Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Second Civil Chamber

Decizia nr. 2186/2024

Decizia nr. 2186

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la data de 17.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 17.433,52 RON aferentă facturilor nr. x/08.07.2020 şi nr. x/08.07.2020 reprezentând daune interese, precum şi actualizarea sumei de 17.433,52 RON, conform prevederilor art. 1535 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 648 din data de 31 martie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.A., astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.864,50 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din data de 08.07.2020, precum şi a sumei de 6569.02 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din data de 08.07.2020, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitelor principale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 17.01.2022 şi până la data plăţii efective a acestora. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 348,67 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în această etapă procesuală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 252 din data de 15 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă A. S.A., a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 iunie 2024, reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. a formulat recurs.

Susţinând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi, în temeiul art. 498 alin. (1) din C. proc. civ., rejudecarea cauzei în fond cu consecinţa menţinerii sentinţei civile nr. 648 din 31 martie 2022.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea înregistrată, reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. a solicitat plata sumei de 17.433,52 RON, reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a executării cu întârziere de către pârâtă a obligaţiilor contractuale, invocând în acest sens nerespectarea termenului de execuţie prevăzut de art. 10.1 alin. (2) din contractul nr. x/22.04.2019 precum şi actualizarea sumei potrivit dispoziţiilor art. 1522 alin. (1) şi (5) şi art. 1535 din C. civ.

Astfel după cum reiese din actele dosarului, între părţi a fost încheiat, în baza Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Acordul cadru nr. 31/31.07.2018 prin care pârâta A. S.A., în calitate de promitent prestator, s-a obligat la efectuarea de "servicii de reparaţie planificată tip RR la locomotivele electrice 5100 B. şi alte servicii de reparaţii constatate în prezenta recepţiei CFR pe fluxul tehnologic de reparaţie tip RR locomotivele electrice de 5100 B.".

În baza acordului cadru a fost încheiat contractul subsecvent nr. x/22.04.2019, prin care pârâta s-a obligat la "efectuarea de servicii de reparaţii planificate tip RR la locomotivele electrice 5100 B.", pe baza căruia a fost introdusă de către reclamantă în reparaţie, la data de 19.11.2019, locomotiva seria x 345, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire nr. x/19.11.2019 .

Contractul nr. x/22.04.2019 este un contract de achiziţie publică, încheiat în baza Legii nr. 99/2016, de către o autoritate publică şi priveşte efectuarea serviciilor de reparaţii planificate tip RR la locomotivele electrice 5100 B..

Prin urmare, având în vedere că prin acţiunea introductivă se invocă încălcarea unor obligaţii ce izvorăsc din executarea unui contract de achiziţie publică, în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 17 ianuarie 2022, potrivit art. 27 din C. proc. civ., în cauză este aplicabilă Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, intrată în vigoare la 13.07.2020.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi potrivit alin. (2) prezenta lege se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor.

De asemenea, potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă litigiului pendinte, procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, iar conform art. 55 alin. (31) din acelaşi act normativ hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în astfel de litigii, rezultă că decizia instanţei de apel, respectiv decizia nr. 252 din data de 15 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod, coroborat cu art. 55 alin. (31) şi art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

Prin urmare, calea de atac a recursului formulat de reclamant, având ca obiect decizia din apel, este inadmisibilă, atât timp cât a fost exclusă în mod expres de legiuitor, prin art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020.

Consecutiv, constată Înalta Curte că dispozitivul hotărârii recurate conţine menţiunea greşită a dreptului de recurs în termen de 30 de zile, întrucât acţiunea reclamantului a fost introdusă la data de 5 ianuarie 2023, dată la care dispoziţiile Legii nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 114/2020, prevedeau că pentru procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun, calea de atac este numai apelul.

Astfel, menţiunea din cuprinsul deciziei recurate "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 252 din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI S.A. împotriva deciziei civile nr. 252 din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.