Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din data de 22.03.2023, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 de acte materiale) şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, comisă în formă continuată. În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta – primar, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta – primar, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (44 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, comisă în formă continuată.
În baza art. 38 alin. (1) şi 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni, în total, va executa pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta – primar, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. (1) şi (5) rap. la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta – primar, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Decizia ÎCCJ nr. 67 din 25.10.2022 pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358 din 26 mai 2022, s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A., a infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Decizia ÎCCJ nr. 67 din 25.10.2022 pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358 din 26 mai 2022, s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A., a infracţiunii de instigare la infracţiunea de uz de fals, faptă prev. şi ped. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 19 şi art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-au admis acţiunile civile exercitate de părţile civile B., C., D., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume: 3000 RON către partea civilă B., 5700 RON către partea civilă C., 1750 RON părţii civile D., 900 RON părţii civile S.C. E. S.R.L, 1500 RON părţii civile S.C. F. S.R.L.
În baza art. 19 şi art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă G. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3400 RON către această parte civilă.
S-au respins, ca nefondate, acţiunile civile exercitate în cauză de S.C. H.. S-au respins, ca inadmisibile, acţiunile civile exercitate în cauză de către martorii denunţători I. şi J..
S-a constatat că persoanele vătămate K., L., M., N., O., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., R., S.C. S. S.R.L., T. şi S.C. U. S.R.L. nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de bani pretinse/primite de la martorii denunţători I., administrator al S.C. V. S.R.L., şi J., administrator al S.C. W. S.R.L. – 15.000 RON (10.000 primiţi de la martorul denunţător I. în perioada anilor 2008 – 2017 şi 5.000 RON primiţi de la martorul denunţător J. în perioada anilor 2009 – 2018).
În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 17.01.2020, dată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi pus în executare de către organele de poliţie prin procesul – verbal din data de 03.02.2020 (menţinut prin încheierea nr. x din data de 14.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Olt), asupra bunurilor inculpatului A. – filele x – 195 d.u.p., vol. III – teren arabil intravilan în suprafaţă de 904 mp situată în tarlaua x parcela x; teren arabil extravilan în suprafaţă de 16.000 mp situat în tarlaua x, parcela x, număr cadastral x şi cartea funciară x; teren arabil extravilan în suprafaţă de 2100 mp situat în tarlaua x, parcela x, număr cadastral x şi cartea funciară x; teren arabil extravilan în suprafaţă de 1300 mp situat în tarlaua x, parcela x, număr cadastral x şi cartea funciară x;teren arabil extravilan în suprafaţă de 1600 mp situat în tarlaua x/8, parcela x, număr cadastral x şi cartea funciară x.
În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen., s-au desfiinţat chitanţele întocmite în fals şi care au fost folosite în activitatea infracţională, aflate în original şi în copie la dosarul cauzei, astfel: chitanţa nr. x/27.07.2017 – S.C. E. S.R.L., chitanţa nr. x/03.08.2016 – S.C. E. S.R.L., chitanţa nr. x/13.07.2015 – S.C. U. S.R.L., chitanţa nr. x/17.07.2013 – S.C. U. S.R.L., chitanţa nr. x/25.07.2014 – S.C. U. S.R.L. – filele x – 18, d.u.p., filele x ale chitanţierului pus la dispoziţie de către organele de urmărire penală potrivit adresei nr. x/2018 din 13.05.2020 emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – dosar instanţă, vol. I.
În temeiul dispoziţiilor art. 146 alin. (3) din C. proc. pen., suporturile materiale sau copiile acestora care conţin date rezultate din activitatea de supraveghere tehnică se conservă prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Chitanţierul pus la dispoziţie de către organele de urmărire penală potrivit adresei nr. x/2018 din 13.05.2020 emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – dosar instanţă, vol. I (plicul nr. 2) şi cardul de memorie marca x, cu capacitatea de 8 Gb şi nr. x, ridicat de la martorul denunţător I., împreună cu procesul-verbal de ridicare a acestuia (plicul nr. x) rămân ataşate dosarului cauzei, cel din urmă bun urmând a fi păstrat în condiţiile art. 146 alin. (3) din C. proc. pen.
A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-au admis cererile formulate de părţile civile B. şi D. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5000 RON către prima parte civilă şi la plata sumei de 2000 RON către cea de – a doua parte civilă cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de parte – onorariu avocat – chitanţe filele x – 83, dosar instanţă, vol. III.
S-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de către martorii denunţători I. şi J. de obligare a inculpatului la plata unor sume de bani cu titlu de onorariu avocat – chitanţe dosar instanţă, vol. III.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 69 din data de 22.03.2023, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2020. S-a desfiinţat, în parte, sentinţa, pe latură penală, şi,rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele.
În baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul A. pentru infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu paic art. 35 alin. (1) din C. pen. (44 acte materiale).
S-a menţinut pedeapsa principală de 4 ani închisoare, precum şi pedepsele complementare şi accesorii, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale), cu executare în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin prezentei decizii, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Decizia penală nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost comunicată, printre alţii, către inculpatul A. la data de 15.02.2024 la penitenciar.
Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 17.03.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 12.03.2024.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 19.03.2024, părţilor civile B. la data de 19.03.2024, C. la data de 19.03.2024, G. la data de 19.03.2024, X. prin reprezentant la data de 19.03.2024, S.C. Y. S.R.L. la data de 20.03.2024, T. la data de 19.03.2024, R. la data de 19.03.2024, S.C. Z. şi Borduri S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. Q. S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. P. S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. F. S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. H. la data de 19.03.2024, S.C. U. S.R.L. la data de 21.03.2024, S.C. AA. S.R.L. la data de 19.03.2024, N. la data de 19.03.2024, L. la data de 19.03.2024, O. la data de 19.03.2024, M. la data de 19.03.2024, K. la data de 19.03.2024, I. la data de 19.03.2024, J. la data de 19.03.2024, BB. la data de 19.03.2024, D. la data de 19.03.2024 şi S.C. S. S.R.L. la data de 25.03.2024.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 21.05.2024
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.
În principal, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., susţinând că este mai presus de orice dubiu că fapta pentru care a fost condamnat definitiv nu este prevăzută de legea penală, fiind incidente dispoziţiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Craiova.
S-a menţionat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie, solicitând admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării, făcând trimitere la Decizia nr. 631/2014 a Curţii Constituţionale a României, precum şi la Hotărârea din 17 mai 2010 pronunţată în cauza Kononov vs Letonia, paragraful 185.
Pentru a fi relevante din perspectivă penală, faptele trebuie să corespundă descrierii sau modelului abstract din norma de incriminare, trebuie să fie tipice. Tipicitatea este tocmai această corespondenţă, concordanţă între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare şi fapta concret săvârşită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare. Cu alte cuvinte, o faptă constituie infracţiune doar dacă sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracţiunii.
S-a subliniat că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită din moment ce actele de conduită care i-au fost imputate nu se circumscriu atribuţiilor de serviciu pe care le-a avut în calitate de primar al Comunei Gostavăţu, fiind mai presus de orice dubiu faptul că nu avea ca atribuţie de serviciu strângerea sumelor de bani necesare organizării bâlciurilor în comună. A fost condamnat pentru infracţiunea de luare de mită, deşi lipsesc elemente constitutive ale acestei infracţiuni, iar acest impediment la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale este conţinut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta săvârşită nefiind de natură penală.
Din analiza normei de incriminare, rezultă că, pentru a subzista infracţiunea de luare de mită, trebuie relevate din punct de vedere obiectiv, conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu banii sau foloasele, primirea, acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, conduita proprie a persoanei acuzate, în legătură cu actele de serviciu, constând în îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, realizarea unor acte contrare acestora, legătura dintre banii sau foloasele necuvenite şi actul de serviciu. Banii sau foloasele trebuie să fie pretinse, primite cu titlu de contra echivalent al conduitei, pe care făptuitorul se angajează să o aibă, şi anume pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unui act de serviciu, iar dacă legătura lipseşte, fapta nu are caracter penal.
În speţă, în mod corect s-a reţinut că în perioada analizată a avut calitatea de primar al comunei Gostavăţu, judeţ Olt şi în mod corect s-a reţinut că nu avea ca atribuţie organizarea bâlciului din comună, eveniment care a fost organizat întotdeauna în comună şi înainte ca acesta să devin primar. Nu a avut ca atribuţii de serviciu aplicarea de sancţiuni contravenţionale, darea în debit a proceselor-verbale contravenţionale, nici dispoziţia de efectuare a unor lucrări, săparea de şanţuri sau emiterea acordului de funcţionare a societăţilor comercial, iar în privinţa atribuţiilor de stare civilă s-a reţinut că în calitate de primar ar fi refuzat să oficieze o căsătorie în data de 10.11.2017, solicitată de martorul denunţător J., deşi la nivelul comunei, funcţionarul public CC. avea calitatea de ofiţer de stare civilă delegat.
Actele de conduită nu se circumscriu laturii obiective a infracţiunii de luare de mită. Nu numai că organizarea bâlciului şi implicit strângerea unor sume de bani în completarea celor stabilite în bugetul pentru organizarea acestui eveniment nu intră în atribuţiile sale de serviciu ci, mai mult, nu intră în atribuţiile de serviciu premisele reţinute în hotărâre, care au fost calificate ca şi scop. Primarul nu are în sfera atribuţiilor sale verificarea activităţii societăţilor comerciale ori posibilitatea împiedicării funcţionării acestora. Societăţile comerciale îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, iar primarul nu are vreo atribuţie de serviciu care să interfereze cu funcţionarea societăţilor comerciale. Consiliul Local Gostavăţu, prin hotărâre, a decis ca societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei Gostavăţu să depună înscrisuri care să ateste că funcţionează legal, însă nu a avut ca atribuţie de serviciu verificarea legalităţii funcţionării unor societăţi comerciale, iar acordurile emise în baza hotărârilor Consiliului Local Gostavăţu atestau numai că societăţile comerciale îndeplineau condiţiile legale pentru a desfăşura activităţi specifice. Referitor la dispunerea efectuării de lucrări, în concret, s-a făcut referire în acuzaţie la săparea de şanţuri, ceea ce nu intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale primarului. Dispunerea efectuării unor lucrări de sistematizare şi implicit a tuturor activităţilor aferente sistematizării este de competenţa exclusivă a Consiliului Local al unităţii Administraţiei Teritoriale.
A solicitat să se constate faptul că toate argumentele invocate sunt viabile şi se impune admiterea recursului în casaţie.
În cauză, la data de 26.03.2024, partea civilă B. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca nefondat.
În esenţă, a susţinut că din motivarea recursului în casaţie, rezultă că inculpatul a arătat că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, întrucât actele de conduita ce i-au fost imputate nu se circumscriu atribuţiilor de serviciu pe care acesta le-a avut în calitate de primar al comunei Gostavăţu. Astfel, s-a precizat că se face trimitere la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat în cauză, arătând că nu avea atribuţii de serviciu în legătură cu organizarea bâlciului, cu aplicarea de sancţiuni contravenţionale, dare în debit a proceselor-verbale contravenţionale şi nici de a da dispoziţia de efectuarea unor lucrări, aceste atribuţii fiind delegate altor lucrători din aparatul primăriei.
În prezenta cauză, recurentul inculpat a invocat formal nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât criticile formulate, referitoare la nelegala condamnare pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, vizează, în esenţă, reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică şi reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal. Or, stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel, care devoluează cauza în fapt şi în drept, doar în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corectă şi completă stabilire a faptelor, prin urmare, s-a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, hotărârea instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel fiind legale.
Prin încheierea din 21 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători şi s-a acordat termen la data de 24 septembrie 2024 cu citarea recurentului-inculpat A..
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.
Din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele (A.) încarcerat în Penitenciarul Craiova şi hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cererea fiind semnată de apărătorul inculpatului, avocat DD., cu delegaţie aflată la dosarul cauzei.
Cu privire la cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., procedând la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casaţie, argumentele dezvoltate ce vizează greşita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate sub aspectul laturii obiective deoarece nu avea ca atribuţii de serviciu aplicarea de sancţiuni contravenţionale, darea în debit a proceselor-verbale contravenţionale, dispoziţia de efectuare a unor lucrări sau emiterea acordului de funcţionare a societăţilor comerciale şi nici atribuţii de stare civilă se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, a admis-o în principiu şi s-a acordat termen la data de 24 septembrie 2024.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea stării de fapt ce a intrat în autoritatea de lucru judecat.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
În cauză, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev de 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege", cum de altfel solicită şi inculpatul A. în cererea de recurs în casaţie formulată.
În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susţinut, în esenţă, că fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât actele de conduită imputate nu se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.
Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie de inculpatul A. porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei acestuia. Înalta Curtea reaminteşte faptul că din jurisprudenţa actuală rezultă că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Jurisprudenţa constantă a instanţei supreme a statuat că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.
De asemenea, Înalta Curtea reaminteşte faptul că din jurisprudenţa actuală rezultă că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (deciziile nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020 etc.).
Înalta Curte constată că prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită în formă continuată, cu consecinţa achitării, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că în perioada 2008-2018, în calitate de primar al comunei Gostavăţu, a condiţionat reprezentanţii unor societăţi comerciale cu sedii sau puncte de lucru în comuna Gostavăţu, respectiv pe martorul denunţător I. –administrator la S.C. V. S.R.L. (11 acte materiale, în total suma de 11.000 RON) şi numitul J. – administrator S.C. W. S.R.L. (12 acte materiale, din care suma de 5.000 RON (10 acte materiale), precum şi o bicicletă (1 act material) şi un frigider (1 act material), pentru a nu fi sancţionaţi contravenţional, pentru a nu fi date în debit actele de sancţionare şi pentru a nu fi împiedicaţi să îşi desfăşoare diferitele activităţi ce formează obiectul de activitate al societăţilor acestora de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 500-1000 RON sau alte bunuri către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună, deşi la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului din comună, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri - întocmirea unor procese-verbale de sancţionare contravenţională, nedarea în debit a amenzilor contravenţionale aplicate, efectuarea unor lucrări în zona societăţilor administrate de către martori, lucrări care ori nu erau necesare ori, deşi erau necesare, nu mai erau executate după ce martorii denunţători făceau plăţile pretinse de către inculpat sub motivul mincinos că aceste plăţi ar fi necesare organizării bâlciului; neîndeplinirea unor atribuţii de stare civilă, emiterea acordului de funcţionare a societăţilor comerciale, acord care, începând cu anul 2019, după încetarea plăţilor de către martorii denunţători, sub diferite pretexte, nu a mai fost emis potrivit adresei nr. x din 04.03.2020 a Primăriei comunei Gostavăţu.
Prin urmare, astfel cum au fost formulate motivele de recurs în casaţie în cauză, care în concret se referă la circumstanţele comiterii faptelor pentru care a fost condamnat recurentul, Înalta Curte constată că analiza ce se solicită a fi făcută de instanţa de casaţie vizează starea de fapt reţinută în cauză şi interpretarea dată probatoriului de către instanţe, anterior menţionată, ceea ce presupune, în mod implicit, reevaluarea elementelor de fapt reţinute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală definitivă. Starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, forma de vinovăţie şi încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
Aşa cum s-a arătat, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În concluzie, Înalta Curte constată că, fondul criticilor formulate prin motivele de recurs în casaţie invocate de inculpatul A. vizând lipsa laturii obiective a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, are ca premisă negarea bazei factuale care a condus la reţinerea faptelor în sarcina acestuia. În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raţionamentului instanţei de fond şi de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracţiunii de luare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.
În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, iar motivele invocate în susţinerea recursului în casaţie nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor din dosar, starea de fapt.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Faţă de soluţia dispusă, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2024.