Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj– secţia Penală şi de Minori, în temeiul art. 431 din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1434/2020 din data de 11.12.2020 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reţinut că cererea persoanei condamnate se referă la o decizie pronunţată în apel de către Curtea de Apel Cluj, că persoana menţionată a avut calitatea de parte în respectivul procesul penal, fiind inculpat, că se invocă, în mod formal, dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. potrivit cărora calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare poate fi invocată când inculpatul a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, situaţie în care contestaţia în anulare poate fi formulată oricând.
Totuşi, a apreciat că în cauză contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă deoarece persoana condamnată invocă un caz de achitare şi nu unul de încetare a procesului penal, despre care pretinde că ar fi existat la data pronunţării deciziei, respectiv inexistenţa faptei de ultraj prin tentativă la omor (art. 16 lit. a).
Conform art. 16 din C. proc. pen. cu denumirea marginală "Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale":
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Potrivit art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., iar potrivit alin. (6) încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).
A reţinut Curtea că cele două soluţii sunt fundamental diferite, chiar dacă au ca finalitate "necondamnarea" inculpatului.
De asemenea, a mai arătat că în cauză contestatorul a invocat drept temei de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de ultraj temeiul de achitare prevăzut de art. 16 lit. a) din C. proc. pen., pervertind scopul pentru care a fost creată calea de atac a contestaţiei în anulare, şi făcând confuzie între cele două căi extraordinare de atac: contestaţia în anulare – ce vizează motive de nelegalitate a hotărârii definitive şi revizuire – ce vizează motive de netemeinicie a aceleiaşi hotărâri.
Împotriva acestei decizii, apelantul A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea decizii penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulate.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Dispoziţiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj– secţia Penală şi de Minori, decizie definitivă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1434/2020 din data de 11.12.2020 a Curţii de Apel Cluj.
Aşadar, Înalta Curte constată că apelul de faţă a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menţionate s-a arătat că, (...) "în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen. (...).
(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj– secţia Penală şi de Minori.
Va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 24 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj– secţia Penală şi de Minori.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2024.