Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 208 din data de 28 martie 2024 pronunţată de Judecătoria Moreni, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
S-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului următoarea obligaţie, prevăzută la lit. b): să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa sau la Şcoala de Arte şi Meserii Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa.
În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. şi art. 91 alin. (4) C. pen. s-au pus în vedere condamnatului dispoziţiile prevăzute de art. 96 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Prin decizia penală nr. 812 din 14 august 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 208 din data de 28 martie 2024 pronunţată de Judecătoria Moreni.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Decizia penală nr. 812 din 14 august 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 22 august 2024 şi inculpatului A. la data de 28 august 2024 la adresa de domiciliu.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel inculpatul A. a formulat recurs în casaţie, la data de 24 septembrie 2024 (data ştampilei poştei, aflată pe plicul de la dosar recurs în casaţie, invocând motivul de recurs în casaţie invocat mai sus se încadrează în prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv acela că în mod greşit a fost condamnat pentru o faptă care nu e prevăzută de legea penală.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 02 octombrie 2024.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 10 octombrie 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 12 noiembrie 2024.
În motivarea recursului în casaţie a fost indicat temeiul de drept, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., susţinând că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii pentru că nu a fost stabilită valoarea alcoolemiei în momentul consumării infracţiunii.
Prezentând pe larg situaţia de fapt, din data de 03 iulie 2021, când a fost depistat în trafic de organele de poliţie, recurentul a arătat că pentru lămurirea, cu certitudine, a concentraţiei de alcool în sânge, faţă de rezultatele din buletinul de analiză toxicologică nr. x emis de S.M.L. Dâmboviţa, a solicitat recalcularea alcoolemiei Ia I.M.L. "Mina Minovici" Bucureşti, probă admisă de organele de urmărire penală, fiind întocmit raportul de expertiză medico - legală nr. 381/28.04.2022. Totodată, a mai arătat că, la solicitarea organelor de urmărire penală, I.M.L. "Mina Minovici" Bucureşti s-a întocmit un supliment de expertiză medico-legal nr. 659/08.07.2022, concluziile acestui raport fiind în sensul că nu se poate face calculul retroactiv al alcoolemiei deoarece alcoolul nu se afla în faza de eliminare constantă. Recurentul a arătat că nu a fost de acord cu concentraţia alcoolică rezultată în buletinul de analiză toxicologică nr. x 12/599/07.07.2021 emis de S.M.L. Dâmboviţa, în acest sens recunoscând că a consumat aproximativ 400 ml palincă de 60 grade alcool într-un interval de 30 min., fără să consum alimente sau medicamente în acest interval de timp. Recurentul a susţinut că, ulterior, se impunea efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea medicală.
Concluzionând, recurentul a susţinut că, potrivit situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi apel, nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, respectiv, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sânge la momentul la care a condus autoturismul.
Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2024, Înalta Curte a admis cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 812 din 14 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023 şi a trimis cauza completului 7 în vederea judecării, cu acordarea termenului la 26 noiembrie 2024, cu citarea inculpatului şi emiterea unei adrese la Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie este formulată în scris de inculpatul A., este declarată în termen legal, cuprinde hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 812 din 14 august 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), semnătura părţii.
Instanţa de casaţie a constatat, aşadar, că sunt îndeplinite şi cerinţele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.
Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Acest caz de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Înalta Curte a apreciat că recursul în casaţie este admisibil referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A. (conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.) strict în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.
În dezbateri, la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat A., a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei pronunţate de instanţa de apel şi achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., susţinând că în cauză lipseşte elementul material al laturii subiective şi că nu există o dovadă a pragului de alcoolemie reţinut de către instanţele de apel şi de fond, respectiv al elementului esenţial în stabilirea vinovăţiei şi condamnarea inculpatului. În opinia apărării, inculpatul, deşi a recunoscut fapta, nu poate fi condamnat în baza unei simulaţii, având în vedere că nu există o dovadă a stabilirii nivelului alcoolemiei.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).
Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), susţinând că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală, potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe:
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii rezultă că pentru existenţa acesteia este necesar ca inculpatul să fi condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere şi să fi avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.
Aşadar, prin decizia penală recurată s-a constatat că inculpatul A. la data de 03 iulie 2021, în jurul orei 23:40, a condus pe drumul public DJ 720 C. pen. raza localităţii Gura Ocniţei judeţul Dâmboviţa autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 2,04 g ‰ alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 00:20, respectiv de 1,87 g ‰ alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 01:20, aşa încât, reţinând că acesta a comis fapta cu vinovăţia cerută de lege, condamnarea acestuia în temeiul disp. art. 336 alin. (1) C. pen. este temeinică şi legală.
Apărarea a susţinut că nu a fost stabilită valoarea alcoolemiei în momentul consumării infracţiunii, respectiv nu s-a putut stabili că în momentul conducerii şi opririi de către poliţişti avea sau nu o îmbibaţie alcoolică peste sau sub limita legală. În opinia apărării, deşi inculpatul a recunoscut fapta, nu poate fi condamnat în baza unei simulaţii, având în vedere că nu există o dovadă a stabilirii nivelului alcoolemiei.
În esenţă, Înalta Curte reţine că se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. urmare a lipsei probelor din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă valoarea reală a alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului (03 iulie 2021, în jurul orei 23:40).
Contrar susţinerilor apărării, se constată că instanţele de fond şi de apel au condamnat inculpatul, în temeiul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen., pe baza probelor administrate pe parcursul procesului penal constând în: procesul-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare, test Drager nr. x/03 iulie 2021, proces-verbal de recoltare, cerere de analiză, examen clinic, buletin de analiză toxicologică nr. x, raport de expertiză medico-legală nr. x aprilie 2022, raportul de expertiză medico-legală nr. x iulie 2022, ce se coroborează cu declaraţia inculpatului A. care a recunoscut că a consumat alcool înainte de a se urca la volanul autoturismului.
Se observă că inculpatul pune în discuţie chiar standardul probatoriu în cazul acestei infracţiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. Or, instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, la data de 03 iulie 2021, în jurul orei 23:40, a condus pe drumul public DJ 720 C. pen. raza localităţii Gura Ocniţei judeţul Dâmboviţa autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 2,04 g ‰ alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 00:20, respectiv de 1,87 g ‰ alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 01:20.
Înalta Curte notează că în calea extraordinară a recursului în casaţie, astfel cum s-a menţionat anterior, nu se poate realiza o nouă analiză, o reapreciere a materialului probator pentru a se ajunge la concluzia că inculpatul-recurent nu a realizat unele din activităţile incriminate de art. 336 alin. (1) C. pen.. De asemenea, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Ca atare, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aşadar, în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului A., susţinerile apărării fiind nefondate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 812 din 14 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 812 din 14 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2024.