Şedinţa publică din data de 28 mai 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 07 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 2502 C. proc. pen.. raportat la art. 250 şi 2501 C. proc. pen.., a fost respinsă cererea formulată de intimatul persoană interesată A. privind ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 187/P/2016 din 09.06.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov asupra imobilului - apartament situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, în suprafaţă de 78,88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în CF nr. x a Municipiului Cluj-Napoca, şi cota de 1/32 - a parte (reprezentând 1 loc de parcare, respectiv locul nr. 2) din unitatea individuală garaj cu 32 de locuri de parcare situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, la subsol, înscris în CF nr. x a Municipiului Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x. C1-U33, având suprafaţa utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte şi teren în proprietate în cotă de 178/676-a parte.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 04.06.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului B., preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen. – 7 fapte; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.;
Prin ordonanţa din 28.02.2017 s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului B. . Prin ordonanţa din 01.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute de inculpatul B. la S.C. C. S.R.L. şi la S.C. D. S.R.L . Prin ordonanţa din 02.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asupra celor 360 de obligaţiuni denominate în valută aparţinând inculpatului B. . Prin ordonanţa din 06.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asupra celor 486 de instrumente/obligaţiuni în valută aparţinând inculpatului B. .
Prin ordonanţa din 09.06.2017 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra apartamentului nr. x situat în municipiul Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafaţa de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafaţa utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte şi teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, toate aparţinând lui A., în vederea confiscării extinse .
Curtea a reţinut că motivul indisponibilizării avut în vedere de procuror la momentul luării măsurii asigurătorii poate suferi modificări, având în vedere evoluţia cauzei şi probele noi care sunt administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Este posibil ca unele motive să nu mai subziste, caz în care se impune ridicarea măsurii asigurătorii ca nemaifiind necesară ori să sufere modificări, dacă s-ar constata în urma cercetării judecătoreşti, de pildă, că anumite bunuri indisponibilizate în vederea reparării prejudiciului ar fi supuse confiscării speciale, în temeiul art. 112 C. pen., sau extinse, ori în temeiul legilor speciale privind infracţiunile de corupţie.
Curtea de Apel Ploieşti a constatat că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii asigurătorii luată cu privire la apartamentul nr. x situat în mun. Cluj-Napoca, judeţul Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafaţa de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 loc de parcare, respectiv locul numărul 2 din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafaţa utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte şi teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, toate aparţinând lui A., persoana interesată neindicând aspecte noi, esenţiale, care să justifice o altă soluţie cu privire la aceasta măsură. Cauza este în curs de soluţionare în faţa instanţei de apel, iar durata de soluţionare a cauzei nu a depăşit un termen rezonabil, având în vedere gradul mare de complexitate al acesteia, numărul părţilor şi diversitatea probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Nu se pune problema, aşadar, a lipsei de proporţionalitate şi necesitate a măsurilor asigurătorii cu scopul urmărit, având în vedere toate aceste aspecte care au condus la acordarea unui număr mare de termene pentru judecarea în fond şi în apel a cauzei.
În considerentele deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul iân interesul legii, instanţa supremă a reţinut că: "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul iân care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată iân mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".
Măsura asiguratorie a fost instituită prin ordonanţa menţionată pentru a garanta acoperirea prejudiciului, în situaţia şi în cuantumul în care se va reţine acesta prin hotărârea definitivă prin care se va soluţiona cauza, dar şi pentru a asigura eventuala confiscare extinsă, în cazul în care s-ar reţine infracţiunile susceptibile de luarea unei astfel de măsuri.
Din acest motiv, verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că nu se impune a fi ridicată măsura asigurătorie, având în vedere că situaţia care a determinat luarea măsurii nu s-a schimbat până în prezent, subzistând temeiurile care au impus luarea ei.
Indisponibilizarea bunului supus sechestrului presupune că, odată luată măsura asigurătorie, inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să îşi poată realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancţiunea respectivă ori măsura confiscării, aplicată prin hotărârea de condamnare.
Pe lângă prevederile generale ale art. 249 C. proc. pen.., alte dispoziţii speciale cu privire la obligativitatea luării măsurilor asigurătorii sunt incluse şi în legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, iar printre infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze se regăsesc şi astfel de infracţiuni.
Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia nr. 146/2018 "măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-şi efectele până la momentul pronunţării hotărârii definitive, când instanţa decide situaţia juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Totodată, pentru a avea eficienţă - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Pentru acest motiv, organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii, însă, dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare - devenită, între timp, certă - este mai mică decât cea avută în vedere iniţial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate." Aşadar, luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii nu constituie o restrângere excesivă a dreptului de proprietate, având în vedere că aceasta este justificată de interesul bunei înfăptuiri a justiţiei.
Verificând îndeplinirea condiţiilor statuate anterior, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că măsura asigurătorie este prevăzută de lege, este obligatorie în raport cu acuzatia formulată, urmăreşte un scop legitim, corespunde interesului general constituind o garanţie a recuperării eventualului prejudiciu cauzat sau a împiedicării păstrării produsului infracţional şi reprezintă o măsură proporţională raportat la scopul legitim vizat. Cu privire la această ultimă condiţie, Curtea europeană a drepturilor omului îi recunoaşte legiuitorului naţional o marjă de apreciere foarte largă în cadrul politicilor de prevenire a infracţiunilor, cu atât mai mult cu cât Convenţia nu interzice prezumţiile de fapt.
Măsura asigurătorie nu înseamnă aplicarea obligatorie a unei măsuri de siguranţă, fiind o ingerinţă permisă de lege în cazul unui minim de indicii temeinice pentru eventuala asigurare a interesului general.
De asemenea, s-a constatat că deşi măsurile au fost dispuse în 2017, factorul timp nu este în măsură a conduce la o concluzie contrară sub aspectul proporţionalităţii ingerinţei, în raport cu complexitatea cauzei.
În ceea ce priveşte susţinerile persoanei interesate A., în sensul că judecătorul fondului nu a respectat termenul prevăzut de art. 2502 C. proc. pen.. şi a menţinut măsura sechestrului prin hotărârea dată în primă instanţă, deşi măsura a încetat de drept, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:
Introducerea dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.. a fost generată de practica C.E.D.O. care a sancţionat lipsa analizării proporţionalităţii menţinerii măsurii asigurătorii pentru durate de timp extrem de lungi, însă nu a impus niciodată termene în care să se efectueze verificarea din oficiu, aprecierea aparţinând organelor judiciare. Termenele instituite de prevederile art. 2502 C. proc. pen.., aşa cum a motivat şi prima instanţă, sunt unele de recomandare, stabilite ca soluţie la dificultăţile practice întâmpinate de instituţiile statului însărcinate cu valorificarea unor bunuri indisponibilizate pentru perioade îndelungate, scopul acestora fiind atenţionarea organelor judiciare în privinţa necesităţii asigurării ca bunurile indisponibilizate să rămână la o valoare care să permită recuperarea prejudiciului, aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării, plata amenzii ori a cheltuielilor judiciare, fără a deveni generatoare de costuri ridicate, care să nu poată fi acoperite din valorificarea lor.
Termenul, ca instituţie de bază a procesului penal, este definit ca fiind intervalul de timp dinainte determinat de lege înăuntrul căruia pot sau trebuie îndeplinite ori nu pot fi îndeplinite unele acte şi măsuri procesuale sau anumite acte procedurale, după caz. Cea mai importantă clasificare a termenelor se referă la termenele procedurale şi termenele substanţiale. Termenele procedurale sunt acelea dictate de nevoia de a sistematiza activităţile procesual penale, iar termenele substanţiale sunt statornicite de lege pentru a asigura un drept sau un interes extraprocesual, preexistent şi independent de procesul penal.
După natura şi scopul avut în vedere de legiuitor la adoptarea prevederilor art. 2502 C. proc. pen.., termenele prevăzute în conţinutul respectivei norme sunt unele procedurale, stabilite cu intenţia de atenţionare a organelor judiciare asupra intervalului scurs de la luarea unor măsuri asigurătorii şi până la aducerea la îndeplinire efectivă a obiectivului acestora, reprezentând practic o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii inclusiv din perspectiva proporţionalităţii măsurilor raportat la ingerinţa acestora în dreptul de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.
Termenele procedurale se clasifică în termene de recomandare, şi anume cele înăuntrul cărora trebuie să se efectueze un act, dar fără a atrage o sancţiune pentru depăşirea acestuia, termene imperative, numite şi peremptorii, în limitele cărora este necesar să se efectueze un act procesual, în caz contrar intervenind sancţiunea decăderii, urmată de nulitatea actului efectuat peste termen, şi termene prohibitive care permit efectuarea actului doar după trecerea unei anumite durate de timp. Aşadar, în clasificarea anterior enunţată, ceea ce prezintă relevanţă este criteriul posibilei sancţiuni intervenite în caz de nerespectare a termenului procedural.
S-a reţinut că, în materia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurilor asigurătorii, legiuitorul nu a înţeles să stabilească intervenirea unor sancţiuni urmare a nerespectării termenelor procedurale instituite pentru verificarea cu regularitate a caracteristicilor respective, astfel că termenele prevăzute de art. 2502 C. proc. pen.. nu pot fi considerate ca fiind unele imperative.
Legislaţia procesual penală nu prevede o sancţiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive, prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., aceea a încetării de drept a măsurii în cauză, normele procesual penale neputând fi interpretate, cu atât mai puţin prin analogie, regula fiind "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Dacă în privinţa măsurilor preventive dispuse în procesul penal există situaţii care atrag constatarea încetării de drept, una dintre acestea fiind aceea a nerespectării termenelor stabilite imperativ de către legiuitor, sancţiunea fiind expres prevăzută de lege, în materia măsurilor asigurătorii, din normele legale incidente nu se desprinde o astfel de sancţiune.
În lipsa unui text de lege care să prevadă expres că lipsa verificării subzistenţei temeiurilor care au stat la baza luării/menţinerii măsurilor asigurătorii în termenul prevăzut de art. 2502 C. proc. pen.. conduce la încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, o astfel de sancţiune nu poate fi presupusă şi, pe cale de consecinţă, nici constatată a fi intervenit. Dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o atare sancţiune în cazul măsurilor asigurătorii, ar fi reglementat-o expres, astfel cum se prevede în materia măsurilor preventive.
S-a observat, aşadar că, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, art. 2502 C. proc. pen.. nu face trimitere şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.
De altfel, pe tot parcursul judecării cauzei în fond, A. a avut calitatea de persoană interesată, a fost citat în cauză în această calitate şi a avut posibilitatea să îşi valorifice apărările cu privire la măsura asigurătorie cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Referitor la susţinerea lui A. în sensul că suma de bani cu care a achiziţionat apartamentul asupra căruia s-a instituit măsura asiguratorie i-a aparţinut în totalitate, şi nu provine din prezumtive activităţi infracţionale desfăşurate de inculpatul B., Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea unui sechestru asigurător "nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din CEDO", măsurile asigurătorii reprezentând o consecinţă a presupunerii săvârşirii unei fapte penale şi "constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii".
Astfel, în cauza Telbiş şi Viziteu c. României, Curtea Europeană a arătat că în mod legitim autorităţile naţionale pot dispune măsura confiscării în condiţiile în care prin raportare la standardul suficienţei probei se poate stabili că veniturile licite ale unei persoane nu pot fi suficiente pentru dobândirea bunurilor vizate de măsura confiscării. Astfel, în măsura în care standardul suficienţei probei este satisfăcut cu privire la originea ilicită a bunului şi se reţine incapacitatea proprietarului de a dovedi contrariul, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite exigenţele testului de proporţionalitate prevăzut de art. 1 din Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană. În plus, C.E.D.O. a apreciat că nu este incompatibilă cu exigenţele convenţionale confiscarea bunurilor şi de la alte persoane decât cele acuzate de comiterea infracţiunii, inclusiv de la membri de familie ai acuzatului ori de la alte rude apropiate care sunt prezumate că posedă sau administrează bunuri ale acuzatului sau care sunt deţinători de rea-credinţă.
Curtea de Apel Ploieşti a constatat că, în cauză, persoana interesată A. a solicitat după 7 ani de la instituirea sechestrului asigurător ca instanţa să ia act de împrejurarea că sumele de bani achitate pentru achiziţionarea apartamentului provin de la mama acestuia, care ar fi încasat sume importante de bani din vânzarea acţiunilor deţinute la E. S.A., fără să facă însă dovada celor afirmate.
Împotriva încheierii din 07 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie persoana interesată A..
Prin motivele formulate, în esenţă, contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererii privind ridicarea sechestrului instituit potrivit ordonanţei nr. 187/P/2016 din 09.06.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, în principal, ca efect al constatării încetării de drept a măsurii sechestrului, iar, în subsidiar, ca efect al constatării împrejurării că nu subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii.
Contestatorul a arătat că este terţ faţă de raportul juridic de drept penal dedus judecăţii, neavând niciun fel de implicare, iar cu privire la bunul care este proprietatea lui s-a luat măsura asigurătorie a sechestrului în urmă cu 7 ani, în vederea confiscării extinse.
Din perspectiva încetării de drept a măsurii asigurătorii, s-a solicitat să se aibă în vedere împrejurarea că dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen.. au caracter imperativ sub aspectul termenelor în privinţa cărora instanţele, în faza de judecată, sunt obligate să verifice aceste măsuri, or, în cauză, nu s-a procedat la verificarea măsurii asigurătorii nici de către Curtea de Apel Braşov înainte de strămutare, nici de către Curtea de Apel Ploieşti după strămutare. S-a solicitat să fie avută în vedere minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel din iunie 2021, prin care s-a stabilit caracterul imperativ al acestor norme şi împrejurarea că sancţiunea care intervine pentru nerespectarea acestora este aceea a încetării de drept a acestor măsuri.
În ceea ce priveşte solicitarea de verificare a măsurii asigurătorii sub aspectul împrejurării că nu subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia, s-a învederat că deşi măsura sechestrului a fost instituită încă din anul 2017, până în prezent nu s-a solicitat şi nici nu s-a dispus confiscarea extinsă sau specială cu privire la bunul imobil proprietatea contestatorului, nici prin rechizitoriu, nici în cursul judecăţii în faţa instanţei de fond, nici prin motivele de apel formulate de parchet. În opinia contestatorului, după trecerea unui interval de 7 ani, dacă nu s-a solicitat luarea unei măsuri cu privire la bun, măsura asigurătorie este vădit disproporţionată şi lipsită de necesitate, reprezentând o ingerinţă nepermisă în dreptul său de proprietate.
Deopotrivă, contestatorul a arătat că a depus înscrisuri cu privire la provenienţa licită a bunului, acesta fiind achiziţionat din resursele financiare ale mamei sale şi nicidecum ale inculpatului B., sens în care s-a solicitat să fie avute în vedere adeverinţele de venit ale mamei sale din anii 2014, 2015, imediat anterior achiziţionării acestui imobil, din care rezultă că aceasta a obţinut aproximativ 200.000 Euro din vânzarea unor acţiuni deţinute la o societate pe acţiuni.
La termenul din 30 aprilie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, apreciind că aceasta nu este prevăzută de lege, excepţie care a fost respinsă.
Examinând încheierea contestată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Contestatorul A. a solicitat ridicarea sechestrului instituit potrivit ordonanţei nr. 187/P/2016 din 09.06.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, în principal, ca efect al constatării încetării de drept a măsurii sechestrului.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen.. au fost introduse în fondul activ al legislaţiei procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.
Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în camera preliminară ori în cursul judecăţii.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activităţii de urmărire penală şi judecată la nivel naţional.
Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ susmenţionat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea: "În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depăşind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficienţa măsurilor aflate la dispoziţia ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporţionate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spaţii, proprietatea unor terţi de bună credinţă având calitatea de custode ai bunurilor, precum şi cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuţiilor ANABI, avansate din bugetul instituţiei ar putea fi disproporţionate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidenţiată de către procurori şi judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni".
Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.
Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, şi o consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus.
În speţă, nu se poate discuta de aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranţă, a prevederilor art. 241 C. proc. pen.., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive.
Natura juridică şi consecinţele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează şi asupra temeiurilor şi regimurilor juridice ale celor două instituţii şi exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituţii în cadrul celeilalte.
De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, situaţiile de încetare de drept a măsurilor preventive prev. de art. 241 C. proc. pen.. nu pot fi extinse, prin analogie, şi în privinţa celor dintâi.
Pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.
În plus, textul în discuţie (art. 241 C. proc. pen..) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare şi aplicare.
Mai mult, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 C. proc. pen.. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.
Or, în condiţiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.
O atare concluzie este susţinută şi de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situaţie în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă (art. 397 alin. (5) C. proc. pen..).
De altfel, aceeaşi opinie a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători; încheierea din 24 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al secţiei penale; decizia nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al secţiei penale; decizia nr. 456 din 15 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al secţiei penale).
Totodată, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen.., întrucât această dispoziţie legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menţinute, astfel că dispoziţiile legale precitate nu-şi găsesc aplicabilitate în materia de referinţă.
Prin urmare, solicitarea persoanei interesate de constatare a încetării de drept a măsurii asigurătorii ca urmare a neverificării în termenul de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen.. este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte criticile prin care se tinde la ridicarea măsurii asigurătorii, Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, prin ordonanţa nr. 187/P/2016 din 09 iunie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, în temeiul art. 249 C. proc. pen.., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 1121 C. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra apartamentului 25 situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafaţa de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafaţa utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte şi teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, în vederea confiscării extinse.
În ceea ce priveşte dobândirea, de către A., fiul inculpatului B., a apartamentului 25 situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafaţa de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x-CI a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând I (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală — garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. ClujNapoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafaţa utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte şi teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, s-au reţinut următoarele:
Potrivit înscrisurilor existente în dosarul cauzei, la 28.03.2016, F., soţia inculpatului B. şi mama lui A., a transferat suma de 22.319.50 RON către contul S.C. G. S.R.L., cu titlul de "avans antecontract din 17.03.2016; G.", achitând factura seria x nr. x emisă la 17.03.2016 de către S.C. G. S.R.L. pentru plata avansului apartamentului mai sus indicat. Suma de 22,318.50 RON provenea din transferul sumei de 15000 euro dintr-un alt cont de-al lui F. efectuat la 17.03.2016. La 23.11.2016, din contul de valută al lui F. au fost virate succesiv sumele de 49,968 euro, 14,368 euro şi 5,131 euro, în total 69,467.00 euro, către un cont de RON care îi aparţine.
La 28.12.2016, S.C. G. S.R.L. a emis factura cu seria x nr. x către A. pentru plata apartamentului situat în mun. ClujNapoca, str. x, totalul de plată fiind de 227,160.50 RON. În aceeaşi zi, în contul lui A. au fost virate succesiv, cu titlu de "plată apartament", sumele de 266.000 RON, 2.470 RON, 3.670 RON, 64.280 RON şi 22.930 RON, iar la 09.12.2016, A. a virat, din contul indicat mai sus, suma de 204.841 RON către S.C. H. S.R.L. şi aceeaşi sumă către S.C. G. S.R.L. cu titlu de "preţ vânzare contract cu nr. x".
Potrivit bazei de date ANAF, programul "I." aplicaţia "Venituri persoane fizice - conturi", A. nu a obţinut venituri nici în cursul anului 2016, nici anterior, F. a obţinut în perioada 2001-2016 (anterior achiziţionării apartamentului) din salarii suma de 77888 RON, din venitul global suma de 1.499 RON, din dobânzi suma de 3309 RON şi din dividende 17923 RON, în total 100619 RON, iar B. a obţinut în perioada 2000-2017 din salarii 744494 RON, din venituri globale 156175 RON, din câştiguri transferuri titluri valoare cu impunere finală 20142581 RON, din dobânzi 1848295 RON, din dividende 35 RON şi din pensii 10611 RON.
În continuare, s-a arătat că, începând cu anul 2013, la nivelul D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov au fost înregistrate mai multe dosare penale în care B. a avut sau are calitatea de inculpat (nr. 94/P/2013, nr. 105/P/2013, nr. 8/P/2014, nr. 49/P/2014, nr. 233/P/2015 şi nr. 187/P/2016). În cursul urmăririi penale, în aceste cauze au fost instituite măsuri asiguratorii asupra sumelor de bani pe care acesta le avea depozitate la unităţile bancare, asupra instrumentelor/obligaţiunilor deţinute şi asupra imobilelor din proprietatea sa, după cum urmează:
- în dosarul penal nr. x/2013, prin ordonanţa din 24.02.2017, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare deschise la S.C. J., S.C. K. S.A., S.C. L. M. S.A., precum şi a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra celor 360 de obligaţiuni denominate în valută – USD EUROBOND emise de România pe piaţa externă, prin Ministerul Finanţelor Publice, având cod ISIN - x şi simbol 77586TAC, cu o valoare totală de 720.000 USD şi asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B.;
- în dosarul penal nr. x/2013, prin ordonanţa din 01.11.2016 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 360 obligaţiuni denominate în valută cu o valoare totală de 720.000 USD. Prin ordonanţele din 03.11.2016 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B. şi asupra instrumentelor financiare deţinute de acesta: un număr de 6 instrumente financiare (acţiuni) la SIF Banat Crisana S.A., un număr de 5 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Moldova S.A., un număr de 5 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Moldova S.A., un număr de 32 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Transilvania S.A., un număr de 38 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Muntenia S.A., un număr de 10 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Oltenia S.A., precum şi asupra părţilor sociale deţinute de inculpat: un număr de 62 părţi sociale reprezentând 100% din capitalul social al S.C. C. S.R.L. Braşov; un număr de 19 părţi sociale reprezentând 95% din capitalul social al S.C. D. S.R.L. Oraş Râşnov, judeţul Braşov. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor aparţinând bancare inculpatului deschise la M. S.A., L. S.A., K. şi J.. În urma punerii în executare a dispoziţiilor procurorului au fost identificate şi poprite următoarele sume: la L. S.A. suma de 198,7 RON, la M. sumele de 97.886,01 USD, 2.041.482,79 USD şi 443.879,66 USD; la J. sumele de 138,94 RON. Prin ordonanţa din 06.03.2017 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra celor 486 de instrumente/obligaţiuni cu o valoare totală de 999.639,87 USD deţinute la M., precum şi a celor 421 de instrumente ROMANI 4.375 de tip eurobonduri, cu o valoare totală de 842.000 USD deţinute la K. de către inculpatul B.;
- în dosarul penal nr. x/2014, prin ordonanţa din 26.10.2016, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului B.. Prin ordonanţa din 01.11.2016, s-a dispus instituirea sechestrului asupra celor 360 de obligaţiuni denominate în valută aparţinând inculpatului B..
- în dosarul penal nr. x/2014, prin ordonanţa din 06.10.2014 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului B. deschise la M., K. S.A., N. S.A. şi L.. În urma punerii în executare a dispoziţiilor procurorului au fost identificate şi poprite următoarele sume: la K. S.A. sumele de 4.719,09 RON, 23.587,04 USD şi titluri de stat în valoare de 2.926.455,2 RON, la M. sumele de 64,06 RON, 439.449,28 EUR, 56.472,85 USD şi 1.900.000,00 USD, iar la L. S.A. sumele de 1.522,63 RON şi 30.273,48 USD. Prin ordonanţa din 08.10.2014 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra celor 62 de părţi sociale reprezentând 100% din capitalul social al S.C. C. S.R.L. Braşov (J 08/151/1993, CUI RO x), cu o valoare totală de 620 de RON, aparţinând inculpatului B.. La 04.12.2014 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra celor 6 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Banat Crişana S.A. (CUI x), 5 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Moldova Bacău S.A. (CUI x), 32 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Transilvania S.A. (CUI x), 38 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Muntenia S.A. (CUI x) şi 10 instrumente financiare (acţiuni) la SIF – Oltenia S.A. (CUI x), aparţinând inculpatului B.. De asemenea, la aceeaşi dată, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra imobilelor ce aparţin inculpatului B..
- în dosarul penal nr. x/2015, prin ordonanţa din 30.09.2016 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului B. deschise la K. S.A., J., L. S.A. şi M. S.A. În urma punerii în executare a dispoziţiilor procurorului au fost identificate şi poprite următoarele sume: la K. S.A. sumele de 7.946,48 RON, 97.262,04 euro; la J. suma de 138,94 euro; la M. sumele de 97.688,01 USD, 2.410.482,79 USD şi 443.879,66 euro;
- în dosarul penal nr. x/2016, prin ordonanţa din 01.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui număr de 62 părţi sociale reprezentând 100% din capitalul social al S.C. C. S.R.L. (J8/151/1993, C.U.I. x) şi unui număr de 19 părţi sociale reprezentând 95% din capitalul social al S.C. D. S.R.L. (J8/2053/2016, C.U.I. x), aparţinând inculpatului B.. Prin ordonanţa din 28.02.2017 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului B. deschise la M. S.A., L. S.A., K. şi J.
În cuprinsul ordonanţei s-a reţinut că, potrivit veniturilor rezultate din fişele fiscale şi din declaraţiile de avere, familia Căncescu ar fi putut să achiziţioneze un apartament în valoare de circa 100.000 euro, însă acest lucru ar fi fost imposibil în contextul şirului de măsuri asiguratorii instituite asupra depozitelor bancare, instrumentelor financiare, dividendelor şi imobilelor în dosarele penale mai sus indicate. De asemenea, F. a totalizat în perioada 2001-2016 venituri de 100.619 RON, cu mult sub valoarea apartamentului achiziţionat de fiul său. În acest sens, s-a apreciat că este necesar să se dea eficienţă prevederilor alin. (3) din art. 1121 C. pen., în contextul în care imobilul la care se face referire a fost achiziţionat de A. cu sume de bani primite de la F., care, la rândul ei, le-a primit de la inculpatul B..
Prin rechizitoriul nr. x/2016 din 04.06.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului B., preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 C. pen. – 7 fapte; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale) şi art. 5 C. pen. în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 81/S din 15 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (7 acte materiale), art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000, art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (patru acte materiale), art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000, art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (3 acte materiale) şi art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (16 acte materiale).
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. cu referire la art. 19 si art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 C. civ.: a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Judeţean Braşov şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii B. şi O. la plata sumei de 400.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul judeţului, conform Dispoziţiilor nr. 207/28.06.2013, nr. 314/02.09.2013 şi nr. 409/07.2013 emise de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, inculpatul B. comunei Jibert, pentru achiziţia de sisteme de încălzire; a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Judeţean Braşov şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii B., P. şi Q. la plata sumei de 995.000 RON reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul judeţului, conform Hotărârilor nr. 152/03.04.2012, nr. 81/11.09.2012 şi nr. 82/11/09.2012 adoptate de Consiliul Judeţean Braşov, comunelor Mândra, Recea, Voila, Şinca, Lisa, Şinca Nouă, pentru achiziţia unor studii sau plăţii unor contracte; a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Judeţean Braşov şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii B., P. şi Q. la plata sumei de 200.000 RON reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul judeţului, conform Hotărârii nr. 165/28.05.2013 adoptată de Consiliul Judeţean Braşov comunei Beclean, pentru achiziţia unor studii; a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Judeţean Braşov şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii B., P. şi Q. la plata sumei de 200.000 RON reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul judeţului, conform Dispoziţiei nr. 706/29.09.2010 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, inculpatul B. comunei Mândra, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii; a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Judeţean Braşov şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii B., R., S. şi T. (acesta din urmă numai în limita sumei de 217.350 RON) la plata sumei de 932.178,08 RON, urmare încheierii unor contracte de achiziţie publică pentru realizarea de studii privind reabilitarea, modernizarea, repararea drumurilor judeţene, respectiv studiu privind revizuirea Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor, din cecetări rezultând din contractele de achiziţie publică încheiate cu S.C. CFC Creative S.R.L şi SC. U. S.R.L.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. au fost menţinute măsurile asigurătorii, printre care şi sechestrul asupra apartamentului nr. x situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafaţa de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în municipiul Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafaţa utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte şi teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, toate aparţinând lui A., instituit prin ordonanţa din 09.06.2017, până la concurenţa valorii probabile a prejudiciului cauzat în vederea reparării pagubei produse prin infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii B., P., O., R., S., T. şi Q. şi a garantării cheltuielilor judiciare la care vor fi obligaţi.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, măsura asigurătorie a fost menţinută de instanţa care a soluţionat cauza în fond în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat prin faptele pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare a inculpatului B.. Ca atare, susţinerile apărării referitoare la lipsa de temei a menţinerii măsurii sechestrului în condiţiile în care prin hotărâre nu s-a dispus confiscarea extinsă nu este fondată. Motivul pentru care s-a dispus indisponibilizarea unui bun de către procuror pe parcursul urmăririi penale poate suferi modificări în cursul cercetării judecătoreşti, fiind posibil fie ca acesta să nu mai subziste, fie să apară elemente noi care să impună menţinerea măsurii însă pentru alte considerente. Astfel s-a întâmplat şi în prezenta cauză, în care, în condiţiile admiterii acţiunilor civile formulate împotriva inculpatului B. s-a dispus şi menţinerea măsurilor asigurătorii în vederea garantării recuperării pagubei. Pe de altă parte, având în vedere că soluţia primei instanţe a fost apelată şi de către Ministerul Public, Înalta Curte constată că instanţa de apel păstrează deschisă inclusiv posibilitatea de a dispune confiscarea extinsă, în condiţiile în care aceasta este solicitată de parchet (şi, bineînţeles, dacă va fi considerată întemeiată).
Totodată, nici susţinerea contestatorului A., în sensul că este terţ faţă de raportul juridic de drept penal dedus judecăţii, nu poate conduce la ridicarea măsurii asigurătorii. Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen.., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente, A. neavând niciuna dintre aceste calităţi procesuale, însă Înalta Curte constată că în cauză a fost administrat un amplu probatoriu care conferă suficiente date că, în realitate, bunul imobil aparţine inculpatului B., tatăl contestatorului. Această chestiune de fapt face obiectul fondului cauzei, neputând fi tranşată în actualul stadiu procesual, Înalta Curte reţinând doar că, la acest moment, în raport cu temeiul pentru care a fost menţinută măsura, nu se constată motive de nelegalitate care să conducă la ridicarea sechestrului asigurător.
Înalta Curte constată, de asemenea, că măsura asigurătorie satisface în continuare exigenţele de necesitate şi proporţionalitate şi nu se justifică ridicarea acesteia.
Este adevărat că, de la instituirea măsurii asigurătorii asupra bunului imobil aparţinând contestatorului au trecut aproximativ 7 ani, însă, având în vedere natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, faptul că, în cauză, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Consiliul Judeţean Braşov (chiar dacă soluţia nu este încă definitivă), că durata de soluţionare a cauzei nu a depăşit un termen rezonabil, având în vedere gradul mare de complexitate al acesteia, numărul părţilor şi diversitatea probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte constată că nu se pune problema lipsei de proporţionalitate şi necesitate a măsurii asigurătorii cu scopul urmărit, condiţii în care pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 C. proc. pen.., se impune menţinerea, în continuare, a măsurii procesuale.
În ceea ce priveşte condiţia proporţionalităţii, este avută în vedere natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei - inculpatul B., tatăl contestatorului, a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (7 acte materiale), art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000, art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (patru acte materiale), art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000, art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (3 acte materiale) şi art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (16 acte materiale), precum şi caracterul obligatoriu al acestor măsuri în cazul infracţiunilor prevăzute în Capitolul III din Legea nr. 78/2000, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din această lege cu referire la prevederile art. 249 C. proc. pen.
Relativ la cele ce precedă, instanţa constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii sechestrului asigurător, astfel cum a fost instituit prin ordonanţa nr. 187/P/2016 din 09.06.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov asupra imobilului - apartament situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, în suprafaţă de 78,88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în CF nr. x a Municipiului Cluj-Napoca, şi cota de 1/32 - a parte (reprezentând 1 loc de parcare, respectiv locul nr. 2) din unitatea individuală garaj cu 32 de locuri de parcare situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, la subsol, înscris în CF nr. x a Municipiului Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x. C1-U33, având suprafaţa utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte şi teren în proprietate în cotă de 178/676-a parte, şi menţinut prin sentinţa instanţei care a soluţionat cauza în fond, măsura fiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit şi nu se impune ridicarea acesteia.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 07 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 07 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2024.