Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ în data de 18 august 2023 sub nr. de dosare x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. SRL-D, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.332,81 RON reprezentând debit principal, la plata sumei de 349,14 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate de către creditorul cedent înainte de data cesiunii, la plata în continuare a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate conform contractului de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent şi până la data achitării integrale a debitului, iar în subsidiar, în cazul în care nu se vor acorda penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut în contract, la plata dobânzii legale penalizatoare precum şi la plata sumei de 11.472,95 RON reprezentând despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON.
Pârâta nu a depus formular de răspuns şi nici nu şi-a exprimat în alt mod poziţia procesuală.
Prin sentinţa civilă nr. 347 din data de 18.01.2024, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., notând, totodată, că, în acord cu dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. care prevăd că "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.", se prevede o regulă de competenţă teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun instituit de C. proc. civ., instanţa competentă în soluţionarea cauzelor formulate de profesionist împotriva consumatorului fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul consumatorului.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanţa a constatat că domiciliul consumatorului este situat în localitatea Craiova, jud. Dolj, loc ce se încadrează în sfera de competenţă teritorială a Judecătoriei Craiova, jud. Dolj.
Faţă de textele legale enunţate dar şi faţă de situaţia faptică, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piatra Neamţ, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, jud. Dolj.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 05.02.2024, sub nr. x/2023.
Prin sentinţa civilă nr. 9379/2024 din 17.09.2024, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă;a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, iar, potrivit alin. (3), în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.
Instanţa a reţinut că în cauză reclamanta nu deduce judecăţii o pretenţie constând într-o creanţă izvorâtă dintr-un contract de prestări servicii încheiat între un profesionist şi un consumator, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. care instituie o competenţă teritorială de ordine publică, ci, în speţă, este vorba despre o competenţă de ordine privată.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Or, în cauză, pârâta este o persoană juridică care nu intră în sfera noţiunii de consumator.
Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Astfel, în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale, în speţă de ordine privată, nu a fost în mod corect invocată de către instanţă din oficiu.
Prin urmare, Judecătoria Piatra Neamţ pe rolul căreia a fost înregistrată cererea de valoare redusă a devenit instanţa competentă să soluţioneze prezenta cerere, neavând posibilitatea să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de valoare redusă, prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei B. SRL-D la plata sumei de 1.332,81 RON reprezentând debit principal, la plata sumei de 349,14 RON reprezentând penalităţi de întârziere, la plata în continuare a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, iar, în subsidiar, în cazul în care nu se vor acorda penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut în contract, la plata dobânzii legale penalizatoare, precum şi plata sumei de 11.472,95 RON reprezentând despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de RON.
În raport de obiectul concret al acţiunii deduse judecăţii şi, văzând, totodată, părţile raportului juridic pendinte, Înalta Curte notează că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acţiunea dedusă judecăţii nu are caracterul unui litigiu în materia protecţiei drepturilor consumatorului, ci este un litigiu între profesionişti, respectiv o acţiune personală, întemeiată pe dispoziţiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale.
Prin urmare, cum obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, competenţa teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.
Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."
Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.: "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
Aşadar, cum în cauză este vorba de o competenţă de ordine privată, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost ridicată din oficiu chiar de către Judecătoria Piatra Neamţ, fără a fi invocată de către pârâtă printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Piatra Neamţ, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Piatra Neamţ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2024.