Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a XI-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023 în data de 19.04.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 15109981A din data de 20.10.2022, emisă de către AFCM, prin care a fost exprimat refuzul de a da curs Cererii de rambursare a taxei pe valoare adăugată formulată de către Societate, obligarea pârâtei la soluţionarea în fond a Cererii de rambursare nr. x/30.09.2022, obligarea pârâtei la comunicarea şi emiterea Deciziei de rambursare ca urmare a soluţionării Cererii de rambursare formulate de către Societate, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1517 din 6 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de către pârâtă.
A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, ca inadmisibilă.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării fondului cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, totodată, cuprinde motive străine de natura cauzei.
Astfel, deşi este adevărat că instanţa nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, aceasta este obligată să arate motivat şi argumentat care este raţionamentul care a condus la adoptarea unei decizii şi să se pronunţe prin raportare la toate argumentele şi documentele relevante prezentate de părţi.
A susţinut recurenta că instanţa de fond s-a mărginit să arate de ce decizia de soluţionare a cererii de rambursare nu reprezintă un act administrativ sau un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, însă, admisibilitatea acţiunii introductive trebuia analizată şi prin raportare la ipoteza nesoluţionării în termenul legal a unei cereri depuse de contribuabil.
Totodată, instanţa de fond a făcut o evidentă confuzie, raportându-se la dispoziţiile Codului de procedură fiscală vizând deciziile de soluţionare a contestaţiilor administrativ-fiscale, însă, în cauza de faţă, nu este vorba de soluţionare a contestaţiei fiscale, ci o decizie de soluţionare a unei cereri de rambursare, emisă conform dispoziţiilor pct. 74 alin. (12) din Normele metodologice din 2016.
A mai arătat recurenta că instanţa de fond a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă în mod eronat.
Astfel, a apreciat recurenta că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluţia instanţei de fond reprezintă materializarea aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 2 alin. (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 77, 268 şi art. 281 din Legea nr. 207/2015, art. 30 din C. proc. civ., pct. 74 alin. (12) din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, pct. 19 din OPANAF nr. 3159/2017.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 15109981A din data de 20.10.2022, emisă de către AFCM, prin care a fost exprimat refuzul de a da curs Cererii acesteia de rambursare a taxei pe valoare adăugată;
- obligarea pârâtei la soluţionarea în fond a Cererii de rambursare nr. x/30.09.2022;
- obligarea pârâtei la comunicarea şi emiterea Deciziei de rambursare ca urmare a soluţionării Cererii de rambursare.
Soluţionând cauza, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că, potrivit precizărilor făcute la termenul de dezbatere a pricinii, reclamanta solicită în principal anularea adresei nr. x A/20.10.2022, iar din cuprinsul acestei adrese nu se poate reţine că aceasta reprezintă o "decizie" de soluţionare a cererii reclamantei, astfel cum aceasta susţine, şi nici că ar materializa un refuz de rambursare a TVA solicitată.
În continuare, după prezentarea conţinutului adresei menţionate şi a unor consideraţii teoretice în ceea ce priveşte obiectul acţiunii specifice contenciosului administrativ, faţă de dispoziţiile art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului reţine că, în egală măsură, adresa contestată nu reprezintă un act administrativ fiscal, aşa cum acesta este definit de art. 281 din Codul de procedură fiscală, ale cărui dispoziţii sunt redate, de asemenea, în cuprinsul sentinţei.
Constată instanţa de fond că, observând cuprinsul adresei nr. x A/20.10.2022, în înscrisul contestat nu se face vorbire despre un refuz al rambursării sau despre luarea vreunei măsuri care să genereze efecte juridice asupra situaţiei reclamantei şi care să determine aplicarea art. 2 şi a art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În acest context, instanţa de fond a reţinut că obiectul cererii formulate de reclamantă nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunţate. Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat anularea unei adrese prin care i-au fost aduse la cunoştinţă o serie de informaţii privind legislaţia incidentă în materia rambursării TVA. Or, acest înscris nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, după cum el nu materializează un refuz de rambursare a TVA astfel cum susţine reclamanta. În aceste condiţii, a apreciat instanţa de fond că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ sau a unui refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 8 din aceeaşi lege este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.
Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că obiectul prezentei cauze vizează un refuz pretins nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
Raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, "se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."
Aşadar, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral, ci şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, reţinând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".
În acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
În acelaşi sens trebuie menţionate şi prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, în acord cu care "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar".
Faţă de cuprinsul răspunsului pârâtei înregistrat cu nr. x A/20.10.2022, văzând şi dispoziţiile legale enunţate anterior, instanţa de control judiciar constată că aceasta, prin poziţia exprimată, a comunicat un refuz al solicitărilor formulate de reclamantă, fiind asimilat astfel noţiunii de "act administrativ", rolul instanţei de judecată fiind acela de a verifica dacă acest refuz este sau nu justificat.
Astfel, prin răspunsul menţionat au fost remise reclamantei documentele anexate solicitării sale înregistrate sub nr. x/30.09.2022 ("cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara comunităţii" - dosar fond) şi i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 302 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, prevederile pct. 74 alin. (18) din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015. Totodată, s-a comunicat faptul că ţările cu care România a semnat acorduri/declaraţii de reciprocitate în ceea ce priveşte rambursarea taxei de valoare adăugată sunt: Turcia, Elveţia, Norvegia şi Serbia.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a concluzionat în mod greşit că reclamanta nu se prevalează de un refuz nejustificat al autorităţii, apreciind eronat obiectul cererii de chemare în judecată.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de control judiciar constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost în mod greşit admisă de instanţa de fond, soluţia pronunţată fiind nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., situaţie faţă de care nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.
De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1517 din 6 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1517 din 6 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.