Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, domnul A., procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, a solicitat transferul, în principal, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sau, în subsidiar, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
2. Hotărârea atacată
Prin Hotărârea nr. 214 din 23 ianuarie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru procurori, cererea de transfer a fost respinsă.
3. Contestaţia formulată în cauză
Împotriva Hotărârii nr. 214 din 23 ianuarie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru procurori, domnul procuror A. a formulat contestaţie, invocând dispoziţiile art. 191 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că, în raport de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, îndeplineşte cele mai multe dintre acestea, prin comparaţie cu contracandidatele cărora le-a fost admisă cererea.
Totodată, a precizat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a emis un aviz favorabil transferului, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a lăsat soluţionarea cererii la aprecierea secţiei pentru procurori ţinând cont de resursele umane existente la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi de cererile concomitente de transfer cu avize pozitive.
În ceea ce priveşte volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora, contestatorul a precizat că încărcătura de dosare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş este sub media naţională şi sub media procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Referitor la criteriul vechimii efective, susţine că nu a fost luat în calcul, deşi îl avantaja. Astfel, după ce şi-a început activitatea în anul 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a efectuat urmărirea penală şi a supravegheat urmărirea penală în cauzele aflate în instrumentarea lucrătorilor de poliţie judiciară până în toamna 2012, după care a continuat activitatea pe linie judiciară până în luna februarie 2016.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş a efectuat urmărirea penală şi a supravegheat urmărirea penală în cauzele aflate în instrumentarea lucrătorilor de poliţie judiciară cu privire la o paletă largă de infracţiuni, având o activitate diversă. De asemenea, pe linie judiciară la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş a continuat să participe în şedinţa de judecată a două completuri saptămânal.
În cele 11 luni în care şi-a desfăşurat activitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, în perioada 2017-2018 a participat în şedinţe de judecată la completurile de la Tribunalul Bihor şi de la Curtea de Apel Oradea, fiind singurul procuror care îşi desfăşura activitatea doar pe linie judiciară în perioada respectivă. Activitatea serviciului a fost verificată în anul 2018 de Inspecţia Judiciară, constatându-se că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu conştiinciozitate.
Astfel, la momentul formulării cererii deţinea o vastă experienţă profesională cunoscând foarte bine activitatea pe care ar fi urmat să o efectueze la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor sau la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Cu privire la criteriul vechimii în gradul aferent instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul, contestatorul arată că, la data formulării cererii, avea o vechime la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş de 7 ani şi 3 luni spre deosebire de 1 an şi 7 luni a contracandidatei transferate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
În ceea ce priveşte vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror, avea o vechime în funcţia de procuror de 12 ani şi 9 luni la data formulării cererii aproape egală cu cea a contracandidatelor transferate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor de 13 ani şi 5 ani şi, respectiv, de 12 ani şi 10 luni. De asemenea, a mai arătat că avea o vechime în funcţia de procuror de 12 ani şi 9 luni la data formulării cererii spre deosebire de 5 ani al contracandidatei transferate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Referitor la criteriul vechimii în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul, contestatorul apreciază că îl avantajează, deoarece deţine gradul de parchet de pe lângă tribunal de 7 ani şi 6 luni la data formulării cererii (din care 5 ani şi 1 lună în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel), faţă de 6 ani şi respectiv 5 ani al contracandidatelor pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Astfel, în mod greşit s-a reţinut că are o vechime mai mică la unitatea de parchet la care a solicitat în principal transferul (parchet de pe lângă tribunal) decât celelalte două colege (cărora li s-a admis transferul).
În privinţa celorlalte criterii, contestatorul a arătat că şi-a exprimat disponibilitatea de a activa în oricare dintre secţiile unităţilor de parchet la care va fi dispus transferul, deoarece domiciliază în municipiul Oradea, iar distanţa între domiciliu şi municipiul Beiuş este de 62 de kilometri, în condiţiile în care cele două colege cărora li s-a admis transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu făceau naveta, ele desfăşurându-şi până atunci activitatea doar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
În ceea ce priveşte situaţia personală, contestatorul a precizat că zilnic efectuează naveta 62 km dus – întors, fiind privat de dreptul de a fi alături de fetiţa sa şi de a se implica în procesul ei educaţional. De asemenea, a mai menţionat că soţia sa are mai multe afecţiuni medicale, care s-au accentuat în timp şi au necesitat intervenţii chirurgicale.
Pentru motivele arătate, consideră că, la analiza cererilor sale de transfer la cele 2 unităţi de parchet, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, nu s-au aplicat aceleaşi criterii, care ar fi condus indubitabil la admiterea uneia dintre cele 2, ci s-au aplicat criterii diferite care au condus la respingerea ambelor cereri, Consiliul Superior al Magistraturii – secţia pentru Procurori acţionând cu exces de putere.
Astfel, dacă s-ar fi aplicat criteriul vechimii efective în funcţia de procuror, cererea de transfer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea trebuia admisă, fiind magistratul cu cea mai mare vechime dintre toţi colegii procurori care au formulat cerere de transfer la acest parchet, iar dacă s-ar fi aplicat criteriul distanţei dintre domiciliu şi sediul parchetului la care funcţionează procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, în opinia contestatorului, cererea sa de transfer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor trebuia să-i fie admisă, în condiţiile în care era procurorul care avea domiciliul la cea mai mare distanţă faţă de sediul unităţii de parchet unde îşi desfăşoară activitatea, dintre cei 3 solicitanţi.
4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, considerând că în speţă nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat.
În esenţă, intimatul a arătat că soluţia dată cererii de transfer este legală, temeinică şi corespunzător motivată, fiind adoptată prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate şi care necesită o evaluare comparativă şi cumulativă, astfel încât să se asigure un just echilibru între interesul public al bunei funcţionări a parchetului şi interesul legitim privat al persoanei care a solicitat transferul.
În speţă, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în raport şi de motivele invocate de solicitanţi, secţia pentru procurori a apreciat că era oportun transferul doamnelor procuror B. şi C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, ţinând cont de faptul că magistraţii în cauză aveau vechime mai mare în funcţie, cât şi la parchetul de la care solicitaseră transferul, comparativ cu domnul procuror A..
De asemenea, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în raport şi de motivele invocate de solicitanţi, secţia pentru procurori a apreciat că era oportun transferul doamnei procuror D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, luând în considerare motivele deosebite de ordin personal invocate şi distanţa mult mai mare dintre localitatea de domiciliu şi localitatea unde se află parchetul la care funcţiona în acel moment, respectiv de 489 kilometri, comparativ cu toţi ceilalţi procurori care formulaseră cereri de transfer pentru unitatea de parchet antereferită.
Referitor la cererea domnului procuror A., pe lângă motivele expuse anterior, secţia pentru procurori a reţinut şi situaţia existentă la acel moment la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, la care îşi desfăşurau activitatea 2 procurori cu funcţie de execuţie, respectiv reclamantul şi doamna procuror E., ambii formulând cereri de transfer, iar admiterea cererii formulate de reclamant ar fi însemnat ca această unitate de parchet să funcţioneze efectiv cu un singur procuror care la rândul lui formulase cerere de transfer, ceea ce ar fi afectat negativ desfăşurarea în bune condiţii a activităţii unităţii în cauză, astfel că ambele cereri de transfer formulate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş au fost respinse în acea sesiune de transfer.
5. Răspunsul la întâmpinare
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimat.
6. Alte aspecte procesuale
În raport de dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii hotărâri contestate în cauză.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Examinând Hotărârea nr. 214 emisă la data de 23 ianuarie 2024 a secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul dispoziţiilor art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 214 emisă la data de 23 ianuarie 2024 de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins cererea de transfer a domnului procuror A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bihor sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Dispoziţiile art. 192 din Legea 303/2022 prevede criterii ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete, respectiv:
a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială.
Înalta Curte reiterează, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidenţa fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.
Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatorului, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă că, în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii dispune de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile autorităţilor publice.
Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.
Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 214 emisă la data de 23 ianuarie 2024 de secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 188-art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.
Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.
Normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de 192 din Legea nr. 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul art. 188 alin. (1) din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului.
Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru procurori a analizat în mod efectiv, coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, respectiv numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la parchetele implicate, numărul solicitărilor de transfer de la aceeaşi unitate de parchet, volumul de activitate al parchetului de la care s-a solicitat transferul şi al celui la care s-a solicitat transferul, vechimea ca procuror, vechimea la parchetul de la care s-a solicitat transferul şi vechimea în grad profesional, motivele expuse în avizele motivate prevăzute de art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, reţinând, pe lângă motivele expuse anterior, şi situaţia de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, care, conform evidenţelor direcţiei de resort, din cele 4 posturi de procuror prevăzute în schemă (1 post de conducere şi 3 posturi de execuţie), erau ocupate 2 posturi de execuţie, vacante fiind 1 post de conducere şi 1 post de execuţie.
Contrar susţinerilor contestatorului, secţia pentru procurori a avut în vedere inclusiv motivele de ordin personal şi profesional invocate în cerere, în cauza de faţă, fiind însă determinant, situaţia existentă la acel moment la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, la care îşi desfăşurau activitatea 2 procurori cu funcţie de execuţie, în condiţiile în care se înregistra un volum ridicat de activitate, astfel încât, în condiţiile admiterii cererii solicitantului, această unitate de parchet ar fi urmat să funcţioneze cu un singur procuror.
Totodată, pe lângă motivele expuse anterior, în raport şi de motivele invocate de solicitanţi, secţia pentru procurori, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a considerat oportun transferul doamnelor procuror B. şi C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, ţinând cont de faptul că magistraţii în cauză au vechime mai mare atât în funcţie, cât şi la parchetul de la care au solicitat transferul, comparativ cu domnul procuror A..
De asemenea, analizând concomitent cererile formulate pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, secţia pentru procurori a considerat că este oportun transferul doamnei procuror D. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, luând în considerare motivele deosebite de ordin personal invocate şi distanţa mult mai mare dintre localitatea de domiciliu şi localitatea unde se află parchetul la care funcţionează în prezent, respectiv de 489 de kilometri, comparativ cu toţi ceilalţi procurori care au formulat cereri de transfer la unitatea de parchet antereferită.
În ceea ce priveşte motivele personale şi profesionale invocate în susţinerea cererii de transfer a contestatorului, acestea au fost analizate în raport cu toate aspectele invocate, fără a se reţine prioritatea anumitor criterii.
De asemenea, secţia pentru procurori a analizat în mod efectiv situaţia profesională a contestatorului, respectiv vechimea ca procuror, vechimea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi vechimea în grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, respectiv vechimea în grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe procuror şi pe schemă de la parchetele implicate în procedura transferului, precum şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestora, apreciindu-se însă că motivele invocate de contestator în susţinerea cererii de transfer nu reprezentau situaţii excepţionale apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat. De asemenea, criteriul vechimii reprezintă doar unul dintre criteriile legale de transfer prevăzute în cadrul art. 192 din Legea nr. 303/2022, în condiţiile în care legiuitorul nu stabileşte o ordine de prioritate a acestora, revenind secţiei pentru procurori atribuţia de a analiza incidenţa fiecărui criteriu prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.
Înalta Curte, în exercitarea rolului său constituţional de unificare a jurisprudenţei, consacrat şi la nivelul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Beian împotriva României reaminteşte jurisprudenţa sa, potrivit căreia motivele de ordin personal şi familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii legale, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului. (deciziile nr. 4847/20.10.2022 şi nr. 4638/13.10.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal)
În raport de această orientare jurisprudenţială, în mod corect secţia pentru procurori a apreciat că aspectele de ordin personal şi profesional invocate de contestator în susţinerea cererii de transfer nu puteau prevala faţă de interesele unităţii de parchet de la care aceasta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului de la care se solicita transferul şi interesele private ale solicitantului.
În ceea ce priveşte avizele comunicate de parchetele implicate, acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu, potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluţii cu privire la cererile de transfer formulate de magistraţi.
În cauză, secţia pentru procurori a avut în vedere faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş (aviz formulat de conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor), Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au avizat favorabil transferul contestatorului, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a lăsat soluţionarea cererii la aprecierea secţiei pentru procurori.
Astfel, s-a reţinut că în motivarea avizului favorabil al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost avută în vedere vechimea mare la unitatea de parchet, în magistratură şi în grad profesional a domnului procuror A., astfel încât s-a apreciat că este oportun transferul magistratului în cauză la unitatea superioră de parchet întrucât experienţa acestuia ar aduce un plus de valoare unităţii. Totodată, s-a apreciat că buna funcţionare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş nu va fi afectată, ţinând cont că domnul procuror şi-a manifestat disponibilitatea de a fi delegat la parchetul amintit, până la remedierea deficitului de personal prin orice modalitate de ocupare a locurilor vacante.
Avizul favorabil comunicat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a avut în vedere faptul că în prezent există 2 posturi vacante şi 4 posturi temporar vacante, fiind afectat în principal sectorul de urmărire penală, motiv pentru care s-a apreciat că este oportun transferul unui procuror care va putea funcţiona efectiv în acest an la respectivul parchet. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a apreciat că domnul procuror A. a avut o conduită corespunzătoare, însă a lăsat soluţionarea cererii la aprecierea secţiei pentru procurori ţinând cont de resursele umane existente la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi de cererile concomitente de transfer cu avize pozitive. Totuşi, punctul de vedere formulat a avut în vedere vecchimea mare a solicitantului în magistratură şi în grad profesional, experienţa anterioară în cadrul unui parchet superior, dat fiind că a funcţionat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, precum şi disponibilitatea manifestată penru o eventuală delegare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.
În acest context, critica contestatorului referitoare la faptul că nu au fost luate în considerare motivele cuprinse în avizele exprimate de unităţile de parchet implicate, apare ca nefondată, de vreme ce acest aviz reprezintă un criteriu legal, iar legiuitorul nu a stabilit o ordine de prioritate a criteriilor, acestea fiind lăsate a fi apreciate în ansamblu, iar secţia pentru procurori şi-a întemeiat hotărârea pe acest criteriu, pe care l-a analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate şi schema de personal ale unităţii de parchet de la care s-a solicitat transferul şi motivele invocate în susţinerea cererii, nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală şi fiind fundamentată pe un raţionament obiectiv şi nediscriminatoriu.
Nici susţinerile contestatorului referitoare la pretinsa aplicare arbitrară a criteriilor prevăzute de lege, din perspectiva analizei realizate de acesta cu alte cereri de transfer din cadrul aceleiaşi sesiuni, în contextul în care cele mai multe dintre criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 erau mai bine conturate în cazul său decât în cazul celorlalţi procurori cărora li s-au admis cererile de transfer, nu pot fi primite, atâta timp cât, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor, rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.
În consecinţă, în cauză nu se conturează ipoteza excesului de putere la adoptarea hotărârilor contestate, noţiune definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Prin hotărârea contestată, secţia a reţinut în considerentele hotărârilor motivele personale invocate de contestator, a expus datele statistice şi cele referitoare la situaţia parchetelor implicate în procedura de transfer, care constituie criterii legale prevăzute de art. 188 -192 din Legea nr. 303/2022, a indicat argumentele pentru care a dat prevalenţă unor criterii şi a argumentat aplicarea acestora la soluţionarea cererii de transfer, fără a fi încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului de la care se solicita transferul şi interesele private ale solicitantei.
La verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatorului, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.
Conform jurisprudenţei constante a instanţei supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale (spre exemplu, deciziile nr. 4847/20.10.2022 şi nr. 4638/13.10.2022 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ). Iar "transferul la o altă instanţă trebuie să corespundă şi nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018).
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "autorităţile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context". (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).
În speţă, noţiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.
Simpla existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, în atribuţiile secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii intrând şi o analiză de oportunitate, prin raportare la nevoile sistemului judiciar.
În consecinţă, în speţă nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat, impunându-se respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată privind Hotărârea nr. 214 din 23 ianuarie 2024 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 214 din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 214 din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 08 octombrie 2024.