Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 03.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., anularea parţială a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din data de 22.12.2021 de B.I.N. C. din Bucureşti, numai în ceea ce priveşte clauza de la pagina 3 alin. (6), cu următorul conţinut: "suma de 25.300 RON s-a achitat înainte de autentificarea prezentului contract, în numerar"; rezoluţiunea contractului de vânzare, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară acestui act, în ceea ce priveşte imobilele terenuri construibile din comuna Tărtăşeşti, sat Baldana, jud. Dâmboviţa, identificate ca atare în petitul acţiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1238 alin. (1), art. 1270 alin. (1), art. 1516 alin. (1) şi (2), art. 1548, art. 1549 alin. (1), art. 1550 alin. (1), art. 1551 alin. (1), art. 1650 alin. (1) din C. civ.
Pentru termenul de judecată din data de 10.03.2023, reclamanta a depus la dosar cerere de completare a acţiunii introductive, formulată în temeiul art. 204 din C. proc. civ., prin care a solicitat să se dispună şi anularea următoarelor acte: contract de preluare datorie din data de 23.12.2021; contract de cesiune de acţiuni ale societăţii B. S.A. din data de 23.12.2021; acord de compensare datorii reciproce din data de 12.12.2021 şi obligarea pârâţilor în solidar la plata de daune-interese în cuantum de 321.549 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat introducerea şi citarea în cauză ca pârât a numitului D., parte a fiecăruia din actele anterior indicate.
Prin sentinţa civilă nr. 1622 din 16 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă a redat dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3, ale art. 119 din C. proc. civ. şi pe cele ale art. 63 din Legea nr. 31/1990 şi a reţinut că prin cererea de faţă, reclamanta A. a solicitat desfiinţarea unor acte care privesc activitatea societăţii pârâte B. S.A., în care, potrivit extrasului de furnizare informaţii emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. x/21.09.2022, reclamanta are calitatea de acţionar, iar pârâtul D. are calitatea de acţionar şi administrator.
A apreciat instanţa de trimitere că obiectul capetelor principale ale acţiunii introductive îl constituie cereri în materie de societate, astfel că a determinat competenţa teritorială în raport de dispoziţiile art. 119 din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, care reglementează competenţa teritorială exclusivă în cazul cererilor privitoare la societăţi, în favoarea instanţei, respectiv a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal.
Prima instanţa sesizată a mai reţinut că, raportat la obiectul cererii deduse judecăţii, nu este incidentă norma de competenţă teritorială alternativă de la art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., ci ipoteza dispoziţiilor art. 119 din C. proc. civ. şi art. 63 din Legea nr. 31/1990, care prevăd competenţa teritorială exclusivă în privinţa cererilor în materie de societate.
Prin urmare, instanţa a constatat că Tribunalului Constanţa îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta fiind instanţa în circumscripţia căreia societatea pârâtă B. S.A. îşi are sediul social.
La data de 18.08.2023 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2022.
Prin încheierea nr. 3504 din 4 decembrie 2023, Tribunalul Constanţa – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale (funcţionale) şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – secţia a II Civilă.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II Civilă sub nr. x/2022*.
Prin sentinţa nr. 774 din 02 iulie 2024, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.
În considerentele acestei sentinţe, instanţa de conflict a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
În acest sens, a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată este anularea parţială a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din data de 22.12.2021 de C. din Bucureşti; rezoluţiunea contractului de vânzare, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară acestui act.
Având în vedere că plata preţului urmează a se realiza în contul bancar al reclamantei din Bucureşti, instanţa de conflict a reţinut că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Pe de altă parte, a constatat că în cauză competenţa teritorială este alternativă, astfel încât prima instanţă sesizată nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia de necompetenta teritorială.
De asemenea, a mai constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 119 din C. proc. civ. şi cele ale art. 63 din Legea nr. 31/1990, nefiind în prezenţa unei competenţe teritoriale exclusive.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 2 octombrie 2024.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile C. civ., prin care reclamanta a solicitat anularea parţială a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din data de 22.12.2021 încheiat cu societatea B. S.A. şi rezoluţiunea contractului de vânzare, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară acestui act, în ceea ce priveşte imobilele terenuri construibile din comuna Tărtăşeşti, sat Baldana, jud. Dâmboviţa.
Prin cererea modificatoare depusă în condiţiile art. 204 din C. proc. civ., la primul termen de judecată, reclamanta a solicitat să se dispună şi anularea următoarelor acte: contract de preluare datorie din data de 23.12.2021; contract de cesiune de acţiuni ale societăţii B. S.A. din data de 23.12.2021; acord de compensare datorii reciproce din data de 12.12.2021; de asemenea, a solicitat introducerea şi citarea în cauză ca pârât a numitului D., parte a fiecăruia din actele anterior indicate.
Cele două instanţe aflate în conflict au opinii diferite cu privire la natura cererii formulate, respectiv dacă este una în materie de societate care atrage o competenţă teritorială exclusivă.
În esenţă, prima instanţă sesizată a evidenţiat că litigiul este unul în materie societară, promovat împotriva societăţii B. S.A. de către o persoană care deţine acţiuni în cadrul acesteia, obiectul cererii fiind în strânsă legătură cu aceste acţiuni, reţinând astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 119 din C. proc. civ. şi art. 63 Legea nr. 31/1990, privind competenţa exclusivă.
Pe de altă parte, cea de-a doua instanţă sesizată a avut în vedere că obiectul acţiunii introductive este reprezentat de anularea parţială a unui contract de vânzare-cumpărare, rezoluţiunea contractului de vânzare, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară acestui act, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) din C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte notează că obiectul principal al litigiului este o acţiune privind anularea/rezoluţiunea unui contract de vânzare terenuri încheiat între o persoană fizică terţ şi o societate comercială, iar nu o acţiune în materie de societate, nefiind astfel aplicabile prevederile art. 119 din C. proc. civ.
Cererea principală nu priveşte litigiul dintre acţionari sau dintre un acţionar şi societatea comercială, întrucât la momentul încheierii actului de vânzare, reclamanta nu avea calitatea de acţionar al societăţii pârâte.
Înalta Curte are în vedere că, în speţă, competenţa trebuie determinată în raport cu cererea principală, în funcţie de obiectul şi natura acesteia, iar nu în raport cu cererea adiţională, în legătură cu care operează prorogarea legală de competenţă, în temeiul art. 123 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.
Cu alte cuvinte competenţa de a soluţiona cererea adiţională (art. 30 alin. (5) din C. proc. civ.), având ca obiect anularea actelor subsecvente, respectiv a contractului de preluare datorie din data de 23.12.2021, a contractului de cesiune de acţiuni ale societăţii B. S.A. din data de 23.12.2021, a acordului de compensare datorii reciproce din data de 12.12.2021, aparţine instanţei competente pentru cererea principală.
Dispoziţiile legale prevăzute de art. 123 din C. proc. civ. reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale şi au caracter imperativ.
În circumstanţele evocate, instanţa supremă reţine că instanţa competentă urmează a se determina potrivit regulii de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.
În considerarea acestui temei de drept care reglementează competenţa teritorială alternativă, art. 116 din C. proc. civ. prevede că reclamanta are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Astfel, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantei, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acţiunii, s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.
Pe cale de consecinţă, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei din oficiu, cu atât mai mult cu cât art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de pârât.
Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.