Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 S-V Craiova, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi chemaţii în garanţie Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală-Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală:
1. anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 25.08.2021, privind proiectul "Modernizarea şi retehnologizarea infrastructurii de irigaţii din cadrul O.U.A.I. 16 Brâncoveni, Jud. Olt", înregistrat de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/27.08.2021;
2. anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate de Organizaţia Utilizatori de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni, înregistrată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/27.09.2021, înregistrată de către AFIR sub nr. x/25.10.2021;
3. exonerarea de la plata sumei de 5.037.794,27 RON stabilită în sarcina OUAI 16 Brâncoveni, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 25.08.2021;
4. suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 25.09.2021 privind proiectul "Modernizarea şi retehnologizarea infrastructurii de irigaţii din cadrul O.U.A.1 16 Brâncoveni. Jud. Olt. până la soluţionarea acţiunii de fond.
5. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea litigiului.
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 10 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, precum şi împotriva încheierilor din datele de 21 octombrie 2022 şi 27 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova– secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi a încheierilor atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în ipoteza rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată.
În susţinerea criticilor privind încheierea de şedinţă din 27.01.2023, recurenta reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de încuviinţare a probei cu expertiza tehnică, cercetare la faţa locului, proba testimonială şi revenirea asupra măsurii de încuviinţare a probei cu înscrisuri în ceea ce priveşte transmiterea unei adrese către ANIF - Filiala Teritorială Olt-Dunăre din care să rezulte motivele pentru care nu a asigurat nivelul optim de alimentare cu apă al canalelor care deserveşte SPP 16.
În cauza dedusă judecăţii, motivul pentru care autoritatea contractată a emis procesul-verbal atacat a constat în împrejurarea că instalaţia secundară de irigaţii aflată în proprietatea recurentului nu a fost efectiv utilizată. În fapt, recurentul a arătat şi argumentat că motivul neutilizării acestei infrastructuri de irigaţii a constat în deficienţele pe care le prezenta infrastructura principala de irigaţii aflată în administrarea ANIF (surparea canalului Oltişor Sud - singura modalitate prin care se poate furniza apă).
În aceste circumstanţe, prin raportare la respingerea probatoriului necesar a fi administrat pentru soluţionarea cauzei, recurenta apreciază că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu nesocotirea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil.
O critică secundă subsumată aceluiaşi motiv de recurs vizează refuzul instanţei de fond de a analiza motivul de nelegalitate al procesului-verbal constând în întocmirea acestuia de către un funcţionar al cărui raport de serviciu era suspendat de drept.
Prin încheierea din data de 27.01.2023, prima instanţă a considerat că nu se poate invoca un nou motiv de nelegalitate al procesului-verbal constatat, fără acordul celeilalte părţi, prin raportare la dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ.
Soluţia instanţei este eronată întrucât recurentul nu a procedat la modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul adăugării pretenţii şi motivul de nulitate suplimentar invocat este sancţionat cu nulitatea absolută ce poate fi invocată în orice stare a pricinii, inclusiv de către instanţă din oficiu.
În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, recurenta reclamantă a criticat încheierea de şedinţă din 21.10.2022 prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, formulată în condiţiile art. 72 C. proc. civ.
Cererea de chemare în garanţie formulată în cadrul unui litigiu de contencios administrativ nu este per se inadmisibilă, câtă vreme există un temei legal în baza căruia chematul în garanţie (ANIF) să răspundă pentru nefuncţionarea infrastructurii principale de irigaţii aflate în administrarea sa faţă de recurentă.
Recurenta a argumentat faptul că (i) infrastructura secundară de irigaţii aflată în proprietate sa poate fi alimentată cu apă numai prin intermediul infrastructurii principale de irigaţii aflate în administrarea ANIF şi (ii) având în vedere că motivul pentru care s-a dispus recuperarea finanţării nerambursabile este reprezentat de neutilizarea infrastructurii de irigaţii şi că acest fapt al neutilizării este imputabil ANIF, în măsura în care s-ar menţine ca legal şi temeinic titlul de creanţă bugetară, recurenta este îndreptăţită să se îndrepte cu o acţiune în pretenţii împotriva ANIF.
Prima instanţă nu înlătură susţinerile recurentei conform căruia neutilizarea infrastructurii de irigaţii este datorată surpării Canalului Olitşor-Sud aflat în proprietate ANIF, rezumându-se la a menţiona că sunt aspecte independente de relaţia contractuală dintre beneficiar şi autoritatea contractantă.
Cât priveşte criticile aduse sentinţei civile, recurenta reclamantă a invocat, sub un prim aspect nemotivarea actului procedural, fiind incidente prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă afirmă că în cuprinsul motivării se face referire la durata de valabilitate a contractului, durata de execuţie şi durata de monitorizare, conform art. 2 alin. (4) din contractul de finanţare, eroarea beneficiarul (recurenta) cu privire la perioada de monitorizare şi natura acesteia, considerând că dreptul autorităţii de a efectua activităţi de control asupra derulării contractului şi asupra condiţiilor de desfăşurare a activităţilor contractate este limitat în interiorul perioadei de monitorizare. Aceste activităţi ţin de respectarea obligaţiilor contractuale asumate de beneficiar, ceea ce poate fi cercetat în interiorul perioadei de valabilitate.
Totuşi, prima instanţă confirmă faptul că perioada de valabilitate a contractului a încetat la data de 05.06.2021, procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare ce face obiectul prezentului litigiu fiind încheiat la data de 25.08.2021.
În aceste condiţii, hotărârea primei instanţe nu este motivată sub aspectul emiterii unui proces-verbal de constatare a neregulilor după expirarea valabilităţii contractului şi a perioadei de monitorizare.
Aceeaşi critică de nemotivare a hotărârii priveşte şi apărarea recurentei reclamante privind incidenţa cazului fortuit. Prima instanţă nu a arătat dacă apreciază şi din ce motive consideră că recurenta nu ar fi exonerată de răspundere în temeiul cazului fortuit.
Afirmând şi incidenţa art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă invocă greşita soluţionare a cererii de chemare în judecată sub aspectul constatării unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Din analizarea normei juridice enunţate se desprind condiţiile esenţiale pentru constatarea unei nereguli, care ar putea conduce la restituirea sumelor plătite cu titlu de fonduri nerambursabile, astfel: să existe o abatere de la legalitatea, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii; abaterea să fie rezultatul unei acţiuni sau inacţiuni din partea beneficiarului; să se fi prejudiciat sau să fie posibilă prejudicierea bugetului Uniunii Europene.
Cu privire la prima condiţie, recurenta a realizat integral, la timp şi conform lucrările de reabilitare privind infrastructura secundară de irigaţii, pentru care obţinut finanţarea nerambursabilă prin contractul de finanţare. Totodată, trebuie avut in vedere că reclamanta nu a utiliza infrastructura de irigaţii în vreun scop neconform cu obiectivele stabilite prin contractul de finanţare.
Cu privire la cea de-a doua condiţie, nu este precizată în cuprinsul actelor de control vreo acţiune sau inacţiune concretă din partea reclamantei care ar fi condus la o presupusă abatere. Modificarea proiectului privind infrastructura principală de irigaţii prin dispoziţia de şantier nr. 3 din 05.06.2018, împrejurare care a afectat în mod substanţial randamentul sistemului de irigaţii, surparea Canalului Oltişor Sud şi neluarea măsurilor necesare pentru remedierea acestor probleme reprezintă aspecte care nu se găseau în atribuţiile reclamantei şi cu privire la care nu i se poate angaja răspunderea pentru o presupusă acţiune sau inacţiune.
În ce priveşte cea de-a treia condiţie, investiţia a fost realizată în mod conform, iar infrastructura de irigaţii aflată în proprietatea recurentului poate fi utilizată, furnizarea de apă fiind condiţionată de realizarea lucrărilor necesare de către ANIF. Aşadar, nu s-ar putea considera că bugetul Uniunii Europene ar fi fost prejudiciat.
Recurenta reclamantă, în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, invocă şi greşita calificare a cazului de forţă majoră, aşa cum este ea reglementată în dreptul naţional şi cel comunitar.
Surparea Canalului Oltişor-Sud prin intermediul căruia ar fi trebuit să fie realizată alimentarea cu apă a infrastructurii de irigaţii secundare aflată în proprietatea reclamantei, intră chiar şi în accepţiunea restrânsă a noţiunii de forţă majoră, respectiv aceea de eveniment natural excepţional (ex. alunecări de teren).
Totodată, recurenta reclamantă invocă şi neaplicarea principiului proporţionalităţii măsurilor dispuse, consacrat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. În cauza dedusă judecăţii, în măsura în care instanţa nu aprecia că ar fi intervenit un caz exonerator de răspundere (caz fortuit sau forţă majoră), prin raportare la toate elementele de fapt relevante, ar fi trebuit să facă aplicarea principiului proporţionalităţii.
Într-un ultim aspect de critică, recurenta reclamantă a invocat motivarea sentinţei pe baza unui document fără ca acesta să fie ataşat la dosar, respectiv adresa nr. x/27.10.2017 şi înregistrată la CEFIR 4 S-V Oltenia sub nr. x/01.11.2017, fiind motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Acest document nu este depus la dosar, iar prezenţa lui nu poate exista fără "Nota justificativă" emisă de ANIF-Filiala Teritorială Olt, "din care să rezulte motivele pentru care nu a asigurat nivelul optim de alimentare cu apă a SPP 16 ce aparţine de OUAI 16 Brâncoveni...şi estimarea unui termen de asigurare a nivelului de apă la stagiile sus menţionate", notă ce trebuia întocmită şi "transmisă până cel târziu la data de 18.09.2017 către Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii din Cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale"
Acest document alături de nota justificativă a ANIF dovedesc faptul că neregulile aparţin ANIF-FTIF Olt prin faptul că nu poate asigura apa pentru că pe anumite zone Canalul Oltişor Sud este surpat.
4. Apărările formulate
Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin motivele de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, reţinând şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va admite recursul în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Deşi calea extraordinară de atac trasează limite exprese de analiză a criticilor formulate, fiind solicitată verificarea modului de aplicare a prevederilor legale de ordin procedural şi substanţial de către instanţa de fond, Curtea apreciază necesară o grupare a lor prin raportare la modalitatea de desfăşurare a procesului, pentru o înţelegere corespunzătoare a raţionamentului juridic care infirmă soluţia de respingere a prezentului demers judiciar.
Într-un prim aspect, recurenta reclamantă a înţeles să critice încheierea de şedinţă din 21.10.2022 prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, formulată în condiţiile art. 72 C. proc. civ., afirmând pe de o parte că un astfel de demers formulat în cadrul unui litigiu de contencios administrativ nu este per se inadmisibil, câtă vreme există un temei legal în baza căruia chematul în garanţie să răspundă pentru nefuncţionarea infrastructurii principale de irigaţii aflate în administrarea sa faţă de recurentă. Pe de altă parte, prima instanţă nu a înlăturat susţinerile recurentei conform căruia neutilizarea infrastructurii de irigaţii este datorată surpării Canalului Oltişor-Sud aflat în proprietate chematei în garanţie.
Înalta Curte constată că poziţia recurentei reclamante exprimată în cuprinsul cererii de recurs, pe lângă faptul că nu menţionează ce reguli de procedură au fost încălcate de către instanţa de fond, care să conducă la aplicarea sancţiunii nulităţii faţă de actul procedural criticat, nu se circumscriu raţionamentului juridic pentru care o astfel de cerere a fost respinsă, în principiu, ca inadmisibilă.
Instanţa de fond a apreciat că, faţă de obiectul dedus judecăţii, circumscris prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 şi contractului de finanţare între autoritatea contractantă şi beneficiar, faţă de lipsa legăturii de dependenţă şi subordonare între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie, un astfel de demers este inadmisibil în acest proces.
Înalta Curte reţine că o atare evaluare nu s-a rezumat la un fine de neprimire determinat de o aplicare greşită a prevederilor legale procedurale reprezentate de art. 72 C. proc. civ., ci de o analiză concretă, circumstanţiată a obiectului dedus judecăţii, dar şi a lipsei elementului de legătură dintre cele două cereri, care să impună soluţionarea lor concomitentă şi nu separată, ţinându-se cont de scopul şi finalitatea actelor normative sub imperiul cărora se desfăşoară judecată.
O astfel de apreciere nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi cu atât mai mult, nu din perspectiva criticilor formulate de partea recurentă, care privesc aspecte de oportunitate şi nu de legalitate a soluţiei pronunţate cu privire la cererea de chemare în garanţie. Nu există niciun impediment care să împiedice partea, în funcţie de soluţia pronunţată în prezenta cauză, să exercite un demers judiciar distinct faţă de Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, dacă apreciază că se impune o astfel de acţiune.
În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din 27.01.2023, recurenta reclamantă a invocat, sub un prim aspect, greşita modalitate de aplicare a prevederilor art. 204 C. proc. civ., faţă de precizarea la acţiune înregistrată în data de 16.11.2022, cu privire la care instanţa de fond a aplicat sancţiunea decăderii.
Recurenta reclamantă argumentează invocarea unui caz de nulitate absolută, reprezentat de întocmirea procesului-verbal de constatare de către un funcţionar al cărui raport de serviciu era suspendat de drept, faţă de care nu pot fi aplicate prevederile legale procedurale, neputând fi încadrat ca o modificare a acţiunii.
Înalta Curte reţine că Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ nu operează cu noţiunile de nulitate absolută/relativă. Fiind în prezenţa unui act normativ special, cu reguli substanţiale şi procedurale distincte, nu s-ar putea pretinde completarea cu norma de drept generală, ale cărei prevederi sunt în contradicţie cu întreaga fizionomie normativă sub imperiul căreia se desfăşoară judecata în acest dosar.
Astfel, precizarea la acţiune, depusă la data de 16.11.2022, ulterior înregistrării acţiunii, se încadrează în noţiunea de cerere modificatoare, în accepţiunea art. 204 C. proc. civ., pentru care era necesar acordul expres al părţii adverse, pentru a putea fi avută în vedere de către instanţa de judecată.
În absenţa acestui acord, în mod legal, instanţa de fond a constatat, în mod corect, decăderea recurentei reclamante din dreptul de a modifica acţiunea introductivă, nefiind îndreptăţită la analizarea motivelor de nelegalitate suplimentare invocate cu nerespectarea termenului procedural impus de lege.
Sub un aspect secund de critică adusă încheierii de şedinţă din 27.01.2023, recurenta reclamantă a criticat modalitatea de respingere a probatoriului, respectiv expertiză tehnică, cercetare la faţa locului şi solicitarea de relaţii privind modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor de către Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare.
Însă o atare analiză nu poate fi efectuată decât prin prisma modalităţii de soluţionare a cauzei de către prima instanţă, care a apreciat că au fost dovedite cerinţele impuse de O.U.G. nr. 66/2011, astfel că nu se impune anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 25.08.2021 şi exonerarea de la plata sumei de 5.037.794,27 RON stabilită în sarcina OUAI 16 Brâncoveni.
Cât priveşte criticile privind sentinţei civile nr. 38 din 10 februarie 2023, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect că au fost invocate aspecte de ordin procedural, relativ la reţinerea unor motive contradictorii legate de dreptul autorităţii de a realiza verificări, perioada în care acestea pot fi efectuate precum şi nemotivarea hotărârii în ceea ce priveşte incidenţa cazului fortuit. Fiind o chestiune distinctă de raţionamentul juridic pentru care s-a constatat a fi îndeplinite condiţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi care priveşte modalitatea de aplicare a prevederilor legale prin prisma situaţiei de fapt reţinute, Înalta Curte urmează a o soluţiona, cu precădere, căci se invocă o încălcare a regulilor de judecată, finalizate prin pronunţarea actului jurisdicţional, ce trebuie să respecte anumite exigenţe impuse de C. proc. civ.
Existenţa unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., care dispune că hotărârea judecătorească pronunţată trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.
În egală măsură trebuie avut în vedere şi faptul că obligaţia judecătorului de a-şi motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a analiza fiecare motiv de critică formulat şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care a fost învestită. Esenţial este ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii. Pe de altă parte, motivarea trebuie să fie corectă, clară şi simplă, precisă, concisă şi fermă, pentru a avea putere de convingere şi să redea fidel raţionamentul în fapt şi în drept al organului judiciar.
Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond respectă parţial aceste cerinţe procedurale, în condiţiile în care analiza legalităţii procesului-verbal de constatare nereguli a fost realizată în cadrul unui raţionament clar şi logic, fără a se regăsi aspecte contradictorii care să afecteze conţinutul hotărârii judecătoreşti. Nemulţumirea părţii se concretizează nu atât într-o chestiune formală, cât mai ales în modalitatea de apreciere a instanţei de fond asupra respectării dispoziţiilor contractuale şi legale privind respectarea perioadei de verificare şi de întocmire a procesului-verbal.
În privinţa acestui aspect, Înalta Curte reţine că recurenta nu aduce critici punctuale, determinat de raţionamentul juridic expus de către prima instanţă, ci insistă asupra argumentului privind emiterea procesului-verbal contestat ulterior expirării valabilităţii contractului de finanţare.
Dincolo de faptul că o astfel de afirmaţie este lipsită de suport legal, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 20 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, ignoră prevederile contractuale clare, asumate de parte, prin care durata de valabilitate a contractului de finanţare, astfel cum a fost modificat în 31.01.2018 a fost stabilită la 96 de luni (8 ani), începând cu data semnării acestuia de către ambele părţi, fiind formată din durata de execuţie şi durata de monitorizare. Durata de monitorizare a contractului de finanţare a fost stabilită la 57 de luni (4 ani şi 9 luni) la care se adaugă încă 90 de zile pentru efectuarea unui nou control ex-post şi se calculează de la data ultimei plăţi efectuată de autoritatea contractantă.
În atare situaţie nu există nicio prevedere legală sau contractuală care să impună autorităţii contractante termen limită pentru emiterea procesului-verbal de constatare nereguli în interiorul perioadei de valabilitate a contractului. De altfel, o atare optică ignoră întreg cadrul legislativ special care reglementează activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, care permite autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene să procedeze la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în cazul în care la finalul perioadei de monitorizare, constată că indicatorii/obiectivele proiectelor finanţate din fonduri europene nu au fost realizaţi/realizate integral sau au fost realizaţi/realizate parţial (art. 26 alin. (1) lit. b).
Cum perioada de valabilitate a contractului de finanţare a expirat la data de 05.06.2021, iar controlul ex-post a fost declanşat, anterior, respectiv la data de 13.05.2021, Înalta Curte nu reţine niciun motiv de nelegalitate în privinţa tardivităţii emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor.
Cât priveşte nemotivarea hotărârii din perspectiva incidenţei cazului fortuit, Înalta Curte reţine ca întemeiate criticile recurentei, dar nu determinante în adoptarea soluţiei de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare. În reanalizarea dosarului, în limitele trasate, instanţa de fond va avea în vedere şi aspectul invocat de parte ca o cauză exoneratoare de răspundere şi în privinţa căruia urmează a se pronunţa.
Sub un al doilea aspect de critică adusă sentinţei recurate, recurenta reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a normelor de drept material, reprezentate de O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care nu se poate reţine o neregulă în ceea ce priveşte contractul de finanţare de care aceasta a beneficiat.
Ca apărare principală, recurenta a afirmat constant pe parcursul soluţionării cauzei faptul că nerespectarea obligaţiei de livrare a apei către membrii Organizaţiei Utilizatorilor de Apă, obiectiv asumat în cererea de finanţare s-a datorat surpării Canalului Oltişor Sud, parte componentă a sistemului de irigaţii principal, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, prin intermediul căruia ar fi trebuit realizată alimentarea cu apă a infrastructurii de irigaţii secundare. Cu alte cuvinte, recurenta a afirmat că afectarea, în mod substanţial, a randamentului investiţiei a fost determinată de neluarea măsurilor necesare de către Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, responsabilă cu asigurarea funcţionalităţii infrastructurii de irigaţii principale.
În acest sens, recurenta reclamantă a solicitat încuviinţarea unor rapoarte de expertiză de specialitate prin care să se stabilească, în principal, dacă infrastructura sistemului de irigaţii principal asigura condiţiile tehnice necesare pentru un nivel optim de apă către infrastructura de irigaţii secundară, aspect care să determine o funcţionare corespunzătoare a staţiei de pompare 16, aflate în administrarea reclamantei Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni.
Instanţa de fond a respins proba solicitată, apreciind că nu este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei în raport de motivele de nulitate invocate în cuprinsul acţiunii introductive, dovedite a fi cu înscrisuri.
În ceea ce priveşte neregulile constatate conform O.U.G. nr. 66/2011 şi menţinerea legalităţii procesului-verbal contestat, instanţa de fond a reţinut că reclamanta OUAI 16 Brâncoveni, în calitate de beneficiar al fondurilor nerambursabile, nu a realizat obiectivele propuse, respectiv nu a putut face dovada punerii în funcţiune a pompelor de apă şi a realizării irigaţiilor necesare în zonă, conform celor asumate prin cererea de finanţare în anul 2012, nu a notificat autoritatea contractantă în termen de 5 zile, cu privire la producerea unui caz de forţă majoră, iar surparea Canalului Oltişor Sud sau eventuale neîndepliniri contractuale care ar putea fi puse în seama unui terţ, anume Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare Filiala Olt, sunt aspecte independente de relaţia contractuală dintre beneficiar şi autoritatea contractantă.
Instanţa de fond a mai reţinut că motivul care a condus la nefuncţionarea sistemului de irigaţii şi la nerespectarea criteriilor de eligibilitate din cererea de finanţare a fost refuzul reclamantei de a încheia un contract multianual de livrare a apei cu Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, aceasta fiind singura modalitate legală prin care se putea furniza apă pentru irigat, conform art. 56 şi art. 57 din Legea nr. 138/2004.
Recurenta reclamantă a criticat acest raţionament, insistând în lipsa neregulilor, aşa cum acestea au fost definite conform O.U.G. nr. 66/2011, dar şi asupra lipsei măsurilor necesare de către Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, responsabilă cu asigurarea funcţionalităţii infrastructurii de irigaţii principale.
În recurs a fost depus contractul multianual/sezonier pentru asigurarea nivelului optim al apei pentru irigaţii la staţiile de punere sub presiune nr. x/29.06.2017 încheiat între Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare Olt Dunăre, în calitate de prestator şi reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni, în calitate de beneficiar, pentru suprafaţa de 1844 ha, valabil pe o perioadă de 5 ani.
În temeiul acestui contract, prestatorul îşi asumă obligaţia de a asigura un nivel optim al apei pentru irigaţii la staţiile de punere sub presiune şi alte puncte de livrare pentru care se solicită funcţionarea în limita volumelor de apă estimate la încheierea contractului, la termenele stabilite, inclusiv să asigure apa pentru irigaţii până la punctul de livrare al apei al beneficiarului, fiind responsabil de neasigurarea volumului de apă din sursă.
Este adevărat că această probă a fost administrată direct în calea extraordinară de atac, fiind exclusă de la analiza instanţei de fond în ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii. Însă nu poate fi ignorată, în contextul în care prima instanţă a reţinut, printre argumentele decisive, refuzul recurentei reclamante de a încheia un contract multianual de livrare a apei cu Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare.
În atare situaţie se impune a fi reevaluată situaţia de fapt din perspectiva înscrisului nou, administrat în condiţiile art. 492 C. proc. civ., instanţa de fond având obligaţia de a verifica dacă acest act juridic încheiat la data de 29.06.2017 cu Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare Olt Dunăre, pe o perioadă de valabilitate de 5 ani, pentru suprafaţa de 1844 ha, acoperă (din perspectiva infrastructurii de irigaţii principale/secundare) contractul de finanţare nr. x/06.06.2013 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului naţional pentru dezvoltare rurală.
O astfel de reevaluare este necesară în contextul în care la dosarul cauzei a fost depus Ordinul nr. 291 din 11.10.2012 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care s-a aprobat "protocolul de transmitere a infrastructurii aparţinând domeniului privat al statului, aflat în administrarea ANIF, în proprietatea OUAI 16 Brâncoveni, judeţul Olt, situată pe teritoriul acestei organizaţii", precum şi referatul tehnic nr. x din 27 martie 2012 întocmit de Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, în care se menţionează suprafaţa propusă spre irigare de 1844 ha, punctele de livrare şi sursa de apă, pentru OUAI 16 Brâncoveni sursa de apă fiind răul Olt, punct de livrare SPPP16 ce se alimentează din canalul Oltişor Sud, situaţia tehnică a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi randamentul sistemului de irigaţii.
În acest context faptic, recurenta reclamantă a susţinut constant nerespectarea obligaţiilor de către prestatorul Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare, responsabilă cu asigurarea funcţionalităţii infrastructurii de irigaţii principale, nerespectarea obligaţiei de livrare a apei către membrii Organizaţiei Utilizatorilor de Apă fiind determinată de surparea Canalului Oltişor Sud.
Reevaluarea situaţiei de fapt din perspectiva încheierii contractului multianual/sezonier nr. x/29.06.2017 pentru asigurarea nivelului optim al apei pentru irigaţii la staţiile de punere sub presiune şi a dovedirii faptului că acoperă infrastructura de irigaţii ce face obiectul contractului de finanţare nerambursabilă, conduce la o obligaţie subsecventă a instanţei de fond de a proceda la administrarea probatoriului specific, care să identifice dacă afirmaţiile recurentei reclamante sunt întemeiate sau nu, respectiv dacă se poate reţine o neregulă din perspectiva O.U.G. nr. 66/2011.
În acest sens, s-ar impune a fi avută în vedere administrarea probei cu expertiză de specialitate, prin care să se verifice dacă infrastructura de irigaţii principală, aflată în administrarea Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare şi pentru care exista a fi încheiat contract multianual, conform art. 56 din Legea nr. 138/2004, asigura condiţiile tehnice necesare pentru un nivel optim de apă către infrastructura de irigaţii secundară, aspect care să determine o funcţionare corespunzătoare a staţiei de pompare 16, aflate în administrarea recurentei reclamantei Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni.
Din această perspectivă, raţionamentul juridic al instanţei de fond, în sensul că neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare Filiala Olt, terţ faţă de contractul de finanţare, sunt aspecte independente de relaţia contractuală dintre beneficiar şi autoritatea contractantă, este eronat.
Înalta Curte are în vedere concluziile procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 27.08.2021, prin care i s-a imputat beneficiarului că nu a făcut dovada punerii în funcţiune a pompelor de apă şi a realizării irigaţiilor necesare în zonă. Adică aspecte care nu ţin de îndeplinirea propriu-zisă a proiectului: modernizare/retehnologizare infrastructură de irigaţii, ci de consecinţa firească a obiectivului finanţat, respectiv livrarea apei către membrii organizaţiei, aspect condiţionat de funcţionarea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, precum şi de existenţa randamentului sistemului de irigaţii.
În cuprinsul aceluiaşi act constatator s-au reţinut concluziile echipei de control, urmare a verificărilor efectuate în teren, prin care s-a menţionat că nu este asigurată apa pentru irigaţii în sistemul de aducţiune şi alimentare, iar canalul Oltişor Sud prezintă anumite zone în care s-a surpat, afectând posibila alimentare cu apă a staţiilor, iar în anumite zone (unde a fost observată o amenajare de lacuri) nu s-a putut identifica vizual continuitatea acestui canal de aducţiune către staţia de pompare şi punere sub presiune SPP 16.
Prin prisma celor menţionate anterior, întemeiate sunt şi criticele care vizează incidenţa cazului de forţă majoră, în contextul în care instanţa de fond a reţinut că sunt aspecte care vizează, exclusiv, relaţia dintre recurenta reclamantă şi Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare şi nu raportul contractual din prezenta cauză, precum şi faptul că nu s-a constatat de o autoritate îndreptăţită a statului vreun eveniment care ar putea constitui temeiul forţei majore, iar reclamanta OUAI 16 Brâncoveni nu a notificat partea intimată în termen de 5 zile, cu privire la producerea unui caz de forţă majoră.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în cuprinsul contractului de finanţare nr. x/06.06.2013 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului naţional pentru dezvoltare rurală s-a prevăzut, în mod expres, în cuprinsul art. 18 intitulat "Forţă majoră" că: "pot constitui cauze de forţă majoră calamităţile naturale, cum ar fi: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, război, revoluţie, embargou, etc. Nu constituie forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus, care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia dintre părţi".
Perioada de valabilitate a contractului de finanţare a fost prelungită prin actul adiţional nr. x/31.01.2018 pe o perioadă de 96 luni, urmare a verificărilor efectuate în data de 13.09.2017, prin care s-a constatat imposibilitatea desfăşurării activităţii cofinanţate, întrucât pe infrastructura principală care asigura necesarul de apă se afla în derulare proiectul de investiţii "Reabilitarea amenajării hidroameliorative A. - aducţiune alimentată prin priza Arceşti, jud. Olt", beneficiar fiind ANIF - Filiala Olt – Dunăre (aspect ce rezultă din memoriu justificativ şi nota explicativă aflată la filele x volum II).
Prin nota de constatare încheiată de către o comisie mixtă aprobată de Ministerul Agriculturii, la data de 13.09.2017 şi depusă la dosar de recurenta reclamantă, fila x, prin care s-a verificat funcţionarea staţiei SPP 19+20, aflată în proprietatea OUAI Piatra Olt, s-a menţionat că în data de 12.09.2017, prin nota de comandă privind alimentarea cu apă a canalelor C4 şi C4-1, nivelul apei era sub cota minimă de funcţionare a agregatelor, fapt pentru care nu s-a putut asigura umplerea reţelei de conducte în vederea furnizării apei la hidranţi. Cu această ocazie s-a solicitat ca Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare Filiala Olt Dunăre să prezinte o notă justificativă din care să rezulte motivele pentru care nu a fost asigurat nivelul optim de alimentare cu apă a canalului ce deserveşte inclusiv staţia de pompare SPP 16 aparţinând OUAI 16 Brâncoveni.
Prin adresa emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Direcţia pentru Agricultură Olt la data de 25.07.2022 s-a menţionat că au fost efectuate note de comenzi privind furnizarea apei începând cu anul 2017, nu s-au efectuat reparaţiile propuse de către Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare Filiala Olt Dunăre conform contractului multianual, staţiile de pompare, repompare nu au fost exploatate, canalele de transport, aducţiune neputând fi utilizate .
Determinat de aceste constatări ale autorităţii publice centrale, în speţă Ministerul Agriculturii, referitor la obligaţiile ce ar fi trebuit să fie îndeplinite de către administratorului infrastructurii de irigaţii principale şi pentru care nu au fost efectuate verificări de către prima instanţă, deşi o atare probă fusese iniţial încuviinţată la solicitarea părţii reclamante, Înalta Curte constată că se impune reevaluarea, de către prima instanţă, a cauzei de înlăturare a răspunderii, prin prisma întregului ansamblu probator ce urmează a fi administrat, în vederea lămuririi corespunzătoare a situaţiei de fapt care să certifice existenţa unei abateri în sensul actului normativ incident.
Împrejurarea că reclamanta nu a notificat cazul de forţă majoră autorităţii contractante, în condiţiile şi termenele impuse de contractul de finanţare, nu este în măsură să conducă la o înlăturare de plano a afirmaţiilor sale. Asta în contextul în care neregula imputată conform O.G. nr. 66/2011 nu constă într-o neexecutare/executare necorespunzătoare a obiectului de finanţare, ci în neasigurarea finalităţii acestui obiectiv, respectiv punerea în funcţiune a sistemului de irigare şi livrarea apei către utilizatori. Demers condiţionat de funcţionarea corespunzătoare şi la parametri tehnici optimi a sistemului principal de irigaţii, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare.
Deşi prima instanţă a înlăturat, pe aspecte de ordin formal, apărarea reclamantei, Înalta Curte constată că termenul contractual de 5 zile nu are natura unui termen de decădere care să împiedice analiza de ordin substanţial a forţei majore invocate.
În ceea ce priveşte neaplicarea principiului proporţionalităţii consacrat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 de către prima instanţă, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu pot fi avute în vedere, fiind deduse judecăţii pentru prima dată în calea de atac a recursului.
Controlul judiciar ţinut a fi exercitat asupra sentinţei fondului este supus unei limitări legale, instanţa de recurs recurgând la o nouă judecată în limitele criticilor formulate de către recurent, potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, reglementat de art. 477 din C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, conform art. 494 din C. proc. civ.. Prin urmare, analiza legalităţii hotărârii primei instanţei va fi realizată în limitele fixate de parte prin cererea de recurs din perspectiva celor invocate în faţa instanţei de fond şi asupra cărora aceasta s-a pronunţat cu respectarea principiului disponibilităţii.
Prin urmare, un motiv decizoriu în susţinerea poziţiei procesuale nu poate fi invocat omisso medio, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ar conduce la încălcarea principiului anterior menţionat.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de lege. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare şi care, implicit, au fost cuprinse în cererea de chemare în judecată şi analizate ca atare de către prima instanţă. Aceasta este una dintre aplicaţiile principiului disponibilităţii şi se explică prin aceea că, efectul judecăţii limitându-se la ceea ce a fost invocat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost deduse judecăţii în primă instanţă, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect raţionamentul juridic care fundamentează soluţia pronunţată în fond. În ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări ori susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac a recursului, aspect inadmisibil.
În atare situaţie criticile relativ la neaplicarea principiului proporţionalităţii nu pot fi analizate în considerarea celor expuse anterior, neconstituind obiect de învestire pentru instanţa de fond.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova– secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii 16 Brâncoveni împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 ianuarie 2023 şi sentinţei civile nr. 38 din 10 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova– secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, încheierea de şedinţă din data de 27 ianuarie 2023 şi în totalitate sentinţa civilă nr. 38 din 10 februarie 2023, şi în consecinţă, trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 9 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.