Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 4500/2024

Decizia nr. 4500

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeş la data de 01.09.2023 sub nr. dosar x/2023, petentul A. a chemat în judecată pe intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti Biroul Serviciului Rutier, cererea având ca obiect plângere contravenţională împotriva PV seria x/31.08.2023, prin care s-a solicitat anularea acestuia pentru nelegalitate şi netemeinicie şi înlăturarea sancţiunii complementare.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 08.2023, în jurul orei 09:30, a fost oprit de agentul de poliţie care i-a comunicat că ar fi încălcat dispoziţiile legale ale art. 101 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2001, astfel fiind încheiat procesul-verbal sus-menţionat.

Petentul a contestat procesul-verbal atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul netemeiniciei, susţinând că aspectele reţinute în sarcina sa nu sunt adevărate, întrucât a acordat prioritate de trecere pietonului. A mai arătat că ofiţerul de poliţiei nu avea posibilitatea reală de a observa dacă petentul a acordat sau nu prioritate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Judecătoriei Curtea de Argeş

Prin sentinţa civilă nr. 488 de la data de 13 martie 2024, Judecătoria Curtea de Argeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a dispus declinarea cauzei în favoarea instanţei competente, respectiv în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a reţinut că petentul a fost sancţionat în baza art. 135 lit. h) din O.U.G. nr. 195/2002 pentru săvârşirea unei contravenţii la regimul circulaţiei. A mai reţinut că potrivit art. 118 alin. (1) O.U.G. nr. 185/2002, în forma de la data introducerii acţiunii, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere în termen de 15 zile de la comunicare la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

A apreciat că, în speţă, este vorba de o competenţă teritorială exclusivă, părţile neavând posibilitatea de a stabili o altă instanţă ca fiind competentă a soluţiona plângerea.

2.2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 4643/31.05.2024, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că la data depunerii plângerii contravenţionale (01.09.2023) dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind regimul contravenţiilor fuseseră modificate prin Legea nr. 254/2023, în vigoare de la data de 27.07.2023, având următorul cuprins: "împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul".

Contrar celor reţinute în sentinţa de declinare a Judecătoriei Curtea de Argeş, a mai arătat că la data depunerii plângerii contravenţionale (01.09.2023), competenţa teritorială de soluţionare a plângerilor contravenţionale era alternativă, plângerea putând fi depusă atât la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, cât şi la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, raportat la dispoziţiile art. 116 Cod Procedură Civilă.

Constatând că, prin depunerea plângerii la Judecătoria Curtea de Argeş, petentul a ales competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei de la domiciliu, deopotrivă competentă, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Arges, prima instanţă legal învestită, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând aspectele cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că aspectul care a generat conflictul negativ dintre cele două judecătorii îl constituie problema instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze plângerea contravenţională, faţă de obiectul acesteia şi prevederile legale incidente.

Aşa cum s-a precizat, contravenţiile constatate şi sancţionate prin actul contestat sunt reglementate prin art. 121 alin. (1) şi art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi prin art. 36 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului menţionată, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile în speţă, cu prioritate, prevederile acestui act normativ.

Potrivit art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, forma în vigoare la data introducerii plângerii contravenţionale, "împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul".

Articolul 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost modificat în sensul instituirii, în locul competenţei teritoriale absolute prevăzute iniţial, a unei competenţe teritoriale alternative de soluţionare a plângerilor contravenţionale pentru fapte reglementate şi sancţionate de acest act normativ special, în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori a judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, modificări ce sunt aplicabile în speţă.

Astfel, Legea nr. 254/2023 pentru modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 678 din 24 iulie 2023, fiind aplicabilă de la data de 27 iulie 2023, în acord cu prevederile art. 78 din Constituţia României şi art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Faţă de normele legale citate supra, aplicabile în raport cu data formulării acţiunii, şi având în vedere că faptele contravenţionale reţinute în sarcina petentului au fost săvârşite pe raza municipiului Bucureşti, precum şi faptul că domiciliul petentului A. este în comuna Valea Iaşului, Judeţ Argeş, competenţa teritorială de soluţionare a prezentei plângeri contravenţionale este alternativă, fiind deopotrivă competente ambele instanţe, adică atât Judecătoria Curtea de Argeş, cât şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

În concluzie, ţinând cont de faptul că la data de 01.09.2023, când a fost înregistrată plângerea contravenţională, dispoziţiile articolului 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 instituiau o competenţă teritorială alternativă, în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori a judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, iar petentul a optat pentru judecarea plângerii contravenţionale de către instanţa de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Curtea de Argeş, Înalta Curte constată că aceasta din urmă a fost legal învestită.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. şi pe intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti-Biroul Serviciu Rutier în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.