Camera de Consiliu
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. 1. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.04.2024 pe rolul Tribunalului Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspecția Muncii, anularea Deciziei nr. 246/12.03.2024, emise de Inspecția Muncii și obligarea pârâtului la acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv suma de 950 lei pentru activitatea desfășurată în luna februarie 2024.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr. 951 din 10.09.2024, Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, în favoarea Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
În considerentele sentinței a reținut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă anularea Deciziei nr. 246/12.03.2024 a Inspecției Muncii și obligarea pârâtului la acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv suma de 950 lei pentru activitatea desfășurată în luna februarie 2024.
A reținut că decizia respectivă reprezintă un act administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, astfel că obiectul juridic al acțiunii îl reprezintă anularea unui act administrativ și nu soluționarea unui conflict de muncă.
În ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze prezenta cauză a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, fiind un litigiu care privește un act administrativ emis de o instituție publică centrală (Inspecția Muncii), această acțiune se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Astfel, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr 554/2004 referitoare la rangul autorității pârâte și față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 referitor la domiciliul reclamantului, a apreciat că în speță competența materială și teritorială de a judeca prezenta cauză aparține Curții de Apel Ploiești.
2.2. Prin sentința nr. 499 din data de 21 noiembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competenta de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova - Secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competentă și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.
Pentru a pronunța această soluție a reținut că, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează anularea unui act administrativ prin care au fost modificate raporturile de serviciu ale reclamantului, aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 536 din OUG nr. 57/2019 potrivit cărora „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.”
Astfel, dispozițiile Codului administrativ stabilesc în favoarea tribunalelor competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.
Prin urmare, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 536 C. adm., fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competentă materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice emitente a actului administrativ contestat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A privind anularea Deciziei nr. 246/12.03.2024, emise de Inspecția Muncii și obligarea pârâtului la acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, în cuantum de 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv suma de 950 lei pentru activitatea desfășurată în luna februarie 2024.
Înalta Curte reține că solicitările reclamantului derivă din calitatea acestuia de funcționar public, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind C. adm., conform cărora „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere că normele de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au caracter general, devenind aplicabile doar în ipoteza în care nu există norme speciale, pentru care legiuitorul a prevăzut aplicarea lor cu prioritate.
Or, în prezenta cauză, dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind C. adm., sunt norme de competență specială față de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente în cazul în care litigiul privește raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, independent de rangul autorității emitente a actului contestat.
Prin urmare, nu are relevanță calitatea de autoritate publică centrală a pârâtei Inspecția Muncii, emitent al actului contestat în prezenta cauză, câtă vreme criteriul de competență materială din Codul administrativ are prioritate față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care obiectul litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, reclamantul invocând un drept ce decurge din calitatea sa de funcționar public.
Așadar, întrucât în cauză obiectul litigiului intră în sfera raportului de serviciu al unui funcționar public, competența materială în primă instanță aparține tribunalului, conform dispozițiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conține norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispozițiile referitoare la competența teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.
Astfel, în cauză este aplicabilă norma cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform căreia: „(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.”
Cum domiciliul reclamantul este în municipiul Ploiești, jud. Prahova, astfel cum reiese din copia cărții de identitate atașată cererii de chemare în judecată, instanța competentă să soluționeze cererea de față este Tribunalului Prahova.
2. Temeiul legal al soluției adoptate
În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, în favoarea Tribunalului Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.