Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 02.05.2022 sub nr. x/2/2022, reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H în contradictoriu cu pârâții Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Apărării Naționale au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. J-1342 din 28 martie 2022 emisă de Directorul Direcției Instanțelor Militare prin care s-au respins contestațiile formulate împotriva Ordinului de zi pe unitate nr. 8/17.01.2022 emis de Direcția Instanțelor Militare.
Reclamanții au solicitat anularea Hotărârii nr.1-1342 din 28.03.2022 emisă de directorul Direcției instanțelor militare; admiterea contestațiilor formulate împotriva Ordinului de zi pe unitate nr. 8 din 17.01.2022 de stabilire a drepturilor salariale și, pe cale de consecință, anularea Ordinului de zi pe unitate nr. 8 din 17.01.2022; emiterea unui nou ordin care să prevadă calcularea drepturilor salariale cuvenite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, cu depășirea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, prin art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; de asemenea, au solicitat stabilirea și plata acestor drepturi salariale începând cu data de 01.08.2016, și nu începând cu 01.01.2022.
2.Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 360 din 27 februarie 2023, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată; a anulat în parte Hotărârea nr. J-1342/28 martie 2022 și Ordinul de zi pe unitate nr. 8/17.01.2022 în privința reclamanților; a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită ordin de salarizare pentru fiecare dintre reclamanții din prezenta cauză, prin care să recalculeze indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 29.04.2019, cu respectarea limitelor instituite prin art. 25 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; a obligat angajatorul la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare, reprezentat prin Direcția generală juridică a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii - în principal ca fiind lipsită de obiect și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
In mod eronat a fost obligat Ministerul Apărării Naționale la emiterea ordinelor individuale de încadrare salarială, pentru reclamanții judecători militari, deși această obligație îi revenea Direcției Instanțelor Militare. În calitate de ordonator terțiar de credite, conform art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 304 /2004), respectiv potrivit art. 49 alin. (2) din Legea nr. 304 /2022 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 304 /2022).
Mai mult, prima instanță a omis dispozițiile art. 69 alin. (5) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153 /2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. În lumina acestor prevederi legale, instanța de control judiciar urmează să constate că raportul obligațional, care are ca obiect stabilirea drepturilor salariale, se desfășoară între reclamanți și Direcția Instanțelor Militare, chiar dacă ministrul apărării naționale are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor și parchetelor militare, conform art. 131 alin. (4) din Legea nr. 304 /2004, respectiv potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (3) din Legea nr. 304 /2022. Plata efectivă a drepturilor salariale este efectuată de Direcția instanțelor militare, ordonator terțiar de credite. în baza ordinelor de zi pe unitate și deciziilor privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază și a celorlalte drepturi salariale pe care aceasta le emite conform art. 86 alin. (8) din Anexa nr. VI- Secțiunea a XI-a din Legea-cadru nr. 153/2017.
Prin urmare, măsura obligării Ministerului Apărării Naționale Ia emiterea ordinelor individuale de încadrare salarială pentru reclamanții judecători militari, în locul Direcției instanțelor militare, este lipsită de suport juridic, devenind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (I) pct. 8 C. proc. civ..
În temeiul dispozițiilor art. 69 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, a Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. x/1/2023 și a Ordinelor de zi pe unitate ale Direcției instanțelor militare nr. 50/2023, respectiv nr. 55/2023, s-a efectuat, începând cu data de 01.01.2018, recalcularea indemnizațiilor de încadrare /salariilor de bază ale reclamanților cu utilizarea valorii de referință sectorială 605,225 lei. In acest sens, la nivelul Direcției instanțelor militare, au fost emise Deciziile privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază și a celorlalte drepturi salariale. Pe cale de consecință, prin emiterea deciziilor menționate anterior, ce produc efecte juridice începând cu data de 01.01.2018, solicitările reclamanților, astfel cum au fost formulate prin cererea introductivă, au rămas fără obiect.
In drept, pentru ca o cerere de chemare în judecată să poată fi analizată, trebuie să aibă un obiect. Dispariția obiectului acțiunii, prin emiterea deciziilor sus-menționate, face ca cererea să nu mai poată fi analizată.
Față de această împrejurare, sunt relevante dispozițiile art. 29 și art. 32 C. proc. civ., potrivit cărora, unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere in justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.
Prin urmare, având în vedere că, prin deciziile menționate anterior, emise după introducerea acțiunii, instituția militară a recunoscut și recalculat drepturile reclamanților conform cererii de chemare în judecată, instanța de control judiciar trebuie să constate lipsa unui element obligatoriu al acțiunii și, în consecință, să o respingă ca rămasă fără obiect.
În concluzie, având în vedere că drepturile reclamanților au fost achitate, de bună voie, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, instituția militară nu se găsește în culpă procesuală față de aceștia și, în temeiul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., astfel că a solicitat, în rejudecare, să fie respinse și cererile accesorii de obligare la plata sumelor solicitate de reclamanți și acordate de instanța de fond, actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatoare.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, se arată că instituția militară nu se găsește în culpă procesuală față de reclamanți, motiv pentru care nu îi sunt incidente prevederile art. 453 C. proc. civ.. Prin prisma acestor considerente, reiese în mod neîndoielnic că instanța de judecată a pronunțat hotătârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fapt ce atrage casarea hotărârii criticate.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare, deși recursul le-a fost comunicat în termenul legal.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
II.1.Elemente de fapt relevante reținute de prima instanță
Reclamanții - judecător colonel magistrat E, judecător colonel magistrat dr. D, prim grefier F, grefier B, grefier G, grefier C, grefier arhivar A și agent procedural H sunt judecători, personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Militar Iași.
Prin Ordinul de zi pe unitate nr. 8/17.01.2022, s-au stabilit drepturile salariale începând cu 01.01.2022 pentru personalul militar și civil din cadrul Direcției instanțelor militare și instanțelor militare, temeiul în drept indicat fiind Legea 153/2017.
Art. I din Ordinul de zi pe unitate nr. 8/17.01.2022 a prevăzut că drepturile salariale, începând cu 01.01.2022 se vor calcula prin raportare la VRS 605,225 lei, dar cu aplicarea art. 38 alin. (6) și ar. 25 din Legea nr. 153/2017. Astfel, în cazul în care drepturile salariale ale judecătorilor militari și personalului auxiliar de specialitate militar și civil constau, în urma aplicării acestui VRS, în solde de funcție/salariu de bază care sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022
Contestațiile formulate de reclamanți împotriva acestui ordin au fost respinse prin Hotărârea nr. J-1342 din 28.03.2022 emisă de Direcția Instanțe Militare, reținându-se, în esență, că OZU nr. 8/2022 este legal emis.
Prin sentința recurată, a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită ordin de salarizare pentru fiecare reclamant din prezenta cauză prin care să recalculeze indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 29.04.2019, dar cu respectarea limitelor instituite prin art. 25 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
II.2.Analiza motivelor de casare invocate
Într-un prim motiv de casare, recurenții-pârâți au invocat faptul că în mod eronat a fost obligat Ministerul Apărării Naționale la emiterea ordinelor individuale de încadrare salarială, pentru reclamanții judecători militari, deși această obligație îi revenea Direcției Instanțelor Militare.
Se invocă prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară, ale art. 49 alin. (2) din Legea nr. 304 /2022 privind organizarea judiciară și ale art. 69 alin. (5) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153 /2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora „indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor militari, ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se stabilesc, după caz, de directorul Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ".
Înalta Curte constată că ministrul apărării naționale are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor și parchetelor militare, conform art. 131 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, respectiv potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, în timp ce Direcția Instanțelor Militare este ordonator terțiar de credite, însărcinat cu plata efectivă a drepturilor salariale.
Chiar dacă dispozitivul sentinței s-a referit exclusiv la Ministerul Apărării Naționale, acțiunea a fost admisă în contradcitoriu cu ambii pârâți (Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțe Militare), iar apărările în fața instanței de fond, precum și recursul au fost formulate de ministerul în nume propriu și pentru Direcția Instanțe Militare; ca urmare, consorțiul procesual a persistat pe întregul parcurs procedural al dosarului, iar din punct de vedere instituțional Direcția funcționează ca o entitate fără personalitate juridică în cadrul ministerului.
În lumina acestor considerații, instanța de control judiciar constată că raportul obligațional, care are ca obiect stabilirea drepturilor salariale, se desfășoară între reclamanți și Ministerul Apărării Naționale prin Direcția Instanțelor Militare, însărcinată cu plata efectivă a drepturilor salariale în calitate de ordonator terțiar de credite.
Pe de altă parte, prin dispozitivul sentinței recurate, a fost obligat angajatorul la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății. Astfel, acest prim motiv de casare este nefondat, fără a se nominaliza în concret care este acest angajator.
Or, în lumina considerentelor anterioare și a prevederilor legale invocate de recurenții-pârâți, în mod evident angajatorul avut în vedere de sentință nu poate fi decât ordonatorul terțiar de credite însărcinat cu plata efectivă a drepturilor salariale, respectiv Direcția Înstanțelor Militare.
In al doilea rând, recurenții au invocat faptul că, la nivelul Direcției instanțelor militare, au fost emise Deciziile privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare /salariilor de bază și a celorlalte drepturi salariale în anul 2023, enumerate individual prin cererea de recurs, prin care le-a fost recunoscută utilizarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 01.01.2018, fără plafonarea stabilită de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel că solicitările reclamanților, astfel cum au fost formulate prin cererea introductivă, au rămas fără obiect.
Înalta Curte constată că pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate, au avut în vedere calcularea drepturilor salariale cuvenite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, cu depășirea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, prin art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017 începând cu data de 01.08.2016.
Ca urmare a respingerii acestor pretenții anterior datei de 28.04.2019 și nerecurării de către reclamanți, a intrat în puterea lucrului judecat această soluție, pentru perioada 1.08.2016-28.04.2019.
De asemenea, respingerea solicitării de înlăturare a plafonării sporurilor instituite de art. 25 din Legea nr. 153/2017 a intrat în puterea lucrului judecat, prin nerecurare.
Pe de altă parte, prin noile acte administrative invocate și atașate recursului, ulterioare celor atacate prin cererea de chemare în judecată ce a declanșat prezentul proces, ca urmare a recunoașterii pe cale administrativă a valorii de referință sectorială de 605,225 lei cu depășirea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare prin art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153 /2017 începând cu data de 01.01.2018, se constată că acțiunea reclamanților este rămasă fără obiect.
Astfel, prin actele individuale depuse la dosar (Adeverința nr. J-2085 din 21.06.2023 pentru stabilirea pensiei de serviciu în ceea ce îl privește pe reclamantul E fila 29 recurs; Adeverința nr. nr. J-2086 din 21.06.2023 pentru stabilirea pensiei de serviciu în ceea ce îl privește pe reclamantul Dfila 31 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 145 din 26.05.2023 (F)-fila 32 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 121 din 26.05.2023 (A)-fila 33 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 135 din 26.05.2023 (C)-fila 34 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 155 din 26.05.2023 (G)-fila 35 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 126 din 26.05.2023 (H)-fila 36 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 130 din 26.05.2023 (B)-fila 37 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 217 din 05.12.2023 (F)-fila 38 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 219 din 05.12.2023 (C)-fila 39 recurs; Decizia privind stabilirea salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale nr. 218 din 05.12.2023 (B)-fila 40 recurs), dar și prin OZU nr. 50/25.04.2023 și nr. 55/04.05.2023 emise de Ministerul Apărării Naționale-Direcția Instanțelor Militare, a fost demonstrată recunoașterea dreptului reclamanților la calcularea drepturilor salariale prin recunoașterea VRS de 605.225 lei cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Or, față de dispozițiile art. 29 și art. 32 C. proc. civ., unul dintre elementele acțiunii civile este obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere in justiție și care se impune a fi îndeplinită pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.
Având în vedere că, prin deciziile menționate anterior, emise după introducerea acțiunii, instituția militară a recunoscut și recalculat drepturile reclamanților conform petitului cererii de chemare în judecată rămas în discuție în recurs, instanța de control judiciar trebuie să constate lipsa unui element obligatoriu al acțiunii și, în consecință, să o respingă ca rămasă fără obiect în ceea ce privește pretențiile ulterioare datei de 29.04.2019.
II.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare, va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va respinge acțiunea în ceea ce privește pretențiile ulterioare datei de 29.04.2019, ca rămasă fără obiect; va menține în rest sentința recurată în privința petitului respins de prima instanța ca nefondat și nerecurat de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare împotriva sentinței civile nr.360 din 27 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și rejudecând:
Respinge acțiunea în ceea ce privește pretențiile ulterioare datei de 29.04.2019, ca rămasă fără obiect.
Menține în rest sentința recurată.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.