Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Obiectul litigiului:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la data de 17 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Conexiuni 2544 S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate rezoluţiunea contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 încheiat între părţi şi, pe cale de consecinţă, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor reciproce dintre acestea, într-un termen de cel mult 10 zile de la data pronunţării hotărârii.
II. Hotărârile pronunţate în cauză:
1. Prin sentinţa civilă nr. 265 din 15.02.2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis cererea de chemare în judecată, a constatat rezoluţiunea contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor reciproce; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.449,74 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
2. Prin decizia civilă nr. 1732 din 04.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a admis apelul formulat de pârâta Conexiuni 2544 S.R.L., a anulat sentinţa nr. 265 din 15.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3. Prin sentinţa civilă nr. 1101 din data de 04 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în rejudecare, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă.
4. Prin decizia civilă nr. 150/2024 din 01 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în rejudecare, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1101/04.05.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019; a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat intervenită rezoluţiunea contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 încheiat între părţi, a dispus restituirea prestaţiilor, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 366.605,68 RON avans şi să preia de la reclamantă echipamentele predate, ce fac obiectul contractului; a respins apelul incident formulat de apelanta-pârâtă ca nefondat; a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 81.784,8 RON cheltuieli de judecată fond şi apel.
III. Recursul declarat:
Împotriva deciziei civile nr. 150/2024 din 01 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs pârâta Conexiuni 2544 S.R.L., solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Arată, după expunerea parcursului litigiului şi a situaţiei de fapt, că soluţia instanţei de apel este atât rezultatul unei încălcări a regulilor de procedură aplicabile în speţă, împrejurare ce antrenează casarea hotărârii atacate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât şi consecinţa unei interpretări şi aplicări greşite a prevederilor legale incidente în cauză, aspect ce conduce la casarea deciziei recurate în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Totodată, hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate sau lăsate neanalizate unele dintre apărările recurentei, context în care devin incidente şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod. De asemenea, tot subsumat acestui ultim motiv de nelegalitate, arată că decizia recurată nu conţine motivele ce susţin întrunirea unora dintre condiţiile rezoluţiunii, instanţa de apel limitându-se doar să afirme că ele apar ca fiind îndeplinite, fără să ofere explicaţii suplimentare, împrejurare ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că deşi instanţa de apel avea obligaţia de a analiza toate probele administrate în cauza de faţă şi, subsecvent, de a indica motivele pentru care unele dintre acestea nu au putut fi valorificate în sensul dorit de părţi, totuşi aceasta nu a examinat toate dovezile invocate societatea recurentă în apărarea sa, nefăcând nicio referire cu privire la următoarele mijloace probă: certificatele de calitate-garanţie semnate de reprezentanţii recurentei şi ai intimatei la data de 14.02.2018, din cuprinsul cărora reiese faptul că la momentul predării modulelor de către Conexiuni 2544 S.R.L. s-au făcut probe de funcţionare, echipamentele fiind primite de A. în perfectă stare de funcţionare; procesul-verbal de punere în funcţiune nr. x/21.02.2018 semnat între reprezentanţii intimatei A. şi cei ai D.G.P.L.C.M.B., înscris a cărui existenţă a fost recunoscută de reprezentantul legal al intimatei chiar în faţa instanţei de apel, în şedinţă publică, la termenul de judecată din data de 11.01.2024; adresa emisă de A. şi înregistrată Ia D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/05.04.2018, înscris semnat de administratorul statutar al intimatei, ce atestă faptul că "sistemul" era funcţional şi stabil, fără vicii ascunse de proiectare sau fabricare; plângerea prealabilă formulată de A. împotriva notificării de reziliere a contractului de furnizare de produse nr. x/14.12.2017, înregistrată la D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/20.04.2018, prin care intimata a recunoscut că sistemul era stabil şi perfect funcţional; cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu D.G.P.L.C.M.B., ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018, act de procedură prin care intimata a recunoscut componenţa "sistemului", precum şi faptul că acesta nu prezenta niciun fel de vicii la momentul predării sale către beneficiarul final; suplimentar, intimata a recunoscut şi faptul că "sistemul" a fost testat cu succes în data de 06.06.2018 în faţa reprezentanţilor Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj; decizia civilă nr. 1954/21.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, prin care s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, faptul că recurenta s-a obligat să-i furnizeze intimatei doar unele dintre echipamentele/modulele ce intrau în alcătuirea "sistemului" ce urma a fi livrat către D.G.P.L.C.M.B., iar nu însuşi acest "sistem".
Apreciază că examinarea incompletă a probatoriului administrat în cauză, distinct de faptul că încalcă prevederile art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., este de natură să conducă şi la concluzia unei cercetări viciate, insuficiente a fondului cauzei, împrejurare ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., deoarece dezideratul cercetării judecătoreşti impune instanţei analiza tuturor probelor administrate şi justificarea, atunci când este cazul, a înlăturării probelor nereţinute în cauză.
Invocă recurenta-pârâtă, în continuare, şi încălcarea prevederilor art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 349 alin. (1) din acelaşi cod, învederând că libera apreciere a probelor de către judecătorul cauzei cunoaşte unele limite, stabilite de lege, una dintre acestea fiind întâlnită şi în cazul mărturisirii, respectiv a celei făcute în cadrul procedurii interogatoriului, care are o putere probatorie determinată expres de lege, iar câtă vreme nu a fost revocată de autorul ei, aceasta nu poate fi combătută prin proba contrarie.
Luând în considerare cele anterior menţionate, precum şi mărturisirea făcută de intimată prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat în apel, în sensul că nu a utilizat echipamentele/modulele furnizate de recurentă în alcătuirea "sistemului" livrat către D.G.P.L.C.M.B., în mod greşit şi cu nesocotirea art. 349 alin. (1) din C. proc. civ. a reţinut Curtea de Apel Bucureşti interdependenţa dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 şi cel încheiat între părţile litigante, precum şi faptul că rezoluţiunea primului contract a atras şi desfiinţarea celui de-al doilea.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 291 din C. proc. civ., arată recurenta-reclamantă că prin considerentele deciziei atacate instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că "în contractul de furnizare, la art. 2.1 lit. c) se menţionează ca beneficiar final Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti", raportându-se în acest sens la o copie alterată a contractului de furnizare nr. x/20.12.2017, asupra căreia reprezentantul legal al intimatei a intervenit olograf, ştergând denumirea beneficiarului final prevăzută de art. 2.1. lit. c), şi anume Metrorex, şi inserând menţiunea Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti.
În condiţiile în care modificarea contractului nu a fost asumată şi prin semnătura reprezentantului legal al societăţii recurente, în mod greşit s-a raportat instanţa de apel la această formă a acestuia.
Invocă recurenta-reclamantă şi încălcarea prevederilor art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., arătând că prin decizia civilă nr. 1954/21.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, faptul că recurenta Conexiuni 2544 S.R.L. se obligase să-i furnizeze intimatei doar o parte dintre echipamentele/modulele ce intrau în alcătuirea "sistemului" pe care aceasta din urmă se obligase să-1 livreze către D.G.P.L.C.M.B., iar nu însuşi acest "sistem".
Concret, prin decizia amintită s-au reţinut următoarele: "Cu privire la lipsa caracterului cert al creanţei, debitoarea [A. - n.n.] a invocat neîndeplinirea de către creditoare a obligaţiei de a livra un produs funcţional, făcând referire la puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 6317/2018 din data de 12 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu beneficiarul final Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, având ca obiect anularea notificării nr. x din data de 17.04.2018, constatarea că nu a intervenit rezilierea de drept a contractului şi obligarea beneficiarului final la plata preţului sistemului de monitorizare şi identificare a victimelor pentru care au fost folosite echipamentele achiziţionate de la creditoarea Conexiuni 2544 S.R.L., precum şi a penalităţilor de întârziere aferente."
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă aduce în dicuţie prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, arătând că instanţa nu a procedat la o cercetare completă a fondului cauzei, lăsând neexaminate o serie de probe administrate de recurentă în sprijinul apărărilor sale ori, cel puţin, nearătând motivele pentru care a înlăturat aceste probe, apărări care, la rândul lor, nu au primit un răspuns adecvat prin considerentele hotărârii recurate.
Concret, Curtea de Apel Bucureşti nu a precizat motivele pentru care a apreciat nesinceră şi a înlăturat mărturisirea judiciară din răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat în apel şi cea extrajudiciară, care rezultă din cele consemnate şi/sau afirmate în cuprinsul procesului-verbal de punere în funcţiune nr. x/21.02.2018, a adresei înregistrate sub nr. x/05.04.2018, a plângerii prealabile formulate împotriva notificării de reziliere transmise de D.G.P.L.C.M.B. şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a actelor de procedură efectuate în dosarul nr. x/2018, făcute de intimată, precum şi nici motivele pentru care nu a valorificat aspectele reţinute cu putere de lucru judecat prin considerentele deciziei civile nr. 1954/21.11.2019.
În al doilea rând, susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat, nici măcar implicit, asupra unora dintre apărările formulate de recurentă prin întâmpinarea faţă de apelul principal al intimatei. Mai exact, deşi Conexiuni 2544 S.R.L. a invocat si argumentat, printre altele, atât caracterul abuziv al rezoluţiunii unilaterale a contractului de furnizare nr. x/20.12.2017, prin faptul transmiterii notificării de reziliere după 15 luni de la data livrării şi recepţionării echipamentelor, cât şi decăderea intimatei din dreptul de a invoca viciile bunurilor livrate ulterior recepţionării acestora, prin aceea că, potrivit art. 1767 alin. (2) din C. civ., "preluarea bunurilor se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi se constată cantitatea şi calitatea acestora", Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat aceste apărări, pronunţând o hotărâre ce este rezultatul unei insuficiente cercetări a fondului cauzei.
În al treilea rând, instanţa de apel nu a arătat nici motivele pentru care a apreciat ca fiind îndeplinite şi dovedite în cauză unele dintre condiţiile necesare intervenirii rezoluţiunii contractului de furnizare încheiat între părţi. Concret, deşi instanţa de prim control judiciar a reţinut faptul că ar fi îndeplinită şi condiţia punerii în întârziere a debitorului în conformitate cu prevederile art. 1552 alin. (1) din C. civ., totuşi, aceasta nu a indicat şi, cu atât mai puţin, nu a argumentat modalitatea în care a fost îndeplinită, în speţă, această formalitate. Cu alte cuvinte, instanţa de apel nu a arătat dacă recurenta se afla de drept în întârziere prin indicarea uneia dintre ipotezele avute în vedere de art. 1523 din C. civ. sau dacă această formalitate a fost îndeplinită prin comunicarea unei notificări scrise în condiţiile art. 1522 din acelaşi cod, informaţii în lipsa cărora nu se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Nu în ultimul rând, instanţa de apel a oferit şi o motivare contradictorie în privinţa elementelor pe care le-a apreciat ca fiind relevante pentru a stabili legătura dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 şi contractul de furnizare nr. x/20.12.2017. Astfel, în ceea ce priveşte termenul în care trebuiau livrate echipamentele/modulele de către societatea recurentă, într-o primă fază, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că acesta nu este relevant în determinarea legăturii dintre aceste două contracte, pentru ca apoi să revină si să afirme că recurenta era ţinută să respecte termenul de livrare asumat de intimată prin contractul încheiat cu D.G.P.L.C.M.B.
Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă aplicarea greşită a normelor ce reglementează interpretarea contractelor, precum şi a prevederilor art. 1270 din C. civ.
Făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 1266 - art. 1269 din C. civ. şi a celor ale art. 1270 din acelaşi cod, instanţa de apel a concluzionat că: obiectul material al contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 era un "sistem", fiind, deci, indivizibil raportat la înţelegerea părţilor; beneficiarul final şi exclusiv al acestui "sistem" era D.G.P.L.C.M.B.; exista o interdependenţă între contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 şi contractul de furnizare nr. x/20.12.2017; Conexiuni 2544 S.R.L. trebuia să-şi îndeplinească obligaţia de livrare cel mai târziu la 14.02.2018, orice executare ulterior acestei date nemaifiind utilă intimatei; recurenta era cea care ar fi trebuit să asigure condiţiile testării modulului reţea independentă de comunicare şi identificare celulare active, pentru a dovedi funcţionalitatea acestuia în cadrul expertizei.
Contrar concluziei la care a ajuns instanţa de apel, recurenta-pârâtă solicită să se constate că voinţa concordantă a părţilor nu a fost aceea ca recurenta Conexiuni 2544 S.R.L. să livreze un "sistem" având capacitatea funcţională de monitorizare şi identificare a victimelor, ci doar unele componente individuale ce intrau în alcătuirea acestuia.
În primul rând, interpretând clauzele contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 prin prisma dispoziţiilor art. 1266 din C. civ., se poate constata că recurenta şi-a luat doar angajamentul de a livra o serie de echipamente şi de a presta unele servicii în beneficiul intimatei A., pe care aceasta din urmă avea să le utilizeze "în cadrul proiectului «Achiziţia unui sistem de monitorizare şi identificare a victimelor (echipament de urgenţă şi de siguranţă) pentru Poliţia Locală; Beneficiar Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti; Clasificare CPV: 35100000-5 Echipament de urgenţă şi de siguranţă (Rev. 2)»".
În al doilea rând, întrucât art. 4.1. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017 are în vedere produsele şi serviciile prevăzute în Anexa nr. 1 a contractului, cele două noţiuni -produse şi servicii - trebuie interpretate şi înţelese, potrivit art. 1267 şi art. 1268 alin. (3) din C. civ., şi cu ajutorul definiţiilor oferite de art. 2.1. lit. e) şi f) din acelaşi contract, clauze ce fac referire la echipamentele pe care Conexiuni 2544 S.R.L. s-a obligat să le livreze şi serviciile aferente operaţiunii de livrare, iar nu la un "sistem'".
De altfel, inclusiv Anexa nr. 1 a contractului este intitulată "Listă de echipamente şi servicii", conţinând o descriere a echipamentelor şi serviciilor contractate de intimată, iar nu "Componenţa sistemului". În plus, pct. 8, pct. 9 şi pct. 11 ale Capitolului "Termene şi condiţii" din aceeaşi anexă au în vedere exclusiv noţiunea de echipamente, iar nu pe cea de "sistem".
Cu alte cuvinte, dacă înţelegerea părţilor ar fi fost aceea ca recurenta să-i livreze intimatei un "sistem", nimic nu le-ar fi împiedicat să insereze acest aspect în mod expres în chiar cuprinsul contractului lor. Prin urmare, câtă vreme A. a înţeles să achiziţioneze de la Conexiuni 2544 S.R.L. doar anumite componente ale "sistemului" pe care s-a angajat să-l livreze către D.G.P.L.C.M.B., concluzia Curţii de Apel Bucureşti potrivit căreia "părţile au statuat că s-a contractat un sistem de monitorizare şi identificare a victimelor" nu poate fi decât una eronată şi în contradicţie cu regulile de interpretare a contractului.
Pe de altă parte, în mod greşit instanţa de apel nu a dat eficienţă comportamentului ulterior al părţilor, desfăşurat de altfel în concordanţă cu prevederile art. 8.2. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, constând în încheierea unor procese-verbale de predare-primire pentru fiecare echipament livrat de recurentă, iar nu doar a unui singur proces-verbal aferent unui "sistem", împrejurare ce contravine dispoziţiilor art. 1266 alin. (2) din C. civ.
În mod asemănător, instanţa de apel a ignorat şi faptul că societatea recurentă a emis facturi individuale pentru fiecare echipament/modul livrat, iar nu o singură factură aferentă unui "sistem", aşa cum a procedat intimata în relaţia sa contractuală cu D.G.P.L.C.M.B.
Din această perspectivă, şi anume a comportamentului părţilor ulterior încheierii contractului, prezenta relevanţă inclusiv împrejurarea că intimata a încercat să valorifice "sistemul" alcătuit cu echipamentele livrate de recurentă şi către alte entităţi, fapt ce venea să contrazică teza exclusivităţii persoanei beneficiarului final, reţinută de instanţa de apel prin considerentele deciziei atacate. Pe de altă parte, consideră că este greşită constatarea instanţei de apel potrivit căreia în contractul de furnizare nr. x/20.12.2017 se menţiona drept beneficiar final Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, deoarece aceasta are la bază valorificarea unui înscris cu încălcarea prevederilor art. 291 din C. proc. civ.
Apoi, din cuprinsul dispoziţiilor art. 12.2. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, lăsate neaplicate de către instanţa de apel, contrar prevederilor art. 1268 alin. (3) şi art. 1270 din C. civ., rezultă fără echivoc faptul că intimata putea utiliza echipamentele aşa cum considera de cuviinţă, nefiind ţinută să le livreze doar către D.G.P.L.C.M.B.
Consideră că nu poate fi primit argumentul instanţei de apel potrivit căruia, prin încercarea de valorificare a "sistemului" către alte instituţii publice, intimata ar fi încercat doar să obţină preţul achitat recurentei, neurmărind menţinerea în vigoare a contractului încheiat între părţi, întrucât această împrejurare contravine regulilor aplicabile în materia rezoluţiunii.
Cât priveşte interdependenţa dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 şi contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, în mod greşit şi cu încălcarea prevederilor art. 1266, art. 1267 şi art. 1270 din C. civ. a reţinut instanţa de apel că există o legătură între aceste două contracte.
În primul rând, diferenţierea clară dintre cele două contracte, de natură să le confere caracter total autonom unul faţă de celălalt, rezulta din simpla lectură şi analiză comparativă a principalelor clauze ale acestora privind obiectul şi durata lor, obligaţiile şi termenele de livrare asumate de furnizori, condiţiile de plată a preţului asumate de beneficiari, standardele cantitative şi calitative în raport de care se aprecia modul în care furnizorii îşi îndeplineau obligaţiile etc.
În al doilea rând, se impune a fi făcută o menţiune specială cu privire la durata celor două contracte şi termenele de livrare asumate de beneficiari [A. faţă de D.G.P.L.C.M.B. şi, respectiv, Conexiuni 2544 S.R.L. faţă de A.].
Câtă vreme instanţa de apel nu a identificat prin considerentele deciziei atacate momentul lansării comenzii ferme de către intimată, apreciază greşită concluzia acesteia potrivit căreia recurenta trebuia să livreze echipamentele cel mai târziu la 14.02.2018, dată care, oricum, apărea ca fiind tardivă în raport de clauzele exprese ale contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017.
De altfel, această concluzie a instanţei de apel nesocoteşte complet prevederile art. 1270 din C. civ. raportate la cele ale pct. 3 lit. ii) din Anexa nr. 1 la contractul de furnizare nr. x/20.12.2017, potrivit căruia A. trebuia să efectueze o plată parţială la 19.02.2018, "cu minim 7 zile lucrătoare înainte de data finalizare fabricant", deci anterior datei agreate pentru livrarea produselor.
În realitate, raportând termenul de livrare convenit de părţi (6-8 săptămâni) la data achitării avansului de către societatea intimată (09.02.2018), apreciată ca şi dată a lansării comenzii ferme, reiese că recurenta trebuia să livreze echipamentele/modulele ce lăceau obiectul contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 cel mai târziu la data de 06.04.2018.
În sfârşit, conform recurentei-pârâte, contravine prevederilor art. 1270 din C. civ. raportate la cele ale art. 8.4. din contractul de furnizare nr. x/20.12.2017 afirmaţia instanţei de apel potrivit căreia recurenta ar fi trebuit să asigure condiţiile testării modulului reţea independentă de comunicare şi identificare celulare active prin punerea la dispoziţie a unei licenţe de utilizare frecvenţe radio, deoarece, ulterior preluării cantitative a echipamentelor/modulelor livrate de societatea recurentă, intimatei A. îi era transferată întreaga responsabilitate cu privire la acestea, fiind obligată să ia toate măsurile necesare păstrării integrităţii lor.
Pe de altă parte, în dezacord cu opinia instanţei de apel, care este contrazisă de prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice şi cele ale art. 6 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio, consideră că testarea modulului reţea independentă de comunicare şi identificare celulare active se putea realiza şi în lipsa unei licenţe de utilizare frecvenţe radio.
Invocă recurenta-pârâtă şi aplicarea greşită a normelor incidente în materia rezoluţiunii, din perspectiva prevederilor art. 1516 alin. (2) pct. 2, art. 1549 alin. (1), art. 1550 alin. (1), art. 1517, art. 1551 alin. (1) teza I, art. 1552 alin. (1) din C. civ.
Arată că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că ne-am afla în prezenţa unei neexecutări însemnate a obligaţiei contractuale asumate de societatea recurentă, precum şi că aceasta ar fi fost pusă în întârziere anterior declarării unilaterale a rezoluţiunii.
Astfel, câtă vreme intimata nu şi-a pierdut interesul menţinerii contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 după recepţionarea notificării de reziliere primite din partea D.G.P.L.C.M.B., aspect confirmat de instanţa de apel prin considerentele deciziei recurate, în cuprinsul cărora s-a reţinut faptul că A. a încercat să comercializeze "sistemul" pe piaţa liberă, în mod greşit s-a concluzionat că ne aflăm în prezenţa unei neexecutări însemnate a obligaţiei contractuale asumate de recurenta Conexiuni 2544 S.R.L.
De asemenea, conduita ulterioară a societăţii A. de a încerca să vândă "sistemul" altor instituţii publice contrazice flagrant o altă constatare a instanţei de apel, respectiv pe cea potrivit căreia orice executare a obligaţiilor contractuale asumate de societatea recurentă după data de 14.02.2018 nu mai prezenta utilitate practică pentru intimată.
Nu în ultimul rând, contrar prevederilor art. 1552 din C. civ. raportate la cele ale art. 1522 alin. (3) din acelaşi cod, instanţa de apel nu a indicat modalitatea şi data la care societatea recurentă a fost pusă în întârziere, precum şi nici termenul rezonabil acordat acesteia din urmă în vederea executării obligaţiei.
În drept, recursul de întemeiază pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.
IV. Apărările formulate:
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
V. Soluţia instanţei de recurs:
Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul este nefondat.
Constată Înalta Curte că, prin acţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, reclamanta A., în calitate de achizitor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Conexiuni 2544 S.R.L., în calitate de furnizor, să se constate rezoluţiunea contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 încheiat între părţi şi, pe cale de consecinţă, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor reciproce dintre acestea.
Prima instanţă a socotit acţiunea neîntemeiată, însă instanţa de apel a admis calea de atac exercitată de reclamantă, a schimbat sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.. Recursul este nefondat.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează situaţia când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta-pârâtă a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. Astfel, a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la următoarele mijloace probă: certificatele de calitate-garanţie semnate de reprezentanţii părţilor la data de 14.02.2018, procesul-verbal de punere în funcţiune nr. x/21.02.2018 semnat de reprezentanţii intimatei A. şi cei ai D.G.P.L.C.M.B., adresa emisă de A. şi înregistrată Ia D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/05.04.2018, plângerea prealabilă formulată de A. împotriva notificării de reziliere a contractului de furnizare de produse nr. x/14.12.2017, înregistrată la D.G.P.L.C.M.B. sub nr. x/20.04.2018, cererea de chemare în judecată formulată de A. în contradictoriu cu D.G.P.L.C.M.B., ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018, mărturisirile intimatei-reclamante, decizia civilă nr. 1954/21.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.
Cercetând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanţa de apel a analizat în detaliu probatoriul administrat în cauză, făcând trimitere la probele socotite relevante. Astfel, instanţa a analizat, pe de o parte, dând eficienţă efectului de opozabilitate instituit de art. 435 alin. (2) C. proc. civ., statuările instanţelor din cuprinsul hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, privind rezilierea de drept a contractului încheiat între DGPLCMB şi A. privind sistemul care a format şi obiectul contractului de furnizare încheiat între părţile prezentului litigiu.
De asemenea, instanţa a analizat cuprinsul contractului, procesele-verbale depuse la dosar, statuările expertului, corespondenţa dintre părţi, precum şi răspunsurile relevante la interogatoriu.
Mai mult, astfel cum reiese din primul paragraf, pagina 14, precum şi din cel de-al treilea paragraf al paginii 16, instanţa de apel a analizat cauza şi din perspectiva recepţiei care s-a realizat la data de 14.02.2018 între părţi şi a documentelor încheiate la acea dată, însă a reţinut că, ulterior acestui moment, au avut loc întâlniri ulterioare pentru testarea modulului de identificare-localizare termală fiinţe vii, astfel că instanţa de apel a concluzionat în sensul că menţiunile din procesele-verbale, cu referire la predarea produselor complete şi în stare perfectă de funcţionare, au fost inserate în mod formal, testările ulterioare dovedind existenţa unor nefuncţionalităţi.
Prin urmare, chiar dacă nu s-a făcut referire la fiecare probă în parte, argumentele prezentate de către instanţă, formulate pe baza unui probatoriu complex, minuţios analizat, sunt de natură a susţine pe deplin soluţia pronunţată şi a exclude orice viciu de nelegalitate care să justifice casarea hotărârii. Implicit, motivarea instanţei exclude relevanţa probelor indicate de către recurenta-pârâtă prin intermediul recursului.
În acest context, Înalta Curte subliniază că, pentru a corespunde exigenţelor legale, nu este necesar ca o hotărâre să analizeze, exhaustiv, toate probele depuse la dosar, uneori o atare sarcină fiind dificilă, având în vedere numărul ridicat de înscrisuri depuse de părţi la dosar. În măsura în care instanţa analizează probele relevante, prezentând în mod convingător argumentaţia pe baza căreia a adoptat soluţia, hotărârea judecătorească este legală şi nu poate fi casată pe baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
A mai invocat recurenta-pârâtă nesocotirea de către prima instanţă a prevederilor art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 349 alin. (1) din acelaşi cod, susţinând că în mod nelegal instanţa de apel nu a valorificat mărturisirea realizată de către intimata-reclamantă prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat în apel, din care ar rezulta lipsa interdependenţei dintre contractul de furnizare de produse nr. x/14.12.2017 şi cel încheiat între părţile litigante. Şi această critică este nefondată.
Deşi instanţa de recurs nu are îndrituirea, în realizarea controlului judiciar, de a efectua o reevaluare a probatoriului, din examinarea sumară a răspunsului la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat intimatei-reclamante reiese că aceasta nu a recurs la o mărturisire, ci doar a afirmat că sistemul se află în posesia sa, nefolosit. Prin urmare, sensul întrebării, înţeles de către intimata-reclamantă, viza folosirea sau nefolosirea sistemului de către beneficiarul final, iar nu eventuala interdependenţă între, pe de o parte, contractul dedus judecăţii în prezentul litigiu şi, pe de altă parte, cel încheiat de intimata-reclamantă cu beneficiarul final.
Referitor la încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 291 C. proc. civ., Înalta Curte observă că argumentele prezentate nu constituie, în realitate, critici de nelegalitate, ci unele de netemeinicie, vizând diferite variante ale contractului încheiat între părţi, iar analiza acestora implică, în mod necesar, reevaluarea probatoriului. Or, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Prin urmare, în recurs nu este posibilă analiza probatoriului pe baza căruia se stabileşte situaţia de fapt, acesta fiind un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate şi, prin urmare, excedează limitelor devoluţiunii instituite de lege în această etapă procesuală.
A mai invocat recurenta-pârâtă nesocotirea de către instanţa de apel a prevederilor art. 430 alin. (2) şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., prin ignorarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1954/21.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, în cuprinsul căreia s-ar fi reţinut că recurenta Conexiuni 2544 S.R.L. se obligase să-i furnizeze intimatei doar o parte dintre echipamentele/modulele ce intrau în alcătuirea "sistemului" pe care aceasta din urmă se obligase să-l livreze către D.G.P.L.C.M.B., iar nu însuşi acest sistem.
Cercetând cuprinsul deciziei la care recurenta-pârâtă face trimitere, Înalta Curte observă că prin intermediul acesteia nu a fost dezlegat aspectul referitor la obiectul contractului de furnizare încheiat între părţi. Fragmentul citat de către recurenta-pârâtă nu reprezintă o statuare a instanţei, ci o redare a suţinerii părţii. Or, astfel cum reiese din chiar prevederile legale invocate de recurenta-pârâtă, ceea ce intră în autoritate de lucru judecat sunt dezlegările oferite de instanţă, iar nu afirmaţiile părţilor.
Cercetând în continuare criticile aduse de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că este nefondat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a enunţat exigenţele pe care o hotărâre judecătorească trebuie să le respecte din punctul de vedere al motivării, reţinând, în cauza Albina împotriva României, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Prin urmare, C. proc. civ. şi art. 6 CEDO impun judecătorului obligaţia de a motiva corespunzător hotărârea pe care o pronunţă, făcând referire la probele administrate, indicând motivele de fapt şi de drept pe care le reţine şi oferind răspuns apărărilor esenţiale ale părţilor.
În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de apel a motivat în mod corespunzător decizia atacată, redând situaţia de fapt, prevederile legale incidente, expunând un raţionament logico-juridic convingător şi oferind răspuns detaliat tuturor susţinerilor esenţiale ale părţilor. De asemenea, instanţa de apel a analizat şi probatoriul socotit relevant (înscrisuri, declaraţii de martori, interogatoriu, expertiză), astfel încât critica recurentei-pârâte, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este fără suport.
Astfel cum deja s-a argumentat în cadrul analizei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel a oferit răspuns, chiar dacă uneori implicit, tuturor susţinerilor esenţiale ale părţilor, probatoriul analizat şi considerat relevant susţinând în mod convingător soluţia adoptată.
Recurenta-pârtâtă reproşează instanţei de apel că nu a analizat mărturisirea judiciară din cuprinsul răspunsului la întrebarea nr. 6 din interogatoriul administrat intimatei-reclamante, însă, astfel cum deja s-a argumentat, respectivul răspuns nu conţine o mărturisire. Prin urmare, instanţa de apel nu era ţinută să înlăture o probă care nu există.
Tot astfel, după cum deja s-a observat, decizia civilă nr. 1954/21.11.2019 nu cuprinde o statuare a instanţei care să intre în puterea de lucru judecat, astfel că, şi de această dată, nu este vorba de o probă care să se fi impus a fi analizată şi reţinută de către instanţa de apel.
Nefondată este şi critica potrivit căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apărărilor pârâtei referitoare la caracterul abuziv al rezoluţiunii unilaterale a contractului de furnizare nr. x/20.12.2017 şi la decăderea intimatei din dreptul de a invoca viciile bunurilor livrate ulterior recepţionării acestora, potrivit art. 1767 alin. (2) din C. civ.. Aceste apărări au fost analizate şi li s-a oferit răspuns, astfel cum reiese din considerentele expuse în pagina 17 a deciziei, instanţa de apel arătând că "nu se susţine argumentul pârâtei în sensul că în toată această perioadă reclamanta nu a trimis pârâtei nicio informare şi/sau notificare scrisă privind neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor, câtă vreme au existat discuţii şi întâlniri între părţi legate de nefuncţionarea sistemului şi încetarea contractului".
Deopotrivă, în pagina 14, primul paragraf al deciziei, se face vorbire despre existenţa unor vicii ascunse, iar la pagina 16, paragraful 2, despre vicii intrinseci, reieşind că s-a oferit un răspuns implicit şi apărării pârâtei întemeiată pe art. 1767 alin. (2) din C. civ., care reglementează recepţia bunului de către beneficiar.
Referitor la modalitatea în care instanţa de apel a analizat condiţia punerii în întârziere a debitorului, Înalta Curte observă că, într-adevăr, în cuprinsul deciziei această condiţie a fost analizată în mod sumar, menţionându-se doar că este îndeplinită şi făcându-se referire la art. 1552 C. civ.
Cu toate acestea, se impune a se preciza că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică omisiunea instanţei de a motiva un aspect esenţial. Deşi condiţia punerii în întârziere a fost în mod expres reţinută ca fiind necesară de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că, din considerentele expuse în cuprinsul deciziei, reiese că în discuţie este rezoluţiunea unilaterală, declarată de către intimata-reclamantă în temeiul unei clauze contractuale, respectiv în temeiul art. 9.3-9.4 din contractul încheiat între părţi, din care rezultă dreptul părţilor de a rezoluţiona contractul prin notificare.
Conform art. 1552 alin. (1) C. civ., rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
Din cuprinsul acestui text legal reies trei ipoteze în care poate opera rezoluţiunea unilaterală: când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere, respectiv când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
Deopotrivă, mai reiese din acelaşi text legal că, în vreme ce ultimele două ipoteze sunt condiţionate de punerea în întârziere, prima ipoteză nu cuprinde o atare condiţionare.
După cum reiese din considerentele instanţei de apel, necontestate pe calea recursului, în cauza de faţă rezoluţiunea unilaterală a operat în temeiul clauzei contractuale care permitea o astfel de sancţiune, fiind incidentă prima ipoteză reglementată de art. 1552 alin. (1) C. civ.. Prin urmare, nu este indispensabilă condiţia punerii în întârziere, astfel că viciul constând în nemotivarea corespunzătoare a acestei condiţii nu poate conduce la casarea hotărârii, întrucât aspectul în discuţie nu este unul esenţial pentru soluţia ce se impune în cauză.
Nefondată este şi critica recurentei-pârâte privind existenţa unor considerente contradictorii.
Subsumat acestei critici, recurenta-pârâtă susţine că, într-o primă fază, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că termenul în care trebuiau livrate echipamentele nu este relevant în determinarea legăturii dintre cele două contracte, pentru ca apoi să revină si să afirme că recurenta era ţinută să respecte termenul de livrare asumat de intimată prin contractul încheiat cu D.G.P.L.C.M.B.
Aceste considerente însă nu sunt contradictorii. Instanţa de apel a argumentat în sensul că poate exista interdependenţă între cele două contracte (contractul încheiat între părţile din prezenta cauză şi contractul încheiat între intimata-reclamantă şi beneficiarul final al produsului) chiar dacă termenele de livrare sunt diferite însă, în acelaşi timp, a arătat că termenul din contractul cu beneficiarul iniţial era esenţial pentru scopul contractului încheiat între părţile litigante. Cu alte cuvinte, ceea ce a intenţionat instanţa de apel să afirme este că deşi interdependenţa dintre cele două contracte nu este afectată de diferenţa existentă între termenele de livrare stabilite în cuprinsul fiecăruia, era esenţial ca livrarea produsului de către recurenta-pârâtă să respecte termenul de livrare a aceluiaşi produs către beneficiarul final. Astfel cum se poate observa, atare considerente nu conţin contradicţii, ci sunt chiar complementare.
A invocat recurenta-pârâtă şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce priveşte situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Sub un prim aspect, Înalta Curte reaminteşte că recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Prin intermediul recursului nu pot fi spuse cenzurii instanţei de control judiciar aspecte de temeinicie, precum reevaluarea probatoriului sau a situaţiei de fapt reţinute de către instanţele de fond, ci exclusiv aspecte de legalitate.
Prin recursul declarat, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă aduce în discuţie, preponderent, chestiuni ce ţin de temeinicia deciziei recurate. Deşi invocă, în mod formal, nesocotirea de către instanţa de apel a prevederilor legale care reglementează interpretarea contractului, a prevederilor art. 1270 din C. civ. şi a celor care privesc rezoluţiunea, în realitate, recurenta-pârâtă tinde la reevaluarea probatoriului.
Cercetând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanţa de apel a aplicat normele legale privind interpretarea contractului, analizând clauzele contractuale individual şi coroborat, precum şi aspecte extrinseci contractului, precum comportamentul ulterior al părţilor, răspunsurile la interogatoriu, alte înscrisuri. Aşadar, în cauză, recurenta-pârâtă nu critică, în realitate, modalitatea în care instanţa de apel a aplicat normele privind interpretarea contractului, ci rezultatul acestei interpretări, care, însă, reprezintă un aspect de temeinicie, ce nu poate forma obiectul cenzurii pe calea recursului.
Deopotrivă, reprezintă o chestiune de temeinicie şi caracterul însemnat al neexecutării, de natură a atrage sancţiunea rezoluţiunii. Din această perspectivă, instanţa de apel a prezentat în mod convingător argumentele sale, arătând, la paginile 17 şi 18 ale deciziei, că din cauza acestei neexecutări sistemul nu a funcţionat. Analiza criticii recurentei-pârâte ar impune reevaluarea probatoriului, operaţiune care, însă, nu este permisă în etapa recursului.
Cât priveşte criticile referitoare la raportul de expertiză, Înalta Curte le socoteşte nefondate, din cuprinsul deciziei recurate reieşind că instanţa de apel a ţinut seama de cele constatate de către expert, în sensul că modulul reţea independentă de comunicare şi identificare celulare active nu poate fi pus în funcţiune, din lipsa autorizaţiei pentru frecvenţele radio reglementate de O.U.G. nr. 111/2011, expirând licenţa de utilizare a programului de control. De asemenea, instanţa de apel a reţinut şi răspunsul expertului la obiecţiuni, în sensul că pârâta nu a pus la dispoziţie o licenţă provizorie, deşi s-a oferit să o obţină. Susţinerea recurentei-pârâte conform căreia testarea se putea realiza şi în lipsa unei licenţe tinde să contrazică susţinerile expertului, evaluarea sa în recurs presupunând o reapreciere a probatoriului.
Deopotrivă, mai constată Înalta Curte că, prin intermediul acestei critici, recurenta-pârâtă tinde să inverseze sarcina probei, corect reţinută de către instanţa de apel, în condiţiile existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive care a constatat nefuncţionalitatea sistemului livrat, hotărâre ce are efect de opozabilitate faţă de recurenta-pârâtă.
Nu în ultimul rând, cât priveşte criticile referitoare la condiţia punerii în întârziere, astfel cum deja s-a argumentat, aceasta nu reprezenta, în contextul cauzei, o condiţie necesară pentru operarea rezoluţiunii, astfel că nu pot constitui motive de nelegalitate a deciziei recurate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Conexiuni 2544 S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 150/2024 din 01 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Văzând aceste dispoziţii legale, precum şi faptul că recurenta-pârâtă a pierdut procesul prin respingerea ca nefondată a cererii sale de recurs, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-reclamantă a sumei de 29.608,08 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CONEXIUNI 2544 S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 150/2024 din 01 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
Obligă recurenta-pârâtă Conexiuni 2544 S.R.L. să plătească intimatei-reclamante A. suma de 29.608,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2024.