Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 14 iulie 2023, sub nr. de dosar x/2023, petentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, în principal, anularea procesului-verbal nr. x din 01.07.2023, în subsidiar, înlăturarea măsurii suspendării permisului de conducere timp de 150 de zile.
La termenul de judecată din 07.11.2023, Judecătoria Braşov a constatat, în baza art. 131 C. proc. civ., că este competentă material să judece prezenta cauza, potrivit dispoziţiilor art. 94 C. proc. civ., şi teritorial, conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Totodată, instanţa, în temeiul art. 258 C. proc. civ. raportat la art. 255 din acelaşi cod a încuviinţat părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi proba cu înregistrarea video pentru intimat.
La acelaşi termen, instanţa a declarat terminată cercetarea judecătorească, a declarat închise dezbaterile şi a reţinut cauza în pronunţare, pronunţarea fiind amânată la data de 21.11.2023.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Judecătoriei Braşov
Prin sentinţa civilă nr. 10997 de la data de 21 noiembrie 2023, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat spre soluţionare în favoarea Judecătoriei Oneşti cererea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Legea nr. 254/2023 pentru modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 678 din 24 iulie 2023, prevederile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. stabileau că: "Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta". Aceste prevederi au fost modificate în sensul că: "Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul".
Având în vedere că plângerea petentului a fost depusă la Judecătoria Braşov la data de 14.07.2023, adică înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 254/2023, instanţa a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile privind competenţa teritorială în vigoare la data de 14.07.2023.
Totodată, având în vedere că prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei PBCW nr. 241336 din 01.07.2023 s-a reţinut săvârşirea faptei de către petent pe DN11, în localitatea Poiana Sărată, judeţ Bacău, sector de drum aflat în circumscripţia Judecătoriei Oneşti, s-a reţinut că Judecătoria Oneşti este competentă teritorial să soluţioneze prezenta plângere contravenţională, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
2.2. Hotărârea Judecătoriei Oneşti
Prin sentinţa civilă nr. 884 de la data de 29 mai 2024, Judecătoria Oneşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cererii formulate de petentul A., în contradictoriu cu intimatul IPJ Bacău, în favoarea Judecătoriei Braşov.
A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între Judecătoria Braşov şi Judecătoria Oneşti şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie a avut în vedere faptul că Judecătoria Braşov, la termenul din data de 07.11.2023, şi-a stabilit competenţa teritorială în soluţionarea prezentei plângeri, a încuviinţat probele, a declarat cercetarea procesului încheiată, a deschis şi închis dezbaterile asupra fondului cauzei, după care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat la Judecătoria Oneşti.
Instanţa a avut în vedere Decizia ÎCCJ nr. 31/2019 pronunţată în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit următoarele:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."
Totodată, în considerentele acestei decizii s-au statuat următoarele:
55. Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., prima instanţă sesizată a devenit competentă ca urmare a încheierii interlocutorii pronunţate sub aspectul competenţei, motiv pentru care excepţia necompetenţei materiale nu mai poate fi pusă în discuţie în faţa acestei instanţe. Dacă totuşi se dispune, ulterior momentului procesual reglementat de art. 131 din C. proc. civ., declinarea competenţei către o altă instanţă din considerente privitoare la competenţa materială procesuală, cea de a doua instanţă învestită este ţinută, la rândul său, a face aplicarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., concluzie la care se ajunge şi prin aplicarea ipotezei reglementate de art. 133 pct. 2 din C. proc. civ.. Dacă a doua instanţă învestită (în favoarea căreia s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei) nu ar avea obligaţia verificării propriei sale competenţe, prevederile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. nu s-ar aplica în nicio situaţie, fiind imposibil a se naşte vreodată conflictul negativ de competenţă. Or, o asemenea ipoteză este de plano exclusă, a doua instanţă sesizată având astfel îndatorirea de a-şi verifica propria competenţă potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că aceste considerente ale Deciziei ÎCCJ nr. 31/2019 (obligatorii ca şi dispozitivul) sunt valabile şi în ceea ce priveşte competenţa teritorială exclusivă, competenţă de ordine publică ca şi competenţa materială despre care se face vorbire, având în vedere şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Braşov, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Analizând aspectele cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că petentul A. a formulat plângere împotriva procesului-verbal nr. x din 01.07.2023 solicitând, în principal, anularea acestuia, iar, în subsidiar, înlăturarea măsurii suspendării permisului de conducere timp de 150 de zile.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că, deşi regimul juridic al contravenţiilor constatate pe drumurile publice este reglementat de O.U.G. nr. 195/2022 care la art. 118 alin. (1) prevede o competenţă specială de soluţionare a cauzei de către instanţa pe raza teritorială a căreia a fost săvârşită fapta (forma în vigoare la data formulării plângerii, respectiv 14.07.2023), în realitate problema care se identifică în cauză priveşte neinvocarea în termenul legal a excepţiei de necompetenţă de către prima instanţă pe rolul căreia a fost înregistrată plângerea.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
Or, aşa cum se poate constata din analiza înscrisurilor de la dosar şi prin raportare la norma legală anterior citată, reiese că prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Braşov, deşi a constatat la primul termen de judecată de la data de 07.11.2023, prin încheiere interlocutorie, că este competentă în soluţionarea cauzei şi a rămas în pronunţare pe fondul cauzei, dispunând amânarea pronunţării la 21.11.2023, ulterior, a revenit asupra acestei măsuri şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti, reţinând incidenţa art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2022 (forma în vigoare la data formulării plângerii, respectiv 14.07.2023).
Prin urmare, ulterior primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate, şi anterior formulării concluziilor în cauză, invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială este tardivă.
Ca o consecinţă a acestui fapt, instanţa care nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială la termenul de judecată prevăzut de dispoziţia legală de la art. 130 alin. (2) C. proc. civ. rămâne învestită cu soluţionarea cauzei, în cazul de faţă competenţa de soluţionare a cauzei fiind consolidată în favoarea Judecătoriei Braşov prin încheierea interlocutorie de la data de 07.11.2023.
De asemenea, Înalta Curte constată că argumentaţia oferită de Judecătoria Oneşti care a validat considerentele Deciziei RIL nr. 31/2019 în cauză este corectă cu precizarea că, deşi situaţia particulară a speţei identificată mai sus este diferită, în acest caz fiind vorba de faptul că prima instanţă s-a declarat competentă şi apoi necompetentă teritorial de soluţionarea pricinii, în realitate problema juridică este identică, respectiv neinvocarea în termenul legal a excepţiei de necompetenţă a instanţei.
Din această perspectivă, trebuie avute în vedere cele statuate în considerentele deciziei nr. 31/2019 potrivit cărora Înalta Curte a reţinut că: "Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale."
În consecinţă, fără avea în vedere faptul că în Decizia RIL nr. 31/2019 aspectele tranşate de instanţa supremă vizează competenţa materială (problematică nerelevantă în cauză), considerentele interpretative dezvoltate se transpun şi cu privire la competenţa teritorială de ordine publică, sens în care Înalta Curte consideră consolidată competenţa de soluţionare a cauzei din punct de vedere teritorial în favoarea Judecătoriei Braşov.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău – Serviciul Rutier Bacău în favoarea Judecătoriei Braşov.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 08 octombrie 2024.