Asupra conflictului negativ de competență:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, sub nr. x/105/2024, reclamanta A, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – C.R.P.C. Regiunea Sud Muntenia (Ploiești) – ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
1. – anularea Ordinului nr. 707 din data de 25.07.2024, întrucât a fost emis în mod nelegal și neîntemeiat și, pe cale de consecință, reintegrarea reclamantei A în funcția de (...) în cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia (Ploiești) C.J.P.C. Prahova;
2. – obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile și cu celelalte drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate cu dobânda legală și cu indicele de inflație de care reclamanta ar fi beneficiat pentru postul ocupat anterior emiterii Ordinului nr. 707 din data de 25.07.2024, până la data reintegrării efective a reclamantei;
3. – suspendarea aplicării Ordinului nr. 707 din data de 25.07.2024 și, pe cale de consecință, reintegrarea reclamantei în funcția de (...) în cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia (Ploiești) – C.J.P.C. Prahova, până la soluționarea cererii de anulare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința nr. 1150 din data de 10 octombrie 2024, Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a sa, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect suspendare/anulare act administrativ formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – C.R.P.C. Regiunea Sud Muntenia Ploiești, în favoarea Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Prahova a avut în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă suspendarea aplicării Ordinului nr. 707 din data de 25.07.2024 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor până la soluționarea cererii de anulare a Ordinului nr. 707 din data de 25.07.2024.
În ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze prezenta cauză, a constatat că, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, fiind un litigiu care privește o obligație a unei instituții publice centrale, respectiv Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, această acțiune se soluționează în fond de Secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Prin urmare, față de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 referitoare la rangul autorității, competența materială și teritorială de a judeca cauza a apreciat că aparține Curții de Apel Ploiești.
2.2. Prin sentința nr. 472 din data de 30 octombrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a sa și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – C.R.P.C. Regiunea Sud Muntenia Ploiești, în favoarea Tribunalului Prahova – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În motivarea soluției, Curtea de Apel Ploiești a reținut, în esență, că Ordinul nr. 707 din 25.07.2024 emis de A.N.P.C., contestat în prezenta cauză, are natura juridică a unui act administrativ, care privește încetarea raportului de serviciu al reclamantei, funcționar public în cadrul A.N.P.C. – C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia (Ploiești) – C.J.P.C. Prahova, iar potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Prin urmare, a apreciat că, întrucât obiectul litigiului intră în sfera raportului de serviciu al unui funcționar public, competența materială în primă instanță aparține tribunalului, iar nu curții de apel, nefiind aplicabile dispozițiile generale referitoare la competență, cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv criteriul rangului emitentului actului.
De altfel, chiar în cuprinsul Ordinului contestat s-a menționat că acesta poate fi atacat la Secția de contencios administrativ și fiscal a domiciliului reclamantei, astfel încât s-a arătat că în mod corect reclamanta s-a adresat Tribunalului Prahova.
3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.
În speță, reclamanta A contestă Ordinul nr. 707 din 25.07.2024 emis de A.N.P.C. prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantei, care deținea funcția de (...) în cadrul C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia (Ploiești) – C.J.P.C. Prahova, începând cu data de 25.07.2024.
Așadar, ordinul contestat are natura juridică a unui act administrativ, care privește încetarea raportului de serviciu al reclamantei, funcționar public în cadrul A.N.P.C. - C.R.P.C. Regiunea Sud – Muntenia (Ploiești) – C.J.P.C. Prahova.
Înalta Curte reține că solicitările reclamantei derivă din calitatea acesteia de funcționar public, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere că normele de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au caracter general, devenind aplicabile doar când nu există norme speciale. Or, în prezenta cauză, dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, sunt norme de competență specială față de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente în cazul în care litigiul privește raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, independent de rangul autorității emitente a actului contestat.
Prin urmare, nu are relevanță calitatea de autoritate publică centrală a pârâtei A.N.P.C., emitent al actului contestat în prezenta cauză, cât timp criteriul de competență materială din Codul administrativ are prioritate, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care obiectul litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, reclamanta invocând un drept ce decurge din calitatea sa de funcționar public.
Așadar, întrucât în cauză obiectul litigiului intră în sfera raportului de serviciu al unui funcționar public, competența materială în primă instanță aparține tribunalului, iar nu curții de apel, conform dispozițiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
4. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – C.R.P.C. Regiunea Sud Muntenia (Ploiești) în favoarea Tribunalului Prahova, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 ianuarie 2025.