Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 04.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Parlamentul României – Camera Deputatilor şi Secretarul General al Camerei Deputatilor, solicitând instantei să dispună:
1. Anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi;
2. Obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2023 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi;
3. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor dc judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17.10.2023, în baza art. 139 alin. (5) C. proc. civ. s-a disjuns acţiunea în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., formându-se dosar separat.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale
Prin sentinţa civilă nr. 580 de la data de 21 noiembrie 2024, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea instanţei competente, respectiv în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a reţinut că prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016, rep., dată în executarea legii (potrivit art. 49, alin. (11) din Legea nr. 96/2006),s-au adoptat Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, iar potrivit art. 14 din Hotărârea nr. 1/2016 – "Drepturile privind indemnizaţia pentru limită de vârstă se supun reglementărilor prevăzute de lege."
A apreciat că nici Legea nr. 96/2006 şi nici Hotărârea nr. 1/2016 nu cuprind norme de procedură vizând competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect contestarea actelor privind indemnizaţia pentru limită de vârstă, astfel că incidente în cauză, sub aspectul competenţei, sunt dispoziţiile Legii 263/2010, care reprezintă cadrul general cu privire la sistemul de pensii.
A arătat că în materia pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale, competenţa teritorială exclusivă este stabilită de art. 154 din Lg. 263/2010: "(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
Întrucât cererea de chemare în judecată nu este îndreptată împotriva CNPP sau a unei case teritoriale de pensii, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 (competenţa teritorială a instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul), instanţa a apreciat că în cauză are aplicabilitate alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea nr. 263/2010 (competenţa teritorială a instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul pârâtul).
2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale
Prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că actele juridice privind încetarea plăţii indemnizaţiei contestate în cauză sunt acte administrative cu caracter individual emise de către Camera Deputaţilor – "autoritate publică centrală" în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ şi că, din punct de vedere material, în temeiul prevederilor art. 96 punctul 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) si alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa revine Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, faţă de faptul că domiciliul reclamantei se află în loc. Orşova, jud. Mehedinţi.
Pentru argumentele învederate, instanţa a admis excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2.3. Hotărârea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 307/24.06.2024, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, deşi este emis de către o autoritate publică, ordinul contestat nu este emis în regim de putere publică, pentru a fi calificat ca fiind act administrativ ce poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ.
A mai arătat că, de asemenea, calitatea emitentului ordinului nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi în condiţiile în mod expres prevăzute de legiuitor, iar norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.
Ca urmare, instanţa a apreciat că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanta a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, raportat şi la dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată, potrivit cărora: "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată"; art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006; art. 382 lit. e) din Codul administrativ care prevede faptul că persoanele alese în funcţie de demnitate publică au fost excluse din categoria funcţionarilor publici.
Totodată, a mai reţinut şi prevederile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 127/2019 care prevăd că, "celelalte cereri, inclusiv cele prevăzute la art. 141 lit. d), se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.", precum şi faptul că Tribunalul Mehedinţi nu a pus în discuţie necompetenţa teritorială la primul termen de judecată, la care procedura era legal îndeplinită şi se puteau pune concluzii cel puţin asupra chestiunii disjungerii cauzei, pe care instanţa a şi dispus-o la acel prim termen.
A mai arătat că, în condiţiile la care la primul termen cu procedura legal îndeplinită Tribunalul Mehedinţi nu şi-a verificat competenţa teritorială, acesta nu mai avea posibilitatea de a dispune la al doilea termen de judecată declinarea competenţei pentru necompetenţă teritorială.
Astfel, Curtea a admis excepţia invocată şi a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă pe care reclamanta a optat să o sesizeze iniţial.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând aspectele cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze este anularea ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzută de dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi obligarea pârâtului la repunerea în plată, respectiv achitarea la zi a indemnizaţiei.
Totodată, Înalta Curte apreciază că ordinul contestat nu reprezintă un act administrativ emis în regim de putere publică, care să atragă competenţa contenciosului administrativ pe criteriul rangului autorităţii publice centrale emitente, ci, raportat la obiectul cauzei, constată că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanta a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că, raportat la obiectul prezentei cauze, competenţa materială a judecării litigiilor privind anularea Ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzută de dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006, şi obligarea pârâţilor Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României la repunerea în plată, respectiv achitarea la zi a indemnizaţiei respective se impune să fie stabilită în favoarea tribunalului – secţia specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 154 din Legea nr. 263/2010 (în vigoare la data formulării cererii) care prevăd, la alin. (1), că: "cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul", iar la alin. (2) că "celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
De asemenea, Înalta Curte reţine şi considerentele Deciziei nr. 31 din 2019 pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, raportat la faptul că Tribunalul Mehedinţi nu a pus în discuţie necompetenţa materială sau teritorială la primul termen de judecată, la care procedura era legal îndeplinită şi se puteau pune concluzii. În acest caz, Înalta Curte constată că, potrivit Deciziei RIL 31/2019 neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.
Astfel, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că prezenta cauză este de competenţa materială a tribunalului – secţia specializată de conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv a Tribunalului Mehedinţi, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, având în vedere consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii SECRETARUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR şi PARLAMENTUL ROMÂNIEI-CAMERA DEPUTAŢILOR în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.