Asupra recursurilor de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia–Secția de Contencios administrativ și fiscal, la 30 ianuarie 2023, sub nr. X/57/2023, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara, a solicitat:
- obligarea Guvernului României să dispună de îndată măsuri legale, administrative, efective pentru restituirea integrală a contravalorii contribuției pentru asigurări de sănătate reținute netemeinic și nelegal din drepturile de pensie ce i se cuveneau începând cu 01.01.2022, conform O.U.G. nr. 130/2021, în valoare de 4.500 ron, actualizată cu indicele de inflație, dobânda legală penalizatoare, daune moratorii, precum și penalități de întârziere până la plata efectivă a acesteia (O.G. nr. 13/2011 și art. 176 C. proc. fisc.);
- acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile provocate de emiterea netemeinică și nelegală a art. XXIV și XXV din O.U.G. nr. 130/2021, hotărâte a fi neconstituționale;
- obligarea Casei Județene de Pensii Hunedoara, chemată în garanție, la anularea reținerii din veniturile de pensie a contribuției pentru asigurări de sănătate începând cu 28.12.2022 și restituirea contravalorii CASS reținute în luna ianuarie 2023 în valoare de 472 lei, conform cuponului de pensie anexat;
- obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, chemată în garanție, în calitate de asigurător al serviciilor medicale publice, ca, în urma sistării contribuției pentru asigurări de sănătate, în calitate de pensionar să îi asigure în continuare beneficiul calității de asigurat pentru pachetul de servicii de sănătate de bază, la nivelul și standardele prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 224 lit. n din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, modificată și completată;
- obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin concluziile scrise depuse la 06 iunie 2023, având în vedere emiterea O.U.G. nr. 4/2023, reclamantul A și-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului Guvernul României la restituirea integrală, într-o singură tranșă, a sumelor restante reținute nelegal, cu plata dobânzilor moratorii și de interese în condițiile art. 1535 C. civ., a O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, indexată cu rata inflației până la data plății efective; obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și cheltuielile de deplasare.
Prin Sentința nr. 231 din 21 decembrie 2023, Curtea de Apel Alba-Iulia–Secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepția nulității acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Guvernul României, invocate de către această pârâtă, excepția lipsei de interes și excepția prematurității acțiunii, invocate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, excepția prematurității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara.
A admis excepția rămânerii parțiale fără obiect a capătului I din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins capătul nr. I vizând restituirea integrală a contribuțiilor anterioară datei de 21.12.2023 din cererea de chemare în judecată, ca fiind rămas fără obiect.
A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamantul A, și pe cale de consecință:
A obligat pârâtele la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului A conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023.
A obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective.
A obligat pârâtele la plata către reclamantul A a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A respins în rest cererea de chemare în judecată.
2. Cererile de recurs
Împotriva acestei hotărâri, pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara au formulat recurs.
2.1. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, rejudecând cauza în fond, sub un prim aspect, să se constate că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. În situația în care se va trece peste acest aspect, a solicitat să fie înlăturată obligația pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate de la plata către reclamant a despăgubirilor constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023 și a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește calitatea procesuală, recurenta-pârâtă a susținut că, după cum reiese din conținutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, or, față de obiectul acțiunii, calitatea de pârât o are Guvernul României, întrucât raportul juridic dedus judecății este unul de drept public, iar pe de altă parte, izvorul acțiunii reclamantului este reprezentat de prejudiciul cauzat de prevederile art. XXIV pct. 11-14 și 16-19 din OUG nr. 130/2021, ce au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr, 650/2022 pronunțată de Curtea Constituțională.
Reclamantul nu a solicitat instanței obligarea CNAS la plata unei sume de bani, reprezentând contribuții, dobânzi și despăgubiri din moment ce izvorul direct al prejudiciului solicitat a fi reparat este actul normativ adoptat de Guvern, calitatea procesuală pasivă pentru acțiunea în despăgubiri nu poate avea decât Guvernul României ca autoritate emitentă a ordonanței neconstituționale.
În sensul celor de mai sus, este evident că intimatul reclamant, ca urmare a aplicării prevederilor declarate neconstituționale, a suferit un prejudiciu material cauzat de Guvernul României și nu de CNAS, constând în contravaloarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate reținute din pensie.
În continuare, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond, în mod nelegal, a obligat CNAS la plata către reclamant a despăgubirilor constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023, fără a avea în vedere că pârâta nu a reținut contribuțiile din pensia reclamantului și nici nu a emis OUG nr. 130/2021.
Totodată, instanța de fond nu a procedat la analizarea și aplicarea art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, republicată, pentru a realiza o analiză Judicioasă a cauzei.
Astfel, în mod greșit, instanța de fond a atribut celor trei pârâți, deopotrivă, producerea unui prejudiciu reclamantului și angajarea răspunderii patrimoniale a acestora, prin interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și interpretarea greșită a situației de fapt.
Cu privire la stabilirea faptei ilicite a pârâtului Guvernului României, prima instanță nu a avut în vedere că dreptul persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale de a se adresa instanței este reglementat la nivel constituțional prin art. 126 alin. (6) din Constituția României, republicată, și la nivel legal de art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare.
Așadar, deși ordonanțele Guvernului nu au natura juridică de acte administrative, ci acte normative cu putere de lege, prin art. 126 alin. (6) din Constituție, legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunii persoanelor vătămate prin ordonanțe neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale și a actelor administrative adoptate în aplicarea acestora.
Judecătorul fondului, în mod greșit, nu a constatat faptul că pârâtul Guvernul României, nu și CNAS, este cel care a produs un prejudiciu reclamantului, acest fapt rezultând direct din aplicarea OUG nr. 130/2021, care a produs efecte și a condus la reținerea a 10% din parte ce depășește suma lunară de 4000 lei din pensia realizată de reclamant, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022. De altfel, pârâtul Guvernul României a recunoscut producerea acestui prejudiciu odată ce a emis OUG nr. 4/2023 prin care a dispus restituirea sumelor astfel reținute.
Astfel, în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, raportat la art. 1350 C. civ., instanța ar fi trebuit să oblige Guvernul României la plata indexării cu rata inflației a sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate reținute din pensia reclamantului de către casa teritorială de pensii.
Recurenta-pârâtă a mai criticat hotărârea și din perspectiva obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, susținând că prezentul litigiu s-a datorat procedurii faptei ilicite a pârâtului Guvernului României, prin emiterea unei ordonanțe neconstituționale, care a condus la diminuarea cuantumului pensiei reclamantului prin instituirea unei contribuții de asigurări sociale de sănătate, pârâta CNAS nefiind în culpă procesuală.
2.2. Recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Hunedoara a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea în tot a acțiunii promovate de reclamant.
Recurenta a susținut că soluția instanței de obligare a sa la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului A conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023, precum și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, este netemeinică și nelegală.
Prin OUG nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost creat cadrul legal care reglementează procedura administrativă de restituire, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.
Astfel, în raport cu dispozițiile art. 1 și art. 2 din această ordonanță de urgență, există temei legal în baza căruia sunt restituite sumele reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile care depășesc 4.000 de lei, pentru partea care depășește suma lunară de 4.00 lei, aferente perioadei 01.01.2022-27.12.2022, iar obligarea sa la plata sumelor constând în indexarea cu rata inflației, precum și a dobânzilor legale este total nejustificată.
Conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023, sumele reținute din veniturile din pensii realizate de către reclamant, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în perioada 01.10.2022-27.10.2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.12.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate.
2.3. Recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea, în întregime, a cererii de chemare în judecată.
Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina sa fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. În măsura în care s-a stabilit ca reclamantul să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că plata acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc aceste drepturi de pensie.
Din analiza considerentelor sentinței atacate, se poate observa că instanța de fond a reținut că existența unei fapte culpabile, a vinovăției autorității pârâte, a prejudiciului suferit de petent și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evidentă. Instanța a mai reținut că „declararea ca neconstituționale a dispozițiilor în baza cărora s-a dispus reținerea unor drepturi bănești din pensia reclamantei trebuie să profite autorilor excepției de neconstituționalitate, neputând constitui doar un instrument de drept abstract” și că „funcția de reparație constă în eliminarea prejudiciului cauzat indivizilor vizați de respectivele dispoziții de lege.”
În acest raționament, instanța a făcut însă abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie.
Așadar, în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că obligația de plată a acestor sume, nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc reclamantului drepturile de pensie.
Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionar a reclamantului și faptul că pretențiile acestuia sunt justificate prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecății, astfel încât pentru cazul încălcării obligațiilor privind plata pensiei nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.
Instanța de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr.263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, pe cale de consecință, în mod eronat a stabilit că acțiunea introductivă ar fi întrunit cerința legată de prejudiciu.
Recurentul-pârât a mai susținut că, în mod eronat, s-a dispus obligarea sa de a plăti reclamantului despăgubiri egale cu indexarea cu rata inflației aferentă despăgubirilor, întrucât, în opinia sa, se relevă lipsa capacității juridice civile și, corelativ, a calității procesuale pasive a sa.
Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere.
Totodată, Guvernul, un organ colegial, nu are capacitate juridică civilă iar, în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, entitățile care plătesc venituri din pensii.
Recurentul-pârât a precizat că, la 17.02.2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 138, OUG nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, potrivit căreia, sumele reținute din veniturile de pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 01.01.2022 până la 27.12.2022, inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.03.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, restituirea sumelor făcându-se din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale și entitățile care plătesc venituri din pensii.
Față de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care transpune în practică obligația dispusă în sarcina sa, cererea pendinte a rămas fără obiect, neputându-se susține, în mod valabil, sancționarea autorității publice pe calea urmată de reclamanți.
OUG nr. 4/2023 dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, debitorului obligației bănești principale revenindu-i și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință.
Recurentul-pârât a făcut trimitere și la Decizia nr. 3526 din 16 iunie 2011 și nr. 3792 din 28 iunie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate a soluționa cauzele care se circumscriu jurisdicției speciale a asigurărilor sociale, fiind nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și a dobânzilor legale aferente.
3. Apărările formulate
Intimatul-reclamant A, prin întâmpinările formulate, a solicitat respingerea recursurilor formulate, cu consecința menținerii sentinței recurate.
II. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, examinând sentința recurată în raport cu criticile formulate de recurenți, cu dispozițiile legale incidente și cu actele și lucrările dosarului, constată că recursul pârâtului Guvernul României este nefondat, iar recursurile declarate de pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara: obligarea Guvernului României la restituirea integrală a contravalorii contribuției pentru asigurări de sănătate reținute netemeinic și nelegal din drepturile de pensie ce i se cuveneau începând cu 01.01.2022, conform O.U.G. nr. 130/2021, în valoare de 4.500 RON (patrumiicincisute), actualizată cu indicele de inflație, dobânda legală penalizatoare, daune moratorii, precum și penalități de întârziere până la plata efectivă a acesteia (O.G. nr. 13/2011 și art. 176 C. proc. fisc.); acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile provocate de emiterea netemeinică și nelegală a art. XXIV și XXV din O.U.G. nr. 130/2021, hotărâte a fi neconstituționale; obligarea Casei Județene de Pensii Hunedoara, chemată în garanție, la anularea reținerii din veniturile de pensie a contribuției pentru asigurări de sănătate începând cu 28.12.2022 și restituirea contravalorii CASS reținute în luna ianuarie 2023 în valoare de 472 lei, conform cuponului de pensie anexat; obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, chemată în garanție, în calitate de asigurător al serviciilor medicale publice, ca, în urma sistării contribuției pentru asigurări de sănătate, în calitate de pensionar să îi asigure în continuare beneficiul calității de asigurat pentru pachetul de servicii de sănătate de bază, la nivelul și standardele prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 224 lit. n din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, modificată și completată; obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, în raport cu faptul că pârâtul Guvernul României a emis O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări de sănătate, reclamantul A a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului Guvernul României să dispună restituirea integrală a sumelor restante reținute nelegal, cu plata dobânzilor moratorii și de interese în condițiile art. 1535 C. civ., a O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, indexată cu rata inflației până la data plății efective.
Prin sentința recurată, Curtea de Apel Alba-Iulia–Secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepția nulității acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Guvernul României, invocate de către această pârâtă; excepția lipsei de interes și excepția prematurității acțiunii, invocate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate; excepția prematurității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, a admis excepția rămânerii parțiale fără obiect a capătului I din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins capătul nr. I vizând restituirea integrală a contribuțiilor anterioară datei de 21.12.2023 din cererea de chemare în judecată, ca fiind rămas fără obiect; a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamantul A, și pe cale de consecință, a obligat pârâtele la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului A conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023, a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective, a obligat pârâtele la plata către reclamantul A a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată; a respins în rest cererea de chemare în judecată.
Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara, au formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Având în vedere similaritatea criticilor formulate, Înalta Curte urmează a le analiza global, punctând elementele de diferențiere dintre cererile de recurs formulate.
Înalta Curte reține că, în cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămat în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de OUG nr. 130/2021, publicată în MO nr. 1202/18.12.2021 și pusă în aplicare începând cu 01.01.2022, care a modificat și completat Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal (art. XXIV pct. 13 din OUG nr. 120/2021, introducându-se art. 155 alin. (1) lit. a din Codul Fiscal) prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei sale.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct.11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f2 C. fisc.], pct.12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h C. fisc. sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”], pct.13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) C. fisc.], pct.14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C. fisc.], pct.16 [cu referire la art. 1573 C. fisc.], pct.17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C. fisc.], pct.18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2 alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7) ind.1 C. fisc.] și pct.19 [cu referire la alin. (1) lit. a în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2 C. fisc.] și art.XXV alin. (1) lit. c [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alineatelor (1) și (5) ale art. 168 C. fisc. și pct. 19] din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.
În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că OUG nr.130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.
Drept urmare, în Monitorul Oficial din 17.02.2023 a fost publicată OUG nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de lei în temeiul prevederilor OUG nr.130/2021, declarate neconstituționale.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 4/2023 ,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1) se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de lei. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023”.
Consecutiv adoptării OUG nr. 4/2023, reclamantul și-a modificat acțiunea, prima instanță rămânând învestită pe fond doar cu pretențiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind obligarea pârâtului Guvernul României la restituirea integrală a sumelor restante reținute nelegal din pensie conform OUG nr. 130/2021, actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute și dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5) „poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.
În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guvernul României, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin OUG nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speță.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul, astfel cum în mod corect s-a susținut de către recurentele-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara prin cererile de recurs.
Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că se impune obligarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Casei Județene de Pensii Hunedoara la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului A conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 4/2023, în condițiile în care, sub un prim aspect, din precizările aduse acțiunii, nu rezultă că reclamantul se judecă în contradictoriu și cu cele două pârâte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara, prima instanță rămânând învestită pe fond doar cu pretențiile formulate de intimatul-reclamant în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Înalta Curte are în vedere și contradicția existentă între considerentele și dispozitivul sentinței recurate.
Astfel, în considerente instanța de fond dispune obligarea pârâtelor la despăgubiri către reclamant, constând în indexarea cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite în temeiul OUG nr. 4/15.02.2023 și în contravaloarea dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în timp ce, în dispozitivul sentinței recurate dispune obligarea pârâtelor la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului A conform art. 1 alin. (1) din OUG nr.4/2023 și obligarea pârâtului Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului.
Înalta Curte mai reține că pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, prin reținerile efectuate din pensia intimatului-reclamant, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat, iar, la momentul emiterii și publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 4/2023, aceasta a procedat la restituirea etapizată a sumelor anterior reținute din drepturile de pensie ale intimatului-reclamant, astfel că nu i se poate reține vreo culpă acestei autorități, și nici pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru a putea fi obligate la actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Totodată, faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Județeană de Pensii nu instituie răspunderea patrimonială a acestei entități în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.
Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și cele două pârâte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara, referitor la atribuțiile conferite acestora de lege, ci, așa cum s-a arătat, obiectul cauzei de față, astfel cum a fost precizat, îl reprezintă obligarea pârâtului Guvernul României la restituirea sumelor restante reținute nelegal din pensie conform OUG nr. 130/2021, actualizarea sumelor reținute cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.
Nici faptul că prin OUG nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute în temeiul ordonanței declarate neconstituționale se face prin intermediul acelorași case de pensii nu schimbă datele problemei, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat.
Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr.554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.
Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenții actelor administrative emise în baza ordonanței, a căror anulare s-ar cere, sau autoritățile publice în privința cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță, dreptul de pensie originar aparținând domeniului asigurărilor sociale.
De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.”.
Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând „(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.” [alin. (5)]
Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004.
În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.
Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.
În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă „acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului”, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.
În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligația să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate.
Prin urmare, pretențiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală și actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflație, iar, în raport cu acestea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce i-a fost cauzată intimatului-reclamant prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparținea emitentului, în speță, Guvernului României.
Din aceeași perspectivă sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive.
Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
În speță, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanței de urgență declarate neconstituționale.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin adoptarea O.U.G. nr.4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României, va admite recursurile declarate de pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va obliga pârâtul Guvernul României la despăgubiri, constând în indexarea cu rata inflației a sumelor reținute conform OUG nr. 130/2021 și la plata dobânzii legale aferente acelorași sume începând cu data reținerii și până la data restituirii efective, către reclamantul A, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant a sumei de 300 de lei, menținându-se restul dispozițiilor instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței nr. 231 din 21 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba-Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:
Obligă pârâtul Guvernul României la despăgubiri, constând în indexarea cu rata inflației a sumelor reținute conform OUG nr. 130/2021 și la plata dobânzii legale aferente acelorași sume începând cu data reținerii și până la data restituirii efective, către reclamantul A.
Obligă pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a sumei de 300 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței nr. 231 din 21 decembrie 2023 a Curții de Apel Alba-Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.