Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 165 din data de 20.02.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) din C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
Conform art. 91 şi art. 92 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.
Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, precum şi asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus durata reţinerii de 24 de ore, dispusă începând cu data de 04.05.2016, ora 18:10, până la data de 05.05.2016, ora 18:10.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (2) din C. pen.
A condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 311 alin. (1) din C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
Conform art. 91 şi art. 92 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.
Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, precum şi asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse.
Potrivit art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus durata reţinerii de 24 de ore, dispusă începând cu data de 04.05.2016, ora 11:00, până la data de 05.05.2016, ora 11:00.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (2) din C. pen.
A condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (1) din C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
Conform art. 91 şi art. 92 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.
Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, precum şi asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus durata reţinerii de 24 de ore, dispusă începând cu data de 04.05.2016, ora 10:10, până la data de 05.05.2016, ora 10:10.
A dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii a 4 (patru) infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. fiecare de art. 320 alin. (1) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale cu privire la fiecare infracţiune.
A desfiinţat, în integralitate, înscrisurile contrafăcute, conform dispozitivului.
A obligat pe cei 3 inculpaţi la plata către stat a sumei de 1000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpatul D. au rămas în sarcina statului.
Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în cauză au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii B., A. şi C..
Prin decizia penală nr. 467/A din data de 21 martie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii B., C., A. împotriva sentinţei penale nr. 165/2023 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 20 februarie 2023, în dosarul penal nr. x/2019
A obligat pe apelanţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A. care, în perioada 14-17 februarie 2016, l-a determinat pe inculpatul B. să contrafacă un număr de 6 (şase) suporturi de plastic prevăzute cu bandă magnetică – carduri bancare – având următoarele date de identificare bancară:
- card E., inscripţionat pe avers cu logo-ul"F." cu seria de cifre x nume "G.", data expirării "VALID THRU 10/17" şi pe revers x, "E.";
- card H., inscripţionat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre 4895 9203 3536 7500", nume "G.", data expirării "VALID THRU 10/17" şi pe revers x, "PLUS";
- card E., inscripţionat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I." data expirării "VALID THRU 11/17" şi pe revers x, "E.";
- card H., inscripţionat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I.", data expirării "VALID THRU 09/17" şi pe revers x, "PLUS";
- card E., inscripţionat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I." data expirării "VALID THRU 11/17" şi pe revers x, "E.";
- card H., inscripţionat pe avers cu logo-ul "F." cu seria de cifre x, nume "I.", data expirării "VALID THRU 09/17" şi pe revers x, "PLUS",
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) din C. pen.
În drept, fapta inculpatului B. care, în perioada 15-17 februarie 2016, la instigarea inculpatului A., a contrafăcut un număr de 6 (şase) suporturi de plastic prevăzute cu bandă magnetică – carduri bancare, având datele de identificare bancară sus-menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 311 alin. (1) din C. pen.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului C. care, în perioada 15-17 februarie 2016, a primit şi a deţinut, iar la data de 17.02.2016 a transmis numitei J., în vederea punerii în circulaţie, un număr de 6 (şase) instrumente de plată electronică falsificate, din care 3 (trei) tip E., toate inscripţionate pe avers cu logo-ul băncii "F.", având codurile de identificare bancară x - emis pe numele "G.", x – emis pe numele "I." şi x – emis pe numele "I." şi 3 (trei) tip H., toate inscripţionate pe avers cu logo-ul băncii "F.", având codurile de identificare bancară x – emis pe numele "G.", x – emis pe numele "I." şi x – emis pe numele "I.", cardurile bancare plăsmuite fiind expediate la data de 18 februarie 2016, prin J. pe teritoriul Germaniei, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de punerea în circulaţie de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (1) din C. pen.
La data de 23 aprilie 2024, inculpaţii B. şi C. au declarat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 467/A din data de 21 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul penal nr. x/2019, prin apărător ales.
La data de 24 aprilie 2024, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale şi prin acelaşi apărător ales.
Analizând cererile de recurs în casaţie, se constată că motivele sunt similare, aşa încât vor fi examinate concomitent, cu precizările care se impun.
Astfel, în motivarea cererilor de recurs în casaţie, după prezentarea unui scurt istoric al cauzei, inculpaţii au susţinut, în esenţă, că, raportând faptele deduse judecăţii la elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, se va observa faptul că acestea nu corespund tiparului stabilit de legiuitor, respectiv că cele şase suporturi de plastic nu constituie instrumente de plată sau instrumente pentru efectuarea plăţilor, fiind absolut neidonee, deci nu pot forma obiectul material al infracţiunii de falsificare de instrumente de plată şi, ca o consecinţă directă, nu pot forma nici obiectul material al infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, respectiv nu există instigare la falsificare de instrumente de plată.
Făcând trimitere la art. 180 alin. (1)-(4) din C. pen., apărarea a apreciat că la dosarul cauzei nu există nicio probă sau indiciu din care să rezulte că cele şase suporturi de plastic sunt instrumente de plată, respectiv că singuri sau împreună cu o procedură sau set de proceduri ar fi putut permite deţinătorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală şi nici că ar fi putut fi utilizaţi pentru retrageri de numerar, transferul de fonduri sau încărcarea, respectiv descărcarea unui instrument de monedă electronică.
Sub acest aspect, apărarea a apreciat că hotărârea recurată este nelegală, cu argumentarea că motivarea din cuprinsul deciziei penale atacate, în sensul că este suficient ca suporturile de plastic să fi creat aparenţa similitudinii cu un instrument de plată real, este eronată şi nelegală, deoarece din chiar definiţia dată instrumentelor de plată de către articolul 180 alin. (1) şi (2) din C. pen. reiese că instrumentul trebuie să aibă aptitudinea ca prin utilizarea sa să realizeze plăţi, retrageri de numerar sau transferul de fonduri, doar acesta putând fi un instrument de plată şi, deci, nu este suficient, pentru a constitui elementele de tipicitate ale infracţiunilor de referinţă, ca suportul să creeze aparenţa unui instrument de plată, ci să aibă aptitudinea concretă de a fi utilizat ca titlu de credit, instrument de plată fără numerar sau instrument de plată electronic.
S-a mai arătat că, tehnic, în raport de datele comunicate de către H. şi E., reiese faptul că modalitatea de plată descrisă în rechizitoriu nu există, astfel că, în opinia apărării, suporturile de plastic au caracter neidoneu, iar faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii nu corespund tiparului/modelului abstract prevăzut de norma de incriminare.
Aşadar, cu privire la suporturile de plastic, apărarea a arătat că aceştia nu conţin niciun fel de date informatice, niciunul dintre codurile înscrise pe suporturi nu este asociat F. (numărul cardului, data de expirare, numele titularului şi CVV-ul sunt fictive în totalitate), nu prezintă garanţia autenticităţii, fiind nişte "variante grosolane", au datele de expirare una după alta, în secvenţă, toate cele şase suporturi de plastic au asociat acelaşi CVV.
Conchizând, apărarea a arătat că recurenţii au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece cele şase suporturi de plastic nu constituie instrumente de plată sau instrumente pentru realizarea plăţilor, nefiind astfel întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de falsificare de instrumente de plată, faptă prev. de art. 311 alin. (1) din C. pen. (inculpatul B.), respectiv pe cele ale infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, prev. de art. 313 alin. (1) din C. pen. (inculpatul C.), precum nici pe cele ale infracţiunii de instigare la falsificare de instrumente de plată, prev. de art. 47 rap. la art. 311 alin. (1) din C. pen. (inculpatul A.).
În drept, recurenţii au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Suplimentar, inculpaţii B. şi A. au invocat şi cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinând că în mod nelegal nu s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Toţi cei 3 recurenţi au solicitat suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art. 441 din C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31.05.2024, sub nr. x/2019.
Constatând că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, sunt introduse în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prevăzute de art. 437 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, le-a admis în principiu numai sub aspectul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că, formal, doar criticile vizând lipsa situaţiei premise a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi cei trei recurenţi se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Analizând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, recurenţii inculpaţi A., C. şi B. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.
Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.
Analizând în aceste coordonate recursul în casaţie, respectiv criticile formulate de recurenţii inculpaţi prin cererile introductive care se circumscriu laturii obiective a infracţiunii ce a făcut obiectul judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin decizia recurată, respingând apelul declarat de inculpaţi, instanţa de apel a confirmat cele statuate de prima instanţă, stabilind cu autoritate de lucru judecat că probele administrate confirmă situaţia de fapt ce a constituit obiectul acuzaţiei, respectiv:
La data de 14 februarie 2016, inculpatul A. a solicitat inculpatului B. să falsifice carduri bancare punând la dispoziţia acestuia şase suporturi de plastic prevăzute cu bandă magnetică, iar, în perioada 15-17 februarie 2016, acesta din urmă a procedat la inscripţionarea lor cu logo-ul băncii -"F.", codul BIN, numele titularului -G. sau I.- şi data expirării.
Niciunul dintre codurile de identificare bancară (BIN) imprimate nu era asociat cu un cont bancar F., instituţie bancară al cărei logo era imprimat pe aversul suporturilor din plastic, codurile fiind asociate unor carduri emise în SUA, Hong Kong, China, etc.
Ulterior, inculpatul B. a predat instrumentele de plată numitului C., care le-a ambalat împreună cu acte de identitate aparent emise în Malta şi Estonia, unele având asociate fotografiile inculpatului A. sau ale lui K. -persoană condamnată ulterior de Tribunalul Landgericht Berlin la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiuni pe linia falsificării de carduri de credit şi înşelăciune.
Inculpatul C. a lăsat coletul în custodia concubinei sale, martora J. care a ambalat bunurile şi a notat pe plic datele destinatarului (numele fictiv de C. şi un număr de telefon, singurul element valid şi, totodată, suficient preluării coletului), astfel cum i-au fost furnizate de către inculpat, a contactat o societate de transport persoane şi colete, interesându-se de modalitatea prin care poate trimite un plic în Germania, iar la data de 18 februarie 2016, a predat coletul conţinând cele şase carduri bancare, precum şi mai multe cărţi de identitate contrafăcute, martorului L., colet ce a intrat în posesia inculpatului A. după ajungerea acestuia în Germania.
La data de 23 martie 2016, numitul K. a fost prins în flagrant în timp ce punea în circulaţie carduri bancare contrafăcute, altele decât cele menţionate mai sus, fiind găsită asupra sa şi una dintre cărţile de identitate contrafăcute care se aflau în coletul expediat de către J..
S-a mai reţinut că absenţa datelor informatice de pe benzile magnetice ale cardurilor plăsmuite conduce la concluzia că inculpaţii urmăreau să folosească instrumentele de plată contrafăcute printr-o metodă de fraudare cunoscută ca "manually keyed transaction fraud" -înşelăciune cu cardul fizic prezent-, tranzacţie forţată. În esenţă, această metodă constă în introducerea manuală a datelor (nume, dată emitere, bancă emitentă, cod BIN, cod CVV etc.) de către comerciant atunci când POS semnalează eroare, metodă acceptată şi folosită de comercianţii de bunuri valoroase al căror renume se bazează inclusiv pe modalitatea de relaţionare cu clientul, angajaţii manifestând reticenţă în a refuza clienţii prezumaţi ca având resurse financiare considerabile. În acest caz, verificarea se rezumă la corespondenţa între titularul cardului şi cel care îl utilizează, prin legitimarea cumpărătorului, acesta fiind şi motivul pentru care instrumentele de plată veneau "în pereche" cu acte de identitate contrafăcute şi, întrucât tranzacţia nu se procesează automat, prin verificarea serverelor băncii emitente, ci într-un mediu offline şi după trecerea unui interval de timp, autorii pleacă cu bunurile înainte ca frauda să fie descoperită.
În acest sens, s-a reţinut că persoane aflate în anturajul inculpaţilor, respectiv K. şi M., au fost surprinse în flagrant de autorităţile germane în timp ce foloseau acelaşi "modus operandi".
Conform statuării instanţelor de fond, cardurile contrafăcute prezentau o mare aparenţă de veridicitate având inscripţionată banca emitentă, titularul, data expirării, codul BIN şi codul CVV şi erau prevăzute cu bandă magnetică neinscripţionată.
Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpaţii au susţinut, în esenţă, că faptele în raport de care au fost condamnaţi nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată prevăzută de art. 311 alin. (1) din C. pen. şi nici ale infracţiunii de punerea în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate prevăzută de art. 313 alin. (1) din C. pen., în considerarea faptului că cele şase suporturi nu constituie instrumente de plată sau instrumente pentru efectuarea plăţilor, fiind absolut neidonee, motiv pentru care faptelor le lipseşte obiectul material.
Cât priveşte caracterul idoneu, recurenţii au arătat că suporturile respective nu aveau aptitudinea de a permite în concret efectuarea de plăţi.
Critica recurenţilor este nefondată.
Se reţine că, potrivit art. 311 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de "Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată" în varianta tip: "Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăţilor sau a oricăror altor titluri de valoare asemănătoare".
De asemenea, în conformitate cu art. 313 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de "Punerea în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate": "Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie".
Se constată astfel, sub un prim aspect, că instrumentul de plată contrafăcut constituie obiect material doar în cazul infracţiunii prevăzute de art. 313 din C. pen., atât timp cât, în modalitatea faptică alternativă a contrafacerii, titlul de credit sau instrumentul de plată falsificat reprezintă produsul infracţiunii prevăzute de art. 311 din C. pen.. Dincolo însă de această chestiune de ordin teoretic, cert este că obiectul juridic special al infracţiunilor ce fac obiectul acuzaţiei este reprezentat de relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu încrederea publică în titlurile de credit sau în instrumentele de plată ori în alte titluri sau valori asemănătoare.
De asemenea, se constată că norma de incriminare nu condiţionează infracţiunea de falsificare a unui instrument pentru efectuarea plăţilor de un rezultat, realizarea laturii obiective nefiind subsumată unei astfel de condiţii, astfel încât urmarea imediată constă exclusiv într-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de norma penală ca o consecinţă a principiului legalităţii, tipicitatea fiind dată de conţinutul concret al normei de incriminare.
Întrucât calificarea unei fapte ca infracţiune nu se poate face decât în conformitate cu legea, ca urmare a corespondenţei dintre fapta concretă şi conţinutul infracţiunii, este exclus ca, pe cale de interpretare, să poată fi adăugată o condiţie care nu este prevăzută de lege, la fel cum nu ar putea fi eliminată o condiţie de tipicitate expres prevăzută de lege.
Cu alte cuvinte, în statuarea asupra tipicităţii faptei este necesar, dar şi suficient, ca titlul de valoare sau instrumentul de plată falsificat să prezinte un anumit grad de veridicitate, să fie apt a fi confundat cu unul real, adică să aibă capacitatea de a induce în eroare cu privire la autenticitatea sa, împrejurare de natură a face posibilă punerea în circulaţie independent de aptitudinea reală a acestora în realizarea de operaţiuni financiare.
De altfel, dacă falsificarea este urmată de punerea în circulaţie a acestor instrumente de plată fără numerar, în sens generic, de către autorul faptei sau de un participant la aceasta, sunt aplicabile regulile concursului real de infracţiuni între infracţiunea prevăzută de art. 311 din C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 313 din C. pen., iar dacă un card falsificat este şi folosit la efectuarea de operaţiuni specifice, fapta este săvârşită în concurs real şi cu infracţiunile prevăzute de art. 250 din C. pen. şi de art. 360 din C. pen.
În acest sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 15/2013 (publicată în M.Of. nr. 760 din 6 decembrie 2013), anterior intrării în vigoare a codului actual, stabilind că folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 şi cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Or, în prezent art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 îşi are drept corespondent art. 250 din C. pen., art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 are drept corespondent art. 360 din C. pen., iar art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 în art. 313 alin. (2) din C. pen., motiv pentru care interpretarea dată de instanţa supremă continuă să producă efectul obligatoriu în considerarea art. 4741 din C. proc. pen.
Ca atare, critica recurenţilor în sensul că cele şase carduri contrafăcute nu constituie instrumente de plată în sensul legii penale, dat fiind că sunt absolut improprii în efectuarea unei plăţi, se bazează pe premisa eronată că norma de incriminare condiţionează tipicitatea faptei de aptitudinea producerii unui astfel de rezultat. Caracterul neidoneu, absolut impropriu al unei fapte datorat insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, în sensul în care sunt prezentate argumentele recurenţilor, ar fi relevant exclusiv în ipoteza în care faptele penale ar putea fi catalogate ca infracţiuni de rezultat în evaluarea caracterului penal al unei infracţiuni rămasă în faza de tentativă, or, infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii sunt, pentru considerentele expuse, infracţiuni de pericol care se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, respectiv la momentul alterării sau contrafacerii titlului de credit sau instrumentului de plată cu putere circulatorie.
Din interpretarea literară a normelor de incriminare, se desprinde concluzia că unica cerinţă esenţială a elementului material constă în aceea ca fapta de contrafacere sau alterare să vizeze un titlu de credit sau instrument de plată având putere circulatorie la momentul săvârşirii faptei dat fiind că doar acestea se bucură de ocrotirea legii penale prin intermediul incriminării faptelor de fals analizate. Aşadar, este suficient ca acestea să aibă aparenţa de veridicitate care să le confere aptitudinea de a fi confundate cu titluri de credit sau instrumente de plată care, prin natura lor, sunt susceptibile a stinge sau a garanta onorarea unei obligaţii de plată, caracterul idoneu al unui astfel de instrument de plată contrafăcut putând fi pus relevant din punct de vedere al lipsei de tipicitate exclusiv în ipoteza în care falsul ar fi atât de nereuşit încât această posibilitate să nu existe.
Or, pe de o parte, cardul bancar reprezintă prin natura sa un instrument de plată care permite efectuarea de retrageri de numerar şi transferul de fonduri, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a stabilit cu autoritate de lucru judecat că respectivele carduri contrafăcute prezentau elemente de veridicitate, existând posibilitatea ca acestea să fie confundate cu unele reale.
Ca atare, susţinerea recurenţilor în sensul că mijloacele de plată contrafăcute, carduri bancare neataşate unui cont bancar real, nu aveau caracter idoneu întrucât nu erau apte în efectuarea plăţilor nu are relevanţă în analiza tipicităţii faptelor în contextul în care normele de incriminare nu prevăd o astfel de condiţie ca element constitutiv al laturii obiective.
Cât priveşte norma explicativă autentică prevăzută de art. 180 din C. pen., aceasta clarifică sfera mijloacelor de plată ce beneficiază de protecţia legii penale prin incriminarea faptelor care aduc atingere valorilor sociale ce intră în obiectul juridic al normelor ce reglementează mai multe infracţiuni, conferind valenţe specifice accesibilităţii şi previzibilităţii normelor de incriminare.
Se observă că prin Legea nr. 207/2021, au fost introduse trei noi definiţii, respectiv instrument de plată fără numerar, moneda electronică şi moneda virtuală, însă ceea ce prezintă relevanţă pentru speţa de faţă este definiţia instrumentului de plată fără numerar, reglementată în cuprinsul alin. (1), şi anume: "un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat/ă, material sau nematerial sau o combinaţie a acestora, altul decât moneda cu valoare circulatorie şi care, singur sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală".
Se constată că, spre deosebire de instrumentul de plată electronică, astfel cum a fost explicitat şi clarificat prin Decizia cadru 2001/413/JAI, instrumentul de plată fără numerar are un conţinut neechivoc, în sensul că se arată faptul că nu este doar un instrument de plată corporal, material, definiţia referindu-se inclusiv la un dispozitiv, obiect sau înregistrare, care, singur sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite transferul de bani sau valoare monetară.
Astfel, dispoziţia amintită clarifică sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 311 alin. (1) din C. pen., în contextul în care aceasta cuprinde doar o enumerare exhaustivă a titlurilor sau instrumentelor pentru efectuarea plăţilor, împrejurare ce rezultă din sintagma "sau a oricăror altor titluri de valoare asemănătoare", iar, pe de altă parte, include orice instrument de plată fără numerar, la modul generic.
Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 180 din C. pen. nu operează o completare a dispoziţiilor art. 311 alin. (1) din C. pen. sub aspectul urmării imediate, astfel cum au încercat inculpaţii a acredita ideea, ci doar clarifică sfera mijloacelor de plată ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii, respectiv orice mijloace de plată fără numerar având putere circulatorie, relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu încrederea publică intrinsecă acestor instrumente fiind protejate de legea penală prin incriminarea faptelor de fals analizate.
Mai mult, deşi nu prezintă relevanţă în statuarea asupra calităţii cardurilor contrafăcute de instrumente pentru efectuarea plăţilor în sensul legii penale, se observă că, în acest caz particular, deşi prin modalitatea în care au fost contrafăcute, suporturile în cauză nu permiteau efectuarea concretă de plăţi, aparenţa de veridicitate a creat posibilitatea folosirii lor, astfel cum a reţinut instanţa de apel, în cadrul unei proceduri uzitate de anumiţi comercianţi, ca o garanţie a onorării obligaţiei de plată, similar unui titlu de credit.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurenţilor inculpaţi A., C. şi B., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurenţi la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 467/A/2024 din data de 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2024.