Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".
A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în principal, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul identificat cu nr. provizoriu 3, situat în Mun. Bucureşti, str. x, lot x, în suprafaţă totală de 56,77 mp, iar în subsidiar, obligarea pârâtei să procedeze la programarea şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru acelaşi imobil, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului de cerere principal, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. Cu privire la capătul de cerere formulat în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil sau, după caz, ca neîntemeiat.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea de la 30 mai 2023, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie şi, în consecinţă, a anulat cererea de chemare în garanţie ca netimbrată şi a respins ca neîntemeiată cererea de introducere forţată în cauză a C. S.R.L., formulată de reclamantă în temeiul art. 78 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1857 din 25 iulie 2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, ca atare, a respins ca prescris primul capăt de cerere. Totodată, a respins cererea în rest ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.760 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea instanţei de apel
Împotriva încheierii de şedinţă din 30 mai 2023 şi a sentinţei primei instanţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a încheierii şi a sentinţei, în sensul introducerii în cauză a terţului C. S.R.L. şi respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 1897 A din 8 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.R.L., împotriva încheierii de şedinţă din 30 mai 2023 şi a sentinţei civile nr. 1857/25.07.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L.; a fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 5.950 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.
B. Calea de atac exercitată în cauză
La data de 14 martie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1897 A din 8 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., întrucât introducerea în cauză a terţului C. S.R.L. se impunea, raportat la motivele de nulitate invocate de parte cu privire la contractul de vânzare-cumpărare prin care terţul a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu, în cursul procesului, fiind indiferent dacă neregularităţile au fost invocate pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie.
Un alt argument invocat de recurentă este acela că, în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, nu pot subzista două operaţiuni de vânzare asupra aceluiaşi imobil.
Printr-o altă critică, recurenta combate considerentele instanţei de apel, arătând că înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată confirmă încheierea unei noi promisiuni de vânzare-cumpărare, ulterior desfiinţării de drept a celei iniţiale, elementele esenţiale constând în preţul vânzării şi bunul imobil – obiect al promisiunii, fiind menţinute.
În această situaţie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1669 alin. (1) C. civ., recurenta arată că se impunea pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 1669 C. civ. în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând că termenul de prescripţie de 6 luni a început să curgă de la data la care vânzarea trebuia şi putea să fie încheiată, potrivit clauzelor contractuale, care trebuie interpretate în mod unitar.
În concret, recurenta arată că instanţa de apel s-a raportat în mod greşit, pentru calcularea prescripţiei, la data de 31.03.2019, la care ar fi trebuit să fie perfectat contractul de vânzare-cumpărare, cu ignorarea faptului că apartamentul nu era finalizat la acel moment, gata de a fi utilizat potrivit destinaţiei sale, astfel cum reiese din înscrisurile prin care se notifica recurentei prelungirea termenului de semnare a contractului, respectiv era invitată să aleagă finisajele apartamentului.
Cu referire la data de 21.02.2020, reţinută de instanţa de apel ca moment maxim de la care a început să curgă prescripţia, recurenta-reclamantă arată că nu are nicio relevanţă în analiza prescripţiei.
C. Apărarea intimatei
Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat anularea parţială a recursului în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat; a ataşat înscrisuri care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5.950 RON.
Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
Procedura de soluţionare a recursului
În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 din C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 10 iulie 2024 s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că dobândirea proprietăţii asupra imobilului în litigiu de către societatea C. S.R.L., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intimata-pârâtă în cursul procesului, impunea introducerea în cauză a societăţii terţe, raportat la motivele de nulitate invocate de recurentă pe cale de excepţie cu privire la contractul de vânzare-cumpărare menţionat, concluzia contrară a instanţei de apel fiind greşită.
Verificând criticile reclamantului, Înalta Curte constată că, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."
Rezultă aşadar că, în cadrul procedurii contencioase, intervenţia forţată a terţilor într-un litigiu în curs poate avea loc, în principiu, doar la iniţiativa părţilor şi numai în măsura în care raportul juridic dedus judecăţii o impune.
Apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 78 alin. (2) C. proc. civ., faţă de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă prin cererea de chemare în judecată şi de apărările formulate prin întâmpinare, instanţa de prim control judiciar a înlăturat criticile de nelegalitate îndreptate împotriva încheierii din 30.05.2023, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de introducere forţată în cauză a societăţii C. S.R.L.
Înalta Curte constată că această soluţie este legală, prin raportare la prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., din care reiese că una dintre condiţiile pentru lărgirea cadrului procesual prin introducerea forţată în cauză a altor persoane, este aceea ca raportul juridic dedus judecăţii să impună o astfel de măsură, ceea ce presupune că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului.
În prezenta cauză, nefiind învestite cu solicitarea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă şi societatea C. S.R.L., ci doar cu aceea de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare asupra imobilului vândut în cursul procesului de către pârâtă, cadrul procesual fixat de către reclamantă, din perspectiva obiectului şi a cauzei, nu făcea necesară introducerea în proces a societăţii cumpărătoare, întrucât, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale şi contractuale pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare se putea face şi fără prezenţa terţului.
Referitor la invocarea de către reclamantă a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă şi societatea C. S.R.L., Înalta Curte arată că verificarea temeiniciei acestui mijloc de apărare se putea face fără prezenţa terţului cumpărător, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat instanţei să pronunţe sancţiunea nulităţii, ci doar să nu recunoască, pe cale incidentală, efectele vânzării.
În plus, se reţine că analiza conformităţii cu legea a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă cu societatea terţă era oricum subsecventă în raport cu verificările impuse de apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, referitoare la încetarea de drept a promisiunii de vânzare-cumpărare în temeiul pactului comisoriu existent în contract şi prescripţia dreptului material la acţiune, conform art. 1669 alin. (2) C. civ., verificări care, în mod evident, puteau avea loc fără prezenţa terţului.
Rezultă, aşadar, că nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de prim control judiciar a prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. fiind neîntemeiat.
În continuare, cu referire la criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că ulterior desfiinţării de drept a contractului pentru neplata preţului, intervenite la 15.03.2019, nu ar fi avut loc încheierea unei noi promisiuni de vânzare-cumpărare în aceleaşi condiţii ca şi cea iniţială, instanţa supremă constată că nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei recurate.
Astfel, fără a invoca încălcarea unei norme de drept material, recurenta-reclamantă contestă concluzia instanţei de apel, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, solicitând reevaluarea situaţiei de fapt în ce priveşte semnificaţia atribuită conduitei părţilor, ulterioară desfiinţării de drept a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
Or, prin aceste critici se solicită instanţei de recurs să reinterpreteze probele administrate şi să reaprecieze situaţia de fapt, aspecte de netemeinicie care au fost soluţionate în mod definitiv de instanţele de fond şi care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară a recursului, astfel cum este configurată prin prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor referitoare la prescripţia dreptului material la acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, Înalta Curte constată că este neîntemeiat.
Potrivit art. 1669 alin. (1) şi (2) C. civ., "Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat."
Rezultă, aşadar, că în cazul acţiunii prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, legiuitorul a reglementat atât un termen special de prescripţie, de 6 luni, cât şi o regulă specială privind începutul prescripţiei extinctive, stabilind că termenul curge de la data la care contractul trebuia încheiat.
În cauză, potrivit art. 1.10 din antecontract, data stabilită de părţi pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare a fost 31.03.2019, ora 16:00. Prin adresa din 29.08.2019, intimata-pârâtă a notificat recurentei-reclamante prelungirea termenului de încheiere a contractului de vânzare până la data de 29.11.2019.
Raportat la aceste date, instanţa de apel a constatat că formularea cererii de chemare în judecată la 27.10.2021 a avut loc cu depăşirea termenului legal de prescripţie.
Recurenta-reclamantă critică concluzie, susţinând că termenul special de prescripţie reglementat în materia promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nu a început să curgă la niciuna din datele menţionate, ci la o dată ulterioară, neprecizată, când apartamentul a fost finalizat.
În sprijinul acestei susţineri, recurenta-reclamantă arată că părţile au convenit prin art. 1.8 din antecontract ca apartamentul să fie vândut gata de utilizare, respectiv finalizat în interior, cu toate utilităţile şi serviciile necesare pentru o utilizare corespunzătoare.
Contrar celor arătate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte observă că exigibilitatea obligaţiei de a face născute din antecontract în sarcina promitentului vânzător a fost legată de o dată fixă şi nu de momentul finalizării apartamentului, gata de a fi vândut.
Ca atare, pretinsa neîndeplinire a obligaţiei ce revenea promitentului vânzător, de a finaliza apartamentul până la data la care trebuia încheiat contractul, nu a avut efecte asupra cursului prescripţiei, în sensul că nu a amânat naşterea dreptului material la acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, faţă de conţinutul clar şi lipsit de echivoc al art. 1669 alin. (2) C. civ., ci ar fi putut, eventual, să justifice antrenarea răspunderii contractuale a părţii în culpă.
Pentru argumentele expuse, instanţa supremă constată că nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1669 C. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind neîntemeiat.
Suplimentar, cu referire la considerentele instanţei de apel prin care s-au analizat criticile referitoare la prescripţie şi prin raportare la data de 21.02.2020, când reclamanta a solicitat pârâtei să stabilească o dată pentru a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului, ceea ce presupune că imobilul era finalizat, Înalta Curte arată că au natura unor considerente supraabundente, care puteau fi omise, fără a lipsi hotărârea de fundament.
Ca atare, analiza susţinerilor recurentei-reclamante prin care se combat formal aceste considerente, este superfluă.
Pentru motivele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1897 A din 8 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă.
Referitor la cererea intimatei B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocaţial în cuantum de 5.950 RON, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs.
În consecinţă, constatând că recurentei i s-a respins calea extraordinară de atac, urmează să fie admisă cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1897 A din 8 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B. S.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.