Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 599 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 100/A din 26.03.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, la 16.05.2024, a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. x/2024, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.. Prin motivele formulate în susţinerea cererii, petentul a arătat că, prin sentinţa penală nr. 18/PI/22.01.2024 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2023, definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 100/A din 26.03.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost recunoscute sentinţa penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar din 11.11.2022 şi procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar în ceea ce îl priveşte, astfel că s-a dispus executarea de către el într-un penitenciar din România a restului de 679 de zile închisoare, fiind emis mandatul de executare nr. x din 27.03.2024.
Contestatorul a apreciat că există o împiedicare la executarea pedepsei închisorii de 820 de zile aplicate prin sentinţa penală nr. 18/PI/22.01.2024, definitivă, prin raportare la art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
În acest sens, s-a arătat că, în art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de migranţi, emis de autorităţile maghiare, se menţionează expres că "perioada rămasă din pedeapsa cu închisoarea aplicată persoanei condamnate, după eliberarea acesteia din penitenciar se transformă într-o perioadă de detenţie de reintegrare, dacă comandantul naţional al penitenciarelor stabileşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la articolul 1 aliniatul 1".
Contestatorul a considerat că faţă de el a operat această transformare din detenţia cu încarcerare într-o detenţie de reintegrare, potrivit înscrisului denumit "Dovadă cu privire la şederea legală în afara unui institut penitenciar" pe care l-a anexat la dosar şi care nu a fost depus în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Timişoara, în cadrul căruia s-a dispus recunoaşterea hotărârii maghiare.
Astfel, contestatorul a arătat că, printr-un act administrativ, emis de comandantul penitenciarelor, în temeiul art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, emis de autorităţile maghiare, perioada rămasă din pedeapsa cu închisoarea care i-a fost aplicată, după eliberarea sa din penitenciar se transformă într-o perioadă de detenţie de reintegrare, aspect care nu a fost luat în considerare de instanţă în procesul de recunoaştere a hotărârii de condamnare.
A mai arătat contestatorul că a fost eliberat din penitenciar şi obligat ca până la 30.04.2023 să părăsească teritoriul Ungariei. Pedeapsa aplicată de fapt nu a fost întreruptă, ci s-a transformat în această detenţie de reintegrare similară cu instituţia liberării condiţionate din executarea unei pedepse cu închisoarea. A susţinut că a fost exonerat de executarea restului de pedeapsă, doar că acesta s-a transformat dintr-o pedeapsă cu închisoare în regim de încarcerare, într-o pedeapsă cu închisoare, dar a fost deja pus în libertate de către autorităţile maghiare, în baza decretului antemenţionat.
De asemenea, contestatorul a învederat că numitul B. (menţionat în sentinţa nr. 18/2024 de recunoaştere a hotărârii maghiare), împreună cu care a comis fapta a cărei pedeapsă o execută în detenţie, fiind condamnaţi amândoi prin aceeaşi sentinţă penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar din 11.11.2022 şi procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar la aceeaşi pedeapsă de 2 ani şi 3 luni - este în momentul de faţă în stare de libertate, la domiciliul său în România.
Pentru toate aceste motive, contestatorul a considerat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., existând o împiedicare la executarea restului din pedeapsa închisorii de 820 de zile aplicate prin sentinţa penală nr. 18/PT722.01.2024 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2023, definitivă, prin care s-a recunoscut sentinţa penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar din 11.11.2022, procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar, prin raportare la art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, astfel că a solicitat admiterea contestaţiei şi punerea sa în libertate de îndată.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, Curtea de Apel Timişoara a reţinut în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2023, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine şi de executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autorităţile judiciare din Ungaria şi, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din 11.11.2022, procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar (încheiat în vederea întreruperii executării pedepsei, conform căruia persoana condamnată şi-a dat consimţământul pentru a executa restul de pedeapsă în România), privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 820 zile (2 ani şi 3 luni) de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în complicitate, conform C. pen. ungar.
S-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 679 zile închisoare de persoana condamnată A., cetăţean român. În baza art. 72 C. pen., din pedeapsa de 820 zile închisoare aplicată persoanei condamnate A., s-a dedus perioada executată de 141 de zile, respectiv până la data suspendării executării pe teritoriul Ungariei, respectiv 29.03.2023. S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.
Împotriva sentinţei penale nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2023 a formulat apel persoana condamnată A., iar prin decizia penală nr. 100/A din data de 26 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată împotriva sentinţei indicate anterior.
În baza sentinţei penale nr. 18/PI din 22.01.2024 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 100/A din data de 26.03.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 19/PI/2024 din 27.03.2024.
Prin contestaţia la executare, petentul a invocat incidenţa cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., respectiv că există o împiedicare la executare. În acest sens face referire la art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 emis de autorităţile maghiare, privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, contestatorul învederând că faţă de el a operat această transformare din detenţia cu încarcerare într-o detenţie de reintegrare, potrivit înscrisului denumit "Dovadă cu privire la şederea legală în afara unui institut penitenciar".
Cu privire la aplicabilitatea Decretului Guvernamental nr. 148/2023 emis de autorităţile maghiare, Curtea de Apel Timişoara a observat că Ministerul de Justiţie din Ungaria a transmis Nota din 25.05.2023 prin care a specificat că acest decret guvernamental nu se aplică condamnaţilor care deja au fost transferaţi pentru executarea pedepsei în altă ţară, deoarece nu are efect retroactiv, şi prin urmare nu li se aplică nici cetăţenilor români care au fost condamnaţi în Ungaria şi transferaţi în România în vederea executării pedepsei.
În vederea soluţionării contestaţiei, instanţa a emis adrese către Ministerul Justiţiei al Republicii Ungaria pentru a specifica concret dacă în cazul persoanei condamnate A. se aplică Decretul Guvernamental nr. 148/2023, iar prin adresa nr. de referinţă XX-NBFO/1931/2024 emisă de autorităţile maghiare - Ministerul Justiţiei - Departamentul Drept Penal Internaţional s-a învederat că prevederile din Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu sunt aplicabile în cazul lui A..
Contestatorul a fost condamnat în Ungaria şi transferat în România, în vederea continuării executării pedepsei, în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.
Potrivit art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru susmenţionată: (1) Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autorităţile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) şi (3), să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată.
Această reglementare din Decizia-cadru susmenţionată a fost preluată de statul român în cuprinsul dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform cărora: "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."
Din dispoziţiile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că instanţa română de executare ar fi putut deduce din pedeapsă, durata graţierii acordate anterior transferului în România, ceea ce nu este cazul, întrucât aşa cum s-a învederat prin adresa nr. de referinţă XX-NBFO/1931/2024 emisă de autorităţile maghiare - Ministerul Justiţiei - Departamentul Drept Penal Internaţional, prevederile din Ordinul Guvernului nr. 148/2023 nu sunt aplicabile în cazul lui A..
Chiar dacă potrivit 156 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, se poate aplica graţierea de către statul român, în calitate de stat de executare, şi când intervine după transferarea persoanei condamnate, totuşi aceasta nu se poate face decât în limitele prevăzute de actul de graţiere emis de statul emitent. Cum Ungaria, în calitate de stat emitent al decretului de graţiere, a stabilit că acesta nu se aplică în cazul contestatorului A., precum şi în cazul condamnaţilor care deja au fost transferaţi în alte ţări în vederea executării pedepsei, Curtea de Apel Timişoara a constatat că nu poate aplica acest decret de graţiere condamnatului.
Contrar susţinerilor petentului din cererea de contestaţie la executare că pedeapsa aplicată nu a fost întreruptă, ci s-a transformat în detenţie de reintegrare similară cu instituţia liberării condiţionate, din actele dosarului nr. x/2023 (certificatul emis de autorităţile judiciare maghiare), rezultă că pedeapsa de 820 zile închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din data de 11.11.2022, rămasă definitivă la aceeaşi dată, a fost pusă în executare, petentul executând 141 zile închisoare într-un penitenciar din Ungaria. A fost liberat din Penitenciar din Ungaria la 29.03.2023 ca urmare a întreruperii executării pedepsei.
Potrivit procesului-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar din 20.02.2023, petentul a solicitat întreruperea pedepsei şi a fost de acord cu expulzarea de pe teritoriul Ungariei şi executarea restului de pedeapsă în România.
De asemenea, prin înscrisul denumit dovadă existent la dosar se învederează că petentul A. a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea în temeiul art. 2 din Decretul Guvernamental nr. 3/2023; cererea a fost aprobată de Comandamentul Naţional al Penitenciarelor (BVOP) prin ordinul nr. 30500-7/1186-8/2023 din 01.03.2023. Executarea pedepsei cu închisoarea a început 09.11.2022 – 11.11.2022; 12.11.2022 – 29.03.2023.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 599 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 100/A din 26.03.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei penale nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, a formulat contestaţie condamnatul A..
În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul condamnat A. a arătat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., întrucât există o cauză de împiedicare a executării restului din pedeapsa închisorii de 820 zile închisoare, aplicate prin sentinţa penală recunoscută de Curtea de Apel Timişoara.
În acest sens, contestatorul a învederat că, potrivit art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, emis de autorităţile maghiare, care nu este un act administrativ, perioada rămasă din pedeapsa cu închisoarea aplicată după eliberarea sa din penitenciar se transformă într-o perioadă de detenţie de reintegrare, aspect care, însă, nu a fost luat în considerare de către Curtea de Apel Timişoara în procesul de recunoaştere a hotărârii de condamnare.
Contestatorul a solicitat să se observe că, în baza acestui decret guvernamental, a fost eliberat din penitenciar de către autorităţile judiciare maghiare şi a fost obligat ca până la 30.04.2023 să părăsească teritoriul Ungariei şi a venit singur în România, nefiind predat în mod oficial autorităţilor române de către autorităţile maghiare.
Drept urmare, contestatorul a considerat că pedeapsa aplicată nu a fost întreruptă şi restul rămas neexecutat la punerea sa în libertate din penitenciarul de pe teritoriul statului maghiar s-a transformat în detenţie de reintegrare, similară cu instituţia liberării condiţionate din executarea unei pedepse cu închisoarea.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei, prin prisma cazului de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., desfiinţarea hotărârii atacate, iar pe fond, în rejudecare, să se dispună anularea mandatului de executare nr. x din 27 martie 2024 şi punerea sa în libertate de îndată.
Analizând hotărârea contestată, având în vedere motivele formulate de contestatorul condamnat A. şi actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura coformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen..: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale – când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Contestatorul condamnat A. a invocat teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. - când se iveşte o împiedicare la executare cu privire la hotărârea care se execută.
Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca astfel de situaţii: omisiunea instanţei de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absenţa dispoziţiei de arestare împiedică executarea dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare; existenţa unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării madatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.
Înalta Curte constată că, în cauză, prin sentinţa penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2023, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine şi de executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autorităţile judiciare din Ungaria şi, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din 11.11.2022, procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar (încheiat în vederea întreruperii executării pedepsei, conform căruia persoana condamnată şi-a dat consimţământul pentru a executa restul de pedeapsă în România), privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 820 zile (2 ani şi 3 luni) de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în complicitate, conform C. pen. ungar. S-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 679 zile închisoare de persoana condamnată A., cetăţean român. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 100/A din 26 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, urmare a respingerii apelului formulat de persoana condamnată.
Prin cererea de contestaţie la executare, contestatorul condamnat A. a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., susţinând că, potrivit art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 emis de autorităţile maghiare, privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, faţă de el a operat o transformare din detenţia cu încarcerare într-o detenţie de reintegrare, conform înscrisului denumit "Dovadă cu privire la şederea legală în afara unui institut penitenciar".
Înalta Curte constată că prima instanţă a solicitat relaţii autorităţilor judiciare din Ungaria, iar prin răspunsul transmis de acestea, respectiv adresa nr. de referinţă XX-NBFO/1931/2024 emisă de Ministerul Justiţiei din Ungaria - Departamentul Drept Penal Internaţional, s-a comunicat instanţei române că prevederile Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile lui A..
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română şi din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent, astfel încât instanţa română de executare ar fi putut deduce din pedeapsă durata graţierii acordate anterior transferului în România, însă, în cauză, astfel cum s-a arătat anterior, prevederile din Ordinul Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile lui A..
Dispoziţiile art. 139 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 (la care fac trimitere prevederile art. 156 alin. (4) din aceeaşi lege) prevăd că aplicarea amnistiei sau graţierii de către statul român, în calitate de stat de executare, se face de către un judecător de la instanţa de executare sau, când persoana condamnată este deţinută, de la instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. Aşadar, statul român, în calitate de stat de executare, poate aplica graţierea când intervine după transferarea persoanei condamnate, însă doar în limitele prevăzute de actul de graţiere emis de statul emitent. Or, în cauză, astfel cum s-a arătat deja, autorităţile judiciare din Ungaria au comunicat că prevederile Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile lui A..
Referitor la susţinerea contestatorului, în sensul că pedeapsa aplicată nu a fost întreruptă, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte observă că, aşa cum rezultă din actele dosarului nr. x/2023, pedeapsa de 820 zile închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din 11.11.2022, rămasă definitivă la aceeaşi dată, a fost pusă în executare, petentul executând 141 zile închisoare într-un penitenciar din Ungaria, a fost liberat din penitenciar din Ungaria la 29.03.2023 ca urmare a întreruperii executării pedepsei şi, potrivit procesului-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar din 20.02.2023, acesta a solicitat întreruperea pedepsei şi a fost de acord cu expulzarea de pe teritoriul Ungariei şi executarea restului de pedeapsă în România.
Totodată, referitor la înscrisul "Dovadă cu privire la şederea legală în afara unui institut penitenciar", se observă că în cuprinsul acestuia se menţionează că petentul A. a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea în temeiul art. 2 din Decretul Guvernamental nr. 3/2023, cererea fiind aprobată de Comandamentul Naţional al Penitenciarelor (BVOP) prin ordinul nr. 30500-7/1186-8/2023 din 01.03.2023. În cuprinsul aceluiaşi înscris se menţionează, la rubrica executarea pedepsei cu închisoarea: 09.11.2022-11.11.2022; 12.11.2022- 29.03.2023.
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că, potrivit relaţiilor comunicate de autorităţilor judiciare din Ungaria, prevederile Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile persoanei condamnate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
La momentul dezbaterilor, la termenul din 29 octombrie 2024, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat să se dispună acordarea onorariului în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. g) din Protocolul pentru asistenţă judiciară acordată într-o cauză în care se contestă o hotărâre pronunţată în baza Legii nr. 302/2004.
Înalta Curte constată că, în cauză, prezenta contestaţie a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., astfel încât cuantumul onorariului care se cuvine avocatului desemnat din oficiu este de 360 RON, fiind cel prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. k) din Protocol (asistenţa juridică acordată în cazul contestaţiei la executare – separat pentru prima instanţă şi, respectiv, pentru contestaţie).
Drept urmare, conform prevederilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2024.