Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2024
Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 344 din data de 04.09.2023 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosarul nr. x/2018, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., inducere in eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen., favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals intelectual, prev. de 35 alin. (1) raportat la art. 321 din C. pen. (patru acte materiale din perioada 12.04.2016 - 27.04.2016), fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., fals intelectual, prev. de 35 alin. (1) raportat la art. 321 din C. pen. (patru acte materiale din perioada 23.05.2016-29.06.2016), ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile au fost săvârşite în concurs.
În conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din pedeapsa de 2 ani (respectiv 8 luni închisoare), fiind condamnat inculpatul A. la o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenţie.
În raport cu art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării, pe o durată de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a interzicerii exercitării, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a luat act de încetarea măsurilor asiguratorii şi a măsurilor preventive.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b), alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea tractorului forestier (T.A.F.) marca x cu număr de înregistrare "x", proprietatea S.C. B. S.R.L., folosit la săvârşirea infracţiunii silvice, sau a contravalorii acestuia - suma de 15.000 euro.
S-a respins cererea de confiscare a celorlalte bunuri ca neîntemeiată şi s-a luat act că acestea au fost restituite părţilor prin dispoziţii executorii.
În baza art. 25 alin. (3), art. 256 din C. proc. pen., s-au desfiinţat înscrisurile falsificate, respectiv: cererea de marcat, antedatată 09.08.2016, menţiunile din registrul de corespondenţă intrare-ieşire de la Ocolul Silvic Vatra Dornei din 30.08.2016 privind carnetul de marcare-inventariere 4042, procesul-verbal de efectuare a marcării în U.P. IX, u.a. 58 B% din 30.08.2016, actul de control de fond înregistrat cu nr. x/06.05.2016, procesul-verbal încheiat la data de 27.04.2016, procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice nr. x din 02.09.2016, actul de control de fond înregistrat cu nr. x/06.05.2016, procesul-verbal încheiat la data de 27.04.2016, declaraţia dată de A. la începutul controlului de fond, declaraţia dată de A. la sfârşitul controlului de fond, raportul nr. 6 de semnalare de ivire a dăunătorilor cu numărul x, evidenţa arborilor infestaţi în anul 2016, înregistrată sub nr. x/23.05.2016, evidenţa arborilor infestaţi în anul 2016, înregistrată sub nr. x/10.06.2016, evidenţa arborilor infestaţi în anul 2016, înregistrată sub nr. x/21.06.2016, evidenţa arborilor infestaţi în anul 2016, înregistrată sub nr. x/29.06.2016.
S-a luat act că persoanele vătămate Ocolul Silvic Dorna şi Ocolul Silvic Vatra Dornei nu s-au constituit părţi civile.
În drept, prima instanţă a reţinut că, fapta inculpatului A., care în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce-i revin, nu a asigurat integritatea şi paza fondului forestier, a ascuns la controlul de fond din zilele de 12,15, 27.04.2016 doborâturile controlate prin tragerea cu şpranga din luna martie 2016 în Cantonul silvic 2, Rusca I, U.P. IX, u. a. 58 B% de pe raza Ocolului Silvic Vatra Dornei, suprafaţa de pădure aparţinând numitei C., faptă ce a condus în cele din urmă la un prejudiciu de 14.628 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.
De asemenea, s-a reţinut fapta inculpatului A., care în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, cu intenţie, a ajutat la tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid prin marcarea cu dispozitivul special de marcat x, în lipsa cererii de marcat, a raportului de semnalare a pădurarului, procedând la întocmirea în fals şi depunerea după sesizarea la SNUAU 112 a carnetului de marcare-inventariere şi procesului-verbal de efectuare a marcării, în urma căreia a fost cauzat un prejudiciu de 14.628 RON cu TVA, care este de 106 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi inculpaţii A., D., E., F., G., H., S.C. B. S.R.L. Vatra Dornei.
Prin decizia penală nr. 408 din data de 05.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, de inculpatul A., şi alţii, împotriva aceleiaşi sentinţe.
A desfiinţat în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi, în rejudecare, cu privire la inculpatul A.:
A înlăturat din sentinţa penală, relativ la inculpatul A., dispoziţia de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., relativ la infracţiunea continuată de fals intelectual, prev. de art. 35 alin. (1) raportat la art. 321 din C. pen. (patru acte materiale din perioada 12.04.2016 - 27.04.2016).
A făcut aplicarea şi a prevederilor art. 396 alin. (8) din C. proc. pen. relativ la infracţiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (6), (8) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals intelectual, prev. de art. 35 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen. (trei acte materiale din 27.04.2016).
A înlăturat din sentinţa penală aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., precum şi toate dispoziţiile prin care s-au aplicat acestuia pedepse complementare şi accesorii.
A condamnat pe inculpatul A., la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare (în loc de 2 (doi) ani închisoare) pentru infracţiunea de "abuz în serviciu", prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. coroborat cu art. 66 alin. (2), (3) din C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
A condamnat pe inculpatul A. (cu datele de stare civilă menţionate mai sus) la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 3 (trei) ani închisoare) pentru complicitate la infracţiunea de "tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept de arbori" prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. " d" şi aplicarea art. 107 alin. (2) din Codul silvic şi aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare, urmând ca în final acesta să execute o pedeapsă principală rezultantă de 2 (doi) ani, 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare, în regim privativ de libertate.
În temeiul art. 45 alin. (1) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 1 (un) an, ce se va executa în condiţiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 45 alin. (1) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ce se va executa în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi a arestului la domiciliu aferentă perioadei 21.12.2016-29.12.2016.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 08.04.2024, prin apărător ales, avocat I..
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:
I. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, inculpatul a susţinut că subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii este calificat, respectiv funcţionarul public.
Pentru existenţa faptei de abuz în serviciu este necesară existenţa prealabilă a unui serviciu în care funcţionarul public (subiectul activ) să-şi desfăşoare activitatea şi în competenţele căruia să intre posibilitatea efectuării de acte de natura celor care ocazionează săvârşirea abuzului împotriva persoanelor fizice sau juridice.
În sensul textului art. 297 din C. pen., prin "act" se înţelege acea operaţie care trebuie efectuată de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Pentru ca acţiunile/inacţiunile să constituie elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu este necesară, potrivit dispoziţiei din art. 297 din C. pen., îndeplinirea unei cerinţe esenţiale şi anume, fapta să fie comisă de un funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
A arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a reţinut în considerentele Deciziei nr. 3/2014 din 12/05/2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 445 din 18/06/2014, următoarele:
,,(…) Cu toate acestea, din interpretarea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 coroborate cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000, adoptată pentru punerea în executare a prevederilor respective din ordonanţa de urgenţă, rezultă că personalul silvic cu atribuţii de pază a pădurilor, având gradul profesional de pădurar debutant şi pădurar, respectiv brigadier silvic debutant şi brigadier silvic [art. 4 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă], nu are calitatea de funcţionar public.
(…) În acelaşi timp se constată că personalul silvic cu atribuţii de pază a pădurilor nu răspunde criteriilor de identificare a funcţiei publice în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) - (3), art. 4 alin. (1) şi art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
(…) Concluzia care se desprinde este în sensul că personalul silvic care îsi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, având atribuţii de pază a vegetaţiei forestiere şi gradul profesional prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 (pădurar debutant şi pădurar, respectiv brigadier silvic debutant şi brigadier silvic), nu îndeplineşte o funcţie publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999."
Raportat la cele anterior expuse, a arătat că, în opinia sa, nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu, cât timp A. nu avea această calitate, respectiv pe cea de funcţionar public.
Având în vedere Legea nr. 175/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, a considerat că, raportat la situaţia de fapt prezentată, personalul silvic, fie că este angajat al ocoalelor silvice private, fie al ocoalelor din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, nu mai poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât prin art. 34 din legea sus-menţionată s-a prevăzut că după art. 107 din Codul silvic se introduce un nou articol, art. 1071, cu următorul cuprins:
"(1) Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; (2) In cazul falsificării dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, sunt aplicabile dispoziţiile art. 317 din C. pen..".
A susţinut că reglementarea din art. 1071 din Codul silvic are caracter special în raport cu aceea din art. 297 C. pen., care are caracter subsidiar şi urmează a fi aplicată cu prioritate, având în vedere că în alin. (1) al primului text legal se prevede în mod expres că folosirea dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte.
Concluzionând, a arătat că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, o faptă de abuz săvârşită de un funcţionar public încadrându-se în dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. numai dacă nu are o incriminare distinctă în acest act normativ sau în legi penale speciale, iar încălcarea atribuţiilor de serviciu nu atrage o altă formă de răspundere juridică.
II. Cu privire la complicitatea la infracţiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori" prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic şi art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016)
A susţinut că, în condiţiile în care conduita funcţionarului este incriminată punctual, respectiv în complicitate la infracţiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori" prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic şi art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016), abuzul în serviciu nu mai trebuie activat, pentru că rolul său este acela de a sancţiona conduite abuzive ale funcţionarilor, atunci când ele nu pot primi o altă încadrare.
Această optică este în acord şi cu considerentele Deciziei nr. 405/2016, în care caracterul subsidiar al abuzului în serviciu a fost constatat în mod necondiţionat (adică fără diferenţieri legate de infracţiunile la care el se raportează).
Raportat la infracţiunea de abuz în serviciu, a considerat că norma de incriminare are un caracter general în materia sancţionării activităţilor abuzive prin încălcarea atribuţiilor prevăzute în legislaţia primară. Astfel, infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, fiind reţinută numai în cazul în care fapta săvârşită de funcţionarul public nu este prevăzută ca infracţiune distinctă de o altă normă de incriminare cu caracter special, fie că aceasta vizează acelaşi obiect juridic, fie un obiect juridic diferit.
In speţă, a arătat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat s-ar circumscrie infracţiunii de complicitate la infracţiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori", prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic şi art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016), atât prin raportare la modalitatea de comitere, cât şi prin raportare la urmarea imediată şi la lezarea valorilor sociale ocrotite de lege.
In concluzie, a susţinut că un comportament infracţional unic, cu o unică finalitate, dar şi cu un unic scop (complicitate la infracţiunea de "tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori"), ar putea fi supus unui dublu tratament sancţionator (două infracţiuni distincte ce impun aplicarea a două pedepse penale), iar aceasta ar echivala cu adoptarea unei hotărâri penale bazate pe arbitrariu.
În ceea ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului a arătat că aceasta a fost următoarea:
"A., în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, a ajutat la tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid prin marcarea în luna august 2016, împreună cu inculpatul J., cu dispozitivul special de marcat x".
A susţinut că fapta pentru care a fost condamnat este prevăzută de art. 1071 din Legea 46/2008, şi nu de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic şi art. 77 lit. a) din C. pen.:
(1) Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (la 21-07-2017, Titlul VI a fost completat de Punctul 34, Articolul I din Legea nr. 175 din 14 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 569 din 18 iulie 2017).
A arătat că, la data de 20.04.2017, când a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x, emis la data de 20 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, această faptă nu era incriminată distinct ca şi infracţiune, însă la data judecării apelului, folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare, constituia infracţiune silvică.
Având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională, în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu, înseamnă că, în ipoteza unei situaţii tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.
În acord cu opinia Curţii Constituţionale, a apreciat că excepţia retroactivităţii legii penale mai favorabile este obligatorie, ceea ce înseamnă că organele judiciare trebuie să aplice legea nouă mai favorabilă, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie, chiar dacă lipsesc normele de aplicare.
A susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1), pct. 7 din C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat admiterea recursului in casaţie, în baza art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.
Prin încheierea de cameră de consiliu din 18 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 408 din data de 05 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. şi s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 13 noiembrie 2024.
Verificând condiţiile de admisibilitate în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reţinut, printre altele, că cererea de recurs în casaţie se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").
Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că sunt îndeplinite formal condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A., în baza dispoziţiilor art. 447 şi art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile, în scopul respectării legislaţiei şi uniformizării jurisprudenţei şi nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.
În speţa de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat – persoana fizică sau persoană juridică – pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.
Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracţiune trebuie să fie prevăzută de legea penală, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este şi infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracţiuni, dar şi cazul faptei care a fost prevăzută ca infracţiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată (inclusiv prin modificări a unor elemente din conţinutul constitutiv al infracţiunii).
Înalta Curte urmează să analizeze faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A. prin decizia pronunţată de instanţa de apel, care a dispus soluţia definitivă de condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi pentru complicitate la infracţiunea de "tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic.
Din considerentele deciziei penale recurate rezultă că instanţa de apel a considerat ca fiind legală şi temeinică situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, procedând la propria analiză a probelor administrate.
În acest context, s-a reţinut că, în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu a asigurat integritatea şi paza fondului forestier şi a ascuns la controlul de fond din zilele de 12, 15, 27.04.2016 doborâturile controlate prin tragerea cu şpranga în U.P. IX, u.a. 58 B, suprafaţa de pădure aparţinând numitei C., faptă ce a condus în cele din urmă la un prejudiciu de 14.628 RON cu TVA ce reprezintă un folos material necuvenit pentru împuternicitul proprietarului. În exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, printre altele, s-a reţinut că inculpatul a încălcat obligaţii cuprinse în legislaţia primară (art. 5 lit. a), b), c), f) şi k), art. 17 alin. (3) rap. la art. 17 alin. (2) lit. a), b), e), g), art. 62 alin. (1), art. 63 alin. (1) şi art. 111 din Codul silvic), întrunind condiţiile de tipicitate pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.
Cu trimitere la infracţiunea de abuz în serviciu, recurentul inculpat susţine că pădurarul nu are calitatea de funcţionar public, cerinţă impusă de textul incriminator subiectului activ pentru existenţa infracţiunii şi avută în vedere şi de instanţa de apel care a reamintit prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 59/2000, potrivit cărora: "În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier (...) în aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, precum şi în constatarea faptelor ce constituie infracţiuni, potrivit legii, personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea în entităţile prevăzute la art. 2 este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite de lege".
Raportat la elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective şi a celei subiective ale infracţiunii de abuz în serviciu, potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen.: "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice", instanţa de apel a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie indirectă, pădurarul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura paza şi integritatea fondului forestier, obligaţie reglementată în Codul silvic, cauzând astfel o pagubă ce constă în prejudiciul produs prin smulgerea din sol a unui număr de 29 de arbori viabili aflaţi în parcela de pădure aparţinând numitei C..
Astfel, s-a concluzionat că, prin prisma unora dintre atribuţiile de serviciu pe care personalul silvic le are, chiar dacă sunt angajaţi cu contract de muncă, pădurarii sunt investiţi cu exerciţiul autorităţii publice, aspect care le conferă calitatea de funcţionar public în sensul reglementat de legea penală.
Conform fişei postului şi regulamentului de pază, pădurarul are în mod direct, nemijlocit şi efectiv atribuţii de a asigura integritatea şi paza fondului forestier împotriva tăierilor ilegale şi sustragerilor de lemn, de a identifica cioatele tăiate în delict şi locurile arborilor scoşi din rădăcini, de a încheia acte de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor silvice.
Aşadar, se constată întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, reţinând că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura paza şi integritatea fondului forestier şi a cauzat un prejudiciu ca urmare a exercitării în mod defectuos a atribuţiilor sale de serviciu.
Totodată, s-a reţinut că, în calitate de pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, cu intenţie, a ajutat la tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid prin marcarea în luna august 2016, împreună cu inculpatul J., cu dispozitivul special de marcat x, în lipsa cererii de marcat care a fost completată şi depusă ulterior la sediul Poliţiei municipiului, a raportului de semnalare a pădurarului de pe verso cererii de marcare completat tot ulterior, întocmirea în fals şi depunerea după sesizarea la SNUAU 112 a carnetului de marcare-inventariere şi procesului-verbal de efectuare a marcării. Prin tăierea ilegală de arbori a fost cauzat un prejudiciu de 14.628 RON cu TVA, care este de 106 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, întrunind condiţiile de tipicitate pentru complicitate la infracţiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. (referitor la actul material comis în luna august 2016, parcela C.).
În conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic:,,(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează: [...] d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei".
În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, se observă că elementul material al laturii obiective este alternativ, fapta putând fi săvârşită în oricare din următoarele modalităţi: tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia.
Cerinţa esenţială ataşată elementului material impune ca acţiunile anterior menţionate să fie efectuate fără drept.
Urmarea imediată constă într-un prejudiciu produs fondului forestier naţional (fondul forestier naţional este supus regimului silvic, iar arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice).
Înalta Curte constată că situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel, prin interpretarea proprie a probatoriului administrat în cauză, reliefează că faptele întrunesc cumulativ elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.
Solicitarea recurentului inculpat de reţinere a infracţiunii de folosire a dispozitivelor speciale de marcat fără drept, prev. de art. 1071 alin. (1) din Codul silvic şi nu a prevederilor art. 107 din Codul silvic, este neîntemeiată întrucât art. 1071 a fost introdus prin Legea nr. 175/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008, privind Codul silvic, care nu era în vigoare la data săvârşirii faptei, în anul 2016. În mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de apel că fapta de complicitate la tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi art. 107 alin. (2) din Codul silvic, există în materialitatea ei şi a fost comisă de inculpat cu vinovăţia impusă de lege pentru existenţa sa ca infracţiune, respectiv intenţia, context în care achitarea acestuia nu poate fi dispusă.
Ca atare, criticile recurentului privind greşita condamnare pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sunt nefondate, în cauză fiind realizată o corespondenţă deplină între faptele săvârşite, astfel cum au fost reţinute prin decizia atacată şi configurarea legală a infracţiunilor, inculpatul având reprezentarea consecinţelor faptelor sale şi nu există niciun dubiu că răspunderea care intervine este răspunderea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi pentru complicitate la infracţiunea de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori.
De altfel, orice chestiune de fapt analizată prin decizia instanţei de apel excede cenzurii instanţei de recurs în casaţie, învestită cu judecarea numai sub aspect legal, nu şi faptic. Recurentul tinde la stabilirea unei alte situaţii de fapt, precum şi a unei alte încadrări juridice de către instanţa de recurs în casaţie, chestiuni ce exced analizei Înaltei Curţi în acest moment procesual al judecării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie în care verificarea deciziei pronunţate în apel are un caracter eminamente de drept.
Mai mult, criticile aduse deciziei atacate au fost puse în discuţie şi analizate de instanţa de apel, astfel că recursul în casaţie exclude rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în apel, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 408 din data de 05 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 408 din data de 05 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2024.