Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 02 iulie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a art. 206 C. proc. pen. şi art. 242 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., prin apărător ales, a solicitat să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 C. proc. pen. şi art. 242 C. proc. pen.
S-a constatat că, la data de 26 iunie 2024, a fost înregistrat dosarul nr. x/2024 având ca obiect contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale nr. 124 din data de 30 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia –Secţia penală în dosarul nr. x/2023, prin care, în temeiul art. 362 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 208 alin. (2) şi alin. (5) C. proc. pen.., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A., ca fiind legală şi temeinică. De asemenea, s-a respins cererea formulată de inculpatul A. de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Prin sentinţa penală nr. 118/2024 pronunţată de Judecătoria Hunedoara, la data de 08.03.2024 în dosarul nr. x/2023, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un an şi 10 luni, în final urmând a aplica pedeapsa rezultantă de 10 ani şi patru luni închisoare, în regim de detenţie.
(...) În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen.., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat, dispusă prin încheierea penală nr. 22/20.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, pusă în executare în baza mandatului de arestare preventivă nr. x/UP din 20.12.2022 emis de Judecătoria Hunedoara, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 zile de la pronunţarea hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe penale inculpatul A. a formulat apel.
Prin încheierea penală nr. 80/18.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18.04.2024 în dosarul nr. x/2023, a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului A., ca fiind legală şi temeinică.
Prin încheierea nr. 124 din data de 30 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia –Secţia penală a verificat, în şedinţă publică, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 208 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în articolul 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă, ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Analizând cererea formulată de inculpat privind sesizarea instanţei de contencios constituţional, prin prisma dispoziţiilor mai sus arătate, instanţa de fond a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, dispoziţiile art. 206 C. proc. pen. a căror neconstituţionalitate au fost invocate pe cale de excepţie nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României, acestea vizând interpretarea şi aplicarea legii, iar nu neconstituţionalitatea textului de lege invocat.
În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 242 C. proc. pen.., s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocate de inculpat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
Împotriva încheierii din 02 iulie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2024, a formulat recurs inculpatul A., fără a fi motivat în scris.
Cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 şi art. 242 C. proc. pen., deoarece acestea contravin Constituţiei şi prevederilor art. 54 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, s-a susţinut că dispoziţiile art. 242 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd o cale de atac în privinţa încheierilor prin care se dispune asupra revocării/înlocuirii măsurilor preventive, raportarea trebuind să se facă la prevederile art. 206 C. proc. pen.
Examinând recursul formulat atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 206 şi art. 242 C. proc. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatul A. a apreciat că dispoziţiile art. 206 C. proc. pen. sunt neconstituţionale întrucât textul de lege admite, aparent, orice cale de atac împotriva încheierilor prin care se dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, fără să se refere expres la situaţiile în care se dispune asupra măsurilor preventive de către instanţa de apel, competentă să soluţioneze pe fond cauza penală.
Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că, în realitate apărarea nu urmăreşte armonizarea cu legea fundamentală a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., ci instituirea unei căi de atac împotriva încheierilor pronunţate de instanţa de apel asupra măsurilor preventive, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică care-i reglementează organizarea şi funcţionarea.
De altfel, se observă că art. 206 alin. (1) C. proc. pen. nu intră în contrarietate cu dispoziţiile constituţionale, nefiind necesară sesizarea Curţii Constituţionale, textul de lege fiind aplicat de instanţă în acord cu art. 5 paragr. l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede: Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a). dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent. Potrivit art. 5, orice privare de libertate trebuie să fie prevăzută de lege şi efectuată în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Legalitatea detenţiei se apreciază, aşadar, atât sub aspect procedural, cât şi sub aspect material.
Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că în cauză excepţia de neconstituţionaltate a dispoziţiilor art. 242 C. proc. pen. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât având în vedere cadrul procesual (contestaţie împotriva încheierii penale nr. 124 din data de 30 mai 2024, prin care, instanţa de apel, în temeiul art. 362 alin. (2) C.pr..pen. raportat la art. 208 alin. (2) şi alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive) şi stadiul concret în care se află litigiul (încheierea fiind definitivă), decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 02 iulie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 02 iulie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2024.