Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/45/2024, reclamanta A SRL a formulat contestație împotriva următoarelor decizii emise de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări-Serviciul pentru Imigrări Iași: decizia nr. 5517462/SI.IS Iași din data de 09.05.2024 prin care s-a respins cererea de acordare a avizului de angajare pentru numiții B și C; decizia nr. 862492/SI Iași din data de 09.05.2024 prin care s-a respins cererea de acordare a avizului de angajare pentru numitul D; decizia nr. 862594/SI Iași din data de 14.05.2024 prin care s-a respins cererea de acordare a avizului de angajare pentru numiții E, F și G.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 214 din 4 septembrie 2024 a Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A SRL, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări-Serviciul pentru Imigrări Iași.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 214 din 4 septembrie 2024 a Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că sentința este nelegală pentru motivele de recurs prevăzute la pct. 6 și 8 din cadrul alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pe de o parte, și pe de altă parte, instanța de prim grad a încălcat și aplicat în mod greșit normele de drept material, respectiv normele legale din OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Astfel, instanța de prim grad a început analiza din start de la o premisă greșită, „chestiunea litigioasă dedusă judecății constă în identificarea momentului la care se consideră depusă cererea pentru obținerea avizului de angajare la pârâtă”. Identificarea chestiunii deduse judecății a fost realizată în mod eronat de către instanță, chestiunea dedusă judecății reprezentând și legea aplicabilă în cazul în care de la data depunerea cererii on-line, cu toate documentele justificative, dată la care toate condițiile legale pentru eliberarea avizelor de muncă sunt îndeplinite și până la depunerea fizică a acelorași documente intră în vigoare o nouă lege care adaugă o condiție în plus care nu este îndeplinită.
Iar în cazul în care se consideră că legea aplicabilă este legea de la data depunerii fizice a cererii, adică o lege care nu este cunoscută în momentul formulării cererii on-line și pregătirii dosarului pentru eliberarea avizelor de muncă de către solicitant, este încălcat și principiul proporționalității, înscris expres în art. 28 din OG nr. 25/2014.
Or, chestiunea dedusă judecății rezultă foarte clar atât din cuprinsul plângerilor prealabile, prin care societatea a arătat că, „respingerea cererii sau anularea avizului eliberat în astfel de condiții, bazându-se pe un text de lege care la data formulării cererii nu a fost în vigoare și nici măcar nu a fost cunoscut destinatarilor săi, nefiind publicat în Monitorul Oficial, reprezintă o încălcare flagrantă a principiului neretroactivității legii, înscris în prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României.
Din cuprinsul sentinței atacate (pagina 2, paragraf 2) rezultă că problema dedusă judecății nu a reprezentat doar strict determinarea datei depunerii cererii, ci și legea aplicabilă în cauză, „În acest caz verificarea se realizase deja din luna februarie, în momentul în care s-a acordat acea programare, s-a verificat din perspectiva condițiilor legale ale ordonanței 25/2014 în forma în care exista în luna februarie și în momentul în care se depune documentația pe 3 aprilie că sunt mai multe cereri, se schimbă cadrul legal”. Este limpede că s-a pus în discuție, firește, inclusiv legea aplicabilă în acest caz, chestiune care a trecut sub privirile instanței de prim grad, lipsind astfel cu desăvârșire motivarea sub acest aspect.
Astfel, sentința atacată este nemotivată sub aspectul determinării legii aplicabile cererilor depuse on-line, cu toate documentele justificative, la o dată și în cazul cărora intervine o lege nouă după depunerea cererii și documentelor on-line, care adaugă o condiție nouă care nu este îndeplinită.
A considerat recurenta că legea care este aplicabilă și de care trebuie ținut cont la eliberarea avizelor de muncă este legea după care solicitantul și-a format atitudinea/comportamentul la momentul înregistrării solicitării, nicidecum o lege care intră în vigoare la o dată ulterioară care nu este cunoscută în momentul pregătirii documentației pentru eliberarea avizelor de muncă. O altă interpretare, cea oferită de către intimat și menținută, fără motivare, de către instanța de prim grad, potrivit cu care legea aplicabilă în cazul de față este o lege care nu era cunoscută la momentul întocmirii dosarelor pentru eliberarea avizelor de muncă încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție, privind neretroactivitatea legii civile, precum și art. 5 alin. (1) din OG nr. 25/2014.
Recurenta, în calitate de solicitant, și-a format conduita legală după prevederile OG nr. 24/2014, în vigoare la momentul respectiv, februarie 2024, iar rezultatul demersurilor întreprinse a fost dat de neîndeplinirea unei condiții legale introduse în lege ulterior, în 21 martie 2024, lege introdusă după efectuarea tuturor demersurilor arătate (identificarea cetățenilor străini, întocmirea dosarelor, realizarea traducerilor, plata taxei legale de 100 euro/persoană, efectuarea tuturor cheltuielilor privind onorariul avocațial, etc.); o atare interpretare și aplicare a legii fiind vădit nelegală, întrucât se încalcă principiul neretroactivității legii civile.
Instanța de prim grad nu a oferit nici o motivare sub acest aspect, prin sentința atacată instanța statuând doar care este momentul depunerii cererii în opinia sa, dar nu a fost prezentat nici un argument juridic sau motivare în ceea ce privește legea după care se apreciază îndeplinirea condițiilor legale în astfel de cazuri cum este în prezenta speță.
De asemenea, recurenta a susținut că, prin sentința recurată instanța de judecată a încălcat și a aplicat în mod eronat dispozițiile legii materiale, atunci când a considerat că data depunerii cererii on-line nu are nici o relevanță juridică, data depunerii cererii fiind deci data depunerii fizice la ghișeu, reținând că, „Potrivit art. 5 alin. (1) din OG nr. 25/2014 în vederea obținerii avizului de angajare, angajatorul depune la Inspectoratul General pentru Imigrări o cerere însoțită de o serie de documente.
Reținerea instanței este în mod vădit eronată, întrucât încărcarea on-line a documentației aferente cererilor de obținere a avizelor nu „este făcută în scopul exclusiv al programării datei de prezentare la ghișeu pentru înregistrarea propriu zisă a cererilor împreună cu documentația aferentă”.
Așa cum a arătat reclamanta prin contestația formulată, în această etapă încărcarea on-line a documentației aferente cererilor de obținere a avizelor nu este făcută exclusiv în scopul programării datei de prezentare la ghișeu, ci are loc o verificare eliminatorie prin care sunt eliminate cererile care nu îndeplinesc toate condițiile legale. Astfel, are loc o veritabilă verificare a cererii și a tuturor documentelor din documentația întocmită și înregistrată on-line, iar scopul depunerii documentației se face și în scop de verificare nu doar în scop exclusiv de programare automată la ghișeu.
De asemenea, în cazul în care din documentele încărcate on-line rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea avizelor de muncă, solicitările sunt respinse și nu se mai trece la faza „programării”, rezultând clar că în etapa on-line se face o verificare eliminatorie, dosarul nefiind încărcat pe portal „în scopul exclusiv al programării datei de prezentare la ghișeu pentru înregistrarea propriu-zisă a cererilor împreună cu documentația aferentă”.
A mai considerat recurenta că este nelegală hotărârea primei instanțe, întrucât, pe de o parte, în mod evident, data depunerii cererii este data depunerii on-line a cererii împreună cu toată documentația, iar în situația în care totuși se va statua în sensul că data depunerii cererii este data depunerii fizice a acesteia la ghișeu, hotărârea este nelegală întrucât chiar și așa legea aplicabilă privind condițiile de admitere a cererii sunt cele de la data depunerii on-line a cererilor. Sub acest aspect hotărârea este deopotrivă nemotivată și nelegală.
Astfel, instanța de prim grad admite prin pasajul citat că încărcarea pe portal a solicitării împreună cu documentele reprezintă cereri de eliberare a avizelor de muncă, așa cum rezultă din considerentele sentinței: „Curtea de apel constată că, așa cum rezultă din actele dosarului, încărcarea on-line a documentației aferente cererilor de obținere a avizelor este făcută în scopul exclusiv al programării datei de prezentare la ghișeu pentru înregistrarea propriu-zisă a cererilor împreună cu documentația aferentă”, „așa cum rezultă chiar din înscrisurile depuse de reclamantă la termenul de judecată acordat, după înregistrarea on-line a cererilor nr. 995352, 995370, 995331, 995924 și 995407 a fost termen pentru depunerea actelor la ghișeul Biroului pentru Imigrări (...)”.
Așadar, data depunerii cererilor este data înregistrării on-line a cererilor nr. 995352, 995370, 995331, 995924 și 995407, sentința primei instanțe fiind nelegală sub acest aspect.
De asemenea, sentința recurată este nelegală sub aspectul legii aplicabile privind condițiile legale de eliberare a avizelor de muncă. Astfel, se reține că (pagina 6 din sentința recurată), „în condițiile în care cererea pentru emiterea avizului în discuție putea fi depusă doar la Ghișeul Biroului pentru Imigrări al Județului Iași, iar completarea formularului on-line se face exclusiv în scopul programării datei de prezentare la ghișeu, nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul că data de 13.02.2024 reprezintă data de înregistrare a cererilor de obținere a avizelor de muncă, în sensul art. 5 din OG nr. 25/2014. În consecință, cererilor reclamantei le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 25/2014, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 25/2014”.
În opinia recurentei, sentința pronunțată încalcă dispozițiile legii materiale, în special art. 15 alin. (2) din Constituție, art. 27 și art. 5 din OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Legea care este aplicabilă și de care trebuie ținut cont la eliberarea avizelor de muncă este legea după care solicitantul și-a format atitudinea/comportamentul la momentul înregistrării cererii on-line, nicidecum o lege care intră în vigoare la o dată ulterioară care nu este cunoscută în momentul pregătirii documentației pentru eliberarea avizelor de muncă. O altă interpretare, cea oferită de către intimat, și menținută, fără motivare, de către instanța de prim grad, potrivit cu care legea aplicabilă în cazul de față este o lege care nu era cunoscută la momentul întocmirii dosarelor pentru eliberarea avizelor de muncă încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție, privind neretroactivitatea legii civile, precum și art. 5 alin. (1) din OG nr. 25/2014 și art. 27 din OG nr. 25/2014.
Chiar dacă legea aplicabilă ar fi legea nou introdusă, necunoscută, și recurenta nu îndeplinea condiția specială înscrisă în art. 7 alin. (2) lit. d din OG nr. 25/2014 „angajatorul desfășoară efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an, astfel cum această condiție specială din lit. d al art. 7 alin. (2) a fost introdusă prin OUG nr. 25 din 21 martie 2024 (publicată în M.Of. nr. 250 din 22 martie 2024), însă la momentul formulării cererii on-line de eliberare a avizului de angajare societatea îndeplinea toate condițiile legale, iar până la momentul soluționării lor ar fi apărut o nouă condiție legală, necunoscută la momentul formulării cererii, care nu era îndeplinită la momentul eliberării avizului, cu consecința anulării/neacordării de către intimat a avizului de muncă eliberat, în temeiul art. 31 lit. a din OG nr. 25/2014 - pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. d din OG nr. 25/2014 „angajatorul desfășoară efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an” – rezultă că este încălcat principiul proporționalității.
În fine, a susținut că, principiul proporționalității vizează situația în care orice măsură luată trebuie să fie bine adaptată și studiată pentru a atinge scopurile pe care le urmărește. Acest principiu este consacrat prin prevederile art. 28 alin. (2) ind. 2 din OG nr. 25/2014, forma în vigoare la momentul formulării cererilor.
Or, scopul OG nr. 25/2014 este acela de a acorda societăților din România posibilitatea de a angaja cetățeni străini.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări-Serviciul pentru Imigrări Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că aspectele expuse prin cererea de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este motivată, fiind temeinică și legală, dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
Enunțând dispozițiile art. 28 alin. (2) din OG nr. 25/2014, în esență, a apreciat că sintagma 30 de zile de la data înregistrării nu înseamnă 30 de zile de la data transmiterii online a unei cereri de programare on-line indiferent de metoda de interpretare a textului legal care se folosește.
5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-reclamantă privesc nemotivarea sentinței recurate și greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor OG nr. 24/2014, în vigoare la momentul de referință - februarie 2024, respectiv a principiului neretroactivității legii, încadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, respcetiv pct. 8 C. proc. civ.
2. Argumente de fapt și de drept relevante
A S.R.L a depus, la data de 13.02.2024, prin intermediul aplicației portaligi@mai.gov.ro administrată de Inspectoratul General pentru Imigrări un număr de 6 de solicitări privind emiterea avizelor de angajare în muncă pe numele unor cetățeni străini, astfel: solicitarea cu nr. 995352 în vederea obținerii avizului de angajare în muncă pe numele cetățeanului străin B; solicitarea cu nr. 995370 în vederea obținerii avizului de angajare în muncă pe numele cetățeanului străin CÀN; solicitarea cu nr. 995331 în vederea obținerii avizului de angajare în muncă pe numele cetățeanului străin D; solicitarea cu nr. 995924 în vederea obținerii avizului de angajare în muncă pe numele cetățeanului străin E; solicitarea cu nr. 995389 în vederea obținerii avizului de angajare în muncă pe numele cetățeanului străin F; solicitarea cu nr. 995407 în vederea obținerii avizului de angajare In muncă pe numele cetățeanului străin G.
Ca urmare a solicitărilor înregistrate, reclamanta a fost informată pe e-mail despre faptul că în zilele de 04.04.2024, respectiv 05.04.2024, a fost programată pentru a se prezenta la sediul Serviciului pentru Imigrări al județului Iași în scopul depunerii cererii.
Între data formulării solicitărilor inițiale pe platforma informatică și data programării pentru depunerea documentelor, la data de 22.03.2024, prin OUG nr. 25/2024, a fost modificată OG nr. 25/2014 prin impunerea societăților care solicitau avizele de muncă unei noi condiții, cea ca angajatorul să desfășoare efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an (art. 7 alin. (2) lit. d din OG nr. 25/2014).
Prin Deciziile contestate, nr. 5517462/SI.IS, 862492/SI.IS din data de 09.05.2024 și 862594/SI.IS din 14.05.2024 au fost respinse cererile de acordare a avizelor de angajare pentru că societatea nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 7 alin. (2) lit. d din OG nr. 25/2014.
În acest context factual, instanța de control judiciar a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A SRL a formulat contestație împotriva următoarelor decizii emise de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări-Serviciul pentru Imigrări Iași: decizia nr. 5517462/SI.IS Iași din data de 09.05.2024 prin care s-a respins cererea de acordare a avizului de angajare pentru numiții B și C; decizia nr. 862492/SI Iași din data de 09.05.2024 plin care s-a respins cererea de acordare a avizului de angajare pentru numitul D; decizia nr. 862594/SI Iași din data de 14.05.2024 prin care s-a respins cererea de acordare a avizului de angajare pentru numiții E, F și G.
Prin sentința recurată s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.
Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentă circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ., cu privire la nemotivare, sub aspectul determinării legii aplicabile cererilor depuse on-line, cu toate documentele justificative, la o dată, și în cazul cărora intervine o lege nouă după depunerea cererii și documentelor on-line, care impune o nouă condiție. Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.
Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.
În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CtEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.
Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, neputându-se susține în mod valid nemotivarea sentinței sub aspectul legii aplicabile cererilor formulate on-line, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În cauză nu poate fi reținut nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., subsumat căruia recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a încălcat și a aplicat în mod eronat dispozițiile legii materiale atunci când a considerat că data depunerii cererii on-line nu are nici o relevanță juridică, data depunerii cererii fiind deci data depunerii fizice la ghișeu. În opinia sa, legea care este aplicabilă și de care trebuie ținut cont la eliberarea avizelor de muncă este legea după care solicitantul și-a format atitudinea/comportamentul la momentul înregistrării cererii on-line, în raport de această interpretare invocând și încălcarea principiului neretroactivității legii noi prevăzut de Constituția României și a principiului proporționalității prevăzut de art. 28 din OG nr. 25/2014.
Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, susținerile recurentei urmând să fie analizate în mod unitar și să li se răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanțe, constată că în cauză chestiunea litigioasă dedusă judecății constă în identificarea momentului la care se consideră depusă cererea pentru obținerea avizului de angajare la pârât, recurenta-reclamantă susținând inclusiv prin memoriul de recurs că acesta este momentul încărcării on-line a cererii și a documentației.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din OG nr. 25/2014 în vederea obținerii avizului de angajare, angajatorul depune la Inspectoratul General pentru Imigrări o cerere însoțită de o serie de documente.
Pe portalul Inspectoratului General pentru Imigrări (https://portaligi.mai.gov.ro/portaligi/) apar următoarele mențiuni:
Încărcarea documentelor este opțională până la 72 de ore înaintea datei programării. Între 72 de ore și 48 de ore înainte de data programării solicitantul este nevoit să încarce toate documentele obligatorii atașate la solicitarea respectivă, urmând ca după 48 de ore înainte de data programării acesta să nu mai poată modifica documentele atașate. Dacă nu au fost atașate documentele obligatorii cu 48 de ore înainte de data programării, aceasta este anulată, solicitarea trecând în starea “Anulată – documente obligatorii neatașate“.
“Transmiterea online a cererii și a documentelor necesare nu reprezintă depunerea documentelor în sensul O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României (...) Termenul legal de soluționare a cererii curge de la data prezentării la ghișeu în scopul înregistrării cererii și, după caz, a preluării datelor biometrice. ( ...)”
În aceste condiții, se observă că completarea on-line a cererii se face exclusiv cu scopul obținerii unei programări, data de depunere a cererii pentru eliberarea avizului de muncă fiind data la care solicitantul se prezintă efectiv la ghișeu, conform programării obținute on-line, și depune cererea aferentă obținând un număr de înregistrare în acest sens (dată certă).
În lumina acestor considerente și a dispozițiilor legale antereferite, instanța de control judiciar constată că în ceea ce privește cererile încărcate în platforma electronică de către recurenta-reclamantă la data de 13.02.2024, așa cum rezultă din actele dosarului, încărcarea on-line a documentației aferentă cererilor de obținere a avizelor este făcută în scopul exclusiv al programării datei de prezentare la ghișeu pentru înregistrarea propriu-zisă a cererilor împreună cu documentația aferentă. Înregistrare electronică pe platformă a solicitării de eliberare a avizului de angajare nu naște în sarcina pârâtei altă obligație decât pe aceea de a o programa pentru depunerea cererii și a documentelor la ghișeu, nicidecum obligația de soluționare a acestei cereri.
În concret, din înscrisurile depuse de reclamantă la termenul de judecată acordat în dosarul de fond, rezultă că, după înregistrarea on-line a cererilor nr. 995352, 995370, 995331, 995924, 995389 și 995407, a fost stabilit termen pentru depunerea actelor la ghișeul Biroului pentru Imigrări al Județului Vaslui pentru datele de 04.04.2024 și 05.04.2024.
Astfel, cererile depuse on-line de către reclamantă au fost urmate de prezentarea personală la ghișeu a împuternicitului acesteia în vederea depunerii documentelor aferente cererilor formulate.
Or, în măsura în care completarea unui formular on-line ar fi avut semnificația unei cereri în sensul OG nr. 25/2014, nu ar mai fi fost necesară programarea unei date de prezentare la ghișeu cu actele aferente acelei cererii.
Înalta Curte constată că nici în fața primei instanțe, nici prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă nu a indicat nicio dispoziție legală sau act administrativ care să reglementeze o procedura de soluționare a cererilor de eliberare a avizelor de muncă urmare a unor cereri depuse on-line de către solicitanți.
Din documentația aflată la dosar se poate observa că cererile de obținere a avizului de angajare în muncă au data certă 04.04.2024, respectiv 05.04.2024, data de la care se naște obligația pârâtei de a le soluționa.
În condițiile în care cererea pentru emiterea avizului în discuție putea fi depusă doar la Ghișeul Biroului pentru Imigrări al Județului Iași, iar completarea formularului on-line se face exclusiv în scopul programării datei de prezentare la ghișeu, nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante în sensul că data de 13.02.2024 reprezintă data de înregistrare a cererilor de obținere a avizelor de muncă, în sensul art. 5 din OG 25/2014.
În consecință, cererilor reclamantei le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 25/2014, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 25/2024. Faptul că programarea pentru depunerea cererii la ghișeu a presupus încărcarea documentelor necesare și verificarea acestora nu schimbă cu nimic caracterul prealabil al acestei proceduri de programare, cu atât mai mult cu cât, coform anunțului de pe siteul Inspectoratului General pentru Imigrări, solicitanții au posibilitatea să schimbe documentele încărcate inițial până cu 48 de ore înaintea programării.
În aceste condiții, fiind lămurită chestiunea datei depunerii cererii și a legii aplicabile, având în vedere actele depuse în dovedire de reclamantă (f. 30, 40-50 dosar fond) se reține că societatea nu îndeplinea condiția de acordare a avizelor de angajare prevăzută de art. 7 alin. (2) lit. d din OG nr. 25/2014, de a desfășura activitate de curierat de minimum 1 an, reclamanta necontestând, de altfel, neîndeplinirea acestei condiții.
În aceste sondiții, sunt lipsite de suport și susținerile recurentei privind încălcarea principiului neretroactivității legii ori a principiului proporționalității în sensul invocat de aceasta.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința prin care s-a constatat legalitatea deciziilor contestate, îndeplinește condițiile motivării, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, susținerile din cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări-Serviciul pentru Imigrări Iași, prin întâmpinare.
Respinge recursul formulat de reclamanta A S.R.L. împotriva Sentinței nr. 214 din 4 septembrie 2024 a Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.