Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.07.2022, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.), anularea actului juridic administrativ emis de S.R.I. în data de 03.05.2022 (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.) de retragere a avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 şi a autorizaţiei de acces cu nr. x din 19.04.2021 (ambele aflate în posesia S.R.I.) în baza cărora avea acces la informaţii clasificate; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului juridic administrativ de retragere menţionat - reîncadrarea pe postul deţinut în cadrul S.R.I. (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.); obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 80/1995 şi art. 76, art. 1 şi art. 278 din Codul muncii, art. 453 din C. proc. civ. şi, în subsidiar, art. 76, art. 77, art. 278 din Codul muncii, art. 1326 din C. civ., art. 211 şi art., 216 din Legea nr. 62/2011 şi art. 184 şi art. 154 din C. proc. civ., precum şi în baza Legii nr. 182/2002 şi H.G. nr. 585/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 7034 din 22 decembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţiile de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în data de 1 februarie 2023, sub nr. x/2022.
Prin sentinţa civilă nr. 845/2023 din 11 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de petentul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, în urma interpretării dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, a considerat că retragerea avizului de securitate şi a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu reprezintă sancţiuni disciplinare aplicate cadrului militar, ci măsuri specifice de protecţie a informaţiilor clasificate (luate în scop de prevenire/împiedicare a divulgării acestor informaţii) reglementate de Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
Concluzionând că litigiul pendinte nu are ca obiect contestarea unor sancţiuni disciplinare aplicate reclamantului cadru militar, a reţinut că nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 3511, 3512 şi 3514 din Legea nr. 80/1995 (care stabilesc competenţa instanţei de contencios administrativ).
Plecând de la considerentele deciziei RIL nr. 19/2021, pe care le-a redat, curtea de apel a reţinut că, ori de câte ori litigiul priveşte raporturile de serviciu ale personalului militar şi nu există dispoziţii speciale referitoare la competenţa instanţelor de a soluţiona litigiul respectiv (cum sunt dispoziţiile speciale ale art. 3511, 3512 şi 3514din Legea nr. 80/1995), competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.
S-a mai reţinut că pentru a fi stabilită în mod corect competenţa materială a instanţei de judecată nu este suficientă calificarea actului de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate ca fiind act administrativ, ci trebuie ţinut cont şi de faptul că între actul de acordare/retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi raportul de serviciu al reclamantului cadru militar este o legătură indisolubilă.
Întrucât prezentul litigiu priveşte raportul de serviciu al reclamantului cadru militar, reţinând că actul de retragere contestat (retragerea avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 şi a autorizaţiei de acces cu nr. x din 19.04.2021) a fost emis în virtutea existenţei raportului de serviciu al reclamantului cadru militar şi este indisolubil legat de acest raport de serviciu, Curtea, faţă de considerentele obligatorii ale Deciziei ÎCCJ RIL nr. 19/2021 şi de prevederile art. 382 lit. h) din Codul administrativ, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 4923 din 26 iunie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.
În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii introductive îl reprezintă anularea actului juridic emis de pârâtul S.R.I. în data de 03.05.2022, respectiv a Ordinului de trecere în rezervă ca urmare a retragerii avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 şi a autorizaţiei de acces cu nr. x din 19.04.2021, în baza cărora reclamantul avea acces la informaţii clasificate.
A evidenţiat că Legea nr. 80/2015 privind statutul cadrelor militare, aplicabilă reclamantului în considerarea calităţii de cadru militar, nu conţine prevederi speciale referitoare la instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze litigii precum cel pendinte.
Astfel, evocând dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ şi având în vedere că în prezentul litigiu se solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, nu în calitate de angajator, ci în calitate de autoritate desemnată de securitate potrivit Standardelor Naţionale pentru protecţia informaţiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002, iar retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate este un act administrativ prevăzut de art. 9 lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecţie a informaţiilor clasificate, tribunalul a apreciat că instanţa competentă este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal prin raportare la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 25 octombrie 2024.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Conflictul de competenţă materială procesuală poartă asupra naturii obiectului cauzei, instanţele declinându-şi competenţa, ca urmare a calificării acestuia drept conflict de muncă sau litigiu din sfera contenciosului administrativ.
Pentru a dezlega natura pricinii, Înalta Curte reţine că reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) anularea actului juridic administrativ emis de S.R.I. în data de 03.05.2022 (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.) de retragere a avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 şi a autorizaţiei de acces cu nr. x din 19.04.2021 (ambele aflate în posesia S.R.I.) în baza cărora avea acces la informaţii clasificate; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului juridic administrativ de retragere menţionat, respectiv reîncadrarea pe postul deţinut în cadrul S.R.I. (necomunicat, aflat în posesia S.R.I.); obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză, reclamantul a arătat că a deţinut autorizaţii de acces la informaţii clasificate din anul 2006, de la absolvirea academiei militare potrivit diplomei de licenţă seria x nr. x, până în mai 2012 şi din mai 2012 până la data de 3.05.2022, data emiterii deciziei/hotărârii de retragere a accesului la informaţii clasificate, act ce nu i-a fost comunicat, ceea ce a condus la trecerea sa în rezervă.
În ceea ce priveşte competenţa materială procesuală, Înalta Curte reţine că, prin natura sa, cererea reclamantului prin care acesta tinde la cercetarea legalităţii unor acte administrative individuale, respectiv retragerea avizului de securitate nr. x din 19.04.2021 şi a autorizaţiei de acces cu nr. x din 19.04.2021, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, indiferent de natura raporturilor de muncă vizate de actele contestate.
În cauză, nu este incidentă Decizia RIL nr. 19/2021, întrucât aceasta se referă la cauzele având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora. Or, în prezenta cauză, se solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, nu în calitate de angajator, ci în calitate de autoritate desemnată de securitate potrivit Standardelor Naţionale pentru protecţia informaţiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002, iar retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate este un act administrativ prevăzut de art. 9 lit. d) din Legea nr. 182/2002 ca o măsură de protecţie a informaţiilor clasificate, fără a reprezenta o sancţiune de natură disciplinară sau contravenţională.
Pentru stabilirea competenţei materiale, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi, respectiv, criteriul valoric, în cazul de faţă, fiind aplicabil criteriul rangului autorităţii căreia i se reproşează refuzul nejustificat de soluţionare a unor cereri ce vizează modificarea unui act administrativ normativ şi emiterea unui act administrativ unilateral cu caracter individual.
Aşadar, fiind vorba despre un act administrativ (în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004) emis de conducătorul unei autorităţi publice centrale, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită anularea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual, revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
Pe cale de consecinţă, reţinând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, în primă instanţă, este curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamantului (aflat în municipiul Bucureşti).
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.