancționat pentru faptul că, la (..), ora 19:57, localitatea (..), DN 156A, a condus autoturismul marca (..), cu numărul de înmatriculare (..), fiind înregistrat cu aparatul radar TRUCAM circulând cu o viteză de 107 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h. Pentru această faptă a fost sancționat cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile și cu amendă în cuantum de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că, deși regimul juridic al contravențiilor constatate pe drumurile publice este reglementat de OUG nr. 195/2002 care, la art. 118 alin. (1) în forma în vigoare la data sesizării instanței, prevede o competență specială de soluționare a cauzei de către instanța pe raza teritorială a căreia a fost săvârșită fapta, în realitate, problema care se identifică în cauză privește neinvocarea în termenul legal a excepției de necompetență de către prima instanță pe rolul căreia a fost înregistrată plângerea.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.”

Din verificările efectuate, reiese că prima instanță învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, Judecătoria Gura Humorului, la primul termen de judecată acordat în cauză, 7 noiembrie 2023, a dispus amânarea tuturor dosarelor aflate pe lista de ședință de la această dată, motivat de faptul că președintele completului de judecată a fost programat în data de 8 noiembrie 2023 la Institutul Național al Magistraturii din București pentru a susține examenul pentru funcția de președinte al Judecătoriei Gura Humorului. Ulterior, la cel de-al doilea termen de judecată din 19 martie 2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Or, față de motivul de amânare, astfel cum a fost reținut în considerentele sentinței pronunțate de Judecătoria Piatra-Neamț, Înalta Curte constată că verificarea competenței nu s-a făcut cu depășirea termenului legal stabilit de către legiuitor în acest sens, părțile nefiind în situația de a pune concluzii la termenul din 7 noiembrie 2023, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) C. proc. civ..

Prin urmare, competența teritorială de soluționare a cauzei va fi stabilită în raport cu art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, forma în vigoare la data formulării plângerii contravenționale, dispoziții legale care instituie în privința plângerilor contravenționale, o competență teritorială exclusivă.

4. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.