Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 11.01.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (6) rap.la art. 16 lit. f) teza a-II-a din C. proc. pen., raportat la Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, pronunţate de CCR şi Decizia nr. 67/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. trimis în judecată, prin rechizitoriul emis în data de 23.08.2021, în dosarul de urmărire penală nr. 22/P/2018 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Piteşti sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale); spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 26 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpaţii A. şi B., prin care au solicitat disjungerea acţiunii civile.
În temeiul disp.art. 20 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de U.A.T.C. Prundeni, prin care a solicitat obligarea inculpaţilor A. şi B., la plata sumei de 356.610 RON.
În temeiul art. 25 rap. la art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 şi urm. din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei) şi în consecinţă au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B., să achite părţii civile suma de 240.346 RON (din care 191.811 RON din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 48.535 RON de la bugetul de stat).
S-a menţinut în parte, măsura sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 240.346 RON asupra bunurilor proprietatea inculpatului A., dispuse prin ordonanţa emisă în data de 20.07.2021 de D.N.A.-S.T Piteşti în dosarul de urmărire penală nr. 22/P/2018.
În temeiul art. 25 alin. (3) şi art. 256 din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor astfel cum au fost menţionate în sentinţă.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii A. şi B..
Prin decizia penală nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 1 din 11 ianuarie 2023, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2021.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
S-a înlăturat dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii civile formulate de U.A.T. Comuna Prundeni faţă de inculpaţii A. şi B. şi dispoziţia de menţinere a măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpaţilor până la concurenţa sumei de 240.346 RON.
În temeiul art. 25 rap. la art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 şi urm. din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de U.A.T. Comuna Prundeni prin primar şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B. să achite părţii civile suma de 115.814 RON, despăgubiri civile.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor A. şi B., dispusă prin ordonanţa emisă în data de 20.07.2021 de D.N.A. - S.T Piteşti în dosarul de urmărire penală nr. 22/P/2018, până la concurenţa sumei de 356.160 RON (115.814 RON şi 240.346 RON), în vederea garantării recuperării pagubei.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 11 ianuarie 2023, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2021.
Decizia penală nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost comunicată, printre alţii, către inculpatul A. la data de 23.01.2024.
Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 22.02.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 12.02.2024.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Piteşti la data de 23.02.2024, părţilor civile UATC Prundeni la 19.02.2024, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene la data de 21.02.2024 şi inculpatului B..
S-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu a fost de comunicată către partea civilă Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, astfel că, la data de 16.04.2024 s-a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către partea civilă, cererea fiind comunicată acesteia la data de 22.04.2024.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 07.05.2024, când, faţă de imposibilitatea obiectivă de întocmire a raportului de către magistratul asistent, s-a dispus amânarea cauzei la data de 04.06.2024.
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen. şi a solicitat suspendarea executării hotărârii.
S-a susţinut că, în cauză, cazurile de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen. sunt incidente, deoarece s-a reţinut că inculpatul A. a comis faptele pentru care s-a dispus încetarea procesului penal prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale, dar faptele nu sunt prevăzute de legea penală, în varianta lipsei de tipicitate a faptelor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale); spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de 18l alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., vizând conţinutul normelor de incriminare în plan obiectiv şi subiectiv prin raportare la situaţia factuală din dosar.
De asemenea, s-a menţionat că în dosar nu există probe certe care, dincolo de orice dubiu, să stabilească vinovăţia penală a recurentului în plan subiectiv, în sensul că acesta a acţionat în calitatea sa de primar al comunei Prundeni, judeţul Vâlcea şi ordonator de credite cu intenţia de a prejudicia U.A.T. Comuna Prundeni cu suma totală de 356.160 RON. În acest context factual şi lipsă de probe doveditoare în acuzare, care să facă dovada că A. în calitatea sa de primar al comunei Prundeni şi donator de credite a încălcat prin faptele sale (în cele 2 acte materiale) prevederi cuprinse în acte normative cu putere de lege, soluţia de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. este nelegală, fapta imputată pentru care s-a încetat procesul penal nu intră sfera penalului, în cauză, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii amintite în plan subiectiv, elementele de tipicitate ale conţinutului normei de incriminare prin raportare la situaţia factuală în speţă nefiind întrunite.
Soluţia corectă, cu corespondent în probele cauzei ce se impunea a se aplica în dosar era aceea a achitării recurentului A. de orice penalitate, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
S-a mai invocat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos cuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale). Primarul A. a obţinut fonduri europene pentru U.A.T. Prundeni, nicidecum nu a înregistrat pagube, s-a dorit înlăturarea acestuia din funcţie cu orice preţ şi deoarece locuitorii comunei îl votau în permanenţă pentru rezultatele obţinute, s-a continuat seria reclamaţiilor şi implicarea unor procurori abuzivi care i-au înscenat dosarele penale.
Nici condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale - facturile fiscale nr. x/26.11.2012 şi nr. /30.09.2013) nu sunt îndeplinite în cauză. Contractul de consultanţă dintre PFA C. şi D." având ca obiect "consultanţă managerială proiecte" şi "contravaloare contract consultanţă" a fost realizat, activităţile prevăzute au fost prestate şi nu a fost incidentă sfera penalului.
S-a susţinut că inculpatul A. nu a comis nici infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau în bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de 18l lin.(l) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), întrucât în speţă lipsesc elementele de tipicitate în plan obiectiv şi subiectiv ale conţinutului normei de incriminare prin raportare la situaţia factuală din dosar.
Inculpatul A. a precizat în faţa Curţii de Apel Piteşti în mod explicit şi ferm voinţa sa de a se continua procesul penal şi a se dispune achitarea fiind nevinovat.
S-a precizat aspectul că inculpatul în ultimul cuvânt avut pe fondul cauzei a contestat existenţa vreunui prejudiciu în patrimoniul vreunei persoane juridice, solicitând respingerea acţiunii civile în procesul penal, ceea ce denotă cu evidenţă că voinţa inculpatului a fost aceea de continuare a judecării procesului, cu achitarea sa de orice penalitate şi nu încetarea procesului penal pentru prescripţia răspunderii sale penale. La fond, cauza s-a soluţionat fără să existe un acord de voinţă al inculpatului, nemijlocit şi riguros privind continuarea sau nu a judecării procesului penal, împrejurare în care prima instanţă ar fi trebuit să dispună continuarea judecăţii şi nu încetarea procesului penal cum greşit, nelegal a dispus. Urmarea constatării inexistenţei vreunui prejudiciu real, corect şi clar stabilit printr-o expertiză tehnică contabilă financiară, instanţele trebuiau să dispună achitarea recurentului privind săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată în mod greşit.
În situaţia expusă, deoarece inculpatul nu şi-a exprimat personal dreptul derivat dreptul la apărare vizând încetarea procesului penal, soluţia de încetare a procesului penal adoptată de Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Piteşti este nelegală, soluţia de achitare a inculpatului de orice penalitate fiind prioritară în dosar, întrucât faptele reţinute în sarcina lui A. nu întrunesc elementele de tipicitate ale conţinutului normelor incriminare.
Lipsa de vinovăţie penală a inculpatului are consecinţe asupra modului de soluţionare a laturii civile a cauzei când nu se mai poate antama acordarea de despăgubiri civile şi/sau măsuri de confiscare a vreunor sume de bani de la inculpat, toate acestea urmarea achitării inculpatului de orice penalitate, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală.
Prin criticile formulate, recurentul inculpat A. nu susţine reanalizarea pe fond a acuzaţiilor care au condus la reţinerea vinovăţiei sale şi pe fond încetarea procesului penal prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale ci, relevă interpretarea şi aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel în analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor imputate inculpatului prin ignorarea cerinţelor normelor de incriminare, prin lipsa de tipicitate a conţinutului acestora, prin raportare la situaţia actuală din dosar.
Analiza făcută de către instanţa de apel elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul este acuzat nu a fost efectuată din perspectiva elementelor de tipicitate, atât obiectivă, cât şi subiectivă şi prin interpretarea greşită a legii şi s-a reţinut, în mod nelegal, că sunt realizate activităţi ilicite care se subsumează elementului material al laturii obiective al infracţiunilor deduse judecăţii, cât şi existenţa elementului intenţie în derularea acelor activităţi considerate greşit ca incidentând sfera penalului.
În concluzie, s-a susţinut că, în speţă se impune achitarea inculpatului A. pentru aspectul că planează un evident dubiu asupra acţiunii incriminate imputată recurentului în a se constitui sau nu în elementul material al infracţiunilor ce formează obiectul cauzei, neexistând în cauză certitudinea cerinţei esenţiale vizând intenţia şi scopul în care A. a acţionat în calitate de primar al Comunei Prundeni, implicit asupra acestor din urmă aspecte în dosar planând acelaşi dubiu.
În cauză, la data de 23.02.2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie a depus concluzii scrise şi raportat la motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a susţinut că deşi inculpatul a invocat lipsa de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzută de norma de incriminare în legătură cu faptele imputate acestuia, din analiza deciziei pronunţate de instanţa de apel se constată că nu a fost dispusă/menţinută o soluţie de condamnare cu privire la inculpatul recurent, context în care, se desprinde cu evidenţă concluzia inadmisibilităţii recursului în casaţie întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acest motiv de casare vizând exclusiv ipoteza în care se raportează la o hotărâre definitivă de condamnare.
În ceea ce priveşte motivul recursului în casaţie întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a precizat că, aşa cum soluţia de condamnare greşită constituie motiv de casare, la fel şi hotărârea prin care s-a dispus încetarea procesului penal conduce la anularea hotărârii, atunci când a fost reţinută în mod greşit existenţa vreunui dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (11) lit. e)-j) din C. proc. pen.
În acest context, s-a precizat că din cuprinsul deciziei instanţei de apel se observă că a fost efectuată o analiză judicioasă a prevederilor incidente în materia prescripţiei răspunderii penale din perspectiva Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi 358/2022 Deciziei I. C. civ..J. nr. 67/2022, cât şi prin raportare la eventuala aplicabilitate a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23 PPU, sens în care, s-a reţinut că a intervenit prescripţia răspunde penale cu privire la infracţiunile deduse judecăţii, motiv pentru care, a fost menţinută soluţia de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a s-a dispus cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
În aceeaşi ordine de idei, s-a precizat faptul că la termenul din data de 26.10.2022, în raport de Deciziile CCR nr. 297/2018 şi 358/2022 şi Decizia I. C. civ..J. nr. 67/2022, instanţa de fond a pus în discuţie faptul că a intervenit prescripţia răspunderi penale cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B., iar la interpelarea instanţei, în raport de dispoziţiile art. 18 din C. proc. pen., inculpaţii A. şi B. au precizat că nu solicită continuarea procesului penal.
Prin încheierea din 04 iunie 2024, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători, s-a acordat termen la data de 24 septembrie 2024, cu citarea recurentului-inculpat A. şi a intimatelor părţi civile şi s-a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de inculpatul A..
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.
Din examinarea cererii de recurs în casaţie s-a reţinut că rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele (A.) domiciliul acestuia, în prezent fiind în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Târgu Jiu precum şi hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 2/A/Ap din data de 08.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cererea fiind semnată de apărătorul inculpatului, avocat E., cu delegaţie aflată la fila x.
Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, s-a reţinut prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.
Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurentul şi-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că soluţia de încetare a procesului penal pronunţată de ambele instanţe este nelegală, întrucât se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., deoarece faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate din conţinutul normelor incriminate, interpretarea şi aplicarea legii s-a făcut în mod greşit de către instanţa de apel în analiza elementelor constitutive prin raportare la normele de incriminare, astfel că, din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casaţie s-a apreciat că argumentele dezvoltate, se circumscriu formal cazurilor invocate, cu precizarea că motivele referitoare la neîntrunirea laturii subiective exced sferei cazului de recurs în casaţie invocat, care vizează exclusiv ipoteza lipsei incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară) şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege". S-a reţinut că elementele de tipicitate subiectivă, analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanţele inferioare şi-au fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Cu privire la cererea formulată de recurentul inculpat prin care a solicitat suspendarea executării hotărârii în temeiul art. 430 din C. proc. pen., s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţional prev. de art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.
Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa de casaţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Jurisprudenţa Înaltei Curţi a relevat în mod constant că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
În acest context, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casaţie dedusă judecăţii, inculpatul A. nu a invocat veritabile aspecte de nelegalitate a soluţiei de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei penale, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., motivele de critică formulate vizând, în concret achitarea, întrucât a precizat în faţa instanţei de apel că solicită continuarea procesului penal şi achitarea, deoarece este nevinovat.
Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, deşi inculpatul susţine că în faţa instanţei de apel a solicitat continuarea procesului penal, ambele instanţe au reţinut că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal conform art. 18 din C. proc. pen., pentru a putea demonstra existenţa unui caz împiedică exercitarea acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., instanţa de fond, în mod legal, a dat eficienţă incidenţei uneia dintre cauzele ca lipsesc de obiect acţiunea penală, prin reţinerea incidenţei prescripţiei răspunderii penale şi pronunţarea soluţiei de încetare a procesului penal.
Totodată, se reţine că la termenul din data de 26.10.2022, în raport de Deciziile CCR nr. 297/2018 şi 358/2022 şi Decizia I. C. civ..J. nr. 67/2022, instanţa de fond a pus în discuţie faptul că a intervenit prescripţia răspunderi penale cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B., iar la interpelarea instanţei, în raport de dispoziţiile art. 18 din C. proc. pen., inculpaţii A. şi B. au precizat că nu solicită continuarea procesului penal.
Mai mult decât atât, instanţa de apel a analizat criticile formulate de inculpatul A. şi în motivarea deciziei la fila x a reţinut că instanţa de fond a pus în discuţie incidenţa prescripţiei răspunderii penale şi a întrebat expres pe inculpaţi dacă înţeleg să solicite sau nu continuarea procesului penal, drept pe care inculpaţii nu au înţeles să-l exercite, aşa cum reiese neîndoielnic din conţinutul încheierii de şedinţă, iar pentru inculpatul A., apărătorul ales a arătat că acesta nu solicită continuarea procesului penal, ci aplicarea prevederilor ar. 154 deoarece răspunderea penală este prescrisă. Astfel, s-a apreciat că inculpatul nu a uzat de dreptul prev. de art. 18 din C. proc. pen., în faţa primei instanţe, drept statuat exclusiv în favoarea inculpaţilor, poziţie adoptată de inculpat în mod voit şi în deplină cunoştinţă de cauză.
Prin sentinţa primei instanţe, ce a fost menţinută în apel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., a fost încetat procesul penal pentru comiterea infracţiunii sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale); spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Aşadar, referitor la motivul de critică invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte reţine că infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Lege a nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), se pedepseşte cu închisoarea 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni, infracţiunea de spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani, iar infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), se pedepseşte cu închisoarea la 2 ani la 7 ani, iar complicele se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor conform disp. art. 49 din C. pen.
Potrivit disp. art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani închisoare. Totodată, conform disp.art. 154 alin. (2) teza a-III-a din C. pen., în cazul infracţiunilor continuate,termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
Astfel, Înalta Curte constată că s-a împlinit termenul general al prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), reţinută în sarcina inculpaţilor A., sub forma autoratului, întrucât termenul de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care a început să curgă de la data de la data de 02.10.2013, fiind data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, conform disp.art. 154 alin. (2) teza a-III-a din C. pen., s-a împlinit la data de 02.10.2021.
Totodată, s-a împlinit termenul general al prescripţiei răspunderii penale,pentru infracţiunea de spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului A., sub forma autoratului, întrucât termenul de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care a început să curgă de la data de la data de 03.10.2013, ca fiind data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni conform disp.art. 154 alin. (2) teza a-III-a din C. pen., s-a împlinit la data de 03.10.2021.
De asemenea, s-a împlinit termenul general al prescripţiei răspunderii penale şi pentru infracţiunea prev. de 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului A., sub forma autoratului, întrucât termenul de 8 ani prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care a început să curgă de la data de 05.02.2014, data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni conform disp.art. 154 alin. (2) teza a-III-a din C. pen., s-a împlinit la data de 05.02.2022.
În raport şi de disp. art. 155 din C. proc. pen., în perioada 02.10.2013-05.02.2022 nu a intervenit întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, întrucât în intervalul 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 pronunţată de CCR) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a Ordonanţei nr. 71/2022), dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie conform deciziei CCR nr. 358/2022, aceste dispoziţii reprezentând legea penală mai favorabilă, aşa cum s-a statuat prin decizia nr. 67/2022 pronunţată de ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În ceea ce priveşte criticile formulate în sensul că hotărârea prin care s-a dispus încetarea procesului penal conduce la anularea hotărârii, atunci când a fost reţinută în mod greşit existenţa vreunui dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (11) lit. e)-j) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că din cuprinsul deciziei instanţei de apel se observă că a fost efectuată o analiză judicioasă a prevederilor incidente în materia prescripţiei răspunderii penale din perspectiva Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi 358/2022 Deciziei I. C. civ..J. nr. 67/2022, cât şi prin raportare la eventuala aplicabilitate a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23 PPU, sens în care, s-a reţinut că a intervenit prescripţia răspunde penale cu privire la infracţiunile deduse judecăţii, motiv pentru care a fost menţinută soluţia de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a s-a dispus cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
În ceea ce priveşte invocarea cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticile ce vizează lipsa de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzută de norma de incriminare în legătură cu faptele imputate acestuia, din analiza deciziei pronunţate de instanţa de apel se constată că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, astfel că s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal fără a se face analiza tipicităţii infracţiunii, context în care s-a desprins cu evidenţă concluzia inadmisibilităţii recursului în casaţie întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte constată că fondul criticilor invocate de inculpatul A. nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei, cu consecinţa achitării şi stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2/A din data de 08 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2024.